Două feluri de tăceri şi un zîmbet de carton

Am participat la unele slujbe în biserici evanghelice unde ni se spunea din faţă:

Mai veseli, mai veseli, ce-i morga asta, vă rog zîmbiţi, fiţi fericiţi, bateţi din palme,  Domnul e bun, Domnul vă iubeşte, zîmbiţi, nu fiţi trişti…

Believe it or not, creştinii au dreptul să fie trişti. Da, sigur, chiar şi supăraţi. Poate că hlizitorii acestui veac încă n-au coborît  în viaţa cea aşa cum este ea, dar sîntem în luptă, sîntem pe metereze, sîntem în mîinile lui Dumnezeu la lucru, sîntem dezamăgiţi de noi înşine, în presa Celui de sus şi de aceea putem să fim şi fără zîmbet. Nu ne cereţi un zîmbet cu gust de carton. Mai bine o tăcere sănătoasă sau două decît un singur zîmbet scremut.

Scriptura ne sfătuieşte să tăcem înaintea lui Dumnezeu şi în tăcere să aşteptăm ajutorul Lui.

Sînt situaţii în viaţa oricărui credincios cînd trece prin ciur şi prin dîrmon, este aruncat pe roata olarului, seamănă cu o balegă chinuită, fără vreun vis de a deveni vasul din casă.

Ieri am citit Psalmul 39 cu o durere adîncă în inimă. Sînt trei faze în prima parte a psalmului.

În prima parte David suferă şi se teme să vorbească. Tăcere şi frustrare. Tace din teamă, lipsit de perspectiva lui Dumnezeu, de frică să nu păcătuiască cu gura, glăsuind la necaz împotriva Domnului.

1  (Către mai marele cîntăreţilor: Către Iedutun. Un psalm al lui David.) Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba; îmi voi pune frîu gurii, cît va sta cel rău înaintea mea.”

Astuparea gurii nu l-a scăpat de frustrare, necazul şi mînia s-au adunat într-un vulcan care este gtata să erupă. Nu-i sănătoasă acestă tăcere, nici pentru oase, nici pentru inimă. Cîtă vreme taci în aceste fel, ţi se smochinesc oasele, cîtă vreme stai mut, focul lăuntric creşte.

2. Am stat mut, în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit; şi totuş durerea mea nu era mai puţin mare.
3  Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia; şi atunci mi-a venit cuvîntul pe limbă, şi am zis:

 

În această stare uneori spui: Vreau să mor. Arată-mi mai repede ziua morţii şi spune-mi, Doamne, cînd se va termina şi cum? Uneori procesul de strivire a mustului firii pămînteşti se poate încheia cu o tragedie, deşi în folcloristica noastră evanghelică avem impresia că totul la Dumnezeu trebuie să se termine cu Happy End. Psalmistul cere cunoaştere, cere perspectivă, dar cel mai înţelept lucru pe care îl face este să îşi îndrepte gura către Domnul şi să vorbească. Tăcerea se fracturează de sus pînă jos, perdeaua se deschide.

4  „Doamne, spune-mi care este sfîrşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu cît de trecător sînt.”
5  Iată că zilele mele sînt cît un lat de mînă, şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricît de bine s’ar ţinea.
6  Da, omul umblă ca o umbră, se frămîntă degeaba, strînge la comori, şi nu ştie cine le va lua.

Şi primeşte descoperirea: totul este goană după vînt, anii sînt mulţi, dar scurţi, clipele sînt puţine, viaţa este lungă, dar nimica, omul este carne, dar suflare, trup, dar umblă, activitate, dar frămîntare, adunături, dar risipire, comori, dar hoţi şi rugină.

7  Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea
8  Izbăveşte-mă de toate fărădelegile mele! Nu mă face de ocara celui nebun!
9  Stau mut, nu deschid gura, căci Tu lucrezi.

După acestă descoperire David se întreabă care îi va mai fi nădejdea?Iertarea!

Acum se naşte o altfel de tăcere. De această dată … DAvid ştie… tac, dar Dumnezeu lucrează…. strigă cu Psalmul 70, Grăbeşte, Doamne, de-mi ajută! Dumnezeu lucrează … dar nu neapărat pentru noi, ci asupra noastră. El ne-a făcut, ai lui sîntem, turma păşunii Lui. Ne apşteptăm ca El să lucreze pentru noi, dar nu ne scapă de boală, ne scapă numai de ruşine, nu ne mîntuie toată familie, dar ne răscumpără pe noi, nu ne împlineşte voia, dar Îşi face Voia.

10  Abate-Ţi loviturile dela mine! Îmi iese sufletul supt loviturile mînii Tale.
11  Tu pedepseşti pe om, şi-l loveşti pentru fărădelegea lui: îi prăpădeşti, ca molia, ce are el mai scump. Da, orice om este doar o suflare.
12  Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele! Nu tăcea în faţa lacrămilor mele! Căci sînt un străin înaintea Ta, un pribeag, ca toţi părinţii mei.

A doua tăcere este a celui care ştie că Dumnezeu tace şi El la rîndul Lui, dar lucrează.

Acum, cînd David vede cum Domnul îl şlefuieşte…. urlă…. Ascultă-mă, nu lovi prea tare. Lucrează, dar cu milă, tac, stau pe roata olarului, dar nu mă zdrobi de tot.

Urmează unul dintre versetele mele preferate… o expresie de o poeticitate ieşită din comun, binecuvîntat să-i fie condeiul lui Cornilescu pentru acestă găselniţă: pînă nu mă duc… şi să nu mai fiu..

13  Abate-Ţi privirea dela mine, şi lasă-mă să răsuflu, pînă nu mă duc şi să nu mai fiu!

Da, avem dreptul să fim trişti! Întristaţi-vă, simţiţi-vă ticăloşia. Celebrarea trebuie uneori amînată. Cele ce vin n-au venit încă. Sîntem mîntuiţi, dar nu ne-am desăvîrşit, sîntem cu un picior în rai şi pe buza de plai binecuvîntat, dar încă nu acolo. De aceea avem dreptul ca mîine să mergem apăsaţi la biserică şi să ne plîngem amarul sau să tăcem cu inima fierbinte, sau să tăcem cu gura strîmbată de întrebare, sau să tăcem ştiind că Domnul lucrează sau să Îl rugăm să ne mai uşureze dalta pe spinare, să strîngă mai puţin lutul la gît, să trîntească moldul mai uşor pe piatră…

Fiţi trişti creştini, dacă trebuie, lăsaţi zîmbetele de carton pentru casierieţile de bancă şi pentru prezentatorii de televiziune… nici măcar ei nu sînt fericiţi.

 

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Gînduri, lacrima din colțul ochiului, Meditaţii, Periegeza. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

95 de răspunsuri la Două feluri de tăceri şi un zîmbet de carton

  1. Draga Frate Marius, am căutat şi eu psalmul pe care l-ai pomenit în postare. Este defapt Psalmul 38, având 18 versete. Însă trecând peste partea structurală şi morfologică(aspecte cu totul diferite faţă de o Psaltire ortodoxă) ideea per ansamblu este aceeaşi. Ce te mişcă în acest psalm? Rugămintea lui David: „Lasă-mă să mă odihnesc , mai înainte de a mă duce şi de a nu mai fi”. Cred că una din cele mai fierbinţi dorinţe dintr-ale omului este şi aceasta: liniştea sufletească şi trupească pe parcursul vieţii. Rămânem însă la nădejde, acest lucru este imposibil, grăind chiar Psalmistul: „Deşi ca o umbră trece omul, dar în zadar se tulbură”, subliniind natura perisabilă a omului şi imposibilitatea anticipată de a căpăta o linişte permanentă. Totuşi, să nădăjduim, căci Domnul este în fiecare!

    • Marius David zice:

      frumos şi în traducerea ortodoxă.

      Să nădăjduim… Zilele acestea m-a ispitit deznădejdea într-o problemă..

      Să nădăjduim şi să sperăm.

      • Pomisor zice:

        Putem sa o stim si noi?… Poate o idee „out of the box” ar fi utila?…

        Referitor la subiect: Am considerat si eu ca nu pot sa zambesc atunci cand inima imi plange sau invers. Cred ca este o problema de a trai in adevar sau in minciuna. Totusi la necaz este foarte utila si tacerea. Fereste de pacate…

  2. eLioR. zice:

    mi-ati adus aminte de niste versuri ale lui Arghezi din Denie:

    Pe drumul de El ales
    Graiul n-are înţeles.
    Mai mult spune cucuruzul
    Decât gura şi auzul.
    Domnul tace.
    Glasul nu-şi trimite-ncoace.
    Domnul face.

