Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru
Ce s-ar potrivi mai bine pentru noi astazi ? Oare nu…”Pe malurile raurilor Babilonului, sedeam jos si plangeam, cand ne aduceam aminte de Sion…”(Psalmul 137:1)
Poate va zice cineva: „Ooo, frate, asata a fost pentru evrei. Babilonul…, robia…amintiri despre sion ! dar noi nu suntem robi ! suntem liberi, suntem democratici, suntem emancipati, suntem in mileniul trei…”
Oh, da ! Noi nu suntem dusi in robie ! Noi suntem robi la noi acasa ! La noi in inima…si apoi in…mioritica noastra tara… Dar avem salcii, avem harfe…Oare, doruri dupa Sion mai avem ?
Putem noi cei „liberi” de astazi sa marturisim si noi cu cei din vechea robie babiloniana: „Dac te voi uita Ierusalime, sa-si uite dreapta mea destoinicia ei ! Sa mi se lipeasca limba de cerul gurii, daca nu-mi voi aduce aminte de tine, daca nu voi face din tine CULMEA BUCURIEI MELE !” (Psalmul 137: 5-6).
Este aici o superba si binecuvantata innoire a legamantului !
Ma intreb cum ar fi fost daca am dialoga cantand si daca am canta dialogand 🙂 La mine nu s-ar deosebi una de alta 😦 Nu ne-am mai putea certa dar am canta certandu-ne …. n-ar fi benefic. Oare ce melodia am folosi atunci cand am fi nervosi? 🙂 Dar cand am plange?
Naomi, mie mi-ar conveni… 🙂
Proverbe 18:23-24:”Săracul vorbeşte rugându-se, dar bogatul răspunde cu asprime. Cine îşi face mulţi prieteni, îi face spre nenorocirea lui, dar este un prieten care …”
Cred, sora Naomi ca asa ne-am intelege foarte, foarte bine !
🙂 Cum ne-am intelege foarte bine, cantand sau dialogand?
Cum ar fi sa va scriu acum pe portativ ce vreau sa va spun … jn figaro mozart? 🙂
Inteleg si pe portativ ! Puteti sa-mi scrieti cu..bemoli la armura sau cu diezi si…saltand de bucurie. Ca aveti de ce ! Siguranta mantuirii si…lungimea de unda a Duhului comunicarii si partasiei. Sunt sigur ca ne vom intelege ! (Afirm lucrul acesta chiar riscand sa ma repet !)
Ce ? Intr-o opera muzicala este exclus dialogul ? Totusi, nu-mi place ceva: dialogarea „in canon”!
Am impresia ca permanent ingana cineva, aidoma unui papagal…
Totusi, as vrea sa va intreb: de ce…”figaro”. Aici este nevoie mai mult de…”allegro ma non troppo…” sau in alta ordine de idei, „festina lente !”
Da de ce nu cu o arie celebră din Rigoletto? 😉
Nimeni nu risca pe-aici, frate Marinel, un…”Barbierul de Sevilla” ? Tin prea mult la…podoaba capilara ?
Ca de…”Carmen” de Bizet, nu ducem lipsa. Este poate nevoie de „Lucia de Lamermoore”
„Now give me that old time religion […}
It will take us all to heaven,…”
???
mă omoară traducerile şi transpunerile astea nereuşite… altfel sunăî în engleză, cîntată de black-americans….. dar…
„a crezut în ea şi mama, a crezut în ea şi tata…” sună aiurea de tot ca în gluma aceea cu fetiţa şi ateul
What they mean by „old time religion”?
Eu unul sunt in ceata… sa fie vorba doar de o chestie sentimentala subiectiva, gen „good old times”, sau in context romanesc „ce bine era pe vremea lu’ Ceausescu”? Iar daca ne referim la contextul american, care din multitudinea de religii e aia buna si veche?! Despre ce vorbim?
Sincer, am fost intotdeauna nelamurit in legatura cu mesajul piesei…
Nu este doar o „chestie sentimentală subiectivă”, deşi este sentimentală, ikar subiectiva doar în măsura în care e vorba de creştinism şi nu de o altă religie. Mesajul piesei e un apel la întoarcerea în acele vremuri în care credinţa era curată, neinvadată de tot felul de lucruri lumeşti. Cu alte cuvinte, „Dă-mi, Doamne, credinţa de demult” (aceea sinceră, arzătoare…)
?! pai.. cu tot dragul, nu m-ai prea lamurit… e tare VAG raspunsul tau.
Nu cred in conceptul „Crestinism in general”, iar sinceritatea si inflacararea nu sunt obiective si in nici un caz nu tin loc de ADEVAR…
Dragul meu, n-am intenţionat să ţin o întreagă dizertaţie… Voiam doar să spun că piesa, prin textul ei, e un apel la întoarcerea la credinţa curată, cea în care, de exemplu, mama ăşi învăţa copilul să-i iubească pe toţi etc. Evident, sinceritatea şi înflăcărarea nu ţin loc de ADEVĂR, dar te duc la el… De ce n-ar fi „obiective”? Vezi să nu confunzi obiectivul cu destinaţia…
În fine, mi se pare destul de ciudat să explic un sentiment, fie el şi de nostalgie după vremurile în care credinţa era mult mai curată şi mai puţin teoretizată ca astăzi (evident, nu generalizez), nicidecum în termenii „nostalgiei ceauşiste”!
