Să continuăm cu întrebările incomode? 🙂
De data asta puse de un copil, talentat, simpatic, cu multă carismă, cu şanse de a deveni vedetă… cu şansa de a continua să fie vedetă.
Iată şi o altă interpretare, plină de trăire, joc scenic etc.
Citește în continuare
Astăzi am avut o consultaţie pentru o lucrare de diplomă. Nu contează titlul, contează felul în care de la o vreme încep să decurgă consultaţiile mele pentru lucrările de diplomă.
Aveam pe birou cărţi de împrumutat studentului din faţa mea, nerăbdător să îşi scrie primul capitol, cărţi care m-au costat o grămăzime de bani, dar n-am avut destule resurse.
Am accesat google books. Ce credeţi? Cărţile pe care le aveam pe masă erau puse pe google books. Da, este adevărat, lipseau cîteva pagini. Dar, dacă aştepţi încă două sau trei zile, lipsesc alte pagini, aşa că ai toată cartea acolo.
Acum YouTube Edu ne bagă în sălile de curs ale unor mari universităţi ale lumii. Bravo lor!
Dragă Meşteşugarule,
Îţi mulţumesc pentru telefonul de azi dimineaţă. Afară era frumos. În sufletul meu încă ploa. Îţi mulţumesc pentru veştile bune pe care mi le-ai dat despre Trup.
Aveam nevoie de acel telefon, nu pentru a-mi uşura mie povara vinovăţiei. Aveam nevoie de povara ta de pace şi de nădejde. Îţi mulţumesc pentru că, după ezitări şi plin de emoţie, cum ţi-am simţit vocea la telefon, ai avut curajul să mă suni.
Îţi mulţumesc pentru „tăcerea lui Aron”, dar mai ales pentru „am auzit vorbindu-se despre Trup, dar acum ochii mei L-au văzut”.
Am văzut şi eu Trupul lui Cristos strîns lîngă voi, chircindu-Se de durere, lăcrimînd şi suspinînd, înconjurîndu-vă şi împăciuindu-vă, dar prin ochii tăi.
Cui foloseşte? Cine se bucură de asta? Cine profită?
Cui foloseşte că duminica trecută într-o biserică din centrul ţării enoriaşii au fost chemaţi la post şi rugăciune: „ca să nu se rupă Uniunea? Că unii fraţi doresc să facă Uniunea de Vest”?
Cine profită de pe urma faptului că prietenii noştri cad în capcana mocirloasă a politichiei de colţ bisericesc şi agită penele negre ale îngerului dihoniei pe bloguri?
Cine se bucură de faptul că telefoanele au început să sune: „bă, fiţi atenţi, cei de la Oradea rup Uniunea, pe fază! Nţeles?”
Cine are interesul de a răspîndi pe holurile Conferinţei Naţionale a păstorilor din România ideea că, din cauza unei probleme administrative prost administrate de administratori, se va recurge la o separare spirituală şi teologică?
Cui i se adună puncte dacă se întîmplă aceste lucruri?
Citește în continuare
Maurice Jarre, tatăl lui Jean Michel Jarre, a murit ieri, la 84 de ani.
Este autorul mai multor soundtracks, teme muzicale. Una dintre ele este cea a unui film care ridică multe întrebări despre tradiţie, educaţie, despre profesorat, ucenicie, relaţii. Disclaimer: nu este film „pocăit”, adică de genul „Left Behind”, deci … Dead Poets Society.
Ce este fascinant la Maurice Jarre?
Citește în continuare
Se spune că facem risipă de lumină. Eu acum am aprinse vreo trei becuri pe lîngă mine. Iată cum s-a aplicat ideea cu stinsul luminii de 29 martie… Ora pămîntului în întuneric.
Apăsaţi pe fotografii pentru a vedea şi varianta fără lumină.
Se pare că acum avem mai multă lumină artificială, dar sîntem mult mai întunecaţi la minte.
Cînd eram luminaţi de opaiţe şi de lămpi eram mai luminoşi la faţă.
VEzi AICI.
Două cuvinte, cuvîntul teologic al zilei şi cuvîntul filozofic al zilei.
Care este relaţia dintre filozofie şi teologie? Poate că ne-ar trebui un cuvînt filozofico-teologic sau teologico-filozofic.
Cred că acest fel de bloguri sînt foarte utile pentru educaţia pe diferite domenii.
Poate că nu sîntem în stare de bloguri consacrate, dar cred că putem strecura din cînd în cînd una alta..cîte un post pe cîte o chestiune la care ne pricepem. Poate că ceva de genul „cuvîntul săptămînii” ar fi interesant.
I-aş provoca la o leapşă pe toţi prietenii blogări să contribuie la un astfel de lanţ de contribuţii.
Termenul peratologie a fost promovat în literatura românească recentă de Gabriel Liiceanu în cartea sa Despre Limite. Nu această carte o discutăm aici, dar termenul şi conceptul din spate merită deplasat şi spre alte zone.
Cred că Predica de pe munte conţine un astfel de minitratat de peratologie, o descriere a limitelor şi modalităţii de a le cunoaşte, recunoaşte, trece şi întrece.
Prima seară la Iris am discutat despre Fericiri şi fericire în viziunea Domnului Cristos. Vezi AICI şi AICI.
Duminica trecută la Iris, după cum am anunţat, am petrecut a doua seară lîngă un text fascinant. Prima întrebare la care am încercat să răspundem în urmă cu o lună este Cine este cu adevărat fericit? Cum poate fi cineva fericit? Acum textul merge mai departe spre altă serie de chestiuni.
