Sambata 25 iunie, ora 13, pe TVR Cultural va fi difuzat documentarul realizat de Radu Gaina despre colocviul despre martiriu de la Sighet.
Mai jos, cateva link-uri catre semnalari ale colocviului:
Citește în continuare
Sambata 25 iunie, ora 13, pe TVR Cultural va fi difuzat documentarul realizat de Radu Gaina despre colocviul despre martiriu de la Sighet.
Mai jos, cateva link-uri catre semnalari ale colocviului:
Citește în continuare
Vineri, 17 iunie, începînd cu ora 16.30, la Universitatea Emanuel din Oradea, în Capela Mare, va avea loc deja tradiţionala „producţie” (aşa se numea concertul de sfîrşit de semestru sau an la Şcolile Populare de Artă):
Iată „playlistul” probabil:
Ca de obicei, Carson este excelent. Numai 7 minute.
via V. C.
Emisiunea Viaţa la superlativ, moderată de domnul Corneliu Dărvăşan, emisiune la care am participat aseară în direct, va fi reluată astăzi la ora 9.00. Vezi http://www.sperantatv.ro
Dragi prieteni
în această după masa am participat la lansarea de carte a dr. Doru Laza (care a lucrat 11 ani la Clinica Eden, Breaza, ca medic şi director) – Manual de medicină naturistă profilactică şi terapeutică.
O carte uriaşă, o adevărată biblie românească de naturism, prima de acest fel publicată de un profesionist adevărat.
(În anii din urmă m-am folosit mult de cartea dr. Laza, Îndreptar profilactic şi terepeutic de medicină naturistă, şi cu cartea dr. Max Gerson, O terapie naturala eficienta pentru tratarea cancerului si a altor boli grave, de unde am deprins multe lucruri vitale, de la fundamentele medicinii naturiste, la proceduri, dietă,fitoşi apitrerapie etc.)
Cartea costă 140 lei dar îşi merită pe deplin banii.
Se găseşte pe site-ul editurii Risoprint, Cluj:
Silvian Guranda
Se apropie timpul pentru predarea lucrărilor de diplomă. Cîţiva oameni cu iniţiativă au pus la cale o afacere prosperă care să vină şi în ajutorul teologilor care sînt împuţinaţi la creativitate.
Îi avertizez pe colegii şi confraţii care predau în seminariile evanghelice că s-ar putea să citim texte asemănătoare.
Vă rog să vă salvaţi lista de AICI şi să comparaţi cu lucrările care vă sînt arătate. Se presupune că titlul a fost ales împreună cu domniile şi frăţiile voastre, se presupune că i-aţi urmărit în toţi paşii cercetării. Şi totuşi…!
Mărturisesc cu stupoare că nu mi-ar fi trecu prin cap că există aşa ceva!
Dar… dacă n-ar fi … nu s-ar povesti şi n-ar exista, dacă nu ar fi cerere.
S-ar putea ca totuşi să aveţi surprize. Atenţie deci la furtul oului dogmatic. Dacă zice că nu fură şi l-am prins cu textu-n gură… să-l cercetăm cu duhul blîndeţii şi cu o exmatriculare.
De asemenea, îi rog pe absolvenţi şi se uite pe această listă şi să vadă dacă nu cumva îşi recunosc titlul propriei lucrări.
via PAvel Smantana
Spunem „m-am convertit” de parcă întoarcerea către Dumnezeu ar fi un act igienic precum spălatul pe dinţi sau lăutul în cadă. Reflexivul este exclus din structura semantică a verbului. Nu NE putem converti. Sîntem găsiţi, dar căutăm, sîntem aleşi, dar alegem, voinţa liberă nu este exclusă, dar nu este mai multă decît voinţa de a învia a unui mort care este înviat, dar este necesară credinţa slăbănogului care este întrebat .. mai vrei să te faci sănătos?

Pentru că este zi de Cincizecime, să ne aducem aminte că, fără cercetarea şi convingerea Duhului, nu ne-am fi înviat la credinţă.
Iată un text care descrie cel mai bine convertirea ca înviere. Cine altul este mai strălucitor în descrierea paradoxului convertirii decît maestrul paradoxului, Chesterton?
