Că doctoratul a devenit în Rromînika noastră un fel de „carnet de conducere”, un fel de atestat de şcoală populară de artă pentru lăutari în loc de diplomă de conservator pentru autentici profesionişti, nu mai este o chestiune de demonstrat şi pe care să consumăm cerneala.
Ar fi redundant să mai insistăm după ce domnul Suciu le spune cu nesaţ aici. În presa românească au mai apărut cazuri de parlamentari cu doctorate luate la „apelu de seară”. Nimic nou sub soare. Ce-a fost va mai fi.
Eu cred că sînt şi alte aspecte la care trebuie să ne gîndim, pe lîngă cele spuse de domnul Suciu, atunci cînd ne referim la o asemenea „ţidulă la mînă”. Dintr-un anumit punct de vedere doctoratul nu prea mai înseamnă mare lucru în majoritatea universităţilor din lume: nu arată talentul cuiva, nu arată creativitatea, uneori, nici cantitatea de muncă depusă, nici potenţialul.
Un doctorat este dovada că un lucru este făcut „ca la carte”. Este ca cizma făcută de un ucenic cizmar. Trebuie să fie „corectă”, de încălţat. După ce va fi făcut prima sa cizmă în faţa cizmarului-maestru, calfa devine cizmar. Dacă apoi se apucă să taie curele de ascuţit briciul pentru frizeri se mai cheamă că este cizmar? Într-un fel, da, în alt fel, nu. Măcelarul trebuie să taie viţelul repede şi corect. Sînt cîteva incrediente care nu trebuie să lipsească unei teze de doctorat, în rest poate fi una dintre cele mai plictisitoare şi nefolositoare lecturi. Este un prim produs, nu este capo d’opera cuiva. De asta nu înţeleg cum cineva poate să se înfoaie ca un curcan cînd i-a fost publicată teza şi atît. Să plecăm un pic capul pînă va fi să ieşim la pensie.
Parveniţi şi impostori au fost şi vor mai fi. Dar nu numai ei au doctorate de dispreţuit. Orice ambiţios poate obţine doctorat în ce vreţi dumneavoastră (de la turnatul plăcilor de azbest pînă la murphyologie) sub impulsul motivator al zicalei: „un doctorat este o cheie care deschide multe uşi şi închide multe guri”. Am văzut doctori şi doctori, de toate felurile, dar am văzut şi maeştri. Artişti. Nu toată lumea face la fel glissando-ul din Rapsodia Albastră.
Maestrul Petru Creţia n-a avut niciodată doctoratul, dar unii dintre studenţii lui predau greaca învăţată cu el la aceeaşi catedră ca doctori. N-a fost uşor pentru vreunul să fie mai fascinant decît maestrul care explica tot verbul grecesc pe un bilet de tramvai şi numai pe o parte. Petru Creţia era un om de litere, nu un doctor în litere. Nu putea să nu scrie şi îşi visa să moară la catedră în praf de cretă.
Ironia sistemului educaţional românesc a fost ca unor personalităţi de marcă ale muzicii româneşti spre exemplu să le impună obligaţia de a lua un doctorat numai pentru a putea preda în învăţămîntul superior. Petru Creţia s-a încăpăţînat să nu treacă prin acest calvar. Oameni cu un CV care se intindea pe 17 pagini au trebuit să se apuce la bătrîneţe de doctorat pentru a le fi recunoscute meritele în faţa studenţilor care le cîntau deja compoziţiile. Iată că există şi alte faţete ale doctoratului, nu-i aşa? Dovedeşte un doctorat cu totul şi fără tăgadă competenţa cuiva? Nicicum, mai ales dacă respectivul-respectiva s-a deprofesionalizat între timp.
De asemenea, nu oricine vine cu un doctorat din afară este de respectat (există şi acolo universităţi de cartier care îşi au sediul într-o sufragerie şi care dau doctorate aşa cum îţi scrie doctorul de circă reţeta), aşa cum nu orice doctorat din ţară este de dispreţuit (s-ar putea ca aici să fiu acuzat că fac apologia pro domo). Dar să lăsăm şcoala de filologie clasică, am avut şcoli de medicină, chimie, fizică, matematică respectabile pe plan internaţional.
Eu nu văd nimic rău în a lua un doctorat, fie acesta şi mediocru, într-o universitate mediocră, cu un supervizor fără CV, dacă asta vrea înadins omul şi consideră că este bun lucru pentru dezvoltarea lui personală. Oare nu acesta este cel mai mare cîştig?
