Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
draga Marius,
imi pare rau pentru incidentul de langa Iasi… adauga la un sentiment de tristete care ma prinde in fiecare an in decembrie din ’89 incoace.
timisoara, student in primul an, plimbandu-ma naiv pe strada printre pietre de pavaj scoase, magazine incendiate si indivizi in geci de piele care somau oamenii sa nu umble impreuna… un coleg cu plamanii gauriti in seara dinainte pe treptele catedralei…
parca-i un film care s-a rupt spre sfarsit… despre adevar, speranta si justitie, despre lasitate, minciuna, tradare… ii caut capatul, il astept si nu mai vine
i-a luat locul o mare tristete care se intinde in tacere peste ani
Draga Marius, doresc ca amintirea tatalui tau sa ramina vie pentru urmatoarele generatii , sa nu fie stearsa sau pierduta prin aglomeratia vietii in care traim.Sunt convins ca mai multi stiu acum, decit acum 33 de ani ,de Radu Cruceru si asta ma face sa cred ca memoria lui nu va fi uitata.
Ma rog ca Domnul sa fie cu tine si sa te intareasca.
Cînd e vorba de astfel de dureri, cuvintele un vor fi niciodată suficiente, şi nimeni din lumea aceasta nu vă va putea înţelege durerea. Însă putem plînge cu cei ce plîng, ne putem ruga ca Domnul să mîngîie ceea ce El a creat, să dea putere şi să răsplătească cu o risipă de binecuvîntări pe cel ce este fiul lui Radu Cruceru, Marius David. Încerc să fiu lîngă dv., chiar dacă sună cam în gol literele mele…
Nu l-am cunoscut pe tatăl dv., dar îi sînt recunoscător pentru că a dat lumii un fiu ca dv. ca să fie o lumină, macul cel roşu într-un lan galben şi palid. Domnul să vă binecuvînteze după dragostea Lui!
„Sa te auda Domnul în ziua necazului si sa te apere numele Dumnezeului lui Iacob.
Trimita tie ajutor din locasul Sau cel sfânt si din Sion sa te sprijineasca pe tine.”
Marius, 😦
să îţi dea Domnul putere multă!
Draga Oaspete, ai exprimat mai bine decît ar fi putut-o spune mulţi dintre noi sictirul în care trăim de ceva vreme încoace. Ba, mai mult, îmi pare că am intrat deja într-un alt film, este comedie sau visăm urît.
Cred că de la ultimele alegeri putem spune că s-a pierdut orice urmă de decenţă. Toată lumea se împerechează cu toată lumea politică sub orice copac verde.
Dacă la 20 de ani de la Marea Înghesuială cu asta am rămas…
Draga Mihai, amintirea este vie, nu întotdeauna plăcută, dar vie. Nu este bine să uităm deloc lecţia învăţată prin el. De asta am adus aminte de asta. Nu ca să bocesc public, ci ca să nu uităm preţioasele lecţii învăţate prin jertfa lui.
Andrei, nu plîng. În 33 de ani, o viaţă de om, s-au scurs şi uscat toate lacrimile. Acum este doar un fel de apăsare. Atît.
Repet: nu Radu Cruceru nu trebuie uitat în primul rînd acum. Are cine să îl pomenească, ci istoria lui.
Camix, întotdeauna Scriptura este lucrul cel mai bun!
cei 20 de ani ai “oracolului din damaroaia” mi s-au parut atunci o exagerare… au trecut ca vantul.
ne ramane nadejdea in Cel care mangaie si are fraiele vremurilor in mana
așa să fie, Oaspete!
Pocainta l-a costat viata,pe fr.Radu,un exemplu pentru toti cei care
au inca un loc in inima Domnului,daca se pocaiesc,in al 11-lea ceas.
Cumplit sa te afli in mijlocul atator calai,Domnul il va rasplati pentru curajul pe care l-a avut,pocaindu-se.numai Domnul stia inima lui.
Astazi s-a uratit totul atat demult,si pentru ca noi nu vrem sa curatim locurile sfinte,prin pocainta,durere si intoarcere personala si ca si comunitate crestina,la cel Preasfant!
Pantru fratele Petrica Gaina,un gand si o rugaciune,nepoata i-a fost omorata in Spania,de un talhar.
