Azi împlinim 20 de ani de căsnicie. Au trecut ca un vis … foarte frumos. Aş lua-o de la capăt oricînd şi în fiecare zi, numai că m-aş căsători la 18 ani cu aceeaşi fată, nu la 20. Eram nişte copii…
dar, ştiu că sună arhiuzat, dar… am încercat să privim în aceeaşi direcţie
Şi ea a spus DA, şi dacă tot a vrut…. acum sîntem împreună. Eu nu regret nicio clipă, nicio clipă!
Astăzi îi dedic frumoasei mele… Se ela perguntar… „dacă ea vrea”
În interpretarea compozitorului
Sînt în Scorniceşti, la Liceul Agricol, este poreclit LA.
Vara în Scorniceşti nu este viaţă aproape deloc, mai ales ziua. Iarna, nici atît. Seara ies cîteva grupuri de tineri şi stau .. “pe centru”.
Însă în zilele acestea s-a întîmplat un lucru incredibil nu numai pentru orăşenii din localitatea natală a lui Ceauşescu, ci chiar şi pentru organizatori.
Am găsit un comentariu interesant AICI. ESte un citat din Sir Thomas Elyot (c. 1490 – 1546), contemporan cu Thomas More, eroul unuia dintre puţinele mele filme favorite, A man for all seasons, cred că se numea în engleză.
Iată citatul introdus de autorul blogului:
Elyot describes how and why it is necessary for a ruler to understand the the concept of harmony as a metaphor for the ideal state:
Şcoala de vară de chitară clasică „Emanuel” a ajuns la a treia ediţie.
Anul acesta, după cum am anunţat, s-a schimbat locaţia. Campusul Emanuel este în renovare, ca urmare a acestui fapt, Şcoala de vară de anul acesta se va desfăşura în Scorniceşti, oraşul unuia dintre cîştigătorii concursului din acest an, Miriam Văran.
Locaţia va fi Centrul Creştin, fiind un proiect paralel faţă de Tabăra pentru orchestră de mandoline, la fel cum s-a întîmplat în 2009, cu şcoala de vară pentru instrumente cordofone.
Continuare de AICI.
Instrumentul de care vorbim poartă numărul 5 şi este construit în vara anului 2009.
Are o construcţie tradiţională spaniolă în stilul lui Antonio de Torres, cu şapte raze care susţin o faţă extrem de subţire din molid austriac (picea abies), prin care se văd aceste raze de rezonanţă precum nişte vene prin piele. Faţa 2.3 mm în medie în zona centrală, scade pana la 1,7 pe bas şi spre 1,9 pe înalte cu o densitate mică.
Pe această faţă este rozeta în roşu şi verde, sînger şi lemnul care simbolizează viaţa.
Aceasta este o rozetă care va deveni istorică, fiind prima realizată în întregime de Alex.
Efeseni 2:8 Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu.
9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
10 Căci noi sîntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe cari le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.
11 De aceea voi, cari altădată eraţi Neamuri din naştere, numiţi netăiaţi împrejur de către aceia cari se cheamă tăiaţi împrejur, şi cari sînt tăiaţi împrejur în trup de mîna omului:
12 aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume.
De remarcat capacitatea cu totul specială a lui Ioan de a auzi, a distinge, a se orienta, a înţelege, şi a reţine percepţii ale desfăşurărilor sonore din veritabilul hăţiş sonor în care a fost inserat. El reuşeşte să discerne sursele sunetelor, să aprecieze numărul lor, să distingă vocile şi chiar să furnizeze amănunte în legătură cu caracteristici ale acestora cum ar fi intensitatea, sau timbrul. El este capabil ca dacă a fost în contact cu o sursă sonoră asociată cu o imagine în cazul în care, într-o altă situaţie are doar un contact auditiv reuşeşte să o asocieze personajului generator. În sprijinul acestei constatări admirative cu privire la capacităţile cu care a fost înzestrat Ioan remarcăm faptul că nicăieri nu se menţionează faptul că lauda cântată a celor 24 de bătrâni şi a mulţimii imense a îngerilor care-L slăveau şi lăudau pe Mielul junghiat şi-ar fi diminuat sau oprit acţiunea, sau că tunetele şi glasurile revărsate din scaunul de domnie ar fi încetat. Acestea toate rămân ca „fundal” (asurzitor pentru un om de rând) peste care se suprapun şi se desfăşoară acţiunile şi evenimentele sonore din următoarele capitole.
Atenţia auditivă a lui Ioan este captată de glasul ca de tunet cu care una dintre făpturile vii i se adresează şi îi porunceşte să vină şi să vadă ceea ce se întâmplă când Mielul deschide prima pecete.
Am participat la unele slujbe în biserici evanghelice unde ni se spunea din faţă:
Mai veseli, mai veseli, ce-i morga asta, vă rog zîmbiţi, fiţi fericiţi, bateţi din palme, Domnul e bun, Domnul vă iubeşte, zîmbiţi, nu fiţi trişti…
Believe it or not, creştinii au dreptul să fie trişti. Da, sigur, chiar şi supăraţi. Poate că hlizitorii acestui veac încă n-au coborît în viaţa cea aşa cum este ea, dar sîntem în luptă, sîntem pe metereze, sîntem în mîinile lui Dumnezeu la lucru, sîntem dezamăgiţi de noi înşine, în presa Celui de sus şi de aceea putem să fim şi fără zîmbet. Nu ne cereţi un zîmbet cu gust de carton. Mai bine o tăcere sănătoasă sau două decît un singur zîmbet scremut.
