Munca, un blestem? Cioran despre muncă

Se spune că este bine să faci ceea ce îţi place şi să mai primeşti şi salariu pentru asta. Cred că este cazul meu, dar eu oricum am fost un alintat al lui Dumnezeu. Sînt dator vîndut pentru asta. Ca rob.

Se poate, da, este posibil să faci ceea ce îţi place, dar nu este acelaşi să îţi placă ceea ce faci, cu a face ceea ce îţi place. Uneori înveţi să îţi placă ceea ce TREBUIE să faci. Este cazul robului.

Am găsit AICI un citat din Cioran despre muncă.

„Oamenii muncesc in general prea mult pentru a mai putea fi ei insisi. Munca este un blestem. Iar omul a facut din acest blestem o voluptate. A munci din toate fortele numai pentru munca, a gasi o bucurie intr-un efort care nu duce decit la realizari irelevante, a concepe ca te poti realiza numai printr-o munca obiectiva si neincetata, iata ceea ce este revoltator si ininteligibil. Munca sustinuta si neincetata tampeste, trivializeaza si impersonalizeaza.


Ea deplaseaza centrul de preocupare si interes din zona subiectiva intr-o zona obiectiva a lucrurilor,intr-un plan fad de obiectivitate. Omul nu se intereseaza atunci de destinul sau personal, de educatia lui launtrica, de intensitatea unor fosforescente interne si de realizarea unei prezente iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevarata, care ar fi o activitate de continua transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de iesire din centrul fiintei. Este caracteristic ca in lumea moderna munca indica o activitate exclusiv exterioara. De aceea, prin ea omul nu se realizeaza, ci realizeaza. Faptul ca fiecare om trebuie sa aiba o cariera, sa intre intr-o forma de viata care aproape niciodata nu-i convine, este expresia acestei tendinte de imbecilizare prin munca.
…..

In loc ca omul sa tinda la o prezenta stralucitoare in lume, la o existenta solara si sclipitoare, in loc sa traiasca pentru el insusi – nu in sens de egoism, ci de crestere interioara -, a ajuns un rob pacatos si impotent al realitatii din afara.”

Citeşte întreg citatul AICI şi comentariile blogărului.

Nu, munca nu este un blestem. Greu pot descrie plăcerea lucrului terminat, o traducere aprobată, o conferinţă apreciată, un curs finalizat, un obiect meşteşugit, o priză pusă drept. Genul acela de satisfacţie este înrudit cu raiul dinaintea căderii.

Lui Adam i s-a dat grădina spre muncă înainte de cădere, aşa cum Evei i s-a dat naşterea înainte de muşcătură. Chinul naşterii şi transpiraţia muncii sînt blestemul, nu munca, nu naşterea. (Vorba unui prieten… să nu cumva să le spuneţi românilor că şi sexul este muncă, că atunci va scădea dramatic şi puţinul avantaj democrafic pe care îl avem, aşa de tare fugim de orice fel de muncă.)

Şi dacă Adam şi Eva nu ar fi căzut, am fi muncit cu drag şi spor, ne-am fi înmulţit şi nu prin diviziune celulară… De aceea munca drept blestem este o asociere la fel de greşită ca viaţa intimă în cadrul căsătoriei legite, considerat ca un pogorămînt al lui Dumnezeu şi ca o îngăduinţă pentru omul păcătos. Munca şi sexul au fost pervertite, satisfacţiile au fost contaminate de o fire păcătoasă, decăzută.

Plăcerea muncii poate fi resimţită, indiferent de salariu şi condiţii, chiar şi de cel nerăscumpărat, oare cum va trebui să fie pentru cel născut din nou? Nu putem considera că unele lucruri vin din faptul că sîntem creaţi după chipul lui Dumnezeu, care este un creator, Tatăl lucrează şi Fiul, de asemenea, lucrează, iar altele, pot fi expresia unui strigăt şi a unei tînjiri care vine din străfundurile fiinţei noastre şi ne aruncă în prăpăstiile propriilor instincte pervertite?

De aceea nu-l pot înţelege pe creştinul leneş. Apostolul ne spune să facem toate lucrurile ca pentru Domnul. Una dintre componentele care au însoţit Reforma a fost etica muncii. Cei care au înţeles Evanghelia într-un mod diferit au şi muncit într-un mod diferit, au şi muncit…

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în dulce Românie, Fabrica de barbati, In-text-esant, Perplexităţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

18 răspunsuri la Munca, un blestem? Cioran despre muncă

  1. Bogdan Burghelea zice:

    Parcă la temelia eticii protestante a muncii stătea regula „munceşte ca pentru Dumnezeu”, nu?