„Fireste ca pentru orice ardelean Clujul este centrul, iar aspiratia sa naturala este de a trai in acest oras si de a-l servi. Insa, in situatia in care in tara unii oameni se sinucid sau isi dau foc, in care degradarea administrativa si a vietii continua, in care multi oameni sunt coplesiti de saracie si de lipsuri, cred ca nu este cazul sa ne dedam la ceremonii care contrasteaza flagrant cu situatia oamenilor si cu atmosfera de profunda nemultumire din tara. Daca nu poate rezolva problemele existente si ameliora soarta oamenilor, administratia tarii ar trebui sa nu-i ofenseze pe cetateni”, a declarat, vineri Andrei Marga.
Alice este o tînără în vîrstă de 15 ani. Se pare că nu va ajunge la celebrarea majoratului, dacă nu se întîmplă o minune. Se luptă cu un cancer agresiv de 4 ani.
Ştie că va muri şi întîmpină acest adevăr cu mare curaj. Doctorii i-au spus că are cancer, spre deosebire de protocolul medicilor din România unde ţi se spune că ai un pic de hepatită, dacă ai cancer la ficat.
Şi-a scris un fel de „testament” cu cele mai arzătoare dorinţe înainte de a muri.
Vă asigur că merită citită lista şi… de ce nu… pentru că toţi vom păşi pragul pe care se pregăteşte Alice să îl treacă… spre Ţara Minunilor … de ce nu am încerca şi noi să facem o astfel de listă. Am mai făcut acest experiment cu ceva timp în urmă.
L-am întîlnit prima dată la Tîrgu Mureş. Agil, zvelt, cu mîinile tot timpul în mişcare, Adi este genul cu un simţ al detaliului extrem de dezvoltat.
Ia în mîini un instrument muzical şi îşi dă seama imediat din ce fel de lemn este făcut, cum este lipit, cît de atent a fost lucrat, apoi vede defecte cîţi ani ţi-ai dori să trăieşti şi le mitraliază imediat verbal.
Pasionat de tot ce face este în stare să se ridice de la masă şi să aducă vioara pe care a refăcut-o complet, vioară care arată acum ca o vioară de maestru.
Am descoperit un video excelent cu unul dintre puţinii lutenişti din România, care cîntă şi la vihuela, Nicolae Szekely.
Dupa luni de asteptari, astazi de dimineata am primit oficial vestea cea mare: Statul roman prin Ministerul Sanatatii a aprobat finantarea tratamentului prin transplant hepatic pentru Cristiana, fetita noastra. Suma aprobata de catre statul roman este de 127.500 Euro, aceasta urmand sa fie virata de catre stat direct in contul Clinicii din Bruxelles.
Aflu de la domnul Ionuţ Popescu că mîine va avea loc una dintre întîlnirile pe care dînşii le-au numit „Theo-Cafe”, un fel de cafenea teologală, la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Oradea. Din cîte se pare, întîlnirea este o dezvoltare a unei discuţii care a pornit de la una dintre postările mele. Iată aici anunţul. Cu siguranţă mă voi duce. Sînt extrem de curios vis-a-vis de modul în care se va dezbate chestiunea. Cred că este unul dintre acele rare cazuri în care o dezbatere virtuală, care a consumat deja ceva pixeli, se scurge în realitate şi continuă faţă către faţă. De obicei se întîmpla invers, ceea ce începea faţă către faţă se urca (uploada) în norişorul informatic (d-cloud). (Menţionez că nu am umblat deloc în anunţ. Aşa l-am primit, aşa l-am dat!)
FACULTATEA DE TEOLOGIE GRECO-CATOLICĂ
DEPARTAMENTUL ORADEA
Intenţia TheoCafé este să favorizeze întâlnirea oamenilor interesaţi de probleme spirituale (aspecte ale practicii religioase, probleme teologice, probleme ale lumii în care trăim, sensul vieţii noastre etc.), dornici să le discute în atmosfera relaxată şi civilizată a cafenelei, considerată aici ca loc (fizic sau virtual) al convivialităţii. Vă invităm
JOI 9 IUNIE, 2011, ora 17,00
la sediul Facultăţii de Teologie Greco-Catolică (cu intrare dinspre B-dul General Magheru) la întâlnirea dedicată Convorbirilor teologice organizate sub forma de
Théo-Café
cu tema:
TELE
VIZOR
Cristi Lazăr, profesorul de chitară şi lutenistul care a concertat în urmă cu doi ani la ateliarul de creaţie Cristia, va susţine un concert foarte interesant la Iaşi.
Iată anunţul trimis de doamna profesoară Carmen Danicov.
