Segovia, știe orice chitarist, ne-a așezat chitara pe scenă și a transformat-o într-un instrument respectabil, de concert. A fost unul dintre cei mai fervenți agenți în popularizarea chitarei clasice.
De un orgoliu uriaș, o personalitate extrem de dificilă, dar de o putere de muncă absolut impresionantă, a reușit într-o viață ceea ce alții nu vor fi reușit vreme de 150 de ani.
Iată, pentru cei interesați:
sursa Guitar Passion
Am bătut Polonia pe bicicletă! Trebuie să mărturisesc: sînt impresionat de ordinea aproape nemțească îndulcită cu o căldură inconfundabilă slavă, cu o rigurozitate și disciplină care vine din ușoarele influențe reformate și cu o evlavie aproape țeapănă, dar fermă care provine din catolicism. Grădinile, superb aranjate. Străzile, impecabil asfaltate. Respect pentru cicliști în trafic, dar aceasta este altă poveste. Ce mai … civilizație!
Pentru cei care caută modele de case care să nu semene a autogări sau ozn-uri, care să fie totuși locuibile și ușor de încălzit, dintr-o arie geografică înrudită cu a noastră … site-urile poloneze sînt probabil cea mai bună alegere. Sînt bine făcute, ușor de utilizat, cu multe posibilități de selectare. Cel puțin vă puteți gîndi la CE NU DORIȚI și să negociați cu arhitectul, după ce vă veți fi spălat creierul și ochii, asupra lucrurilor pe care le doriți.
Astăzi, într-o discuție cu studenții asupra capitolului 5 din Prima Epistolă a lui Ioan, am revenit la o chestiune pe care am mai frămîntat-o cu altă ocazie. Verbul pisteuw din limba greacă se poate construi în mai multe feluri. La fiecare autor al Noului Testament regimul și semnificațiile sînt diferite. Cea mai bogată atestare, după cum bine bănuiți, este la Apostolul Pavel. Autorii Noului Testament construiesc verbul și fără și cu prepozițiile eis și en, și cu dativul și cu acuzativul. Există verbe care cer un anumit regim în ceea ce privește cazul și prepozițiile însoțitoare (vezi verbul akouw care cere genitivul și încurcă studentul începător), dar și verbe care se bucură de mai multă libertate. Mai multă libertate la regimul cazului, mai multă confuzie. Eh, ce să mai spunem de un genitiv de tipul genitivului acesta, interpretabil fie ca genitiv subiectiv, fie ca genitiv obiectiv.
Sintetizînd atestările (nu numai la Pavel) se pot identifica cel puțin trei tipuri de relaționare la Cristos:
Mărturisesc: asta m-a speriat! Dr. Manfred Spitzer pare că știe despre ce vorbește. Am descoperit spusele lui într-un articol care mi-a fost trimis de un corespondent Credo TV și mi s-a propus o emisiune pe tema respectivă. Am apelat la doamna Psiholog Anca Axente pentru a duce la îndeplinire acest lucru.
(aici și aici link-urile trimise de respectivul. Pentru că sînt sceptic la unele site-uri de acest gen, mi-am făcut propria documentare și am dat peste video-ul cu dr. Spitzer)
Dumnezeu să le dea sănătate celor care au avut această idee: să pună partiturile alături de muzică.
Dialogul din Amadeus … fascinant!
Cu dedicație celor care neagă iadul!
Interviul a fost realizat în două părți: înainte de cele trei prelegeri care au format obiectul conferinței Edictum Dei Post tenebras lux și apoi la finalul manifestării.
Dietrich Bonhoeffer wrote ‘Von guten Mächten’ (English: By Gentle Powers / By Gracious Powers) as a prayer for his fiancee and family for Christmas and New Year’s Eve only eight weeks before his execution and four months before the capitulation of Nazi Germany. This musical version of his prayer was written in 1977 by Siegfried Fietz.
PS. Mă pregătesc să scriu despre experiența pelerinajului din vară spre Flossenburg și încă nu am forța de a-mi reaminti.