🙂 din pacate „crestinismul modern” si globalizat este se cladeste pe sentimente, simtiri, nostalgii, sinceritati… si cam atat…
PS. chestia cu „era mai bine pe vremea lu’ Ceausescu” am adus-o in discutie pentru a ilustra cat de repede uita oamenii si cat de ne-obiective sunt nostalgiile lor. Ce bine era in “good old times” cand nu era asa de bine! 🙂
„Copiii lui Israel le-au zis: „Cum de n-am murit loviţi de mâna Domnului în ţara Egiptului, când şedeam lângă oalele noastre cu carne, când mâncam pâine de ne săturam? Căci ne-aţi adus în pustiul acesta ca să faceţi să moară de foame toată mulţimea aceasta.””
Dragul meu, nostalgiile nu pot fi, normal, obiective… Evident, şi eu sunt necajit când aud exprimări de genul „era mai bine pe vremurile cu prigoana, ca erau mai pocăiţi pocăiţii”, de yici ca e nevoie de prigoană ca sa fi pocăit cu adevărat! Nostalgiile rămân insă… Dacă stai însă să te gândeşti la cât de mult s-au înmulţit „mizeriile” care ne invadează viaţa la tot pasul (de la poluare fizică până la poluare morală), nu văd de ce n-am fi nostalgici… Tie nu-ţi place să stai în mijlocul naturii, departe de nebunia oraşului? Ei, şi aia e tot un fel de nostalgie… Nu ştiu ce vârstă ai, dar ca unul destul de în vârstă (gen „too old to rock-and-roll, to young to die”), dă-mi voie să înţeleg altfel ce înseamnă nostalgia. Nu e obligatorie pentru toată lumea… 😉
Corect, frate Marinel,
„…nostalgiile nu pot fi, normal, obiective… Evident, şi eu sunt necajit când aud exprimări de genul “era mai bine pe vremurile cu prigoana, ca erau mai pocăiţi pocăiţii”, de yici ca e nevoie de prigoană ca sa fi pocăit cu adevărat! Nostalgiile rămân insă… Dacă stai însă să te gândeşti la cât de mult s-au înmulţit “mizeriile” care ne invadează viaţa la tot pasul (de la poluare fizică până la poluare morală), nu văd de ce n-am fi nostalgici…”
…dar „nu din intelepciune intrebi (vorbesti) asa” (Eclesiastul 7:10-11) cu referire stricat la „vremea lui
Ceausescu”.
Unii insa, vor sa fie „mai neprihaniti” decat pe timpul lui Ceausescu (Eclesiastul 7:16). Acum au alte oportunitati de a arata cat de neprihaniti sunt… (Alte oportunitati decat pocainta si sfintenia, desigur…)
Si cum pe blog este un teren „virgin”, propice si sigur…incearca astfel de exercitii de…pantomima
(macar)…
🙂 din pacate „crestinismul modern” si globalizat se cladeste pe sentimente, simtiri, nostalgii, sinceritati… si cam atat…
PS. chestia cu „era mai bine pe vremea lu’ Ceausescu” am adus-o in discutie pentru a ilustra cat de repede uita oamenii si cat de ne-obiective sunt nostalgiile lor. Ce bine era in “good old times” cand nu era asa de bine! 🙂
„Copiii lui Israel le-au zis: „Cum de n-am murit loviţi de mâna Domnului în ţara Egiptului, când şedeam lângă oalele noastre cu carne, când mâncam pâine de ne săturam? Căci ne-aţi adus în pustiul acesta ca să faceţi să moară de foame toată mulţimea aceasta.””
Superba postarea. Deja titlul si versurile melodiei m-au facut sa visez.
Tanjesc cu toata inima mea dupa adevarata religie, cand mai multi oameni aveau ca locuinta pentru adevar inima lor, si acesta se revarsa in faptele lor.
Blind Boys of Alabama vor concerta pe 9 iulie in Viena, in cadrul Jazz Fest Wein.
multumim de informaţie
Deh, Aciduzzu, dacă hârtia suportă orice… internetul şi mai şi… 😀
„/:Drept la cer conduce,
A lupta este bine pe ea.:/”(Versurile in forma veche cum mi le amintesc din copilarie)
(Asta canta cei din biserica cand intra personajul din primul filmulet.)
Cine mai vrea sa lupte azi?
Se poate ca era mai bine …crestinismul nu mai avea atatea ramificatii…de nu mai stii cum arata copacul la origine…
„Copacul, la origine” arata ca oricare samanta…
Richard Wurmbrandt obisnuia sa afirme:
„Noi nu stim cate seminte numara un fruct de mar…Dar Dumnezeu stie cati meri incoltesc dintr-o samanta !”
Tot el avea un dicton:
„Si aruncati asupra Lui toate ingrijorarile voastre, caci oricum…El n-are somn…!”
Deci, inapoi la origine !
Sau cum indemna profetul Vechiului Testament:
„Stati in drum si intrebati de cararile cele vechi! Dar ei raspund: „Nu vrem sa umblam pe ele !”
ce inseamna GIMME?
Înseamnă „dă-mi”, soră Elisa.
Este un acronim, abreviere sau „slang”, cum îi spun vorbitorii de limbă engleză,
„Totul a pornit de aici”
Care „totul”? – praise and worship songs?
Noile stiluri de inchinare?
Noile doctrine din cantari?
(Ce intriga!:) )
multumesc frate Marinel
stiam doar give me. 🙂
„totul a pornit de aici”…cind o sa avem taria sa spunem TOTUL se termina aici;
noi vrem sa-i slujim doar lui Hristos!
in totul totului tot!!!!
cu inima curata, curatita prin singele sfint!
Nu e curată inima nimănui doar prin sângele sfânt, dar se poate curăţi dacă se hrăneşte cu Trupul şi Sângele lui Cristos. Poate aţi vrut să spuneţi acelaşi lucru, dar aţi omis Trupul. Rămâne de clarificat cum se ia masa asta cât mai des.