Muzică sfîntă în piaţă şi muzică păgînă în locurile sfinte

Ne-am mai ocupat mintea şi tastaturile şi cu alte ocazii gîndindu-ne la muzică. Martor ne este eticheta aceasta (cam 450 de postări pe această temă pînă acum, adică aproape 20% din blog).

Articolul pe care îl propun pune o problemă interesantă: putem prelua linii melodice care au făcut carieră în baruri, spre exemplu, pentru a le converti şi apoi cînta în Biserică? Există şi reversul? Da! Am fost martorul unei scene incredibile în urmă cu vreo 22 de ani, cînd cineva a luat o melodie compusă pentru corul Sion din Iaşi şi a cîntat-o la o petrecere de absolvire cu versurile schimbate. Dintr-un cîntec dedicat lui Dumnezeu a devenit un cîntec-declaraţie de amor.

Acelaşi cor Sion a confiscat tangouri precum „acum unde eşti Iuda, acum unde eşti Nero… „, tangouri care s-au cîntat cu foc în biserică.

Iată AICI articolul:

We stirred up a little bit of controversy at the church I serve recently by using secular songs as background music during the greeting time. As a church, we’ve used secular songs for openers and specials for about 13 years but not in this capacity and not this regularly. The questions raised by our concerned few have led to some great teaching moments as we explore what the Bible says about a Christian’s relationship with all artifacts of human expression and society at large. I present my best understandings below in hopes that they enrich your ministry and embolden your church body to courageously engage in the society they minister to.

1. All truth is God’s truth, regardless of the source. The personal righteousness of a creator or artist has surprisingly little to do with the truthfulness of their work. Many humans who deny God in their personal lives create artifacts that celebrate His truths. We make no apologies for using work (music, video, stories, quotes, or otherwise) by non-Christians if it contains truth.

Citeşte mai departe AICI.

Kyle Baker is a creator and composer living in Nashville, Tennessee, where he serves as creative director at Harpeth Community Church. His music can be found at kylejbaker.com; his ideas can be found at thinkingcreator.net.

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Întrebările lui Ghiţă, Biserica Baptista, Corul Sion, In-text-esant, Perplexităţi, Pătrăţoşenii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

197 de răspunsuri la Muzică sfîntă în piaţă şi muzică păgînă în locurile sfinte

  1. Marinel zice:

    Frate Marius,
    Mă tem că aţi deschis o cutie a Pandorei prin postarea aceasta 😉
    Am participat cu ceva ani în urmă la o dezbatere extrem de aprinsă pe un site pe tema muzicii în biserici, dezbatere care a durat câteva luni bune! Bănuiesc că ştiţi deja la ce să vă aşteptaţi dacă această postare va genera o dezbatere. Pot să spun că în urma dezbaterii despre care vorbeam m-am ales cu câţiva prieteni foarte buni, fraţi şi surori pe care nu-i cunoscusem până atunci şi câţiva (ceva mai puţini) „neprieteni” (sper că nu duşmani!). Pot să vă spun că muzica a fost, este şi va fi (cât voi mai putea!) al doilea mod al meu de a respira (n-am pus la socoteala plămânii 🙂 )… Sunt foarte, foarte curios cum va evolua discuţia de aici…

    • naomi zice:

      Eu cred ca s-a mai finisat subiectul si discutiile o sa fie mai moderate.
      Si eu sunt curioasa ce-o sa iasa, daca a meritat efortul.

      • Marius David zice:

        nu trebuia să pariez, că am fost plecat ieri, aşa că vă puteaţi face de cap 🙂

        • naomi zice:

          Aha, atunci pot sa-mi spun parerea-mi cruda fara sa mi se taie capul.
          Este o pisa de Bonny M care are ca test Psalmul 137, cineva spunea ca nu-i bai ca a fost folosita in discoteci pentru ca si muzica se poate converti.
          Eu cred ca muzica neadecvata din Adunarile noastre se datoreaza si neglijentei pastorilor care nu sorteaza bine solicitarile la slugire. Nu se poate ca

          • guitarschizofrenic zice:

            nu a fost folosita in discoteci. multi cantareti de soul, r&B ul anilor 70 -80 au scos albume gospel sau cu muzica religioasa pentru ca au crescut intr un mediu crestin protestant. ca doara unde au invatat sa cante asa bine?!

          • naomi zice:

            Ba da eu am dansat de numa numa in discoteca pe vremea cand nu eram mantuita, dar poate nu vorbim despre aceiasi piesa.

            Asta-i?

            • guitarschizofrenic zice:

              povestea cantecului rivers of babylon e mult mai complexa decat pare! ce au facut cei de la boney M e doar un cover al piesei rastafari. in cultura jamaicana versurile au o anumita conotatie – prin alegorie. boney m l a preluat si facut hit pop. de adaugat ca trupa – partea feminina cel putin – e de origine jamaicana.

    • Marius David zice:

      Ah, nu, cutia eset deschisă demult, din Geneza, de la inventatorul Cavalului.
      Dacă este de dezbătut, de ce să nu dezbatem?
      dez-bătem?

  2. Sunt multe anomalii in lumea de astazi.

  3. elisa zice:

    MUZICA CRESTINA
    Dan B.
    1.Proslaveste pe Dumnezeu atat prin
    text cat si prin elementele strict muzicale: melodie,
    armonie, ritm, timbru.
    2.Trebuie sa existe concordanta intre text si muzica. Nu
    putem pune text religios pe muzica lumeasca.
    3.Nu trebuie sa existe deosebire intre muzica de acasa si
    muzica de la Biserica, in ce priveste spiritul, inspiratia
    si principiul proslavirii lui Dumnezeu.
    4.Muzica ritmata nu poate fi acceptata ca proslavind pe
    Dumnezeu deoarece este un element specific senzual, trupesc.
    Folosirea ritmurilor cu care sunt echipate orgile
    electronice trebuie sa fie descurajata. In muzica nu ritmul
    trebuie sa conduca, ci melodia.
    5.Locul principal in muzica crestina il detine textul.
    Mesajul evanghelic este cel care trebuie sa se transmita
    prin muzica. De aceea textul trebuie sa fie clar, exprimat
    in cuvinte alese cu grija, corect gramatical, si potrivit in
    ce priveste accentele fonetice.
    6.Biblia incurajeaza mai mult cantarea decat ascultarea. In
    timp ce manifestarile de spectacol pot genera o proslavire a
    talentelor omenesti, cantarea cu toata adunarea este un
    moment de inaltare sufleteasca si de proslavire a lui
    Dumnezeu.
    7.Muzica instrumentala nu trebuie exclusa, dar principala
    forma sa fie cea vocala, eventual acompaniata de
    instrumente, iar instrumentele trebuie sa fie cu grija alese
    pentru a se potrivi cu cadrul solemn al inchinarii.
    8.Negativele reprezinta un element strain.Ele pot pot duce
    la o interpretare mecanica, artificiala, lipsita de
    participare emotionala, sufleteasca.
    9.Cei care canta vor putea transmite mai bine mesajul
    Evangheliei daca ei insisi sunt oameni consacrati lui
    Dumnezeu si cu o viata sfanta si curata.
    10.Ca sa fie o jertfa de lauda si multumire, cantarea
    trebuie sa fie inaltata nu pentru slava omului, ci numai
    pentru slava lui Dumnezeu. (citat „Trezire Spirituala”).

    1. Va indemn, dar, fratilor, pentru indurarea lui Dumnezeu,
    sa aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie, sfanta,
    placuta lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastra o
    slujba duhovniceasca.

    2.Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va
    prefaceti, prin innoirea mintii voastre, ca sa puteti
    deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea buna, placuta si
    desavarsita. Romani 12-1,2
    >

    • Marinel zice:

      Am câteva nedumeriri…
      1. Cum definim ce timbru Îl proslăveşte pe Dumnezeu?
      2. De acord. Dar dacă o piesă a fost scrisă pentru a descrie dragostea faţă de natură? Să spunem, de exemplu, „Anotimpurile” lui Vivaldi… După ce anume catalogăm că o muzică e lumească? Fiindcă dacă are un text lumesc e simplu.
      3. Dacă acasă ascult, pentru cultura mea muzicală, de exemplu, Bach, Boccherini sau Pink Floyd ori King Crimson (am ales la întâmplare…) sunt păcătos?
      4. Cum şi inima are un ritm şi e cu siguranţă ceva trupesc, ce facem? De acord, nu ritmul trebuie să primeze în muzica creştină, dar e mai bine când se cântă aritmat? E drept, dacă dăm din mână pentru a ţine ritmul unei piese măcar nu se aude…
      5. Aici sunt ABSOLUT de acord. Şi n-ar fi rău dacă s-ar aplica şi în muzica laică… 😀
      6. „In timp ce manifestarile de spectacol pot genera o proslavire a talentelor omenesti, cantarea cu toata adunarea este un moment de inaltare sufleteasca si de proslavire a lui Dumnezeu” Notez că „pot genera”, adică nu e obligatoriu să genereze… Individual nu pot avea momente de înălţare sufletească atunci când cânt şi să o transmit şi celor ce ascultă. Cunosc pe cineva care a fost atât de atins de interpretarea unui cântec încât a început să plângă şi de la acel moment a intrat pe calea pocăinţei. Cred că aici totul de pinde de ce anume îşi propune cel care cântă…
      7. „Păşunile se acoperă de oi, şi văile se îmbracă cu grâu: toate strigă de bucurie şi cântă” (Ps.65:13) Păşunile, oile, văile au voie, instrumentele nu? În Apocalipsa 14:2 se cântă cu alăuta (asta e pentru fratele Marius  ). Ce înseamnă alegerea „cu grijă” a instrumentelor?
      8. Numai pentru că sunt negative? Dacă interpretarea cuiva e mecanică şi artificială cu negative garantez că având acompaniament „live” va fi la fel.
      9-10. Absolut de acord!

      Conform principiilor de mai sus, „sărmanele” surori sau „sărmanii” fraţi mai în vârstă, cu inima plină de dragoste pentru Domnul dar lipsiţi total de auz muzical ar trebui să tacă? Am mai spus şi în alte ocazii… „Dumnezeu se uită la omul care face muzica (la inima din care porneşte), nu la muzica pe care o face omul” Şi aşa o şi primeşte. Altfel, dacă muzica în sine ar fi criteriul, ar însemna să îi refuze pe cei care cântă fals, de exemplu, deşi doresc sincer să-L slăvească pe El. Şi atunci ar fi nedrept şi n-ar mai fi Dumnezeu!

      • Marinel zice:

        Corectare: „Individual nu pot avea momente de înălţare sufletească atunci când cânt şi să o transmit şi celor ce ascultă?” Era întrebare.

    • ACIDUZZU zice:

      Acelasi gen de muzica acceptata ca inchinare, o salut si eu din toata inima.

      Nu facem spectacol inaintea Domnului !

      „Matania…, canta lauda la rugaciune” spune Neemia cap. 11:17.
      Doar atat si este suficient pentru a fi primita drept inchinare inaintea Domnului !

      Si doar, Matanie, era stranepotul lui Asaf ! Nu un oarecare „inchinator” de circumstanta !

  4. elisa zice:

    „Influența duhului erotic este simțită aproape peste tot în cercurile evanghelice. Multe cântări din anumite tipuri de întâlniri au în ele mai mult romantism decât Îl au pe Duhul Sfânt. Atât cuvintele cât și melodia sunt făcute pentru a ridica lascivul. Cristos este curtat cu o familiaritate care denotă o total ignoranță cu privire la cine este El.

    Nu este intimitatea reverențioasă a sfântului care se închină, ci familiaritatea neobrăzată a celui care iubește în mod carnal.

    ( Născut după miezul nopții – A.W. Tozer

    • ACIDUZZU zice:

      “Influența duhului erotic este simțită aproape peste tot în cercurile evanghelice.”
      Nu numai influientele duhului erotic ci si mantrele shamanice din religiile orientale, „adeca” textele repetitive care induc starea de transa…
      Prietenul meu, fratele Negrulescu Ionel, dr. in psihiatrie clinica si directorul unui spital de profil din Romania se exprima fara echivoc: „repetitia este mama invataturii, dar repetarea este MAMA DELIRULUI ! Punct !” Sau cu spunea profetul Amos 6:5-6:”Aiurează în sunetul alăutei, se cred iscusiți ca David în instrumentele de muzică. Beau vin cu pahare largi, se ung cu cel mai bun untdelemn, …si nu se intristeaza de prapadul lui Iacov…”

      „Curat-murdar, coane Fanica !”

      • ACIDUZZU zice:

        PS.
        Ce mi-e „Baba-Rada” si ce mi-e…”Rada-Baba” , adicatelea, aiurarea pe muzica „scremuta” sau aiurarea obtinuta prin scrijelire (recte, proorocii lui Baal) !

    • Gabriel Mirel zice:

      Presupun ca este o carte buna „Născut după miezul nopții” de A.W. Tozer.

      Vreau sa o comand, de fapt… am vrut sa o comand inca de acum ceva timp, insa am ales alte doua carti in schimb!
      Acum insa, cred ca am sa includ si cartea aceasta.

  5. Teofil S zice:

    E utilă delimitarea muzică religioasă/muzică bisericească?

    Demersul muzical al lui Luther e legitim? Că seamănă tare bine cu convertirea tangoului.

    • Marius David zice:

      draga TEofil S. eşti sigur?
      Tocmai am aflat din partea unui muzician că multe dintre poveştile cu Luther care a luat din taverne cîntece şi le-a transformat în cîntece de biserică nu reprezintă altceva decît legendă, mit.
      Este vorba de o singură bucată. Voi căuta să îmi amintesc numele şi motivaţia lui a fost următoarea: „la început a fost a noastră, n-am făcut altceva decît să răscumpăr prizonierul”

      Să ne informăm mai bine şi eu şi tu şi să vedem ce iese… eu tind să cred acestă variantă… sounds like Luther, dar nu sînt sigur. S-ar putea să ai tu dreptate.

      Chestia cu Berea însă este adevărată… 🙂

      • Teofil S zice:

        Să presupunem că nu e adevărată chestia. Dar am auzit muzică populară nemțească (cel puțin așa pretindeau ăia de la emisiunea în limba germană de pe TVR că e – asta prin anii ’90 pe la început) pe care o cântă fără probleme fanfarele baptiste. Cred că e foarte dificil de stabilit originea fiecărei piese intrate deja în folclorul bisericesc local. Nu ştiu ce criterii se pot propune.
        Poate că ar trebui ca discuţia să înceapă de la definiţia muzicii ca atare. Dacă de doar o „unealtă” care poate fi „aseptizată” și folosită în scopuri nobile, atunci se justifică transferul. Dacă e impură în substanța ei, altfel ar trebui pusă problema. Peste toate astea, se adaugă și ignoranța/indiferența mediului la sursele din care își procură „materialele”.

        Totuși, m-ar fi interesat mai ales un eventual răspuns la prima întrebare. Putem introduce această distincție în zona evanghelică?

        • Marius David zice:

          Nu spun că nu există acest fel de cazuri,
          există cu siguranţă, uită-te la celelalte comentarii şi ai demonstraţia.
          întrebare mea a fost … este legitim sau nu,
          dacă da, şi trebuie să răscumpărăm, trebuie să luăm în stăpînire, am putea lua în stăpînire şi lambada?

          zilele astea am auzit o cîntare exact în ritm de lambada….
          eu cred că un minim de filtru, o sită metodologică prin care să filtrăm muzica ar trebui impusă în zona evanghelică.
          ignoranţa nu este o scuză.

  6. ACIDUZZU zice:

    „Frate Marius,
    Mă tem că aţi deschis o cutie a Pandorei prin postarea aceasta ;)”

    Subscriu si eu asa dupa cum am facut-o si cu alte ocazii, la alte postari de referinta pe acest blog si nu numai.

    Cam tardiv se „deschide cutia Pandorei” dar mai bine mai tarziu decat niciodata !

    Ne asumam riscul unor astfel de discutii !

    • Marius David zice:

      păi nu asta este specialitatea mea? Să deschid cutii… de obicei capete rotunde care au nevoie de în-colţire 🙂

      • ACIDUZZU zice:

        Intelepciunea domniei-tale este caracteristica abilitatii de a inchide gura leului si nicidecum, de a-ti indesa capul in gura leului aidoma unui dresor antrenat in executarea unui numar de circ dintr-un spectacol de duzina !

      • ACIDUZZU zice:

        Frate Marius,
        Daca tot ati deschic cutia…, sa vedem ce se afla si aici:

        SE-NGHESUIE „VORBITORII”…

        ROMANI 10:14-15;
        MATEI &:21-22; MATEI 15:14;
        LUCA 6:39; MATEI 23:13-32.

        Se-nghesuie “vorbitorii” Tăi, o Doamne,
        ( Doar trăitorii sunt puţini…)
        Sfătoşi, pragmatici, dându-şi coate,
        Nerăbdători, cu zel înspre străini ;

        Chemându-i azi la Calea Sfântă
        Ca o trompetă spartă, fără Har;
        Nedesluşit, Salvarea cântă
        Dar nu trăiesc sfinţirea, n-au habar

        De părtăsia sfântă, sus, pe Munte
        Cu Fiul Celui Sfânt, crucificat;
        Şi viaţa lor de peşteră, ascunde
        O tainiţă, ce-i plină de păcat !

        Călcând grumaji de frate-n adunare,
        Nestingheriţi încearc-a-şi face loc;
        N-au lege, nici ruşine, cumpătare,
        Când glăsuie aprind al urii foc !

        Cutreieră pieţe ziua-ntreagă,
        Rostind slogane învăţate pe de rost;
        Vorbirea li-este stearpă şi beteagă;
        Şi sterp e rodul lor cules, anost…

        Umblarea lor e-n mare vogă,
        Se cred deştepţi şi sfinţi şi tari;
        Râvnesc doar jilţuri ca în sinagogă
        Şi chiar de…europarlamentari !

        Căci nimeni nu-i întreabă de trăire,
        De naşterea din nou, sfinţiţi pe veci;
        Ci doar atât: de implicare benevolă
        La maratonul firii, laudelor seci…

        Prezenţa lor e-aşa de…oportună
        În orice loc, la orice închinare;
        Trăirea lor ? A firii vechi cutumă,
        Mascată fin când intră-n Adunare !

        Se vâră – lupi în piei de oaie –
        În turma mică-n timp de rugăciune;
        Concurs de rugă fac şi duh înmoaie
        Cu vorbe-nalte, fală şi…tăciune !

        Străin le este Sfântul Duh al păcii,
        Înduplecării şi-nţeleptei Vreri;
        Poartă sub zâmbet ascuţite lăncii
        Şi rugă de făţarnici farisei…

        În timp ce-acei smeriţi, tăcut rostesc
        Fierbinte, ruga către Salvator;
        Spunându-şi păsul arzător, soptesc
        Înfrânţi de…”concurenţă”, sfidător !

        Se-nghesuie la “laudă şi-nchinare”
        În oştile de cântăreţi vestiţi;
        Şi cântă, cântă fără încetare
        Străini de pocăinţă, nesfinţiţi…

        Şi cred că…cerul tot este al lor,
        Cu-un falnic drept succesoral;
        Lăsat din tată-n fiu, urmaşilor
        Iar pocăinţa…e un fapt banal !

        Grumazul nu şi-l pleacă a smerire
        Şi inima de piatră, grea le este;
        Cu “clanul” ei se duc în nemurire:
        Nepoţi şi fii, bărbaţi cu-a lor neveste !

        Dar vine-o zi de dreaptă răsplătire:
        Lucrarea tuturor va fi plătită;
        Şi gând şi faptă şi trăire
        Ca auru-n tigaie, dovedită !

        ACIDUZZU, 29-31.12.2007

  7. rodica botan zice:

    Mi-mintesc de o sora batrina imbracata taraneste cu ie si vestuta din biserica noastra din Petrila, care cinta leganindu-se – melodii de…muzica populara – dar cuvintele erau de lauda Domnului. Nu ne-a trecut niciodata prin minte sa punem in discutie cintarea ei. Cind comunistii au dat foc bisericii si au luat apa din oras, ea care locuia linga biserica – a alergat si cu apa vitelor ei a stins focul si ne-a salvat biserica. Cu siguranta cintarea ei nu putea sa fie decit forma in care stia sa-si exprime dragostea fata de Christos. In unele biserici insa se vede treaba ca nimeni n-ar mai lasa-o sa cinte…
    Mi-amintesc ca in biserica noastra s-a cintat orice cintare – unele melodii chiar imprumutate asa cum s-a spus in articolul de mai sus…si fratii s-au bucurat de cintarea noastra a tinerilor si nu ne-au apostrofat absolut niciodata. Au fost bucurosi ca transformam tot ce gasim in ceva ce aduce slava Lui Dumnezeu.
    Poate treaba asta e ca si cu bucatele…toate sint bune daca dai multumire Lui Dumnezeu pentru ele. Eu una cred ca sunetele au fost facute ca sa-L slaveasca pe Dumnezeu…toate sunetele. Si daca cineva le foloseste pentru altceva- e problema lui personala. Si daca noi gasim o bucata muzicala placuta si o aducem si pe ea Domnului ce-i rau cu asta?