Scriptura ne sfătuieşte să tăcem înaintea lui Dumnezeu şi în tăcere să aşteptăm ajutorul Lui.
Sînt situaţii în viaţa oricărui credincios cînd trece prin ciur şi prin dîrmon, este aruncat pe roata olarului, seamănă cu o balegă chinuită, fără vreun vis de a deveni vasul din casă.
Ieri am citit Psalmul 39 cu o durere adîncă în inimă. Sînt trei faze în prima parte a psalmului.
În prima parte David suferă şi se teme să vorbească. Tăcere şi frustrare. Tace din teamă, lipsit de perspectiva lui Dumnezeu, de frică să nu păcătuiască cu gura, glăsuind la necaz împotriva Domnului.
1 (Către mai marele cîntăreţilor: Către Iedutun. Un psalm al lui David.) Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frîu gurii, cît va sta cel rău înaintea mea.”
De Alex Marian am auzit de la GS. Apoi i-am scris un email. Nu ştiu cum se măsurau prieteniile în alte vremuri, poate că în căni cu ceai, sticle de bere, dar prietenia mea cu Alex a crescut mare după trei emailuri.
Cu o istorie interesantă, pe care nu voi divulga acum, încă aştept răspunsurile la întrebările pe care i le-am pus într-un interviu, Alex Marian are o altă profesie, dar construieşte chitare … aşa … în timpul liber. Şi o face excelent. Este dotat cu un talent ieşit din comun. Pregătirea inginerească, capacitatea de a comunica în limba engleză foarte bine, disponibilitatea de a învăţa din discuţiile de pe forumurile specializate, i-au scurtat calea spre reuşită şi l-au ferit de experimente nefericite. Asta auzisem şi de la GS şi de la Tudor Anghelescu, iar faptul că Maxim Belciug cînta pe chitarele lui adăuga la recomandări.
Ca de obicei, cînd aflu de aşa ceva, cînd am eu timp liber (foarte rar), mă urc în maşină şi trag o fugă să cunosc omul şi creaţia.
L-am întîlnit pe Alex aşa cum mi-a fost descris, înalt şi timid, atletic şi fragil, un suflet extrem de sensibil (l-a mustrat cugetul că am bîrfit puţin împreună un alt lutier) şi frumos într-un corp de căţărător (o altă pasiune a lui este alpinismul).
Am băut un ceai şi am scos chitarele, precum balaurul şi Făt Frumos: în spade să ne batem, în parapante să ne dăm sau în chitare să ne duelăm?
Am ales chitarele. Le-am cîntat eu pe ale mele. Trei. Apoi a scos din cutie a 5-a chitară. Prima impresie? Urîtă! Din trei părţi? Nu mi-a plăcut. Se vedeau porii din lemn, nu arăta precum lacurile pe care le văzuzem, impecabil date…. dar…
Sînt cîteva chitare aici. Una este mai deosebită faţă de celelalalte. Între ele este o Cordoba cutaway, din sycamor, un Reghin din 1975, un Reghin din 1964, un Reghin din 1965, două Reghinuri cu o construcţie mai specială şi o altă chitară. Sînt curios dacă identificaţi tipul de sunet.
Joc acest joc cu cîţiva prieteni, unul dintre ei este lutier, celălalt este chitarist profesionist, altul este pasionat de chitare. Ne trimitem fişiere înregistrate cu diferite instrumente şi trebuie să descriem „buchetul” sonor, la fel ca la vinuri.
Sînt de fapt şapte chitare şi încerc să repet aceeaşi frază muzicală cu înalte şi joase şi medii… scuzaţi tremoloul nereuşit. Nu am fost încălzit 🙂
Gain-ul este prea sus şi la ultima apare o distorsionare neplăcută. Voi încerca, dacă este necesar, o altă înregistrare.
P.S. – hai s-o iau altfel: care vă place cel mai mult?
şapte chitare
Victor este un foarte cunoscut pastor. Iniţiala numelui coincide cu iniţiala numelui real. Victor este un orator excelent. Are conţinut, o prezenţă retorică impecabilă, este pregătit, are un doctorat în teologie şi a creat o comunitate eclesială foarte dinamică, originală în multe privinţe.
În duminica în care aş fi vrut să o invit pe Mihaela la biserică am predicat chiar acolo.
Cele de mai jos sînt povestite chiar de dînsul.
La un moment dat i-am invitat pe doi noi prieteni, intelectuali cunoscuţi şi respectaţi în capitală. Soţ şi soţie. Am avut mari emoţii. M-am pregătit şi mai mult. Am încercat să aranjez lucrurile la biserică în aşa fel încît slujba să fie impecabilă, să nu ne facem de rîs.
Aşa a fost, aproape perfect.
La final… cei doi erau emoţionaţi, cu ochii în lacrimi. Am bănuit că i-a mişcat foarte tare predica mea, ilustraţia de final fusese chiar reuşită.
Wright este unul dintre cei mai cunoscuţi arhitecţi ai lumii. O minte fascinantă.
Frank Lloyd Wright, Falling Water (Kaufmann House), Bear Run, Pennsylvania, 1936
Aici aveţi istoria uneia dintre cele mai cunoscute case private din lume.