Ce lume urata,Doamne pana cand te mai induri?
Noua ne este dor de Acasa, nu dor doar de Cel care ne asteapta Acolo, ci si dor de cei care au plecat inaintea noastra, pentru o vreme, parca inainte de vreme, o vreme a noastra, dar la vremea Lui, cu stiinta Lui.
Fratele Petrica spunea: „Imi caut cuvinte, dar pentru asa ceva nu gasesti cuvinte!” – si la ce s-a petrecut la Iasi acu 33 de ani… nu gasesti cuvinte.
Dar vine-o zi, oh, vine o zi… pe acea zi o asteptam. Cand vom merge Acasa! Dorz spunea:
„Bolnav de iubire si zdrobit de jale
Am pornit pe drumuri lungi a te gasi
Sa-Ţi sărut cu lacrimi urma urmei Tale
Şi măcar o dată Faţa-Ţi mai privi.”
Domnul sa fie mângăierea, în zilele astea. „îndurarea Lui ţine toată viaţa: seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia” – frate, „vine dimineata, şi este tot noapte.”
Cum va fi,cum va fi
Cum va fi in vesnicii,
Cand de mana ne va lua
Si-naintea Lui vom sta…
Ce zi minunata va f1
O zi fără sfîrşit… oaspete.
Andy, tot mă gîndesc la cîntarea acceea genialisimă „Acasa mea!”
Oaspete, ne vom ruga pentru fratele Petrică!
Ați aflat vreodată identitatea celor trei?
DA!
Știind cine sunt cred că a fost mult mai greu să-i iertați. Oricum durerea rămâne chiar și după mai bine de trei decenii. Nu am trecut pe aici, așa că nu pot spune că înțeleg (nici măcar nu intuiesc) ce sentimente vă încearcă în fiecare an de 17 decembrie.
Va veni însă vremea când orice lacrimă…
Au murit toti. Unii … cu morti groaznice. N-am avut vreo bucurie a răzbunării.
Ce onoare mai mare … să te țină Creatorul în brațe și să îți șteargă El personal toate lacrimile…
Apocalipsa 7.
Acest text mă urmărește..
Nu te-a ispitit niciodata gandul razbunarii?
Ba da, am trăit ani de zile cu asta.
Pe la vîrsta de 10 ani un om din biserică, că frate nu-i pot spune… m-a luat la o parte şi mi-a spus:
„Îl vezi pe omul ăla de acolo… ăla a fost acolo cînd l-au omorît pe taică-tău, este informator, nu-i botezat etc.”
Spune-mi şi mie cum se numeşte cineva c are face aşa ceva cu un copil de 10-11 ani. timp de 5 ani de zile, chiar pînă după converitarea mea am trăit cu ură, o ură imensă.
Problema cu ura este invazivitatea ei. TE mănîncă precum o cangrenă. Am început să îmi urăsc mama, sora, rudeniile, biserica, fraţii, pe mine însumi.
Am ajuns în pragul sinuciderii. Prima rugăciune pe care am făcut-o după noaptea agonizantă a convertirii mele a fost „Doamne, scapă-mă de ură şi de gîndul de răzbunare … ”
Dumnezeu m-a ascultat.
Nu pot sa nu imi exprim regretul pentru fr.Cruceru pe care l-am cunoscut .Fiecare isi va primi rasplata in ziua aceia pregatita de El .Acum cateva zile am dat la fiul meu sa puna pe emailul dumneavostra o poza cu fr.Cruceru .Va doresc imbarbatarea Domnului si mult har!
Stimata Ica, ma bucura foarte mult revenirea dvs. Ne-a fost dor de dvs.
Va rog sa imi trimiteti poza cu pricina.
Abia astept sa mai contribuiti!
cu drag si respect
mc
la 40 de ani a plecat si tatal meu. Aveam 14 ani.Tot in luna decembrie. Glorie Lui ca ne-a infiat Tatal Ceresc, si tot ce n-a mai reusit sa faca parintele nostru bun pamantesc a reusit cu Excelenta sa faca Bunul Parinte din Ceruri.
Cu drag si respect in Christos va imbratisez si eu.
