Două povestiri: 1 – Mihaela: „De ce aş veni la voi? Am nevoie de linişte!”

Să îi spunem Mihaela. Iniţiala numelui se potriveşte cu numele adevărat. M. lucrează în mass-media. Mi-a fost colegă de şcoală. Acum trăieşte în capitală. A făcut bani grămadă, este o femeie de succes. Implicată în politică, în activităţi de binefacere, în tot felul de proiecte sociale, necăsătorită, n-a uitat însă de „cele sfinte”. Am vizitat-o împreună cu Natalia, soţia mea, chiar în studioul de televiziune în care lucrează.

Nu ne văzusem de multă vreme. M-a întrebat ce fac. I-am spus că sînt pastor baptist.

– Era previzibil … şi rîde.

Cu ani în urmă o invitasem să viziteze una dintre bisericile noastre. Nimerisem atunci în plină biserică „relevantă”, cu trupă, cu chitare chinuite, cu baterie bătută pe toate părţile, vînătă la piele, sărmana, pe atunci abia începuseră să apară baptistotecile.

Am reluat invitaţia, era sîmbătă, a doua zi era duminică.

– Nu, Marius, îmi pare rău, dar nu vin. Eu am nevoie de linişte. Dacă vreau zgomot, uite aici cîte monitoare, cîte butoane…. şi apoi trebuie să ştiţi că noi putem selecta talente şi muzicieni buni din 22 de  milioane de români, voi sînteţi puţini şi încercaţi să ne copiaţi. Esenţa Bisericii nu este show-ul şi zgomotul. Dacă încercaţi această competiţie sînteţi pierduţi. Omul vine la biserică să se liniştească nu să bată din palme şi să se bălăngăne în picioare. Eu cînd vreau să mă liniştesc mă urc în maşină, mă duc la mănăstirea Pasărea. Le ascult pe măicuţe vorbind, stau la Liturghie, apoi iau două trei reţete de prăjituri de la una dintre maici şi mă întorc spre casă cu sufletul înviorat. Probabil asta voi face şi mîine. Îmi pare rău…. dar am avut o săptămînă cumplită şi chiar am nevoie de … linişte.

Am fost luat pe nepregătite de această mărturisire-cascadă. Mi-au curs cuvintele ei pe şira spinării, reci ca gheaţa. Cît de multă dreptate avea Mihaela!

Încercăm să facem măscări pentru noi, pentru cei din mediul evanghelic, ventilînd frustrări şi încercînd lucruri noi pe pielea oamenilor care au nevoie de cu totul altceva decît de zăngănelile noastre.

Trupele zgomotoase de „fraudă şi întinare”, acele penibile scenete în care vreun isusel îmbrăcat în cearceaf se împiedică de cablul de la microfon şi cade cît e de lung tocmai în momentul în care se pregătea să simuleze răstignirea, jalnicele jocuri de scenă ale cîtorva absolvenţi de şcoală populară de artă (în cel mai bun caz), gîjîielile, gîfîielile şi bîlbele dintr-un spectacol care se vrea „slujire” pentru „necreştini”, toate acestea nu reprezintă altceva decît un monument de prost gust, diletantism, dorinţă de firmare carnală, un simplu joc al firii, în biserici care au încăput pe mîna unor „lideri”, care nici pe ei nu se pot conduce şi pe care nu i-ar urma nici măcar un cîrd de gîşte.

Bisericile noastre nu fac aceste jalnice manifestări pentru a-i atrage pe „necredincioşi”, din acestă perspectivă onor conducerea BOR poate sta liniştită, n-avem nicio şansă la prozelitism. Nu facem din alea, noi ne ocupăm cu atragerea membrilor frustraţi dintr-o comunitate spre alte comunităţi, care copie slujbele de pe aiurea, slujbe un pic mai hîţînate şi mai destupate.

Baptiştii nu se înmulţesc, staţi liniştiţi, preacucerniciile voastre, ei numai se mută… dintr-un loc în altul. Iar dacă este vreunul care totuşi vine la vreo astfel de întîlnire, staţi liniştiţi, se va plictisi repede, dacă are gust muzical. Trupa va epuiza rapid cele 8 cîntări pe care le ştiu bine, celelalte vor suna oricum prost.

Îmi pare rău, n-am avut unde să o invit pe Mihaela. A doua zi, după ce am petrecut în biserica din care va fi a doua poveste, am plecat rapid spre casă.

 

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Amintiri, Biserica Baptista, Pt. studenţii mei, Pătrăţoşenii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

91 de răspunsuri la Două povestiri: 1 – Mihaela: „De ce aş veni la voi? Am nevoie de linişte!”

  1. Alina C. zice:

    Înfricoşător de trist şi adevărat! Doamne ai milă de bisericile şi adunările noastre!

  2. Marinel zice:

    E foarte mult de discutat pe marginea acestui subiect, dar şi mai mult de făcut! Este drept că multe biserici ale noastre s-au „transformat” într-o direcţie greşită, dar la fel de adevărat este că de multe ori aşteptările celor ce vin dintr-un alt mediu religios, să-i spunem tradiţional, au aşteptări în mare parte greşit „setate”. E un subiect care chiar merită dezbătut, aşa că… momentan cred că, înainte de a ne pronunţa, n-ar strica să medităm şi să ne rugăm măcar puţin…

  3. frandesdorin zice:

    O postare asupra careia ar fi de meditat mult, in special din partea celor care „organizeaza” cele relatate mai sus. Din nefericire o mare parte a celor care „beneficiaza” de astfel de evenimente au senzatia ca asa trebuie sa fie si ca doar astfel se pot obtine succese. De cele mai multe ori rezulta doar succesuri. Subiectul tratat a mai fost propus spre discutare s-a si discutat si rasdiscutat dar ca de obicei a ramas la nivelul discutiei. „Programele” care prefateaza scultarea Cuvintului lui Dumnezeu sunt la fel de……si de………. In localitatile cu mai multe biserici neoprotestante se poate constata un soi de „migrare” a unei parti a credinciosilor de la o adunare la alta desi pastorii sunt majoritatea buni cunoscatori si minuitori ai Cuvintului. Nu exista decit citeva motivatii. Dintre acestea cel mai adesea sunt motivatii de tipul la alte adunari „restul” timpului destinat inchinarii colective este diferit si ATMOSFERA din alte biserici este altfel. Insa pentru a sesiza astfel de aspecte TREBUIE SA FACI PARTE DIN BISERICA NU SA O VIZITEZI.
    Marinel, cred ca esti convins ca foarte multa lume se roaga pentru aceasta de destul de multa vreme. Dumnezeu va lucra la momentul potrivit si prin oamenii potriviti. Sunt sigur !