Nu-i nici o problemă. Omul îşi poate pune chestia aia în faţa numelui şi gata. S-a auzit de doctorate plătite, de doctorate făcute de alţii şi transferate pentru beneficii în contul altora (doctoratul Elenei Ceauşescu este pe bune, o lucrare ştiinţifică pe bune, lucrată de cercetători de la Iaşi, din cîte ştiu eu. Rîdeam cînd auzeam de polimeri, dar se pare că ideea ştiinţifică era valoroasă şi revoluţionară, dar … nu era a dînsei. Acum, probabil că drept pedeapsă trebuie să studieze vreo 15000 de ani din veşnicie polimerii. Structura chimică a smoalei urmează după. )
Dar…. un doctorat este ca un instrument muzical. O vioară necîntată îşi cimentează lemnul şi moare. Sînt instrumente Stradivarius, dar „moarte”, pentru că au stat într-un muzeu spînzurate de gît pentru ani buni. Orice instrument de suflat necîntat se va usca şi va crăpa de la sine. De asemenea, un instrumnent prost ca valoare, un clarinet chinezesc din ebonită, în mîinile unui om talentat poate face glissando-ul din Rhapsody in Blue ca orice alt instrument de mii de euro.
O chitară de luthier poate fi o catastrofă în mîinile unui nepriceput. Poate să fie Ramirez, Rodriguez sau orice alt luthier, fără pricepere, talent, disciplină, perseverenţă, nu iese nimic.
Partea grea urmează după ce te „doftorişeşti”. Degeaba doctoratul fără continuare. Cu adevărat este ca un carnet de conducere. La ce foloseşte plasticul ăla roz fără kilometri? Fără experienţă? Prietenul meu Dănuţ Mănăstireanu a făcut o listă a doctoraţilor în teologie evanghelică români. Lista este interesantă. Cine merită şi cine nu doctoratul din lista aia şi din completarea ei? Asta este o întrebare la care pot răspunde doar comisiile de evaluare (între timp lista s-a lungit substanţial). Cine a dovedit că a meritat doctoratul a continuat cercetarea, prin articole, prin cărţi, participări la simpozioane, congrese, prin interesul manifest faţă de domeniul în care şi-au susţinut doctoratul.
La ce-i foloseşte cuiva un doctorat fără să fi continuat să citească, să se aprofundeze, să se specializeze în domeniul cu pricina? Pentru titlu? Este frustrant. La ce bun?
Sînt, de asemenea, chiar în „industria univeritară” oameni care nu mai scriu deloc, nici măcar articole în domeniul lor de specializare prin doctorat. La ce bun?
Ah, da, cu toţii putem fi un fel de Domnul Holland care ne investim în oameni şi cele mai bune rezultate ale noastre ar fi să fie ucenicii. Da, asta pare o perspectivă foarte tentantă, dar aşa cum cercetători autentici sînt puţini, la fel şi creatori de şcoală şi maiştrii de calfe sînt puţini. Poate că la fel de puţini. În rest, între creatori talentaţi şi făcători de ucenici rămîn nişte oameni foarte buni şi cumsecade, prieteni de treabă, predicatori strălucitori, oameni extraordinari, care poartă un titlu. Unora le deschide uşi, altora le închide gurile, altora le aduce un spor la salariu şi le lăţeşte un pic cartea de vizită.Doctoratul este doar un început de drum. Atît. Pentru alţii însă este un final de drum. După doctorat nu mai urmează nimic.
Scriptura ne spune să ne uităm la sfîrşitul unui lucru, este mai bun şi sfîrşitul de vieţuire ne poate ajuta să tragem concluziile asupra carierei cuiva.
Eccl. 7:8 Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui; mai bine cel bun la suflet decât cel îngâmfat.
Cineva s-ar putea să spună: dacă erau într-un cadru academic formal oamenii aceştia reuşeau să scrie. Daţi-mi voie să fiu sceptic. După ce predai de la 9 la 3 după amiaza, după ce mai rezolvi şi nişte chestiuni administrative, după ce termini cu audienţele studenţilor care-şi schiţează lucrarea de licenţă nu te mai duci să te apuci proaspăt de scris.
Scrisul pe alte plaiuri se face în anii sabatici. Pentru noi, în vacanţe. Vacanţe pe care ni le invidiaţi: „ce bine este să lucrezi înînvăţămînt, ai vacanţă trei luni”. Fals. Şi atunci sînt examene de licenţă, de admitere, state de funcţii etc.
Talentul, ideile, pofta de scris, putirinţa de a duce proiectele la îndeplinire nu se iau prin proximitate ca gripa. Apartenenţa la un mediu universitar nu l-a făcut pe nimeni mai ştiut şi mai publicat. Sînt profesori foarte buni în şcoli care au publicat puţin. Asta nu îi face profesori mai puţin competenţi, dar sînt în domeniu, se vede că sînt „ştiuţi”. Sînt profesori care au publicat cu nemiluita, cut and paste, monografii pe orice chichirez, au publicat în toate domeniile conexe specializării lor, dar sînt specilişti în nimic.
Dragi prieteni, nu fiţi invidioşi pe acei doctori care şi-au luat doctoratul numai pentru prefixul din faţa numelui. Cristos îşi cheamă, cum spunea un coleg, doctor şi el, îşi cheamă oile pe nume, nu pe funcţii şi nici pe titluri academice.
La piciorul crucii terenul este neted, epoleţii cad, gradele academice sînt spălate, toate sînt gunoi de pus la rădăcina pomilor încăpăţînaţi şi fără rod. Ce rămîne? Cunoaşterea lui Isus Cristos şi puterea învierii Lui.