Nu sînt departe zilele în care creștinii vor fi persecutați legal pentru felul în care vor folosi pronumele personale. Vor fi persecuții la fel de idioate și de fervente precum acelea împotriva oricărei științe și fapte dovedite. Nu contează ce realitatea arată, contează ce o comunitate interpretativă spune. Corectitudinea politică? O glumă tristă, cu ascuțiș într-o singură direcție! Libertatea exprimării? O altă glumă! Cu drepturi într-o singură direcție! Toți sîntem egali, la fel ca în Ferma Animalelor, numai că unii sînt mai egali decît alții.
John MacArthur are toată admirația mea nu numai pentru modul îndrăzneț în care își predică Evanghelia de la amvonul bisericii pe care o păstorește, dar și pentru modul în care stă pe cele mai fierbinți scaune ale lumii și dă socoteală de cele mai delicate chestiuni, răspunzînd la cele mai incomode întrebări. Nu oricine este invitat la Larry King Show, nu oricine este întrebat asupra acestor probleme. Respect! Pentru claritate, fermitate, echilibru și armură biblică.
Iată cîteva exemple:
Ieri i-am citit lui Noah a doua carte scrisă de Raelene Sorițău. Este o carte-basm în care Raelene încearcă să așeze în limbajul și pe înțelegerea copiilor efectele chemoterapiei. Voi reveni cu prezentarea cărții.
Iată povestea lor pe scurt ca familie și ce a ieșit pentru România din toată suferința lui Tori.
Pînă atunci, amintindu-mi de toți copiii de care se ocupă colega noastră Estera la Hospice, de toți pacienții de care se ocupă Daria (tot Hospice), părinți, familii în doliu, m-am bucurat de binecuvîntarea de a crește un copil sănătos. Este un dar nemeritat! Aceasta este o formă a harului general.
Unii copii nu scapă, precum a scăpat Tori (Victoriana), care are un nume predestinat: victorioasă! Unii adorm, sărbătorind, după cum ați văzut ultima lor zi de naștere la 3 ani, 5 ani, 8 ani …
Pentru ei am alergat în această primăvară-vară. A sosit vremea să încheiem campania Hospice de anul trecut! Voi reveni și aici cu noutăți. Pînă atunci vă dau să ascultați cîteva cîntece de leagăn.
Eu am propus două. Daniela Lunga mi-a propus alte două.
hmmm! de lecturat!
dacă o spuneam eu, iar eram acuzat că am un dinte împotriva lucrării Duhului Sfînt …
Apărută în mediul evanghelic, mișcarea carismatică s-a extins în mai toate mediile și denominațiile creștine și a devenit în cele din urmă podul ecumenismului modern.
În aparență, valorile carismatice se suprapun celor penticostale. Doar în aparență!
Cei ce mă cunosc știu că sunt născut penticostal, crescut penticostal și ireversibil penticostal. Dar exagerările, infatuările și ereziile acestui curent mă indispun profund.
Pornind de la faptul că biserica pe care o păstoresc crede și practică stăruința pentru botezul cu Duhul Sfânt, vorbirea în alte limbi și darurile spirituale, iată ce am de reproșat carismaticilor (liderilor și celor care-i urmează):
1. Emanciparea experiențelor în detrimentul cunoașterii Scripturilor! Chiar și atunci când se folosesc de Biblie, este doar pentru a glorifica experiența, relația și privilegiile credinței, nu responsabilitățile credinciosului și frica de Domnul!
2. Concentrarea obsesivă a experienței creștine în clișee: „proclam”, „rostesc”, „declar”, „leg”, „dezleg”…
Nu elimin total posibilitatea unor astfel de exprimări…
Vezi articolul original 361 de cuvinte mai mult
De-a lungul carierei pastorale am văzut și am auzit multe făcute și spuse în necazuri, mai ales în necazurile altora. Am învățat în acești ani că este mai bine să taci în unele momente. Oare cînd vor învăța pastorii să tacă în situații grele, imposibile, mai ales cei tineri care n-au pierdut și n-au îngropat încă nici măcar o gîscă proprie? N-au pierdut nici măcar un cîine. Nu știu cum se simt toți datori să ”vestească Evanghelia” cu orice preț, spunînd bazaconii celor în suferință. Să vestească Evanghelia, sigur, să citească Crezul, să citească imnurile cristologice, să proclame, dar să nu tragă concluzii derivate pe linia logică ”cauză-efect” precum prietenii lui Iov!