  4. dorinmuresan zice:

    Dar ce e liniştea, cu-adevărat? Eu cred că la M. e problema, nicidecum la biserica despre care e vorba. Pe mine, bunăoară, nu mă deranjează deloc muzica, fie ea cântată cu tobe şi alte cele, în biserică. Dimpotrivă, cu cât e sunetul mai puternic, cu atât mai mult rezonez. Cânt la rândul meu (deşi am o fire timidă, care se sustrage f repede, precum antenele unui melc, din faţa manifestărilor publice), iar asta mă linişteşte, mă încarcă. Nu vin la biserică să mă odihnesc fizic (pot face asta acasă, cu obloanele închise, departe de zgomote). Vin să mă odihnesc, în schimb, spiritual. Am participat de sute de ori la liturghii (o ştiu pe de rost, eram unul dintre tinerii aceia îmbrăcaţi în alb, care-l ajutau pe preot la aducerea darurilor precum şi la împărţirea euharistiei), dar, din păcate, liturghia începuse să mă adoarmă (ca un act repetitiv ce este), neimplicându-mă. Singurul lucru care mă nelinişteşte, din când în când, şi în faţa căruia îmi pierd automat interesul constă în ridicarea tonului până la urlet a pastorului din timpul predicii (nu e cazul la Iris, dar în alte locuri mi s-a întâmplat, şi, imediat, m-am retras politicos).

    • eLioR. zice:

      bineinteles ca la M este problema, pt ca nu-l cunoaste pe Dumnezeu, si are numai impresii despre ce si cum ar trebui sa fie o biserica. s-ar simti la fel de linistita si intr-un templu budist (dar n-avem asa ceva in Romania) unde e liniste, chit ca e plin de duhuri, pe care ea n-are cum sa le sesizeze, pt ca e moarta spiritual.
      nu mai dati vina pe modul de inchinare al unora, care nu va convine din cauza ochelarilor de cal care-i tineti pe ochi, unii dintre dvs.
      nici mie nu-mi place cand striga pastorul. sau cand se roaga penti nostri prea tare. : ))

      • Marius David zice:

        Claurarau, ti-am moderat ambele comentarii din pricina gramaticii imposibile. daca un absolvent de facultate scrie într-o asemenea limba romaneasca, ne-am ars.
        moderat pina la corectare. Teologia este vrednica de o limba romana corecta.

    • Adi Leahu zice:

      Te poţi „odihni spiritual” agresat de zgomot? Eu nu!

      Nu afirm că M. e nevinovată. Dar o nevoie de „linişte” e în fiecare suflet. Soluţia, clar!, nu e într-o biserică descrisă de Marius Cruceru mai sus… După cum nu e (întotdeauna) la bisericile clasice. „Adevărul e undeva la mijloc”… Elementul necesar în rezolvarea problemei este/poate fi echilibrul.

    • frandesdorin zice:

      Eu cred ca linistea este practic o metafora pentru un nivel foarte scazut al zgomotului de fond care exista tot timpul si pretutindeni. Pe de alta parte eu nu stiu ce este MUZICA. Ma ocup cu ea de mic copil (adica de mai bine de 60 de ani) si nu as putea sa o definesc. Am impresia, doar impresia, ca stiu ce face muzica si cum ar trebui facuta un anumit fel de muzica. Ma ingrozeste apetenta pentru intensitati mari, dar se vede treaba ca cel care conduce din umbra treburile acestei lumi a reusit in demersul de a perverti o parte a gusturilor chiar si a celor care-L iubesc pe Dumnezeu. Pacat. De fapt in postarea precedenta exista o contradictie ciudata Muzica place cind este cit mai tare in schimb ascultatorul isi pierde interesul atunci cind pastorul ridica tonul si ajunge sa scoata strigate, chiar sa urle. Cit despre motivele mersului la biserica…. Nu cred ca este cel mai potrivit loc de odihna spirituala. Cind imi sunt puse la lucru sinapsele si neuronii nu cred ca se numeste odihna chiar daca ceea ce aud si simt imi place.

      • Dyo zice:

        Zilele trecute am descoperit ceva despre una din paginile muzicale favorite ale tineretii mele, Fantastica lui Berlioz: este extrem de zgomotoasa! Cum a putut sa imi placa zdranganeala aia?!?
        Pe de alta parte, existau fragmente, de-ale lui Handel in special, care mi se pareau parca facute pentru surzi, cu abuz de instrumente de suflat, stridente si tare zgomotoase …
        Ce vreau sa zic: nu este cumva si perceptia noastra subiectiva de vina in toate astea? Se spune ca odata Haydn a fost intrebat de ce compune o muzica asa de saltareata, vesela, chiar atunci cand era destinata unor evenimente cu caracter religios. Raspunsul sau a fost: „Cand ma gandesc la Dumnezeu nu pot sa am altceva in inima decat bucurie …”

        • Dragă Dyo, cînd vorbim de stridenţe şi muzică simfonică gălăgioasă, nu e neapărat vina compozitorilor care au compus-o, cît a orchestrelor simfonice tot mai mari şi a interpretărilor diferite de cele gîndite iniţial de maeştri. Mozart, de exemplu, a compus cu o treime de ton mai jos decît se cîntă acum, pentru simplul motiv că instrumentele din vremea sa erau construite diferit. Oliver Sacks, un nerolog american celebru, se întreba în cartea sa „Muzicofilia” ce-ar fi spus marele compozitor, care avea auz absolut, despre felul în care sunt cîntate compoziţiile sale? Şi cu Beethoven sunt probleme, de alt gen, ce e drept, dacă te gîndeşti că ultimul său cvartet de coarde are o parte- ultima- care nu se poate cînta-.
          Hermann Hesse scria chiar de la începutul capodoperei sale „Jocul cu mărgelele de sticlă” că în epocile de decadenţă, muzica e mai zgomotoasă, mai disarmonică.
          O chestie extrem de neplăcută din punct de vedere medical şi artistic este că însăşi soliştii orchestrelor simfonice serioase din lumea contemporană au mari probleme cu acuitatea auditivă la o vîrstă la care n-ar fi trebuit să apară probleme de acest gen.
          Nu cred că Domnul ne vrea surzi şi nici să ne pierdem treptat senzaţia de spaţialitate pe care ne-o dă muzica, prin pierderea celulelor urechii interne şi alterarea unor eferenţe din zona auditivă a creierului, doar pentru că tinerii ascultă rock creştin dat la maximum. 🙂