Filipeni 3:8 Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am perdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos,
Dr. Paulus Tarsiensis (din şcoala doctorală a dr. Gamaliel)
Marius Cruceru 
Nu e nimic nou sub soare…
De exemplu pentru 240 lei pot sa-i dau oricui titlul de Lord / Lady. (cu acte legale)
Doar un „doctorat” a ramas inca nepretuit si greu de atins – „doctoratul in crestinologie”. De vreo 6000 ani incoace doar Enoh, Noe, Avraam, Moise, Ilie, Elisei, David si inca cativa au reusit sa-l ia…
Spui că aceştia au luat doctoratul în creştinologie, Anonim? Mă îndoi(esc)!
Vreau şi eu titlul de „domnu Marius”, asta cît costă? 🙂
Materia a fost predata de Domnul Isus. Doctoratul cred ca l-au luat Enoh si Ilie – primii absolventi, sefi de promotie.
Apoi cu 9,99 cred ca au fost Avraam, Iov, Moise si Noe.
Lord Marius parca suna mai şmecher. 😀
Gindeste-te, Anonim, este interesant ce spui tu… daca Ilie si Moise s-au intilnit prima data cu Isus pe muntle schimbarii la fata?
Nu, multumesc, nu vreau sa fiu Lord, am si asa numele prea lung si cu prea multe prefixe in fata.
Au ajuns si doctoratele un „produs” pe care poate-l vom cumpara, ziele urmatoare, precum painea de la un supermarket. Numai ca painea iti mai stampara foamea. Unora, doctoratul, le mangaie ” eul”. Decat sa ne imbuibam cu un asemenea „produs” mai bine am aminte la vorbele psalmistului ” strang Cuvantul Tau in inima mea”. Bunicii si strabunicii nostri, cu cateva clase, au avut de multe ori impact in slujire mult mai mult decat ” doctorii” zilelor noastre.
Ceea ce voi scrie mai jos este doar constatrea mea….
Cred ca imi voi cam da foc la valiza din cauza parerilor mele dar asta e…
Ceea ce observ este dureros, anume: in ultimii ani observ o goana acerba a pastorilor nostrii, a liderilor religiosi de a intra in posesia unei diplome de doctorat.
Oare are nevoie Biserica de azi de atatia doctori in teologie, cand bisericile sunt goale, nu mai exista vlaga, putere, dragoste, cand oamenii nemantuiti nici nu vor sa mai auda de Dumnezeu?
Oare acestia nu mai pot predica daca nu sunt doctori, nu mai pot face vizite pastorale, nu se mai pot implica in activitati spirituale, misionare?
Ma intreb, care este scopul pentru care multi, tot mai multi isi doresc sa faca doctoratul.
POate unii imi veti spune acumularea de noi cunostinte.
Da e adevarat dar oare nu poti studia Cuvantul si alte carti de teologie numai daca mergi la doctorat, oare Duhul Domnului cand vorbeste printru-n om se uita la pregatirea lui , nu poate oare Domnul face o lucrare extraordinara atat cu un intelectual cat si cu un biet taran fara prea multa scoala.
Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, nu sunt impotriva studiului, a pregatirii. Detest predicatorii care merg inaintea poporului nepregatiti, nestudiind inainte, care nu stiu sa lege 2 vorbe…aceia clar nu au darul oratoric…
Cu cat doctorii se inmultesc, numarul oilor bolnave creste. Si stiu bine ce zic.
Merg intr-o duminica intr-o biserica si intreb pe cineva unde le este pastorul…pastorul era de o luna plecat la studii de doctorat in tara x si mai statea inca o luna jumatate.Wow si biata biserica merega cum mergea, dar avea pastor doctorand.
Merg de alta data la o inmormantare. Familia celei decedate era distrusa de durere. Este anuntat urmatorul vorbitor si dureaza ceva pana sa inceapa predica deoarece prezentarea persoanei vorbitoare a durat mult. pana i s-au insiruit toate functiile si prefixele a durat ceva. Oare interesa pe cineva toate acestea? Wow ce m-a intaratat chestia asta.
Ma deranjeaza ca nu stim cum sa mai modernizam stilul de lucrare, ce strategii sa mai abordam, ce cursuri de hermeneutica si dispensationalism sa facem ca sa parem cat mai cititi si in tendinte.
Doamne iarta-ne si ajuta-ne sa ne intelegem fiecare menirea pe pamant si asa zisa strategie care ai avut-o de a cucerii lumea e valabila si chiar in zilele de azi!
Pastorilor daca v-am deranjat cu ceva iertati-ma. Acesta este punctul de vedere al unei simple membre dintr-o oarecare biserica.
Dana, Ce sa spui, da, ce observi tu est adevarat in unele cazuri, sint pastori, dar nu numai ei, obsedati de diplome, titluri, mincati de dorinta de a „preda”, fără nesaţ fiind după ce oricum stau cîteva zeci de oameni sau chiar sute şi îi ascultă în fiecare duminică.