A doua întrebare, de care ne-am ocupat seara trecută este: Cine este cu adevărat neprihănit? Cum poate fi cineva neprihănit după cum doreşte Domnul? Care sînt standardele sfinţeniei în înţelegerea Domnului Cristos?
Nu este prima oară cînd auzim şi din gura medicilor ce ştiam deja din Biblie. Ştim că porcu-i rău, „ducă-s-ar pi gît”. Să nu mîncăm carne de porc că trăim puţin, dar gustos. Între a muri de bătrîneţe şi a muri din cauza colesterolului „is more fun wih colesterol” 🙂
O bunică de-a noastră avea următoarea logică: „De ce să mîncăm carne de porc. Să mîncăm peşte, pentru că peştele a fost înmulţit de Domnul şi binecuvîntat, dar în porci Domnul a băgat dracii… ”
Acum vine la rînd circumcizia. Aflasem ceva dintr-o broşurică, Boli evitabile, cred că se găseşte pe internet. Poate o găseşte cineva şi ne trimite link-ul.
Acum au descoperit nişte medici că circumcizia ar fi bună. Dar pentru ce?
Unii sînt entuziaşti, alţii nu sînt de acord cu acest optimism, iată de ce:
Un nou material în limba română pentru cei interesaţi de scrieri „pipărate”.
Iată AICI partea 1
şi AICI partea a 2 a.
De John Piper. © Desiring God. Pagina web: www.desiringGod.org.
Cred că mulţi dintre enoriaşii noştri care ascultă predici de pe internet sau care caută pe diferite site-uri ascultă cu un sentiment de „deja ascultat” unele predici de prin bisericile noastre.
De ce? În circa patru sau cinci ani orice păstor tinde să fie epuizat, dacă predică în fiecare duminică şi dimineaţa şi seara. Dacă mai trebuie să predice şi în timpul săptămînii?
Cine poate fi atît de original citind un text, acelaşi text, interpretat de-a lungul vremii în atîtea feluri? Originalitateala amvon este o provocare nouă în epoca Google sau a predicilor pe Youtube, Viddler şi de pe site-uri de genul Sermon.com.
Un prieten mi-a trimis această chestie. Iertaţi-mă, deşi nu obişnuiesc să postez glume preluate şi imagini comice, cred că aceste perle de investigaţie avocăţească merită atenţia şi lacrimile noastre … de rîs.
Cele ce urmeaza au fost extrase dintr-o carte numita „Disorder in the American Courts” si sunt lucruri reale spuse in timpul proceselor:
AVOCATUL : Aceasta astenie grava va afecteaza memoria ?
MARTORUL : Da
AVOCATUL : In ce fel va afecteaza memoria ?
MARTORUL : Uit
AVOCATUL : Uitati ? Ne puteti da un exemplu de ceva pe care l-ati uitat ?
Pentru cei care ştiu derularea unor evenimente din cadrul comunităţii baptiste din România, unele trimiteri şi aluzii sînt foarte clare? Ca fost preşedinte al cultului care credeţi că vor fi problemele care ne aşteaptă ca Uniune baptistă în următoarea perioadă?
Pastorul este dator sa calauzeasca turma. Domnul Isus vorbind despre Sine ca fiind Pastorul cel Bun a afirmat; „Oile Mele cunosc glasul Meu.” Prin parafrazare si cu mentiunea ca toti pastorii suntem doar slujitori ai Marelui Pastor, se poate totusi afirma ca „oile cunosc glasul pastorului.”
In legatura cu provocarile contemporane, se poate afirma ca intreg Crestinismul, inclusiv cel Baptist, se confrunta cu criza postmodernismului care aduce cu sine:
Hmmm! Suspect 🙂 Chiar înainte de Conferinţa Naţională răspunsurile au şi venit:
Iată răspunsurile:
Stimate Paul Negruţ ce anume v-a determinat să „rupeţi tăcerea”?
De fapt nu am rupt tacerea. De cand am inteles chemarea Domnului la slujba de pastor am vorbit deschis in predicile adresate bisericilor din tara si strainatate. De asemenea, am vorbit in cadrul studiilor si conferintelor la care am participat de-a lungul anilor. Am vorbit prin mesajele transmise la radio si televiziune, prin casete, CD-uri, DVD-uri, precum si prin articole si carti publicate. Ce s-a intamplat acum? Accesarea altei forme de comunicare- internetul. Probabil ca surpriza pentru cei care ma cunosc mai indeaproape vine din faptul ca in general sunt rezervat fata de spatiul virtual. Imi place sa vorbesc cu oamenii pe care ii privesc in fata si care ma vad la fata. Dar in ultima vreme sunt confruntat cu situatia in care unii membri ai Bisericii Emanuel sunt plecati temporar din Oradea si care in mai multe randuri si-au exprimat dorinta de a avea acces la anumite invataturi si meditatii biblice din partea pastorilor Bisericii. De asemenea, absolventii Universitatii Emanuel sunt raspanditi nu numai in toata tara, ci in toate colturile lumii; unii dintre ei au solicitat posibilitatea de a accesa asemenea meditatii. Nu in ultimul rand, asa dupa cum se stie, de-a lungul anilor am predicat in mai multe parti ale tarii si peste hotare si o parte dintre ascultatori au cerut sa trec peste retinerile mele si sa transmit si prin forma aceasta anumite mesaje. Toate acestea, la un loc m-au determinat sa ma rog si in cele din urma sa accept sa postez anumite meditatii sau mesaje.
