De ceva timp pe inima noastră apasă o povară: numărul divorțurilor este în creștere în bisericile evanghelice din România.
Împreună cu Natalia, soția mea, am consiliat cîteva cupluri, am ascultat experiențele altor cupluri implicate în consiliere premaritală, inmaritală și postmaritală (Doamne ferește!). Am intrat în bibliotecă, am citit cîte ceva. Ne-am uitat în istorie la problemă și soluții.
În tot mai multe cazuri, mai ales în ultima vreme, din ce am constatat noi, una dintre cauzele pricipale ale divorțului este lipsa de comunicare. Soțul și soția nu petrec aproape deloc timp împreună. Unor cupluri nu trebuie să le spui ”vorbiți între voi cu psalmi și cîntări de laudă”, trebuie să le spui doar atît: ”VORBIȚI ÎNTRE VOI!”. Cei care formează familiile, mai ales în mediul urban, trec unul pe lîngă altul, fiind izolați fiecare în și cu lumea lui/ei. Sînt ca două trenuri care se șuieră în gară pentru cîteva minute, apoi dispar. Fiecare este cu slujba lui/ei, cu tableta lui/ei, cu mașina lui/ei, cu telefonul lui/ei, cu setul de prieteni/prietene… ai/ale lui, ai/ale ei.
De doi ani încoace, dar mai ales din luna septembrie a acestui an, Dumnezeu ne-a dat ghes prin diferite întîmplări, discuții, parteneri, care au răsărit cu același gînd în minte … ne simțim împinși către un proiect pe cît de simplu, pe atît de neobișnuit, straniu, dar nu străin de istoria europeană: o casă a împăcării prin izolare controlată și mediere biblică, cu un curriculum de discipline fizice și spirituale. Ora et labora! cum spunea latinul! Roagă-te și muncește! Vor fi activități spirituale, post și rugăciune, dar și grădinărit și alte forme de ”rugăciune a mîinilor” și nu numai.
foto Tucu Cîrstean, imagine folosită cu permisiune
Tradiția există în mai multe locuri din Europa, ba chiar și în spațiul românesc a existat vreme de 300 de ani.
Marius Cruceru 