Este si un lucru pozitiv. Nu trebuie blamati cei care isi continua educatia.
Un prieten imi spunea ca vrea sa traduca o carte care vorbeste despre propensiunea americanilor spre simplificarea mintii. Looooove Jesus and that’s all!
Sa stii ca este un lucru imbucurator. Niste prieteni au facut o cercetare si se pare ca neoprotestantii, raport fiind numarul la totalul populatiei si la numarul total al neoprotestantilor prezenti in Romania, sint printre cei mai educati. Avem multe diplome, doctorate, pe cap de locuitor.
asta este si un efect de pendul fata de perioada comunista in care nu ni se dadea voie sa ne alegem orice fel de cariera. Ne erau interzise istoria, filozofia, dreptul etc.
Discursul tau este dintr-un anumit punct de vedere, dar pierde altele. Iti inteleg durerea, dar la fel spune Scriptura ca poporul moare din lipsa de cunostinta.
REpet, ai dreptate in anumite aspecte, dar problema este mult mai complexa. Unii cu tot cu doctorat spun erezii de te bucuri ca s-a desfiintat arderea pe rug,
Altii, cu doctorat cu tot, ramin la fel de lipsiti de cultura generala la fel ca si inainte de liceu.
tocmai de asta am scris acest post: ideea principala este ca doctoratul nu prea mai conteaza, conteaza ce esti, ce creezi, ce stii sa faci, care este sfirsitul de vietuire pina la urma, nu?
Ai dreptate Dana prea multi cu mapa si putini cu sapa………
Viorica, Dana, chestiunea trebuie nuantata, este vorba de chemare, vocatie, daruri, poate ca voi reveni in continuarea serialului cu Ce nu si ce trebuie sa fie un pastor.
Da, citindu-mi scrierea de mai sus, am observat ca am scris-o cam la general si imi cer iertare pe aceasta cale celor care sunt oameni capabili de a avea o diploma de doctorat.
Sunt intr-adevar persoane in lumea noastra neoprotestanta care au un nume cu rezonanta, frati pe care ii consider intelepti si era si pacat sa nu mearga la scoli inalte pentru a se perfectiona si a primi apoi o diploma pe buna dreptate. Nu vreau sa dau nume, dar cativa au contribuit prin scrierile si predicile lor la dezvoltarea mea intelectual-spirituala.
Si eu ma numar printre miile de neoprotestanti intelectuali si slava Domnului ca ne place cartea. Este un lucru extraordinar ca s-au infiintat scoli, universitati crestine, unde tinerii pot invata, se pot dezvolta intelectual. Imi aduc aminte in marile centre universitare din tara chiar si pe vremea lui Ceausescu existau printre studenti palcuri de studenti crestini care se intalneau si erau organizati cum se putea pe vremea aceea.Deci dintotdeauna neoprotestantul nostru a iubit cartea.
Bisericile protestante si mai ales neoprotestante au imbratisat studiul si ne uitam acum la tarile a caror religie majoritara a fost si este cea protestanta cat de dezvoltate si deschise sunt fata de alte tari cu alta coloratura religioasa.
Deci, invatatura e buna, foarte buna, numai ca poate dvs intelegeti ce am vrut sa subliniez…..si nu mai revin.
Pana la urma cine sunt eu sa judec? hai ca daca ma supar merg si eu la doctorat 🙂
Dana, supără-te şi mergi la un doctorat, nu-ţi va părea rău! Pregăteşte-te pentru umilinţă!
Dragă colega (MDC), după această replică scurtă, realistă şi suculentă, îmi dau seama că ai făcut un doctorat serios. Felicitări pentru articol, sunt cu totul de acord.
„serios” înseamnă frustrant. „Un doctorat care nu frustrează….” cum să continui oare? „s-ar putea să fie plagiat” 🙂
O umila contributie la un subiect ce ma fascineaza si pe mine. Pe cine incearca sa amageasca acesti nevolnici si incompetenti slujitori ce se doteaza „corespunzator” din p.d.v. academic? Pe Dumnezeu in nici un caz, pe cei ce conteaza in lumea spirituala sau secular-academica sub nici o forma, si atunci pe cine? Probabil pe crestinii, tot mai putini, pe care acestia ii mai slujesc. Cred ca se lucreaza masiv la impresie prin zona crepusculara a protestantismului romanesc si vinovati de aceasta stare de lucruri suntem si noi enoriasii ce ne dam pe spate in fata unor astfel de doctori de carton. Cei ce ne-am straduit si ne straduim pe bune ar trebui sa ne mobilizam si sa deconspiram cel putin aceasta „armada” a lefegiilor propriului „eu” ! Lista fratelui Danut Manastireanu ar trebui facuta publica laolalta cu culegerile folclorice ale celor in cauza publicate, desigur, ca si capodopere doctorale. Nu de alta dar s-ar cuveni sa stim si noi cu cine avem de-a face ca sa ii masuram si sa-i cantarim putin.