Cum merge blogul la aproape trei luni din ce se vede dinlăuntru? Cîte accesări pe zi, cam din ce regiuni bănuiţi că sînteţi contactat?
Zilele acestea, după ce blogul pastorului Paul Negruţ a început să urce prin topurile wordpress, trecînd uneori de jumătate (ceea ce înseamnă peste 300 de accesări pe zi în medie) m-am gîndit să îi punem cîteva întrebări care stăruie, după părerea mea, în mintea multora dintre cei care îl cunosc.
Pastorul Paul Negruţ a fost foarte rezervat în ceea ce priveşte ieşirile în spaţiul media. Este foarte greu de intervievat, este foarte prudent cu declaraţiile şi cu afirmaţiile „pe sticlă” sau în „faţa microfonului”.
Iată că ceva s-a întîmplat la începutul acestui an. Lucru incredibil pentru mulţi dintre enoriaşi, colegi şi studenţi, pastorul Negruţ şi-a deschis un blog, înscriindu-se în linia cîtorva pastori din Statele Unite care au bloguri pe care postează meditaţii, reacţii biblice, schiţe de predici, fragmente din cărţi (Al Mohler, John Piper şi alţii, iar în România, Vasile Taloş şi alţii). Blogurile sînt de multe feluri, aşa cum oamenii sînt de multe feluri. Care este standardul unui blog pentru păstori? Nu cred că este o întrebare la care să se răspundă uşor.
Aştept cu nerăbdare răspunsurile la întrebări uşoare şi dificile. Se pare că aceste întrebări i-au întrerupt activitatea de blogging din ultimul timp 🙂 .
Iată ce i-am scris. Nu ştim dacă va răspunde la toate, dar să sperăm:
Efectul primăverii asupra bărbaţilor…
Iată o temă care ni s-a propus şi care ar merita discutată… probabil.
Dată fiind provocarea pe care am primit-o în urmă cu două săptămîni, probabil că vom schimba puţin subiectul şi formatul. Deci, ca să nu lungim vorba,
În această seară, 25 martie, la ora 20.00, în campusul UEO, va avea loc o altă întîlnire a grupului de ucenicie FAbrica de bărbaţi.
Sînt invitate şi fetele de la „Frumuseţe în Sfinţenie”, grupul de ucenicie pentru fete din şcoala noastră.
Capela mare poate că este cel mai bun loc să ne cuprindă pe toţi.
Cred că cel mai bun subiect de discuţie acum ar fi bătăliile pe care le avem de purtat în aceste vremuri tulburi.
Iată o nouă idee de afaceri pentru perioada de criză: puşcăriile private. Este o chestie foarte foarte serioasă! Cu plusurile şi minusurile pe care s-au făcut studii serioase.
Dar să nu credem tot ce scrie pe Google şi pe Wikipedia! Ieri am petrecut patru ore cu Andy Paine (autor al unor meditaţii şi booklets) şi autor al unor emisiuni de radio şi cu un capelan-şef într-o puşcărie privată din Anglia. Să îi spunem Chris. Chris a petrecut 8 ani într-o asemenea puşcărie în acest rol de capelan-şef (asta înseamnă că este şeful rabinilor, preotului ortodox, muftiilor, preotului budist etc.)
Puşcăriile private au fost înfiinţate pe vreme Doamnei de Fier. Pentru că statul avea mari datorii, Doamna a promovat un set de legi prin care se pot înfiinţa puşcării conduse de firme private. De ce? Sindicatele. Sindicatele îi făceau viaţa amară. „Afacerea” a fost un succes răsunător. O puşcărie privată economiseşte în medie 6 milioane de lire sterline pe an faţă de una de stat. Din pricina asta există şi foarte multe controverse. Banii!
Puşcăria cu pricina are vreo 700 de deţinuţi şi este condusă de o firmă care are conduce spitale, şcoli, institute de cercetare. Profitul de la aceste instituţii este direcţionat spre puşcăriile private. Directorul este un om de afaceri. Angajaţii sînt civili.
Sînt cele cu bătrîni. Nu am spus-o eu. Nu mai ştiu cine a spus-o. Conu Paleologu? Cele mai frumose poveşti de dragoste nu sînt în genul Romeo şi Julieta, cu tineri prospeţi, cu vine ascunse bine în carne, păr pe cap, dantură perfectă şi fără burţi.
Cele mai frumose poveşti de dragoste sînt în genul celor Conu Leonida faţă cu reacţiunea, în care o femeie de aproape 60 de ani, Efimiţa, se uită cu admiraţie la bărbatu-său şi spune: Ei! cum le spui dumneata, să tot stai s-asculţi; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva….
Cîtă dulceaţă! Cîtă admiraţie!
Curaj în iubire este să rămîi îndrăgostit şi plin de admiraţie faţă de cineva încercat de chelie şi varice, riduri şi piele lăsată. Aceasta este o iubire extraordinară şi inexplicabilă, care acopere tot, orice defect al celei iubite, crede tot, orice poveste a celui iubit, nădăjduieşte tot, împotriva oricărei nădejdi că cea iubită se va schimba, sufere tot, încercînd să recupereze permanent relaţia.
Romanticii îşi ucid îndrăgostiţii. Nu au curajul să îi lase să îmbătrînească. Vă puteţi imagina un Romeo cu burtă, o Julieta încreţită toată şi cu osteoporoză?
Am ajuns mai devreme la biserică. Am dat mîna cu tinerii din sală şi m-am aşezat cu foile mele în primul rînd aşteptînd începerea programului. În spatele meu a început un dialog:
– Mă bucur că ai venit..