Să îi spunem Mihaela. Iniţiala numelui se potriveşte cu numele adevărat. M. lucrează în mass-media. Mi-a fost colegă de şcoală. Acum trăieşte în capitală. A făcut bani grămadă, este o femeie de succes. Implicată în politică, în activităţi de binefacere, în tot felul de proiecte sociale, necăsătorită, n-a uitat însă de „cele sfinte”. Am vizitat-o împreună cu Natalia, soţia mea, chiar în studioul de televiziune în care lucrează.
Nu ne văzusem de multă vreme. M-a întrebat ce fac. I-am spus că sînt pastor baptist.
– Era previzibil … şi rîde.
Cu ani în urmă o invitasem să viziteze una dintre bisericile noastre. Nimerisem atunci în plină biserică „relevantă”, cu trupă, cu chitare chinuite, cu baterie bătută pe toate părţile, vînătă la piele, sărmana, pe atunci abia începuseră să apară baptistotecile.
Am reluat invitaţia, era sîmbătă, a doua zi era duminică.
Întîmpinare: rîndurile de mai jos (un fel de pamflet) nu au de-a face cu situaţia mea la Aleşd.
Pentru utilizarea în condiţii optime a pastorului se procedează în felul următor:
1. Se ia pastor tînăr, proaspăt absolvent de seminar, se invită la masă şi se instruieşte în felul următor: „Frăţioare, eu nu ştiu ce aţi învăţat voi acolo la seminar, dar la noi … aşa se face”. În acest fel tînărul va fi obligat să respecte obiceiurile locului, apucăturile de neam şi tradiţiile puternic înrădăcinate în mintea enoriaşilor, chiar dacă nu au legătură cu .. sau contrazic Scriptura. Instruirea trebuie făcută cît mai rapid, ca nu cumva entuziastul să se apuce să predice vreo boroboaţă. Dealurile noastre au pruni şi vii, plus alte bogăţii naturale.
2. Dacă tînărul absolvent nu este căsătorit, trebuie neapărat invitat în casă cu fete. I se explică pe îndelete care dintre dînsele a făcut sarmaua şi dulceaţa (chiar dacă nu este adevărat… reclama contează). După masă omul trebuie dus în curte să vadă zestrea, tractorul, serele şi … „nu vă îngrijiţi, Domnul va purta de grije… staţi la noi!”. Trebuie însurat repede şi fără anestezie, că-i băiat bun, să nu ratăm sezonul de ordinări de toamnă. Dacă are tupeul să îşi ia nevastă din altă parte, atunci se va practica o duşmănie consistentă cu împotriviri la Adunarea Generală, să se înveţe minte ca a doua oară să nu mai facă aşa ceva.
Cititorii fideli ai blogului meu au observat că de o perioadă bună nu am mai răspuns la comentarii. Sînt dator cu ceva explicaţii.
1. A fost o perioadă destul de grea din punct de vedere profesional. Proiecte în desfăşuare, unele întîrziate, final de an, licenţe, examene, vizite din partea comisiilor de control din partea onor ministerului etc. Blogul este important, dar nu mai important decît viaţa spirituală, familială, eclesială şi chiar profesională. Acum am intrat în sfîrşit în vacanţă. Vizitele comisiilor au ieşit bine, la greacă n-au picat mulţi studenţi, lucrările la exegeză sînt bune. E bine!
2. Ajunsesem în situaţia periculoasă de a trece din nou pe locul I în top WordPress şi am hotărîât să o las mai moale. Locul I wordpress.ro are o multitudine de dezavantaje. Le-am experimentat cu Pătrăţosu pentru săptămîni bune şi nu îmi trebuie. Topurile şi toapele în general şi în particular mă enervează.
S-a încheiat Bacul. Se fac primele analize. Am înţeles că Liceul Teologic Baptist Emanuel din Oradea a fost primul în judeţ, pe o hartă care arată jalnic. Promovabilitate 100% şi mediile foarte mari (cele mai mari? mai mari ca la Gojdu?). Confirmă cineva?
Oricum în situaţia în care s-au obţinut cele mai slabe rezultate din istorie de cînd pomenim Bacalaureat în această formă în România (şi aici trebuie spus că abia acum se reflectă trista realitate pe care am semnalat-o cu ani în urmă: un liceu care plonjează rapid în dezastru…), liceul din Oradea a făcut o figură foarte bună. Pe unii dintre copiii noştri i-au trădat emoţiile, epuizarea, timiditatea, blocajul „momentului crucial” şi totuşi… nu toată generaţia este tîmpită, nu toţi profesorii sînt corupţi şi indiferent de legile educaţiei, mai proaste sau mai bune, competenţa iese la iveală şi mediocritatea şi impostura vor fi amendate într-un fel sau altul.
Chiar şi la acest Bacalaureat pe care şi-l pune domn ministru pană la pălărie s-au ştiut subiecte dinainte, s-a dictat de la tablă, de sub camera video, într-o clasă dintr-un orăşel mic din Bihor a fost luată cu forţa ciorna unei fete care a făcut bine subiectele şi a fost dată unui protejat ş.a.m.d. Chiar şi în aceste condiţii acolo unde s-a muncit cu adevărat au apărut şi rezultatele.
Deja am auzit primele reacţii de invidie cu răutate „au avut pile, dom’le”. Pile? La cine? Cum?