          • Dyo zice:

            Stiu, am avut „meciurile” mele cu Marea Fuga beethoveniana sau cu ultima parte a simfoniei a saptea … Este interesant ce zici despre Mozart; adaugam la asta si faptul ca, din considerente practice, concertele lui Bach se canta adesea astazi la pian in loc de clavecin, plus ca, evident, instrumentele de pe vremea cantorului din Leipzig erau ceva mai putin penetrante …
            Ar fi pacat insa sa punem totul in carca decibelilor: intensitatea unor fragmente muzicale precum cele pe care le propuneam aici
            http://dyobodiu.wordpress.com/2011/07/06/n-a-fost-decat-un-strop-de-nebunie-r/
            irumpe si in pagini muzicale „cuminti” ale acelor vremuri … Va fi avand si Viena secolului XIX „metalistii” ei … 🙂

            • Să ştii că pînă la Igor Stravinski n-am simţit „metalistul” simfonic. Abia cînd am văzut „Pasărea de foc” am reuşit să-l şi ascult :). Pe Prokofiev l-am înghiţit doar sub formă de „Romeo şi Julieta”, asta ca să vorbim şi de balet, ca să vadă cine ştiu eu cum dau „liberalii” cu vorba 🙂

              • Marius David zice:

                Ei, felicitări. Eu m-am legat de scaun şi m-am depărtat de boxe ca să nu am acces la buton, aşa s-a terminat, dar … pohta vine măcinînd.

      • dorinmuresan zice:

        Nu este nici un fel de contradicţie. Muzica e muzică, predica e predică. Volumul mai mare (nu am spus asurzitor) al muzicii nu înseamnă urlet. Urletul, în predică, pe mine mă dezechilibrează. Nu-i văd rostul. Pastorul care urlă pare că şi-a pierdut stăpânirea de sine, iar pierderea stăpânirii de sine îmi ridică mari semne de întrebare.

        • Marius David zice:

          draga Dorin, îţi înţeleg punctul de vedere,
          sînt unul dintre cei care au asculta de la Phoenix, Sfinx, Jetro Tull, etc. tot ce se poate… in-cultura mea muzicală este destul de largă 🙂
          însă totul trebuie potirvit nu numai cu locul şi spaţiu, ci şi cu tipul de comunitate, ce s-ar asculta in Iris nu s-ar asculta în altă parte, spre exemplu.

      • virgilc zice:

        De cati ani va ocupati de muzica??? mai mult de 60????

        Marturisesc ca aici m-ati lasat cu gura ca la dentist… sau la opera…

        Va citesc cu mult interes postarile si comentariile, m-ati coplesit cu amabilitatea de a-mi raspunde odata la intrebare. Dar din felul dv. de a trata locul muzicii in biserica, as fi pariat ca nu sunteti trecut de 40…

        Va doresc in continuare multa sanatate si spor la munca!

  5. Dyo zice:

    Cred ca ar trebui sa existe loc in biserici si pentru cei ce vor sa bata din palme, mai zgomotosi in exprimare, si pentru cei linistiti, de care Dumnezeu se apropie in susur de izvor. Daca nu este posibil ca aceste deziderate sa se impleteasca in aceeasi congregatie … slava Domnului, exista suficient spatiu pentru noi toti pe lumea asta, ca doar de aia avem atatea bisericute peste tot.
    Nu scrie nicaieri ca dna. Mihaela trebuie sa se alinieze intre baptistii zgomotosi – mie, dimpotriva, mi se par uneori prea linistiti 😉 … Daca IL gaseste pe Dumnezeu in linistea manastirii, spun din nou: Slava Domnului!
    Nu sunt de acord cu unele dintre afirmatiile ei. De pilda: „Omul vine la biserică să se liniştească”. Adunarea nu este nici spa, nici baza de tratament, nici cabinet de psihoterapie.
    Linistea unor oameni de prin bisericile noastre ma ingrijoreaza uneori … e vecină bună cu moţăiala plictisită …

    • luminitas zice:

      „De pilda: “Omul vine la biserică să se liniştească”. Adunarea nu este nici spa, nici baza de tratament, nici cabinet de psihoterapie.”….nici Club sau discoteca!!!!

    • Adi Leahu zice:

      O biserică formată doar din cei care „bat din palme” poate fi pusă sub semnul întrebării. Printr-un cîntec ar trebui să ne putem exprima interiorul. Iar interiorul nu trădează tot timpul extaz… (Şi dacă ar trăda extazul – ar fi prea „ieftină” exprimarea).

      Dacă e să ajung îngrijorat/neliniştit la biserică vă asigur că nu voi putea bate din palme – cel puţin un timp. Dacă ajung la biserică fascinat de Dumnezeu nu cred că voi bate din palme – nu de alta, dar să nu mă trezesc că îmi scapă din mîini „sentimentul”. De voi ajunge la biserică distrat am toate şansele să bat (şi) din palme. (Menţionez că nu acuz bătutul din palme în biserică.)

    • Dyo, spa-ul te relaxeaza dar nu te linisteste cu adevarat. Cu adevarat Linistea noastra este Hristos, alinarea, inclusiv in sens terapeutic. Acest tip de liniste il cautam in Biserica.

      Eu unul asta am gasit in biserica ortodoxa, si mai ales la manastire. Ultima oara la Schitul Bran, un slujba se sopteste aproape. Deosebit, desi, sunt sigur, nu pentru toata lumea, si nu in orice moment.