Lozinci de genul ”lăsați, că rămîneți cu Domnul, că El este Mîngîietorul, Duhul Sfînt va ocupa locul celui mort … ” mă scot din sărite. Da? Duhul va face de mîncare celor patru copii, dintre care ultimul încă sugar? Duhul îl va alăpta pe pruncul acela? Duhul îl va strînge în brațe pe văduvul epuizat de munca zdrobitoare, după 14 ore de alergat pentru cei de acasă? Cristos le va face clătite cu miere?
Atenționare: text dur, fără ”dragoste creștinească”! Posibilă ”pricină de poticnire pentru ochișori micuți”.
Am peste 90.000 de comentarii aprobate numai pe acest blog.
252 în așteptare.
Spam? 751.300. Dintre acestea probabil cam 100.000 sînt trecute la spam de mine, cu tastatura personală.
Deci am destulă experiență!
sursa facebook
În ultimul timp comentariile sînt mai rare aici (asta nu înseamnă că sînt complet scutit de jeg) din două pricini:
Și pe facebook am devenit mult mai aspru cu … comentacii. Nu comentatori, comentaci!
Am început să dau unfrienduri cu o frecvență mult mai mare decît în trecut. Am făcut-o la acest început de an cu entuziasm și hărnicie.
(Reiau această postare din 2012 în întregime. Inițial a fost publicată în două părți. Cred că este necesară acum. Mie! Mai ales în perspectiva noii crize economice care se anunță în acest an, la 10 ani de la ultima criză din 2008.)
Busola lui Jack Sparow, unul dintre eroii filmului Piraţii din Caraibe, este „unică”, adică nu funcţionează niciodată, cum spunea un personaj. Niciodată nu arată Nordul, întotdeauna indică locul în care se află lucrul pe care îl doreşti cel mai mult.
Sînt destul de în vîrstă și am deja peri albi ca să nu mai cad pradă așa de ușor expresiilor lipsite de sens. Sînt prea bătrîn pentru urări naive și prea mult în preajma morții pentru ziceri formale.
Grețoasă imagine! Așa-i! Cu prietenul Voicu Bojan, cînd vrem să ne distrăm retinele, ne trimitem astfel de chestii chicioase! Avem o întreagă colecție!
La fel sună și felicitările siropoase, diabetogene, de Crăciun și Anul Nou!
Da, știu, avem nevoie de convenții, avem nevoie de formule care să ne scape ușor de întrebări inutile, de conversații prelungite. Genul de dialog ”cemaifacibine!” formează un scut extrem de eficient pentru orice fel de discuție mai aprofundată.
Tăcem eficient, vorbind; ne ascundem bine, arătîndu-ne! Vociferăm ca să ne înghițim adevăratele cuvinte.
La mulți ani?
Am început anul cu un cîntec frumos. Este dedicația unor fiice către tatăl lor, prietenul meu fermecător Dan Surducan, un adevărat personaj de nuvelă.
Muzica și text: Elida și Lorena Surducan
Am reunit două continente ca sa dedicăm acest cantec tatălui nostru.
La mulți ani, Denis!
Extraordinar de talentatele lui fiice ne arată că se poate face muzică evanghelică și altfel: bine cîntată (la ukulele, de ce nu?), cu versuri ”de poezie”, nu proză cîntată, cum am mai văzut și toate acestea interpretate cu sensibilitate, cu voci flexibile, pronunție clară, cu feeling.
În altă postare am semnalat altă bucată excelentă:
S-a sfîrșit sezonul ciclistic. Asta nu înseamnă că nu ne pregătim pentru următorul! Joi mi-am trimis două biciclete în hotelul de biciclete deschis de cei de la Free Style. Ca să fac loc bijuteriei care mă va ajuta să fac cursa mult visată în sezonul următor, cursa de 500 de km în 24 de oră, cursă pe care am amînat-o din cauza vremii și a unor probleme neașteptate de formă.