Trebuie să îi felicităm pe directorii liceului şi pe cei care fac parte din corpul profesoral pentru rezultatele excelente. Au muncit şi s-au mai întîmplat alte cîteva lucruri care ţin de fundamentele unui învăţămînt de masă (care oricum este patologic) sănătos:
În Biserica din Aleşd am ajuns în octombrie – noiembrie 1994 pentru prima dată. Apoi am revenit de Paşte 1995. Din 1996 ne-am luat biletele membrale şi ne-am transferat ca membri în această comunitate acum de circa 250 de enoriaşi. Este acel ACASĂ al nostru, care ne-a lipsit pretutindeni pe unde am umblat în ţară. Pe cînd ne-am întors la Iaşi, după anii de facultate din Bucureşti, am găsit un Iaşi complet schimbat din punctul de vedere al bisericilor evanghelice, la Bucureşti am fost tot timpul în căutare, în zona Oradea vizitasem deja aproape toate bisericile pînă am ajuns la Aleşd. Aici Neriah şi-a găsit imediat prietene de vîrsta ei, Natalia s-a simţit înconjurată cu dragoste, iar eu m-am simţit folositor. Aşa a început călătoria noastră alături de Biserica din Aleşd, călătorie care se apropie în cîtva timp de aproape 20 de ani. Aceşti oameni ne-au fost alături în multele încercări prin care am trecut, aşa cum le-am fost la căpătîiul morţilor lor sau le-am ţinut în braţe copiii, copii pe care mai apoi i-am însoţit în apa botezului, peste alţii mi-am ridicat mîinile în semn de binecuvîntare la nuntă. Aceste lucruri îmi sînt comoară neîmpărţită, tezaur sufletesc nerăpit, una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa mea de slujire eclesială, poate că mai frumoasă decît aceasta n-a fost decît perioada în care mi-am început slujirea la amvon la Scînteia şi Potcoava.
Vă rog să îmi spuneţi ce părere aveţi cu privire la această piesă. Este înregistrată undeva la începutul anilor 90.
Este cu totul atipică, dar interesantă ca structură. Este creaţia fraţilor Blaj şi mă bucur că fratele lui Marinel şi-a dat acceptul pentru publicare.
Dragi Prieteni,
Consider faptul de a fi în lume ca pe un privilegiu. Acest lucru se cuvine celebrat zi de zi.
Scriu. Fotografiez. Mănânc. Dorm. Călătoresc. Citesc. Iubesc. Mă plictisesc. Nu fac nimic. Inot. Viaţa mea, ca şi a noastră a fiecăruia dintre noi, e uneori de o groaznică banalitate. Alteori, e trepidantă şi fascinantă. Oricum aş privi-o, la scara cosmică a lucrurilor, ea nu prea contează. Însă povestea întâlnirilor şi aventurilor noastre, da. Sunt condimentele ce dau gust, culoare şi sens destinului fiecăruia dintre noi.
Poate că aceasta este una dintre perioadele în care ar trebui să ne cîntăm mai dihai imnul: Deşteaptă-te … române!
Nu pot înţelege cum ignoranţa istorică a unui preşedinte poate fi apărată cu nuvele, youtuburi şi metafore uzate, aşa cum nu înţeleg cum proasta creştere poate fi minimalizată prin articole în care se risipeşte talent şi minte vrednice de cauze mai bune.
Privesc perplex cum oameni de carte şi educaţi în bune şcoli încearcă din răsputeri să apere un gest incalificabil prin apelul la meseria demult abandonată a preşedintelui. Hei, împăratul nu are haine pe el, chiar dacă încercăm să-i croim din vorbe şi comparaţii disproporţionate mătasea invizibilă.
Cîntecul Cidului nu se poate citi lîngă Mioriţa. Să-şi păstreze fiecare eroii la loc şi căpitanii de vase sub drapelele aferente. Nici Ulise nu-i Toma Alimoş, nici Pintea Haiducul nu-i Robin Hood, iar Clint Eastwood nu joacă în aceleaşi filme cu Florin Piersic, deşi amîndoi călăresc cai. Ce uită apărătorii domnului Băsescu este că generalii şi căpitanii aduşi în comparaţii nu s-au apucat să ţină lecţii de istorie în Forum, ci şi-au văzut de manivela lor şi acolo şi-au dat măsura eroismului.
Nu înţeleg cum rîgîitul intenţionat din salon, după răsturnarea sticlei de şampanie pe gît, rîgîit auzit de toţi de altfel, trebuie interpretat neapărat ca o tuse nefericită, dar bine motivată medical.
Este spectaculos maratonul unor tineri intelectuali, care fac eforturi exagerate să ne explice cum, în ciuda istoricilor care au reacţionat deja, în ciuda unor oameni de (mai multă) carte, care s-au exprimat un pic tardiv, să ne explice adică faptul că preşedintele nostru a reacţionat în deplinătatea cunoştinţelor istorice şi după o etică profesională de tangaj, pe care şi-a păstrat-o şi pe uscat.
Absolut aiuritor. Am o bănuială că spectacolul jalnic va continua. S-ar putea ca şi la alegerile viitoare să votez Băsescu (deşi nu se mai poate, oricum un preşedinte de paie pus de dînsul, după modelul Medveev = Putin, dacă vom avea tot opţiunile Paie-Băsescu, Ponta, Crin şi eternificatul Vadim), dar asta nu mă opreşte să fiu lucid acum şi să spun că primul om din stat şi-a pierdut lumina răcelii de gîndire sub cupolele reflectoarelor din studioul de televiziune, cînd s-a băgat în reintepretarea istoriei.