      • Dyo zice:

        Repet ceea ce am spus mai sus, intr-o alta forma: exista un loc sub soare pentru fiecare crestin, in liniste sau in batai de palme, in calmul soaptei Duhului sau in strapungerea inimii de catre Cuvant.
        Nu contest nici unul dintre aceste chipuri de inchinare: mi-e teama insa de dogmatizarea lor … 😦

        • dogmatizare? hm, puteti defini ce inseamna dogmatizare?

          • Dyo zice:

            De ex: numai cei ce (nu) bat din palme pot avea parte de o inchinare „adevarata” inaintea lui Dumnezeu … Numai in liniste, numai in galagie, numai in extaz, numai in rigoarea rituala etc, etc, etc.

        • Marius David zice:

          Ok, Dyo, mie din cînd în cînd „imi vine” să fac „roata ţiganului”, no offense, nu vreau să fiu interpretat greşit ca discriminant….

          Întrebarea este dacă în cadrul liturgic putem face tot ce ne prinde, ce ne vine, ce ne face să ne simţim bine, liberi etc….
          Prezenţa celuilalt ne îngrădeşte libertatea. Aici este cîştigul teologiei personalist-dialogice din ultima parte a secolului trecut, mai ales cea din spaţiul Oriental.

          • Dyo zice:

            Nu, nu putem face tot ce ne prinde, ne vine etc. Dar tocmai de aia cred ca este bine sa avem atatea adunari diferite: in unele femeile stau separat de barbati, in altele se cere musai baticul, in altele se bate din palme, in altele se sta doar in picioare pe toata durata inchinarii, se canta la orgi clasice sau, la cei mai moderni, s-a trecut pe acustice si chiar tobe.
            Si nu, nu cred ca iti vine sa faci roata tiganului; nu te cred … si pace! Ne-a dat Domnul suficienta intelepciune sa distingem ridicolul de solemn, ca sa folosesc un cuvant la moda acum.
            Simplu: cand intru intr-o casa de rugaciune a cuiva, oricare ar fi aceasta … respect regulile acelei case. Am respectat acest principiu si intr-o moschee, cu atat mai mult voi face asta intr-un spatiu liturgic crestin.

            • Marius David zice:

              da, însă, vorba lui Steinhardt, pînă unde facem adunăari diferite?pentru bolnavii de ficat, alta, pentru cei cu stomacul, alta, pentrucei pieptănaţi în două, una pentru chelioşi, alta pentru foste curve, alta, pentru filozofi şi una pentru poliţişti.

              nu cred că sînt fericit cu o asemenea eclesiologie… clientul nostru, victima noastră.

  6. nu vi se pare ca biserica are doua roluri esentiale? cea de a imbarbata pe cel deznadajduit si cea de a cutremura pe cel nelegiuit. In mare acestea doua sunt. Dar, cand vine vorba de cei credinciosi acestea doua alterneaza. Din pricina pacatului trebui sa fim mustrati, pe cand din pricina aceluiasi pacat trebuie sa fim si imbarbatati, depinde de stare. Asa se face ca in biserica ne putem linisti, dar putem fi si rascoliti.

    • elisa zice:

      Imbarbatare si cutremurare…care pot avea loc in linistea din biserica.
      Rascolirea se fac mai bine in liniste; pentru ca atmosfera nefiind incarcata de sunete tev face mai degraba atent la glasul constiintei.

  7. Sali Sabri zice:

    „Îmi pare rău, n-am avut unde să o invit pe Mihaela. A doua zi, după ce am petrecut în biserica din care va fi a doua poveste, am plecat rapid spre casă” ziceti dvs. Eu va intreb: totusi, nu era o biserica-biserica in orasul acela pentru a o invita pe Mihaela? Daca nu, atunci chiar e trist…

    • Acelasi lucru doream sa il remarc! Sunt MULTE biserici in Bucuresti unde M. ar fi putut avea parte atat de liniste sufleteasca cat si de Mesajul Evangheliei! Poate nu sunt cele mai mari si vizitate dar sunt mai vii …

      • Marius David zice:

        Da, sînt multe biserici… sigur, dar este greu de convins pe cineva să guste a doua oară. Prima impresie uneori contează şi nu ai niciodată şansa să mai faci prima impresie.
        M. a rămas o credincioasă perseverentă şi vizitează grupurid in Oastea Domnului.
        Ştiu că s-a implicat activ în anumite activităţi de binefacere şi împotriva avoturlui de genul celor pornite de la Valea Plopului etc.

  8. ACIDUZZU zice:

    Se agita degeaba ! Ca doar numai „cei rai nu au pace !”
    Noi stam linistiti !

    „Baptiştii nu se înmulţesc, staţi liniştiţi, preacucerniciile voastre, ei numai se mută… dintr-un loc în altul.”

    Imi aduc aminte de anii 1976-1978, cand fratele Liviu Olah era „invitat” frecvent la Bucuresti pentru „a da socoteala” de propovaduire. Gazduise de fiecare data pe strada Berzei 29…
    Intr-o seara, fratele pe-atunci seminarist,Tet Radu, un ucenic crescut la picioarele fratelui Liviu il intreba:
    „Frate Liviu, iar ati venit la Bucuresti ? Iar aveti probleme ?”
    La care, fratele Olah raspunse senin:
    „Radule, nu eu am probleme ! Ei au probleme (Departamentul) ! De aceea m-au chemat aici…”

    Iata mai jos, ca au ramas aceleasi probleme ! Ale lor cu rastalmaciri cu tot ! Pe post de bruiaj sonor al mesajului biblic…

    Dar crezi ca pot sta linistiti…?
    Ii „taie la inima si scrasnesc din dinti…”” ca si pe cei din Fapte7:54!