Dumnezeu să te mîngîie, Alexandru! Știu cum este…
Este o anumita data,ora si an care a redus la tacere o parte din sufletul si mintea mea. Acum am retrait acea „tacere” citind randurile de mai sus, dar intelegand ce mare diferenta este intre un fiu care stie ca Moartea a hotarat, sau ca…altii au hotarat ca Moartea sa vina…
Va admir mama pentru forta de a trece peste acel moment si pentru tot ce a cladit in a forma omul care sunteti. Cat despre cei plecati, recunosc ca imi pun deseori intrebarea daca in lumea Domnului vom fi tata si fiu, sot si sotie, frate si sora, ca sa stiu daca voi mai avea onoarea sa-l strang odata in brate, recunoscandu-l…dar pana atunci…TACERE…
Stefan, nu Moartea a hotărît, ci Viața a hotărît moartea de atunci.
Acum, la 34 de ani după acel eveniment înțeleg perfect de ce s-a întîmplat așa.
Mama este o femeie foarte puternică. Am sunat-o acum, în fiecare an de 17 decembrie este tradiție. Niciunul dintre noi nu spunem de ce ne-am sunat, dar toți știm care este motivul.
este ciudat.
Eu spun că sigur ne vom recunoaște. Relațiile vor fi într-o altă dispoziție, dar ne vom recunoaște.
Noi nu suntem de-aici de jos,ma intreb cum mai pot oamenii de pe pamant sa supravietuiasca neavandu-L pe Domnul.
Cu cata durere trecem si noi printre daramaturi,dar ei?Ai mila Doamne de toti.
Eu nu sunt de pe pamant
Eu nu sunt de-aici de jos,
Tara mea e-acolo sus
Eu ma duc dupa Isus!
Cantarea este cantata de frati la terminarea slujbei,
cand se ridica toti in picioare,se apropie unii de altii si se bubura cantand.
Fratele de la Bistrita care a murit in accident cu microbusul iubea cantarea asta,,,si s-a dus..dupa Isus!
Ica trimite-mi te rog si mie poza.
aceasta era cîntarea preferată a lui Ciprian.
Mulțumesc pentru link!
Ma alatur si eu celor care s-au strans aici pentru a va spune cateva cuvinte de mangaiere. Asemenea lucruri ne lasa fara replica. Domnul sa va dea putere!
Mulțumesc, Cuvinte, rana este închisă de multă multă vreme. acum putem privi senini înapoi. Și eu și mama și sora mea …
Cînd am fost la deshumare, în toamnă, am lăcrimat pentru ultima dată.
fr. Marius ,adevarata mangaiere vine dela Dumnezeul mangaierilor.Si mai cred ca atata timp cat inca mai sunt lacrimi …e bine.
Da, de acord, cît sînt încă lacrimi mai este speranţă…
Cicatricile vor rămâne întodeauna, amintindu-ne de rănile care sângerau abundent odinioară.Cicatricile nu dor, dar amintirea lor ne sfâşie…
Cicatricile ne mănîncă… ne aduc aminte de răni … altfel. Am destule cicatrici pe corp… cicatricile vechi au o sensibilitate scăzută… și uneori le simți, la vremea rea.
Va multumesc pentru perspectiva corecta. Viata hotaraste moartea! Azi am inteles mai puternic ca oricand acest mesaj.Slava Lui!..stiu ce inseamna telefonul catre mama in ziua aceea…am sunat-o si acum, de data asta doar eu am avut acest gand.sau poate nu?
ba…. atunci cînd dăm un asemenea telefon este un gen de participare din ambele părți, o comuniune greu de descris, o sobrietate vîscoasă.
o vreme a fost o tara frumoasa cu oameni mandri care se chema Romania.
acum mai sunt doar amintirile
Cînd a fost acea vreme, Analfabet?
Cine mai are amintirile alea? Spune-mi cîteva nume ca să mă duc să îi caut pe oamenii care le poartă.
Frate Marius…primeste si tacerea mea…N-am cuvinte!