– Da plec,
– Nu pleca, rămîi
– Nu, ştiu eu ce-i aici..
– De data asta va fi altfel, rămîi, dacă nu pentru predică, măcar pentru cîntare… rămîi…Rămîi să ne asculţi.
Şi a rămas. M-am întors, am dat mîna cu el, am încercat să îi zîmbesc, dar … am rămas amîndoi tăcuţi, el lîngă prietenul lui, eu, între două scaune libere.
Tînărul din spatele meu, care s-a lăsat convins cu greu să îşi scoată basca şi apoi să rămînă în sală, a stat atent tot programul.
I-am aflat povestea la sfîrşitul predicii.
Toate acestea se întîmplau în urmă cu o lună de zile.
Dragi Prieteni,
Va multumesc tuturor celor care ati preluat apelul pentru Silvian si mai ales tuturor celor cunoscuti si anonimi care au trimis bani in contul sotiei lui. S-a realizat astfel un prim pas catre un diagnostic amanuntit al prietenului nostru ce sufera de boala Lyme. Cineva acolo sus il iubeste pe Silvian, dar nu-i uita nici pe prietenii lui de aici de jos.
Repet – intr-o lume aflata in evident derapaj pe toate planurile a reusi sa-ti ajuti aproapele sau departele e un privilegiu si un semn de normalitate. Batalia pentru viata lui Silvian e in toi, dar nici pe departe pierduta. Silvian s-a intors acasa si se pregateste de un nou drum in Germania. Mai jos, am editat pentru voi un scurt raport al vizitei medicale de la clinica specializata din Augsburg. Iata cuvintele lui Silvian:
„În data de 23 martie 2009, începand cu ora 10, la sala de şedinţă a Consiliului Judeţean, va avea loc o dezbatere publică despre adoptarea noilor coduri juridice şi efectul lor asupra societăţii civile, în special asupra cetăţenilor din judeţul Bihor.
Codurile au fost adoptate de noul guvern şi în acest moment sunt în comisiile parlamentare de specialitate pentru dezbateri. Sunt teme în cadrul acestor coduri care au provocat controverse puternice pe care dorim să le dezbatem împreună.
Amendamentele care vor rezulta în urma discuţiilor le vom susţine în cadrul dezbaterilor din Camera Deputatilor, astfel încât interesele bihorenilor să fie reflectate în textul final al codurilor.
In acelaşi timp intâlnirea se doreşte a fi un bun prilej pentru toţi cei interesaţi de a-şi exprima punctul de vedere public cu privire la conţinutul şi prevederile acestor acte normative.
Parlamentul Romaniei
Camera Deputatilor
Deputat Lucia Ana Varga
Colegiul Uninominal nr 3, Circumscriptia electorala nr 5 Bihor
Comunitatea baptistă va fi reprezentată la această dezbatere alături de reprezentanţi ai altor culte din Judeţul Bihor.
Să sperăm vă vom fi ascultaţi, nu numai auziţi.
Zilele acestea am recitit Predica de pe Munte, capitolele 5, 6 şi 7 din Evanghelia Apostolului Matei. Am lăsat în biblitecă toate comentariile şi am încercat să văd cum anume s-ar aplica unui professor prost plătit, unei croitorese, unui student fără bani, unui tinichigiu sau lăcătuş mecanic aceste sfaturi astăzi, acum. Mai ales, cum aş aşeza în sfaturi practice această magistrală învăţătură.
Mai întîi de toate o avertizare, ca cea de pe medicamente. Acest text poate produce alergii oricui stă la depărtare de Mîntuitorul.
Iată deci, începem cu…textul
5:3 Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
4 Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângîiaţi!
5 Ferice de cei blînzi, căci ei vor moşteni pământul!
6 Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!
7 Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!
8 Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
9 Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!
10 Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
11 Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!
12 Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, care au fost înainte de voi.
Disclaimer: aceste sfaturi nu pot fi adresate decît creştinilor. Îmi pare rău pentru discriminare! N-am ce face!
Coborîte din Predica de pe Munte, iată şapte sfaturi de urgenţă, cel puţin pînă se sfîrşeşte istoria:
Asta-i fericirea,
să te dizolvi în ceva măreţ,
Willa Cather
Abia cînd speri imposibilul şi cînd nu ai nădăjduitul, cînd încă mai alergi, atunci eşti nefericit.
1. Fericirea este. Fericirea există. Adică … se poate. Se poate să fii fericit. Chiar dacă fericirea ne este departe. Bucuria şi veselia, cum ne spune Domnul în Matei 5, rămîn cu noi, aici, nimeni nu ni le poate lua. Acum bucuros şi vesel, ca un preludiu la adevărata fericire, nu pot să ţin altceva decît un „jurnal al bucuriei”.
2. Copacul în care se găseşte fericirea nu mai creşte pe pămîntul blestemat (John MacArthur). Blestemul păcatului şi al morţii au rămas ca un ac în firea omenească în care mai purtăm viaţa. Atîta timp cît este încă boldul morţii, cît ţepuşul ne împunge rîdem, dar tuşim, ţopăim pînă ne aduce aminte junghiul morţii şi boldul blestemat că sîntem pe pămînt.
