Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Mai rau este ca predicatorii cip-ului baga teroarea in bietii copiii. Saraca fiica-mea e terorizata. M-a intrebat de Anticrist, cu o voce tremuranda.
Va trebui sa-i vorbesc astazi si s-o linistesc.
Copiii si batranii sunt cei mai panicati.
Filmul e cat se poate de realist,de ce sa ingropam ralitatea? apoi e facut de un reporter,care s-a bagat pe el insusi in pielea celui care e supravegheat pretutindeni in tara in care el traieste,unde sistemul inregistrarilor e functionabil deja,fiecare om fiind fotigrafiat de 300 ori pe zi…Mai arata si ca se pot modifica datele,asa ca ..daca nu placi autoritatilor ca esti crestin,poti „imbraca „identitatea unui terorist . 😦
si invers . 🙂
Biblia spune la Apocalipsa 13 , ca oamenilor li se va impune sa primeasca un SEMN pe mina dreapta sau pe frunte , adica NUMELE FIAREI sau NUMARUL NUMELUI ei .
Cineva cind isi scrie numele pe hirtie sau pe un perete pune un cip electronic pe hirtie sau pe perete ? Cuvintul SEMN exprimat in Apocalipsa se refera la o SCRIERE TEXTUALA si nu la un OBIECT . Ori un cip electronic este un OBIECT .
Exista astazi Fiara pe pamant ? Daca inca nu a venit , inseamna ca nu exista nici numele EI . Atunci cind va veni , isi va da un nume si atunci se va sti care va fi numele ei . Ceea ce se propaga azi in media este faza premergatoare a ceea ce va urma . Implantarea unui cip electronic cu posibilitatea de monitorizare a omului , are multe parti negative . Citeva dintre ele sint : el poate pune in pericol viata unui om ,sanatatea si incalca grav dreptul la viata privata .Oamenii nu vor accepta asa ceva . Sa nu mai vorbim de ce efecte ar produce nefunctionalitatea lui in conditii normale .
Cred ca ceea ce reprezinta acel SEMN din Apoc. , depaseste capacitatea noastra de intelegere , deoarece lipsesc elemente fara de care nu putem stabilii ceva cit de cit concret vizavi de aceasta lucrare . In urmatorii zeci de ani vor aparea descoperiri in multe domenii . Doua dintre ele necesare aplicarii acestui sistem sint : medicina si electronica .
Spre exemplu , citirea ADN-ului de pe pielea umana cu ajutorul unui aparat electronic , fara a mai fi nevoie de vreo proba de pe corpul uman pentru laborator in vederea satabilirii ADN- ului , se estimeaza a fi posibila prin 2025 .
Si ar mai fi de vorbit destule dar ma opresc aici .
Pina la Apocalipsa 13 mai este destula vreme . Preocuparea noastra principala ar trebui sa fie sa fim pregatiti de plecare in fiecare zi , pentru ca nu stim cind se rupe firul vietii .
Apocalipsa 13 , va fi cea mai grea perioada din istoria Bisericii , si vremea potirelor va fi cea mai grea perioada din istoria omenirii .
Sanatate.
Remoremo, după 50 de ani poate că mă voi ocupa şi de Apocalipsa, deocamdată o citesc fascinat. Este cel mai greu test de imaginaţie rpin care am trecut pînă acum.
Fiecare copil ar trebui să o citească. Jocurile electronice cu monştri sau filme de groază nu dau atîta adrenalină cît Apocalipsa plus imaginaţie.
Pety, au găsit acum o nouă metodă de a-şi face popularitate şi reclamă unii retori de duzină. Cine n-are evanghelie de spus şi mesaj are cîte o speritură de genul asta care funcţionează drept captatio după care … „chimvalisme”
Avem şi noi specialiştii noştri în futurologie şi cipuri, cip, cip, cip, cirip, fiecare cu păsărelele lui.
Elisa, filmul este interesant şi profesionist făcut. Orice chestie paote fi spusă interesant sau profesionit, asta nu înseamnă că este şi adevărată ..
Şi dacă este adevărată… n-am nimic de ascuns. Mă tem de alţi OCHI mult mai tare, de ochii Domnului care pătrund şi gîndul încă dinainte de-a se naşte.
Cineva a descoperit în dosraul său de securitate că a avut microfoane în dormitorul matrimonial şi asta înainte de 1989..
vă puteţi imagina ce poate tehnologia acum?