    • Marinel zice:

      Deşi am criterii muzicale destul de „aspre” pentru evaluarea valorii muzicale a unei piese, subscriu întru totul. Închinarea personală este şi o responsabilitate personală. Cine poate garanta obiectivitatea criteriilor de evaluare ale unui „responsabil general” pentru toată lumea? O observaţie, totuşi… În baza unui simplu bun simţ, cred că nu mai poţi închina lui Dumnezeu ceva ce a fost închinat diavolului. Exemplu: o manea care vorbeşte despre păcat mai poate fi adaptată unui text creştin?

      • vio zice:

        Dar despre „O Sole Mio ” ce parere aveti?
        (mie imi place si melodia si cuvintele adaptate…;)

        Manelele nu pot sa le iau in calcul…

        • Marius David zice:

          părere proastă.
          L-am auzit în multe interpretări.. ESte o bucată care se cîntă adesea ţipat. N-avm noi tenorii ăia cărora să le reuşească acutele pe care le cere partitura.
          Apoi… este o bucată care trebuie cîntată eminamente solo şi pune foarte mult accent pe interpret.
          Prefer muzica comunitară în biserică, care tinde să ademnească coliturghisitorul.
          cu o, sole mio, tocmai asta-i chestiunea… izolează interpretul într-un exerciţiu de performanţă aproape extremă.

          • Marinel zice:

            Răspuns (aproape) perfect 😉
            Personal şi eu cred că aceea este cu adevărat muzică de închinare (nu mă refer la genul „praise and worship”!) care nu doar că transmite ceva curat spiritual prin intermediul textului, ci şi care reuşeşte să atingă acea coardă sensibilă a inimii ce-L caută şi tânjeşte după Dumnezeu. Suntem diferiţi, cum spuneam, „o turmă, nu o oaie mare”, simţim diferit, comunicăm în mod diferit şi putem să exprimăm diferit ceea ce simţim. Tocmai în aceasta stă minunăţia unităţii în Duhul! (nu a uniformităţii!).

            raspunsul meu, ca imi refuza intrarea la comentarii

            sigur, sîntem diferiţi, cum diferită este şi muzica,
            eucred că muzica este diferită şi poate fi legată de topică, de locaţie, ar putea fi o altă categorie de taxnomie a muzicii,
            exită muzică de condus,
            muzică de făcut duş, muzică de adormit, de lucrat, poate că există şi muzică pentru anumite probleme difestive …
            spre exemplu, cum dau de Valea Oltului la condus, pun Supernatural, două bucăţi şi trec Valea conducînd în timp optim,
            poate că există şi muzică de udat grădină,
            nu toate îşi au locul în sanctuar,

            • Gabriel zice:

              Cantarile cele mai bune domnilor sunt acelea care il slavesc pe Dumnezeu si cans cel ce le canta este un om neprihanit.Din pacate in vremurile noastre cantarile sunt facute la norma. Eu can’t cam la trei instrumente am compus chiar si cantari.Dar totusi ca sa ajungi sa publici o cantare care este fireasca…
              Odata umblam pe un arranger workstation si probam un style. SI CE SA VEZI LA INTRO ERA EXACT MELODIA DE LA UN CANTEC CRESTIN PE CARE FRATII NOSTRI IL CANTAU IN BISERICI.

              • uwe zice:

                Ce spui? Cei care au facut workstation-ul au furat intro-ul de la neprihanitii care aduceau slava Domnului sau invers?

                Se practica furtul. Saptamana trecuta am auzit la RVE unii care foloseau ca negativ o piesa scoasa de o casa de discuri romaneasca dintr-un album cu cantece vechi pe sunet de chitara electrica. Aloha Oe se numeste piesa.

              • Gabriel Dinca zice:

                Cei care au facut cantarea au copiat melodia de la intro.nu vreau sa intru in detalii. Am fost putin mirat.

              • Gabriel Dinca zice:

                Problema muzicii este destul de serioasa.

              • Marius David zice:

                Asta este afirmaţia săptămînii! mulţumesc 🙂

            • Marius David zice:

              sigur, sîntem diferiţi, cum diferită este şi muzica,
              eucred că muzica este diferită şi poate fi legată de topică, de locaţie, ar putea fi o altă categorie de taxnomie a muzicii,
              exită muzică de condus,
              muzică de făcut duş, muzică de adormit, de lucrat, poate că există şi muzică pentru anumite probleme difestive …
              spre exemplu, cum dau de Valea Oltului la condus, pun Supernatural, două bucăţi şi trec Valea conducînd în timp optim,
              poate că există şi muzică de udat grădină,
              nu toate îşi au locul în sanctuar,

            • Marius David zice:

              Marinel, vezi ca ti-am raspuns in interiorul casetei cu raspunsul tau

              • Marinel zice:

                Am văzut răspunsul şi mă tot întreb de atunci care Supernatural 🙂
                Evident că n-o să cântăm „muzică de făcut duş” în biserică, dar cum şi pe ce criterii stabilim care e cea pentru biserică? Am detaliat puţin întrebarea în discuţia cu Gabriel.

              • Marius David zice:

                Ghici care Supernatural? ăla care a luat o grămadă de premii Grammy 🙂
                Cum stabilim? Iată o discuţie care merită purtată separat.
                TREbuie să pornim serios, după părerea mea, de la Platon (fără glumă), rolul artei, a muzicii, Pitagora, Augustin, De musica,
                Se angajează cineva în acest demers sau discutăm discuţii?

      • rodica botan zice:

        Eu zic ca ar fi minunat ca cel care cinta maneaua respectiva ( sau cum ii mai zice) – sa se pocaiasca si sa schimbe cuvintele dind slava Domnului…Nu ati fi bucurosi sa vedeti asa ceva?

          • Gabriel Băloi zice:

            BA NU , Rodica Botan , nu aş vrea să văd aşa ceva !

            • Mircea zice:

              Dragul meu, cine esti tu sa decizi ce primeste si ce nu primeste Dumnezeu?!
              Oare nu spune Cuvintul Domnului lui Petru (si el om neprihanit, dupa Lege, dar predispus la judecati supuse limitarii omenesti) „… Ce a curatit Dumnezeu tu sa nu numesti necurat…” Si a fost nevoie ca Dumnezeu sa-i spuna asta de trei ori ca sa priceapa.

              Imi permit sa-mi exprim si eu o parere de nespecialist.
              Din cite inteleg eu, muzica este un limbaj, o modalitate de exprimare si de comunicare intre oameni, dar, la modul suprem, intre om si Dumnezeu.
              Nici o limba nu e necurata in sine, ci Duhul Sfint a dovedit la Rusalii ca toate limbile pamintului pot fi rascumparate si sfintite.

              Dupa mai bine de 1500 de ani dupa Cristos, anumite biserici inca sustineau ca exista doar trei limbi sacre: latina, greaca si slavona. Iar Biserica murea fara Cuvintul tradus in limba „vulgului” a vorbitorului fara scoala.

              Oamenii se inchina Domnului cel mai bine in limba lor. Asta arata clar F.A.

              Am inteles un lucru de la un prieten al meu, englez, fara facultate. Muzica cu care cineva a crescut (ma refer la stil, nu la continut) este vehiculul, sau limbajul in care el intelege cel mai usor mesajul Evangheliei. Desigur, el poate invata si o alta limba, care sa exprime si mai bine Evanghelia, o limba mai bogata, mai capabila de mult rafinament etc, dar, pina atunci, aia e limba lui nativa. Si trebuie sa-i luam pe oameni de acolo de unde sint sint. (Dupa cum teologia are, desigur, posibilitati mult superioare in engleza sau germana, de exemplu, un trib din Africa trebuie sa auda totusi Evanghelia in limba lui si sa se inchine lui Dumnezeu in ea.
              Fiecare generatie are limbajul ei muzical. El trebuie „rascumparat”, sfintit, si inchinat Domnului. Ce inseamna asta mai exact ii las pe muzicieni sa discute.

              Ce bucura pe Domnul, o muzica perfecta cintata dintr-o inima falsa, sau o muzica „populara” cintata dintr-o inima devotata Lui?

              Dragii mei, nu fac apologia muzicii pop. Personal prefer muzica clasica, dar in cei aproape 50 de ani traiti in biserica cred ca Domnul m-a invatat sa ma uit mai mult la inima celui care cinta, nu numai la stil si perfectiunea executiei.

              Fiti binecuvintati cu totii si Domnul sa ne ajute ca in saptamina in care am intrat sa… „…cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului… cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră.
              Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.”

              • Mircea zice:

                PS. Prietenul meu englez era total ne-dus la biserica, nici el, nici parintii, nimeni din familie. S-a pocait pe la 45-46 de ani, aducindu-si fetita la Scoala Duminicala. Mi-a spus insa ca stilul unor crestini, „traditional”, invechit, infelxibil, ii repugna.
                Biserica unde s-a pocait nu e o biserica „moderna” neaparat. E o biserica Anglicana evanghelica. Dar o biserica unde (in majoritatea cazurilor) se simte dragostea crestina.

    • Marius David zice:

      N-am nimic cu folclorul autentic, Rodica Botan, chiar eu am prezentat o soră care cînta impecabil astfel de cîntece ca cele amintite de tine.
      În fiecare gen, stil… există muzică bună şi muzică proastă.
      Fraţii de la Toflea cîntă cîteva bucăţi absolut superbe, aşa cum azi dimineaţă am auzit o urîciune…dar în acelaşi stil manelisto-popularo-acordionistico-mediocrizant „Strigă Duhul întruna”.

    • Prince zice:

      rodica botan, frumos spus si total de acord cum ai explicat.

  8. damaris zice:

    eu cred ca depinde de melodie./…cum e simfonia a 9a de beethoven pe care noi o folosim la te adoram in fericire si suna bine…nu putem compara nici muzica lumeasca de acum 20 cu cea de acum….

    • rodica botan zice:

      Cum ar da slava Domnului niste negrii din Africa care au ritmul tobelor intrat in singe? Si ma intreb daca apostolul s-a fi referit si la muzica cind zicea ca se poarta ca si natiile cu care discuta ca sa le cistige pentru Christos?! Si oare de ce trebuie altii neaparat sa aiba talentul sau gustul nostru in orice ca sa slaveasca pe Dumnezeu? Noua trebuie sa ne placa? Urechea noastra sa fie multumita?
      In fata Domnului un bogat si un sarac se rugau. Unul stia ca nu-i vrednic de nimic si abia indraznea sa scoata un sunet. Celalalt in acordanta cu toate cererile de eticheta de care era nevoie la sinagoga…chiar il si dispretuia pe alalalt care nu se conforma …Care sunete au fost acceptate?
      Ana plingea in rugaciune ca o femeie beata…Ma intreb daca astazi nu ar fi fost data afara urgent ca deranjeaza…cu bolboroselile ei…ce sunete o fi scos?
      David dansa si cinta in fata chivotului de bucurie…Nu sintem noi toti diferiti? Nu sintem creati diferit si ne exprimam ca atare?
      M-am gindit aseara la pasari…privighetoarea si cioara. Acelasi Creator. Daca cintecul privighetorii ni se pare demn de a da lauda Domnului…si pasarile dau Slava Lui…atunci cum ni se pare croncanitul ciorii? Si ea face aceeasi lucrare…
      Ma intreb cum ar vorbi pietrele…ce sunete ar scoate…?! Ma mai gindesc ca Pastorul ne cunoaste si dupa sunetele care le facem…le recunoaste ca El ni le-a dat…Ma intreb si eu pentruca m-am gindit ca treaba este periculoasa – citind despre cutia pandorei care s-ar putea deschide. Poate o sa ramina inchisa pina la urma…cine stie?!

    • LiviuPaul zice:

      Linia melodică din Oda bucuriei de L.v.Beethoven este inspirată din muzica populară germană. Încă din tinereţe compozitorul a observat că versurile lui Shiller ˝An die Freunde˝ (Către bucurie) pot fi suprapuse pe melodia unui cântec popular german ˝Gegenliebe˝ (Iubire împărtăşită) auzit pe malurile Rhinului. Prelucrată (aproape în toată perioada de creaţie) de geniul lui Beethoven, această melodie devine imnul cântat de cor şi orchestră în partea a IV a Simfoniei a IX a cu Coruri, apogeul creaţiei beethoveniene.
      Am citit că, iniţial, sub influenţa revoluţiei franceze, Beethoven a intitulat-o Oda libertăţii, dar pentru că cenzura a interzis acest titlu, a denumit-o Oda bucuriei, spunând că fericit/bucuros poate fi numai un om liber.
      Tema melodică o regăsim şi în Fantezia pentru pian, orchestră şi cor.
      Nimic nefiresc ca protestanţii să preia tema muzicală şi, adaptată, să o pună pe versurile lui Henry van Dyke ˝Te-adorăm în fericire˝. Yehudi Menuhin referindu-se la creaţia lui Beethoven a afirmat: ˝Poate că Dumnezeu grăise mai înainte ceea ce Beethoven se mulţumea să citeze˝. Amintesc că Imnul Europei se cântă pe muzica şi textul original din Simfonia IX.
      Folosirea muzicii populare pentru închinare cultică şi personală în protestantism nu este o noutate. De exemplu, Martin Luther s-a inspirat din muzica populară germană şi din imnurile husite.
      Redau din Cântările Evangheliei editată de Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România – 2006 imnurile creştine a căror melodie este inspirată din muzica diferitelor popoare: nr. 427 Melodie cubaneză, nr. 121 Melodie engleză, nr. 562 Melodie populară indiană, nr. 373 Melodie populară suedeză, nr. 47, 301, 307 Melodie rusească, nr. 470 Melodie siciliană, nr. 4 Melodie suedeză, nr. 43, 136, 230, 506 Melodie tradiţională americană, nr. 481 Melodie tradiţională engleză, nr. 86 Melodie tradiţională galică, nr. 150 Melodie tradiţională irlandeză, nr. 166 Melodie tradiţională turingiană.
      Mai amintesc că am un CD cu 18 imnuri creştine, din care 3 sunt puse pe melodii populare germane.

  9. BenO zice:

    Marele nostru imn „Maretul har” are la origine un cantec de pahar irlandez.(Sursa maestrul Pautza) Si multe din cantarile care se gasesc in cartea de cantari sunt pe melodii de muzica country.
    Si asta doar despre muzica… cate texte ale cantarilor nu prea sunt in regula, vorbesc despre cele din cartile de cantari ?

    • Marius David zice:

      se poate! Asta este întrebarea: putem răscumpăra ORICE linie melodică?

      să încercăm cu Maria tănase,

      Cine iubeşte şi lasă,
      Dumnezeu să-i dea pedeapsă,
      Tîrîişul şarpelui,
      şi mărsul gîndacului…

      Este un cîntec religios, îl pomeneşte pe Dumnezeu,
      justiţie divină…
      Să încercăm să îl facem să sune şi mai bine, eliminind partea care ţine de amor.

      • Marinel zice:

        Ei, vedeţi? Până la urmă rămân în discuţie criteriile, nu? Eu rămân la principiile pe care le-am verificat, „Dumnezeu se uită la omul care face muzica (la inima din care porneşte), nu la muzica pe care o face omul”…

        • Marius David zice:

          nu întotdeauna, Marinel, nu întotdeauna, nu putem generaliza. sînt diferite daruri, diferite chemări, s-ar putea ca omul să fie onest, dar să nu poată face muzica, poate că are doar chemarea de a cînta comunitar.

          • Marinel zice:

            Corect. Aveţi dreptate, dar criteriile se pot referi şi la acea „selecţie” prin care se pot diminua cântările „solo” în favoarea celor comunitare. Doar că e un act extrem de sensibil (deşi n-ar trebui să fie dacă există maturitate spirituală la omul respectiv). E drept, în cazul de faţă eu ma refeream la criteriile de selecţie a pieselor, nu neapărat şi ale interpreţilor.

      • rodica botan zice:

        Asta e chiar culmea…am plecat din Romania de 31 de ani si citind versurile Lataretei m-am pomenit fredonind melodia, desi n-o mai auzisem de atunci… Si nici n-am iubit niciodata muzica populara. O fi si asta un motiv pentru care unele melodii „emigreaza” in sau influenteaza repertoriul nostru bisericesc?

      • LiviuPaul zice:

        Iată totuşi un tangou, ˝răscumpărat˝ cu succes, zic eu.
        ˝Aprinde o ţigare˝, nu ştiu nici compozitorul şi nici textierul, dar s-a bucurat de mare succes în perioada interbelică, în interpretarea lui Cristian Vasile.
        Iată textul:
        Când de ochii tăi adânci mi-e dor şi-n noapte
        Chem o rază din lumina lor de vis
        Stele mici spre tine când mă-ndeamnă-n şoapte
        Şi-s flămând de al iubirii paradis
        Iau atunci şi sorb cu sete din ţigare
        Şi în fumul ei ucid cumplitul dor
        Şi e a mea atuncea lumea asta mare
        Şi de viaţă mă îmbăt ca de alcool.

        Refren:
        Aprinde o ţigare!
        Şi-n fumul care zboară-n nori albaştri ca un vis
        Cufundă-te-n uitare
        Şi lasă gândului cărare spre abis!
        În fumul de ţigare
        Durerilor găseşte tainicul liman
        Găseşte o nouă zare şi dorului alean.
        În fumul de ţigare
        Ce se pierde în val

        Când ajungi să crezi că viaţa-i o povoară
        Şi dureri de neînţeles te apasă greu
        Când afară-i ciripit de primăvară
        Iar în sufletul tău toamnă e mereu
        Înfrăţeşte-te cu fumul de ţigare
        Şi te avântă pe aripa-i de mister.
        În regatul fără nume şi hotare
        Şi colinde prin oceanul de eter.
        Refren
        Sursa: Jurnalul naţional, Ediţie de colecţie, 23 februarie 2009 şi altele.
        Iată şi melodia:

        Şi iată ce a rezultat după ce melodia a fost pusă pe textul lui Costache Ioanid:
        Când ajungi să-ţi fii tu însuţi o povoară,
        Când puteri de ne-nţeles te-apasă greu,
        Când pe crengi sunt numai flori de primăvară,
        Iar în tine frunze moarte cad mereu
        Când spre tainice urzeli ce se destramă,
        Rătăceşti ca un pescar de amăgiri,
        N-auzi tu un glas de Tată ce te cheamă?
        N-auzi tu chemarea veşnicei iubiri?
        Refren:
        Întoarce-te la Domnul!
        Aşa cum eşti cu zdrenţe-n suflet şi poveri!
        Întoarce-te la Domnul
        Un cuget nou şi-o altă inimă să-I ceri!
        Întoarce-te la Domnul!
        La pieptul Lui să înţelegi cât te-a iubit.
        Crezând în jertfa-I sfântă vei fi-n veci fericit.
        Întoarce-te la Domnul copil regăsit!

        Ca-ntr-un joc, legându-ţi ochii cu năframa
        Tu alergi să prinzi minciuna unui vis
        Dar opreşte-te prietene, ia seama,
        Paşii tăi se-ndreaptă-n grabă spre abis!
        În zadar aştepţi năluca fericirii;
        În zadar apuci cu pumnii amândoi;
        Vei plăti din nou tribut dezamăgirii,
        Obosit, cu ochii plânşii, cu pumnii goi…

        Sursa:
        Cântări creştineşti
        Biserica Evanghelică Română, 1999
        Editura Stephanus
        şi melodia:http://www.trilulilu.ro/ieconiah/df9f75403c30df

        • eLioR. zice:

          faina cantarea pe versurile lui Costache Ioanid. n-o stiam.

        • guitarschizofrenic zice:

          suna bine, imi place dar varianta „crestina” chiar daca a fost inspirata de piesa lui Cristian Vasile nu mai e tango, nu mai are tempo ul, ritmul/groove ul de tango, e cu totul altceva.

          • LiviuPaul zice:

            @guitarshizofrenic, sunt întru totul de acord. Când am spus răscumpărare, am simplificat foarte mult, nu am vrut să spun că este tot un tangou. Cântarea este întradevăr altceva.
            Mai amintesc că s-a cântat mult în mediul evanghelic, în special de către tineret, prin anii 1970 – 80, apoi a trect în uitare. M-am bucurat să o regăsesc în cartea de cântări a Bisericii Evanghelice din România, în bisericile căreia încă se cântă.

            • guitarschizofrenic zice:

              @LiviuPaul eu cred ca avem de aface cu un fenomen normal, muzica din mediul protestant se transforma odata cu restul curentelor din muzica si este influentata direct. nu este nimic rau in asta.
              legat de tango urile din perioada interbelica din ro. a fost un boom atunci nu numai in ro ci peste tot in europa se traduceau tango uri, acest gen era foarte popular dar tango ul romanesc nu e chiar tango „orighinal” argentinian.