  3. Marinel zice:

    Ştiţi ce e interesant, frate Marius? Că până n-ajungi să trăieşti momentul în care chiar nu-L mai ai decât pe Dumnezeu să-I spui durerea, nu ajungi să descoperi nici ce e cu adevărat bucuria! Aia pe care uneori ai crezut că o trăieşti…
    Cât priveşte „În această stare uneori spui: Vreau să mor”… În fond, „partir c’est mourir un peu” nu cred că are continuarea bună în varianta lui Allais. Eu văd mai degrabă „mourir c’est partir un peu”…

  4. ACIDUZZU zice:

    Daca psalmistul David „a avut dreptul” sa se roage cu cuvinte dupa ce s-a pogorat in sine si a vazut cat chin, cata vinovatie zace acolo, eu, „am preferat” sa ma rog suspinand, convins ca si suspinul meu il aude Parintele vesniciilor…

    NEROSTITELE-MI CUVINTE

    „Saracul vorbeste rugandu-se…”
    (Proverbe 18:23a)
    Eclesiastul 3:11;
    2Corinteni 5:2;
    Apocalipsa 7:13-17

    Nerostitele-mi cuvinte
    Sunt doar şoapte prin văzduh;
    Sunt trimise înainte
    Gânduri, suspinări în duh…

    Nerostitele-mi cuvinte
    Sunt doar şoapte prin eter ;
    Sunt visări, dorinţe sfinte
    Dupa Dumnezeu din cer !

    Când la cumpăna-nserării
    Se-mbulzesc chemări de dor,
    Sorb din ciutura răbdării
    Limpezi clipe ce-nfior…

    Apa rece-a împlinirii
    Şi curată, de izvor…
    Din belşugul nemuririi
    Vreau să beau, să nu mai mor !

    Nerostitele-mi cuvinte,
    Cât aş vrea să-mi prindă glas !
    Iar rostirile lor sfinte
    Mă determină să las

    În urmă vremelnicia
    Cu trăiri de amăgire ;
    Doru-atingă-mi veşnicia
    Sfântă, plină de iubire !

    Ca să pot pricepe-odată
    Taina-ntipărită-n mine ;
    Care-a pus-o Sfântul Tată
    La-nceput de zori senine.

    Să mă minunez, în fine,
    Şi să mă proştern ‘nainte ;
    Iar acolo-n slăvi divine
    Ca să-I pot rosti cuvinte … !

    ACIDUZZU, 23.07.2009

    • Marinel zice:

      Frate Aciduzzu, ce frumos ar merge poezia asta ca text al unei melodii… Când am citit-o (ce prilej de meditaţie după miezul nopţii!) eu aşa am auzit-o! Poate se va întâmpla, dacă-mi daţi „copyright-ul”! 🙂
      Cât despre „Nerostitele-mi cuvinte”… eu le spun „necuvintele”…
      Mulţumesc nespus! Fii binecuvântat!

      • ACIDUZZU zice:

        Frate Marinel,
        Multumesc pentru apreciere, dar ma face sincer mai smerit in fatat marei Lucrari…
        Aveti unda verde cu…copyright-ul…
        Pentru mai multe detalii, sa stiti ca am vorbit cu fratele pastor de la Lipova. Aveti aceasi unda verde si prin intermediul dumnealui, atunci cand va veti intalni.
        Sa fiti cu adevarat binecuvantat, frate Marinel !

  5. Albu zice:

    Iata o versificare a Psalmului în discuţie

    PSALMUL 39

    Am zis:
    Voi veghea asupra căilor mele
    Îmi voi pune frâu gurii
    Ca să nu păcătuiesc
    Când cel rău, lângă mine postat
    Mă incită să spun vorbe grele

    Am stat mut
    Deşi mă simţeam peste măsură de nenorocit
    Deşi durerile îmi creşteau – am tăcut

    Simţeam
    În inima de bine doritoare
    Cuprinsă de flăcări ce lăuntru-mi îl mistuiau
    Cum nedumeririle tot mereu mă descoasă
    Atunci cuvântul cerului mi-a venit pe buze
    Încât în loc de cuvinte nesăbuite
    Am rostit
    O rugăciune sfioasă:

    „Doamne, spune-mi din nou cât de trecător sunt
    Care este măsura zilelor mele
    Ce mi le-ai rânduit pe pământ?
    Iată, durata vieţii mele
    Înaintea Ta e ca o nimica
    Nu-i mai mult decât latul de mână

    Oricât de bine s-ar ţinea
    Omul e doar o suflare ce cântec îngână
    Se străduie, umblă
    Se frământă degeaba rătăcind ca o umbră
    Şi comorile strânse cu greu
    După el ruginite vor fi să rămână

    Doamne, cum aş vrea
    La strigătele mele disperate urechea să-ţi pleci
    Şi rugăciunea să mi-o asculţi
    Sunt un străin pentru Tine, un pribeag?
    Un ins fără însemnătate
    Pândit de uitare ca şi predecesorii mei mulţi?

    Stau şi la rostul vieţii adânc
    Mă gândesc
    Aşteptând nedumeririle să mi le dezlegi
    În faţa urgiei Tale ce pot să mai nădăjduiesc?
    Izbăveşte-mă
    de vinovăţie şi
    de toate ale mele fărădelegi

    Cu candoare acum Ţi
    Le spun
    Le mărturisesc pe toate câte le ştiu
    Nu mă lăsa să sufăr ocara celui nebun…

    Departe de a avea pricină să mă lamentez de răniri
    Am motive să mă plâng de mine însumi
    de ale mele multe nelegiuiri
    Stau mut
    Nădăjduind că Tu vei lucra
    Şi mă vei izbăvi de fărădelegea mea
    Abate-Ţi loviturile de la mine
    Mă lasă să răsuflu pe cale
    Când Tu pedepseşti pe om
    Îi prăpădeşti ca molia ce are mai scump
    Ascultă-mi ruga şi
    Pleacă-Ţi urechea la geamătul meu
    Căci îmi iese sufletul sub ale urgiei Tale izbiri
    Nu tăcea în faţa lacrimilor ce din durere irump

    De la mine abate-ţi
    privirea mistuitoare şi
    suflarea focoasă
    Să răsuflu în voie pentru o vreme mă lasă
    În seară
    Mă înveseleşte cu Cuvântul Tău viu
    Mă spală de tristeţe
    Mă ridică din colbul uitării
    până nu mă duc şi să nu mai fiu

  6. insetatdenori zice:

    Fratele Hoble Ioan, promotor al miscarii de trezire spirituale din anii 70 si verisor al fratelui Liviu Olah a poposit in Slava Cerului.
    http://liviuolah.wordpress.com/2011/07/10/hoble-ioan-cu-steagul-invierii-in-mana/

  7. Hmmm... zice:

    multumesc pt articol frate Marius
    chiar azidimineata m-am lovit la bise de aceasta problema; eram serios, chiar ingandurat, apasat si ni se cerea de la amvon fericire,entuziasm… domnu-i bun… prea sunteti seriosi… mai cantam o cantare doua… acum vad mai multi veseli… slava domnului… n-avem nici un motiv sa fim tristi… el a invins…etc
    Sincer ? imi venea sa ies afara
    La indemnul pt iertare s-a citat [ de-contextualizat, as usual ] doar un verset:
    Ps 38:18 Îmi mărturisesc fărădelegea, mă doare de păcatul meu.
    M-am dus de curiozitate la psalm, si apoi l-am citit, recitit tot. I-am multumit Domnului ca nu m-a lasat sa stau singur in biserica , mai era langa mine un om capabil sa simta: Nenea David din psalmul 38 care desi rege, profet, general, poet de geniu, etc avea curajul sa fie uman, sa fie normal la cap.
    Iar acum acest articol… thank you brother from my heart

    • Marius David zice:

      păi ce aveţi la biserică, pastor sau disk-jockey?
      Slavă Domnului că mai există şi evanghelici normali… care vorbesc normal, gesticulează normal şi chiar sînt aproape umani.

      • ACIDUZZU zice:

        Frate Marius,
        „păi ce aveţi la biserică, pastor sau disk-jockey?
        Slavă Domnului că mai există şi evanghelici normali…”

        Riscati sa va cam atrageti oprobiul „confratilor…disk-jockey”, dar, in fine, sunteti format si suficient de calit pentru aceasta.
        Ca o adevarata gazda ce sunteti si aici, stiti sa intampinati cu cun calduros „bun-venit” chiar si pe acei…disk-jockey cu…dreptul la replica ! (Dar care replica ? Replica la ce ?)

        Cu bunavointa dumneavoastra,ingaduiti-mi va rog, sa postez aici o poezie care vrobeste despre cum isi permit unii de tip disk-jockey sa decreteze ad-hoc, anumite stari in biserica, sa induca anumitae stari unor oameni in particular si anumite actiuni sablonata dar ne…traite !