  9. Marinel zice:

    Problema spaţiului eclesial şi a ceea ce se petrece acolo nu cred că poate fi o problemă ce se DECIDE „la o şuetă”, fie ea şi pe blogul creştin. Eventual ne putem da cu părerea, împărtăşi impresii ori sesiza anumite aspecte ce ţin, toate, de subiectivismul nostru, al fiecăruia. Am mai scris despre subiectivism, dar cred că e nevoie încă o dată să amintesc că tot ceea ce credem şi facem poate fi corect doar dacă nu ne depărtăm de Cuvânt, dar şi dacă reuşim să înţelegem că acest Cuvânt TREBUIE să fie valabil în orice context social şi cultural. Altfel, vom ajunge să avem pretenţia ba să ne adunăm doar în „camere de sus”, ba să facem lucruri ce ţineau de primele secole ale creştinismului…
    Vreau să precizez de la început că nu sunt deloc de acord cu transformarea bisericilor noastre în locuri în care penibilul se întâlneşte cu lumescul, cu transformarea lor în cluburi sau discoteci (pentru asta există „Râul trezirii” sau „Peniel” 🙂 ) dar nici nu cred că e bine să privim biserica drept un loc de tip monahal sau de meditaţie transcedentală exclusivă. Cum bine spunea dorinmuresan, „ce e liniştea?”. Dacă prin liniştea pe care o „reclamăm” înţelegem orice altceva decât liniştea sufletească, atunci… recomand sihăstria. Pe de altă parte, şi dacă am parte de o „biserică liniştită” dar eu vin încărcat de prejudecăţi, fie ele şi susţinute „măiestrit” biblic, tot nu mă voi alege cu altceva decât cu o frustrare care mai are şi „capacitatea” de a se alimenta singură de multe ori fie şi din nimic.
    Apoi, biserica este un loc în care se întâlnesc în părtăşie oameni cu temperamente diferite (cum spuneam, suntem o turmă, nu o oaie mare!) care nu au dreptul să-şi impună unii altora propriul temperament, oameni cu aşteptări şi nevoi aflate pe diferite paliere, cu capacitate diferită de asimilare etc.
    Nu în ultimul rând, vrem-nu vrem, locul din care venim ne „setează” gusturile şi „grilele” de evaluare. Partea proastă este că, asemeni Mihaelei (a cărei experienţă a fost dramatică şi datorită „ghinionului” de a nimeri într-un loc în care penibilul pare să fi fost la el acasă!), dacă lucrurile pe care le găsim în locul în care mergem nu se potrivesc cu „setările” de care vorbeam mai sus, ajungem să trăim o deziluzie greu de „reparat” ulterior prin noi încercări. Mai mult, în eventualitatea unei a doua tentative, mai ducem după noi şi prima impresie negativă!
    Şi ar mai fi un lucru… Poate că n-ar strica deloc ca atunci când invităm pe cineva în biserică să cunoaştem măcar puţin care este sfera aşteptărilor pe care le are. Putem evita astfel unele experienţe amare!
    Sunt convins că vor fi păreri pro şi contra, dar… dacă fratele Marius tot redeschide „cutii ale Pandorei” ce să facem şi noi? Măcar dăm cu păreri, nu cu pietre… 🙂

  10. Eu cred că sunt trei aspecte aici.

    Primul are fi cel legat de dna Mihaela. Nu e cazul să judecăm omul că-şi găseşte liniştea într-un spaţiu sacralizat cu care s-a obişnuit de mică. Dumnezeu se lasă găsit acolo unde Îl cauţi în mod sincer pe El şi, implicit, pe tine. Eu am Văratecul aproape şi vă pot spune, ca baptist şi născut şi făcut 🙂 că ceea ce găsesc acolo nu aflu în altă parte. E o componentă intimă şi greu de definit a relaţiei mele cu Dumnezeu care se simte bine şi la o mănăstire. Nu v-aţi întrebat de ce sunt atîţia scriitori, oameni de artă, savanţi care şi-au găsit refugiu cîteva săptămîni pe an între nişte munţi? De ce au bătut sute de kilometri din Bucureşti pentru a afla un soi de linişte de început de lume la Văratec- şi nu numai, dar vorbesc de locul acesta pentru că îl ştiu mai bine-.

    Al doilea aspect ar fi legat de starea spirituală a bisericilor noastre. Aici nu mă pricep, pentru că au avut grijă onor baptiştii să nu-şi trimită niciun reprezentant licenţiat la Tîrgu Neamţ. N-am fost la Alejd, dar din ce am văzut pe blogul lui Marius intuiesc că aş putea găsi acolo suficientă hrană spirituală şi bun gust în programul de închinare artistică ca să nu fiu lovit de disperare şi să-mi caut loc în altă denominaţie.

    Al treilea aspect ar fi infirmarea viziunilor optimiste, care vedeau biserica baptistă cu membrii tot mai mulţi. Din ce scrie Marius, numărul credincioşilor a rămas cam acelaşi de ani buni. Iar e un subiect la care nu mă pricep. Citind pe bloguri, mi-am format o opinie, poate greşită, că biserica penticostală e în dezvoltare şi că alternativele gălăgioase de tip carismatic au din ce în ce mai multă priză la cei tineri.

    Personal îmi doresc o predică bună duminică în orăşelul meu- şi nu am-, o părtăşie frăţească şi nu o găsesc, pentru că mi-am pierdut încrederea în oameni şi un spaţiu pe internet care să dea semne de toleranţă şi nu-l găsesc nici pe acela.

    Dumnezeu, în schimb, îmi dă mai mult decît Îi cer.

    Iertare pentru comentariu, care e cam lung.

  11. dori`s zice:

    adevarul este undeva la mijloc. cred ca o biseica adevarata nu trebuie sa aduca pace in suflet ci tulburare. ce-i drept nu o tulburare a auzului prin galagie ci o tulburare a inimii. colega dumneavoastra le cauta pe amandoua asa cum ne-am obisnuit in ultimul timp 2 in 1 sau chiar 3 in 1 daca este posibil. cred ca ati trait un moment greu intre o persoana debusolata spiritual in cautarea unei paci imposibile si o biserica oarecum si ea debusolata care nu a reusit sa-si indeplineasca menirea data de Domnul ei.
    aceasta intamplare m-a dus cu gandul la o rugaciune

    (Rugăciunea lui Sir Francis Drake, 1577)
    Tulbură-ne, Doamne,
    Când suntem prea mulţumiţi cu noi înşine,
    Când ni se împlinesc visurile,
    Fiindcă am visat prea mărunt;
    când am ajuns în siguranţă la destinaţie
    fiindcă am vâslit prea aproape de ţărm.
    Tulbură-ne, Doamne, când,
    Sătui de lucrurile pe care le avem,
    Ne-am pierdut foamea de pâinea vieţii;
    Când, îndrăgostiţi de viaţă,
    Am încetat să mai visăm la veşnicie;
    Când, în strădania de a zidi un pământ nou
    Am dat uitării Cerul.
    Tulbură-ne, Doamne, ca să îndrăznim mai straşnic,
    să ne-avântăm în mările învolburate,
    În larg, unde furtunile ne vor învăţa despre stăpânirea Ta
    Unde, fără ţărmuri la orizont, vom vedea stelele.
    Îţi cerem să împingi zarea nădejdilor noastre şi mai departe
    Iar viitorul să-l aduci şi mai aproape de noi,
    Cu putere, îndrăzneală, speranţă şi dragoste.
    Îţi cerem acestea în numele Căpitanului nostru,
    Isus Cristos.