Pe această cale dorim să vă semnalăm un evenimentîn premieră la Iaşi.Fundaţia Crescendo, în parteneriat cu Biserica Filocaliaorganizează sâmbătă, 11 iunie 2011, ora 18 :00,un concert caritabil de psalmi, susţinut la lăută Renaissancede către doi muzicieni prestigioşi în interpretarea de epocă,William Buchanan, din Anglia şi Cristi Lazăr, din România.
Incitant titlu, nu-i aşa?
Să vedem cam ce ar fi prin carte (parafrazez):
Nu te pune cu unsul Domnului!
Biblia este cartea cu instrucţiuni pentru … (completaţi după gust)
Simt Duhul…
Domnul vrea să fiu bogat…
O, tu scump şi drag comandandant suprem miliţian,
Ce porţi epoleţii tăi acolo cu elan,
Pe infractorii cei nelegiuiţi îi prinzi,
Şi pe duşmanii poporului tău îi învingi.
În aceste cumpene grele, mereu externe,
Tu stai de veghe cu înţelepciunea ta,
Steagul roşu să triumfeze. Toţi înainte,
Tu cu vigilenţa ta, eu cu pana mea[1].
Tocmai citesc excelentul manual de limba greacă biblică publicat recentissime de Constantin Georgescu. Recenzia este aproape gata, să treacă Sighetul.
Cu această ocazie mi-am amintit de un articol mai vechi.
In this country and abroad, there is a sense of malaise if not crisis about the state of foreign-language education. Critics note that it takes too long to acquire a foreign language, that the results hardly justify the investment of time and effort, and that students are unable to apply what they learn. But this kind of disgruntlement was already rife at the end of the 17th century. John Locke, in Some Thoughts Concerning Education(1692), wrote: “How . . . is it possible that a child should be chained to the oar, seven, eight, or ten of the best years of his life, to get a language or two, which, I think, might be had at a great deal cheaper rate of pains and time, and be learned almost in playing?”
„Apoi am fost duşi, unul câte unul, într-un grajd, unde erau trei jandarmi care doreau să ne forţeze să ne lepădăm de credinţa noastră. Întrucât nu am vrut să facem aceasta, ne-au ordonat să ne dăm pantalonii jos. Apoi ei ne-au învelit pielea cu un sac ud şi ne-au bătut cu o funie udă împletită în trei, până au obosit. Dar când, în cele din urmă, am strigat de durere, ei ne-au umplut gurile cu balegă ca să nu mai putem ţipa.
Allemanda and Courant
După cum vă amintiţi, prietena şi sora noastră Dana Achim are boala Lyme. Acum este în Tîrgu Mureş în cadrul unui tratament de trei săptămîni, primul pas în tratamentul lung şi costisitor care i-ar putea salva viaţa. Voi reveni cu amănunte despre starea dînsei.
Silvian Guranda, după o nouă întîlnire cu căpuşele, ne trimite următoarele informaţii. Foarte valoroase. Răspîndiţi-le cu ardoare!
Întrebările mele:
1. CUM SE POATE SCOATE CORECT O CĂPUŞĂ?
2. CARE SÎNT SEMNELE CĂ NU A FOST INFECTATĂ CĂPUŞA CARE M-A MUŞCAT?

Dacă m-aş bucura de ubicuitate, aş participa la ambele.
Primul? Dorin Frandeş la Botoşani. Se pare că va urma un seminar despre muzică apoi. Sper să primesc mai multe detalii despre seminar, dacă va avea loc.
Dr. Dorin Frandeş? Dacă urmăriţi comentariile cu numele Dorin (simplu atît), în spatele intervenţiilor informate se ascunde un dirijor admirabil, dar un prieten cu o propensiune spre dialog foarte rar întîlnită.
Cu Dorin Frandeş nu te mai saturi să stai de vorbă. Trebuie să facem cîndva o călătorie împreună, neapărat.
Al doilea? Bogdan Cocora cîntă în această seară Lalo ca solist cu Filarmonica din Oradea! Cu Bogdan am dezvoltat o relaţie specială. Sînt mîndru că mă consideră printre apropiaţii săi. Bogdan este absolvent de Conservator, este violoncelist, dar o specie anume de violoncelist, vine din şcoala Aldulescu. Este, de asemenea, începînd cu acest an, student la teologie greco-catolică în anul I. Probabil cu Bogdan am discutat din Biblie în 8 ore mai mult decît am discutat cu oricine altcineva.
Am stat zeci de ore împreună, nu numai la orele de violoncel, ci călătorind spre lutierii noştri şi dinspre aceştia înapoi spre Oradea. În una dintre aceste călătorii m-a rugat să îmi imaginez ce se petrece în concertul de Lalo. L-am ascultat în vreo patru interpretări. I-am spus atunci o poveste întreagă. În fiecare secvenţă a concertului am continuat istoria.