        CUPTORUL LUI NASTRATIN…
        (sau…despre „perfectiune” ca obsesie)

        Galateni 6:13-16; 5:4-7,10b-12.

        Turcul hogea Nastratin *
        Îşi dori cuptor cu vatră;
        Visându-l de pâine plin
        Pe lucru se puse-ndată…

        Puse prima piatră jos,
        Temelia-nţelepciunii;
        Îl visase pântecos !
        Vatra unde ard cărbunii,

        Netedă şi chibzuită;
        Din caramidă sănătoasă !
        Bună pentru-a coace pită
        Caldă, rumenă, nearsă !

        Îl zidi câte puţin
        Şi îl meşteri bombat;
        Bucuros e Nastratin
        Că are cuptor în sat…

        Vremea-ajunse înspre seară
        Când cuptorul gata-i ? Gata !
        Se întunecă afară…
        “Fain cuptorul, mânce-l tata !”

        Gândi hogea fericit…
        …Un vecin sfătuitor
        Zise: “Bre, hogea, spre răsărit
        Trebuia să faci cuptor !

        * Nastratin Hogea, personaj legendar, erou a numeroase povestiri populare şi anecdote de sursă arabă şi persană, de unde a trecut şi în folclorul balcanic. Mesager al unei înelepciuni native milenare şi înzestrat cu un acut simţ al umorului.

        Gura să i-o faci mai largă,
        Ca să-ncapă-o pâine-ntreagă;
        În rest, hai că…treacă-meargă,
        E OK, bre, hogea dragă !”

        Nastratin, cu naivitate,
        Iute-şi cugetă în piept:
        “ Măi, să ştii: are dreptate !
        Spre răsărit o să-l îndrept !

        Vreau tiraj bun la cuptor
        Când vântul de răsărit
        Suflă zdravăn şi cu spor;
        Altfel, ‘geaba m-am spetit !”

        Se puse din nou pe treabă,
        El cuptorul întorcând;
        Spre răsărit în mare grabă,
        Repede orientând.

        Palme-şi freacă bucuros
        De-acum, hogea Nastratin:
        “Aferim ! E preţios
        Sfatul de la un vecin !”

        Trece iar vecinu-agale,
        Iar privind înspre cuptor;
        Stă pe loc ! Şi-acolo-n cale
        Se scarpină gânditor

        Dupa ceafă şi rosti:
        “ Hogea, iartă-mi cugetare ;
        La cuptor puţin greşii !
        Iarăşi trebuie-o schimbare !

        Dacă vânt de răsărit
        Bate cu putere mare,
        Cuptoru-i supraîncalzit
        Pâinea-i arsă mult prea tare…

        Eu socot, spre asfinţit
        Să-l intorci, că e mai bine !
        Ca să ardă mai mocnit,
        Să ai rumenită pâine…”

        Şi hogea, zis şi făcut:
        Iar modifică cuptorul;
        Bun l-a vrut de la-nceput !
        Deci lucrează cu tot zorul…

        Încă o zi s-a sfârsit…
        Înc-odată-al sau cuptor
        Este iarăşi răsucit
        Spre apus, hotărâtor !

        Din nou trece-al său vecin,
        Se repetă intâmplarea:
        “Nu ţi-am spus bre, Nastratin,
        Că-n cuptor tu arzi mâncarea ?

        Dacă nu-l pui potrivit
        Şi-ntr-o poziţie bună…
        Pune-te iar pe zidit !
        În curând o să apună

        Înc-o zi din viaţa ta !
        Una cu dureri de şale…
        Când cuptorul iţi va da,
        Vei mânca tu pâine moale…

        Mută deci cuptoru-ndată
        Cu faţa spre miazăzi;
        Lumină să ai în vatră,
        Pâinea nu o vei prăji…”

        Se cugetă Nastratin:
        “ Poate iar are dreptate !
        Ce contează înc-un chin ?
        Mai bine să-l pun pe,,,roate !

        L-oi întoarce cum oi vrea,
        Când vecinii mei iubiţi
        Vor sa-l vadă ! Şi-or putea
        Să-l admire mulţumiti !

        Ce dacă eu nu voi coace
        Niciodată pâine-n el ?
        Cuptorul voiesc a-ntoarce
        Făr’ să obosesc defel !

        Când mă vor vedea vecinii
        Ce cuptor am eu, pe roti;
        Îşi vor pune-n cap cărbunii,
        Şi-i voi mulţumi pe toţi…!”

        …Aşa este când chemarea
        Sună vag, nedesluşit;
        Te-alegi doar cu…alergarea
        Şi-ai să mori nemântuit !

        Dragă hogea, bre, efendi,**
        Trebuie să fii mai…”cool”;
        Nu e bine să fii “trendy”
        Nici făţarnic, nici credul !

        Când ai hotărât deplin
        De a face ceva-n Har,
        Să nu-l uiţi pe…Nastratin
        Ce trudi mult şi-n zadar !

        ** efendi – (in limba turca), titlu onorific dat in Turcia funcţionarilor, invaţaţilor.

        Tot “consiliat” de unii
        Ce-ţi doresc “perfect” cuptor…
        Reci şi stinşi rămân cărbunii;
        “Te-au lucrat” pe gustul lor !

        Când sfătuitori destui
        Vor să te sfinţească-ndată;
        Cum te rogi, unde te pui,
        Dacă îi poţi spune Tată

        Lui Dumnezeu ce-n iubire
        S-a-ndurat de-a ta fiinţă !
        De eşti bun de mântuire,
        Dacă ai bună credinţă…

        Dacă meriţi ceva-n dar,
        Ei decid în Adunare;
        Dacă ai căzut din Har,
        Ei rămân a ta scăpare…

        De nu-ncapi într-un tipar
        Ce nu-i pe măsura ta;
        Truda-ţi este în zadar,
        Dreptu-n cer nu ţi-l vor da !

        Dar dacă forţezi tiparul
        Ca să-ncapi cum poţi mai bine,
        Eşti perfect ! Şi eşti în harul
        De-a se lăuda cu tine…

        Şi-ai păţit ca Nastratin
        Ce şi-a tot stricat cuptorul;
        Sfătuit de-al său vecin !
        Pâinii mult ducându-i dorul…

        Ce conteaza azi cuptorul
        Productiv şi plin de pâine ?
        Când te oboseşte zorul
        De-a zidi de azi…pe mâine !

        Bine că ei au tiparul
        Perfectibil pentru tine !
        Tu eşti “matriţat” de “harul”
        De-a te modela mai bine…

        Ei nu vor a ta schimbare,
        Nici nu te-or scăpa de hău !
        Ei vor doar in Adunare
        Lauda; cu trupul tău !

        Sfătoşi, profesionişti,
        Te sufocă-n “sfaturi sfinte”;
        Veşnic perfecţionişti,
        Obsedati merg inainte…

        “Când un orb călăuzeşte
        Pe alt orb, ei cad în groapă !”
        Cine, când îi izbăveşte ?
        Şi de-orbire cine-i scapă ?

        Nu te vor desăvârşit
        Precum Sfânt Cuvântul spune;
        Ci te vor “mesteşugit”,
        Perfect astupând cutume

        De păcate tăinuite,
        De năravuri mari si rele;
        Nu vor fi acoperite…
        Eşti…”desăvârşit” cu ele

        Pentru recele mormânt,
        Pentru-ntoarcerea sub glie;
        Nu te-a desavârşit Cel Sfânt !
        Nici salvat pentru vecie !

        Ei vor paiul ca să-l scoată
        Din privirea ta senină;
        Ochii lor, o bârnă poartă
        Grosolană, de duzină !

        Se pretind oftalmologi
        Te măsoară-n optotip;
        Nu se văd orbi şi ologi
        Sfătuind stereotip…

        Ei te vor doar şlefuit
        După a lor viziune;
        Astfel vei fi mântuit,
        Cu ei în comuniune…

        Domnul i-a lasat pe ei
        Mari împărţitori de Har;
        Perfectând pe toţi acei
        Ce-ncap în al lor tipar…

        Tu, să fii…”snopul” lor
        Cercetat minuţios;
        Şi sfârşeşti într-un cuptor
        Ars şi fără de Hristos !

        ACIDUZZU, 18.09.2010,

        Si „vecinul” lui Nastratin era tot un fel de…disk-jockey, nu ?

  8. Benone Rus zice:

    Evident ca se exagereaza cu indemnurile astea la veselie.
    Dar eu vreau sa ofer o alta perpectiva asupra problemei. Nu poti sa te bucuri inaintea Domnului daca nu ti-ai plans pacatele mai intai. Dumnezeu Duhul nu-i elibereaza decat pe cei ce se marturisesc. Asadar, „veselia” in adunare e pregatita de „plansul” de acasa. Nu exista shortcut pe parcursul acesta, si ne trezim in adunare ca facem ceea ce trebuia facut in odaita.