    Traducere de Natan Mladin

  12. Mike L zice:

    in 1994, am citit un articol in Chicago Tribune, scris intr-un ziar necrestin, (nu stiu daca autoarea era crestina sau nu) despre inchjincarea in biserica si mi-a ramas in minte! Cititi-l va rog si meditati!
    http://articles.chicagotribune.com/1994-11-04/features/9411040041_1_breakup-applause-church

  13. Marinel zice:

    Oare de ce problema a ceea ce se întâmplă în spaţiul bisericesc este redusă doar la muzică şi la strigătele păstorului? Doar pentru că ele sunt mai „în faţă” sau mai sunt şi alte motive? 😉 Cunosc oameni care n-au niciun fel de probleme nici cu muzica din bisericile noastre, nici cu păstorii, în schimb au probleme cu ai noştri care nu-i bagă în seamă, nu-i salută şi… Doamne câte altele!
    Personal, aşa cum spunea Dorin, dacă vreau să-mi liniştesc sinapsele şi neuronii, mă duc pur şi simplu „pe păduri cântând”, nu la mănăstiri. Nu de alta, dar lângă un pârâu neştiut de nimeni chiar nu mai e nimeni între mine şi Dumnezeu!

    • frandesdorin zice:

      Marinel iar ai dreptate.
      Pe de alt[ parte tot discut[m despre biserici, ale noastre, ale lor. Nu am citit încă despre diferenţa dintre închinarea personală, cea în grupuri mici, sau în hipercolectivităţile care sunt atât de „la modă” în alte părţi. Biserica nu înseamna doar ceea ce se petrece între pereţii construcţiei omonime duminica şi cândva peste săptămână, timp de 1 oră, adică, în total cca 6 ore. Biserica este totalitatea credincioşilor de azi, şi cei care au fost şi cei care vor veni. Şi ne închinăm nu doar cântând şi stând frumoşi şi cuminţi pe locurile comode, cu aerul condiţionat şi amplificare stereo HI FI, eventual şi cu un ecran de proiecţie. Ar trebui ca tot ceea ce facem să fie făcut spre slava lui Dumnezeu, adică tot un fel de închinare. Trezindu-ne puţin la realitate am putea constata şi eventual corecta comportamentul nostru sonor cotidian care dacă ar fi analizat poate fi confundat foarte uşor cu cel al oricărui concitadin. La fel tropăim, la fel strigăm, plescăim, trântim uşile, dăm tv-ul şi radio-ul la maxim, turăm motoarele şi batem covoarele în orele de linişte.

      • Marinel zice:

        Dorin dragă, şi ce să fac să n-am dreptate? 🙂 Deh, mi se întâmplă şi mie… nimeni nu-i perfect!
        Acum, referitor la lucrurile semnalate de tine, câtă dreptate ai şi tu!! Poate n-ar strica să-i sugerăm fratelui Marius să deschidă un topic şi despre lipsa de civilizaţie, mitocănia, mârlănia din mediul bisericesc… Nu de alta, dar despre muzică şi păstori tot discutăm şi concluzia…
        Mai mult, aş adăuga la cele scrise de tine faptul că, în fond, închinarea din biserică nu poate fi decât o sumă a închinărilor personale. Dacă acasă, pe stradă, la birou sau fabrică sunt un necivilizat, eventual pot simula civilizaţia la biserică, dar, mai devreme sau mai târziu varul se duce de pe mormintele văruite… şi se vede…piatra!

  14. Ani zice:

    a-ti pus degetul pe rana,frate Marius,din nefericire nu este suficient…

    • Marius David zice:

      ei, stai că am pus degetul în rană, o ţinem deschisă, am spirtul şi uite mîine bag şi bisturiul mai adînc. Stai pe fază… dă scalpelul, pardon, foarfeca, coboară lumina, ventilează pacientul, ia tensiunea şi la …. tăiat.

  15. Avadoru zice:

    Da, da, da!… Nu?…

  16. Pingback: Două povestiri – 2 Victor: “Ce v-a plăcut cel mai mult la noi?” | Marius Cruceru

  17. Daca inteleg bine, avind la dispozitie „toate” tipurile de adunari, (ca biserica e una singura) o frecventam pe aia a carei dispozitie o avem in momentul H. Duminica dupa ce ma rog voi constata starea mea de spirit si voi da o fuga la adunare X unde e voie sa hohotesti cind plingi fara sa poticnesti vecinii. Dupa masa daca mi se schimba starea ma voi duce la o partida de dans sacru la cei care topaie. PRobabil ca si intre dansatori vor fi „sectanti” unii cu latino, altii mai manilistico orientali, al’ii acrobatici, unii vor valsa. Ca la „diviziunea muzicii” am evoluat destul de mult. Unele adunari cinta rock, altii, golspel, altii imnuri traditionale, altii doar cintari comune. Unii au doar orga, altii, doar mandoline, altii doar fanfara, altii „discoteca din PC” DIversificarea pe baza afectiunilor cronice de care suferi ar crea un nou prilej de organizare, la fel ca si gusturile cu privire la moda, machiaj, coafura, culoarea ochilor, a parului sau…………… Deci intreb si eu ca si atit de actualul „cetatean turmentat”: „si eu din ce biserica fac parte ? Cosmarele sunt niste vise frumoase fata de schita de mai sus.