Pînă ne vom răcori, via Dorin Frandeş, aş dori să vă ofer cîteva spuse, zicători, proverbe şi vorbe de luciditate de la Academician. Unele aparţin chiar dînsului, altele îi sînt atribuite, dar merită o lectură de survol. Dincolo de faptul că am sfîrşit ca filolog, am început ca matematician. Am făcut mate-fizică în liceu pînă mi-a ajuns dincolo de gît. Cred că în aceste vremuri ar merita să ne întoarcem la răceala matematicii, poate că ni se limpezesc gîndurile. Se pare că la aceste vremuri, filozofia, teologia, filologia şi codul bunelor maniere nu ne mai ajută.
UPDATE Postare publicată iniţial în data de 10 decembrie 2011
Iată ultimele veşti despre Sara.
Dragii mei,A trecut o zi şi eu încă nu am apucat să vă anunţ pe toţi de vestea minunată pe care am primit-o. Vreau să strig în gura mare şi să vă aduc la cunoştinţă că eu am fost părtaşă unei minuni a unui Dumnezeu viu, Domnul Cerului, al Pământului, Domnul galaxiilor şi al Universului! DOMNUL ŞI MÂNTUITORUL MEU!
El m-a scos din mormânt, m-a ridicat pe stâncă şi m-a făcut o făptură nouă. M-a ţinut strâns în braţul Lui şi a fost viteazul meu în care mi-am pus încrederea şi căruia I-am încredinţat întreaga mea făptură.
În decembrie doctorii mi-au spus că dacă eu şi familia mea voiam să revenim după sărbători şi să nu rămânem în spital, ei nu mă mai primeau, pentru că era prea târziu pentru mine. Boala avansa repede şi eu coboram în groapă sub ochii părinţilor. DAR slăvit să fie Tatăl meu ceresc, care nu e în întârziere niciodată, ci este mereu în control, are un plan pentru fiecare copil al Lui, şi aşa cum am mai spus, EL este VIU!
Boala mea a fost stârpită! Cancerul a dispărut… sunt sănătoasă! Cum aş putea să tac, când îmi vine să ţip de bucurie şi să măresc pe Domnul meu? Cum a dispărut boala atât de repede, dacă nu printr-o minune a lui Dumnezeu?
DOMNUL SĂ FIE LĂUDAT, ÎNĂLŢAT, SLĂVIT şi MĂRIT de la un capăt al pământului până la celălalt! Toate popoarele să Îl laude, pentru că merită!
,,Înălţaţi lui Dumnezeu strigăte de bucurie, toţi locuitorii pământului.
Cântaţi slavă Numelui Său, măriţi slava Lui prin laudele voastre.
Tot pămîntul se închină înaintea Ta, şi cîntă în cinstea Ta, cîntă Numele Tău.
Binecuvîntaţi, popoare, pe Dumnezeul nostru! Faceţi să răsune lauda Lui!El ne-a păstrat sufletul cu viaţă, şi n’a îngăduit să ni se clatine piciorul.
Căci Tu ne-ai încercat, Dumnezeule, ne-ai trecut prin cuptorul cu foc, ca argintul.
Dar Dumnezeu m-a ascultat, a luat aminte la glasul rugăciunii mele.
Binecuvântat să fie Dumnezeu, care nu mi-a lepădat rugăciunea, şi nu mi-a îndepărtat bunătatea Lui!” (din psalmul 66)
Cu permisiunea doamnei Raluca am redat şi o parte din email pentru a clarifica mai bine contextul.
Ma numesc Raluca Manea si va scriu pentru a va cere sprijin in rugaciune.De cand am copii mici ma preumblu mai mult prin spatiul virtual, si citesc si blogul dvs. Imi dau seama ca pe blogul dvs. intra zilnic sute de oameni, si as vrea ca mesajul meu sa ajunga la cati mai multi. De aceea indraznesc sa va rog sa dat mai departe vestea despre Sara. Nu este un apel la ajutor financiar. Pur si simplu este o cerere de rugaciune.Sara si familia ei (ca si noi) fac parte din Biserica Baptista din Piatra Neamt. Sunt copiii lui Dumnezeu, iubiti si pretuiti de El, care il onoreaza prin viata si atitudinea lor, si cand le merge bine, si acum cand trec printr-o grea incercare. Sara a fost diagnosticata cu o tumoare de 18 cm (se presupune a fi canceroasa), care se intinde de la jugulara la inima, si pe care medicii o descriu ca fiind inoperabila. Sara are 15 ani si am scris despre ea pe micul meu blog (insuficient pentru ca vestea despre ea sa ajunga la cati mai multi oameni).Pentru a intelege mai bine randurile de mai jos trebuie sa va explic ca fetita noastra, care are acum 7 luni, are Trisomie 13 (un sindrom cromozomial extrem de grav, care face doar ca 5-10% dintre bebelusii afectati de el sa supravietuiasca primului an). Fetita noastra Cati traieste si o duce mai bine decat multi alti copii cu diagnosticul ei mai cu seama datorita rugaciunilor celor ce o iubesc si Il iubesc pe Dumnezeu. Noi, mai bine decat altii stim ce inseamna sa traiesti zi de zi cu iminenta mortii copilului tau, dar si cu prezenta zilnica a minunilor lui Dumnezeu in casa. O iubim si o pretuim pe Cati, avem de invatat lectii importante de la ea, ne uimeste prin dulceata, seninatatea, curajul si perseverenta ei. Noi intelegem puterea minunilor lui Dumnezeu, de aceea va rugam sa va rugati impreuna cu noi pentru Sara (si sa imprastiati vestea si nevoia ei de rugaciune in bisericile unde vorbiti dvs.).Cand am ramas insarcinata cu Cati, am dorit ca ea sa semene cu Sara.