    In rest – cred ca dramatizati prea mult fenomenul, „psalminizand” ordinarul. O, de-ar primi macar o zecime dintre noi lucratura Olarului facuta in viata psalmistilor. Am deveni… extraordinari!

    • ACIDUZZU zice:

      @Benone Rus,
      „In rest – cred ca dramatizati prea mult fenomenul, “psalminizand” ordinarul.”
      Fara suparare, cred ca era mai corecta, mai gramaticala exprimarea „psalmodiind” decat „psalminizand”. Dar nu judec, constat. Atat.
      In ceea ce priveste acel „ordinar”, el reprezinta stare vietii noastre oridecate ori avem nevoie stringenta de pocainta, de exprimare sincera ca prin adevarati psalmi de pocainta. Oare nu asa facea si David ? Si toti cati au nevoie de pocainta si chiar iubesc pocainta ca pe un element esential al intoarcerii acasa…

      • ACIDUZZU zice:

        PS. Si chiar ati spus-o corect:
        „Dar eu vreau sa ofer o alta perpectiva asupra problemei. Nu poti sa te bucuri inaintea Domnului daca nu ti-ai plans pacatele mai intai. Dumnezeu Duhul nu-i elibereaza decat pe cei ce se marturisesc.”

        In privinta asta sunt de acord !

        Cat despre veselie, doar in contextul din Filipeni 4:4, coroborat cu Romani 5:3-5;12:12.
        Cam atat !
        O fi creat Dumnezeu Preabunul pisica si cainele sa alerge in jurul cozii dar ca pe o detensionare…antistres… Cat despre noi, am fi in pericolul de a deveni hilari prin insasi veselia noastra nejustificata dar manipulata ad-hoc chiar de la amvon transformat in…tribuna.
        Vesilia, cat si bucuria nu se comanda in biserica (de la amvon) si in mod aprioric. In niciun caz inainte de traire adecvata, credinta, nadejde, statornicie, viata duhovniceasca
        adanca si nedisimulatta.
        Nu suntem in biserica nici la spectacole cu…Mr. Bean si nici cu vulgarul Benny Hill (nu Benny Hinn, ca nu-i totuna).
        Starea de confort spiritual nu se comanda de la amvon si nici nu o imprumuti „inspirativ” de pe genericul vreunui retroproiector…

      • Benone Rus zice:

        Da, pare mai adecvat „psalmodiind”; oricum, m-am grabit sa pun ghilimele, asa ca licenta poate sa-mi apartina…
        „Nu judec, constat” = Nu osandesc, evaluez. Asta pentru ca am o problema cu Cornilescu, sau mai degraba cu cei care interpreteaza spusele Domnului via Cornilescu „Nu judecati ca sa nu fiti judecati”.

    • Marius David zice:

      Da, Benonne Rus, în orice sărbătoare există această succesiune de întristare şi celebrare, comemorare şi sărbătorire.
      Ne întristăm şi ne bucurăm mai mult după ce ne-am adus aminte de unde am fost ridicaţi.
      Efeseni, carte pe care o studiem acum cu biserica ne îndeamnă să trăim harul într-un mod cu totul suprinzător… tot timpul să ne aducem aminte că am fost morţi, vinovaţi, fără cetăţenie, fără tăiere împrejur, fără nădejde, fără Cristos şi fără Dumnezeu în lume.. nu-i depresing?

    • ACIDUZZU zice:

      @Benone Rus,
      „Asadar, “veselia” in adunare e pregatita de “plansul” de acasa. Nu exista shortcut pe parcursul acesta, si ne trezim in adunare ca facem ceea ce trebuia facut in odaita.”

      Frumos spus, „nu exista short-cut”. Asta ne-ar transforma in cabotini….

  9. CMD zice:

    Sunt de acord ca de multe ori se forteaza nota prin invitatii la „zambet de carton”, insa cred ca si bucuria isi are locul ei in Biserica. As pune cateva intrebari:
    1. Este normal ca in Bisericile noastre regula sa fie vesnica suparare, intristare, incrancenare? Suntem intr-o batalie, dar nu suntem singuri si in plus Cel care castiga bataliile nu sunt eu.
    2. Cati dintre cei care sunt intristati sunt asa pentru greul luptei spirituale care o duc si cati sunt coplesiti de „ingrijorarile vietii acesteia” sau nemultumiti de diferite „aspecte” din Biserica?
    3. In ce masura as putea asocia „vesnica” deznadejde, a intristarii, a suparararii in contextul luptei, al slefuirii cu o vesnica „pruncie” spirituala, o neintelegere a faptului ca orice s-ar intampla suntem in „causul palmei Lui”? Credeti ca un copil cu un asemenea Tata are motive sa fie un vesnic deznadasduit?
    4. Cati psalmi sunt de lauda si cati de pocainta?
    5. Pocainta inseamna automat si intristare? Smerirea se asociaza intotdeauna cu lacrimile si fata posomorata? Postul intotdeauna cu cenusa? Oare nu credem de prea multe ori ca pocainta inseamna doar o „chinuire”, o „schingiure” personala? Deci daca sunt bucuros inseamna ca nu ma pocaiesc. Daca sunt intristat sunt musai intr-un proces de pocainta?
    6. Oare o „vesnica impiedicare” nu denota, din nou, infantlism spiritual? Cat de normal este „sa pacatuim mereu….”? Nu neg ca posomorarea noastra deriva din caderile sau incercarile noastre, dar e normal ca starea aceasta sa devina o permanenta?
    7. Ati vorbit vreodata cu vre-un necredincios care vine la Biserca si ne aude vorbind despre „viata Impreuna cu Hristos”? Despre schimbarea care o aduce El in inima? Depre „nadejea noua”, samd? Vazand incrancenarea de pe fetele noastre o sa ne creada „pe cuvant”?
    8. Cum se face ca intristarea tine doar pana se termina serviciul? Cand oamenii ies afara, la masini, la discutii despre ce-or mai face, cum or mai invarti, brusc le vine „suflul” si bucuria pe fete?
    9. Ce ne facem cu „martirii” mai vechi sau mai noi care au primit „cu bucurie” „ocara lui Hristos’?
    10. Cum sa inteleg bucuria ca roada a Duhului in acest context?

    „Oare acesta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig şi să se culce pe sac şi cenuşă? Aceasta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului?
    Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug;
    împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău.
    Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi.
    Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: „Iată-Mă!” Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară,
    dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare!
    Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.
    Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune, vei fi numit „Dregător de spărturi”, „Cel ce drege drumurile şi face ţara cu putinţă de locuit”.
    Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L, şi dacă-L vei cinsti neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededându-te la flecării,
    atunci te vei putea desfăta în Domnul, şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit.”
    Isaia 58

    Multumesc pentru rabdarea dvs

    • Marius David zice:

      CMD,

      Ştiu textul din Isaia, nu cred că se potrivşte discuţiei noastre, Era un pic despre altceva.
      Pneumatologia veterotestamentară nu trebuie încurcată cu ce noutestamentară. Toate-s fructe, dar perele sînt pere şi merele sînt mere. Oricum I love teologul amator.
      LA întrebări.
      1. Nu-i normal. Ba da, uneori este normal. Cu toate că El este învingătorul noi nu sîntem puşi pe raft sau undeva în pamperşi distrîndu-ne prin curţile Domnului. Bătălie, tăticule, poate nu ştim despre ce este vorba.
      2. Ei, asta este altă problemă, dar chiar şi îngrijorările vieţii acesteia nu sînt parte din luptă… le separi cumva? dacă da, rău faci.
      3. Căuşul palmei Lui, îmi place expresia, poetică, dar a fost lozincăzută. Chestia asta cu noi sîntem la pieptul Tăticuţului şi alea alea… întrebaţi-L pe Apostolul Iubit de ce nu I-a sărit din nou la piept Celui Ce Este din Apocalipsa, erau buddies, nu?
      4. Şi …. şi… şi cîţi sînt de jale, cîţi de imprecaţie… Ai spus vredodată vreunul de imprecaţie.. n-ai avut nervi? Atunci să mergi mîine să îţi cumperi un semn de începător , din alea de şoferi… le pui în geanta cu Biblia 🙂
      5. Da, pocăinţa este înstirstare, dacă nu… atunci eu citesc Coranul şi tu Biblia.
      6. Da, interesantă chestia cu „să păcătuim mereu”. Eu cam asta fac zilnic. Ba mai mult… stau într-un cort care se desface în care lucrează o lege a păcatului şi a morţii. Bănuiesc că şi tu cam tot acelaşi lucru faci. Şi faptul că ai coşuri şi chelie este semnul că legea morţii lucrează, Slavă Domnului, în mine şi în tine, şi că sîntem, paradoxal da, păcătoşi şi sfinţi în acelaşi timp. exact 100% din fiecare.
      7. Ehehehe, de vreo 25 de ani fac asta. Am o grămadă de scalpuri pe perete. Scalpuri de morţi. Acum sînt născuţi din nou. Eu le-am tras cu Evanghelia de i-am omorît, El i-a înviat. Adicătelea i-a născut împrenă cu Cristos. Bad news… şi ei se luptă… încă. Vreo doi sînt deja la Domnul. Ei celebrează aşa cum ne sugerezi tu acum.
      Cu puţin efort, ajungem şi noi
      8. Nu-i adevărat, unii se întristează mai tare în parcare.
      9. Da, cu bucurie acolo nu înseamnă că se sghihuiau de rîs. Să te văd cum faci asta tăiat cu fierăstrăul pe coloana vertebrală dinspre pelvis spre cap, dintre picioare, agăţat cu capul în jos. Să rîdem cu martirii!
      10. Ai ales contextul greşit.

