Atenționare: text dur, fără ”dragoste creștinească”! Posibilă ”pricină de poticnire pentru ochișori micuți”.

Am peste 90.000 de comentarii aprobate numai pe acest blog.

252 în așteptare.

Spam? 751.300. Dintre acestea probabil cam 100.000 sînt trecute la spam de mine, cu tastatura personală.

Deci am destulă experiență!

sursa facebook

În ultimul timp comentariile sînt mai rare aici (asta nu înseamnă că sînt complet scutit de jeg) din două pricini:

1. Am devenit mult mai aspru la moderare. Nu mai am timp (am încă un copil de crescut și o casă de făcut), nu mai am nervi, răbdare (pe care am dovedit-o din plin și pe acest blog și pe celălalt) pentru prostie, nu mai am toleranță pentru mîrlănie și răutăți gratuite, nu mai răspund la ironii fără inteligență și umor sau la critică neconstructivă, mă irită lipsa de rafinament intelectual și stilistic.
2. Majoritatea comentatorilor preferă să folosească facebook-ul, unde articolele apar automat, pentru intervențiile lor. Este mai simplu mai ales pentru utilizatorii de telefoane mobile. Acolo este un pic altă dinamică.

Și pe facebook am devenit mult mai aspru cu … comentacii. Nu comentatori, comentaci!

Am început să dau unfrienduri cu o frecvență mult mai mare decît în trecut. Am făcut-o la acest început de an cu entuziasm și hărnicie.

Comentacul este un potențial comentator, dar care deocamdată ar trebui să tacă din diferite pricini.

Unii au potențial să devină comentatori decenți, alții sînt complet lipsiți de instrumentele și organele necesare unei asemenea intreprinderi. În consecință ar trebui să tacă cu totul, învățînd să asculte, fără a-și da cu părerea în mlaștinile ademenitoare ale expresiilor mult prea adînci pentru puținătatea neuronală de care dau dovadă.

Nu voi încerca aici o taxonomizare completă a comentacilor, dar voi inventaria principalele categorii, căci există specii și subspecii, ramurile trofice fiind foarte complexe. Spun ramuri și lanțuri trofice, pentru că aceștia se mănîncă unii pe alții. Niște biete muște prinse în plasa propriilor orgolii.

Deci:

