Astăzi plecăm în turul Auschwitz 2019 ”in memoriam deportarea evreilor din Cluj” și ”in memoriam Eva Mozes Kor” – în favoarea Hospice Emanuel

Astăzi, dacă toate merg bine, la ora 7.30, plecăm oficial în Turul Auschwitz 2019. Punctul de pornire este Cluj de această dată, din zona fostelor Fabrici de Cărămidă, de unde au început deportările evreilor clujeni în urmă cu 75 de ani.

Dedicăm această tură, de asemenea, Evei Mozes Kor, care a murit în acest an. Vom trece prin Județul Sălaj, prin proximitatea localității în care a fost născută.

Ne vom opri apoi la Muzeul Holocaustului din Șimleu, înainte de a ieși din țară.

Prin tura noastră atragem atenția și asupra lucrării Hospice. Dacă tot pedalăm, atunci cumulăm kilometri care să ”acopere” cei 6500 de euro donați pînă acum. Circa 1500 au fost acoperiți de alți cicliști. Cei 7, care vor pedala acum, vor acoperi încă cel puțin 4200 km/euro împreună. Campania din acest an se numește MAI DĂRUIEȘTE-MI O ORĂ! 

Avem nevoie de vreme bună. Ieri în Oradea a fost o vreme imposibilă. Era greu să urcăm bicicletele pe mașini, ce să mai pedalăm pe ele.

Orice rugăciune pentru protecție, vreme bună, sănătate, energie și ce mai doriți dumneavoastră unor sportivi amatori (între 25 și 63 de ani, între care doi cardiaci cu acte în regulă) care au de parcurs aproape 600 de km la pedală …. cum vă spuneam: orice rugă va fi apreciată.

Nu ne uitați cu donațiile! Vedeți AICI.

Banca Comercială Română, Sucursala Oradea

Cont în RON: RO35RNCB0032070239470001
Cont în EUR:  RO24RNCB0032070239470005
Cont în USD:   RO78RNCB0032070239470003
Swift code:  RNCBROBUXXX

Donaţii în Dolari se pot face şi în contul de Paypal al Fundaţiei Hospice Emanuel:

https://www.emanuelhospice.org/doneaza/

Marinela Murg
Director executiv

Hospice Emanuel
Oradea, str. Redutei, nr. 1a
Bihor, Romania

Tel: 0359 800162

 

Precizați, vă rog: pentru campania MDO – ”Mai dăruiește-mi o oră!”

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în acțiuni umanitare, Biciclete, Fabrica de barbati, inventarul stricaciunilor spirituale, Zidul rugăciunii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.