3. Fericirea este deformată de păcat în mintea noastră. Ce credem noi despre fericire şi a fi fericit şi ce spune Cristos nu se suprapune nicicum. Am fost creaţi a fi fericiţi, dar am pierdut fericirea într-o grădină. Pentru a putea recăpăta ceea ce este pierdut trebuie să fim recreaţi, trebuie să murim cu palmele deschise, să murim şi să reînviem o dată, prin naştere din nou, apoi să murim de-a binelea şi să ne naştem pentru o viaţă fără de moarte şi tinereţe fără bătrîneţe într-un altfel, altunde şi altcumva de cum dorim şi credem noi. Ne-am pierdut fericirea într-o grădină bogată, cu vegetaţie luxuriantă, în saliva poftei, şi ne-a recăpătat-o El pe un deal arid şi pleşuv în sînge şi apă.
Aseară m-am întîlnit pentru a doua oară cu Adi Gliga la o seară împreună pentru slujire.
Prima dată a fost la Caransebeş cînd mi-a împrumutat chitara pentru două cîntări, dat fiind faptul că eu eram în lipsă.
I-am ascultat pentru a doua oară mărturia. Nu-l cunosc bine pe om, nu ştiu sub ce autoritate eclesială îşi desfăşoară activitatea şi cum este în relaţia cu biserica lui (sper că bună şi că dă socoteală de ce face), dar ca unul care ştiu ce se întîmplă în orfelinatele din România (mama mea a lucrat pentru 35 de ani într-un orfelinat de stat) ştiu că în unele din aceste instituţii s-au întîmplat abuzuri greu de descris. Mărturia lui pare adevărată.
Mărturie autentică, muzică lucrată, stil ciupit pe chitară, introduceri la blockflote, o combinaţie între soft-pop, folk, nu ţipureala de care se pune uneori prin bisericile noastre înainte de predică, muzică proastă, cîntată la maxim, de asculţi cu ficatul şi pancreasul în loc de timpane.
Am ţinut să spun aceste lucruri mai ales în contextul în care în ultimul timp am fost atît de dezamăgit de formaţiile invitate la evanghelizări, tot felul de „aflători în treabă” care cu două boxe şi trei microfoane ne urlă în creieri snobindu-i în bătaie. Nu mi-e obiceiul să fac reclamă cuiva, soţia îmi tot spune… scrie despre Isus şi numai despre el, dar cred că din cînd în cînd ar trebui amendate prin comparaţie ieşirile în decor ale altora. Decît să blestemi întunericul, mai bine apreciezi o mică luminiţă.
Adi Gliga are tot ce-i trebuie ca interpret, prezenţă scenică, voce, carismă, creează o atmosfera caldă, introducerile la cîntări, fără a le transforma lozincărie, versurile gîndite şi cu bun simţ, vocea bine controlată şi în registrele grave şi în acute, autenticitate, muzica în acord cu versurile, acorduri mai complexe, schimbări de game, nu aceeaşi plimabare previzibilă şi plictisoare între tonică, dominantă, subdominantă, cu vreo relativă pierdută printre ele, intermezzo-uri de violoncele, viori, realizate de profesionişti etc.
„Luaţi-vă vitamina Z în fiecare dimineaţă, porţia zilnică de medicament care provoacă blogoreea!”
Am remarcat acest blog în primul rînd datorită creativităţii titlului, apoi, datorită conţinutului interesant.
Iată un alt blog pe care l-am remarcat mai devreme.
Cu mare apreciere urmăresc blogul fostului meu student, Trevin Wax, care s-a remarcat încă din timpul studenţiei printr-un condei excelent atît în limba engleză, limba maternă, cît şi în limba română.
Cînd mă uit la blogosfera de limbă engleză îmi dau seama că mai avem mult pînă departe.
O singură întrebare: sîntem oare pe drumul cel bun?
Internetul este foarte bun. Internetul este foarte rău. De ce? Că nu merge singur, merge cu oameni, aşa cum maşinile merg cu benzină şi motorină. Oamenii sînt. Buni, răi?
De ce-i bun? De ce-i şi rău? Mai are rost să lungim vorba? Nu!
Zilele trecute m-am gîndit la noul uz al internetului. Unul foarte bun în mod special pentru liderii de toate tipurile. Liderii au discurs public, nu? Liderii au imagine publică, nu? Ei, pentru discurs public şi pentru imagine publică este un preţ de plătit. Adeseori foarte mare.
Pentru ieşit în public trebuie să plăteşti preţul coerenţei, consecvenţei şi consistenţei, dar s-ar putea ca la fel de bine să poţi înţelege sensul cuvintelor din Evanghelie despre iubirea vrăjmaşilor şi despre bucuria atunci cînd se spun lucruri neadevărate despre tine.
Am ajuns în situaţia în care unii lideri politici sau religioşi nu se mai tem nici de Dumnezeu şi nici de oameni, dar se tem de internet. Nu mai au ruşine nici de confraţi, nici de colegi, dar au teamă de blogeri. Nu mai au standarde după care să îşi deosebească stînga de dreapta (mă refeream la mîinile, uneori cu mîinile se votează), dar au tastaturi pe care le aleargă degetele dar nu pentru chestiuni utile poporului care i-a ales, ci pentru „măilături”.
Vezi AICI şi să ne rugăm să fim feriţi de paranoia. Măcar filmul acesta este făcut de profesionişti.
Îi salutăm pe toţi cei care ne supraveghează şi să ne ferim de Cip-Cip-cipcirip-uri şi de fîlfîirile fîlfîitoare ale fluturilor cu falduri.
cu drag şi îngrijorare,
Suspectin Camerinici Supraveghetov
Mulţi întreabă: pînă unde am voie? Care este limita pînă la care aş putea merge?
Este acest lucru interzis? Dacă nu este interzis în Scriptură, poate fi făcut?