        • Marius David zice:

          ce aş putea comenta?
          🙂

      • eLioR. zice:

        oribil. : D nu suport melodia asta a mariei tanase. nu ca altele as stii. : ))

  10. BenO zice:

    Nu cred ca putem rascumpara orice linie melodica.Oricum felul in care unii coreleaza muzica cu textul ma inspaimanta. De multe ori bunul simt muzical lipseste.
    Dar bine ca sunt si exemple bune. Mai sunt si oameni care studiaza putin fenomenul muzical inainte sa traduca sau sa compuna ceva. Anca Ciora este un exemplu foarte frumos cu melodia O Doamne-asterne slava Ta. Muzica facuta dupa text si nu invers. Aici se fac mari greseli. Muzica este servitoarea textului, sau cel putin asa ar trebui sa fie. Dar, sa fiu iertat, nu pot sa ma inchin cand se canta despre zilele din urma pe o muzica vesela, de cowboy texani
    Ce putem rascumpara totusi ? Asta da tema de meditatie

  11. vioricaO zice:

    Daca suntem la ora datului cu parerea, nu cu piatra:) va spun si eu ce parere am:
    – in biserica, prefer sa ascult si sa cant o melodie care imi misca inima, care imi atinge sufletul care sa-l laude pe Domnul, nu sa-mi loveasca timpanele sau stomacul. Oricum, Adunarea e locul unde ne intalnim cu Dumnezeu si cred ca-n cultura noastra, muzica, ritmul mai domol, mai dulce e de preferat celui care-ti misca piciorul…
    – la radio, la Vocea Evangheliei, singurul post pe care-l ascult, nu ma deranjeaza daca sunt si melodii mai ritmate, mai ales daca dau cu aspiratorul, sau sunt cu carpa de stres praful in mana:)) ritmul mai alert chiar imi prinde bine:))
    Cred ca nu trebuie sa judecam pe cei carora le plac altfel de linii melodice, depinde si de temperamentul fiecaruia dintre noi.
    Dar nu mi-ar placea sa aud in biserica ” o sole mio” pe text crestin: melodia asta o cantau gondolierii, femeilor de moralitate indoielnica…asa stiu eu, poate gresesc..
    Acum si partea muzicala din simfonia 9-a Beethoven, pe care noi o cantam cu mare drag, s-a renuntam la ea ,fiindca a devenit si imnul Europei?
    Eu cred ca si aici la muzica, ca si-n alte domenii, ar trebui sa fim echilibrati si sa gasim buna masura la intelegere si mai ales in dragoste, pentru Dumnezeu in primul rand si pentru ceilalti oameni, asa cum sunt , cu bune sau mai putin bune, pentru ca nimeni nu-i perfect pe pamantul asta, nu-i asa?

    • ACIDUZZU zice:

      Cred ca pentru intelegerea deplina a muzicii duhovnicesti ca expresie a starii sufletului ce se inchina (nu presteaza) ar cam fi suficient chiar acest comment al domniei-tale. (I Corinteni 2:14)

  12. ben zice:

    Asa cum fizicienii au explicat reactiile chimice prin teoria atomilor, si atomii prin protoni, neutroni si electroni, poate ar fi utila o analiza a ceea ce este muzica.
    In sens fizic, o nota muzicala este o unda mecanica. Insa muzica este o insiruire de note, si aici apare elementul esential, si anume informatia. Cand ascult muzica, imi este transmisa o informatie. Si, asa cum cuvintele transmit ganduri, si ne este foarte usor sa intelegem, muzica transmite sentimente si stari. Chiar daca nu avem o reactie la fel de constienta ca si in cazul cuvintelor, suntem influentati.

    1) Partea sentimentala. Din muzica laica, nu putem adapta o melodie care evoca dispret fata de Dumnezeu, sau ura, mandrie, rebeliune. Si versurile cantecelor spun ceea ce compozitorul simte. De fapt, ideea de a schimba versurile unui cantec este absurda. Ca si cum as lipi o jumatate de pruna cu o jumatate de caisa. Mai dificil este cu muzica instrumentala.

    2) Partea spirituala. Este greu de crezut ca omul poate face ceva fara sa fie infuentat de vreun duh, Duhul lui Dumnezeu sau un duh rau. Nu ca nu ar fi capabil, dar lupta este prea apriga pentru a avea un moment de singuratate. Folosesc un exemplu cunoscut, acela al africanilor care atrag anumite duhuri prin muzica. Cred ca orice muzica atrage duhul care a inspirat-o.
    Bineinteles, conteaza si cel ce canta muzica laica, de ce duh e influentat in acel moment. Daca are Duhul lui Dumnezeu, probabil ii este greu (nu imposibil) unui duh strain sa intervina. Deci nu ar fi o problema ca unele cantece laice sa fie cantate, chiar cu versurile lor, de catre crestini, cu modificarea intelesului (dragoste, etc. ). Insa problema este a calitatii spirituale. Deci nu in adunare.

    PS: Consider ca, inchinare adevarata poate fi facuta de africani, sarind si batand din palme, cu tobe si strigate. Conteaza duhul, nu mijloacele. Cum de altfel nu imi plac unele cantece „crestine”.

  13. elisa zice:

    Simfonia a IX a a fost scrisa de un compozitor care a curvit cu cumnata sa, a spus cineva;
    cum ramine cu duhul din care a fost scrisa?
    Si ceea ce nu inteleg eu:
    cum de „furam” cintece lumesti, cind,
    cintarile celor care au trait si compus prin Duhul,
    zac puse bine deoparte.
    Oare de catre cine?. 😦
    A, daca nu am mai avea de unde cinta.
    Inchinarea pentru care se duc fratii la biserica, nu trebuie sa fie pricina prin alegerea cintecelor lumesti.
    Pentruca avem cintari absolut SUPERBE., ca melodie si mesaj.
    Unele te cerceteaza, altele te imbucura, altele te fac sa-ti plingi pacatul, etc.
    Si atit de multe..incit avem de unde da si altora. 🙂

    • BenO zice:

      Nu-i adevarat ce zici de Beethoven. Aia era numai in film

      • elisa zice:

        Dar nu a fost inspirata, pentru ca omul nu era a lui Dumnezeu.
        Mie fiul meu mi-a facut cunoscut acest lucru; nu are obiceiul sa afirme aiureli… 🙂
        poate ca filmul a fost viata lui, nu?

  14. Pingback: Ce-am citit, ce-am suferit … (3) « Frică şi cutremur

    • Marius David zice:

      Draga Dionis Bodiu.

      Mă tem că ai reacţionat pripit, takînd advantage de faptul că am fost ocupat. La ora la care apare pingul tău spre blogul meu eu eram în drum spre una dintre bisericile din MAramureş.

      Am dovada că şi ocupat fiind, pe drumuri, am onorat cererea expresă a Elisei de a retrage cometnariul ei, pe lîngă alte 126 de comentarii spămuite, dezaprobate în această săptămînă. Mi-a scris pe privat să îi elimin comentariul, lucru pe care l-am făcut între viteza a III-a şi a IV-a pe la Săpînţa.

      Iar procedezi greşit, preluînd un comentariu în întregime de pe un alt blog, comentariu luat la moderare acum. În principiu aşa ceva nu se face. Ţi-am mai spus! Comentariile de pe un blog devin un fel de coproprietate împărţită între propritarul de drept al blogului şi propritarul de stîng, comentatorul.

      Ai găsit nodul în papură. Bravo! Excelent! Bine că veghezi (în felul acesta te adaugi unui atoatevegheator mai vechi), numai că mă tem că devii ridicol, ca şi celălalt, vînînd astfel de chestiuni ca să demonstrezi că nu mă ţin de cuvînt cum că nu aş modera lucurri care sînt sub limita decenţei.
      Nu cred că ai idee ce înseamnă 500 de comentarii pe săptămînă. Sper să afli!
      Iertaţi-mă, dragi coblogări. Tot n-am descoperit de ce sînt atît de citit, de ce lumea se adună la comentat aici. Aş fi vrut să împart povara cu voi. Am făcut tot posibilul. Am pus youtuburi. Am evitat subiectele fierbinţi. N-am scris despre Congres, spre exemplu. Am răspuns doar o dată pe săptămînă. Am fugărit o grămadă de comentatori. Pe unii i-am ars de nu s-au văzut. Altora le-am răspuns monosilabic… Uite… lumea tot vine. Ce să fac?
      Îmi pare rău…. şi nici măcar nu sînt blogăr, pe cînd voi sînteţi!

      Ţi-aş fi răspuns mai ascuţit, dar nu merită.
      Dacă pînă acum aveam îndoieli serioase că îmi ţii „sîmbetele” şi duminicile, după cum se vede, devin din ce în ce mai convins că devii un fel de căutător de nod în papură faţă de modestele mele texte şi… faţă de comentariile altora.

      Ar fi păcat ca „frică şi cutremur” să devină un fel de „sperietură şi zvîcnire” prin astfel de apucături care seamănă mai degrabă a invidie decît a colegialitate (a propos, mi-ai scris cumva pe privat cum că am un comentariu problemă?) şi frăţie.

      Spune-mi, te rog, că nu am dreptate!

      • Camix zice:

        Marius, o notă de subsol aici, indiferent de cazul particular (aici dintre tine şi Dyo, care nu mă interesează prea tare) la care se aplică. Nu am auzit niciunde şi nu are susţinere să spui că acele comentarii pe care le scrie cineva pe un blog devin automat coproprietate împreună cu autorul blogului. Comentariul este produsul omului x, e autorul, creatorul respectivului text, are dreptul să facă cu el orice vrea; l-a scris o dată, îl mai poate scrie de o sută de ori în alte locuri dacă vrea, e libertatea lui de exprimare. Autorul blogului beneficiază, dacă vrea, de respectivul comentariu şi cam atât, nu e autorul comentariului. E simplu beneficiar. Facultativ!

        Dacă nu-i aparţine lui comentariul, dar îl preia, singura condiţie e să precizeze sursa lui, adicătelea să nu pretindă că îi aparţine sau să-l atribuie, în mod mincinos, unui autor fals. Altfel, din moment ce spaţiul de unde preia comentariul/ textul etc este unul vizibil/ public, nu văd care e problema. Nu l-a furat dintr-un spaţiu ce se vrea închis publicului ca să se poată pretinde că a dat în vileag chestiuni secrete.

        Ar mai fi o chestiune: nu putem controla ceea ce se întâmplă în afara spaţiului pe care îl gestionăm noi. Într-adevăr, nu e plăcut uneori, dar nu suntem stăpâni…
        Repet, nu mă interesează cazul vostru particular, nu mă voi face judecător între voi că nu sunt, ci am reacţionat la partea cu împărţirea proprietăţii…

        • Marius David zice:

          Dragă Camix,
          1. este un fel de a spune „coproprietate”. Nu cred că te-ai bucura ca acest comentariu al tău să fie pus într-un ALT CONTEXT şi comentat în mod răutăcios, nu? De aceea comentariul este într-un fel rodul şi robul contextului în care a apărut. Contextul este şirul discuţiilor, postarea cu pricina etc.
          2. În alt punct de privire, cînd ai postat un comentariu îmi dai libertatea de a-l lăsa, de a-l modera, de a-l modifica, scriind, se înţelege MODERAT DE COMENTATOr. Dacă îmi citeşti RÎNDUIELILE, vei vedea la ce te expui.
          3. un comentariu pe un blog nu funcţionează independent şi nu poate fi răpit şi dus cu forţa în altă parte, face rău proprietarului blogului, dar şi comentatorului. Cazul cu Elisa, aici de faţă, este cel mai clar. Femeia a greşit, a regretat. Mi-a scris să îi şterg comentariul, l-am şters, numai că ochiul vigilent al lucrătorului de blog l-a prins şi cu 20 de minute înainte de începerea slujbei la bisericile baptiste din România, duminica, adicătelea, pune amenda. Este corect? mi se pare că nu! Mai are Elisa vreun drept asupra comentariului ei, dacă Dyo continuă să îl abuzeze? Nu!
          4. Nu încurca chestiunea „autoriei” în general, pe care o desprinzi de context, de cea a creaţiei unui text care face parte dintr-un context mai larg. Pe blogul meu la comentairi nu se scriu poezii, volume de versuri (în afară de Aciduzzu, se înţelege 🙂 ), nici nu se creează capodopere. SE DISCUTĂ. Dacă iei o frîntură dintr-o discuţie în toi dint-run compartiment de tren şi o porţi spre o cancelarie de şcoală, s-ar putea să iasă cu totul altceva.
          Spre exemplu!
          Ţi-ar conveni să te înregistrez într-o paranteză în timpul lecţiei de engleză, cînd predai copiilor tăi, şi apoi să iau fragmentul, să îl duc la inspectorat şi să spun: „vedeţi ce face domnişoara profesoară? Nu face ora, se ţine de prostii, le spune de Dumnezeu la copii etc.”. Copiii te pot apăra, nu-i aşa? Ei sînt parte din context, deşi sînt tăcuţi pe înreegistrare, dar „creaţia ta” la oră s-a desfăşurat într-un context care creează codependenţă. Din această pricină lucrurile sînt mult mai complexe decît par, plus că Dyo recidivează. am mai avut discuţia asta într-un context uşor diferit.

          Sper că m-am făcut înţeles!

          • Camix zice:

            Dragă Marius,
            te-ai făcut înţeles, dar înţelegem diferit. Nu ţin neapărat să te conving, dar ţin să spun că acel context care se „fură” comentariului cu pricina e mereu prezent (dacă autorul blogului nu-l şterge) prin linkul care, nu-i aşa, face legătura la contextul de origine. Când nu se specifică sursa, atunci da, e o problemă, dar nu mai vreau să repet.

            Apoi faptul că mai scriu şi poezie din când în când nu mă face să consider orice text creaţie literară. Dar un proprietar de blog care primeşte un comentariu poate controla numai apariţia sau neapariţia (parţială sau integrală) a comentariului, nu şi existenţa lui în lumea virtuală.

            Analogia cu inspectoratul nu ţine pentru că în virtual nu-ţi scade nimeni salarul, nu te arde la vreun buzunar (ca în nu ştiu care ţară de prin Asia mică parcă), nu-ţi fură caii de la bicicletă. E aceeaşi problemă a contextului, de care am zis şi mai sus. Îmi pare rău, dar eu tocmai că nu discutam problema Marius – Dyo, ci problematizam ideea proprietăţii la modul general. Lui Dyo i-am spus ce am crezut că am să-i spun în legătură cu cazul ăsta specific.

            • Marius David zice:

              draga Camix,
              nu, chiar te rog să mă convingi că nu am dreptate.
              Exact asta s-a întîmplat. Femeia m-a rugat să îi şterg comentariul. L-am şters, dar altcineva l-a păstrat, că aşa vrea dînsul, numai ca să demonstreze că scap comentarii indecente şi asta la ora 8.41 duminica dimineaţa.
              Dacă eu, propritarul pe care a apărut prima dată comentariul l-am şters atunci probabil că ar trebui şi pingomanii să facă acelaşi lucru, nu? De ce? Iată întrebarea! Sau poate că nu,… dacă textul apărut în contextul blogului meu nu aparţine într-un fel contextului creat.

              Analogia cu inspectoratul a fost folosită pentru a arăta implicaţiile unei asemenea practici.

              Care-i problema Marius – Dyo?
              Pot controla multe lucruri, dar nu pot controla toate antipatiile pe care le produc.
              Nici măcar nu ne cunoaştem personal.

      • Dyo zice:

        @Marius Cruceru
        Am luat nota de obiectiile tale si de cele pe care Camix mi le-a comunicat la randul ei …
        In consecinta, am decis sa scot comentariul din postarea mea. Tardiv … asta e.
        Imi cer iertare celor pe care i-am prejudiciat in vreun fel prin demersul meu.
        Har si pace,
        Dionis Bodiu

  15. Gabriel Băloi zice:

    @ Rodica Botan

    A te purta , într-un anumit context special în care te afli , precum naţiile care sînt diferite de tine , nu înseamnă că trebuie să le şi adopţi cultura lor.

    Iar cioara ar fi extrem de ridicolă dacă ar începe să cînte cîntecul privighetorii ! dar , cît de ridicol i-ar sta privighetorii cu cîntecul ciorii în plisc !
    …………………………………………………………………………………………..

    Cauza cea mai groaznică a distorsiunilor de acest gen în biserică o reprezintă GUSTUL.
    Diderot a spus că „gustul crează monştri”. Tot el a mai zis : „M-aş arunca în braţele unei sirene , dar dacă partea care e femeie , era peşte şi cea care e peşte , era femeie , aş întoarce capul”.
    Gustul poartă în el pericolul unei diversiuni a formei care poate acoperi un conţinut rău.
    Diversiunea muzicală constă în monstruozitatea melodiei „de gust” cu chip înduhovnicit , dar purtătoare iremediabilă de spirit străin.

    Problema muzicală , în biserică , nu este una „de gustibus” , aşa cum o consideră unii , şi nu se rezolvă cu formula „De gustibus non est disputandum”. Dezacordurile de gust subiectiv se rezolvă printr-o altă instanţă obiectivă , bazată pe raţionamentul algoritmului : Cuvînt → revelaţie → cîntare.
    Realitatea sau chipul duhovnicesc al muzicii nu-i după gustul unuia sau al altuia , iar muzica duhovnicească vine din revelaţie , din Cuvînt , nu din gustul lumii.

    Şi nu-i vorba numai de esenţe , dar pe monstrul lumii ( de ex. , muzica populară) nu-l vom converti niciodată , pe cînd o lighioană mentală mai mică o mai stăpîneşti ; nu face aşa mari ravagii. De ex., „Oda bucuriei” nu-i un trend muzical bisericesc foarte vehiculat şi acaparant , dar monstrul lumesc al folclorului sau al celorlalte muzici păgîne există în mentalul general şi e plin de caracterul general al lumii ( al lumescului ) , poate schimba ORIENTAREA muzicală generală a bisericii ; demersul folcloristic este o adevărată ACŢIUNE „Pattern Variables” , purtătoare a celor 5 forme de sociabilitate :
    ▪ generalitate sau specificitate
    ▪ afectivitate / sau neutralitate afectivă
    ▪ universalism sau particularism
    ▪ calitate atribuită sau performanţă realizată
    ▪ orientare către individ sau către colectivitate.
    Deja au pătruns prin biserici foarte mulţi folclorişti care , astfel , prin acţiunea lor imprimă noi direcţii muzicale străine. Grav !

    Există însă şi un soi de semi-neutralitate muzicală sau quasi-duhovnicească – adică muzica genială , neizvorîtă din gîndirea , caracterul sau ideile corupte ale lumii – acea artă creatoare supra-venită de departe , care ia fiinţă într-un mod indirect , dar tot din Dumnezeu prin forţa dăruirilor Sale intrinseci către omenire , care suprimă posibilităţile gîndurilor murdare ale lumii şi pe care , dacă nu poţi s-o iubeşti , te obligă totuşi s-o respecţi.
    Acesta e genul muzical CONTROLAT , care poate fi numit „Songs without words”.
    Dar , nici elementul quasi-duhovnicesc sau neutral al cîntării nu cred că se converteşte , ci , mai degrabă , se stăpîneşte , se adoptă putînd fi ţinut sub control. Are un anumit duh uman şi induce un spirit uman , o stare a spiritului uman elevat , cult , moral. E ca o lege umană , laică , din Codul penal , care impune respectarea unor valori morale din Dumnezeu : de exemplu , să nu furi.
    Dar acest tip de moralitate , vine de departe ( ziceam mai sus , în mod indirect) tot din morala Lui Dumnezeu , fiindcă dacă nu era conştiinţa Lui Dumnezeu în uman , omul nu ar fi ştiut ce înseamnă moral sau imoral.
    Această muzică morală SE ADOPTĂ , se supune originii ei morale îndepărtate din Dumnezeu , e cuminte , dar cred că rămîne tot parte a spiritului uman , cult şi elevat , pe care-l induce la nivelul simţului de igienă socială , nu vine din revelaţia directă bazată pe Cuvînt şi nici nu se va „naşte din nou” , ci rămîne adoptată !
    Se justifică adopţia sa doar prin aceea că deţine o realitate sub influenţă-de-tip-moral , care a declanşat-o înaintea şi deasupra oricărei gîndiri raţionale strict omeneşti.
    Rămîne ca un copil adoptat , cu acte în regulă , moral şi ascultător pînă la capăt , dar care nu va putea avea unica „grupă sanguină spirituală” a celor care l-au adoptat.

    Cred că muzica lumii nu trebuie să constituie sursă de inspiraţie pentru biserică , fiindcă suflă în Împărăţie cu acel spirit , iz şi atmosferă a lumii.

    Părerea mea !