Draga Sergiu, ce nu face omul pentru un doctorat…. Iată o idee bună. Publicarea tuturor tezelor din lista respectivă. Poate că este mai bine să nu. Unele teze au scuză. Au apăruit înainte de google. Altele apărute recentissime sint penibile de-a dreptul şi de-a stîngul.
De asta spujneam că este „ca cu carnetul” de conducere. Poliţaiul nu te întreabă cu cine ai făcut şoferie, te întrebă de carnet. Pe asta se bazează şi ariviştii noii generaţii de docftoriciţi la apelul de seară.
Sînt doctori şi felceri, sînt doctori şi măcelari şi în spaţiul academic, dragă Sergiu, dar, spune Scriptura, după roadele lor îi vom cunoaşte şi după sfîrşitul de vieţuire.
degeaba are cineva doctorat în postmodernism dacă nu poate să deosebească stînga de dreapta.
Degeaba are cineva doctorat în eclesiologie, dacă şi-a pierdut busola spirituală.
Se pare că bătrînii noştri care au învăţat să citească pe Bibliile pe care le-au cumpărat pe o pereche de boi, mare avere la vremea aceea, ştiau mai bine să cumpănească decît doctorii şi doctoranzii care au de plătit tributuri politico-academico-eclesiale.
Marius – categorisirea mea a fost mai mult in joaca. Nu pot face un clasament. TOTI sunt pentru mine niste eroi, exemple de viata si traire. I-am pus primii pe Enoh si Ilie pentru ca ei nu au gustat moartea (probabil nici Moise?) insa nu pot sa fac o clasificare reala.
Sergiu – mare atentie la cantarit si masurat. Suntem facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Insa nu ni s-a dat atributiile lui Dumnezeu!
Cum vei masura asa vei fi masurat la randul tau!
Anonim, despre judecata si masura, in acelasi text unde se spujne sa nu judecati usor ni se spune sa nu aruncam margaritarele porcilor si ciinilor.
Cum iti dai seama ca ai de-a face cu porci si ciini?
Judeci, nu-i asa?
Nu-ti anulezi judecata,
textul face parte din MArea Ironie de pe Munte si este in acelasi spirit
Cunosc un dc in teologie care nu cunoaste argumentele divinitatii Duhului Sfant ( un ex ) si pus la predica a copiat o predica de pe internet ca sa impresioneze si cunosc un alt dc care ne invata mereu , e citit cu nesat de sute si sute de persoane si caruia ii apreciem munca . ( un cititor vroia sa-i vanda celui din urma titlul de Lord dar a refuzat 🙂 ) . Cu doctoratul s-a ajuns ca si cu proorocii , s-au inmultit cei falsi dar inca ne bucuram de cei adevarati , care-s tot mai putini .
Wes, ce bine ar fi să devenim profeţi aşa cum se poate cu doctoratul. Calea este alta şi mult mai grea!
Atat autorul articolului cat si comentatorii mai inversunati impotriva doctorilor se ocupa in fact de exceptii si nu de regula.
Regula e ca un doctorat capata valoarea sacrificiilor facute de posesor pentru a-l obtine.
Caracterul insa, depinde de altceva.
As mai adauga ceva pentru domnul Sergiu (care scrie bine dar nu mi se pare si masurat aici)dar banuiesc ca a prins ideea de la altii deja (inclusiv de la doamna Dana care da dovada de caracter cu sau fara doctorat)
Sam, ai dreptate, caracterul este altceva. LA cel foloseste un doctorat facut bine? LA smerirea celui care doctoreste. Crede-ma, in viata mea n-am mincat mai multa umilinta ca in fata unei profesoare blajine care m-a intrebat… si care este metodologia dupa care ati ajuns la aceste concluzii, domnu Cruceru?
Intrebarea asta mi-a stricat 3 ani din viata. Voi povesti alta data…
Daca cineva care termina un doctorat nu sfirseste prin a spune cu convingere: „sint mic nu stiu nimic” inseamna ca n-a facut doctoratul unde trebuie si cu cine trebuie.
Dragi mei ,va felicit pe toti cu doctorate ,dar care pune mana si lucraza in via Domnului .Ar fi o mare rusine copii lui Dumnezeu sa fie neintelepti .Dar ce te faci cu cei care au doctorate si nu au doctoratul in trairea dupa Cuvintul lui Dumnezeu .Daca Dumnezeu nu se poate folosi de tine ,la ce iti foloseste doctoratul?
Intre inteligenta si intelepciune este un univers intreg distanta!
E bine sa avem si inteligenta daca nu platim pentru ea cu intelepciunea; o parere fara nici o pretentie sau diploma…ma intereseaza insa sa devin o mare Lady…pe drept insa ca ce se plateste cu bani…nu-mi da nici o satisfactie!
Adevarat, Rodica, cu diferenta dintre intelepciune si inteligenta
Ati gasit cumva in Biblie slujbas de Doctor in Teologie ?
Si daca nu ati gasit , atunci cum isi permit unii sa se autointituleze Doctori in Teologie , fara sa-i fi facut Dumnezeu ?