Care sînt standardele lui Dumnezeu pentru neprihănire? Care sînt NU-urile lui, ca să ne putem feri de pedeapsa Lui, care sînt DA-urile Lui, ca să ştim ce trebuie împlinit pentru a-L mulţumi?
Aşa speră domnul Iliescu. Dînsul face un comentariu foarte interesant aici.
Ştiţi de ce mă tem? Că şi în alte ocazii a avut dreptate. Este adevărat că atunci şi domnul Brucan şi domnul Iliescu se jucau cu numere ca 20 sau 50, nu cu 500.
Dar … uitaţi-vă la calea pe care au apucat-o Statele Unite?
Ce înseamnă pentru mintea mea de profan în ale economiei educat în şcoala utecistă post-capitalism? Ce poate însemna? În succesiunea pe care am învăţat-o la acea vreme după capitalism nu poate veni decît comunismul. Nimic altceva nu mai urmează. Este forma superioară de organizare a economiei spre care tinde societatea la fel cum maimuţa a tins să ajungă om cînd a văzut mărul pe cracă şi a învăţat mersul biped.
Deci… deci… vorba preferată a românului, deci să vedem…
Umiditatea este un factor de luat în seamă pentru orice fel de instrument, fie acesta din lemn, metal etc. Voi vorbi doar în dreptul chitării pentru că am văzut atîtea instrumente minunate distruse de neglinenţă sau ignoranţă sau amîndouă însurorate.
1. Lemnul lucrează tot timpul. Se usucă sau se umezeşte. Nu este adevărat că o chitară cu cît este mai uscată cu atît este mai bună. Lemnul are nevoie de umiditate. Dacă nu are umiditate, se usucă şi crapă în mod special pe la încheieturi.
Că prostia omului este infinită nu mai trebuie demonstrat. Einstein cred că avea formula necesară demonstraţiei prin comparaţie cu infinitatea universului.
Că prostia omenească trece drept civilitate şi normă de politeţe asta este ceva nou. Înţeleg că UEul nostru cel de toate zilele a dat din nou cu paru-n baltă spre a lor stropire şi al nostru rîs cu lacrimi.
Deci, să recapitulăm, de azi înainte cum ne vom adresa doamnelor şi domnişoarelor?
Ce avantajos!!! A venit timpul pentru a ne putea schimba diferite organe ca la maşini. Şi nu cu unele second hand, folosite pentru ani de Dumnezeu să-i odihnească confraţi morţi prin împrăştiere pe şosele, ci din săculeţi de piele proaspătă (că fiinţe umane nu pot fi considerate, nu-i aşa?) care conţin organe nou nouţe.
Zorii tinereţii fără bătrîneţe şi vieţii fără de moarte se întrezăresc!
Nişte rromîni au şi luat iniţiativa deja înaintea legilor.
Prostii!
Şi dacă am reuşi să ne înlocuim ficaţii, inima, rinichii avem două probleme: creierul şi sistemul circulator. Avem mii de kilometri de vene care se îngroaşă şi se degradează zilnic ORICE am bea şi am mînca.
Omul este o fiinţă muritoare, dar şi perversă.
Iată un comentariu aici despre o idee care pune noi probleme etice.
„Omul este bun!”
Argumentaţi şi daţi trei exemple
Aşa ar suna o temă proastă dată de un profesor prost.
La sesiunea de comunicări ştiiţifice de la Universitatea Emanuel, Chipul lui Dumnezeu în om, care a avut loc la sfîrşitul săptămîni trecute, am avut o discuţie foarte interesantă referitoare la cele două şcoli de antropologie şi soteriologie, cea estică şi cea vestică.
Simplificarea este şcolărească şi didactică atunci cînd vorbim de două şcoli care îşi au rădăcinile în perioada patristică: cea orientală, care presupune faptul că omul a pierdut asemănarea, dar şi-a pierdut chipul, creat fiind după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi cea occidentală, via Augustin-Calvin, care presupune pierderea completă, degradarea totală a omului, atît în chip cît şi în asemănare.
Discuţia a fost vioaie şi am campat asupra versetelor din Geneza cu biblistul nostru dr. Dan Botica.
Este acolo în Geneza 1:26-27 un paralelism sinonimic ebraic de la care a plecat toată problema? (în versetul 27 avem numai chipul… deci s-ar putea deduce că toate speculaţiile care pornesc de la 26 nu-şi au fundament).
Dragi Prieteni,
Va multumesc tare pentru atentia acordata apelului meu de mai jos referitor la situatia dramatica in care se afla prietenul Silvian. Multe situri si bloguri au preluat acest apel si stirea despre el a crescut exponential. Mare o fi ea puterea internetului, dar mai mare e puterea aia mica ce sta in inima fiecaruia dintre noi. Puterea de a ne face ceva practic, de a trimite imediat un ajutor celui de linga noi aflat in necaz.
Unul dintre studenţii mei, un entuziast ucenic al fratelui Nicolae Moldoveanu, a început să transcrie o parte dintre amintirile legate de dînsul, spuse înţelepte, meditaţii.
AICI puteţi găsi noul blog.
Îi dorim perseverenţă.
Liviu Mocan este sculptor. Unul dintre sculptorii cunoscuţi şi apreciaţi şi în străinătate. Poate, ca majoritatea românilor, mai apreciaţi în străinătate decît în ţară.
Noi românii avem un talent deosebit de a ne promova valorile. Iată că am mai scris pe AICI despre asta.
Ieri seară am primit un citat de la Liviu.
"I tell you, the more I think, the more I feel that there is nothing more truly artistic than to love people"--Vincent van Gogh
Asta înseamnă că toţi putem fi artişti, nu-i aşa?