    Iată un exemplu de muzică adoptivă de tipul „Song without words” :

  16. Marinel zice:

    Absolut de acord cu ridicolul din exemplul dat de Gabriel Baloi. Dar…
    Va rog să-mi permiteţi câteva consideraţii:
    1. Sunt categoric împotriva „adaptărilor” în general. Fiind timp de mulţi ani creator de muzică nu mi-aş permite nici măcar cu piese compuse de mine înainte de a mă fi intors la Domnul să le transform în piese creştine (le numesc aşa pentru a fi mai concis). Pentru că ele au fost scrise într-un anumit spirit la vremea respectivă, spirit care, cel puţin teoretic, ar trebui să se regăsească în mesajul piesei respective. Într-un fel, mă duce cu gândul la „Prinţ şi cerşetor”, şi cred că se înţelege la ce mă refer. Problema intervine însă atunci când avem de-a face cu piese „necreştine” al căror spirit nu este neapărat „necreştin”, dacă ne gândim că un compozitor credincios poate compune o piesă dedicată şi vorbind despre creaţie. Nu dau exemple, dar sunt suficiente piese care cântă despre apusuri de soare, despre frumuseţea toamnei etc, unele chir şi cu text, fără absolut nicio altă încărcătură decât fiorul artistic în faţa frumuseţii naturii.
    Psalmistul spune „Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale – luna şi stelele pe care le-ai făcut”…
    Şi nu aceasta este problema în sine, ci imposibilitatea eliminării subiectivismului în stabilirea criteriilor de selecţie. Ca şi copil al lui Dumnezeu, când ascult anumite fragmente din „Anotimpurile”, nu pot să nu mă gândesc la Cel care a creat anotimpurile. Acesta e fiorul meu. Dar e unul subiectiv, pentru că altul se poate gândi la cu totul altceva. Cum ajungem la obiectivitate? Nu pot să cred că omul poate stabili standarde, de aceea prefer să las la latitudinea lui Dumnezeu selecţia finală, eu fiind preocupat de cea minimă care implică bunul simţ comun.
    2. Cât priveşte creaţia muzicală, ea este indiscutabil influenţată de educaţia muzicală. Care poate fi „îmbunătăţită” dar greu de schimbat în fondul ei. De aceea nu pot fi de acord, deşi am o vârstă…, cu părerea celor care consideră că muzica bisericească trebuie să rămână în tiparele de acum „n” ani. Evident, şi aici trebuie să intervină bunul simţ (cel dictat de Duhul), căci mi-e greu să cred că ar putea cineva merge până la a considera genul „trash” compatibil cu duhul închinării.
    Dar închinarea are faţete multiple, mergând de la bucurie exaltată până la îndurerare profundă. David nu era în aceeaşi formă de manifestare muzicală a stării de spirit când cânta la lăută şi harpă sau când cânta la lăută şi chimvale, dar era în acelaşi Duh.
    N-aş vrea să fiu doar în spiritul celor care aduc ca argument Psalmul 150, dar nici să consider că el nu există!
    3. Cel mai dificil aspect mi s-a părut a fi cel legat de selecţia cântecelor în cadrul serviciilor bisericeşti. Pentru că suntem, aşa cum spuneam în alt loc, „o turmă, nu o oaie mare” (scuze că repet!), venim la biserică având stări de spirit variate şi aşteptări variate cu un numitor comun. Personal, în pofida multor experienţe de viaţă teribile, rămân un copil bucuros, mereu optimist al lui Dumnezeu. Atunci când cineva cântă plin de bucurie şi exprimarea muzicală este mai „ritmată”, este foarte posibil ca unii să se simtă ispitiţi şi „vai de cel prin care vine ispita”… Ce facem însă când bucuria aceea este „taxată” de cei care nu gustă acel gen? Cine pe cine ispiteşte? Sau când, de exemplu, se cântă „O, cât mă simt de fericit” într-un tempo care te duce mai degrabă cu gândul la mersul în spatele unui dric, iar altcineva vine plin de motive de bucurie şi mulţumire, cine pe cine ispiteşte?
    4. Foarte supărătoare mi se par afirmaţiile de genul „aceea e muzică creştină care îţi mişcă inima, nu piciorul”, ca şi când nu pot fi mişcate ambele simultan! La fel de supărător mi se pare să fiu întrebat „cum? tu mai asculţi muzica filistenilor ( adică „din lume”, dar exprimat „spiritual”)?” Genialitatea unor piese (nu dau nume ca să nu fiu suspectat de reclamă!), fie ele şi necreştine, au valoarea lor muzicală intrinsecă şi, aşa cum nu mănânc pâine creştină, nu văd de ce n-aş asculta muzică valoroasă care nu este neapărat creştină dar care vorbeşte despre probleme care ţin de viaţa de zi cu zi! „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău”
    Acestea sunt motivele pentru care spuneam „rămân la principiile pe care le-am verificat, respectiv, Dumnezeu se uită la omul care face muzica (la inima din care porneşte), nu la muzica pe care o face omul”…
    În fond, cred că totul ţine de „încrâncenarea” cu care ţinem la subiectivismul nostru…

    • Gabriel Băloi zice:

      Marinel , ştii cum văd eu genul acesta birtaş de muzică populară , cîntat în biserică ?
      Este ca şi cum s-ar împărţi fiecăruia dintre fraţi , în timpul serviciului , cîte o halbă de bere , din care s-a scos alcoolul , dar care emană aceeaşi putoare sau DUH-NIRE care te loveşte în nas încă de la cîţiva metrii distanţă de un birt , iar , apoi , cu halbele de „bere convertită” în mînă , şi toţi cu spumă de la bere pe sub nas , am începe să rostim rugăciunea „Tatăl nostru” ! sau am fuma tutun din care s-a scos nicotina , dar ar avea aceeaşi putoare.

      Nu-i vorba de subiectivism muzical , ci de originea culturii din care provine inspiraţia sau creaţia : din cultura împărăţiei diavolului sau din cultura Împărăţiei Lui Dumnezeu.

      • Marinel zice:

        Păi, nu de aceea vorbeam de bun simţ? Şi nu de cel lumesc, obţinut prin educaţie socială, ci de cel duhovnicesc (eu cred că există aşa ceva!). Acum, mi se par puţin exagerate comparaţiile (deşi foarte pitoreşti!), cel puţin în contextul în care spuneam că nu sunt de acord cu „adaptările”. Deranjantă mi se pare însă extensia spre un gen de „inchiziţie muzicală”. Şi o notă aparte. Nu-mi place absolut deloc muzica populară (deh, problemă de gusturi!), nici în lume şi cu atât mai puţin în biserică, dar asta nu mă împiedică să recunosc valoarea muzicală a unor piese de gen, chiar dacă prefer să nu le ascult. Iar problema cu subiectivismul e cam ca replica acelui copil care spunea „Nu mănânc spanacul fiindcă nu-mi place. Şi chiar dacă mi-ar place, nu l-aş putea mânca fiindcă nu pot să-l sufăr”.
        Concluzionând: şi mie mi-ar prinde de minune de bine să se ajungă la starea aceea muzicală în care toată lumea din biserică să fie mulţumită, zidită spiritual şi în care, în primul rând, Domnul să fie lăudat, dar cum ajungem la asta când, vrem-nu vrem, suntem diferiţi chiar şi în gusturile duhovniceşti, după cum şi în darurile pe care le avem suntem diferiţi? Este unul dintre multele subiecte la care sper să le aflu răspunsul în ceruri.

  17. Marinel zice:

    Scuze că nu m-am adresat într-un fel anume (pe nume, cu „frate” etc) dar am mai avut pe acest blog o experienţă de gen cu cineva şi se pare că am gafat din prea multă „deschidere”! 😉 Dacă se poate, vă rog să mă iertaţi!

    • Gabriel Băloi zice:

      Muzica duhovnicească nu-i va deranja niciodată pe oamenii duhovniceşti ; poate îi va deranja doar pe cei purtători de duh lumesc.
      Iar , dincolo de subiectivismele celorlalţi , dacă nu impune dragoste faţă de ea, cu siguranţă îndeamnă la respect.

      (Mie îmi place forma de adresare a lui „tu”, dacă nu ai nimic împotrivă !)

      • Marinel zice:

        Ok, Gabriel. Mă temeam doar să nu gafez din nou. Sunt absolut de acord cu cele spuse. Deşi scriam despre cântatul lui „O, cât mă simt de fericit…” în „tempo de dric”, nu m-am simţit, personal, ispitit, ci doar contrariat de lipsa exprimării bucuriei pe care ar trebui să o transmită textul. Întrebarea era pusă la modul general. Acelaşi lucru îl pot spune şi când cântă o soră mai în vârstă (de obicei, dar sunt şi tineri!) care cântă din toată inima, dar fals, fără măsură etc. Eu încerc să privesc, deşi muzica e parte din mine, dincolo de „performanţă”. Evident, îngăduinţa are limite care, aşa cum spuneai, duc la respect, dar nu la „orice e bun, numai să fie pomenit Numele Domnului”.
        Pe mine mă preocupă, şi nu de puţină vreme, cum stabilim care e muzică duhovnicească, fiindcă aici cred că intervine acel subiectivism periculos despre care scriam. Cum judecăm o piesă care pe unul îl zideşte şi pe altul nu? Căci lucrul acesta se întâmplă, fie că vrem, fie că nu vrem! Să înţeleg că dacă o melodie pe care unii, în felul lor de a judeca duhovnicescul, o apreciază ca fiind duhovnicească, toţi cei care nu o privesc la fel nu sunt duhovniceşti? Nu e prea „abruptă” afirmaţia? Doar se întâmplă la fel cu predicile. Deşi toţi primesc şi acceptă învăţătura, unii preferă predici expozitive, alţii textuale, alţii…

        • Camix zice:

          Şi pe mine mă preocupă problema asta, pentru că m-am trezit că e destul de importantă muzica în închinare (a mea). M-am întrebat dacă nu s-ar putea amesteca pur şi simplu genurile muzicale în cadrul aceluiaşi serviciu astfel încât să aibă fiecare categorie de iubitori de muzică „loc” să se închine pe limba lui. Tocmai, problema cu cine pe cine ispiteşte este reală, dar de obicei e privită numai dintr-un sens: muzica modernă e considerată că ispiteşte pe cea veche, însă şi invers problema ar trebui să fie privită la fel de serios.

          Iar, în timp ce credincioşii sunt expuşi la genuri diferite de muzică, ar trebui ca ei să şi fie încurajaţi să accepte preferinţele diferite ale celor de lângă ei căci şi preferinţele lor au parte de acelaşi „tratament” şi să fie descurajaţi a crede că alt gen muzical = anatema. Însă asta ar depinde în totalitate de conducerea bisericii, sunt conştientă însă poate, totuşi, în unele locuri ar merge aşa ceva. Ce zici?

          • Gabriel Dinca zice:

            de fapt nu din inima ies toate lucrurile?nu ce intra pe gura spurca pe om,ci ce iese.poate din acelasi izvor sa iasa apa dulce si apa amara?Deci se pare ca problemele acestea se pot diminua in oarecare masura daca s-ar explica mai pe inteles problema inimii.ceea ce se vede in exterior este izvorat din inoma.

          • Marinel zice:

            Nu ştiu dacă amestecul de stiluri muzicale este neapărat soluţia. Uite, eu sunt dintr-o biserică „de cartier”, unde avem mulţi fraţi şi multe surori ca de la sat. În timp, păstorul pe care l-am avut a reuşit să ridice nivelul cultural-lingvistic al acestor oameni impunând un timp îndelungat un limbaj „mai elevat”. Rezultatul? Biserica aceea „de ţară” a ajuns să „asimileze” mesaje mult mai variate în conţinut şi exprimare şi, implicit, să fie ridicată la un nivel de cunoaştere corespunzător. Fără să predice simplist, dar invitând şi predicatori care nu aveau o exprimare prea „academică”. Cu muzica procedăm la fel, având însă mare grijă la ceea ce numeam mai înainte „bun simţ dictat de Duhul”. La început, pentru că exista „precedentul” legat de modul de predicare, a existat o, să zicem, oarecare „mirare”. E uimitor (şi mulţumim lui Dumnezeu pentru asta!) să vezi astăzi surori în vârstă cântând alături de grupul de laudă piese care acum 20 de ani ar fi fost considerate „anatema”, vorba ta. Şi nu cântă de nevoie, ci cu drag! Trebuie însă multă răbdare cu oamenii şi întreaga responsabilitate faţă de Dumnezeu!

          • Camix zice:

            Deci eşti de părere că ar merge şi schimbarea totală şi bruscă. Ar fi bine, nu ştiu ce să zic, dar poate riscul e puţin cam ridicat, mă gândesc să nu fie „şocul” schimbării prea mare şi tocmai din acest motiv şi reticenţa să fie la fel. Sau poate acesta ar fi avantajul bisericilor mai mici? (Ştiu că, procentual, lucrurile stau about the same, dar… unde iaşte mulţi…)

            • Gabriel Băloi zice:

              Schimbarea totală şi bruscă a ce anume ?
              Ce trebuie schimbat atît de radical şi repede în Împărăţia aceasta a Lui Dumnezeu , devenită , după unii , atît de „nefuncţională” d.p.d.v. muzical ?
              CINE şi cu CE oferte , soiuri sau modele culturalizatoare magistrale , atît de captivante , au apărut încît trebuie reformat şi sulimenit actualul mediu muzical , considerat de unii atît de atavic şi elegiac ?
              Care e noul stil muzical , „high level”, actualmente „ostracizat în exilul muzical anacronic al bisericii” şi pierdut din vedere de către actuala biserică amnezică , şi cine şi pentru ce motive minunate vrea să-l elibereze de acolo ?

              • dani g zice:

                Cred ca orice schimbare in ce priveste muzica ar fi fara folos. Muzica este doar rezultanta unei realitati. Ori cat am incerca , sa schimbam stilul, intrumentele, sa ridicam nivelul calitativ aceasta nu va schimba realitatea care naste aceasta muzica. Confuzia si ametzeala care predomina „teologia” noastra dau nastere la acelasi fel de muzica. Un om care stie de unde vine si unde merge cu Cristos se va exprima clar curat si simplu oricare ar fi stilul muzical ales. Un om confuz din acest punct de vedere va proiecta aceasta confuzie si in creatia sa.

            • Marinel zice:

              Nu. Nu „schimbarea totală şi bruscă”. Nici măcar schimbarea. Eu vorbeam despre evoluţia limbajului muzical în paralel cu evoluţia limbajului vorbit. Despre adaptarea acestora funcţie de contextul cultural care, fie că vrem, fie că nu vrem, evoluează.Numai că aici intervine acea problemă care stârneşte discuţiile (ca să nu spun disputele). De exemplu, pentru evreii din vremea lui Pavel, modul lui de a prezenta mesajul Evangheliei putea să pară şi a şi părut şocant. El avea un cu totul alt fond cultural decât evreii. Tipul raţionamentului, expozeul etc erau mult diferite. Cu toate acestea el n-a uitat acele elemente „autohtone” care TREBUIAU păstrate şi transmise. Problema despre care vorbesc este grija ca mesajul cântării (inclusiv muzical!) să fie de la Duhul şi perceput ca atare. Altfel, vorba lui Gabriel, doar modernizăm aiurea. Ca să fie şi mai limpede (sper!). „Modernizarea” limbajului Bibliei nu s-a făcut schimbând conţinutul, ci adaptând limbajul la norme actuale, fără însă a se recurge la exprimări neadecvate. „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin” a lui Agripa a devenit „Curând mai vrei tu să mă convingi să mă fac creştin” şi în niciun caz „Măi, ce încerci tu să mă fraiereşti să mă fac creştin”!
              Problema nu este deloc atât de simplă cum pare a fi, şi nu ştiu de ce mă duce cu gândul la „cu sau fără cravată”! 🙂

            • Camix zice:

              Marinel, înţeleg ce spui vizavi de evoluţie, însă în unele biserici nu există nici acea evoluţie a limbajului vorbit ca să poată trage după ea pe cea a limbajului muzical sau să creeze măcar un context propice. Da, la modul de prezentare a aceluiaşi conţinut mă refeream şi eu, nu la schimbarea conţinutului (însă mi se pare că e tot o schimbare chiar dacă e doar a formei), departe de mine a dori să schimb temelia (că atunci ne schimbăm credinţa 🙂 ). Cred că m-am exprimat eu prea concis şi din cauza asta era echivoc.

  18. elisa zice:

    Fr Marinel,
    La ortodocsi, muzica bisericeasca este alta; este o muzica adecvata unei Case de rugaciune;
    fiul meu cel ortodox, care e ultraconservator, pleca de f multe ori din Brasov la Bucuresti, pentru a fi prezent si a se bucura de muzica care se cinta intr-o anume bisericuta: muzica veche neshimbata.
    La noi, la baptisti, nu ar trebui sa se tina cont de ceea ce vrea Domnul?
    tot asa precum Cuvintul in predica;
    pe care il luam din Scripturi?
    Cintarile sa fie inspirate de Duhul Domnului.
    O fi dat Dumnezeu fratelui Niculita atita inspiratie numai pentru ca noi sa ii aruncam la cos minunatele ( mii de) cintari?
    Nu am gasit macar o cintare care sa nu fie „nimerita” Duhului si noua credinciosilor.
    Cei care se ocupa cu muzica, iubesc mai mult muzica decit pe Domnul (unii).
    Daca ar iubi pe Domnul nu s-ar pune problema modernizarii(cum vor tinerii, dar are cinta niste aiureli oribile, ca numai cintari nu le poti numi)
    In biserica pe care o frecventez, conducatorul Corului de barbati, al fanfarei, a cintarii comune; are o linie , nu a lui: este de la Dumnezeu pur si simplu.
    Daca s-ar implica si la tineri, acestia nu ar mai cinta alungitele-de note cu repetarile
    desarte a doua trei vorbe.( nu inteleg cine sunt autorii cuvintelor si „compozitorii”…)
    Nu cred ca nu ati intilnit fenomenul; am incercat sa vad si la alte biserici(pe net) la fel cinta.
    Ce va fi in viitor?( bine ca nu voi mai fi sa vad) cind avem asa muzica de calitate,
    data de Domnul prin oameni speciali si folosim muzica acesta venita de „undeva”am inteles ca din America.
    De mirare e ca , pina si copiii cinta cintari frumoase; ce se intimpla cind ajung la tineret?
    apoi trec la Corul mare, care are repertoriu adecvat unei inchinari in adunare.
    Va trece vremea cum spuneam si tot ce e frumos, melodios si inaltator ca fi supus trecerii prin „prisma lumii”
    Trist ca fi, asa cum e si cu puterea in Cuvint.
    Mi-a scris o sora din alt oras, cum a fost ieri la adunare…la fel cum a fost si la noi…oare de ce?
    „Ieri, la noi la Adunare, am gustat iar mahnirea unei lucrari omenesti, nici o recunoastere a ceva ce sa cerceteze, sa invioreze…slova si iar slova fara putere. Si faptul acesta este, cu siguranta, din cauza, cum spune fratele Moldoveanu, in cantarea inspirata: („cand traim pacate-ascunse, / cand ni-i gandul manios, / atunci in zadar ne strangem / ne-adunam fara Christos…” ) ”
    Asa sa urmareste si in muzica:
    o muzica fara Hristos;
    ca de ce alta cautati sa luati muzica din lume cu al ei spirit lumesc?
    cind Domnul ne-a dat altceva, asa cum ne-a lasat si Cuvintul Sau?

    • Gabriel Băloi zice:

      Ai perfectă dreptate ! Într-adevăr , generaţiile actuale trăiesc o aşa mare derută muzicală , o jalnică , săracă şi tristă cultură muzicală.

    • Marinel zice:

      Soră Elisa,
      La ortodocşi aproape totul este altfel. Liturgicul este pe planul întâi şi muzica nu face excepţie. Când locuiam în Braşov şi eu obişnuiam să merg la concertele de la Biserica Neagră. Erau adevărate momente de meditaţie şi introspecţie. Dar în biserică mergi nu doar pentru meditaţie şi introspecţie. Te hrăneşti spiritual, înveţi, te zideşti, eşti încurajat etc.
      Fără discuţie că trebuie să se ţină cont de ceea ce vrea Domnul! Dar cine stabileşte ce vrea Domnul? Nu El? Deci, e normal ca şi cântările să fie inspirate de Duhul Domnului. Doar că, în subiectivismul nostru, stabilim (pe baza unor „repere” uneori îndoielnice) care sunt şi care nu sunt inspirate de Duhul!
      Iubesc şi eu enorm de mult cântările fratelui Moldoveanu. Dar nu putem presupune că doar anumiţi autori au compus sub inspiraţia Duhului pentru că astfel am presupune că limităm acţiunea Lui la doar câţiva compozitori. Merele sunt fructe sănătoase, dar şi bananele sau alte fructe, nu?
      Nu fiţi aşa de „aspră” referitor la cei care „se ocupă cu muzica”! A-L iubi pe Domnul nu exclude a iubi şi muzica pe care I-o închini.
      Cum spuneam, „a veghea” este cuvântul de ordine şi în muzica bisericească de astăzi. E bine să fim într-o oarecare măsură „conservatori”, pentru că asta ne fereşte de excese. Doar că a fi „conservator” nu înseamnă închiderea într-o „conservă”!
      Pe mine mă doare încrâncenarea de ambele părţi. Cei care vor SĂ IMPUNĂ muzica adaptată limbajului muzical actual pleacă din start considerând muzica mai veche ca fiind demodată (ceea ce este o stupizenie!), iar cei care SE TEM că „modernizarea” aduce erezia nu mai folosesc „filtrul” spiritual, ci „capacul”!

  19. Gabriel Băloi zice:

    Modul de prezentare muzicală nu trebuie să aducă atingeri conţinutului spiritual al cîntării.
    Putem vorbi de modalităţi alternative de exprimare muzicală , dar nu pot concede asupra apariţiilor unor noi conţinuturi spirituale alternative , însevate (de la sevă) din păcălismele sau stocastica lumii ( hazardul).
    Ce spuneai tu , Marinel , despre limbaj , trebuie să aibe legătură cu estetica , dar , nicidecum , capriciile de ordin estetic nu au voie să transfigureze caracterul heliotropic (luminos) al armoniilor divine.
    Actul meu de creaţie trebuie să fie orientat cu faţa spre heliotropismul armoniilor divine.