Cine e Sara?
În sfîrşit domnul Andrei Pleşu a scos penelul şi i-a desenat domnului Băsescu un portret „de sfîrşit”. În sfîrşit.
…. Traian Băsescu e în situaţia de a-şi sabota, prin comportamentul lui, toate deciziile. E singur, dar nu în varianta eroică a reformatorului radical şi neînţeles, ci în varianta cârcotaşului nărăvit, imprevizibil, neloial, ocupat toată ziua să dea cu oiştea-n gard. Iniţiativele sale, chiar când sunt pozitive, nu mai ajung să fie discutate în sine, pentru că toată lumea se opreşte la portretul rebarbativ pe care şi l-a construit an de an, prin replici deplasate, ieşiri intempestive, capricii de moment.
Am fost în Iaşi. Am făcut o călătorie de suflet.
Înainte de a ajunge acolo, m-am oprit la Botoşani, unde am avut bucuria de a participa la un botez. Mărturia unuia dintre candidaţi m-a încurajat să continui să predic Evanghelia. Sînt rare cazurile în care participi la botezul cuiva care s-a convertit la vreo predică pe care vei fi ţinut-o cu luni sau ani în urmă. Cea mai mare bucurie de acest fel am avut-o la botezul fiicei nostre, Neriah, care a mărturisit că s-a convertit la „predica fr. Cruceru”. Ciudat, prima dată n-am ştiut despre ce este vorba.
Apoi am plecat spre Iaşi.
Din cînd în cînd voi posta cîte o scurtă dumirire legată de criza prin care trece limbajul vulgar evanghelic. (A se citi „vulgar” în sens etimologic, adică „limba poporului”).
Din păcate expresia „am avut harul” s-a golit de sens printr-o proastă utilizare.
Spunem „am avut harul” …. să mă nasc într-o familie de credincioşi, să fiu sănătos, să am un profesor bun de matematică, să … găsesc un loc de parcare bun.
Iată cîteva articole interesante din ChurchLeaders:
Casele de hobiţi m-au fascinat. Galerii îngropate, bordei boieresc.
Iată aici o casă cu adevărat fascinantă:
Face parte dintr-un nou trend, pare a fi arhitectura viitorului.
Sîmbătă la ora 13.
Iată cum apare în programul TVR Cultural AICI.
13:00 Marturisind pe Christos documentar
despre martirajul creştin în antichitate şi in secolul XX. Participa Cristian Badiliţă-patrolog, Marius Oprea- istoric, Didier Rance-teolog, Otniel Veres-teolog, Ana Blandiana-scriitor, Romulus Rusan-scriitor, George Ardeleanu- istoric literar, Marius Cruceru-teolog, Monica Papazu-teolog, Andrei Brezeanu-scriitor si p.s. Virgil Bercea- episcop greco catolic al Oradei. Realizator si producator Radu Gaina
via Oglindanet
Vă mai amintiţi pumnul lui Băsescu. Cel pe care l-au analizat cascadorii, scenografii, oamenii politici şi oamenii în general.
Adversarii lui Băsescu spuneau că a tras sigur. Ceilalţi … că nu se vede bine şi că de fapt este tras şi întins filmul.
Eu am spus atunci că este mai mult decît probabil că pe atunci candidatul Băsescu va fi tras o palmă acelui puşti. Era mai mult decît posibil.
Acum e sigur! Băsescu a dat cu pumnul. Al doilea pumn, că primul a fost cînd s-a făcut naş la Lambrino.
Mai mult decît atît… „a dat un cap în gură” Regelui, vorba doamnei Andreea Pora, şi ne-a convins că a pierdut timpul cu atît de des amintitul timp de lectură (în care citeşte şi Cărtărăscu, se înţelege):
Cînd eram copil jucam şah cu un verişor, Cristi. Cristi are sindromul Down şi, spre mirarea medicilor, este foarte longeviv, activ, şi are un simţ al umorului cu totul deosebit.
Cînd jucam şah cu el, pitea piesele. Îmi atrăgea atenţia în altă parte şi ascundea ture şi pioni, apoi îmi dădea şah la Rege cu ceva piesă pe care o aducea de te miri unde.
Asta făcea Cristi şi intram în jocul lui cu simpatie.
Domnul Băsescu face cam acelaşi lucru acum, dar dînsul nu are sindromul Down, este prezent în instinctul politic precum o cobră. Dă şah la Rege încălcînd regulile. În fiecare zi ne oferă altă fantoşă ca să luptăm cu făcături, în timp ce pune piese noi pe tablă pentru un alt curs al jocului.
Ne atrage atenţia în altă parte de la mogulii pe îi înfrunta sau se făcea că luptă cu ei pînă mai ieri şi ne îndreaptă atenţia spre un bătrîn care a trăit impecabil pînă la 90 de ani.
Domnul Băsescu vrea să cîştige partida, dar încalcă regulile şi primele reguli pe care le încalcă sînt acelea ale cavalerismului şi ale bunului simţ.