AICI. E cool şi de Mp3-uri. Un piculeţ incomod că trebuie să vă logaţi de fiecare dată, dar….
Din cel puţin două motive:
1. Aţi auzit ce face un român cînd nu mai are bani? Schimbă 100 de euro. Românii au fost destul de speriaţi, conservatori sau prea săraci (toate cazurile sînt în listă) pentru a practica consumul discreţionar prin împrumutul din bănci. În consecinţă există încă destul de mulţi bani „la saltea”. Probabil cam în şase luni maxim de aici înainte aceşti bani se vor fi epuizat. Atunci va veni valul cu adevărat, după părerea mea. Vom avea criza vacanţei, din iunie pînă prin septembrie cu un cosor foarte ascuţit.
2. Românii, mai ales cei peste 40 de ani încă îşi amintesc cum era pe vremea lui Ceauşescu. Aceştia vor rezista încă bine. Au încă pielea tăbăcită şi reflexele formate. Acea generaţie este o generaţie de supravieţuitori. Românul se descurcă. La fel ca atunci cînd era carnea la raţie, era interzis tăiatul viţeilor, zahărul şi uleiul se dădeau porţionat, la fel cu pîinea, cumva cumva frigiderele noastre erau pline şi la revelioane, la Paşti şi Crăciun nu ne lipsea nimic de pe masă.
Oricum ar fi de rău nu vom ajunge din nou să ne ducem în magazine şi să avem de cumpărat doar conserve de sardine. Categoria care va suferi cel mai mult va fi cea a young urban professional, yuppies, comis-voiajorii, birocraţii din firmele private de consultanţă, managerii de departamente. Aceşti copiii ai REvoluţiei vor fi loviţi din plin pentru că au avut venituri mari, au făcut împrumuturi mari pentru investiţii mari (ce părere aveţi de o rată la bancă de 27 de milioane pe lună în creştere?). Aceştia, după o perioadă de relaxare şi bun trai vor muşca ţărîna destul de rău şi vor trebui să ia juguri cu gura plină de ţărînă.
Cîteva observaţii:
Ce onoare să te rogi la Casa Albă şi pentru Casa Albă! Nu-i aşa?
Dincolo de perdelele grele şi roşii se întîmplă ceva de rîsu-plînsu.
Iată ce relatează Al Mohler.
Ce n-ar face unii ca să capete vizibilitate? Rugăciunea neoprotestantă este bazată pe improvizaţie, rod al faptului că omul îşi varsă inima înaintea Domnului, în primul rînd, iar semenii lui sînt de faţă. Nu se roagă în faţa oamenilor cu Dumnezeu martori, ci Lui, cu oamenii martori.
Că doctoratul a devenit în Rromînika noastră un fel de „carnet de conducere”, un fel de atestat de şcoală populară de artă pentru lăutari în loc de diplomă de conservator pentru autentici profesionişti, nu mai este o chestiune de demonstrat şi pe care să consumăm cerneala.
Ar fi redundant să mai insistăm după ce domnul Suciu le spune cu nesaţ aici. În presa românească au mai apărut cazuri de parlamentari cu doctorate luate la „apelu de seară”. Nimic nou sub soare. Ce-a fost va mai fi.
Eu cred că sînt şi alte aspecte la care trebuie să ne gîndim, pe lîngă cele spuse de domnul Suciu, atunci cînd ne referim la o asemenea „ţidulă la mînă”. Dintr-un anumit punct de vedere doctoratul nu prea mai înseamnă mare lucru în majoritatea universităţilor din lume: nu arată talentul cuiva, nu arată creativitatea, uneori, nici cantitatea de muncă depusă, nici potenţialul.
Un doctorat este dovada că un lucru este făcut „ca la carte”. Este ca cizma făcută de un ucenic cizmar. Trebuie să fie „corectă”, de încălţat. După ce va fi făcut prima sa cizmă în faţa cizmarului-maestru, calfa devine cizmar. Dacă apoi se apucă să taie curele de ascuţit briciul pentru frizeri se mai cheamă că este cizmar? Într-un fel, da, în alt fel, nu. Măcelarul trebuie să taie viţelul repede şi corect. Sînt cîteva incrediente care nu trebuie să lipsească unei teze de doctorat, în rest poate fi una dintre cele mai plictisitoare şi nefolositoare lecturi. Este un prim produs, nu este capo d’opera cuiva. De asta nu înţeleg cum cineva poate să se înfoaie ca un curcan cînd i-a fost publicată teza şi atît. Să plecăm un pic capul pînă va fi să ieşim la pensie.
Parveniţi şi impostori au fost şi vor mai fi. Dar nu numai ei au doctorate de dispreţuit. Orice ambiţios poate obţine doctorat în ce vreţi dumneavoastră (de la turnatul plăcilor de azbest pînă la murphyologie) sub impulsul motivator al zicalei: „un doctorat este o cheie care deschide multe uşi şi închide multe guri”. Am văzut doctori şi doctori, de toate felurile, dar am văzut şi maeştri. Artişti. Nu toată lumea face la fel glissando-ul din Rapsodia Albastră.
Felicitări Patriarhiei Române. A fost „pe fază” de această dată reacţionînd faţă de ultimele intenţii şi declaraţii politice, unele înceţoşate de-a binelea ca cea a premierului: „Nu ştiu dacă…. „.
De această dată Patriarhia reacţionează nu numai în genul „noi nu sîntem de acord…”, ci motivează „pentru că… „. Comunicatele de presă ale Patriarhiei devin mai clare, mai scurte, mai pe limba poporului şi prompte.