      Iartă-m răspunsurile fruste şi fără anestezie, dar scurtăm o grămadă de discuţie prin nişte metafore bine alese şi nişte epitete un pic mai şocante. Spor.

      • CMD zice:

        Insist si spun:nu mi se pare in regula starea PERMANENTA de apasare si intristare din Bisericile noastre. Bucuria e foarte rar prezenta in Biserica. Ca si unul care slujesc de multe ori inaintea Bisericii – starea asta te apasa, te trage in jos, iti taie avantul, stinge Duhul. Nu sunt singurul care a simtit asta, multi slujitori mi-au marturisit acelasi lucru.
        Subscriu multor lucruri spuse de dvs insa cu nu pot fi de acord cu proportiile: intristare/bucurie. Unde mai pui ca „sfanta intristare” deriva aproape intotdeauna nu din durerea simtita datorita mainii Olarului ci din apasarea „treburilor lumesti” la majoritatea credinciosilor – stit mai bine decat mine asta.
        Cunosc oameni mult apasati de Domnul dar a caror fata radiaza de bucurie. As putea spune multe nume aici. Ma rezum la unul singur in dreptul caruia nu mai e necesar nici un comentariu – Gigi Cosman.
        Sper ca intelegi si perspectiva mea. Poate imi aduceti mai multe lamuriri privitoare la bucurie ca si roada a Duhului. Si in plus – de ce toate roadele au conotati pozitive?
        Multumesc
        P.S. Garantez ca multi pocaiti cred ca fetele slutite sunt o dovada de pocainta si bucuria nu e „pocaiasca”. Cei „exuberanti” in inchinare – sigur nu merg in cer.

        • Marius David zice:

          draga CMD,m pentru că bucuria este foarte rar prezentă în istorie, în lume, în general.
          Nu poţi celebra o escatologie realizată cînd sîntem încă în tesiunea DEJA ŞI NU ÎNCĂ…
          chestiuena cu treburile lumeşti… da, este adevărată, dar încercă să le ignori, dacă poţi,
          nici măcar Apostolul nu le-a ignorat, de aceea a cerut mantaua şi cărţile… îi era frig.
          L-am cunoscut puţin pe R.Wurmbrand. Era plin de bucurie, dar din cînd în cînd îi scăpa o grimasă lungă de durere…
          Oare de ce nu era PLIN de bucurie?
          de ce? că trăia în carne, de aia.

  10. george zice:

    Frate Marius, exista un raspuns simplu pentru guresii „animatori” de adunari: „Tot ce nu vine din incredintare e pacat.” (Rom.14:23)

    • ACIDUZZU zice:

      @george,
      „Frate Marius, exista un raspuns simplu pentru guresii “animatori” de adunari: “Tot ce nu vine din incredintare e pacat.” (Rom.14:23)”
      Ba da, dintr-o incredintare tot vine !
      Aceea ca pot transforma un serviciu divin de inchinare adusa Domnului, intr-unul de divertisment de pe tip „Party Cafe”, sau de tip „D.O.D.” (adica…Doru Octavian Dumitru !).
      Pentru asta este nevoie de acei „guresi”, „tari in clanta” si cu „hernie de plisc”…Sunt imperios necesari, nu-i asa ? Ca sa mai „coloreze” ceea ce oamenilor firesti li se pare monotonie si strepezire prin biserici. Eu cre ca acestia n-au citit nici Psalmul 23 pana la sfarsit (versetul 6) si nici Psalmul 27:4; 45:1-17; 84:1-12; 108:1-2; 12:1-9. Ce sa mai zic despre Psalmul 73:28: „Cat pentru mine, fericirea mea este sa ma apropii de Domnul…” ? Nicidecum de fire si „potrivire de chipul veacului acestuia „. De aceea in Casa Domnului, „dau cinste Fiului si ma bucur tremurand” (Psalmul 2:11-12) nu satisfacandu-mi poftele chiar in Casa Domnului, sub o masca fe falsa pietate !
      Cat despre…”lauda si inchinare de tip karaoke” si moterate de…disk-jockey, asistam zilnic prin biserici. Stim cum e…
      In vremurile din urma,oamenii isi vor pune invatatori dupa poftele lor, nicidecum dupa pocainta lor, dupa credinta lor, dupa sfintenia lor. Doar dupa pofte ! De aici si inlinatia infometata spre divertisment si istorisiri inchipuite ! De tip…Peniel ! (Pardon, avem si noi…falitii nostri.)
      „Caci dupa roadele lor ii veti cunoaste !”

  11. george zice:

    … si inca ceva despre efectele depresive ale zambetului fals: http://www.ziare.com/magazin/stiri-magazin/zambetul-fals-dauneaza-psihicului-1077638

  12. naomi zice:

    Am vrut sa ma abtin si sa nu spun nimic, dar …. ispita …
    Un copil a lui Dumnezeu nu are de ce sa fie trist in Adunare sau in locurile unde Dumnezeu este proslavit. Cum putem fi tristi sau ce poate sa ne mahneasca atat de mult incat sa uitam ca avem un Dumnezeu care ne poarta de grija in toate imprejurarile, numai necredinta, ingrijorarea si pacatul ne poate face sa avem o fata lunga si acra. Si apoi ma pum in locul fratelui care predica si vorbeste despre marea jertfa din Golgota, despre marea iubire a lui Dumnezeu si despre beneficiile acestei jertfe si eu sa fiu trista pentru nu stiu ce lipsuri sau suparari oamantesti care ma apasa? Nimic si nimeni nu ar trebui sa ne rapeasca bucuria si fericirea.
    Acuma nu spun ca trebuie sa fim tot timpul cu fata zambitoare caci am da in cealalta extrema, dar nici tristi atunci cand avem o asa mare motivatie sa fim bucurosi.
    Pai?

    • A.Dama zice:

      Ce facem cu plangareata Ana?

      • naomi zice:

        Ana plangea inaintea lui Dumnezeu si Cuvantul nu ne spune ca era trista tot timpul.
        Ana era intr-o intristare dupa voia lui Dumnezeu, era in rugaciune … eu nu vad nicio legatura intre plangerea lui Ana si intristarea din acesta postare.

        • A.Dama zice:

          Naomi, intrebarea mea se lega de aceasta fraza din comentariu:
          „Un copil a lui Dumnezeu nu are de ce sa fie trist in Adunare sau in locurile unde Dumnezeu este proslavit.”

          Poti sa-L proslavesti plangand. Plansul si proslavirea nu se anuleaza reciproc. Isus a plans. Si plansul Lui nu a insemnat lipsa de reverenta sau necredinta.

          • naomi zice:

            Asa este Dama, dar plansul poate fi de mai multe feluri.
            Poti plange de bucurie, de intriatare, de ciuda, de recunostinta ….
            Cand il Lauzi pe Dumnezeu nici intrun caz nu esti trist, eu asa cred.

            • Marinel zice:

              Naomi, eu cred că înţeleg ce vrei să spui. Tu te referi la acea bucurie a celui răscumpărat care transcede durerile pământeşti cu care ne confruntăm. Mai mult, dacă ştiu să privesc şi durerile acestea pământeşti prin prisma pelerinului prin această lume şi a moştenirii care ne-a fost promisă, bucuria acestei moşteniri nu se poate să nu depăşească durerea de moment. Greşesc?

              • naomi zice:

                Nu frate Marinel, nu gresiti, dar asta nu o poate intelege orisicine. In incercarea prin care trec Dumnezeu mi-a aratat cum pot sa ma bucur si in suferinta. Da sufar dar bucuria mantuirii si nadejdea vie care a sadit-o in mine alunga tristetea de pe fata mea. Recunosc ca nu intotdeauna a fost asa, dar cand am inteles ca El poate totul m-am lasat pe bratul Lui si pot sa cant in suferinta, in stramtorare sa spun ca am cancer ca si cum as spune ca am o raceala.
                De aceea spun ca intristarile acestea de o clipa, oricat ar parea ele de mari, nu pot sa-mi rapeasca bucuria mantuirii.