Draga Marius am citit istoria tatalui tau siam citit ce s-a intamplat atunci Eu il cunosc bine pe Fr. Cruceru L-am cunoscut la Turnu Magurele eu eram in armata prin 1959 Fr.Cruceru era pastor Apoi in 1963 m-a cununat in Biserica Mihai Bravu Fr.Cruceru era Presedintele Comunitati Bucuresti Apoi am fost odata la Scanteia la Biserica am mers ce el in masina Am amintiri placute nu voi uita nici odata Domnul sa te mangaie Marius Iti doresc un an nou plin de binecuvantari Pahomi Vladimir Los Angeles
Mă bucur că ne-am întîlnit în acestă vară, Dumnezeu să vă binecuvînteze, dragă Vladimir Pahomi.
Frate Marius, ieri impreuna cu Viorel N, ne-am adus aminte de acel eveniment, imi marturisea ca citeste cu interes , „amintirii cu sfinti” si ar dorit sa citesca si despre Radu Cruceru. Un batrin din Iasi mi-a marturisit despre eveniment pe cind eram student, si ca un om inaite de moarte ar fi recunoscut ca este ucigasul…frecventa mediul evanghelic si se cunostea binisor cu victima. Fratii de la Scanteia inca isi mai aduc aminte de pastorul lor, ii spuneau ” tatuca ” sau cam asa ceva. Fetita mea, Olivia, a implinit un anisor pe 17 decembrie,cu siguranta imi voi aduce aminte de aceasta data.Mi-a venit in minte citatul „singele martirilor este saminta evangheliei „a lui Tertullian. Astazi la Scanteia sunt aproximative 90 de membrii,peste 100 de copii si tinerii cu mai multe puncte misionare si multe alte biserici nascute din aceasta lucrare.Fratii din Scanteia au fost pionerii lucrarilor din Negresti si Vaslui. Domnul fie laudat pentru lucrarile Lui ! neintelese de noi dar programate de EL, pentru Gloria Lui !
draga Libiu,
da, ştiu despre cel care a recunoscut. A murit!
I se spunea „tătuţu”.
Mă bucur pentru progresul lucrării de acolo.
Multumesc pentru imbogatirea de care mi-ati facut parte prin acest articol si dvs si celor care au scris.
…De când tot merg şi merg s-ajung
şi-amintea-mi tot aduce
un dor atât de greu şi lung
de-Acasa mea cea dulce!…
Foarte frumoasă cîntare, merită pusă separat.
Sunt foarte trista dar trebuie sa ne amintim …
Avem nevoie de exemple, avem nevoie de icoane.
Va doresc amintiri fara suferinta.
Ce bine ca exista Craciunul!
Multumesc, Primadona, mi-a plăcut blogul tău.
succes mai departe
vinovat e tot facutul, sfant e numai inceputul…
Maria, foarte interesant blogul! Continuă!
multumesc,nu credeam ca il citeste altcineva decat prietenii mei, chiar e prima intalnire cu tehnologia
este o încercare bună!
multumesc! acest articol m-a facut sa ma intreb cat ma costa credinta care o am? pe unii ii costa mult, uneori (asa cum a fost cazul tatalui dumneavoastra) ii costa totul. asta mi-a reamintit ca tot ce este autentic, de valoare…costa scump.
in cazul dumneavoastra nu mai putem face decat sa va transmitem un gand bun la intreaga familie, dar cred ca inca sunt frati de ai nostri care in aceste momente chiar trec prin experiente asemanatoare. sa ne rugam pentru ei.
Dori, Tatal meu nu a plati pentru credinta neaparat, a platit pentru o greseala, care l-a costat totul.
Iată istoria aici.
Dă clic pentru a accesa despre-dumnezeu-numai-de-bine-articol-in-crestinul-azi.pdf
multumesc pentru deschidere. cred ca numai Dumnezeu v-a dat putere sa faceti asta.
gandul bun ramane in continuare pentru dumneavoastra si intreaga familie. viata tatalui dumneavoastra devine si mai complexa si plina de invataturi. Domnul sa ne fereasca de astfel de imprejurari, iar daca nu ne fereste sa ne dea intelepciune si putere sa ramanem mereu langa El. Harul Domnului nostru Isus Hristos,dragostea Tatalui si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu dumneavoastra si cu intreaga familie in zilele care vor urma!
De asta am scris, Dori, ca sa luăam învăţătură cît mai mulţi.
exista, probabil, o calofilie a raului. daca ea trebuie afirmata ca negativa sau nu, ramane o problema de proprie valorificare a constiintei.