…
În toată alergarea mea pe biciclete am călărit peste 50 de biciclete de toate tipurile. De cîteva săptămîni, cu ajutorul unor prieteni care au aflat de campaniile mele din anii trecuți, am trecut de la Vitus (aluminiu cu furci de carbon – echipare campagnolo veloce 3x 10, un cross pe care am adunat foarte multe amintiri, inclusiv cursa de 400 de km în 24 de ore sau cea de 333) la o bicicletă de carbon. Prietenul, mecanicul și antrenorul meu, domnul Zsolt Vass Klein se tot ținea de mine de vreo doi ani să încerc trecerea la carbon. Acum am cedat în sfîrșit. Căutam ceva bun și ușor, și cîțiva prieteni au aflat și m-au deconspirat altor prieteni, care știau de pasiunile mele. Astfel că m-am trezit într-un laț! Să mă convertesc obligatoriu de la oțel, pe care încă îl iubesc, de la aluminiu, care m-a slujit impecabil, la carbon, pe care aproape îl detestam! La transmisie elecronică, pe care o disprețuiam!
Costurile acestei convertiri (aproape obligată) au fost suportate de doi prieteni, unul din Austria, celălalt din Romania, care doresc să rămînă anonimi și care au dorit să îmi ușureze povara pedalării în scopuri caritabile. După ce au donat pentru cauza cerută, au susținut și costurile de echipament pentru mine. Menționez faptul că banii au fost special destinați de donatori acestui proiect (cumpărarea unei biciclete superioare), fără posibilitatea de a-i deturna spre alte obiective (oricît am încercat eu să îi conving că s-ar putea face și altceva cu acești bani!) N-aș fi dat niciodată atîția bani pe o bicicletă, oricît de multă pasiune aș avea pentru cele două roți.
Este adevărat, că pentru cursa de 500 km care mă așteaptă mă îngrijorau destul de mult cele 12 kg ale Vitusului, pe care le-am simțit în ultimii ani (plus cele încă în plus 8 kg ale mele! La care încă lucrez!) Le mulțumesc acestor dragi prieteni pentru grija față de articulațiile, genunchii, inima mea! 🙂
Scăderea în greutate a bicicletei de sub tine, alături de scăderea în greutatea proprie și personală, se simte. Una este să călărești un aluminiu de 12 kg, alta un carbon de 7,5 kg, așa cum diferit a fost să încalec cu 96 de kg, față de 84 de kg.
Am făcut recent a doua tură cu Legendul, alături de antrenorul Zsolt Vass Klein, și totul este diferit.
Care-i deosebirea între Cristos şi … celălalt? Dacă se poate sau nu discuta despre asta, altă problemă.
În urmă cu mai mult timp am publicat un text mic într-o carte, era un fel de pauză de gîndire.. 🙂
Iată-l AICI.
Diavolul este un maestru al aparenţelor. El se preface tot timpul. Îşi schimbă suprafeţele. Se făţăreşte. Se arată ce nu este.
Cristos nu se preface, El se face Om. Cristos devine. Schimbarea Sa la faţă arată cine este de fapt, cum are de la Tatăl Slava.
Cristos este Întrupatul, El se face sarx kai aima.
Fără smiorcătuituri cum că pruncuțului îi era frig, tremura, vitișoare adunate, Maria care naște fără asistență medicală, fără perfuzii, Iosif cel sărac, fără stîrniri de milă, lozinci sentimentaloide de genul: ”fii mai bun de Crăciun!”, fără discursuri de diriginte moralizator, cu cu apel la exegeză și patristică:
Mîine seară, începînd cu orele 18.00, la Biserica de pe strada Sobarilor din Cluj, vom continua cu serile Iris – Cu Irisul deschis – seria Credo!
Subiectul? Ușor deplasat parcă pentru o seară de Ajun: Trinitatea!
În anticipare un proaspăt trecut către Domnul: R. C. Sproul, unul dintre marii maeștri ai teologiei contemporane, un om care a intuit încă din anii 60 puterea pe care mijloacele de comunicare modernă o pot dovedi în răspîndirea teologiei.
Vă mai amintiți plăcuțele acestea din vagoanele vechi de cale ferată?