          • Marius David zice:

            mie imi place mai ales a doua parte ca comentariul cu care sînt cu totul şi cu totul de acord

      • ACIDUZZU zice:

        Eu totusi cred ca „plangareata” aceasta, Ana, a trait o bucurie incomensurabila in comparatie cu…intepaturile Peninei, „sora” partasa la aceeasi…inchinare ! (vezi si I Samuel 1:9-2:1-10: „Mi se bucura inima in Domnul…” Aasta da, bucurie…in biserica !)

        • ACIDUZZU zice:

          Sau,
          „Pe cand eu ii iubesc, ei imi sunt protivnici; dar eu alerg la rugaciune” (Psalmul 109:4). Oare nu este si asta o…bucurie normala in Casa Domnului ?

    • eLioR. zice:

      povesti.

      • naomi zice:

        orice poverte are un talc 😉

      • Marinel zice:

        eLioR, îmi pare rău, dar greşeşti. Nu sunt poveşti! În perioada de peste doi ani cât am umblat cu fiul meu la chimioterapie, când sufletul şi inima îmi erau frânte, nu mi-am pierdut bucuria de a fi copil al Domnului. Am slujit şi am cântat cu aceeaşi bucurie în suflet. Sunt o fire foarte veselă de felul meu. Şi nu m-a biruit încercarea asta şi nici nu m-a făcut să umblu cu faţa plânsă. Am plâns în cămăruţa mea, am plâns în timp ce conduceam spre sau de la Cluj şi fiul meu era doborât de opt ore de perfuzii otrăvitoare, dar n-a fost nevoie „să joc teatru” dintr-un motiv foarte simplu! Când eşti CU ADEVĂRAT conştient că TOATE sunt în mâna lui Dumnezeu, când TOATĂ nădejdea ţi-o pui în El, e o adevărată prostie să fie nevoie să joci teatru! Crede-mă măcar pentru faptul că lucrurile pe care ţi le spun chiar nu sunt poveşti! Le-am trăit!

        • eLioR. zice:

          inteleg ce spui, dar nu toti sunt asa de puternici ca tine. nu neaparat ca trebuie sa te biruie incercarea sau ca trebuie umblat cu fata plansa, dar nici vesela eu una n-as putea.

          • Marinel zice:

            Poate că ţi se va părea banal ce îţi spun, eLioR… Nu sunt puternic deloc. Dar absolut deloc! Dar e puternic Domnul în care cred şi mă încred! Am mai scris aici… Când am plecat de la ultima tură de chimio cu fiul meu, l-am oprit in faţa spitalului şi i-am făcut o fotografie. M-a întrebat: „Vrei să am o amintire prin ce am trecut?” Şi i-am răspuns: „Nu. Vreau să-ţi aminteşti cât de mult te iubeşte Dumnezeu!” Dar asta n-am mai scris, că atunci când am ieşit cu el de la laboratorul unde i s-a confirmat diagnosticul de cancer, i-am spus: „Mihai, acum suntem doar noi şi Dumnezeu!” Şi aşa a şi fost! Ştii ce e ciudat? Că o parte din mine era convină că Dumnezeu ni-l va lua. Dar o altă parte era convinsă că Dumnezeu poate decide altfel. Observi? În ambele variante L-am avut pe Dumnezeu. Şi când Îl ai pe El… EŞTI CU ADEVĂRAT PUTERNIC!

            • Marinel zice:

              Şi aş mai adăuga ceva… Să nu crezi că în toată acea perioadă umblam „hlizindu-mă”… Nu. Am rămas acelaşi în schimb. E o vorbă care spune că „marile dureri sunt mute”! Te-ai gândit vreodată de ce? Pentru că în general cam toate urechile sunt surde! Sunt momente când doar Dumnezeu te mai aude. E acesta un motiv de tristeţe?

              • eLioR. zice:

                stiu ce inseamna sa auda numai Dumnezeu. e si tristete dar si bucurie, cand vezi ca El aude. : ) dar cum spuneam: suntem diferiti ca oameni. unii au o credinta mai mare, altii mai mica, unii sunt mai puternici, altii mai slabi, etc. difera de la om la om trecerea prin astfel de momente, si chiar altele…

              • ACIDUZZU zice:

                Frate Marinel,
                Citindu-ti cuvintele, mi-au trecut prin minte versurile unui poet crestin:
                „Lacrima durerii tale
                Nimanui n-o arata;
                Niciun om nu va-ntelege
                Cat e suferinta ta !”

                Se spune despre profetul Ieremia (si chiar avem cateva referinte biblice) ca si-ar fi scris plangerile in…”grota lui Ieremia” situata chiar sub Dealul Capatanii.
                Tinand cont si de traditia evreiasca care sustine aceasta referire, mie mi se pare absolut impresionant, macar figurativ vorbind, ca atunci cand trebuie „sa-ti versi inima ca o apa inaintea Domnului” si „capul ti-e un burduf de lacrimi” sa te ascunzi in grota de sub Calvar ca intr-o camaruta de taina si acolo, in fata Domnului care vede in ascuns sa fii mangaiat, sa primesti raspuns si imbarbatare.
                Caci degeaba vei incerca sa „misti haul grotelor” (chiar de aici de pe blog) facandu-le cel putin sa inteleaga cum ca te poti bucura in Domnul chiar printre lacrimile sfasierii launtrice.
                Oricat vei plange in fata unor astfel de grote, nu le vei putea umple cu lacrimi si sa determini compasiune…Grotele (goale) intotdeauna nu vor ptea mai mult decat sa reverbereze glasul vaietelor tale, ramanand intr-o continua amorteala glaciara… Pentru astfel de grote, nu vei deveni decat cel mult hilar…

                Nu simti lucrul acesta, chiar si aici, frate Marinel ?

                Pentru ca, de fapte grotele reci, nu sunt altceva decat…”puturi crapate care nu tin apa” (Ieremia 2:13), daramite lacrimi…Fratii lui Iosif se indemnau unii pe altii inainte de vanzarea lui: „Haidem la Dotan”. (Genesa 37:17)
                Dotan inseamna „puturi seci”. Seci, seci, dar capabili de ironie (versetul 18-27), capabili de…vanzare, determinati de sentimente „puternice”, nu-i asa ?

                Te salut in Numele Domnului cu Filipeni 4:4 si Romani 5:1-5 si nadajduind pentru fiul tau „impotriva oricarei nadejdi” (Romani 4:17-21; Evrei 11:19).
                Te asigur ca si eun am trecut pe aici si-mi permit sa-ti spun ca TE INTELEG, nu numai din complezenta, nu numai din varful limbii sau ca sa „dau culoare” conversatiei de-aici…

                Fii binecuvantat impreuna cu fiul tau si toata casa ta, frate Marinel !

              • eLioR. zice:

                marinel, nimeni nu considera hilar ce spui tu aici. dimpotriva, este o imbarbatare si incurajare sa auzim marturia ta.

                acidutu mama, iar te ia gura pe dinainte. sfaturile tale pline de intelepciune se bat cap in cap cu ce spune scriptura, chit c-o citezi. plangeti cu cei care plang, bucurati-va cu cei care se bucura. daca doi dintre voi se invoiesc pe pamant sa ceara un lucru oarecare, le va fi dat de Tatal Meu care este in ceruri. crestinul ii facut sa traiasca in partasie alaturi de fratii lui in credinta, nu singur ca si cucul, pt ca nu te intelege nimeni, vezi Doamne. pt ce se mai roaga biserica pt bolnavi si alte probleme, pt ce se face ungere si marturisire? ca nu inteleg prin ce trec ei?
                rugaciunea in camaruta n-are nicio legatura cu ce indrugi tu aici. citeste contextul in scriptura.
                incearca te rog sa te abtii de la a inventa despre oameni pe care nu-i cunosti, cum ca sunt grote, morminte varuite, puturi seci si mai stiu eu ce, preasfintia ta, ca nu ti-o cerut nimeni parerea.

                „Te asigur ca si eun am trecut pe aici si-mi permit sa-ti spun ca TE INTELEG, nu numai din complezenta, nu numai din varful limbii sau ca sa “dau culoare” conversatiei de-aici…” (acidutu cel intelegator)

                esti fatarnic si lingusitor.