Acuma ca sa faci slujba de Pastor sau de Invatator sau de Evanghelist trebuie sa inveti . Si omul ajunge si invata ca poate are capacitate intelectuala , dar daca nu are chemare de la Dumnezeu pentru slujba respectiva inseamna ca el ajunge sa fie pus de oameni in acea slujba si nu de Dumnezeu .
Putem sa luam un exemplu concret al surorii Joyce Meyer ,care are o capacitate intelectuala mai mare fata de alte femei si care face slujba de evanghelist , fara sa o fi pus Dumnezeu in aceasta slujba dar totusi pe care o asculta mii de oameni odata . Ba inca este promovata si prin media romaneasca . Sa nu mai vorbim si de celealta sora Cindy Jacobs care profeteste in direct la tv cu capul descoperit si afirma ca este de la Dumnezeu , care este deasemenea promovata de media romaneasca . Si sa nu mai vorbim de Benny Hinn , care este stapinit de o capetenie demonica puternica si care aduce blasfemie la adresa Dumnezeirii , prin ceea ce face pe scenele din intreaga lume , la care vin mii de oameni sa vada lucrarile lui demonice , intitulate Focul lui Dumnezeu .
Sanatate.
Remoremo, acum iti raspund primului comentariu. Nici despre fumat n-am gasit in biblie, dar nu fumez, nici despre altele. Dumnezeu nu face pe nimeni Doctor in Teologie, nici pe Domnul Isus nu L-a facut. Cu doctoratul este mai complicat decit crezi. Mai este ceva. Eu imi permit sa dau in doctorat si in doctori pentru ca am doctoratul. Daca tu dai in doctorat si in doctori atunci s-ar putea sa fii interpretat precum vulpea care striga ca strugurii sint acrii. Deci.. prudenta. Despre surorile si fratii de care povestesti, nu am partasie cu ei, nici nu vreau sa stiu de lucraturile dinsilor.
@Remoremo: Pentru puţina carte care se făcea în antichitate, inclusiv în Iudeea, nu se poate vorbi de doctori în teologie pe vremurile acelea. Etimologic, „doctor” înseamnă înseamnă „învăţător” (de la „doceo” = a învăţa), echivalentul latin al lui didáskalos = „dascăl.” Ca să devii un învăţător, un „maestru” <> master (rab, rabban, rabbon, rabbi, rebbe), trebuia să faci o şcoală elementară de sinagogă, după care studiai câţiva ani „la picioarele” unui maestru, însuşindu-ţi multe chestii învăţate pe de rost şi făcând pe grozavul. Cam asta erau cărturarii (doctorii, dascălii, rabinii) din timpul lui Iisus. Nici la greco-romani nu era mult diferită situaţia, cu excepţia că se punea mai mult preţ pe filosofie, retorică şi literatură – ceea ce în Iudeea nu se prea gusta.
Iisus a vorbit însă şi despre cărturari şi învăţaţi (înţelepţi) creştini, pe care i-a aşezat alături de profeţi. În acelaşi capitol în care toarnă vaiuri asupra cărturarilor şi fariseilor, Iisus spune (Mat 23:34):
„De aceea, iată, vă trimit proroci, înţelepţi şi cărturari. Pe unii din ei îi veţi omorî şi răstigni, pe alţii îi veţi bate în sinagogile voastre, şi-i veţi prigoni din cetate în cetate…”
„De aceea, orice cărturar care a învăţat ce trebuie despre împărăţia cerului, se aseamănă cu un gospodar, care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi.” (Mat 13:52).
„Acest Ezra a venit din Babilon: era un cărturar iscusit în Legea lui Moise, dată de Domnul, Dumnezeul lui Israel. Şi, fiindcă mâna Domnului, Dumnezeului său, era peste el, împăratul i-a dat tot ce ceruse.” (Ezra 7:6)
Se pot găsi şi alte exemple biblice, dar acestea sunt suficiente. Chiar dacă pregătirea scolastică era de durată mult mai scurtă şi nimeni nu scria vreo teză doctorală, adevărata disciplină şi harismă creativă şi pedagogică apăreau în cursul lucrării de o viaţă a maestrului respectiv. Un maestru/învăţător trebuia să aibă o pregătire în litere/limbi, să ştie ebraica veche, aramaica, mai târziu şi greaca, să fie un bun caligraf (scrib) în stare să copie corect şi să editeze manuscrise noi, făcând comparaţie (critică textuală), şi să cunoască bine conţinutul, chiar mari părţi pe de rost, din cărţile sfinte. Era în acelaşi timp un predicator care vorbea poporului, un maestru al şcolii de scribi. Unii dintre aceştia, cum a fost cazul lui Moise şi al lui Ezra au fost şi mari reformatori religioşi şi jurişti. Faptul că pe vremea lui Iisus era inflaţie de cărturari cu pretenţia de a fi întâmpinaţi cu „plecăciune, Rabbi”, era o degenerare a noţiunii. Dar aceasta nu trebuie să descurajeze pe cineva de a deveni un adevărat maestru cărturar, după posibilităţile existente astăzi. Şi rostul cărturarului serios este de a scoate din cămara lui ceea ce a tezaurizat: lucruri vechi şi noi (Cânt 7:13).
mulţumim pentru contribuţie. Rar, dar sănătos! 🙂
wes,exceptia intareste regula…
Poti fi si „Lord”,nu numai doctor,printre ai tai frati,pentru ca iti pleci urechea,esti nu numai citit,
citesti si raspunzi,cand altii au nevoie.