…dar in acest sens (al marturiilor raului) putem face, in mare parte, marturisiri nenumarate, ca vin din partea credintei au ba, din partea generatiilor prezente sau nu.
Referindu.se la ucidere explicit, una dintre ele suna astfel (sau poate suna): ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..,aia care fumau o crapat primii pentru ca isi schimbau ce ne dadeau de mancat pe mahorca……………………………………………………………………………, pe urma, o trebuit sa.i mancam pe 2 din ei……., M.V asa il chema………………
Pentru cei cu astfel de istorii povestite, in cazul in care personajele sunt rude apropiate, conceptul devine mai clar, iar gramatica nu acopera orice semnificatie.
Aceasta intamplare, antropofaga, s.a petrecut la Vladivostok,unde …hm, o serie de romani au cazut prizonieri. Fara legatura cu episodul povestit de d. Cruceru, as pune cateva intrebari>
Pana unde se intinde gradul de luciditate cu care raspundem la intrebari legate de trecutul propriu?
Ce grad de rudenie e mai indreptatit vizibilitatii publice? (fiu, tata, bunic, strabunic, cu toate variatiunile legate de sex)
Ce rol are timpul in aceste situatii?
Este foarte interesantă problema pe care o pui.
Eu îți spun ce s-a întîmplat din propria experiență. Am simțit nevoia de a scrie aceste lucruri din nevoia de a produce katharsis/ul.
inceputul il aveti aici
Dă clic pentru a accesa despre-dumnezeu-numai-de-bine-articol-in-crestinul-azi.pdf
de ce se merită povestite aceste istorii…
din dorința de a face justitie…. intr-un fel diferit, din dorinta de eliberare.
Foarte pertinente intrebarile.
Eu am simtit cumva ca ii fac dreptate tatalui meu, spunind adevaraul despre el, dar fac drptate si unui prieten apropiat, caruia tatal meu i-a facut rau. am incercat sa fac asta simultan,
timpul? Nu acopera niciodata TOTUL.
MULTUMESC pentru intrebarile foarte seminale si va mai astept.
daca d. Cruceru a avut ocazia de a trece prin Jankelevitch cu a lui Despre iertare, ce credeti despre?
Draga Mae Geri, pseudonimul tau mi-aduce aminte de vremurile in care am facut arte martiale, Shotokan-Fudokan.
Bine ai venit, mi-ai stirnit amintiri foarte interesante.
Am răsfoit cartea în trecut, este un eseu care merită revizitat. Mulțumesc pentru recomandare.
Tatal dumneavostra a platit pentru ca s-a pocait,
ceea ce a fost esential a fost pocainta,
nu era un lucru lesne de facut intr-asa o vreme;
care l-a costat apoi viata…dar a castigat Viata vesnica..nu tot asa se intampla cu „alti frati”
carora nimeni nu le-ar atinge un fir de par astazi,
daca ar marturisi si s-ar pocai.
A curs multa cerneala(sau tus) degeaba…
Ati crezut ca se va face o curatire generala,
indemnati fiind de marturisirea dv-stra,dar n-a fost sa fie asa…altii asteapta Judecata,ca si cand Acolo ar mai fi vreme de marturisiri.
aşa cred şi eu, de asta sper să-l văd în Raiul lui Dumnezeu.
Viaţa veşnică n-a cîştigat-o prin moartea lui, ci prin moartea Lui.
Da, cred că am sperat ca alţii să facă mărturisiri, poate că am fost faorte naiv în urmă cu doi ani,,, dar nu am scris articolul acela ca să provoc pe alţii la a face acelaşi lucru, mărturisesc că am fos tmult mai egoist, l-am făcut pentru mine. ca să mă descarc eu.
Curăţire generală?
După ce am citit Matei 13 am înţeles altfel curăţenia generală escatologică.
Pingback: În urmă cu 36 de ani … | Marius Cruceru
Pingback: Cînd am spus primul adevăr dureros din viața mea? | Marius Cruceru
Pingback: Cînd am spus primul adevăr dureros din viața mea? (39 de ani) | Marius Cruceru
Pingback: Parastas de 40 de ani – 17 decembrie 1975 – 17 decembrie 2015 (ieșirea din pustiu) | Marius Cruceru
Pingback: 17 decembrie – 42 de ani | Marius Cruceru