Mă fascina textul în italiană. Îl repetam de cîteva ori cu voce tare. Dacă aș găsi o plăcuță din aceasta pe undeva, aș cumpăra-o să mi-o pun în birou. Aș purta-o cu mine apoi la fiecare predicare!
Este o bună avertizare împotriva oricărei cocoșeli, oricărei aburcări dincolo de spațiile de siguranță, împotriva oricărei inconștiențe copilărești și grozăveli adolescentine, este o avertizare împotriva prostiei și mîndriei, surori siameze!
Aș pune undeva o plăcuță din aceasta în orice bibliotecă teologică, la orice amvon. Este periculos să vă aplecați în afară. Stîlpul următor vă împrăștie creierii pe vagon.
S-a întîmplat! O vedem sub ochii noștri în aceste zile! Acesta este strigătul meu de alarmă!
În 1989, în una dintre serile de după 22 decembrie, în depozitul de muniție de la Topraisar am dat alarma și am tras. Am început să tragem toți ca la nuntă. Era să ne împușcăm unii pe ceilalți. Noaptea am fost chemat la raport la camera de gardă. Nici eu nu mai știam sigur dacă ce văzusem era adevărat sau nu. Am tremurat de frica batalionului disciplinar pînă a doua zi. Dimineața s-a dovedit că am avut dreptate! Strig și acum!
Better safe than sorry …
… parcărilor aglomerate, … plaselor doldora, … înjurăturilor de nervi întinși la maxim …
„THE Christmas season is domestic; and for that reason most people now prepare for it by struggling in tramcars, standing in queues, rushing away in trains, crowding despairingly into tea-shops, and wondering when or whether they will ever get home. I do not know whether some of them disappear for ever in the toy department or simply lie down and die in the tea-rooms; but by the look of them, it is quite likely. Just before the great festival of the home the whole population seems to have become homeless.”
~GKC: ‘The Spirit of Christmas.’
sursa G. K. Chesterton facebook
M-am săturat de crăciunul (insist să scriu cu minusculă!) claxoanelor, urletelor de la cozi, semafoarelor galben-intermitent, urărilor pe sms, felicitărilor standard trimise cu multipli destinatari, de crăciunul fotografiilor chicioase pe rețele de socializare!
M-am săturat de crăciunul acelorași colinde ucise sau hrușcizate, de crăciunul albumelor noi ale vedetucilor ratate (nu-ș cum toată vedeta plină de melisme în ea are colinde noi la fiecare crăciun și lansează albume!), de crăciunul crăciunițelor cu picioare goale și sufletele întristate de abuzul prin care sînt obligate să-și arate cît mai mult carnea!
M-am săturat de crăciunul ieftinirilor și vînzărilor, de crăciunul programelor plicticoase din biserici, ocazii pentru promovarea păcătoasă a progeniturilor proprii, m-am săturat de crăciunul arătărilor de rochii și costume noi, de crăciunul mașinilor împopoțonate idiot cu cornițe și nas de ren pe radiator. M-am săturat de crăciunul în roșu și verde!
M-am săturat de crăciunul moșilor fals obezi, umflați cu perne, fals-bărboși, cu vată lipită. Luați măcar un bătrîn dintr-un azil, un bătrîn adevărat, să îl faceți fericit și pe el. Dați-i de mîncare, dați-i copiii să îi strîngă în brațe în dorul nepoților lui, care l-au abandonat!
M-am săturat de crăciunul falsurilor, smiorcăiturilor, sentimentelor exacerbate, m-am săturat de crăciunul scenetelor performate fără minim de talent, de crăciunul păpușilor împietrite din ieslea din scenele nemișcate de pe străzi. M-am săturat de aceleași predici preluate și plagiate de pe internet! De aceleași îndemnuri la, vorba lui Marin Sorescu: ”haideți să haidem!”, un fel de ore de dirigenție moralizatoare plicticoase!
M-am săturat de crăciunul dezbrăcat de urările regulamentare, de crăciunul înmuiat ca să nu ofenseze vreo minoritate, de crăciunul corect politic.