1. Comentacul 1 – cel care nu citește deloc postarea, dar are nesimțirea și tupeul să comenteze. Citește doar titlul, acesta i se pare scandalos și imediat se simte dator să își reverse gîndurile prețioase peste noi. Dorește să se audă. Pe reprezentanții acestei specii îi miros imediat. Put. Au mințile nespălate cu apa lecturii. Unii au avut, confruntați fiind, decența să recunoască impolitețea și să remedieze. Cei mai mulți comentaci din această categorie sînt insalvabili. Scăpați de ei! Sînt toxici! Este genul care rîgîie în public sau se pîrțîie neglijent fără să roșească și să-și ceară scuze, apoi pleacă mai departe și dă vina pe cîine.
2. Comentacul 2 – cel care citește o jumătate de postare sau printre rînduri, crezîndu-se Iorga, despre care (este mit!) se spune că citea în diagonală și că a învățat turcește în  tren spre capitala Turciei. Acesta își supraestimează inteligența și rafinamentul retoric. Textele pe care le produc eu sînt în general simple, dar uneori apelez la jocuri de cuvinte și calambururi sau ironii mai fățișe sau mai ascunse, care scapă unor asemenea lectori. Comentacul 2 este superficial în orice face. Dacă va lucra într-o vulcanizare, cînd vei pleca de la el, roata îți va merge în față la 20 de metri. Dacă este medic, îți uită foarfeca în burtă! Scăpați și de aceștia! Bătaie de cap inutilă!
3. Comentacul 3 – cel care citește și nu înțelege, dar este destul de snob să nu întrebe ce n-a înțeles. Citește un termen ca futurism și mă mustră duhovnicește că vorbesc indecent. Bagă și versete: ”vorbirea voastră să fie dreasă cu sare!” În general sînt ”pocăiți” sinceri, dar necitiți. Unii sînt salvabili. Mulți însă sînt ”maybe wrong, but never in doubt”. O subspecie de aici sînt cei care nu înțeleg limba engleză și comentează totuși la anumite postări în această limbă (foarte rare și de obicei preluate). Ba, mai mult, se enervează: ”să scriem în românește, dacă sîntem în România!” Comentacul 3 poate fi cultivat, învață. Am avut experiențe reușite (vreo 2 sau 3) de convertiri la lectură și cultură în toți acești ani. Una chiar spectaculoasă. O doamnă care asculta numai zgomot praise and worship de cea mai proastă factură  (un fel de manele cre(ș)tine) și care a învățat să asculte Bach, Vivaldi, Mozart. A ajuns chiar să îmi recomande piese rare după o vreme. Deci se poate! Pentru asta există bloguri, facebook! Instrumente cu potențial educațional, în sensul etimologic al cuvîntului (educo).
4. Comentacul 4 – cel care înțelege, dar, din invidie, din răutate, din alte pricini dorește să muște cu orice preț din carnea blogului. Pe aceștia de obicei îi suport destul de bine, pînă se dedau la indecențe sau la jigniri personale sau se iau de brăcinari cu mine. Prețuiesc răutatea inteligentă, mai ales dacă îmi este constructivă. Sînt și comentaci din această categorie care au ceva personal cu mine (foști studenți picați la greacă, spre exemplu) și care se răzbună acum public, crezînd că excreția lor gureșă va avea efect. Pe acest gen de ratați îi expediez destul de rapid spre alte spații unde își pot face numărul. Există bloguri care îmi numără sîmbetele. Să se manifeste acolo.
5. Comentacul 5 – Este posibil să posede propriul blog sau vreun site cu produse, de obicei necitit de nimeni în afară de el însuși, familia și cîțiva prieteni, dar omul dorește să își facă cumva reclamă, să cîștige vizibilitate. Și pe aceștia îi suport pînă la o limită. Înțeleg dorința unui vrej de fasole să se agațe de viță, înțeleg castravetele care se cațără de măr sau păr, dar pînă la parazitaj nesimțit. Acolo ne oprim! Să nu exagerăm cu genul de link-uri ”să vedeți ce am spus și eu pe tema asta” sau ”pe site-ul nostru găsiți acest produs”.
6. Comentacul 6 – narcisistul fără talent și inteligență textuală minimală, fără educație retorică avansată, dar care comentează numai ca să își vadă textul negru pe alb și ca să își numere apoi like-urile. Nu îl interesează subiectul, nu îl interesează ce spun ceilalți, este un fel de onanist al expresiilor scurte. Neproductiv și impotent. Obez în text, gură largă, dar anorexic în conținut. Se crede cult, dar este un biet intelectălău, cu o spoială de cultură de obicei unsă cu cîteva neologisme pe care le-a memorat și pe care le folosește obsesiv. Este genul care își republică comentariile, dacă nu sînt aprobate, pe propriul blog drept postări de sine stătătoare. Cumva genialitatea trebuie să iasă la iveală, producția trebuie pusă pe soclu. Genul ăsta seamănă cu cei care nu se spală zilnic și își miros des subțiorile, ca să vadă totuși cît de tare put. Put!

Mă opresc aici, 6 fiind un număr drăcesc. Mai sînt și alții. Dacă ne ambiționăm, cred că putem obține 666 de subtipuri.

Încep să cred că prostia este forma cea mai complexă a păcatului. Viața este scurtă și sînt atîtea lucruri frumoase de care trebuie să ne bucurăm … Cei care nu doresc să găsească calea, nebunii căre se împotrivesc oricărei în-științări, aceștia trebuie lăsați în voia minții lor. Să urle la lună, să mîzgălească propriile bloguri! Să își vomite frustrările în propriile curți!

Pe toți aceștia și pe alții îi invit anul acesta cu mult mai mult sîrg și cu mai puțină politețe și ”dragoste creștinească” AFARĂ!

Le dedic cîntecul genialissim al lui Andrieș: Asta-i ușa!