    Munca e însoţită de o răsplată – satisfacţia muncii. Nu e singură – cred că multe dintre activităţile noastre potrivite sînt însoţite de răsplată. Nu cred că e cazul să exemplific.

    Acum mulţi ani am asistat la o conferinţă a unui politician creştin-democrat german care spunea: „Munca este necesară pentru om şi societate, fiindcă reprezintă, la nivelul omului, ceea ce înseamnă pentru Dumnezu a crea”.

  2. mihu zice:

    Numai ca sunt si desele cazuri in care se intampla sa fie constrans crestinul muncitor, de catre colegii nemuncitori , ca sa leneveasca impreuna cu el. Daca incearca sa isi faca datoria cum trebuie, ceilalti il opresc, ca nu cumva sa fie mai avansat decat ei.
    Ce se intampla cand crestinul depinde de „munca in echipa” si echipa nu colaboreaza?
    Sau ce se intampla cand seful de magazin nu colaboreaza cum trebuie, te trateaza josnic, fara simt de respect si apoi are si pretentii sa-ti faci munca cum trebuie?

    • Marinel zice:

      Câteva răspunsuri la întrebări…
      1 Petru 4:14 „Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Hristos, ferice de voi!”
      Romani 12:14 „Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvântaţi, şi nu blestemaţi”
      Filipeni 2:4 „Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora”
      1 Corinteni 10:24 „Nimeni să nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia”

  3. elisa zice:

    Bogdan,
    tot ce facem sa facem ca pentru Dumnezeu…deci nu numaidecit trebuie sa fie munca. 🙂

  4. ACIDUZZU zice:

    Nu, munca nu este un blestem, ci o calitate divina: „Tatal Meu lucreaza pana acum; si Eu de asemenea lucrez !”(Ioan 5:17)
    Pacatul esteun blestem. Inclusiv pacatul de a cugeta „in lumina materialismului dialectic”, dupa „intelepciunea data lui…Cioran” versus Petre Tutea…

  5. Livius zice:

    Rob din placere ! Iata o situatie interesanta, apreciata de unii, dezapreciata de altii.
    Robul din placere (cel cu urechea gaurita – Deuteronom 15:16) este apreciat de :
    -alt rob ca si el, stapanul lui, alti stapani de robi, autoritatile locale, oamenii cu mult bun simt, dar in acelasi timp este dezapreciat de: alti robi din casa, robii altui stapan,stapanii aspri, oameni de nimic din cetate.
    Ce uimitoare este expresia : Simon Petru, rob si apostol al lui Isus Hristos, catre cei ce au capatat o credinta de acelasi pret cu a noastra, prin dreptatea Dumnezeului si Mantuitorului nostru Isus Hristos.
    Despre Domnul Isus s-a strigat profetic: ” Tu …mi-ai strapuns urechile; Atunci am zis:Iata-ma ca vin!- in sulul cartii este scris despre mine, vreau sa fac voia Ta, Dumnezeule! Rob de voie… L P

  6. Pingback: Munca, un blestem? Cioran despre muncă « Life Mission

  7. ben zice:

    Cum omul este duh, suflet si trup, impart munca in trei categorii: pentru duh, pentru suflet si pentru trup.
    Munca duhului: „rugaţi-vă neîncetat”, deci este o activitate de 14 ore pe zi.
    Munca sufletului: „Va vedea rodul muncii sufletului Lui, si se va inviora”. In primul rand ramarc faptul ca rodul muncii aduce satisfactie, nu munca insasi. Apoi, deoarece satisfactia lucrului bun facut este rezultatul muncii sufletulului, inseamna ca sufletul este cel care alimenteaza vointa de a lucra. Deci vointa de a lucra este tot o munca. Si as adauga la munca sufletului si cugetarea.
    Munca trupului: munca fizica, cum o cunoastem. O facem in acelasi fel (utilizand aceiasi neuroni) in care o fac animalele domesticite. In acelasi fel in care o maimuta poate lucra la un restaurant ca si chelner http://news.bbc.co.uk/2/hi/7654267.stm

    Cred ca scopul sederii noastre pe pamant nu este munca fizica, ci cea spirituala. Indemnul Domnului impotriva leneviei, si criteriul dupa care se va face socoteala, se refera la munca spirituala in pilda talantilor. Cat despre munca fizica, este necesara doar pentru supravietuirea pe pamant.
    Problema apare atunci cand intru, ca o maimuta, intr-o activitate care-mi solicita doar muschii si ceva neuroni, si uit de meditatie si rugaciune, care trebuie facuta zi si noapte (Iosua 1:8) si neincetat.