    • Marinel zice:

      Oarecum aşa cum spui, Dorin, pentru foarte mulţi din bisericile noastre de astăzi. Mai grav e când „migrarea” aceasta se petrece fără nicio legătură cu starea de spirit, mai ales dacă facem legătura spirit-duh. Mi-aş permite să răspund la întrebarea ta, răspunsul meu fiind şi un fel de „crez” al meu privind apartenenţa la biserică: EU FAC PARTE DIN BISERICA LUI CRISTOS, ÎN FORMA EI LOCALĂ ÎN CARE AM ALES SĂ-L SLUJESC PE DOMNUL ŞI PE FRAŢII PE CARE EL MI I-A DAT.
      Cunoşti apetenţa mea muzicală şi şti că, dacă ar fi fost să dau curs imboldurilor ei, aş fi umblat la o altă biserică din oraşul nostru (nu spun care 😉 ). Sau preferinţa pentru modul de predicare a lui…
      Şi totuşi, rămân unde sunt…
      Sincer, deşi am încercat, n-am înţeles niciodată complet „filosofia” migrărilor…

  18. gabi zice:

    Tatal meu nu vedea bine faptul ca, dupa revolutie, avand si noi orga yamaha cu ritmuri, noi, tinerii, cantam in biserica pe ritmuri disco… si intr-o seara n-a mai rezistat si cand a trebuit sa cantam, s-a ridicat de la amvon si a spus doar atat: „fara ritm!” iar eu nu l-am inteles decat dupa vreo 15 ani. Ma intreb: batranii bisericilor de azi de ce tac? S-au conformat?

    • eLioR. zice:

      ne zici si noua ce-ai inteles, ca eu nu inteleg care-i baiul cu ritmul.

    • Marinel zice:

      Păi, din câte ritmuri are Yamaha, chiar numai „disco” aţi găsit? 😉
      E drept că, dacă e să fie disco, şi eu sunt de părere că „fără percuţie!” (fiindcă de multe ori fără „ritm” se cântă oricum!). Dar nu văd ce e rău în a avea secţiunea de percuţie de bun simţ într-o piesă cântată în biserică. În Psalmul 150: „Lăudaţi-L cu sunet de trâmbiţă, lăudaţi-L cu lăuta şi harpa! Lăudaţi-L cu timpane şi cu jocuri, lăudaţi-L cântând cu instrumente cu corzi şi cu cavalul. Lăudaţi-L cu chimvale sunătoare, lăudaţi-L cu chimvale zăngănitoare! Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!
      lăudaţi-L cu chimvale răsunătoare” vede cineva „paleta” largă a instrumentelor. Ceea ce mă deranjează este că nu se face deosebirea dintre „nevinovăţia” instrumentului şi „vinovăţia” celui care îl foloseşte. Exact ca în exemplul cu cuţitul cu care poţi să tai o felie de pâine sau să iei o viaţă!

    • eLioR. zice:

      ce-am mai observat: ca nu avem artisti talentati si crestini. vrei sa mergi la un concert crestin si n-ai la cine. poate-i asa pt ca suntem prea putin evanghelici in Romania. poate pt ca nu suntem in stare sa facem muzica buna si crestina.

      • Marinel zice:

        Ei, nu! Să fim obiectivi, eLioR! Depinde ce înţelegi prin talentaţi… Că dacă „reperele” vin din altă zonă în ce priveşte talentul…
        Plus că unii chiar se străduiesc. Uite, noi am încercat şi am reuşit să avem un „concert creştin” doar în trei, cu doi copii de 15 şi 16 ani la vremea respectivă! Vezi

        • eLioR. zice:

          fain.
          eu cred ca sunt obiectiva. evanghelicii romani nu prea cunosc ce sunt concertele. crestine. ei se aduna numai sa-l auda pe x sau y cum predica, dar pt a asculta o trupa sau un artist, nu. dar nici n-au pe cine. vreau sa ma duc si eu 2 ore (fara rugaciune, predica si alte povesti) sa ascult si sa cant muzica buna alaturi de niste… de ce nu, profesionisti. sa bat din palme si sa dansez in perimetrul locului meu. nu sa stau crispata in scaun. ceva in genul:

          poate vreau prea multe. Domnul sa ma ierte. : D
          sunt cateva biserici din oras care au tineri destui de bunicei la lauda si inchinare. daca s-ar uni cativa dintre ei si si-ar propune sa pregateasca un concert, cred c-ar reusi. numai sa vrea. si sa nu se tina intr-o biserica, si bine-ar fi sa se taie bilete, asa n-or sa vina toti crispatii sa te indispuna si sa-ti spuna ca ii pacat sa canti la anumite instrumente si pe ritm. nu mai zic de maini ridicate sau batut din palme. de bataiala nici vorba. : ))

          • Marinel zice:

            eLioR, aici e talent?

            Adi e un foarte bun prieten al meu. E nevăzător, dar să-l auzi cum cantă el la pian şi la chitară!
            Am avut recent un spectacol de muzică gospel in oraş la care să ştii că s-au simţit foarte bine şi „crispaţii” (de ce le-oi fi spunând aşa?) Vorba ta, să fim obiectivi! Asta însemnând, între altele, şi îngăduirea gusturilor şi părerilor celorlalţi. Dacă alţii n-o fac, fă-o tu! N-ai pierdut nimic, ai câştigat! „Îngăduiţi-vă unii pe alţii ÎN DRAGOSTE”, spune Pavel, nu… „de voie, de nevoie”! 😉