Aștept să treacă precum o gripă această presupusă celebrare-sărbătoare. Nu-i decît o simplă petrecere, o chermeză, un chiolhan, un fel de benchetuială, chef, party, ce vreți voi cu bețiile și borîrile de rigoare.
Aștept să reintrăm în normal, ca să mă pot întîlni cu Înomenitul fără stres și nervi!
Anunț pentru dragii noștri susținători: Concertul „Cântec pentru Creator” va fi difuzat în 1 ianuarie, la ora 13:00 pe CredoTv și poate fi vizionat si online. Așteptăm cu nerăbdare
🙂
ADMIRABIL!!!
Acesta este pansamentul meu pentru suflet. Am fost la Sărbătoarea de Crăciun Hospice astăzi.
Mama Nataliei, soacra mea, avea o vorbă: ”Unde-i multă minte, mamă, este și multă prostie!”. N-am avut niciodată siguranța dacă se referă la mine sau nu, dar tind să îi dau dreptate și în ce mă privește.
Am avut în cap, de-a lungul carierei mele universitare, tot felul de cursuri care ar fi putut fi predate. Mă gîndeam la un seminar pe Augustin, doar texte, antologie, seminar pe text – Platon, Liturghia lui Ioan Gură de Aur, studiu pe text și altele. Mi-au trecut și mie prin cap tot felul de cursuri mai șugubețe cum ar fi un seminar pe Laus Stultitiae a lui Erasmus. Acum îmi pare rău că nu l-am propus.
N-am reușit să îi conving pe mulți studenți că ar fi cumva nevoie de acestea. Se pare că alți profesori au avut mai mult noroc.
Iată cîteva exemple:
Avram Iancu, nu celălalt, ci acesta din vremea noastră, este un bibliotecar din Petroșani. A fost nominalizat la titlul de ”înotător al anului”. A traversat Canalul Mînecii, a înotat toată Dunărea de la izvor la vărsare,
sursa DIGI 24 https://www.digi24.ro
Am o admirație nedisimulată pentru acest om-fenomen. Ca amator de curse de anduranță înțeleg puțin din ce a făcut el, foarte puțin. Am trecut prin hipotermie. Știu cum se manifestă senzația:
De vreo doi ani 17 decembrie a devenit o zi ca oricare alta. Am ieșit din pustiu. Timp de 40 de ani mi-am amintit cu greutate sufletească mare de uciderea tatălui meu.
Se întîmpla pe 17 decembrie 1975, la ora 17.30.
Acum este senin. Timpul vindecă. Panta rhei spunea grecul. Toate trec, și bunele trec, și relele trec.
Un singur gînd mă macină acum: mult mi-ar fi plăcut ca tata să îl fi văzut pe Noah. Atît! În rest sînt împăcat cu toate și cu toți și aștept să mă duc și eu. Unde?
Este sîmbătă! Facem ultimele ajustări la mesajele de mîine.
Un prieten pastor m-a întrebat cu ani în urmă dacă ascult muzică în timp ce lucrez.
Da!
Dar în timp ce lucrez la predici?
Da!
Ce fel de muzică?
Din asta: Weiss.
Am scris multe pagini lăsînd în fundal această serie de sonate.
Sînt pentru a avea grijă de planetă. Avem un mandat asupra creației, trebuie să ne îngrijim de pămîntul acesta, de toată firea care stă să crape și care va crăpa pînă la urmă. Sînt pentru păduri și sufăr cînd văd dezastrul despăduririlor iresponsabile din România, sînt pentru păstrarea resurselor naturale în cele mai bune condiții, tocmai pentru a putea fi exploatate cu inteligență spre binele generațiilor care ne urmează.
De asemenea, știu că totul va arde cu troznet. Știu că trăiesc pe o planetă condamnată.
Cu simț al umorului și cu date (discutabile ca și cele ale enviromentaliștilor deopotrivă), John MacArthur amendeanză excesele unor creștini de stînga (ce oximoron!)
Iată:
Papa a sugerat o schimbare de traducere. De ce? Iată de ce propunerea dînsului este scandalizantă și amendabilă.
Excelent articol!