    • Marius David zice:

      de ce doar 14 ore pe zi… nu ţi s-a întîmplat să te rogi prin vis în stare de semitrezie?
      Se poate ca mintea noastră să lucreze la rugăciune şi cînd dormim, chiar neîncetat, depinde cu ce gînduri adormi..
      interesantă paralela cu munca ca dresaj….

    • ACIDUZZU zice:

      In Isaia 53:11, profetul Isaia anticipa cu mult timp inainte „rodul muncii sufletului Lui…” Evident, este vorba de o alta munca, cea spirituala !
      Bine ati facut ca ati „disecat” munca pe cele trei categorii de desfasurare !

      Dati-mi voie sa parafrazez putin exprimarea dumneavoastra: „Cred ca scopul sederii noastre pe pamant nu este munca fizica, ci cea spirituala. ”
      Adica,
      „Scopul sederii noastre (active) pe pamant nu este (numai) munca fizica, ci (si) cea spirituala !”

      Facand referire la munca fizica, Domnul Isus spunea: Cine nu lucreaza, nici sa nu manance !”
      Apostolul Pavel, o singura data „a scapat porumbelul din gura ” cu privire la „rapire” in I Tesaloniceni 4:11-18, caci, deindata unii au si „tras pe dreapta”, a lenevie ! Ei s-au bucurat (doar) de „rapire”, ignorand preambulul capitolului 4:11: ” Sa cautati sa traiti linistiti, sa va vedeti de treburi, si sa lucrati cu mainile voastre, cum v-am sfatuit !”; iar in II Tesaloniceni 3:11-15:
      „11. Auzim ca unii dintre voi traiesc in neoranduiala, nu lucreaza nimic si se tin de nimicuri.
      12. Indemnam pe oamenii acestia si-i sfatuim, in Domnul nostru Isus hristos, sa-si manance painea lucrand in liniste.
      13. Voi, fratilor, sa nu osteniti in facerea binelui.
      14. Si daca n-asculta cineva ce spunem noi in aceasta epistola,insemnati-vi-l, si sa n-aveti niciun fel de legaturi cu el, ca sa-i fie rusine.
      15.Sa nu-l socotiti ca pe un vrajmas, ci sa-l mustrati ca pe un frate.”

      Cat despre munca sufletului, apostolul Ioan in 2 Ioan 8-9: ” Paziti-va bine sa nu pierdeti rodul muncii voastre, ci sa primiti o rasplata deplina. Oricine o ia inainte, si nu ramane in invatatura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu> Cine ramane in invatatura aceasta, are pe Tatal si pe Fiul !”

  8. Gabriel Băloi zice:

    Monodia primară a pagubei şi molohul muncii.