Sînt curios ce vă veţi imagina voi, prieteni, ascultînd acest concert.
Cine a spus că noi românii sîntem cei mai buni în scufundarea propriei culturi bine a spus. Muzeul de la Sibiel este una dintre acele minuni româneşti pe care le preţuiesc alţii mai dihai decît noi propritarii de drept. Prima dată am auzit de acest loc de la Cristian Bădiliţă. Puţini ştiu că pr. Zosim a fost bunicul Smarandei, soţia lui Cristian.

Apoi am trecut pe acolo şi mi-au rămas imaginile din Evanghelie atît de puternic împlîntate în minte … Prietenii meu ştiu că sînt un iconoclast şi totuşi …
Poate că voi reveni cu argumente de genul… de ce unui iconoclast îi place muzeul de la Sibielm. Oricum trebuie să revin cu povestea italianului îndrăgostit de icoanele pe sticlă de acolo.
Iată AICI un articol despre acest muzeu.
Nu poţi să nu îl preţuieşti pe cel dispreţuit de cel vrednic de dispreţuit.
Regele Mihai: Cand m-am trezit in acea dimineata de 23 august am fost convins ca nu voi apuca ziua urmatoare. Dar eram hotarat sa scot Romania din alianta ei cu Hitler. Armata lui Stalin era in apropierea Romaniei, frontul se rupsese, iar populatia era satula de razboi. L-am chemat pe maresal si pe ministrul de extene Mihai Antonescu la Palat. Cand au ajuns, le-am expus punctul meu de vedere asupra situatiei: Romania trebuie sa solicite armistitiu din partea URSS, a Marii Britanii si Statelor Unite. Antonescu a raspuns: „Mai intai trebuie sa ma consult cu Hitler”. Si atunci i-am spus: „Asta e, nu-i nimic de facut”. A fost semnalul pentru adjutantul meu, capitanul Dumitrescu. El a intrat in camera insotit de trei ofiteri. Ei l-au anuntat pe Antonescu: „Sunteti arestat”. Maresalul si-a iesit din fire. „Nu pot lasa tara pe mana unui copil!”. A inceput sa strige la generalul Constantin Sanatescu, seful cancelariei mele militare, viitorul premier. Antonescu a fost luat, iar eu m-am apucat de formarea viitorului cabinet. In aceeasi zi, avioanele Luftwaffe au bombardat Bucurestiul. Palatul regal a fost una dintre tinte – asupra lui au fost aruncate cateva bombe. Hitler m-a detestat mereu, in general a detestat ideea monarhiei, pentru ca suveranul este simbol al legitimitatii si continuitatii puterii.
Citeşte mai departe AICI.
MARTIRIUL ÎN ANTICHITATEA CREŞTINĂ ŞI ÎN SECOLUL XX
colocviu internaţional
Sighet, 2-5 iunie 2011
organizat de
Fundaţia Academia Civică
în colaborare cu
Asociaţia „Oglindanet”
cu sprijinul
Institutului Cultural Român din Chişinău
Lucrările colocviului se desfăşoară în sala de conferinţe a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, la Sighetu Marmaţiei, str. Corneliu Coposu, nr.4
Vineri, 3 iunie
Orele 9-10
Vizitarea Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei
Orele 10-10.30
Deschiderea colocviului: Ana Blandiana şi Cristian Bădiliţă
Prima sesiune de comunicări (10.30-13.30)
Moderator: Cristian Bădiliţă
Orele 10.30-11.00
Cristian Bădiliţă
Reflecţii despre martiriul creştin în Antichitate
Orele 11.00-11.30
P.S. Virgil Bercea
Martiri ai Bisericii greco-catolice
Orele 11.30-12.00 pauză de cafea
Orele 12.00-12.30
Attila Jakab
Persecuţiile anticreştine de la Nero până la Constantin cel Mare. Antichitatea reflectată în oglinda pătimirilor moderne
Orele 12.30-13.00
Vasilică Croitor
Constantin Caraman în luptă cu ateismul comunist
Orele 13.-13.30
Discuţii
Orele 14-15.30 prânz
Am avut câteva luni de zile bune în care nu m-am mişcat nicăieri. Mi-am amintit de intimitatea inconfundabilă din fotografiile lui Andre Kertesz şi din cele a lui Joseph Sudek. Mi-am dat seama că perimetrul în care te mişti are o încărcătură aparte, poartă cu sine un soi de melancolie inevitabilă. Că obiectele din jur pot căpăta o valoare în plus dacă sunt privite cum trebuie.