    [Să ne întoarcem încă puţin în atmosfera alegoriei şi să ne imaginăm o turmă de căprioare din savană. Această „comunitate” produce un anumit zgomot , scoate anumite sunete , gemete , toate specifice categoriei şi mediului ambiental al turmei lor. Li se va părea normal ori de cîte ori un ied ţopăie sau behăie în sunetul muzicii turmei , însă dacă pe nesimţite ar intra un pui de leu , iar acesta ar începe să mîrîie , chiar ascuns să fie într-un tufiş , în momentul în care turma i-ar auzi mîrîitul imediat ar cunoaşte grozăvia pătrunsă în ţarcul lor şi ar lua-o la fugă.
    Grozăvia „muzicală” , sonoră , nu va fi determinată de :
    -formele de exprimare mai săltăreţe sau mai liniştite ale iedului ,
    -variaţiunile sonore scoase de ied ,
    -nici de cîntul lui fals şi
    -nici de performanţele lui muzicale ,
    CI de tonalitatea străină a leului , pătrunsă în turmă , de elementele sonore străine venite din împărăţia duşmanului de moarte.
    Chiar dacă un ied ar fi foarte talentat şi ar fi învăţat să mîrîie ca puiul de leu , şi ar căuta să convingă turma că e el , ied de-al lor , niciodată turma nu va agrea acele sonorităţi ale groazei venite din împărăţia duşmanului ei de moarte , duşman care le-a înghiţit multe surioare.]

    Cîtă ironie : după ce că e-atît de hidos diavolul , să-i mai cînţi şi muzica !
    Să nu mai „convertim” mîrîiala muzicală din afară , fiindcă sună ca…( aici s-ar potrivi numele popular al stăpînului întunericului) !

    Manifest o dezavuare teribilă faţă de ridicol , faţă de genul muzical de 2 bani cu funcţie psiho-terapeutică , care a pătruns în biserică pe baza regulilor psihologiei instinctelor , a spoielilor (ne)muzicale de „tip nou” , prin încercările susţinute ale diverşilor afoni de a crea impresia seducătoare a necesităţii unei realităţi „muzicale” noi , „mai consistente” ! Îh , bleax !
    Mai observ că unii nici nu ştiu despre ce muzică vorbesc ei înşişi , însă se găsesc în iureşul feluritelor discuţii de dialectică trudnică pierdută în spaţiu.

    Mă întreb , ce anume a făcut să se piardă încrederea în Mediul Împărătesc al Lui Dumnezeu ? teama că nu mai ştie Stăpînul să-şi inspire leviţii pentru a se păstra Ordinea Sa muzicală împărătească ? S-au epuizat resursele inspiraţiei divine şi e necesară acum cumpărarea de muzică străină din „Egiptul lumii” ?
    Păi , compozitorii adevăraţi , oameni dăruiţi lui Dumnezeu prin trăirea lor , se încadrează în Ordinea de ansamblu preexistentă a lui Dumnezeu , nu ies de sub caracterul sacru al acesteia , iar actul lor creator este complet supus acţiunii Adevărului revelat.
    Simpla raţiune sau comprehensiune umană nu va fi capabilă niciodată să realizeze o ordine muzicală echitabilă , care să satisfacă toate gusturile , soluţia fiind legarea acţiunilor creatoare ale tuturor de voinţa divină.
    Citeşte Cuvîntul şi roagă-te , şi vezi dacă îţi mai vin elemente muzicale din partea cealaltă a lumii !
    În biserică trebuie să existe o disciplină obiectivă , o instanţă comună de obiectivare , care să împiedice ducerea în tot felul de subiectivisme muzicale , şi chiar demoniace.
    A fi tînăr înseamnă , într-adevăr , să ai predispoziţii spirituale diverse , să fi plin de jar şi avînt , dar , în acelaşi timp trebuie să rămîi conectat la Izvoarele Vieţii lui Dumnezeu , iar studierea diverselor culturi muzicale nu trebuie să-ţi deturneze actul creator de la sursele Împărăţiei.

  20. elisa zice:

    @
    Păi , compozitorii adevăraţi , oameni dăruiţi lui Dumnezeu prin trăirea lor , se încadrează în Ordinea de ansamblu preexistentă a lui Dumnezeu , nu ies de sub caracterul sacru al acesteia , iar actul lor creator este complet supus acţiunii Adevărului revelat.

    S-au epuizat resursele inspiraţiei divine şi e necesară acum cumpărarea de muzică străină din „Egiptul lumii” ?Cîtă ironie : după ce că e-atît de hidos diavolul , să-i mai cînţi şi muzica !

    „soluţia fiind legarea acţiunilor creatoare ale tuturor de voinţa divină.”

    A fi tînăr înseamnă , într-adevăr , să ai predispoziţii spirituale diverse , să fi plin de jar şi avînt , dar , în acelaşi timp trebuie să rămîi conectat la Izvoarele Vieţii lui Dumnezeu , iar studierea diverselor culturi muzicale nu trebuie să-ţi deturneze actul creator de la sursele Împărăţiei.

    Extraordinar si pernitent…
    este pentru prima oara , de cind se tot vorbeste despre muzica, cind s-a pus punctul pe „I”
    Mare multumire, copiez si transmit mai departe orideciteori va fi nevoie.
    Lucrurile acestea pot lamuri pe oricine, sunt scrise in duh de viata.
    Domnul sa te binecuvinteze frate Gabriel.
    Fr Marinel,
    pai nu ati observat . 🙂
    ca il laudam pe fratele care e cu muzica, el nu lucreaza cu tinerii; este altcineva acolo.
    La noi problema cu muzica e doar cind sunt tinerii( nu e prea des) si cind vin”invitatii” la evanghelizari, de mi-e jena sa aduc pe careva.
    Nu inteleg ce e cu „cintaretii ” astia, ca biblic nu e, nici lumeste luind-o, nu s-ar duce cineva la asemenea concerte; mai ales cind in biserica avem frati talentati chiar; care cinta cintari melodioase si cu mesaj.

  21. elisa zice:

    eroare, graba
    pertinent

  22. Marinel zice:

    Frate Gabriel,
    Am să încerc să comentez câteva dintre afirmaţiile făcute. În primul rând menţionez că sunt absolut de acord cu ele. Dar…
    1.Ca unul care „mă lovesc” în practică de fenomenul muzical din biserică sunt mult mai puţin predispus la a teoretiza şi mult mai mult în a găsi acele „mecanisme” care să garanteze „orientarea cu faţa spre heliotropismul armoniilor divine” şi „încadrarea în Ordinea de ansamblu preexistentă a lui Dumnezeu”.
    Un prim punct (de sprijin) este acela de a ne asigura că „modul de prezentare muzicală să nu aducă atingeri conţinutului spiritual al cântării”. Corect! Dar cum trebuie procedat când în biserică ai persoane cu preconcepţii referitoare la muzică. De exemplu, sunt oameni cărora dacă le pui în faţă un cvintet instrumental (viori, violă, flaut, violoncel) care interpretează la nivelul conceptual muzical al unui cvintet prelucrări ale unor piese de acum clasice ale muzicii creştine, în aranjamente diferite de originalul cu care sunt obişnuiţi, aceştia nu doar că strâmbă din nas, dar „degradează” deja spiritual pe cei care s-au străduit să aducă lauda lor prin mijloacele de exprimare ce îi caracterizează cel mai bine (am avut nu de mult o experienţă de acest gen în biserică!). Acest cvintet nu s-a orientat bine? Nu s-a încadrat în ordinea de ansamblu? Sau acei ascultători nemulţumiţi n-au reuşit să „detecteze” sorgintea divină a acelor momente? Ori, modul de prezentare a adus atingeri conţinutul spiritual doar pentru că au existat dintre aceia care nu au sesizat acel conţinut?
    2. V-aş sugera (întrucât am dedus că nu sunteţi deloc străin de muzică! Îmi cer scuze dar nu ştiu mai mult…) să ascultaţi o piesă. Asta fiindcă aş vrea să avem un caz particular. Se numeşte „The giving”, a lui Michael W.Smith (o puteţi găsi pe youtube la http://youtu.be/0QQbq4czfNc . Precizez că nu sunt deloc fan al acestui interpret. Mai mult, ca persoană, ca stil de a transforma muzica creştină în show, chiar îmi displace. Şi totuşi, eu când ascult această piesă (şi nu numai) fie şi atunci când conduc maşina, nu pot să nu simt acea transfigurare pe care nu funcţia psiho-terapeutică o induce, ci sublimul divinităţii melodice. Închid ochii (nu când conduc, evident!) şi parcă văd actul Creaţiei. Ce să cred în acest caz? Să mă rezum la a-mi aminti că „chiar Satana se preface în înger de lumină”? Să fiu „abrupt” în judecată şi să-mi amintesc de măgăriţa lui Balaam?
    3. Foarte sugestivă ilustraţia cu turma de căprioare. Dar este o situaţie limită în care puiul de leu mârâie ori iedul foarte talentat învaţă să mârâie ca leul. Ce se întâmplă când puiul de leu învaţă să behăie ca iedul fără să se arate din tufiş. Această variantă n-a fost luată în calcul şi, rămânând în cadrul alegoric, el poate fi depistat doar dacă se intră în tufiş (intimitatea ascunzătorii lui). Ieşind din domeniul alegoric, trebuie să admitem că acestea sunt pericolele reale care compromit închinarea adevărată din biserică! În practica muzicală bisericească, în ce mod pot să mă bazez pe o „triere apriorică” (să zic aşa!)?
    4. „În biserică trebuie să existe o disciplină obiectivă , o instanţă comună de obiectivare , care să împiedice ducerea în tot felul de subiectivisme muzicale”. Tocmai asta este frământarea mea! Situaţie ideală, dar cum ajungem la ea? Care este acea „instanţă comună”?

    După cum afirma sora Elisa, sunt în contact permanent şi prieten foarte bun al tinerilor din biserică. Evident, mă simt responsabil în faţa lui Dumnezeu pentru fondul, conduita şi exprimarea lor spirituală. Vă puteţi imagina cât este de greu să-i explici „puiului de vrabie” că, deşi are aripi, nu e avion?
    De aceea mă străduiesc atât de mult să cobor din sferele teoriei în practica de zi cu zi… Stau de vorbă cu tinerii, îi ascult, încerc să-i înţeleg. Deruta lor nu trebuie pusă imediat la stâlpul infamiei. La vârsta lor e riscant. Teribil de riscant. În fapt, procedând de o vreme aşa i-am aruncat singuri în braţele carismaticilor. Evident, asta nu înseamnă că pentru a-i păstra să aducem practici carismatice în bisericile noastre. Dragostea, răbdarea (îndelungă!), îngăduinţa (nu permisivitatea!) sunt mijloacele. Vă amintiţi istorioara bătrânei care a venit să pună şi ea câteva vreascuri la rugul pe care ardea Jan Huss? Încercaţi să o regândiţi în contextul discuţiei noastre…

    P.S. Apreciez în mod deosebit această discuţie şi în mod special în care o purtaţi. Ceea ce îmi provoacă însă durere este că nu toată lumea apreciază deschiderea cu care TREBUIE discutat acest subiect. Uitaţi-vă la postarea mea cu care s-a deschis acest dialog!

  23. Marinel zice:

    Erată:
    „Ce se întâmplă când puiul de leu învaţă să behăie ca iedul fără să se arate din tufiş?”
    şi
    „Apreciez în mod deosebit această discuţie şi în mod special felul în care o purtaţi”.
    Iertare!

  24. Marinel zice:

    P.P.S. Exemplu cu „The Giving” nu e neapărat cel mai reprezentativ, dar e primul care mi-e venit în minte! Poate că e un defect al meu, dar nu prea stau să îmi „elaborez” postările :”>

    • Gabriel Băloi zice:

      Dragă Marinel , apreciez discuţia cu tine şi mă bucur că mai există copii ai Lui Dumnezeu cu o astfel de determinare spirituală ca a ta , aproape extenuantă ! 🙂
      Domnul să te binecuvînteze în lucrare !
      Vrei să scoţi untul din mine , dar nu ştiu dacă am atîta bogăţie încît să pot nuanţa răspunsurile la întrebările tale , destul de sensibile prin natura lor practică.
      Deşi încerc să evit profunzimile , am înclinaţia spre a complica lucrurile şi a vedea în conţinutul unei întrebări sensuri suplimentare , pe care autorul întrebării poate nici nu le-a avut în vedere , însă , de multe ori , sensurile sau adîncimile unei întrebări , sau chiar cele pe care le văd eu , îmi depăşesc capacităţile intelectuale , fapt pentru care evit să intru în ele.
      Mai vorbim şi mîine , să vedem ce sensuri spirituale muzicale vom mai putea desprinde ! 🙂

      • Marinel zice:

        Dragul meu, determinarea de care vorbeşti e generată de responsabilitatea pe care mi-am asumat-o. Nu m-a obligat nimeni, m-am simţit obligat. Departe de mine ideea de a scoate untul :), dar sunt multe de scos din o discuţie purtată în felul acesta!
        În plus, toată viaţa (mă refer la cea „conştientă” 😉 ) mi-am dorit ca oamenii cu care lucrez, fie ei copii, subalterni, colegi, să înţeleagă ce execută în loc să execute ce înţeleg. În ce mă priveşte pe mine, pot să fiu tranşant şi categoric la vârsta pe care o am şi la experienţa pe care am acumulat-o (multă, puţină, Domnul apreciază asta!)
        Ai sesizat foarte bine înclinaţia spre practică. Aşa este. Poate de aceea am refuzat mereu ideea de a mă „înrola” în rândul spectatorilor. Mie îmi place „în teren”!
        Îţi doresc o zi binecuvântată şi, vorba ta, mai vorbim!

  25. elisa zice:

    Frate Marinel, cred ca una e sa ascultam ce ne place acasa, sau pe masina si alta in Sanctuar.
    Tocmai asta era ideea „muzica pagina in locurile sfinte”
    Ma tem ca cei care iubesc muzica prea tare, se departeaza de Izvor; atentie mare, sa nu devina un idol
    in acest fel.
    Aveti o raspundere extrem de importanta cu tinerii; si nu e nici usor, nici simplu astazi,
    cind exista atitea tendinte spre lume.
    Bucata pe care am ascultat-o, e minunata pentru masina. 🙂
    e linistitoare ..asta neinsemnibd ca mi-o puneti cind vin la dvstra la biserica sa o ascult. 🙂

    • Marinel zice:

      Soră Elisa,
      Nici vorbă să fi dat exemplul acelei piese ca muzică pentru biserică! Am folosit-o ca exemplu privind distanţa dintre o persoană care nu ne place (compozitorul) şi creaţia lui muzicală! De aceea şi făceam referirile de rigoare ceva mai încolo. În plus, autorul se pretinde a fi creştin, piesa se intitulează „The Giving” cu intenţia de a arăta spre Cel care dă totul. Nedumerirea mea este: avem de-a face cu o piesă creştină, după cum pretinde autorul? Dacă da, cum se împacă piesa cu trăirea autorului? Dacă nu, cum o primeşte ca şi piesă creştină cel care nu cunoaşte detalii despre felul de trăire a autorului?
      Cât priveşte pericolul de a face din muzică un idol… Dacă îmi spuneţi mie asta e ca şi cum i-aţi spune unei gospodine că există pericolul să-şi facă din gătit idol 🙂
      Nu mai îmi amintiţi de răspunderea privind tinerii, vă rog! Am şi-aşa destule coşmaruri din cauza asta! 😀
      Iar dacă veţi veni vreodată la noi în biserică, m-aş bucura să ştiu din timp, să nu facem vreo „boacănă”! 😉
      Fiţi binecuvântată!

    • dani g zice:

      Draga Elisa,
      Eu cred ca nu este alt lucru ce facem acasa comparat ce facem in „sanctuar”. Fiindca sanctuarul astazi esti tu. (dvs.):) Dumnezeirea a venit sa locuiasca in tine. Sanctuarul ca locatie, cladire etc. nu mai exista. Sunt sigur ca stii lucrurile astea dar probabil ca auzirea „repetata” a cuvintelor „Bine ati venit la Casa Domnului!” sau „Doamne, am venit astazi in Casa Ta” ne poate face sa uitam pentru moment Adevarul, si ne poate chiar induce cateodata „delirul” de a crede ca inca se mai poate ca patru pereti un acoperis, un balcon imens si muuuuulte dependinte sa fie numite „Casa Domnului”.
      Partea cu delirul nu se refera la tine ci era o mica ironie la ce scria cineva mai la inceput ca „repetitia e mama invataturii iar repetarea este mama delirului” cu referire la unele cantari „praz & orship” care folosesc repetarea indelungata a unor versuri. 🙂

      • dani g zice:

        „Dacă da, cum se împacă piesa cu trăirea autorului?”
        La care parte a TRAIRII autorului va referiti? La spectacolele pe care le trage la fiecare concert sau cunoasteti ceva mai personal despre dansul, ceva ce altii nu stiu? Atunci cand folositi termenul ” trairea” sau „felul de traire a autorului” dati senzatia ca aveti o privire destul de obiectiva asupra „trairii” dansului (viata de concert, viata de familie, camaruta personala). Dar daca, cumva il cunoasteri doar din „iutube” si CD-uri si din ce cred altii despre el atunci eu nu m-as grabii sa vorbesc despre trairea autorului.
        Cu toate acestea nici eu nu prea apreciez spectacolul, show-ul cu muzica crestina. Dar ma limitez doar la a nu asculta sau a nu viziona ceva ce nu-mi prieste spiritual.

        • Marinel zice:

          Dani,
          Întâmplarea (?) face să fi fost cu ceva ani în urmă în contact cu câţiva cantautori creştini din SUA. Trecând peste faptul că până şi cultura americană este total deosebită în zona creştină de a noastră (de multe ori mulţumesc Domnului pentru asta, dar nu întotdeauna 🙂 ) am avut posibilitatea să observ câteva particularităţi. În baza acestor observaţii îmi permit să am anumite rezerve câteodată şi nicidecum nu obişnuiesc să îmi formez o părere despre o persoană în baza opiniilor altora. Între altele, am participat la două concerte. Unul cu Paul McCartney (deh, dintre clasici oarecum!) şi altul cu M.W.Smith. Vreau să spun că n-a fost nicio deosebire. Ba mai mult, Paul mi s-a părut mult mai decent! Apoi, am vizionat câteva interviuri cât am fost acolo. No comment! Mi-a fost suficient ca să-mi formez o opinie. Stii, uneori poţi evalua o persoană şi după cum răspunde (sau nu!) la un salut. Mai sunt şi alte motive pentru care mi-am permis să fac referirea de mai sus, dar nu vreau să ocup prea mult spaţiu (şi-aşa cam abuzez, am impresia, şi nu sunt nicidecum un „guru” muzical să-mi permit asta!)
          Cât priveşte problema show-urilor creştine… Depinde…

          • dani g zice:

            Probabil ca Paul McCartney vi s-a parut mai decent in ce priveste prezenta scenica. Da, Michael al nostru poate deveni destul de nebunatic pe scena. Dar probabil ca o deosebire totusi a fost, cel putin in ce priveste directia versurilor. Totusi daca Paul McCartney ar fi cantat muzica cu versuri crestine, sau invers M.W.S. vesuri lumesti, nu stiu care dintre cei doi ar fi considerati „clasici” azi. Sa nu uitam ca M.W.S. este un artist de o adaptabilitate „cameleonica” :P. Un artist care reuseste de mai bine de 30 ani sa se mentina in partile de sus a topurilor si sa surprinda deseori prin prospetimea actului artistic. Bine inteles ca aceste lucruri nu au nici o valoare decat pentru lume. Pentru mine singura valoare este Cristos in noi, si noi in El. Avem valoare derivata si totusi intrinseca. 🙂
            Vreau sa cred ca de acest lucru vroiati sa spuneti ca depinde problema show-urilor crestine.
            Daca acest show il are in centru pe „show man” , fie el nebunatic precum M.W.S. sau linistit ca M. Card
            acest show este lumesc. Dar daca de la un astfel de show oameni se intorc acasa cu gust de Cristos in gurile lor si cu mai mult din Viata Lui pulsand in inimile lor atunci cu sigurantza acel show man a murit de mult si nu mai traieste el, ci Cristos traieste in el. Ar fi multe de zis aici, mai ales ca este mai usor sa treaca o camila prin urechea acului decat sa faca un „show man” lucrarea Domnului. De aceea cred ca toti care mai facem cantareala prin biserici, sa ne luam un ac mare si in fiecare dimineata sa ne verificam daca sigur am murit fata de noi insine sau nu. Duminica dimineata recomand trei impunsaturi. 🙂 Altfel ne trezim cu trei lideri de inchinare (sau dirijori de cor etc.) carora lea spus „Domnul” fiecaruia ca el trebuie sa conduca inchinarea in acea dimineata. :):)

            • Marinel zice:

              Ai înţeles foarte bine unde am intenţionat să bat…
              Personal, eu nu prea cred în potenţialul de evanghelizare al show-urilor creştine. Există impresia unei „cercetări” dar cred că e vorba mai degrabă de emoţie indusă. Nu sunt însă împotriva acestor show-uri pentru că ele sunt un mod de promovare a muzicii creştine. Sunt însă împotriva celor în care show-ul este centrat pe artist şi categoric împotriva transferului show-ului în biserică.
              Vorba lui Pavel: „tu fii treaz în toate lucrurile…”

  26. Gabriel Dinca zice:

    Intrebare:
    daca un om compune o cantare care este fireasca privind la text, melodie si ritm, se mai poate canta aceasta in cadru bisericesc? se considera un pacat pt cel care o canta fara sa stie autorul ei?este credinciosul vinovat ca a facut aceasta.Cine este vinovat in cazul acesta , daca se poate spune ca e pacat?