              • ACIDUZZU zice:

                @eLioR,
                „acidutu mama,”
                Putina condescendenta, putina infranare chiar nu-ti strica, macar atunci cand te exprimi. Nu cred ca ai ajuns la varsta de a-mi fi mama ! Poate ai ajuns doar la varsta de…alaptare. Totusi, postura aceasta nu-ti da dreptul sa mi te adresezi atat de…matern. Banuiesc doar ca mi-ai putea fi nepotica (pentru a pastra distanta). Ce te-as mai „urechea” asa din dragoste, parinteste ! Cu tot respectul iti spun, ai grija ca te cam i-a gura pe dinainte ! Mai ales ca dialogurile noastre s-au incheiat cam demultisor timp.
                Comment-ul nu avea nimic comun cu tine. Daca ai fi observat, filozof ramaneai !
                Fii sanatoasa, din toate punctele de vedere ! (3 Ioan 2, chiar daca nu ma pot adresa tie cu „prealeasa Doamna…” Doamne fereste !)

              • ACIDUZZU zice:

                @eLioR,
                Din cate imi amintesc eu nu te facui grota p-acilea.
                Ca te silesti sa iesi din grota anonimatului asta este cu totul atceva.
                Exista un termen corespondent pentru cei ce ies din grota. Consulta DEX-ul, te rog.
                Macar atata poti face! Intr-o pauza de…

          • naomi zice:

            eLioR, nu spune nimeni ca nu sunt intristari in viata de crestin dar ceea ce spunem noi este ca oricat de rau si dureros ar fi motivul intristarii daca nadejdea noastra este in Dumnezeu si Il credem pe cuvant, aceasta intristare nu poate dura, nu darama, nu crispeaza fata ci ramane doar o intristare pe care acum nu o putem intelege dar acolo sus ne vor fi elucidate. Despre asta era vorba in postarea noastra. Sunt frati si surori care stau sub povara intristarii indelung si nimic nu-i misca, nimic nu-i poate face sa paraseasca aceasta stare si probabil ca fratii pastorii, care cer sa nu mai fie tristi, la acestea se refera.

        • naomi zice:

          Asta inseamna sa te bucuri in incercare, ceea ce nu cunoaste numai cei care au experimentat.

          • ACIDUZZU zice:

            @naomi,
            Multumesc frumos pentru capacitatea si proprietatea aleasa a omului duhovnicesc de a patrunde sensul si „talcul” celor ce se scriu pe-aicea.
            Nu te laud, te apreciez ! Apreciez si maturitatea gandirii atat ca sora, cat si (probabil) ca mama.
            Domnul sa te binecuvinteze si acum si in orice clipa a vietii tale !

          • eLioR. zice:

            chiar ai impresia ca esti singurul om care a fost incercat si a trecut peste? ce-i asa de greu de inteles ca nu toti trec la fel? si asta nu cred ca tine de gradul de spiritualitate pe care-l are. iar cei care nu reusesc sa treaca peste, cei care mor, cum ramane cu ei? nu s-au increzut la fel de mult ca tine in Dumnezeu? cu alte cuvinte: te crezi mai buna decat ei sau te iubeste pe tine Dumnezeu mai mult?
            daca iti moare un copil, te bucuri in aceasta incercare? eventul iti revi, daca n-o iei razna.

            • Marinel zice:

              eLioR, cred că una dintre greşelile pe care le facem noi, oamenii, atunci când vorbim despre cât ne iubeşte Dumnezeu este că gândim iubirea în termenii noştri, nu ai Lui. Ni se pare că dacă nu se potriveşte cu ceea ce credem noi, atunci nu e iubire, sau e mai puţină! Exact ca ardeleanul care, după ce a stat o oră la grădina zoologică holbându-se la girafă, pleacă spunând: „No, aşa ceva nu există!”

              • eLioR. zice:

                : )))) rad de… ardelean.

                da, marinel… : )

                este un verset care zice sa fim bucurosi in incercari, si unii nu mai pot de bucurie din cauza versetului, dar un pace frate cum iti merge sau cu ce te pot ajuta, nu zic. ; )

              • Marinel zice:

                Ah, aici e dureros! Şi eu am mari probleme cu cei care se bucură doar… cu ei înşişi! Dar eu mă duc la ei şi-i întreb direct ceva de genul „Vă doare măseaua, sau ce sunteţi aşa…?”

              • eLioR. zice:

                stiu ca tu asa faci. : ))

                am plecat la somn. pace si noapte buna!

              • Marinel zice:

                Pace şi somn uşor şi ţie! Da’ de unde şti că aşa fac? 😉

    • Pomisor zice:

      Din cate mi se pare sunt destul de multi psalmi de jale si nu foarte multi de bucurie, de fapt si logic cum in psalmii se exprima trairile oamenilor avem practic tot spectrul: de la durere agonizanta (22) la bucuria victoriei exprimata epopeic (18) si de la imprecatii extreme (109) la binecuvantari sublime (128). In plus si in alte carti poetice predomina plansul si mai putin bucuria: Iov si Plangerile lui Ieremia fata de Cantarea Cantarilor in care de asemenea nu lipsesc notele grave si lacrimile.

      Oamenii si-au cantat sincer durerile si bucuriile… si astfel le putem citi si noi…

    • Marius David zice:

      Uneori este bine că nu ne abţinem.
      citat din
      Abţinor Frînescu

  13. Pomisor zice:

    Sunt dureri si dureri, suferinte si suferinte. Nimeni nu a facut contract cu Dumnezeu astfel incat sa fie scutit de orice boala, suferinta sau necaz, deci logic nu poate fi dezamagit de Dumnezeu ca El a ingaduit sa vina peste el sau peste cei apropiati lui.
    Insa sunt si lucruri care depasesc registrul „normal” (obisnuit). Si sunt lucruri mai grave chiar decat moartea, ca cel putin daca un om moare mantuit merge in cer deci logic nu ai motive de dezamagire. Insa ce te faci daca o persoana iubita ajunge in iad si sti asta sau alte lucruri tot asa de grave? Mai ales ca ai in Biblie versete care sa sustina negru pe alb contrariul?
    Dezamagirea suferita depaseste mult pe cea din registrul lucrurilor normale, cu atat mai mult cu cat cel cu adevarat dezonorat este Dumnezeu…

    • naomi zice:

      Pomisor, daca in comentul dv vreti sa spuneti ca trebuie sa fim tristi atunci cand o persoana iubita va ajunge in iad eu va contrazic si aici. Da este adevarat ca durere pirderii sufletului este mai mare decat pierderea trupului dar daca am fi tot timpul tristi ce am castiga sau altfel spus, unde este credinta noastra ca Dumnezeu ne asculta rugaciunea (exceptie celor trecuti in nefiinta) Eu am si aceasta experienta de-a avea suflete dragi nemantuite dar nu sunt trista pentru ca stiu ca va veni aceea zi in care Dumnezeu se va indura si de ei.
      Cand intristarea este dupa voia lui Dumnezeu, acesta nu dureaza, dar daca intristarea este de alt gen, asta dureaza si ia tot felul de „chipuri”

      • Pomisor zice:

        Eu zic doar ca sunt si situatii in care ce spune Iov in capitolul 6:2-3 este destul de indreptatit…
        Cat dureaza? Depinde… de la cateva zile la cativa ani… Dar sigur dupa o asemenea experienta nu vei mai fi la fel multi ani…

        • naomi zice:

          Da, asemenea experiente pot schimba in bine sau in rau, aveti dreptate, de aceea trebuie sa stim cum sa le abordam si sa nu ne lasam coplesiti de ele ci sa ne incredem in Domnul lasand orice povoara care ne poate tine tristi la poala crucii.
          Iov a fost unic, nici pana atunci nici de atunci incoace nu s-a mai auzit asa ceva. Nu putem sa ne comparam cu anumite personaje biblice pentru ca nici la dejetul lor mic nu putem ajunge prin ceea ce ispasim noi.

        • ACIDUZZU zice:

          Iov…ah, Iov !
          Este exponentul suferintei terestre dar vorbim despre el fara a vrea sa ne gandim macar o clipa daca suntem in masura sa trecem macar partial prin ce a trecut el. Asta fara a lua in calcul onoarea lui Dumnezeu stirbita…

          Oricum, nisipul marii este incomparabil mai usor decat cea mai mica durere umana…
          Sa ne gandim numai la…durerea de dinti…Ah !

