Prietenul Silvian Guranda mi-a sugerat o rubrică de umor pe blogul meu. N-am! Mă chinui să-mi disciplinez simţul „omorului” şi al ironiei prin autoironie şi alte strategii personale. Unii spun că mă cam „întreg” (la cap) cu gluma uneori.
Dar să facem o încercare cu pornire de la regretatul Grigore Moisil, un personaj cu un simţ al umorului rafinat şi făţiş în acelaşi timp:
(istoria este povestită de unul dintre studenţii dînsului)
În faţă la facultatea de matematici era o bombă. O ţin minte şi de pe vremea studenţiei mele. O cafenea jegoasă şi slinoasă în care se retrăgeau în pauze de fum studenţii de la mate, bio, geo, arhi şi alte specializări înconjurătoare.
La un moment dat, deşi nu avea voie să intre niciun personaj de al asistent în sus în acea bombă jegoasă, apare Academicianul Grigore Moisil.
Se duce drept la bar:
– Sărut mînuşiţele, domnişoară, aveţi zaţ?
– Ce?
– Zaţ!
– Avem!
– Daţi-mi şi mie o pungă!
Mirată, cafetăriţa îi dă o punguliţă de zaţ.
– Mai aveţi?
– Da, mai am!
– Mai daţi-mi o pungă, vă rog!
Şi mai mirată, îi dă încă o pungă
– Mai aveţi?
– Da, mai am!
– Mai daţi-mi o pungă!
După ce scotoceşte toate cotloanele, aproape de disperare, domnişoara vrea să scoată o vorbă, dar academicianul i-o ia înainte:
– Mai aveţi?
– Nu, tovarăşe, nu, nu mai am!
– Deloc?
– Deloc!
– Ei, atunci, vă rog frumos să-mi faceţi şi mie o cafea!
Marius Cruceru 
Buna asta! :))
Din nefericire insa „da in vileag” practicile „ne-ortodoxe” ale unor baruri, cafenele, restaurante, fast food-uri romanesti. Ce zic eu ne-ortodoxe? De fapt astea sunt practici romanesti.
Romanii sunt printre cei ce stiu sa pacaleasca cel mai bine clientii, fara ca acestia sa isi dea seama.
De multe ori ma gandesc inainte sa intru in restaurante/cafenele, ce sa consum, si daca proprietatile initiale ale mancarii/bauturii (adica cele care ar trebui sa fie) nu au fost „modificate”/tunate de bucatari/chelneri/ospatari…
In cazul in care nu eu aleg locatia (uneori chiar si atunci) zic un Doamne ajuta! si la masa va poftim…
Ma consolez cu ideea ca nu ce intra in om spurca pe om, ci aceea ce iese din el…Insa cu siguranta il poate imbolnavi…
Da, nu-i aşa de important ce servim, ci umorul lui Moisil.
ha ha… superb 🙂
Este o exagerare. Cunosc bine locurile. În toate „bombele” acelea, rămăşiţe ale Bucureştiului capitalist, produsele oferite erau încă de foarte bună calitate. Recunosc că nu-mi plăcea cafeaua din principiu. Dar vinurile la carafă, -care îi plăceau lui Grigore Moisil–, ţuica fiartă iarna, produsele de zahana, erau excelente.
Ce contează! umorul lui Moisil este de remarcat!
Umor crestin!
Altfel, umorul contemporan, prevaland in sexisme…
Pingback: Un pic de deşteptăciune de la Academicianul Grigore Moisil | Marius Cruceru
Pingback: Hai mă, nu te supăra, am glumit! « Ambasadorul