    • Marinel zice:

      Răspunsul mi se pare simplu având în vedere elementele de informaţie existente în întrebare! Dacă acea cântare este firească „privind la text, melodie şi ritm”, cântarea acesteia în cadru bisericesc este exclusă din capul locului! Care ar fi elementele care să valideze prezenţa ei în cadrul bisericesc? Şi-atunci, mai are importanţă cunoaşterea autorului? Implicit, cel ce o cântă se face vinovat, în cel mai fericit caz, de neglijenţă şi de lipsă de reverenţă! Iar dacă acest lucru se petrece cu acordul celor care ar fi putut împiedica acest act, e chiar mai grav, căci se presupune că acolo există şi lipsă de veghere şi responsabilitate.
      Acum, dacă un fapt ca acesta s-ar petrece, eu personal n-aş trece imediat la „tăierea capului”, ci aş încerca să lămuresc şi să explic ce a fost greşit, principiile ce stau în spatele acestei judecăţi etc. Contează foarte mult, nu doar pentru cel care a greşit! Din păcate, constatăm de multe ori că prea sunt mulţi cei care ar vrea ca în urma acestei „judecăţi” să vadă şi puţin… sânge! 🙂

      • Gabriel Dinca zice:

        Ok, daca altul se inspira de pe urma unei cantari de genul celei expuse?

        • Marinel zice:

          Hm! Ce înseamnă „se inspiră”? Întreb fiindcă mulţi consideră „inspiraţie” simpla reproducere a părţi întregi de frază muzicală! Din câte ştiu eu, reproducerea a mai mult de opt măsuri dintr-o piesă muzicală într-o altă pretinsă creaţie se consideră plagiat. Şi cum plagiatul înseamnă practic furt, iar furtul este păcat, rezultă pe cale logică faptul că, fie şi tehnic privind, persoana respectivă a comis un păcat!
          Există însă şi un alt fel de „inspiraţie”. De exemplu, dacă un autor reproduce, să spunem, atmosfera melodică (nu ştiu cum să o numesc altfel) a piesei „Wish you were here” a lui Pink Floyd, aici problema e mai complexă. De ce? Pentru că nu toată lumea poate identifica sursa. Dar autorul poate şi mai ales ştie. Şi e tot un furt, să-i spunem de idei.
          Acum, e destul de dificil să faci distincţii clare. Se operează cu acelaşi număr de note. Toate sună la fel (ma rog, aşa cred şi cei care cântă fals 😀 ). Dar nu toate pot fi „alăturate” la fel. În fond, problema este una de conştiinţă în ceea ce îl priveşte pe autor. Mulţi pot susţine că au compus sub inspiraţie divină, dar majoritatea ştiu sigur dacă mint sau nu (sunt şi din aceia care nu pot deosebi duhurile). Necazul mare este în rândul „consumatorului”. Acesta n-are de unde să ştie ce este în spatele fiecărei creaţii. Nivelul lui spiritual poate fi un fel de „detector”, dar aici intervine acel subiectivism despre care vorbeam. Să nu uităm ce se spune în 1 Ioan 4! Ei bine, acest proces este cel care mă preocupă la modul cel mai practic cu putinţă!

  27. Gabriel Băloi zice:

    @ Gabriel Dinca

    Pe de o parte ,
    „Accessorium sequitur principale” ar putea presupune că soarta piesei muzicale secundare urmează soarta spirituală a celei principale. Dacă MODELUL lumesc al primei piese nu-i valabil , atunci ce substanţă spirituală poate avea lucrarea a doua ? (desigur , dacă adoptă MODELUL lumesc al primei piese).

    Pe de altă parte ,
    depinde CE ANUME presupune inspiraţia respectivă , fiindcă e posibil să adopt un gen muzical întreg şi lumesc sau să iau doar un interval de 4 , 5 note muzicale dintr-o piesă , sau , pur şi simplu , întîmplător , piesa aceea lumească îmi induce doar O IDEE muzicală ( dar care nu-l ia ca model lumesc pe cel al primei piese ) , idee în urma căreia îmi elaborez o lucrare proprie bună şi în regulă.
    Însă , nu ştiu cît de inspirat , din punctul de vedere al unei lucrări spirituale , aş putea deveni prin intermediul unei lucrări cu un gen atît de lumesc !

    Cînd spun că e importantă sursa de inspiraţie , mă gîndesc la faptul bisericii de a nu prelua MODA lumii ( sau MODELELE muzicale lumeşti) ; fiindcă nu faptul documentării , în sine , împietează asupra caracterului sacru al unei cîntări , ci potrivirea actelor noastre cu chipul lumii sau chipurile muzicale lumeşti ( cu sonorităţile muzicale greţoase lumeşti din baruri etc.)
    Mă pot documenta , dar nu trebuie să pierd sursa fundamentală şi finală a modelului lui Dumnezeu.

  28. elisa zice:

    Frate Marinel,
    o sa vin daca o vrea Domnul sa ajung prin Arad, direct fara sa va anunt;
    sa vad pe viu cum arata muzica din biserica dvstra. 🙂
    Vreau s ava fac o surpriza…..”placuta”. 🙂
    Am observat ceva in legatura cu cei care lucreaza cu muzica si mi-e teama, chiar
    pentru fr Marius, ca ocupa mai mult loc decit Esentialul. 😦
    as prefera sa gresesc.
    Dani,
    nu ma vei lamuri ca Domnul nu a spus Casa Mea se va chema o Casa de Rugaciune;
    chiar daca Imparatia trebuie sa inceapa dinauntrul nostru. si desi:
    Casa de Rugaciune a ajuns o pestera de tilhari inca de pe vremea Domnului Isus.

    • Marinel zice:

      Soră Elisa,
      Cum nu suntem o biserică rezervată doar membrilor, oricine este binevenit!
      Cât îi priveşte pe „cei care lucreaza cu muzica”, nu vă temeţi! Chiar dacă le ocupă aici mult timp, sunt convins că nu neglijează deloc „Esenţialul”. Oricum, în cer ne vom ocupa cu toţii cu muzica!
      Cum am mai spus, dumneavoastră când vă ocupaţi cu gătitul neglijaţi „Esenţialul”? Dacă îmi permiteţi o glumă, eu sunt, de exemplu, mai avantajat din acest punct de vedere. Fiindcă eu pot compune sau cânta o piesă creştină, dumneavoastră nu puteţi face sarmale creştine! 😀

      • Camix zice:

        Referitor strict la ultima parte, unii spun că nu iegzistă muzică creştină – şi poate aşa o fi – dar atunci de ce riscă omul să dea socoteală maimarilor din biserică dacă ascultă bunăoară Queen, U2..? E o întrebare ce mi se mai învârte prin cap uneori…

        • Marinel zice:

          Camix dragă,
          Noi obişnuim să punem etichete. Am ajuns să punem şi pe oameni, aşa că … Sincer să fiu şi pe mine mă deranjează eticheta asta, dar cred că se foloseşte pentru a evita descrierile lungi…
          În opinia mea există muzică de inspiraţie divină şi muzică din cu totul alte „surse”.
          Discuţia cu ascultatul altor genuri de muzică e un alt topic sensibil. Cultura muzicală trebuie oricum să înceapă de la cu totul alte creaţii decât Queen sau U2. Şi chiar că subiectul implică o abordare aparte şi complexă!

        • Marius David zice:

          Ca mai-mare (fost) în comunitate, şi mai mare în biserică… recunosc că am ascultat Queen, U2 şi chiar UB40 🙂
          Păţesc ceva?Aha, ştiu… eu nu păţesc nimic că am ascultat din astea pentru că sînt „protejatul lui Negruţ”. Acu, acu sar veghetorii de serviciu. Stau pe vine şi veghează să vază ce declaraţii de muzică fac. 🙂

          Deci. Queen, It’s a miracle. Recomand pentru ziua de marţi.

    • dani g zice:

      Elisa,
      Nici nu o sa incerc sa te lamuresc. Cu siguranta Domnul a spus asta dar sa nu uitam si ce ii spune Domnul samaritencei de la fantana referitor la aceeasi Casa. Apoi 1 Petru cap .2 daca nu ma insel, Evrei, Galateni . Toate acestea vorbesc despre sfarsitul templului de pietre si inceputul celui de carne. Si cred ca este esential sa intelegem aceasta trecere si vital sa o facem (trecerea) si mortal sa nu o facem. 😉

  29. elisa zice:

    Frate Marinel
    daca nora mea spune ca fac cele mai bune sarmale…….trebuie sa credeti. :))))
    numai ca eu nu le prezint in biserica, ca dvstra muzica. 🙂
    care sper sa fie la fel de buna;
    faceti f.bine ca scrieti aici despre muzica din biserica; nu m-ati inteles bine. 🙂
    de fapt gindul meu era la fr Marius, care , chiar daca nu are timp sa raspunda,
    la postarile cu muzica raspunde. 🙂
    Sa fiti binecuvintat !
    va rog sa nu fiti suparat pe mine. 🙂

    • Marinel zice:

      Nu mă supăr eu aşa uşor, soră Elisa, fiţi liniştită 🙂
      Poate n-ar fi rău să duceţi sarmale şi la biserică. Noi mai organizăm câteodată mici întâlniri la care surorile ne ajută să trecem de la cele cuvioase la cele copioase! 🙂
      Nu vă temeţi pentru fratele Marius. Nu cred să- l poată depărta ceva de Domnul. E prea „legat”!
      Şi eu vă doresc multă binecuvântare!

  30. Gabriel Băloi zice:

    @ Marinel

    ►Spuneai că a existat la un moment dat un grup de oameni nemulţumiţi de maniera elevată de exprimare muzicală a unui cvintet de coarde şi te întrebai dacă modul acela elevat a adus atingere conţinutului spiritual al cîntării prin faptul că acei oameni nu au putut sesiza acel conţinut spiritual al piesei.
    Există în dioceza spirituală mai multe ranguri de civilizaţii , printre care , din păcate , şi rangul sau ordinul meltean , sau meltenesc , o specie „cu bască asudată” purtată pe cap cu marginile spirituale şi culturale îndoite înăuntru , în care nu intră nimic , care nu procesează defapt nici o distincţie , iar ceea ce ţi se pare că acceptă această tagmă nu e altceva decît necesitatea exprimării unei variante de opoziţie.
    O lume introvertită spiritual şi potrivnică unor lucruri faţă de care nu are dispoziţie să le pătrundă. Preluînd o idee dintr-o maximă a lui Balzac , aş spune că aceasta reprezintă o categorie cocoşată căreia talia frumoasă i se pare o monstruozitate !
    Cum să fie atins conţinutul spiritual al unei piese , exprimate frumos muzical , de atitudinea critică a acestor persoane ?!!! Dar nu trebuie judecaţi , ci ajutaţi să reducă tonul criticilor ( că , de încetat critica…, nu cred ).

    ►Cît despre puiul de leu , care a învăţat să behăie şi care a pătruns în ţarcul căprioarelor , probabil că trebuie dat afară din ţarc !

    ►Domeniul muzical este unul extrem de complex , cu sensuri spirituale destul de greu de distins , fiindcă-i artă , iar arta e preponderent spirituală şi ceea ce e spirit nu-i uşor de pătruns , de interpretat , de calificat etc.
    Instanţa muzicală obiectivă din biserică este o REALIZARE INTERIOARĂ , dar , în acelaşi timp , presupune şi ÎNVESTIREA în funcţie A UNOR OAMENI SPECIALIZAŢI în domeniu , cu putere de decizie ( însă această organizare lipseşte din majoritatea bisericilor ).
    Dragă Marinel , noi nu descoperim şi nici nu stabilim acum sensurile muzicale de inspiraţie duhovnicească ; Împărăţia a existat şi s-a manifestat şi pînă acum în toate tăriile ei spirituale , iar Duhul Lui Dumnezeu a creat un bogat PATRIMONIU muzical duhovnicesc , avem milioane şi milioane de REPERE DE SONORITATE duhovnicească , de intervale muzicale ( intervalul = o succesiune de cîteva note) de unde putem prelua idei şi porni atît în dezvoltarea actului nostru creator duhovnicesc cît şi în analizarea , descoperirea şi calificarea muzicii duhovniceşti.
    A existat o muncă spirituală trudnică şi îndelungată care a implementat în mentalul şi-n sufletul uman CONCEPŢIA sau REZOLUŢIA SONORĂ despre ceea ce înseamnă sacru , divin.
    Dacă o persoană se confruntă cu dificultatea de a aprecia şi de a distinge între muzica lumii şi cea a Duhului ( sau cu tematică teologică – asta poate fi alta decît cea duhovnicească) , atunci persoana respectivă cred că nu are calificarea necesară pentru o astfel de profesiune în biserică.

    Dar , ce zici de următoarea distincţie :
    -muzică duhovnicească sau
    -muzică de inspiraţie (de tematică) divină ,
    prima , izvorîtă , pogorîtă , revelată compozitorului direct de la Dumnezeu şi ca urmare a trăirii sale cu Dumnezeu , iar cea de-a doua fiind un exerciţiu sau act artistic muzical , sacral şi raţional , DESPRE Dumnezeu ?

    Crezi că Dumnezeu ne cere analizarea vieţii spirituale a autorului pămîntesc al piesei morale ?

    Despre Numele Domnului au mărturisit verbal şi artistic mulţi oameni , şi nu numai :
    -unii , care L-au cunoscut şi I-au înţeles armoniile , dar care nu I s-au predat ,
    -alţii , care L-au mărturisit şi I s-au predat cu viaţa lor , cu tot cu talentul lor artistic ,
    -altele au fost duhurile necurate , dar care au mărturisit prin actul vorbirii lor Numele Sfînt al Lui Dumnezeu ( I-au zugrăvit Chipul chiar şi demonii ) , iar vorbele demonilor le pronunţăm şi noi , fiindcă SÎNT COMPATIBILE cu Adevărul despre El. Duhurile necurate au afirmat : „Tu eşti Cristosul , Fiul Lui Dumnezeu” , iar noi , de asemenea , sîntem obligaţi să afirmăm acelaşi lucru despre El !
    Există diverse acte spirituale din domeniul divers al artisticului ( muzică , pictură , sculptură ) , care au tematică teologică.
    În discuţia noastră are relevanţă actul muzical argumentat cu tematică divină , act realizat , de către un artist neutru din punct de vedere duhovnicesc , pe baza argumentelor interne şi externe de existenţă a Lui Dumnezeu prevăzute în Romani 1 : v.19 (argumentul intern) şi v.20 ( cel extern) :
    -v.19 (argumentul intern ) – „Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu , le este descoperit ÎN EI…” şi
    -v.20 ( argumentul extern) – „În adevăr , însuşirile nevăzute ale Lui , puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui , SE VĂD LĂMURIT de la facerea lumii , cînd TE UIŢI CU BĂGARE DE SEAMĂ LA ELE , ÎN LUCRURILE FĂCUTE DE EL. Aşa că nu se pot desvinovăţi”.
    Deci , piesa muzicală e sacră , evocînd CORECT atît prin cuvinte cît şi prin melodie Numele Lui Dumnezeu ; aşadar , ce facem cu piesa aceea , o putem adopta şi cînta sau o reprobăm din cauza vieţii neduhovnicite a autorului ? !

    Vezi , există şi „Acte Artistice Muzicale Cu Băgare de Seamă despre Dumnezeu”!

    Tematicile despre Dumnezeu divinizează sunetul , induc o stare de înduhovnicire , pe cînd tapajele vulgare din muzica lumească nu.

    Eu cred că problema sau preocuparea noastră nu trebuie s-o constituie duhovnicia autorului , tocmai din cauza celor două argumente de existenţă a Lui Dumnezeu din Romani 1: 19-20 la care se adaugă şi al treilea ( actul său de creaţie muzicală care a surprins şi zugrăvit fidel Adevărul şi Chipul lui Dumnezeu ) , şi fiindcă toate cele 3 argumente valide vor sta împotriva lui în ziua judecăţii.

    (Muzica domnului W.Smith e faină ! )

    • Marinel zice:

      Gabriel,
      Am să încerc să mă rezum şi să comentez câteva repere din răspunsul tău. Le iau pe puncte, în ordinea în care le-ai scris:
      1. Evident, întrebarea era retorică, dar făcea trimitere la ideea unora care merg prea departe în stabilirea încărcăturii spirituale a unei interpretări sau piese muzicale, legând-o în egală măsură nu doar de spiritualitatea interpretului sau a piesei în sine, ci şi de impactul asupra receptorului. Altfel spus, dacă ascultătorul nu e zidit spiritual înseamnă că e bai cu interpretul sau cu piesa (un mod destul de frecvent de judecată în „rezbelul” privind muzica din biserică!) Dar mi-a plăcut mult chestia cu „melteanul”! Şi mai ales „Dar nu trebuie judecaţi , ci ajutaţi să reducă tonul criticilor ( că , de încetat critica…, nu cred )”.
      2. Corect. Puiul de leu care a învăţat să behăie trebuie dat afară. Doar că întâi trebuie depistat. Aici e problema… Cum? Asta e întrebarea la care trebuie găsit răspunsul, fiindcă dacă stăm până se dau singuri în vileag…
      3. Absolut de acord privind complexitatea domeniului muzical. Îmi amintesc că în urmă cu câţiva ani, într-o discuţie cu un „matematician”, îi spuneam acestuia că, deşi sunt absolvent de factură umanistă (am terminat liceul pe vremea în care exista secţia „uman” şi secţia „real” – de unde şi opinia mea de atunci că „realiştii” nu erau umani deloc  ), mi-ar fi mult mai uşor să pătrund în profunzimile matematicii decât în cele ale muzicii şi că muzica e mult mai complexă decât matematica. Ce am „încasat” apoi nu e greu de imaginat!
      Punctul cel mai interesant este cel legat de „muzică duhovnicească” şi „muzică de inspiraţie (tematică) divină”! În sfârşit, cineva care afirmă un lucru pe care îl spuneam şi eu cu ceva vreme în urmă pe acel site de discuţii despre care pomeneam. Şi mai ales excelentă detalierea ce urmează… Dar iarăşi avem de-a face cu aceia care nu pot „rupe” sub nicio formă autorul de creaţia lui (fie ea compoziţie ori interpretare). Dădeam exemplul piesei lui M.W.Smith, piesă care îmi place nu doar auditiv, nefiind nici singura a acestui autor. Şi totuşi, aşa cum spuneam, nu agreez prea mult personajul din motivele arătate. Dar asta nu mă împiedică să apreciez creaţia lui (cum se întâmpla cu alţii!). Mai mult, în cultura mea muzicală (cât este ea…) încap foarte mulţi creatori de muzică şi nu toţi au tangenţă cu divinul în sensul strict al cuvântului. Dar muzica lor e parte din sonorul divin al creaţiei în ansamblul ei. Mă întreba CAMIX despre U2 şi Queen. Unii se „împiedică” de Simfonia a IX-a doar pentru că e acum legată de „diabolica” Uniune Europeană! Voi mărturisi aici, public, un lucru ce ar putea şoca pe unii. În cultura mea muzicală au loc şi Emerson, Lake and Palmer cu “Pictures at an exhibition”, King Crimson cu “In the court of Crimson King”, Simon & Garfunkel – Sound of silence, ca să enumăr doar câţiva şi să nu ispitesc prea mult… Sunt multe piese care, prin valoarea lor muzicală intrinsecă, vorbesc despre minunăţia pe care a pus-o Dumnezeu în om prin capacitatea de a creea sonorităţi care, dincolo de intenţia autorului, dovedesc originea divină a Creaţiei, aşa cum plăpândul ghiocel slăveşte Creatorul fără să ştie asta! Dar, cum spuneam, aceasta este o altă discuţie, mult mai complexă în opinia mea!
      Da, vulgarul trebuie nu doar evitat. Trebuie luptat împotriva lui şi de aceea spuneam că dacă vrea cineva să aibă o cultură muzicală cât mai vastă aceasta nu este doar pentru cultura în sine, ci şi pentru că dacă pleacă de unde trebuie şi se opreşte unde trebuie, constituie ea însăşi un filtru ce se poate adăuga cu succes filtrului spiritual pe care ni-l dă Duhul.
      Există genii muzicale în ambele categorii muzicale (duhovnicească şi lumească), trebuie să admitem asta. Ceea ce va conta până la urmă e ce a făcut fiecare om cu ceea ce i-a dat Dumnezeu.
      Cât priveşte biserica, este limpede că locul, destinaţia, scopul ei impun delimitarea de tot ce nu este duhovnicesc. Şi aici cred că nu mai încap niciun fel de discuţii.
      P.S. O întrebare ce poate părea ciudată în context. Puteţi asculta o piesă muzicală făcând abstracţie totală de text? Întreb pentru că eu am ajuns să ascult şi să aud, de exemplu, doar linia melodică a basului dintr-o piesă şi sunt contrariat de ce nu pot face unii abstracţie de text!

      • Camix zice:

        Doar o paranteză legată de exemplele pe care am ales atunci să le dau cu formaţiile respective. Nu am considerat că trebuie începută cultura muzicală cu ei, îmi pare rău dacă aşa s-a înţeles; le-am ales pentru că ele chiar fuseseră implicate într-o acuzare de care pomeneam, dar nu vobeam despre începutul şi baza culturii muzicale.