      • Dragă eLioR
        Nu pricep de ce prof. univ. dr. Teodor (Puiu) Caciora,(orgă) prof. univ. dr. DanielGoiţi, (pian) prof univ. Ken Tucker (dirijor, pianist, tenor) prof Ruben Mureşan (bariton), fostul concertmaestru timp de mai bine de 15 ani la Filarmonica din Arad maestrul Dorel Bâc, multi ani dirijorul corului bisericii Maranata din Arad, formidabilii tineri trompetişti cum sunt arădenii Barbu, fraţii Dan, senzaţionala mezzosoprană Aura Twarowska angajată a Operei de stat din Wiena, şi dacă mă încrunt mai adaug câteva pagini doar de baptişti penticostali şi adventişti de mare sensibilitate şi înaltă pregătire profesională şi spirituală, nu intră în vederile tale. Nu sunt creştini sau nu sunt talentaţi sau ceea ce cântă ei nu e muzică creştină? Probabil că Bach, Handel sau Mendelssohn Bartholdy nu au fost suficient de creştini. Requiem-ul lui Mozart sau Verdi, Missa in si minor de Bach, Passiunile după Matei sau Ioan ale aceluiaşi neamţ cu mulţi copii nu pot fi categorisite ca muzică creştină. Oratoriul NAşterii Mântuitorului de Paul Constantinescu nu e muzică creştină ?
        Nu ştiu în ce localitate trăieşti dar există posibilitatea de a accede şi la astfel de concerte. Aş vrea să te atenţionez cu o mare doză de delicateţe şi cu extrem de mult menajament asupra faptului că timp de cel puţin 1000 de ani muzica creştină a fost practicată şi dusă „mai departe” de unii ca aceştia. „Trupele” au fost inventate doar de foarte puţin timp, iar faptul că muzica pe care o promovează majoritatea lor este agresivă şi supărător de apropiată de muzica „din lume” o face adeseori să fie respinsă de o mare parte dintre un anumit tip de credincioşi.
        Cu scuzele de rigoare stau la dispoziţie şi cu alte argumente.

    • Marius David zice:

      e bună… fără ritm 🙂

  19. Pingback: Recomandare: « Aradul Evanghelic

  20. ACIDUZZU zice:

    Frate Marius,
    Era mai familiara apelativul „frate”, in conditiile in care se implineste Cuvantul Domnului. Dar „Ava+Doru”, adica „Parintele Doru”…sau poate „Dorul dupa…Tata”!
    In orice caz, acest vizitator ascunde sin-tr-un fel si-n altul un zbucium sufletesc si inca unul maaare de tot!
    Caci cam asa se marturiseste „pre sine” pe propriul blog:
    „Ne-am reîntâlnit după 22 de ani de la terminarea armatei… În Zalău, la TR, în cea mai întunecată vreme a comunismului, am motroşit împreună vreme de 9 luni pământul Patriei în plutonul 4, grupa a 3-a, împărtăşindu-ne unul altuia visele, amintirile, speranţele…
    Azi s-au cunoscut şi copiii noştri… bucuroşi că nu se mai face armata!…

    Preot Teodor Petrican”
    (adica Avadoru…)
    http://vadulstefanian.wordpress.com/2009/02/24/intaiul-cetatean-de-onoare-al-vadului/#more-44

    • ACIDUZZU zice:

      Scuze…
      „si-ntr-un fel si-n altul…”
      Se mai intampla in graba!

    • Marius David zice:

      Draga Aciduzzu, ştiu bine cine este Avadoru, am avut meciurile noastre încă de pe Patratosu,
      este un personaj foarte simpatic, cel care a făcut rugăciunea, Doamne, iartă-mă că am avut blog şi iartă-i şi pe cei care au … 🙂
      ne-am ciondănit un pic …
      Doru este extrem de simpatic şi cu mult simţ al umorului.
      de asta l-am luat la trei păzeşte

  21. Danyy84 zice:

    O intrebare as vrea sa va pun :Ce se intampla daca sa zicem un tanar/a sau o formatie de lauda si inchinare pe care multi „pocaiti”o cred zgomotoasa are trairea cu Domnul Curata si Roadele Duhului Sfant se vad in Viata Lor decat unii care canta mai linistit mai pe placul majoritatii si ei sunt niste”Morti Spirituali”?????????????? astept raspunsurile voastre Domnul sa va Binecuvinteze !:) GOD IS GREAT

    • Marius David zice:

      eu aş zice că le lipseşte cel puţin o roadă a Duhului… ÎNFRÎNAREA… înfrînarea presupune şi dreapta cumpănire, chiar şi a sunetelor.
      Iar morţii aia spirituali nu pot fi treziţi cu cei 200 de vaţi.

      Dumnezeu e mare! Da şi grădina Lui!

  22. Danyy84 zice:

    Ai dreptate intr-o masura la faza cu infranarea nu motrii nu pot fi treziti cu watt-ii nici cu super watii dar nici cu cantari din acelea care sunt cantate parca din obligatie parca din obisnuinta dar frate sunt din harfa si este ok problema este ca unii care canta vb despre slujitori care au talantul acesta al muzicii nu au nici o treaba si pastorii si comitetele ii pun sa cante in fata si ne mai miram ca sunt multi care sau stins trebuiesc exemple care urmeaza pasii Domnului Isus nu vb nu cantari cantate cu buzele ci cu faptele eu asta vad asta spun si nu zic ca sunt mai bun decat altii ci ca ar trebuii si trebuie sa facem ceva in loc sa criticam pe altii care se chinuie sa faca ceva si noi vb fratelui Vladimir Pustan ne-am facut radacini in banca So Have No Stress God Bless!(tradus nu suna chiar asa de bine ) Domnul cu voi

  23. Pingback: Deus Illuminatio Mea

  24. dan zice:

    Domnule Marius, nu puteti lua un exmplu din tabloul vietii dumneavostra si sa-l faceti litera de lege. Ce facem cu exemplele in care oameni cu nume rezonante se covertesc in biserici cu tobe”batute pe toate partile” si cu chitari „chinuite”!? Cunosc astfel de cazuri si pot spune ca se cunoaste o schimbare radicala in viata lor. Nu uitati ca nu detineti adevarul absolut si ca puteti gresi prin abordarea anumitor subiecte.

    • Marius David zice:

      Sigur, domnule Dan, n-am pretins niciodată că am deținut adevărul absolut sau că am monopolul Duhului Sfînt.
      Și eu cunosc oameni care s-au încreștinat în cele mai curioase condiții. Cînd Dumnezeu nu are profeți, folosește și măgărițe vorbitoare. asta este sigur, este și biblic.
      Asta nu înseamnă că aceasta este norma.
      Că greșesc sau voi greși? Da, sigur!
      eu v-am relatat o povestire autentică, nu închipuită.
      Problema unora este că s-au închis între zidurile bisericii și nu mai ascultă ce spun oamenii NORMALI din jurul lor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.