    Îmi vine şi mie… , să zic cîte ceva de dragul cuvintelor ! 🙂
    Munca nu este blestem , dar un anumit fel de muncă reprezintă totuşi un mijloc de salvare din blestem.
    La începutul Timpului , prin căderea în păcat , omul a avut parte de a se fi găsit sub şocul unei treziri moralizatoare şi sub consecinţa directă a „acţiunii sale de realizare deviată a spaţiului” în care trăise pînă atunci , constatînd amarnic că , tocmai prin FAPTA SA , au fost afectate calităţile naturale sau normale ale mediului său natural existenţial.
    Dacă a existat în Eden o muncă anterioară căderii (munca I-a) , atunci aceea nu a fost pentru supravieţuire , nici pentru recuperarea sau reconstituirea mediului-de-tip patrimoniu pierdut , ci una a plăcerii trăirii într-o experienţă diversificată prin mijlocirea ei ( a muncii).
    Însă , după cădere , omul s-a trezit parcă în mijlocul unei naturi autiste , care nu mai răspundea nevoilor sale normale de viaţă , cîntînd de unul singur , sub avînt improvizatoric şi „în deplină libertate” , monodia primitivă a pagubei.
    De atunci nu a mai contenit , tot prin FAPTA PROPRIE , să-şi caute confortul şi să-şi îmbunătăţească condiţiile de viaţă şi de trai , încercînd în acest sens „să ajute” natura prin munca sa. Astfel a luat fiinţă munca a II-a.
    Aşadar , pînă a se preocupa de ceea ce s-a întîmplat cu interiorul său , omul manifestă , în mod primar şi primordial , o pre-dominanţă în preocuparea faţă de exterior , adică faţă de lumea obiectivă , exterioară , care a cîştigat pre-ponderanţa în atenţia şi preocupările sale.
    N-am văzut noi , oare , că atunci cînd te trezeşti aruncat într-un mediu exterior tendinţa este să te preocupi imediat de găsirea unor soluţii care să-ţi asigure locul , siguranţa , confortul , devenind mai puţin importantă preocuparea faţă de persoana ta propriu-zisă (adică , faţă de situaţia ta spirituală , interioară) ?
    Atunci cînd condiţiile exterioare de existenţă ţi se par a fi în neregulă se produce un adevărat moratoriu spiritual , adică o suspendare pe o perioadă de timp a tuturor datoriilor spirituale sau intime pe care le ai faţă de tine însuţi.
    Problema e că , după ce s-a trezit cîntînd monodia pagubei , omul a luat tonul monodic greşit de la aceasta şi a început să cînte monodia muncii , repetată în nesfîrşite variante , crezîndu-se că dacă va fi diversificată va deveni mai eficientă şi eficace.
    Dacă nu s-ar munci în cheia pagubei – adică în înţelegerea greşită a recuperării a ceva ce s-a pierdut sau păgubit – munca nu ar mai constitui o aşa mare problemă pentru latura spirituală a fiinţei umane.
    Numai că natura , care e cortul omului , nu mai poate fi recîştigată , restaurată sau readusă în situaţia anterioară prin muncă , oricît de aprigă ar fi aceasta din urmă.
    Orice muncă abordată sau văzută altfel decît ceea ce este ea în realitate ( adică , altfel decît un simplu mijloc de existenţă şi de trai ), devine o muncă ce înrobeşte.
    Pînă chiar şi munca intelectuală sau spirituală îl poate înrobi pe om.
    Există chiar şi creştini care cad robi propriei lor spiritualităţi !
    Aşadar spiritualitatea poate fi abuzată.
    Munca , privită ca mijloc de existenţă , este singura variantă ce împlineşte atît o datorie cît şi o realizare interioară , simţită apoi ca o satisfacţie lăuntrică şi ca o „reaşezare la locul lor” a lucrurilor exterioare.
    Cred că acest concept al muncii este singurul mijloc de salvare din blestem.

  9. ACIDUZZU zice:

    „Eu am o vagă bănuială… că Duhul Sfînt nu colaborează deloc cu prostia!…ci una a plăcerii trăirii într-o experienţă diversificată prin mijlocirea ei ( a muncii).”Corect si…”aerisit” exprimata gandirea ! Subscriu !

    • Gabriel Băloi zice:

      Prea mult spus că Duhul nu colaborează cu prostia ; nici nu ar avea cum , fiindcă sînt antagonice.
      Prin urmare , prostia nici nu e indusă.
      Însă , ambele SE ASUMĂ.
      Mi se pare ciudat că prostia nu se potriveşte omului nesănătos la cap , ci e originală , e proprie , se adecvează omului perfect normal.
      Prostia nu pre-există concepţiei omului , ci se acumulează în el prin actul său de asumare voită.
      Pe un om cu probleme mintale este impropriu să-l numeşti prost , deşi el nu poate judeca deloc bine , ci el poate fi numit , în mod corect , bolnav mintal.

      Prostia se acumulează tocmai acolo unde-i „gol de Duh”. Altfel spus , unde-i gol de Duh se cade în prostie.

  10. eLioR. zice:

    eu as fi curioasa ce job vi s-ar parea ideal, v-ar place s-aveti? : )

    • Marius David zice:

      Ce-i acela job? nu există job ideal pentru mine, la slujbă vă referiţi? 🙂
      aceea este cu totul altceva?
      Slujba ideală pentru mine?
      cea pe care o am, pentru că am cerut călăuzirea lui Dumnezeu asupra ei şi mi-a dat El ce trebuie să fac.
      Asta fac, cum poate să fie imperfect ceva ce îţi dăruieşte El?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.