S-a sfîrșit sezonul ciclistic. Asta nu înseamnă că nu ne pregătim pentru următorul! Joi mi-am trimis două biciclete în hotelul de biciclete deschis de cei de la Free Style. Ca să fac loc bijuteriei care mă va ajuta să fac cursa mult visată în sezonul următor, cursa de 500 de km în 24 de oră, cursă pe care am amînat-o din cauza vremii și a unor probleme neașteptate de formă.

…

În toată alergarea mea pe biciclete am călărit peste 50 de biciclete de toate tipurile. De cîteva săptămîni, cu ajutorul unor prieteni care au aflat de campaniile mele din anii trecuți, am trecut de la Vitus (aluminiu cu furci de carbon – echipare campagnolo veloce 3x 10, un cross pe care am adunat foarte multe amintiri, inclusiv cursa de 400 de km în 24 de ore sau cea de 333) la o bicicletă de carbon. Prietenul, mecanicul și antrenorul meu, domnul Zsolt Vass Klein se tot ținea de mine de vreo doi ani să încerc trecerea la carbon. Acum am cedat în sfîrșit. Căutam ceva bun și ușor, și cîțiva prieteni au aflat și m-au deconspirat altor prieteni, care știau de pasiunile mele. Astfel că m-am trezit într-un laț! Să mă convertesc obligatoriu de la oțel, pe care încă îl iubesc, de la aluminiu, care m-a slujit impecabil, la carbon, pe care aproape îl detestam! La transmisie elecronică, pe care o disprețuiam!

Costurile acestei convertiri (aproape obligată) au fost suportate de doi prieteni, unul din Austria, celălalt din Romania, care doresc să rămînă anonimi și care au dorit să îmi ușureze povara pedalării în scopuri caritabile. După ce au donat pentru cauza cerută, au susținut și costurile de echipament pentru mine. Menționez faptul că banii au fost special destinați de donatori acestui proiect (cumpărarea unei biciclete superioare), fără posibilitatea de a-i deturna spre alte obiective (oricît am încercat eu să îi conving că s-ar putea face și altceva cu acești bani!) N-aș fi dat niciodată atîția bani pe o bicicletă, oricît de multă pasiune aș avea pentru cele două roți.

sursa

Este adevărat, că pentru cursa de 500 km care mă așteaptă mă îngrijorau destul de mult cele 12 kg ale Vitusului, pe care le-am simțit în ultimii ani (plus cele încă în plus 8  kg ale mele! La care încă lucrez!) Le mulțumesc acestor dragi prieteni pentru grija față de articulațiile, genunchii, inima mea! 🙂

Scăderea în greutate a bicicletei de sub tine, alături de scăderea în greutatea proprie și personală, se simte. Una este să călărești un aluminiu de 12 kg, alta un carbon de 7,5 kg, așa cum diferit a fost să încalec cu 96 de kg, față de 84 de kg.

Am făcut recent a doua tură cu Legendul, alături de antrenorul Zsolt Vass Klein, și totul este diferit.

La greutatea redusă se adaugă echiparea electronică de la Shimano Di2, 2 X 11. Problema este că nu simt și nu aud cînd schimbă, dar acum înțeleg ce spun utilizatorii de schimbătoare electronice: nu s-ar mai întoarce niciodată la cele mecanice.

Primele senzații? Iată ce mai spun și alții. Sînt de acord:

How does it ride?

In a word, superbly. I’ve ridden a few very top-end carbon frames in my time and without doubt the Legend meets all the same criteria that allows me to slide it in amongst such company. It’s easily one of the five best carbon frames I’ve ever ridden.

What most awed me about my time on the Legend was how beautifully it managed to combine an effortless pace with sublime comfort. Some of the roads on my regular loops are potted and scarred with potholes and rough surfaces, but the Legend just appeared to be able to mop up all the vibrations and effectively cancel them out before they reached the contact points.

And when you want to get a bit of lickety split on and give it the beans, it responds with an engaging eagerness. It’s stiffness under power and lightweight made short work of climbs. Yes, it’s one of the best and most rapid climbing bikes I’ve ridden in a very long time. Dump a load of watts through the pedals on a tight and twisty course and the stiffness in the frame is there to be felt, and it has the handling to support your desire to wring its neck.

Descents are often the best way to asses a frame, and on such roads the HT 7.5 has a stiffness along its length that many frames just don’t posses. This means it tracks with incredible accuracy and authority.

Yet every time I stepped off the Legend after a ride, it was the class-leading ride comfort that most impressed me. If the HT 7.5 is this good, how good would the range-topping 10.5 ride I wonder? I can only begin to imagine…

sursa

Carbonul transmite mult mai rapid impulsul de forță, se pierde foarte puțin în materialul bicicletei, în comparație cu oțelul și aluminiul, care înghit atacul, prin vibrațiile interne. Geometria este foarte echilibrată. Nu mă simt prea aplecat ca pe Le Taureau, nici prea înalt, ca pe Vitus, bicicleta fiind scurtă, sînt foarte adunat pe ea în ghemuire, dar nu îngrămădit.

Un singur ”defect”, cu care mă obișnuiesc foarte greu, problemă de geometrie, pe care am văzut-o la mai multe biciclete de după 2010: roata din față, la viraje strînse, dacă nu sînt atent, lovește de vîrful pantofului. Trebuie să țin tot timpul minte chestia asta, altfel cad.

În rest? Mă fascinează istoria Legendului. Este o mică făbricuță de familie, care produce cadre manual. Au îndrăznit să producă și biciclete cu cadre din titan.

Iată AICI și AICI niște recenzii.

Ce voi face cu această bicicletă? Este un fel de Ferrari al bicicletelor. Adică îi crește valoarea în timp. O voi păstra și voi face turele dificile cu ea, mai ales tura de 500 în 25 de ore/pedală! Vă țin la curent!

Le mulțumesc tuturor celor care s-au gîndit și în acest mare fel la mine și la eforturile pe care le depun pentru diferite cauze, îmbinînd pasiunile mele, nevoia de mișcare și nevoile altora! Sînt onorat și măgulit!