        • Marinel zice:

          Camix,
          Nici nu am luat-o aşa! Am profitat însă de întrebare pentru a sublinia un lucru important şi un pericol foarte mare. Majoritatea celor care ascultă muzică lumească sunt dintre cei care vor deveni „victime” ale ei tocmai datorită faptului că, pe de o parte, sunt insuficient de maturi spiritual ca să umble „lejer” cu material periculos şi apoi pentru că selecţia de valoare artistică a ceea ce ascultă e direct influenţată de cultura muzicală pe care o au. Din cauza aceasta sunt mulţi cărora le place muzica de orice fel numai să fie ritm şi zgomot!
          Nu cunosc cazul pe care îl relatai, dar e posibil ca acela care a adus reproşul să fi fost îndreptăţit să fie deranjat că persoana ascultă Queen şi U2 dacă a văzut minusuri în zona duhovnicească…
          „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu…” nu se referă doar la mâncare, băutură, îmbrăcăminte…

  31. ACIDUZZU zice:

    In ultima parte a comment-urilor postate la tema data de fratele Marius Cruceru „se revine la normal”, adica sunt pe aceeasi lungime de unda a convingerilor despre ce este sau ar trebui sa fie muzica (crestina) in si pentru Biserica Domnului.
    1. Un frate simplu din „ceata” celor „agramatos kai idiotai…” (adica necarturar si de rand) incercand o inedita exegeza pe textul din 2 Timotei 2:20-21:” Într-o casã mare nu Sunt numai vase din aur. si din argint, ci si din lemn si de pãmânt. Unele Sunt pentru o intrebuintare de ocara. Deci, dacă cineva se curăţă de acestea, va fi un vas de cinste, sfinţit, folositor stăpânului său, destoinic pentru orice lucrare bună. …”, facea deosebirea dintre „vasele de cinste ” si „vasele de ocare” in felul urmator: „Vasele de cinste se tin pe etajera, in vitrina iar vasele de ocara, se tin…PE SUB PAT !” Nelalocul ei aceasta interpretare dar contine o enorma masura de adevar ! Cum poate sa cante un vas de ocara (tinut „pe sub pat”) spre slava Domnului ?
    2. Sau altfel zis:
    Amos 6:4_7:”Ei se culcă pe paturi de fildeş şi stau întinşi alene pe aşternuturile lor; mănâncă miei din turmă şi viţei puşi la îngrăşat. Aiurează în sunetul lăutei, se cred iscusiţi ca David în instrumentele de muzică. Beau vin cu pahare largi, se ung cu cel mai bun untdelemn, şi nu se întristează de prăpădul lui Iosif!
    De aceea vor merge în robie, în fruntea prinşilor de război; şi vor înceta strigătele de veselie ale acestor desfătaţi. ”

    Aiurarea in sunetul instrumentelor sau a…propriei voci, nu este o slava si o inchinare aduse Domnului> In niciun caz !
    Daca rugaciunea este respiratia sufletului, atunci cantarea trebuie sa fie starea inimii care traieste experiente cu Dumnezeu prin cercetarea si calauzirea Duhului Sfant !
    In niciun caz, gandul luciferic: „Putina slava si pentru mine !”

    • Gabriel Băloi zice:

      Aciduzzu , eşti destul de subtil ; nu-i uşor pentru cineva să citească printre rîndurile tale ! 🙂 fiindcă , într-adevăr , tu te pricepi să scrii printre rînduri ( asta-i iscusinţă a minţii şi a spiritului ).
      Ai creat o relaţie destul de complexă şi ambiguă : oameni din ceata cutare – vas de cinste – de ocară – vitrină – sub pat – sunet de lăută – instrumente de muzică – aiurarea în sunetul muzicii – cîntarea sub călăuzirea Duhului – slava omului – şi slava Lui Dumnezeu ! 🙂

    • Marinel zice:

      Cum spunea Gabriel, „nu-i uşor pentru cineva să citească printre rîndurile tale”. Da-i plăcut! Şi sunt întru totul de acord. Poate doar o observaţie… Bune, rele, mai avem nevoie şi de „vasele care se ţin sub pat”. Doar că nu le punem în vitrină! 😀

      • ACIDUZZU zice:

        Va multumesc amandurora pentru apreciere dar, nicio slava pentru mine ! Incerc doar sa „redirectionez” slava spre Cel ce o merita !
        Cat despre vasele de-ocara, se umplu si ele cu ce pot…

        • Marinel zice:

          😀 Atât!

          • ACIDUZZU zice:

            Cu ceva timp in urma, la o tema postata pe blogul fratelui Marius Cruceru, am „replicat” printr-o postare nu tocmai pe placul unora.
            Drept consecinta, o…”fana” a muzicii ca arta, prestata fara rezerva, fara, pietate si…”fara nicio noima” in Biserica Domnului (oricare ar fi aceasta) si, prin metoda deductiva (datorita manifestarii virulente a acesteia), am inteles cum ca ar fi mare iubitoare a manifestarilor…salomeice (prin care se cere prea frecvent…capul lui Ioan Botezatorul !?!…) din expresiile cu care m-a…”binecuvantat”.
            Poezia postata de mine drept comment, era, „El ma paste, nu imi canta…!”, facand astfel diferenta dintre muzica sacra, prin care ne exprimam inchinarea fata de Domnul si muzica…”chacra” (daca putem spune ca ar fi asa ceva…)
            Iata aici, din nou si cu permisiunea proprietarului blogului:

            EL MA PASTE…
            NU IMI CANTA !

            Psalmul 23:2; Matei 11:17;
            Luca 7:32.

            “Domnul este-al meu Păstor,
            El mă paşte, nu îmi cântă !”
            Şi sunt păstorit cu dor,
            Cu iubire, când cuvântă !

            Când Îl recunosc pe El
            De Păstor ce-aduce tihnă,
            El, Păstorul, e un Miel
            Ce îmi dă a Lui odihnă !

            Cu El în comuniune,
            Cu a Sa Turmă de oi,
            El mă paşte pe păşune
            Până-n Ziua de Apoi !

            Când usor, cel rău prelinge
            Soapte pline de venin,
            El, Păstorul mă atinge
            Cu Toiagul Său divin !

            Ca să nu m-abat din Cale,
            Ca să nu mă rătăcesc
            Printre ispitiri prin Vale;
            Ci prin El să le-ocolesc !

            Când sudoarea morţii rece
            În broboane-mi prinde fruntea,
            Valea Morţii-atunci voi trece !
            Crucea Lui îmi va fi Puntea…

            Când mă paşte, al meu pahar
            Este plin, mereu prea-plin
            De-o călăuzire-n Har;
            Căci mi-e Domn, Păstor Divin !

            “El mă paşte” nu îmi cântă
            Din vreun fluier, ca să joc;
            Firea veche nu-mi încântă
            Şi mă pocăiesc pe loc !

            “El mă paşte” pe-a Sa cale,
            Mă hrăneşte doar cu mană;
            Nu îmi cânt-un cânt de jale
            Sau de dor dup-un satană…

            Nu îmi prinde-n pofte duhul
            Doar să tropotesc pe Cale;
            Nu-mi încinge-n nări văzduhul
            După poftele carnale…

            Nu mă vrea doar menestrel,
            Artist liric, cabotin;
            Ci mă vrea Păstorul- Miel
            La-nchinare-n Duh senin

            Şi smerit, de rugăciune;
            Că doar ruga mi-e cântare !
            Nu c-un duh de-ntinăciune,
            Laudă şi…fală mare !

            Trepăduşi din colţ de stradă,
            Zdrăngănind chimvale noi,
            Toata lumea să îi vadă
            Cât sunt de…străini şi goi…

            Poartă-n microprocesoare
            Cântece cu cari colindă
            Fiecare Adunare,
            În amăgire ca să prindă

            Fraţi, surori, tineri, bătrâni,
            Într-un duh străin, de ură;
            Pe biserici sunt stăpâni,
            Percep taxe de…”uzură”

            Pe lumeştile-nstrumente
            Toate electronice;
            Prestând doar cântari stridente
            Cu duhuri demonice…

            Numarând pe degete
            Trupa lor de închinare;
            “Taxa” făr’ să pregete,
            O “palmează”-n buzunare…

            Cu acea “contravaloare”
            A “prestaţiei” depuse,
            N-ar putea o, Doamne, oare,
            Trişti păstorii Tăi, Isuse,

            Să tot predice vreo lună,
            Ne-ntrerupt, necontenit ?
            Dând numai “păşune bună”
            Oilor de păstorit ?

            Oilor, care n-au bani,
            N-au nici lapte, n-au nici…lână;
            Sunt biserici de sărmani,
            Ascultând o săptamână

            “Muzici” electronice,
            Textele repetitive
            Şi-n delir, demonice;
            Stări d-extaz sau…convulsive…

            Melodii ce le sunt dragi,
            Bune de intrat în…”transă”;
            Cămăşi scoase din…nădragi,
            Vieţi străine, fără şansă !

            “El mă paşte” nu incită
            Duh lumesc chemând la dans;
            Profanând Sfânta Incintă
            Cu Sodome în avans !

            “El mă paşte” cu-a Sa Mână
            Pe păşunea cea mănoasă;
            Hrana, sfântă să-mi rămână
            Unică, în Sfânta Casă !

            El nu a dorit vreodată,
            Ca-ntr-o Sfântă Adunare
            Doar să aibă Sfântul Tată
            Grup de laudă şi-nchinare !

            Ci doar fii, trăind curaţi,
            Nou-născuti din Duhul Sfânt;
            Închinători adevăraţi
            Trăitori, pe acest pământ !

            El nu a permis “un pic”
            Din trăirile-efemere;
            Dansatoare din buric
            Prin biserici, baiadere…*

            El n-a poruncit vreodat’
            Cum că-i bună-nlocuirea
            Cu programe surogat…
            Sfântă-i propovăduirea !

            Nicicând, Domnul nu-I uimit
            De vreo trupă de…hip-hop;
            După ploaie-a răsărit
            Minunea de…”pară-n…plop”!

            Cântecele de pahar
            Le-au intitulat pompos,
            Cum că sunt “Cântări sub Har”,
            Laudă pentru Hristos…

            Altădata s-au cântat
            Pe aceeaşi melodie,
            Pe-o estradă, în păcat;
            S-au cântat pentru…simbrie !

            Menestreli, artiştii lirici
            De-azi, bântuie-Adunarea;
            Nenăscuţi din nou, onirici
            “Rotunjindu-şi” bunăstarea !

            Azi, nu mai “lipim” bancnota
            Cu salivă, pe-a lor frunte;
            Pe-un CD trecută-i nota,
            Preţul, în parale multe…

            Nu îţi bagă-n buzunar
            Mâna, după mărunţiş;
            Manieraţi, trăind sub…Har,
            Te înşeală pe furiş…

            * BAIADERĂ- dansatoare orientală.

            După ce-au “prestat” concertul,
            Sufocând Servici divin,
            Inocent, te-ndreaptă sfatul
            Drept la standul ce stă plin

            Cu CD-uri, DVD-uri,
            Cântări de la “A, la…Zet”;
            Te simţi la…Casa de Pariuri
            Când eşti “jumulit” incet…

            De aceea, Doamne mare,
            Vreau să-mi fii Păstor mereu;
            Vreau păşunea-Ţi sfântă-n care
            Să hrăneşti sufletul meu !

            Să mă păstoreşti, să-mi dai
            Doar păşunea Ta, mănoasă;
            Golgota, mai fă-mi-o plai
            De odihnă-n Sfânta-Ţi Casă !

            Să contemplu-a Ta splendoare,
            Să mă satur doar de Tine ;
            Ruga, fie-a mea cântare
            Înălţată-n slăvi divine !

            Fericirea, îndurarea,
            Tot mereu m-or însoţi;
            Şi-mi vor dezvolta cântarea
            Într-un imn ce Te-ar slăvi

            De-aici până-n veşnicie,
            Tot pe-a Ta sfântă păşune;
            S-am o dulce părtăşie
            Sfânt şi separat de lume !

            ACIDUZZU, 28.02.2011, ora 08,00-10,20

            • elisa zice:

              Poezia este tocmai ceea ce „traim” azi i adunari;
              „I-am promis Domnului ca-i voi sluji toata viata mea cu talentul pe care mi l-a dat”,
              nu spune si „cu banii” pe care ii astept la iesire,
              afara se face negustorie cu CD, ca doar iesim din pestera de tilhari. 😦

              • ACIDUZZU zice:

                In Ioan 12:4-6, Domnul Isus denunta intentia „mercantila” (destul de manierat spus, aici) a lui Iuda, punand astfel capat unei dileme mai vechi cum ar fi: Iosif vandut de fratii sai pentru 2o de (sicli) arginti , (Genesa 37:26-28; Balaam, fiul lui Beor si „cadourile” lui Balac pentru „prestarea slujirii…” , (Numeri 22:5,7,21,23,28; Numeri 24:14; 25:1; 31:16;2 Petru 2:15; Iuda 11; Apocalipsa 2: 14; Ahitofel, Iuda Vechiului Testament, (2 Samuel 17:15-23). Cei „trei sute de lei” destinati saracilor reprezentau pentru Iuda contravaloarea…”prestatiei” sale ca ucenic ! O, daca ar fi avut la indemana Iuda oportunitatile tehnologice in domeniul electronicii, ce CD-uri si-ar mai fi „tras” cu…prestarea ! Si cum si-ar mai fi cerut (la iersirea din biserica) „drepturile de autor”, copyright-ul…! Dar n-a fost sa fie asa ! Divulgata sau nu, totusi dilema lui Iuda se practica si azi ca o ” dulce si neintinata prestare prin unele grupe de…”lauda si inchinare” sau, cum zicea fratele Daniel Chiu, „grupe de frauda si intinare ” ! Cata dreptate avea cand isi asuma responsabilitatea unei astfel de afirmatii !
                Desi divulgat, denuntat de Domnul Isus, „proiectul filantropic” al lui Iuda s-a rezumat in final la treizeci de-arginti, plus funia ca…bonificatie.
                Si totusi, este asa de iubit si astazi pretul tradarii chiar in timpul prestatiei de lauda si inchinare…pe bani !

              • Gabriel Dinca zice:

                Poate frauda si inclinare. Lol.

    • Marius David zice:

      Aciduzzu, am scos poezia cu babunii şi cu hazmatuchi,
      ca să nu pierzi creaţiile, ti le pot da pe privat,
      pentru astfel de cazuri uneori recomand un blog propriu,
      cu drag si fara suparare.
      mc

  32. elisa zice:

    „Tematicile despre Dumnezeu divinizeaza sunetul, induc o stare de induhovnicire”
    Noi, cei multi, care mergem la adunare pentru Cuvint, rugaciune si cintare , avem mare nevoie
    de un popas pentru suflet; chiar daca nu ne pricepem la muzica, ea ne influenteaza duhul;
    tot ceea ce poate induce o stare de induhovnicire ( este problema lor, daca nu pot toti intra pe acelas fagas, uneori poate ai inima strinsa ) trebuie” selectat cu grija, asta de poate face numai prin rugaciune.

  33. Marinel zice:

    Să înţeleg că e o problemă cu aceste grupuri? Mie nu-mi place oricum să le numesc aşa, dar…
    Fratele Daniel îmi este mai mult decât drag. Este „parte” din întoarcerea mea (mai bine zis „revenirea”) la Domnul. Poate că uneori ne jucăm prea mult cu cuvintele…

    • ACIDUZZU zice:

      „Ne jucam” doar atat cat trebuie, cu masura !
      Ana Blandiana afirma ca intotdeauna cele mai mari si incomode adevaruri, se spun in gluma sau cu ironie…
      Nu desfasuram, aici nici arta elocintei (cu toata virtuozitatea tehnicii elocutiei, si nici arta…divagarii.
      Noi, cel putin, incercam sa ne exprimam „tintit”, adica la subiect, fara a „eluda meandrele concretului” asa cum am mai spus-o si altadata !

  34. Marinel zice:

    Ok, şi eu mă folosesc de cuvinte (sper că bine de cele mai multe ori 🙂 ) doar că nu înţelegeam de ce “grupe de frauda si intinare” ori „frauda si inclinare”! Că n-or fi toate aşa, chit că unele…

    • ACIDUZZU zice:

      Evident ca nu toate ci, doar unele ! Adica cele care se folosesc de…frauda…
      Stiti proverbul romanesc: „O oaie murdara, murdareste toata turma !” sau ceva mai biblic: „Din cauza unora, calea Domnului este vorbita de rau…! Cam aici…pute ! (scuzati-ma de folosirea acestui arhaism care reda izul pestilentiat al manifestarii !

  35. elisa zice:

    Multam Domnului ca au scos trupa de frauda…a functionat scurt timp, dar fratii s-au sesizat si au cerut liniste.
    E penibil sa te duci sa te inchini cu poverile tale, cu gindurile tale, pe care doresti ca in Sanctuar sa iei loc pe banca si incet-incet in linistea de acolo, in suntele venite din duhul, din acel loc; sa te aduni, dupa ce ti-ai descaltat inima; e penibil ca prin fata ochilor sa se perinde citeva persoane care au chef sa se dea in spectacol; si foarte foarte gresit; distragind atentia voia cui o fac aceste grupuri?
    La fel si Corul care la ortodocsi si catolici nu este vazut, stau la balcon, nu mai e pricina de pacatuire prin culorile mereu altele ale parului unor surori, nici prezentarea modei.
    Ma intreb oare cite ar mai face parte din Cor in acest caz?. 🙂
    Domnul s ade intelepciune cu carul, nu cu parul . 🙂
    celor care se ocupa de bunul mers al orelor petrecute in Casa de Rugaciune, ca si asa avem destule rele in afara ei.

    • eLioR. zice:

      mda. eu zic sa nici nu mai cante nimeni in biserica, sa nu va ispiteasca cu oarece, doamna Elisuta. nu-i bine nici cum canta, nici ce canta, nici ce culoare au la par, nici cum se imbraca, nici unde stau si cum stau in biserica, etc. nu-i bine nimic cu ei, numai cu dvs.
      acuma spuneti si dvs… ar fi culmea ca unei doamne de 60 de ani ca dvs sa-i placa muzica ascultata de tineri de 20-30 de ani ori invers. macar de v-ati da seama ca ii vorba de alta generatie si alte gusturi, dar dvs puneti pe seama raului aceasta diferenta.

  36. Gabriel Băloi zice:

    Ieri dimineaţă m-am rugat prima dată pentru voi toţi. Îi mulţumesc Lui Dumnezeu pentru voi şi pentru cuvintele de har şi binecuvîntare pe care le-aţi adus fiecare , cuvinte prin care ne-am făcut bine reciproc , dar prin care am împlinit şi în faţa altora Cuvîntul din epistola lui Pavel către Filimon v.6 : „Îl rog ca această părtăşie a ta (voastră) la credinţă să se arate prin fapte , care să dea la iveală tot binele ce se face între noi în Cristos”.
    Vă trimit cîteva armonii care , în stare de rugă , nădăjduiesc să vă încînte şi auzul muzical.