  14. Marinel zice:

    Dragii mei, sub nicio formă nu doresc să apar aici ca un „sfătos” doar pentru că am trecut prin experienţa aceasta! Poate părea ciudat să vă spun, dar au mai fost cel puţin două în această viaţa pe care am trăit-o până acum, poate la fel de cumplite sau şi mai şi! Vă rog să mă credeţi, au fost momente în care nu doar eu m-am întrebat cum de n-am luat-o „razna”! Ceea ce vreau să vă spun este că nu e nevoie nici să fii puternic (eu sunt un sentimental şi un idealist incurabil, aşa că e imposibil să fiu şi puternic prin forţele proprii!) şi nici să ai o credinţă uriaşă. Amintiţi-vă ce spunea Domnul despre bobul de muştar şi munţi! Ceea ce ne lipseşte multora nu e credinţa „uriaşă”, ci credinţa autentică! Altfel spus, cred cu adevărat ce spun că cred? Sau încerc doar să mă conving pe mine însumi?
    De ce face Domnul comparaţia cu copilaşii? Pentru capacităţile lor intelectuale sau pentru felul în care, de exemplu, un copil e capabil să sară de pe un zid ştiind că tatăl lui îl va prinde în braţe, fără să stea să calculeze dacă funcţionează şi cum legea lui Newton?
    Lipsa credinţei autentice este cea care face ca şi bisericile noastre să fie de multe ori „sanatorii”! Da, pot exista şi întristări, dar, daţi-mi voie să vă amintesc câteva versuri ale lui D.Anghel: „De un timp am o durere/ Şi-ntr-atâta e de mare/ Încât nu mai ştiu eu singur/ Eu o am sau ea mă are?”
    Nu-i aşa că asta ni se întâmplă şi nouă uneori?
    Repet, nu mă consideraţi nici „sfătosul”, nici „experimentatul” nici „sfinţocul”! Nu sunt! Am şi eu erorile mele şi una dintre ele e că nu mi le cunosc (sau recunosc!) pe toate. NU există nicio „reţetă” a fericirii pe care să o poată da oamenii. Dar există una pe care ne-a dat-o Domnul şi, culmea!, chiar pe aceea o neglijăm!
    Fiţi binecuvântaţi!

    • naomi zice:

      Frate „sfatos” nu pentru a ne lauda ne trece Domnul prin asemenea experiente ci pentru a-L lauda pe El. Daca cineva crede ca va laudati atunci cand marturisiti cum a lucrat Dumnezeu in viata dv, acel om nu este crestin. Noi stim cu toti ca suntem slabi, dar atunci cant suntem slabi suntem tari si trbuie sa marturisim la altii pentru a-i ajuta sa treaca si ei cu bine prin aceleasi incercari. eu cred ca asta este rostul suferintelor mele – sa intaresc pe altii.

      • Marinel zice:

        Corect, Naomi! Şi nu doar să-i întăresc pe alţii, ci şi pe noi înşine! În Maleahi 3:3 scrie „El va şedea, va topi şi va curăţa argintul”. E un proces nedureros cel de curăţare a argintului? Mai mult, ştiţi de unde cunoaşte argintarul că argintul e curat? Când îşi poate vedea chipul lui în el! De aceea e şi ilustraţia dată cu argintul!

    • Pomisor zice:

      Domnule Marinel, multumim de binecuvantari! Nu va consider altfel decat cum sunteti. Ceea ce spun eu este ca dupa parerea mea experientele dumneavoastra sunt intr-un registru care desi grav nu este ultima posibilitate in materie…
      Dar fiecare om este testat dupa capacitatile pe care le are… Si nu fara un rost, insa acela se vede dupa 😦
      In cazul meu cred ca va dati seama ce a urmat in continuare daca dupa cateva zile de jale am observat ca … a plouat cam mult … 😀

      • Marinel zice:

        O, da, Pomisor! Şi în bine şi în rău, limitele sunt departe de ceea ce considerăm noi mult! Dar niciodată peste ce putem „duce”! Ni se pune multă putere la dispoziţie şi folosim extrem de puţin din ea! Şi ce e mai grav e că atunci când din multul care ţi se oferă ajungi să te mulţumeşti cu puţin, inevitabil vei ajunge să te mulţumeşti şi cu nimic crezând că totuşi ai ceva!

        • A.Dama zice:

          Cum putem învăța să folosim mai multă putere din cât ni se pune la dispoziție?

          • Marinel zice:

            Hm… nu ştiu dacă există o „reţetă”… Eventual, dacă pot fi de folos, câteva gânduri cu care am trăit şi am trecut prin ce am trăit, ca unul care a descoperit că putere înseamnă şi să râzi şi să plângi. Dar niciodată, niciuna dintre ele fără rost!
            Primul lucru este SĂ CREZI că ai primit puterea de a birui încercarea. Mulţi spunem că credem, dar e oare aşa? Să ne gândim de câte ori ne îndoim în viaţă! Dar sincer!
            Apoi, să fii încredinţat că indiferent ce se întâmplă cu tine, dacă eşti şi crezi că eşti înfiat de Dumnezeu, ceea ce s-a întâmplat este voia Lui, care e indiscutabil superioară voii tale.
            Să nu uiţi NICIODATĂ că nu eşti sortit fericirii aici pe pământ, ci fericirii acolo sus! Fericirea de aici, o ştim cu toţii, e trecătoare!
            Stai de vorbă cu Dumnezeu. Mult. Deschis. Fără teamă. Fără reţineri. Fără preconcepţii de genul „asta n-are rost să I-o spun”! Spune-i TOT!
            Încearcă să te imaginezi în locul Domnului pe cruce. Poţi? Dacă poţi şi simţi măcar o frântură din ceea ce a simţit El (nu durerea fizică!) înseamnă că ai putere. Coboară apoi de pe crucea imaginară. Nu-i aşa că celelalte par o joacă?
            Sunt multe…

          • ACIDUZZU zice:

            Cu rabdare frate, cu rabdare ! Doar rabdarea aduce biruinta ! (Romani 5:4) Cam asta-i reteta si cred ca nu-l contrazic aici pe fratele Marinel. Numai dansul stie doza de rabdare si „etapa de rabdare la care a ajuns…(rabdare, indelunga rabdare sau rabdarea sfintilor ? ca nu suntem in drept sa contestam ci sa confirmam DOAR printr-o stare asemanatoare acesteia. Daca nu, punem mana la gura si tacem !)

          • Marius David zice:

            şi dacă ni se pune la dispoziţie mai puţină putere şi noi credem că ni se pune multă?

    • ACIDUZZU zice:

      Frate Marinel,

      „Repet, nu mă consideraţi nici “sfătosul”, nici “experimentatul” nici “sfinţocul”! Nu sunt! Am şi eu erorile mele şi una dintre ele e că nu mi le cunosc (sau recunosc!) pe toate. NU există nicio “reţetă” a fericirii pe care să o poată da oamenii. Dar există una pe care ne-a dat-o Domnul şi, culmea!, chiar pe aceea o neglijăm!
      Fiţi binecuvântaţi!”

      Nu te-am considerat nici „sfatos”, nici „sfantoc” ci pur si simplu un om normal care trece prin incercari. Daca le poate birui sau acestea il napadesc este o problema de particularitate. In ceea ce ma priveste, atitudinea mea a fost de pura compasiune, intrucat am trecut si eu prin asa ceva: o data in viata-mi personala si de doua ori in viata fiicei mele. Este o manifestare normala fata de un om normal intr-o conjunctura normala in contextul spuselor Domnului Isus: „In lume veti avea necazuri” sau „Omul nascut din femeie are putine zile si multe necazuri”. Apostolul Petru vorbeste elocvent despre „felurite incercari” si nicidecum „favorite sau preferabile incercari”, iar apostolul Pavel spunea despre Domnul Isus: „macar ca era Fiu, a invatat sa asculte, prin lucrurile pecare le-a suferit!” Tocmai de aceea v-am si imbarbatat fara prefacatorie (cum sugereaza cineva la o citire superficiala) cu textele enuntate anterior.
      Domnul Isus, Marele Om al suferintei sa va intareasca in toate incercarile spre slava Sa, Amin !

      As vrea sa inchei cu cele spuse de catre regretatul frate Liviu Olah si ramase de-atunci
      memorabile: „Dumnezeu nostru este Atotputernic dar cu o manifestare normala printre oamenii normali cu o comportare normala intr-o lume anormala !”
      Eu asa cred, marturia noastra a amandurora asa o confirma si despre aceste aspecte incercam sa vorbim aici, fara a o „lua razna”…
      Fii binecuvantat !

  15. CMD zice:

    Ma gandeam la cei care intr-adevar au suferit sau sufera – cunosc pastori care si-au pierdut copii. Cand ii vad, ii vad totusi cu zambet pe fata ,cu bucurie si cu pace in suflet, chiar daca, poate sufletul le este intristat. Aveti idee ce mult incurajeaza Biserica o astfel de purtare? M-as referi si la Wurmbrand ,la Moldoveanu sau altii din categoria aceasta… Priviti inregistrarile cu ei si vedeti bucuria de pe fetele lor. Ce ciudat – suferinta din viata ta sa aduca bucurie…

    • Marinel zice:

      „Ce ciudat – suferinta din viata ta sa aduca bucurie…”
      Dragă CMD, nu e nimic ciudat! Ni se pare nouă, oamenilor, findcă privim prea mult din perspectiva gropii decât din cea a cerului de deasupra gropii!

  16. duron. zice:

    Toate comentariile sunt biblice dar pacat ca stim mult si facem asa de putin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.