Pope Francis recently suggested on Italian television that the petition in the Lord’s Prayer, “Do not lead us into temptation” (Matt 6.13; Luke 11.4), “is not a good translation because it speaks of a God who induces temptation.” He added, “It is Satan who leads us into temptation; that’s his department.” He argued that the verse should be rendered, “Do not let us fall into temptation.”
A myriad of implications arise from the pontiff’s statement. Among them I list just three: (1) Have translations of the Bible gotten this verse wrong for 2000 years, only now to be corrected? (2) What is the nature of translation? (3) Do we have the right to change the wording of the original because it seems to contradict what Scripture says elsewhere?
Matthew 6 in Codex Sinaiticus
(1) Have translations of the Bible gotten this verse wrong for 2000 years?
Jerome’s Vulgate—the version that…
Vezi articolul original 2.884 de cuvinte mai mult
Apa! Una dintre cele mai prețioase resurse!
Știu, această frază sună lozincard.
Și totuși…
Sînt cîteva lucruri pe care mi le-aș dori independente de sistemele sociale, unul este apa. Dacă se poate, curentul, căldura!
Săptămîna aceasta am văzut apa curgînd dintr-un puț săpat la 100 de metri adîncime de Comporsa – Timișoara. L-am urmărit, luîndu-l prin suprindere, pe domnul Nicolae Pop lucrînd pe ploaie, zloată, noroi, frig, alături de colegul său, dovedindu-mi că ce este pe pagina dînșilor de facebook nu este doar reclamă.
Știu, rîdem de națiune! Avem încă WC-ul în curte! Majoritatea caselor din zona rurală încă au un WC în curte.
Și ce dacă?
și…
De ce nu?
Astăzi am participat la construirea unuia. Este fascinant de simplu și util.
Se întâmplă în Oradea!!
Iți place să călătorești și ai nevoie de o slujbă?
Un nou proiect al Scolii de ghizi Oradea în colaborare cu Karpaten!!
Căutăm persoane care vorbesc fluent limba germană, olandeză, poloneză sau franceza și își doresc să devină Ghid de Turism.
După cum am mai povestit, de 32 de ani, merg în Oltenia. An de an. De 19 ani merg împreună cu studenții mei, pe care îi ”amestec” cu tineri din alte culturi. Facem ucenicie peripatetică. N-aș renunța la acest obicei anual decît odată cu moartea.
Iată ce s-a întîmplat în anul acesta.
O televiziune pe care o ascult pe internet a insistat să ne dea de mai multe ori scena în care un copilaș cam de vîrsta lui Noah este terorizat de un fel de … Moș Gerilă. Se întîmplă într-un sat din Bistrița. Mi-au dat lacrimile de ciudă și mînie cînd am văzut scenele.
Mi-aduc aminte cu groază de primii mei ani la grădiniță.
Mama a rămas văduvă la 27 de ani.
Ne-a dus la grădiniță de pe cînd aveam 5 ani.
Ne despărțeam în fiecare zi plîngînd. Era o fereastră pe care femeile care ne conduceau sus, la doamna educatoare Leonte (care cred că acum se prăjește în iad) o fereastră pe care o numeau pe bună dreptate ”fereastra lacrimilor”. Sînt absolut convins că orice copil abandonat la grădiniță și/sau școală plînge.
De Sebastian Țună, absolvent al Universității Emanuel din Oradea, sînt foarte mîndru, cum mîndru sînt de mulți alți alumni ai școlii în care lucrez de 23 de ani.
Sebastian ne-a dăruit aseară, alături de Corul Consonantis, un cadou muzical în cadrul Simpozionului despre Reformă.
Mă paște mîndria că a fost ideea mea să facem această fractură muzicală între prezentările conferențiarilor și discuția de la final. Am pariat pe muzică și am cîștigat din nou pariul. Am pariat pe Consonantis și pe Sebi Țună și am cîștigat din nou!
Iată:
Vă reamintesc! Ne vedem astăzi în Auditorium Maximum în Cluj!
Din păcate, din pricina unei urgențe în familie, Prof. univ. dr. dr. habil Corneliu Simuț nu poate participa la Simpozion.
sursa Edictum Dei
Marius Cruceru 