Scurt tratat de peratologie cristică

Termenul peratologie a fost promovat în literatura românească recentă de Gabriel Liiceanu în cartea sa Despre Limite. Nu această carte o discutăm aici, dar termenul şi conceptul din spate merită deplasat şi spre alte zone.

Cred că Predica de pe munte conţine un astfel de minitratat de peratologie, o descriere a limitelor şi modalităţii de a le cunoaşte, recunoaşte, trece şi întrece.

Prima seară la Iris am discutat despre Fericiri şi fericire în viziunea Domnului Cristos. Vezi AICI şi AICI.

Duminica trecută la Iris, după cum am anunţat, am petrecut a doua seară lîngă un text fascinant. Prima întrebare la care am încercat să răspundem în urmă cu o lună este Cine este cu adevărat fericit? Cum poate fi cineva fericit? Acum textul merge mai departe spre altă serie de chestiuni.

A doua întrebare, de care ne-am ocupat seara trecută este: Cine este cu adevărat neprihănit? Cum poate fi cineva neprihănit după cum  doreşte Domnul? Care sînt standardele sfinţeniei în înţelegerea Domnului Cristos?

Am văzut că Isus, după ce mătură mulţimile din spate în faţă, instaurează o  nouă grilă de interpretare a Torei, dar în această cheie hermenutică totul este răsturnat, totul trebuie citit în cheie ironică, aproape sarcastică.

Aceasta este presupoziţia fundamentală de la care plec în interpretarea următoarei secţiuni din Predica de pe Munte: ironia cu o paletă dispre aluzie pînă la ironia sarcastică este cheia de înţelegere a seriei de lecţii care începe în acest pasaj şi se încheie în capitolul 25.

Totul este pe dos faţă de cum te-ai aştepta. Afirmaţiile sînt şocante, anticlimaxul este la el acasă. Tot discursul este un discurs al aşteptărilor înşelate. Toţi sînt surprinşi, de la cerşetori pînă la ucenicii cei de-aproape. Inculţii devin noii prooroci, noii interpreţi ai legii. Săracii sînt prinţi, fariseii sînt necuraţi, bogaţii sînt săraci.

Cine este fericit? La cine te aştepţi mai puţin?

Cum este fericirea? Cum te aştepţi mai puţin, în culmea nefericiri, alungat, prigonit dintre oameni, îndepărtat de apropiaţi, făcut departe de cel care îţi este pînă azi aproape.

Cînd este fericit? Cînd se aşteaptă mai puţin şi în viitor, chiar escatologic fiind.

Iată acum seria de întrebări pentru acum:

1. Cine este neprihănit?

2. Cum este cineva neprihănit?

3. Cînd este cineva neprihănit?

Dacă observaţi, între cele două secţiuni există o trecere de la ce trebuie să faci ca să fii fericit, spre ce trebuie să fii şi invers, de la funcţional se trece spre ontologic şi drumul se întoarce.

Ni se spune ce condiţii trebuie să îndeplinim în dreptul lui „Fericiţi cei care…”, dar şi „Voi sînteţi”!

Acum Isus, după ce rosteşte asupra interiorului nostru, se va ocupa de încrengătura de relaţii în care sîntem plasaţi. Există cîteva teste, toate sînt în domeniul relaţiilor. Legea şi proorocii sînt aduse în contextul relaţiilor. După Lege a fi neprihănit înseamnă perfomanţă, dar performanţa se judecă între limitele care nu trebuie încălcate, limitele unei cărări înguste.

Poate fi neprihănirea interpretată în lumina unui set de limite, de tipul interdicţiilor: „nu fă asta şi asta şi asta”, combinate cu prescripţii de genul: „ar trebui să faci asta şi asta şi cealaltă”. Ne ajută un astfel de îndrumar să fim plăcuţi înaintea lui Dumnezeu?

Oare nu aşa înţelegem şi pocăinţa? Ca o limitare, între Nu-uri şi DA-uri? Ştim că pocăiţii nu fac asta şi asta şi asta sau fac cutare şi cutare şi cutare. Listele sînt cea mai sigură cale de a crea farisei.

Ucenicii trebuie să înţeleagă că întîi eşti şi apoi faci. Înţelegînd că sîntem ceea ce sîntem tocmai din cauza acesta sîntem în conflict cu lumea, sfinţi- separaţi faţă de lume, într-un conflict ireconciliabil. Ne consmăm însă şi ne sacrificăm ca sarea în carne, ca uleiul pentru candela care face lumină în întuneric, într-un conflict în care singura scăparea este cetatea de pe munte.

Lumea este atacată de biserică, precum lumina atacă întunericul, dar sacrificîndu-se ca uleiul pentru candelă, ca sarea care scoate sîngele din carne, dizolvîndu-se, lumea este atacată de Biserică, dar îi este în acelaşi timp, paradoxal, îi este singura scăpare.

După aceasta urmează o afirmaţie cheie: Oamenii să vadă FAPTELE voastra bune şi văzîndu-le să Îl slăvească pe Tatăl din Ceruri.

Prin faptele noastre arătăm spre Tatăl, care este personajul principal al acestui discurs, întreg discursul din Predica de pe Munte.

Acum pare că ne îndpretăm spre un loc comun: neprihănire este egal cu fapte bune.

Adică performanţa stă în fapte. Probabil cea mai proastă intepretare a următoarei secţiuni este să credem că Isus ne prezintă aceste lucruri ca porunci pe care le-am şi putea împlini sau ca sugestii.

Să ne aducem aminte că Domnul a trecut şi pe lîngă farisei cu faptele şi curăţia lor în pasajul dinainte.

De faţă cu fariseii care erau interesaţi de performanţa spirituală…. haide să vedem ce crede Isus despre performanţa spirituală.

Va urma…

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Articole, Comentarii, Conferinte, Meditaţii, Periegeza, Predica de pe Munte, Pt. studenţii mei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Scurt tratat de peratologie cristică

  1. Pingback: “De-a v-aţi-ascunselea” cu Dumnezeu « Marius Cruceru

  2. Pingback: Peratologie, Răutatea, Marcello, Puritatea scrisorii « La patratosu

  3. Pingback: Scurt tratat de peratologie cristică | Pivnița cu teologicale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.