Opiniile nu au întîrziat să apară! Acuzaţiile de ignoranţă istorică se îmbină cu epitete din cele mai grele (aici încearcă şi Crin Antonescu să cîştige un pic de fascicul de lanternă, „apatrid moral”???). Între acestea remarc şi comentarii sau luări de poziţie care se potrivesc cu eleganţa regală a Majestăţii Sale. Vezi şi AICI o scrisoare sub care aş semna imediat.
Iată reacţii AICI, AICI şi AICI.
Cei mai din urmă şi tîrzii de obicei, PNŢ-CD-ul, acum reacţionează prompt. Excelent!
Este scandalos! Poate că ar fi trebuie să vedem asta mai devreme cînd preşedintele şi-a sărbătorit victoria bînd direct din sticla de şampanie, ducînd-o la gură în spume.
Tocmai am terminat licenţele. Ieri a fost examinarea la teologie, astăzi lucrarea de licenţă. Iată un text interesant pentru cei care doresc să facă teologie.
Dacã, prin urmare, si tu, iubite, doresti sã dobândesti harisma aceasta, se cuvine sã cunosti si sã pãstrezi urmãtoarele opt lucruri:
1. Trebuie sã respecti poruncile lui Dumnezeu si prin întâmpinarea lor sã ajungi la contemplare, precum te sfãtuieste Grigorie Teologul, zicând: „Vrei sã devii teolog vreodatã, si vrednic de contemplarea lui Dumnezeu? Pãzeste poruncile, mergi prin viatã cu sãvârsirea faptelor bune; cãci prin fapte ajungi la contemplatie; de la trup nevoieste-te cãtre suflet”.
Sezonul misiunilor Countryside se apropie. Prima acţiune legată de acest proiect este o tabără specială pentru interpreţii şi conducătorii de orchestre de mandoline. Tabăra este organizată de fratele Ştefan Fericeanu din Los Angeles, de Onisim Bogoşel, absolvent al Specializării Pedagogie muzicală din cadrul Universităţii Emanuel din Oradea (cu un CV impresionant, a înfiinţat şi organizat aproape 30 de orchestre pînă acum) şi de către pastorul Ioan Maior, asistat de misionarul Iosif Văran.
Cursurile:
Teoria Muzicii,
Întreţinerea instrumentului, acordaj,
Mandolină,
Mandolă,
Chitară armonie,
Vin’ la Isus
(Original title – “Untitled Hymn” – Chris Rice)
versuri româneşte Marinel Blaj
Rănit şi-mpovărat,
strivit de-al tău păcat,
Ridică-te, iubirea te-a chemat
Vin’ la Isus,
Vin’ la Isus
Vin’ la Isus, eşti iertat!
Există un restaurant în drum spre Budapesta care arată extraordinar. Are acoperişul făcut din stuf. M-am uitat bine la el. Pe lîngă faptul că arată extraordinar, se pare că este şi foarte rezistent, dacă este făcut bine. Stuful are în mod natural proprietatea de a devia apa şi, datorită efectului Coandă, să o prelingă spre rădăcină, adică spre exteriorul acoperişului în cazul de faţă.
Vezi mai multe astfel de case AICI. Se arată ceva şi din procesul de „fabricaţie”.
Gyury Baci? Am mai povestit despre dînsul.
Săptămîna trecută am trecut pe la el numai pentru că, după un an de zile de lucru, a terminat o bijuterie de theorbă. Un alt concept. O theorbă mai scurtă puţin, care sună absolut impecabil.
Am cîntat pe ea un pic, atît cît mă pricep şi mi-au vibrat ficatul şi plămînii.
Baptiştii din România se bucură de un mare câştig. Dintre ei, nu mulţi cărturari şi de viţă aleasă, unii totuşi s-au apucat să consemneze în scris evenimente legate de începutul mărturiei baptiste din ţara noastră, atât din timpul vieţii lor, cât şi povestite de părinţi sau înaintaşii acestora prin
Unele constatări în timpul parcurgerii Apocalipsei apostolului Ioan
(despre cum sună ultima carte din Biblie)
Analizarea dimensiunii sonore a scrierii ce încheie Sfânta Scriptură se doreşte a fi o pledoarie pentru abordarea şi a acestei dimensiuni a textelor sacre în strădania de a găsi şi valorifica cât mai multe dintre deschiderile pe care acestea le-ar putea implica.
La finalul acestui material se găsesc mai multe selecţii de versete. Primul cuprinde selecţia tuturor versetelor şi situaţiile din Apocalipsa în care se relatează despre evenimente sonore. Următorul este un tabel care încearcă să surprindă şi alte dimensiuni ale relaţiilor sonore cum sunt denumirea pe care o are sursa sonoră în text, descriere fizică a acesteia, descrierea sonorităţilor pe care le produce, tipul sonorităţilor produse, durata acestora, direcţia din care provin sunetele sau natura sursei. Credem că importantă ar fi şi remarcarea adresantului specific al mesajului sonor. În cele mai multe cazuri acesta reiese din text. Dincolo de constatarea de către Ioan, cel care îl reţine şi mai apoi îl notează, situaţia sonoră nu se adresează întotdeauna explicit şi exclusiv lui Ioan.
Aseară, sîmbătă, am descoperit un citat foarte interesant AICI.