Esti „Lord”fara a plati bani . 🙂
dand putin din inima ta altora.
Multumim lui Dumnezeu pentru harul care i s-a dat,
ca ajutandu-i pe multi,sa cunoasca la randul lor,harul lui Dumnezeu.
Fr. Marius ,
pot sa stiu si eu de ce mi-ai sters commentul ?
Sanatate.
Remoremo, dupa cum vezi comentul tau este aici. Acum am vazut ce s-a intimplat. Ai comentat pentru prima oara si comentariul ti-a fost retinut o vreme. Nu trage concluzii prea devreme.
Marius, să ai binecuvîntări cereşti, tu şi toţi ai tăi!
Te rog să-mi permiţi să pun mai jos un link, de la un comentariu de-al meu, în care dau răspuns lui Remoremo referitor la:
-postarea asta a ta cu doctoratele 🙂
-postarea cu spămuiala de la mine şi răspunsul tău, la care aduc completări în link-ul despre care vorbeam.
Cu mulţumiri.
http://rasvancristian.wordpress.com/2009/03/14/cu-rusine-buni-de-iad/#comment-5057
draga Rasvancristian, repetce am spus, nu esti pus la spam. Nu stiu ce s-a intimplat, asa cum nici remoremo nu este pus la spam, dar a aparut aseara la spam cu doua comentarii. Crede-ma ca sint destul de batrin pe wordpress ca sa imi dau seama ce fac, dar se pare ca wordpress-ul are uneori filtre care actioneaza mecanic si selecteaza cuvinte sau link-uri pe care le trece la spam, iti pot da lista de spamati, daca vrei.
Pingback: Articole interesante pe bloguri, 9 -15 martie « Stiri Crestine - Fii un crestin informat!
@ „se pare ca wordpress-ul are uneori filtre care actioneaza mecanic”…
Eu am senzaţia că are şi fitile, care acţionează uman… 🙂
Rasvane, nu te invidiez pentru starea asta de bănuială. Vorba proverbului, hoţul are un păcat, păgubitul, o mie.
Unii au aşa un talent de a-şi strica pacea cu orice preţ…. Mă tem că eşti pe calea aceea.
Pare interesant conceptul de smerenie in contextul doctoratului. Ar merita o expunere in detaliu.
da, Gamaliel, ideea este ca daca te apuci serios de studiu pe un subiect dat şi eşti serios cu problema, îţi dai seama cît de multe lucruri nu cunoşti, cît de greu este să articulezi ceva cu totul nou, să fii original etc.
Asta duce la smerenie.
Cei care fac cut and paste de obicei uită că au făcut asta şi, după cîteva luni încep să se ia în serios. Se cred mari creatori. Am văzut asta de multe ori. Am văzut teze scandalos de penibile, cu greşeli de genul editura luată drept autor (Hendrickson a fost confundată cu un autor), notiţe de subsol făcute aiurea, doctorate făcute pe google, fără stat în bibliotecă, texte scrise într-o română aproximativă şi alte alte alte de-astea.
Dar să îi fi văzut pe încurcănaţii şi împăunaţii doftoraşi cu pretenţii şi fasoane. Ah, Caragiale, unde eşti, coane, ca punînd mîna pe condei să-i împarţi în două cete în incompetenţi şi impostori.
Asadar se aplica si la ” doctori” smeriti-va dar sub mana tare a lui Dumnezeu.
Gamaliel, nu este nevoie, se aplica doar „smeriti-va sub mina tare a conducătorului de doctorat” 🙂
Uneori ajunge asta
Exact. Dar smerirea se mai aplică şi la cei umili… (Ţefania 2:3)…
Fr. Marius ,
sint anumite titluri care nu isi gasesc locul in crestinism .
Ultimul titlu grandios despre care am citit nu demult pe un blog al unui pastor din America este acela de :
” megapastor ” atribuit unui nepot de a lui Billy Graham care pastoreste o Biserica din America .
Sanatate
Meehehega păstor? Atunci asta-i un fel de berbece!
De acord, Remoremo, să ne spunem „fraţi” şi „surori” nici măcar „domnule” nu merităm, nu-i aşa, Patrix?