  37. Marinel zice:

    Dragii mei,
    Constat câteva lucruri la momentul acesta al discuţiilor. Unele plăcute, altele mai puţin plăcute. Evident, doza mea de subiectivism poate determina includerea în una dintre cele două categorii, de aceea m-aş bucura să fie privite ca nişte constatări şi nicidecum ca verdicte. În fond, vrem-nu vrem, procedăm cu gândurile noastre aşa cum mamele o fac cu proprii copii („al meu e cel mai frumos, cel mai inteligent, cel mai… cel mai…”)
    O primă constatare este că în „vârtejul” discuţiilor cineva se gândeşte şi îşi face timp să se roage pentru ceilalţi. Superb! Pentru că de obicei suntem atât de „încleştaţi” de părerile pe care dorim să le exprimăm încât treptat discursul nostru tinde mai mult către monolog decât către dialog.
    A doua constatare este legată de felul în care se intră în acest gen de discuţii şi în care reacţionăm (şi nu mă refer aici doar la subiectul de faţă, ci la mai multe subiecte de pe acest blog). Unii intră „setaţi” atât de solid pe ideile proprii încât, atunci când se întâmplă să fie cineva „pe aceeaşi lungime de undă”, singura reacţie e: „vedeţi? V-am spus eu!”, iar când apare o părere diferită începe să se contureze o… tragedie. Ne transformăm singuri prin aceste reacţii din „setaţi” în „sedaţi”…
    Unul dintre lucrurile care mă preocupă în cel mai înalt grad în cadrul dialogurilor (indiferent de temă, dar cu precădere cele pe marginea credinţei) este tendinţa de „procustizare” (scuzaţi stângăcia cuvântului… de la patul lui Procust…).
    A treia constatare este că unii se îndepărtează foarte repede de la subiectul iniţial, lăsându-se furaţi de preconcepţiile cu care intră în dialog. Îmi amintesc o întâmplare cu o colegă din liceu… La teza de la chimie ea a decis că va învăţa doar un subiect, „Plumbul”. Dacă „îi pică” acela, e ok. Dacă nu, ghinion! Evident, subiectul a fost „Fierul”. Ştiţi cum a arătat teza ei? Începea aşa: „Fierul ca fierul, dar să vedeţi plumbul…” Şi a scris tot ce ştia despre plumb! 🙂
    A patra constatare e legată de… confuzii. Confuzia legată de subiecte, pe de o parte, şi confuzia legată de elementele din cadrul subiectelor. De cele mai multe ori această confuzie este generată de frustrările personale. Confundăm închinarea şi cântarea personală cu cea comunitară, grija faţă de calitate cu lipsa de modestie, sanctuarul personal cu cel public… Tragedia nu e atât confuzia în sine cât etichetele pe care le aplicăm ulterior.
    A cincea constatare e cea mai plăcută pentru mine. Aceea că, indiferent de cele arătate mai sus, Duhul are mai mereu grijă să edifice (folosesc acest termen fiindcă mi se pare riscant să folosesc „zidire” într-un popor care a dat naştere legendei lui Manole!), să mângâie, să îndrepte şi să liniştească…
    Şi, ca să nu fie doar cuvinte cele de mai sus, mă voi duce şi eu, după bunul exemplu al lui Gabriel, să mă rog chiar acum pentru toţi cei ce sunt implicaţi în discuţiile de aici, de la „proprietarul” blogului până la cel ce intră doar să „se bage în seamă”.
    Sper să nu fi supărat pe nimeni. Dacă se întâmplă totuşi, îmi cer iertare! Nu acesta a fost gândul cu care am scris cele de mai sus!
    „Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere…”

    • ACIDUZZU zice:

      „„Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere…””
      Partea dramatica este ca aici, pe blog, uitam prea de multe ori ca suntem frati, fie macar doar pentru faptul sa suntem „frati intru utilizare…” In ceea ce priveste „frati in Hristos, este bine sa ne (mai) si rugam unii pentru altii, chiar daca parerile sunt impartite si sa ne aducem aminte ca se scrie ceva si pentru noi in Filipeni 2:1-7:
      „1. Deci, daca este vreo indemnare in Hristos, daca este vreo mingiiere in dragoste, daca este vreo legatura a Duhului, daca este vreo milostivire si vreo indurare,
      2. faceti-mi bucuria deplina, si aveti o simtire, o dragoste, un suflet si un gind.
      3. Nu faceti nimic din duh de cearta sau din slava desarta; ci in smerenie fiecare sa priveasca pe altul mai pe sus de el insus.
      4. Fiecare din voi sa se uite nu la foloasele lui, ci si la foloasele altora.
      5. Sa aveti in voi gindul acesta, care era si in Hristos Isus:
      6. El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totus n’a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu,
      7. ci S’a desbracat pe sine insus si a luat un chip de rob, facindu-Se asemenea oamenilor.”

      7. ci S’a desbracat pe sine insus si a luat un chip de rob, facindu-Se asemenea oamenilor.

      • ACIDUZZU zice:

        Frate Marinel,
        Sunt absolut convins ca am vorbit despre fier dar in amestec: „parte de fier si parte de lut…” (Daniel 2:40-44)…”dupa cum fierul nu se poate uni cu lutul ” (versetul 43 c)

    • Mircea zice:

      Draga Marinel,

      fii binecuvintat! Si ascultate sa-ti fie rugaciunile de Tatal nostru ceresc, care ne iubeste pe toti la fel de… nemarginit… 🙂

      O atitudine de dragoste este, pentru urechile Domnului nostru drag, o muzica mai cereasca decit orice au produs vreodata toate geniile muzicii clasice. Pentru ca vine din inima lui Dumnezeu, de la Duhul Sfint.

  38. Gabriel Băloi zice:

    Ascultaţi şi această piesă , după care eu mă topesc !

    • Marinel zice:

      Absolut superb! Am mai ascultat piese interpretate de grupul Sens şi pot să spun că majoritatea au un… sens! Adânc! Daca îmi permiţi, Gabriel, aş avea o întrebare, fiindcă tot s-a adus în discuţie oarecum problema. Între interpretările vocal-instrumentale contemporane, îmi poţi indica una preferată? Întrebare valabilă şi pentru alţii care vor citi aceste rânduri. Aş fi foarte curios în ce „zonă” se află gusturile voastre. Asta, bineînţeles, dacă nu încalc „intimitatea” acestor gusturi… Nu de alta, dar cel mai bun argument într-o discuţie este exemplul…
      Mulţumesc mult pentru piesa asta. Câteodată avem nevoie de câte o oază de Paradis în lumea asta tulbure şi, cum nu există Paradis fără Dumnezeu, genul acesta de muzică Ţi-l apropie mai mult!

      • eLioR. zice:

        hai sa vezi ce ascult eu acum. : )

        dar nu e singurul gen care-mi place. daca mai vrei, vezi si Tu bandera de la Jesus Adrian Romero : )

      • Swan zice:

        In urma cu 7-8 ani, cineva mi-a facut cadou un CD: Selah – Be still my soul. S-ar putea spune ca a fost dragoste la prima… ascultare. Iata cateva exemple:


        Enjoy!

        • Swan zice:

          Mai era un link dar nu a intrat in primul comentariu.

          • Marinel zice:

            Mulţumesc şi ţie Swan. Nu îmi dau seama de ce nu îmi intră postat un răspuns pentru eLioR. Aşa că încerc să-l postez aici. Dacă nu intră, renunţ 🙂
            „Păi, de aia nu înţelegi, dragă eLioR, fiindcă nu-ţi place! Simplu. Presupunând că ţie îţi place miezul de nucă şi te topeşti după el, iar mie nu-mi place, e logic să nu înţeleg de ce îţi place ţie! Numai să nu spui ca şi copilul acela pe care îl citam… „Nu mănânc spanac fiindcă nu-mi place. Şi chiar dacă mi-ar plăcea, nu pot să-l mănânc fiindcă nu pot să-l sufăr” 😀
            Sau, parafrazând, aş mai spune că „singurul lucru pe care nu-l înţeleg este de ce nu înţeleg atât de multe lucruri…” 😀 „

        • Marius David zice:

          da, ştiu grupul, au forţă, au idee, au stil, au tot ce le trebuie.

    • eLioR. zice:

      nu-mi place genul. nu inteleg cum tu te topesti. : ))

      • Marinel zice:

        Păi, de aia nu înţelegi, dragă eLioR, fiindcă nu-ţi place! Simplu. Presupunând că ţie îţi place miezul de nucă şi te topeşti după el, iar mie nu-mi place, e logic să nu înţeleg de ce îţi place ţie! Numai să nu spui ca şi copilul acela pe care îl citam… „Nu mănânc spanac fiindcă nu-mi place. Şi chiar dacă mi-ar plăcea, nu pot să-l mănânc fiindcă nu pot să-l sufăr” 😀
        Sau, parafrazând, aş mai spune că „singurul lucru pe care nu-l înţeleg este de ce nu înţeleg atât de multe lucruri…” 😀

      • Marinel zice:

        eLioR, Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar am postat acest răspuns… ca răspuns la răspunsul tău dat lui Gabriel. Şi n-a apărut. Aşa că îl mai postez o dată fiindcă oricum l-am gândit 😉
        „Păi, de aia nu înţelegi, dragă eLioR, fiindcă nu-ţi place! Simplu. Presupunând că ţie îţi place miezul de nucă şi te topeşti după el, iar mie nu-mi place, e logic să nu înţeleg de ce îţi place ţie! Numai să nu spui ca şi copilul acela pe care îl citam… „Nu mănânc spanac fiindcă nu-mi place. Şi chiar dacă mi-ar plăcea, nu pot să-l mănânc fiindcă nu pot să-l sufăr” 😀 ”
        Sau, parafrazând, aş mai spune că „singurul lucru pe care nu-l înţeleg este de ce nu înţeleg atât de multe lucruri…” 😀

      • Gabriel Băloi zice:

        @ eLioR

        Genurile noastre se află la antipozi ! de aceea nu ai cum să înţelegi.

      • Marius David zice:

        ei, şi aici este vorba de elite, elior, nu numai intelegerea textelor,
        există hermetocraţie şi musicocraţie.

  39. Marinel zice:

    Fain! Acum au intrat toate postările deodată! Îmi cer scuze! Se pare că internetul ăsta face câteodată ce vrea el nu ce vrem noi… Poate va intra odată fratele Marius cu mătura… 🙂

    • ACIDUZZU zice:

      Frate Marinel,
      Pai, nu a zis dansul ca a constatat o…”maturizare” la noi asa incat nu mai este necesar sa intervina ?
      Doar cu…matura !

  40. Marinel zice:

    Frate dragă (iartă-mă că nu scriu „frate Aciduzzu”, îmi sună ciudat!), asta ziceam şi eu după ce am reuşit „performanţa” de posta acelaşi comentariu de trei ori. Că poate intră „proprietarul” şi mai face curat… Nici nu mă gândeam la altceva… 🙂

    • ACIDUZZU zice:

      Bine zis: „frate draga” ! Chiar suntem !
      Cat despre…ACIDUZZU, nu te sfii: o fi inseamnand si asta ceva.
      Poate vom gasi vreun „link” sa ne cunoastem mai bine. Poate pe undeva prin zona Savarsinului, a Lipovei, a Radnei. Imposibil sa nu avem vreum „numitor comun” care sa intermedieze „how know-ul nostru fratesc ! Aici pe blogul fratelui Marius, raman doar atat: ACIDUZZU !
      Apropos, oare nu l-am putea „delega” spre intermediere pe fratele pastor al bisericii baptiste din Radna sau din Lipova ? Think about this !

      • Marinel zice:

        Got it, brother! 🙂 Când voi vorbi prima oară cu fratele Damian sau cu fratele Lucan am să încerc. Hope you got it too! 🙂
        Evident că m-am gândit că Aciduzzu n-o fi întâmplător! 🙂

  41. elisa zice:

    ElioR, uite ca te inseli. 🙂
    mi-a placut cintarea pusa de Gabriel Baloi. 🙂
    mi-au placut fetele, ai vazut ce frumos erau imbracate, deci se poate si asa. 🙂
    ce voci aveau?
    Mi-a placut ceea ce a postat Swan. 🙂
    Si ca sa nu ramii tosusi cu o impresie gresita:
    imi plac cintarile cintate de Corul nostru, cele cintate de Corul barbatesc, de ceea ce cinta copiii;
    imi place ceea ce ii place fiului meu si norei mele, avem aceleasi cintari dragi; nu VIRSTA conteaza. 🙂
    Copiii mei si tinerii care doresc Cerul iubesc cintarile frumoase, nu cele pentru 30 de ani. :))
    Ex:Precum cerbul apa o cauta, Cintati pe Isus cu iubire
    Te-am ales O ce simtire
    Iarta-ma
    Ma duc la Golgota sunt doar citeva exemple…ce zici?. 🙂
    imi place foarte mult acum:
    YouTube-Grup Harul-La Tronul Indurarii Tale
    Asculta-l, nu cred ca nu-ti va placea.

    • eLioR. zice:

      da, sunt imbracati frumos, sunt tineri si frumosi, dar nu-mi plac cum canta. ca despre cantare e vorba, nu despre cum arata sau cum se imbraca.
      cunosc cantarile, dar imi plac anumite interpretari.

  42. Gabriel Băloi zice:

    @ Marinel
    Nu pot face o prezentare clară a formelor muzicale developate de auzul meu intern „cu mai mare plăcere”, fiindcă d.p.d.v. muzical sînt construit cu lărgimi sau posibilităţi de percepţie spiritualo-muzicale destul de mari , extinse.

    Structural , am primit de la Domnul o construcţie tonică , ţin în mine adînc tonica aceea fundamentală a unui acord sau game , deci sînt afundat pînă peste cap în muzica armoniilor profunde , rezonez cu acordurile complexe şi diverse.
    Cînd ascult o muzică , automatic mă acordez repede cu linia aceea pe care se schimbă tonicele , rezonez puternic lăuntric cu basul (el ţine tonica fundamentală a unei piese ).
    Pentru mine o muzică mult mai maniabilă sau conciliabilă spiritual este cea corală , în genul madrigal (sau „a cappella” – deci cor fără orchestraţie). Acesta este genul muzical de esenţă şi structură eminamente spirituală , mijlocind cel mai bine pentru relevarea elementului sacru. Nu exclud totuşi nici coralul acompaniat în forme diverse.
    Sînt format pentru dirijorat şi cu predispoziţie spre pian.
    Îmi place şi un anumit tip de brass , dar din-acela profesionist , cum cîntă Canadian Brass.
    Nu-mi plac fanfarele !!!!!!!!! Heeeeeelp !

    Spectrul meu muzical este unul deeeestul de larg.
    Manifest o profundă adeziune interioară faţă de sunetul şi armonia muzicii clasice , pe care o şi cînt la pian.
    Imi place jazzul clasic al lui Gershwin , şi mulţi alţii : Erroll Garner , Oscar Peterson etc ; aici pot enumera foarte mulţi autori , jazz pe care , de asemenea , îl cînt la pian. Chiar ieri învăţasem Nocturna Autumnală a lui Josef Myrow.
    Am o sumedenie de cărţi pentru pian , de diverse genuri şi autori. Am studiat cîte ceva din mai mulţi autori.

    Există , însă , o muzică religioasă clasică minunată , a imnurilor vechi , pe care o ador.
    Muzica religioasă clasică nu e deloc una bătrînească , ci e tinerească , precum , în Doctor Faustus , Deutschlin îi spunea într-un dialog lui Adrian Leverkuhn că „Religiosul e , poate , tinereţea însăşi , e spontaneitatea , curajul şi profunzimea vieţii personale , e voinţa şi posibilitatea de a cunoaşte şi trăi cu deplină vitalitate…”(e vorba de trăirea plenară a existenţei prin conştiinţa religioasă).
    Consider că în acest caracter sacru sonor , clasic , există posibilităţi de percepţii şi trăiri spirituale tinereşti infinite.

    Îmi plac construcţiile muzicale riguroase , însă pot asculta condescendent şi aceste melodii simple-romantice , cum sînt unele dintre cele de mai sus ( numa’ bune pentru un dans „senti” ), dar nu prea mult , fiindcă , pe fondul lor romantico-lumesc , nu-mi plac , mă dezacordează…!

    • Marinel zice:

      Frate Gabriel,
      Foarte interesantă mărturisire. Chiar foarte interesantă! De ce spun acest lucru? Pentru că ea arată un fel de „disponibilitate cenzurată” (dacă pot spune aşa, în sensul pozitiv, evident!) care ar fi ideal să existe la cât mai mulţi oameni. Astfel s-ar fi evitat cu siguranţă trendul actual al muzicii, inclusiv al celei creştine.
      Să explic puţin ce am vrut să spun prin „disponibilitate cenzurată”… Numesc aşa capacitatea şi dorinţa de a înţelege esenţa muzicală (dincolo de „aspectul” sonor), utilizând câteva „filtre”: cel ce ţine de cultura muzicală (cunoaşterea muzicii în spectru larg), cel ce ţine de cultura spirituală (cunoaşterea de Dumnezeu şi a ceea ce este cu adevărat duhovnicesc), cel ce ţine de cultura intelectuală (cunoaşterea noţiunii de limită) şi cel ce ţine de cultura socială (posesia bunului simţ şi al comunicării în spiritul lui). Asta ca să enumăr doar câteva…
      Personal nu mă pot „lăuda” (n-o spun aluziv!) cu un „background” atât de serios ca şi tine. Deşi „respir” muzică de mai bine de 30 de ani, n-am fost suficient de serios în a-mi face o profesie din ea. Culmea! În condiţiile în care, repet, „respir muzică”! Ca un argument, dacă ar exista un aparat de decodare a gândului aş putea reproduce integral, aproape notă cu notă, indiferent de instrument, de exemplu, Simfonia a IX-a a lui Beethoven. Pe vremuri, când cântam într-un grup de „folk simfonic” (cum l-a numit ascultându-ne George Sbârcea), grup format din 3 chitare, un flaut şi o violă, eram folosit de către colegi ca un fel de „ştimă mobilă” (cum spuneau ei). Ţineam minte toate liniile melodice ce constituiau o piesă. Şi astăzi îmi amintesc perfect multe dintre temele fiecărui instrument… De ce spun asta? Evident, nu ca laudă, ci ca argument al faptului că înţeleg foarte bine cum funcţionează la tine percepţia muzicală. Am practicat, cum s-ar spune, mai degrabă o muzică intuitivă, bazată probabil pe o ureche probabil mult mai sensibilă la ceea ce numim sunet.
      Ca şi tine, înclin către muzica a-capella, pe de o parte pentru că nefiind un instrumentist „de frunte” mi-am utilizat mai mult capacităţile vocale de-a lungul timpului dar şi pentru că în esenţa ei acolo sunt rădăcinile muzicii.
      Cu toate acestea mă fascinează capacitatea aceea de îngemănare a sunetului vocal cu cel instrumental şi poate de aceea nu mă pot cantona doar în sfera vocalului. De la trouveri şi minnesingeri şi până la contemporani, îmbinarea sunetului instrumental cu cel vocal mi s-a părut a fi cea mai mare provocare în transmiterea emoţiilor, pentru că instrumentul poate completa ceea ce vocalul reuşeşte mult mai greu. De aceea nu pot să fiu de acord cu limitarea sacrului muzical doar în zona vocală.
      Platon parcă spunea: „cântecele noastre sunt legile noastre”, ori legile sunt restrictive doar din perspectiva dictaturii.
      Interesant, şi eu am probleme cu fanfara. Pe celelate cu care am probleme nici nu le consider muzică (manele, rock psihedelic, trash şi alte aberaţii).
      Ca să scurtez puţin… „Turn your eyes upon Jesus” (La Isus doar priveşte)a lui Helen Howarth Lemmel (1922) este una dintre cântările mele preferate. Şi am fost extrem de plăcut surprins când am descoperit o „prelucrare” foarte modernă a unei trupe americane, Newsboys, a acestei cântări! Ceea ce demonstrează că, într-adevăr, muzica religioasă nu are vârstă dar şi că vârstele percep muzica religioasă în forme şi exprimări specifice. Durerea mea este bariera încrâncenată între aceste percepţii. Există, fără îndoială, bariere obligatorii, dar nu între, ci în jurul sferei care o constituie muzica religioasă, o protecţie împotriva a tot ceea ce încearcă să folosească lumea pentru a pângări.
      Mă opresc deocamdată aici. Postările noastre riscă să acapareze prea mult spaţiu şi poate ar fi bine şi politicos faţă de ceilalţi ca, deşi e folositor (sper!) să rămână publice, să încercăm să ne limităm la postări mai scurte.
      Fii binecuvântat în sărbătoare!

  43. elisa zice:

    Gabriel Baloi,
    deci cintati la pian, asa cum v-am vazut. 🙂
    (cind v-am cautat)
    AW Tozer iubea imnurile crestine vechi,
    mi-am amintit ca am niste Cd uri cu imnuri din Spania;
    e o idee buna, sa le reascult.

    • Gabriel Băloi zice:

      Sora Elisa , da , cînt la pian. Nu sînt vreun mare performer , ci un simplu amator , dar ar fi trebuit să fac conservatorul ( spre care am fost îndrumat datorită talentului muzical) şi nu o altă şcoală. Asta mi-au spus-o profesorii de muzică pe care i-am cunoscut.
      Nu ştiu unde m-aţi văzut cîntînd fiindcă , deocamdată , nu am plonjat pe youtube cu nici un videoclip ; dar mă bate gîndul acesta. Dacă v-aţi uitat pe blog , acela de la pian nu sînt eu.
      Dar , vă rog să ghiciţi cine sînt eu dintre copiii aceia de la grădiniţă ! 🙂
      Poate îmi scrieţi 2 rînduri pe privat.
      e-mail : gabibaloi@gmail.com

  44. Gabriel Băloi zice:

    @ eLioR

    Dragă eLioR , am pişcat un pic în ultimul meu mesaj , pe care ţi l-am adresat , fiindcă , iniţial , tu ai căutat să ironizezi , neîntemeiat , genul muzical postat de mine mai sus (poate un pic şi pe mine).
    Dar de la pişcătura asta mică pînă la a mă considera „musicocrat” e cale lungă şi tot nu ajunge-voi pînă acolo.
    Însă , iertată să-mi fie realitatea muzicală , dar acesta e singurul domeniu în care mă pot lăuda cu gura pînă la urechi , fără să-mi fie jenă de talentul pe care l-am primit în dar şi fără să-mi vină a-mi cere scuze că d.p.d.v. muzical am primit talent de la Domnul CU CARUUUUUUL !

  45. elisa zice:

    Gabybaloi,
    multumesc de invitatie.
    Ceea ce ne uneste. 🙂
    este ca nici mie nu-mi place fanfara, doar in parc. 🙂
    si imi place sa ascult muzica senti. 🙂
    dar mai ales m-a bucurat mult prezentarea aceea despre muzica crestina, am trimis-o deja la citeva adrese;
    m-am buucrta ca Domnul mai are inca 7000. 🙂
    iar tinerii aceia care au cintat atit de studiat, de vede de la o posta ca, cunosc muzica; acest lucru nedindu-le imptesia ca sunt niste vedete si ca s-ar putea imbraca ca atare.
    In veacul de acum, acest lucru inseamna cu adevarat CEVA>

  46. Pingback: Cel puţin de Paşte scăpăm de Hruşcă! (sau despre starea muzicii “creştine”) | Marius Cruceru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.