The operation of hearing is no more difficult to understand. To be more succinct, let us consider it only in terms of music. Suppose then a lute is touched by the hands of a master of the art. You will ask me how it happens that I can perceive a thing that is so far away that I cannot see it? Do sponges come out of my ears to drink up the music and bring it to me? Or does the lute player create in my head another little lute player with another little lute, who has been ordered to play the same melodies? No. The miracle is due to the plucked strings striking the little bodies which compose the air and so sends them to my brain, penetrating it gently with these tiny corporeal bodies…But that operation is quite ordinary. The wonderful thing is that by this means we are moved to joy, sometimes to rage, sometimes to pity, sometimes to reflection, sometimes to pain.
Zilele trecute am participat la Bucureşti la un training profesional legat cumva de noua lege a educaţiei. Doamna Prodecan de la REI, doamna prof. dr. Mariana Nicolae a discutat relaţia dintre cei doi termeni împrumutaţi în limba română: manager şi leader, conducătorul de universitate între manager şi leader.
Aseară, fiind la Giroc (unde ne bucurăm de excelenta găzduire a familiei Enuica şi a pastorului Viorel Tut) împreună cu grupa mea într-o ieşire de ucenicie peripatetică am discutat pînă seara tîrziu despre rolul pastorului în bisericile tradiţionale şi în bisericile noi.
În limba engleză este o vorbă: you can lead a horse to water, you can’t manage him to drink.
Nu sînt de obicei adeptul unor asemenea re-interpretări ale pieselor clasice, aşa cum nu sînt bucuros nici de citarea unor versete biblice în parafrazare jucăuşă sau scoase cu totul din context. Nici modificarea versurilor unor cîntări pentru a ieşi chestii funny… dar … pentru popularizarea ştiinţei şi muzicii, să presupunem că merge.
Via V. A.
Domnul Andrei Pleşu reia un text mai vechi. Sare şi piper, ca de obicei. De această dată aproape că i-aş fi preluat fiecare frază, dacă n-aş fi dat peste reguli.
Prima parte parcă este o reluare a „Calităţilor bune şi defectelor” lui Motru. Interviul lui Celibidache desfiinţează acelaşi mit: românul e ales de Dumnezeu care, se înţelege de la sine, e neapărat român.
A doua parte, dacă n-aş fi văzut-o cu ochii mei, aş fi spus că este o exagerare stilistică.
Să citim:
Mult mai interesanţi sînt însă imbecilii americani superiori. Am cunoscut cîţiva, întruchipaţi în profesori universitari, de preferinţă politologi. Ei au o sumedenie de păreri uluitoare: califică dezastrul comunist drept un „experiment istoric interesant“, descalifică drept răuvoitoare invocarea Gulagului în contextul unei analize „obiective“ a stalinismului, refuză să admită că ţările est-europene au trăit sub sisteme politice totalitare. La urma urmelor, comunismul nici n-a fost aşa rău (dovadă că, în fostele ţări comuniste, comuniştii sînt realeşi de „popor“ drept cîrmuitori legitimi şi credibili). Stalin, la rîndul lui, a fost un personaj extrem de „complex“: e ruşinos, intelectualmente, să-l compari cu Hitler. Nici Ceauşescu nu trebuie demonizat abuziv: în unele privinţe, Ronald Reagan s-a dovedit mai dăunător. Imbecilul american superior nu citeşte decît Derrida şi crede că îi flatează pe muzicanţii polinezieni dacă îi compară cu Mozart. De altfel, modul în care un asemenea imbecil înţelege să-şi manifeste „deschiderea“ intelectuală, lipsa nobilă de prejudecăţi, e mai curînd jignitor pentru cei cu deprinderi „convenţionale“: manierele curtenitoare sînt suspectate de „condescendenţă“, declaraţia de amor e un act terorist, de macho discriminator.
Citeşte tot articolul AICI.
Însă, însă…
Disclaimer:
1. această postare „face sens” pentru cei care cunosc limba engleză destul de bine ca să treacă fără răni peste un joc de cuvinte absolut nevinovat.
2. Atenţie – joc de cuvinte şi în acest caz nu este vulgar. Cititorii trebuie să deţină asupra lor simţul umorului.
An atheist was seated next to a little girl on an airplane and he turned to her and said,
„Do you want to talk? Flights go quicker if you strike up a conversation with your fellow passenger.”
The little girl, who had just started to read her book, replied to the total stranger,
„What would you want to talk about?”
Aseară am primit o scrisoare de la domnul Bădeliţă, directorul liceului Filadelfia.
Nu ştiu foarte bine despre ce este vorba cu proiectul. Încerc să înţeleg, dar am încredere în om.
Citește în continuare
Nu ştiu dacă fac parte dintr-o minoritate care îşi doreşte o casă la ţară … sau din altă minoritate care îşi doreşte o rulotă. Probabil nu îmi voi împlini vreunul dintre aceste visuri niciodată. Poate că da… Am văzut nişte rulote dezafectate la preţuri incredibil de mici. Problema? Vandalizarea. Dacă o laşi undeva la ţară, o găseşti spartă, că vorba aia…. dacă un om fură se numeşte cleptomania, dacă fură o ţară întreagă se numeşte romania.
Iată o chestie simpatică aici.
Iată cîteva înregistrări noi cu Miki (cum îi spun prietenii), Nicolae Szekely:
Abia aştept să ajung azi în Tîrgu Mureş. Îl vizitez pe maestrul Lorinczi. Gyuri Baci. Cel care a făcut lăutele noastre, ale lui Caius, a mea, a lui Miki, a lui Cristi Lazăr etc.
Iată cum sună a lui Miki. O bijuterie.
Diseară vedem Theorbă!
Marius Cruceru 