De fiecare dată, la fiecare absolvire, din 1995 încoace, este cu totul altfel. În fiecare an cîte o supriză.
Anul acesta am primit… o „caricatură”. Ba nu, eu îl numesc portret. Caricatura exagerează defectele. Aceasta nu-i caricatură. Mă face mai tînăr, mai frumos 🙂 Chiar mă gîndesc să las înapoi mustaţa 🙂
Andrei Pop, căruia i-am mai publicat o caricatură pe blogul meu (vă rog să o găsiţi singuri singurei… ) a realizat mai multe astfel de portrete pentru cîţiva profesori. Cu toţii au fost copleşiţi nu numai de talentul redării, ci şi de suprinderea unor detalii care trădează ceva din viaţa lăuntrică a fiecăruia dintre noi.
Este probabil a şaptea oară cînd fac o probă de Ramirez, cîteva modele mai cunoscute. Cînd spun probă, vorbesc de cel cam o oră de cîntat. Prima dată am pus mîna pe un Ramirez în Statele Unite. Apoi l-am descoperit şi într-un magazin din România.

Ce sînt chitarele Ramirez? Nu le putem desprinde de numele lui Segovia. Se spune că Segovia a intrat în atelierul lui Ramirez. A cîntat ceva timp la unul dintre modelele foarte bune, apoi l-a pus în suport.
– Îţi place, l-a întrebat Ramirez?
– Da,
– Îl doreşti?
– Nu-mi pot eu permite un asemenea instrument..
– Atunci, ia-l … şi fă-l celebru!
Restul este deja istorie. Ce să mai spunem de Beatles şi de contribuţia lor la promovarea instrumentelor Ramirez?
Cine dintre noi n-a simţit ispita de a răspîndi un proverb, o spusă, o zicală? Care n-am fost tentaţi să „distribuim” pe facebook sau pe twitter o frază care ni s-a părut „inspirativă”?
Din cînd în cînd descopăr cîte o prostioară care a trecut prea repede de filtrul raţiunii celui care i-a fost prim descoperitor. La un moment dat, chiar la intrarea Facultăţii de Litere din Bucureşti, vis-a-vis de arhitectură, cineva a scris: „sună frumos, dar nu-i adevărat!”.
M-a urmărit acel rînd scris în vopsea albă.
La fiecare astfel de scurgere de lexeme împrăştiate în devălmăşie ar trebuie să ne întrebăm încă o dată şi încă o dată: „oare chiar aşa-i? Care sînt totuşi implicaţiile?”
Exemple?
Se ştie că cel mai titrat dirijor român, Sergiu Celibidache, nu credea că muzica ar trebui înregistrată. Este o muzică moartă, spunea.
L-am întrebat pe maestrul Pautza care sînt dirijorii pe care îi admiră? Mi-a spus cinci nume. Cu altă ocazie îi voi deconspira, dar…
Sergiu … Sergiu este deasupra tuturor acestora, el este de pe altă lume. Avea dreptul să fie supărat pe toţi şi să critice cu asprime.. ne critica de pe scaunul unui Zeus al dirijorilor.
Iată ce spunea Celibidache despre înregistrări

Adio, Nestscape Navigator! În 1995 am accesat prima dată o pagină de internet. Era în luna August, în Statele Unite, într-un program de cercetare tutorială. Cîteva zile am fost absolut fascinat de posibilităţile internetului. De atunci Netscape Navigator mi-a rămas un bun prieten.
Sîntem în plin sezon de „graduări”. Toată lumea gradueşte. Fiica noastră a graduat de la liceu… sau a graduat liceul. Azi avem festivităţi de graduare. Se fac poze de graduare, diplome de graduare.
Înţeleg că nu putem scăpa de computer şi nu sînt adeptul „cîinelui fierbinte” în loc de hot-dog, nici „calculator de poală” în loc de lap-top şi totuşi… puţintică estetică, fraţilor.
Graduare sună ca porcul în limba română şi este un calc nereuşit cînd avem alternativa pentru „absolvire”.
Neoprotestanţii sînt şi mai ispitiţi de astfel de calcuri din pricina proximităţii limbii engleze, limba în care ne-am format limbajul teologic.
Să încercăm totuşi să vorbim limba română, cînd este de vorbit limba română şi să vorbim alte limbi, cînd se cere.