Ei, ce frumos! Mult placut! Si totusi ce trist! Ma tot gandesc la domnul Nichita, la domnul Nasta, la domnul Fugaru, la pomenitul domn Cretia, care nu au avut nici unii titlul in cauza, dar care erau, fara exceptie, aproape geniali. Cine va mai sti de martirii acestia? Profesori colosali, impiedicati de colegi meschini – profesori la aceeasi catedra, dar bine cu partidul, ergo profesori mari, grei si nu putini chimval sunator – sa beneficieze de iesiri in Occident, de catedrele oferite de mari universitati (in cazul domnului Nichita, de Universitatea din Heidelberg) si de bucuria publicului larg. Siliti sa se tarasca prin cotloanele spaimelor de tot soiul, vesnic la mana unor aparatcici, neobositi in perversitatea lor si versatili in cel mai had imobilism al fapturii. Amintirea marilor profesori trebuie pastrata. Dar cum sa o faci in anonimatul care ii inghite? Cu speranta unica in viata de apoi si cu gandul mereu indreptat la academia de dincolo. Ah, ce banchet! Si totusi, ar trebui facut ceva pentru restaurarea, oricat de fragila, a adevarului. Poate o carte sa ne ajute deocamdata. O carte despre suferintele acestor oameni.
draga Ştefan, îţi mulţumesc că i-ai amintit pe aceştia!
Ce nedreptate s-a făcut!!!!
Cu adevărat: merită măcar un volum colectiv, ceva de genul antologie, o chestie de genul asta făcut de „doftoriciţi” în cinstea lor.
Pingback: “Testamentul lui Solomon” de Ştefan Colceriu | Marius Cruceru
Va rog … nu generalizati doctoratele ca niste hartogarii scrise din domeniul stiinte si litere drept sau management … mai sunt si alte domenii , in care … pertea scrisa a doctoratului este o nimica toata in proportie cu partea de cercetare si … uneori chiar inovatie. E drept , se cam pierde interesul in asa ceva in ultimii ani , daaaar … nu toate doctoratele sunt facute cu scopul sa puna in fata numelui omului 2 litere si un punct . Mai sunt si oameni … cu pasionati pe lumea asta , nu numai ‘busines-men’ , cum pretinde site-ul acesta.
Draga Muskah,
departe de mine gîndul acesta.
DAcă nu preţuiam doctoratul, nu plăteam 7 ani din viaţă pentru acest proiect. L-am făcut în primul rînd pentru mine şi într-un domeniu destul de nepopular.
L-am făcut din pasiune şi am pus mult suflet.
Puteam să fac un doctorat simplu, în trei ani, pe o temă obscură, dar m-am întors de două ori din drum ca să fac tema pentru care eram pasionat.
da, am amendat acea modalitate de a face doctorat numai pentru carieră.
E păcat de atîta investiţie numai pentru două litere, aşa cum spuneţi.
PhD-ul este in primul rand o cerinta pentru cineva implicat intr-o cariera universitara. Tom Campbell, un fizician NASA, marturisea diferenta dintre a lucra pentru NASA sau a incerca o cariera universitara. Pe latura universitara exista multe protocoale care trebuie urmate, la NASA conteaza genialitatea, in timp ce universitatea merge pe alte criterii. Sau atunci cand ai idei care nu se conformeaza dogmei promovate la in cadrul universitatii ca sa iti poti continua cercetarile si sa iti materializezi descoperirile procedezi ca biologul dr. Bruce Lipton, renunti la catedra pentru ca nu mai poti preda ceea ce contravine cu descoperirile facute de tine.
Pentru cei care merg pe o linie etica a obtinerii doctoratului, acesta poate fi o incununare a unor eforturi destul de mari. Dar asta nu conditioneaza potentialul intelectual si nu este o garantie ca esti un exponent al unor capitole de cutting edge. In anumite domenii poate fi chiar un drawback pentru ca drumul pe care il parcurgi formeaza un tipar de a fi si de a aborda problemele care se poate dovedi un dezavantaj. In software nu consider ca este un avantaj sa ai un doctorat, pentru ca drumul pe care trebuie sa il parcurgi nu iti asigura ca devii un varf de lance, cel putin in Romania. Poti ajunge sa ai o experienta internationala, sa lucrezi in companii de varf din lume(nu la firme cu sedii in Romania) si sa ajungi foarte sus.
dragul meu, un doctorat nu este nici măcar garanția inteligenței medii, poate fi o dovadă de ambiție în multe cazuri, poate fi o dovadă a unei capacitți de muncă și mobilizare extraodrinare, dar nu are legături multe cu genialitatea 🙂
In ciuda plagiatelor de la noi, atunci cand se respecta etica, PhD-ul este o realizare consistenta, nu minimalizez meritele cuiva care a reusit sa faca asa ceva. Comentariul meu cu o tenta putin mai sceptica viza in special PhD-ul pe banda si plagiatul ca ingredient principal. Pe de alta parte consolideaza mult increderea in capacitatile personale. Recunosc ca imi doresc sa am timp si resurse disponibile pentru realizarea unui proiect de asemenea anvergura.
Pingback: Cum merită să faci un doctorat în teologie? | Marius Cruceru
Pingback: Din culise baptiste de Caius ben Obeada – Blog Creștin Ardelean Viorel