Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Cred că întrebările ar putea suna și altfel: îmi este acest lucru de folos în creșterea spirituală? Mă zidește? Îi ajută și pe alții?
Să nu uităm că Dumnezeu I-a permis lui Balaam să meargă pe un drum interzis (care duce la pierzare), tocmai din cauza insistenței sale!
Da si NU ,Nu si Da nu se pot inmanuchea ,nu poti fi cum vrei tu nu poti fi si Da si Nu .Fr.Marius noi suntem mult mai rai ca farisei .Ei tin legea cu strictete .Dar noi ne tinem de Hristos tot asa?
Cea mai jenanta situatie am trait-o cand cineva a spus ” da asa voi face” si cand am fost in fata situatie a facut exact pe dos, adica DA a devenit NU. Sunt pline bisericile noastre de farisei! Multi nu mai stiu cand sa se opreasca. Multi nu mai stiu daca au spus DA sau NU. Multora nu le pasa ce au zis ieri pentru ca azi interesul e altul. Cat de adevarate sunt cuvintele ” din prisosul inimii vorbeste limba”. Problema e inlauntru ( in inima). Cand inimile doar au fost imbaiate si nu schimbate, drumul de la DA la NU si de la NU la DA este relativ simplu.
Limitele neprihanirii? Adica unde e granita dintre pacata si neprihanire? Cred ca granita se trece in momentul in care nu te mai raportezi la Dumnezeu in cea ce faci, si te lasi indrumat de instinct. Si instinctul nu e ‘de la Domnul’ 😉
Cosminemanuel, buna idee, tocmai asta spuneam aseară că Dumenzeu este central şi pe no ne fascinează perifericul.
Emsal, şi dacă nu-mi este de folos, dar îmi place, dacă nu zideşte, dar poftesc, şi dacă nu ajută… ce dacă.
Gamaliel, problema este inima, nu celelalte mădulare pe care le facem unelte ale nelegiurii, ci inima.
Pingback: Scurt tratat de peratologie cristică « Marius Cruceru
Pingback: “De-a v-aţi-ascunselea” cu Dumnezeu « Marius Cruceru