Felicitări tuturor gradaţilor… absolvească-vă de păcate Dumnezeu!
După cum am anunţat, astăzi am avut producţia clasei de pian a conf. univ. dr. Daniel Goiţi. Nu-mi revin încă din entuziasm. Mai întîi sala a fost neaşteptat de plină. Am căutat să îi fugăresc pe studenţii care veniseră pentru întîlnirea cu rectorul de la ora 18.00. Studenţii aveau emoţii şi nu doreau să fie prea mult public. Au rămas mai mult de jumătate şi la acest număr s-au adăugat persoane din oraş.
Avem o gîndire de dreapta în România? Există activităţi şi acţiuni demne de atenţie? Ca unul care mă plasez spre dreapta spectrului politic, am fost foarte interesat de articolul domnului Aligica. Autorul răspunde unui alt articol în care dreapta intelectuală este atacată.
Iată concluziile:
Dreapta intelectuala romaneasca are substanta, alonja si greutate. Atat in generatiile mai vechi cat si in noile generatii. Nu exista nimic comparabil la ora actuala pe stanga. Nici in noile generatii si cu atat mai putin in generatiile mai vechi. Ca sa-l citez pe Horatiu Pepine, constrastul este evident. A nu-l sesiza sau a clama ca asimetria este exact inversa realitatii este, inainte de orice, neprofesionist si insultator.
Ma intreb cum poate cineva discuta despre viata intelectuala din Romania fara sa inteleaga ca in vreme ce unii s-au blocat prin transeele combaterii lui Tismaneanu, Liiceanu, Patapievici si Plesu, intre timp, mesajul generatiei celor patru a fost preluat si dus mai departe de noile generatii in moduri ce fac ca pretentia de profunzime, seriozitate, sofisticare sau relevanta practica a stangii intelectuale romanesti sa fie de o inadecvare ridicola.
Glenn Gould nu poate fi ignorat. Este contestat, urît, iubit, dar nu poate fi ignorat. A realizat interpretări ale Clavecinului Bine Temperat în care, aşa cum vedeţi şi auziţi, dublează sunetele pianului de propria voce.
S-a spus că este bolnav psihic, genial, histrionic şi epitetele au continuat să curgă pînă în ziua de azi.
Iată-l într-o înregistrare care îi prinde foarte bine apucăturile. Nimic nu este „corect”, poziţia pe scaun, poziţia degetelor, poziţia la pian etc. Mărturisesc că prefer să îl ascult fără să-l văd, dar îi prefer interpretările deloc cuminţi şi netrase la linie altora, venite din şcoli mult mai conservatoare de hermenutică bachiană.
Glenn vorbeşte bachianeză.
Vineri, 27 mai 2011, orele 18:45
Capela Mare a universităţii
Bvd. Nufărului 87
Recitalul clasei de pian
Clasa: Conf.univ.dr. Daniel Goiţi
Vor interpreta:
Laza Paula, Maior Ana-Ruth,
Matei Camelia, Rethi Briggita
În program, lucrări de: J. Haydn, Fr. Chopin, J. Brahms,
E. Grieg, S. Rachmaninoff, Villa H. Lobos, G. Gershwin
Vă aşteptăm cu drag!
Sîmbăta trecută m-am reîntîlnit cu fostul meu profesor de chitară, Mihai Babii, care acum locuieşte în Chicago. Este neobosit şi cînd vorbeşte ţine mîinile în poziţia de cîntat la chitară, parcă ar cînta la o chitară invizibilă în timp ce explică. Sîmbătă şi duminică a fost ziua reîntîlnirilor după zeci de ani, sîmbătă, cu maestrul Sabin Pautza, duminică, cu prof. dr. Nicolae Bica.
Trecut printr-un cancer devastator, nu se lasă doborît. Şi-a făcut sală de forţă la subsol acasă, a reînceput studiul la oboi şi se tratează de o artrită pentru a continua studiul la chitară. Şi-a comandat un Regun deja pentru studiu.
Este un personaj greu de pus într-o structură, greu de aşezat în sertar şi etichetat. Surprinzător întotdeauna, face cele mai neaşteptate comentarii şi ia decizii imprevibizile.
– Fă-mi o cafea…
– Nu veţi dormi…
– Nu-i nimic..
A doua zi:
Aflîndu-mă în perioada post-Congres, de acestă dată fără fibrilaţii :), mă gîndesc la dezintoxicarea de politică. Aşa am ajuns la cartea prietenului meu Cristian Bădiliţă.