Pe cînd îi vor urma modelul şi alte culte? La acest capitol cultele (neo)protestante sînt destul de timide. Avem o promisiune totuşi: pietrele vor vorbi.
Universitatea Emanuel îşi urmează tradiţia instalată în anul 1994, organizînd o sesiune de comunicări ştiinţifice anuală.
Tema din acest an este „Chipul lui Dumnezeu în om”.
Vezi detalii pe pagina web a universităţii.
Tema prezentării mele este Augustin, Luther şi Hitler.
Iată un alt film de văzut. Mi l-a recomandat ieri un prieten pe o cale ciudată: într-o predică. La masă m-a şi convins să îl văd. „Predicatorii au talentul deosebit de a ruina orice roman sau film pe care ai dori să îl vezi povestindu-l prost” spunea el.
Deci, să încercăm 🙂 : istoria este simplă. Un compozitor care visează la faimă se apucă ceea ce speră ca va fi opera sa de mare succes, dar, cum nu se poate trăi doar din muzică, se angajează ca profesor la un liceu.
Prima zi este un dezastru. Atunci află că muzica favorită a elevilor lui nu este alta decît rock and roll şi atît.
Cariera lui se întinde pe cîţiva zeci de ani. Îşi investeşte toată viaţa în generaţiile care îi trec pe sub baghetă. Timpul trece, viaţa se complică. Tînărul profesor nu este tocmai Maica Tereza. Face greşeli, înconjurat fiind de tentaţii.
Compozitorului i se naşte un băieţel surd. Ce durere poate fi mai mare: să îi înveţi pe alţii să cînte, iar pentru propriul copil să înveţi alfabetul compus dintr-o gestică asemănătoare dirijatului?
Se apropie ziua pensionării. Profesorul îşi încuie pentru ultima dată biroul, soţia vine să îl ia de la şcoală. Nimeni nu îi spune cuvinte de apreciere… dar undeva în sala de festivităţi este ceva zgomot…
Ce reprezintă chemarea Shofar-ului, sunetul care a însoţit o parte din istoria poporului evreu?
Iată o explicaţie:
şi o interpretare modernă la acest fascinant (să-i spunem) instrument…
Desiring God, pagina echipei lui John Piper, are un nou look. Felicitări, arată mult mai bine şi este mul mai prietenos cu uzilizatorul.
Pe lîngă aspect, resursele s-au înmulţit şi modalitatea de accesare a acestora este mult mai facilă.
Şi la mai mare…
Se pare că nu este de ajuns să citim Apocalipsa. Unii doresc să adauge condimente noi textelor şi aşa îngrozitoare dintr-o carte ca Descoperirea lui Ioan.
David Wilkerson, uitat de mulţi după „Crucea şi Pumnalul”, se apucă de profeţii.
Răspunsul lui Piper vine ca o grindă:
So my take on this prophetic word is that the scare will probably do good for a lot of people. The Bible is a scary book. And the future that is coming on unbelievers is scary beyond anything any preacher could conjure up.
But my own effort to be discerning says: Stick with the Bible, David. It is scary enough. And it is absolutely true. And your credibility will never fall.
Zilele trecute un comentator mă întreba, dacă trăim într-un vid moral, ce anume mai rămîne graniţă de netrecut între ce se poate face şi nu trebuie niciodată făcut?
Nimic. Spuneam atunci că vom considera admirabil orice obicei şi idee a oricărui trib. Se vor scrie tratate despre folclor şi enciclopedii în care vom inventaria toată ticăloşia firii umane. Ne vom asuma tot ce este omenesc şi înfăptuibil de umanitate. Totul este admis într-o comunitate în care binele şi răul nu sînt definite din afara noastră, revelaţional.
Ce este rău în a stinge ţigara pe dosul unui copil de nouă luni? Nimic, dacă aceasta reprezintă un obicei local? Aşa cum încerca să ne avertizeze C. S. Lewis în urmă cu ceva zeci de ani, am rămas oameni nu numai fără creiere, ci şi fără piept, fără inimi.
Thomas Morus moare spectaculos. Demn. De văzut filmul A man for All Seasons. Voi reveni asupra acestui film.
În scena de la sfîrşit, Thomas Moore, aşa cum este obiceiul, se uită spre călău, îi spune „Te iert!” şi îi dă o monedă pentru slujba făcută. Moare fără anestezie, dar rapid, din cauza priceperii călăului. Victima este demnă, călăul este plătit de însăşi victima. Victima acordă iertarea prin viu glas.
***
Azi.
De ce nu? Voi înfiinţa o asociaţie pentru dreptul omului de a chinui şi schingiui animalele în următoarea ordine: ţînţari, gîndaci de bucătărie, şoareci de hambar, şobolani de beci, pisici de casă şi cîini de curte, cai de car şi vaci de lapte.
De ce nu? Omul este liber să îşi chinuie animalele după buna poftă a inimii lui. Cine şi ce treabă are dacă vreau să tai membrele unui animal din scurt, coada la cîine, urechile la pisică sau să produc un avort vacii pentru a obţine o foaie de pergament pentru pus pe masa din sufragerie? Pinguinii, de ce nu? Să vedem dacă este adevărat că au frac.
Dragi prieteni, sigur unii dintre voi citesc Biblia de pe o versiune electronică în care textul a fost introdus de Silvian Guranda.
Pentru mulţi dintre noi numele lui Silvian este legat doar de acest text.
Iată ce noutăţi ne aduce Voicu Bojan:
