Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru
A republicat asta pe Si ce ar folosi unui om sa castige toata lumea, daca si-ar pierde sufletul?.
Eu unul nu cred ca cineva poate crede ca Isus a platit pe cruce pentru vina pacatelor lui si sa spuna ca nu accepta aceasta plata ci ca el personal vrea sa plateasca pentru pacatele lui.
Cred ca mai degraba acel om intelege cu mintea ce aude dar nu cu inima, cu alte cuvinte eu cred ca acel om nu ajunge sa creada ca Isus a platit pentru pacatele lui. Sau nu crede ca exista Dumnezeu, sau nu crede ca Dumnezeu il va judeca dupa faptele, vorbele si gandurile lui, sau nu crede ca are de ce sa fie judecat, el gandind ca face numai binele dar nu dupa standardul de sfintenie al Domnului Dumnezeu. Adica acel om nu ajunge sa creada Biblia.
Cred ca oamenii pot sa auda vestea buna a Domnului Isus si sa se intrebe cat de credibila poate fi aceasta veste. Cred ca oamenii, dupa ce aud Evanghelia, pot cauta sa afle cat de adevarat poate fi acest mesaj, intreband pe cei care cred, poate si pe cei care nu cred sau/si cautand sa afle adevarul din Biblie, dar cred ca oamenii care ajung sa creada Evanghelia nu pot face altceva decat sa se pocaiasca si sa-L urmeze pe Isus, intrand intr-o adunare locala prin botez.
Cred ca vorbele Domnului Isus erau pentru oamenii acelor zile, oameni care vedeau minuni infaptuite prin puterea Duhului Sfant si din invidie mintea lor nu accepta acest lucru venind cu minciuna ca Domnul Isus folosea pe cel rau pentru a infaptui acele minuni. Si bineinteles se aplica si minunilor facute de apostoli in Numele Domnului Isus prin Duhul Sfant.
Nu cred ca noi mai putem pacatui in acest fel astazi caci nimeni nu mai are autoritatea apostolilor, data de Domnul Isus, de a folosi puterea Duhului Sfant cand si cum vor ei.
Mai simplu: păcatul cu pricina este necredința.
Cristian Bădiliță are un studiu foarte interesant pe tema asta în Glafire.
Credinta este darul lui Dumnezeu.
Dar pentru care sîntem judecați că nu îl vom fi primit!
Nu-mi permit sa va contrazic.
Incerc numai sa imbin aceste doua lucruri in logica mea.
Si anume necredinta = refuzarea credintei.
Daca nu reusesc sa le vad ca fiind acelasi lucru sper sa nu va suparati daca voi reveni cu o intrebare despre acest lucru.
Vorbim despre credinta data sfintilor?
pentru totdeauna!