Dilema este simplă: ne pasă de ei sau de preajma lor?

De destinele lor sau de carierele lor?

De sufletele lor sau de succesul lor?

Sîntem preocupați de EI sau prea ocupați ca să le facem activități pentru că așa este trendul, pentru că toți își dau copiii la pian, la balet, la meditații?

Vrem să devină sau să performeze?

Dorim să îi educăm sau să îi dresăm?

Vrem să se maturizeze sau doar să se facă ”mari”?

Ne petrecem timpul cu ei sau doar îi însoțim, tratîndu-i ca pe niște animale de companie?

Am mai spus-o în aceste vremuri:

dacă mi s-ar cere un sfat din partea tăticilor tineri pentru creșterea copiilor aș spune doar atît: CHELTUIȚI-VĂ CLIPELE CU EI, NU BANII! DAȚI-LE VIAȚA, nu averea, DAȚI-LE TIMPUL, nu obiecte! Aceasta este cea mai importantă zestre pe care le-o puteți dărui copiilor voștri: timpul!

Iată mai jos o poveste extrem de tristă. După ce am citit-o, am închis computerul și m-am dus din nou să mă joc cu Noah. Știam că trebuie să o fac, prin critica vremurilor dinainte cu Naum și Neriah. Luasem hotărîrea să fie altfel în cazul lui Noah, dar iarăși m-am trezit PREA OCUPAT pentru a-i da zestre copilului meu și prea puțin PREOCUPAT de copilul meu.

sursa Bored Panda

Image credits: J.R. Storment/Linkedin

Heartbreaking words, that we would be wise to heed. You can also read Jessica’s letter here, also a  frank and honest account of the tragedy that urges a better work/life balance for everyone.

No parent should miss out on a single moment of those precious early childhood years unless it is strictly necessary!

Citiți întreaga istorie AICI

Update: Cat Stevens, un cîntec via Beni Cruceru