Aflu de la domnul Ionuţ Popescu că mîine va avea loc una dintre întîlnirile pe care dînşii le-au numit „Theo-Cafe”, un fel de cafenea teologală, la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Oradea. Din cîte se pare, întîlnirea este o dezvoltare a unei discuţii care a pornit de la una dintre postările mele. Iată aici anunţul. Cu siguranţă mă voi duce. Sînt extrem de curios vis-a-vis de modul în care se va dezbate chestiunea. Cred că este unul dintre acele rare cazuri în care o dezbatere virtuală, care a consumat deja ceva pixeli, se scurge în realitate şi continuă faţă către faţă. De obicei se întîmpla invers, ceea ce începea faţă către faţă se urca (uploada) în norişorul informatic (d-cloud). (Menţionez că nu am umblat deloc în anunţ. Aşa l-am primit, aşa l-am dat!)
UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI
FACULTATEA DE TEOLOGIE GRECO-CATOLICĂ
DEPARTAMENTUL ORADEA
Intenţia TheoCafé este să favorizeze întâlnirea oamenilor interesaţi de probleme spirituale (aspecte ale practicii religioase, probleme teologice, probleme ale lumii în care trăim, sensul vieţii noastre etc.), dornici să le discute în atmosfera relaxată şi civilizată a cafenelei, considerată aici ca loc (fizic sau virtual) al convivialităţii. Vă invităm
JOI 9 IUNIE, 2011, ora 17,00
la sediul Facultăţii de Teologie Greco-Catolică (cu intrare dinspre B-dul General Magheru) la întâlnirea dedicată Convorbirilor teologice organizate sub forma de
Théo-Café
cu tema:
TELE
VIZOR
Cu toţii ştim despre efectele negative ale statului la televizor, (aproape) cu toţii îl avem în casă şi consumăm un anumit timp în faţa ecranului. Pentru unii este unealta diavolului, pentru alţii – sursă de informaţii sau de ieftin şi nevinovat divertisment, pentru unii este unul dintre cei mai buni prieteni/companioni, pentru alţii, vorba lui Trăsnea, este cumplit meşteşug de tâmpenie.
Grosso modo, există trei tipuri de atitudine faţă de televizor:
– este binevenit: distracţie, destindere, informaţie, ieftin. Câte amintiri plăcute de la meciuri, filme, desene animate etc.;
– un „rău necesar”, nu-l poţi evita, doar să-i limitezi efectele negative, folosindu-l pentru desene animate educative, pentru emisiuni informative (Discovery, National Geografic ş.a.), filme de artă etc. Dacă-l foloseşti cu discernământ, este chiar util. În fond, televizorul nu este nici rău, nici bun, este doar o unealtă, trebuie să o foloseşti în scopuri bune;
– un rău care poate fi evitat: ne spală creierul, ne îndeamnă la violenţă, ne fură viaţa, îl respingem.
Nu intră în casă dacă nu-l punem noi, nu porneşte singur, telecomanda este un simbol al libertăţii de alegere şi totuşi … De ce avem senzaţia că, pe undeva, ceva nu este în regulă? De ce, uneori, fără el ne simţim singuri, iar cu el ne golim? Este cel mai important vehiculator de imagini; „doar imagini” spunem deseori. Sunt acestea „doar imagini” care dispar în cinci minute după ce-l închidem? Îl mai închidem?
Nu cumva televizorul (ecranul) este mai mult decât o simplă unealtă, un semn al vremii, caracteristic pentru lumea în care trăim mai mult decât automobilul, decât telefonul sau decât calculatorul? Acesta, la rândul lui, nu-i tot un ecran, un televizor mai „interactiv”?
întâlnire stârnită de:
de ascultat: http://www.humanitas.ro/humanitas-multimedia/despre-scris-ascultare-si-imaginatie
Marius Cruceru 
Cine poate participa?
oricine!
au fost studenţi, domnul profesor Vasile Muscă, domnul Mihai Maci cu soţia, domnul Petrică Mihenţ, domnul Ionuţ Popescu împreună cu soţia… mai mulţi, nu ştiu dacă toţi doresc să fie deconspiraţi 🙂
Daca nu-l invitati si pe Virgil Gheorghe….\pot sa va dau telefonul…dar nu mai are timp sa ajunga din Bucuresti. 🙂
da, ar fi interesant, puteţi să îmi daţi tel pe privat.
Capcana? Care capcana? Una din problemele noastre (a catolicilor si protestantilor, adica) de la Reforma incoace este ca fiecare o zicem pe a noastra fara sa ascultam ce spune celalalt. Astfel am ajuns sa ne criticam intre noi nu pe baza a ceea ce credem si practicam ci in baza a ceea ce credem noi ca ar crede celalalt. Ceea ce e contraproductiv. Eu unul sper ca discutiile intre papistasi si pocaiti sa duca cel putin la o cunoastere reciproca mai buna. E cazul sa dezbatem diferentele reale care sunt intre noi si nu cele inchipuite. Cu alte cuvinte, e cazul sa trecem dincolo de mitologiile pe care le-am cladit unii despre altii.
In alta ordine de idei, este reconfortant sa vezi ca exista dulai de paza ca sa ii apere pe trecatori de raii de papistasi si capcanele lor. Omani buni, puteti dormi mai linistiti. Cineva vegheaza pentru voi.
Pax et Bonum
geo: usurel. din cauza urii celor ca tine s-au pierdut multe batalii. catolicii nu sunt nime’n drum. sunt tot oameni care cauta, ca si noi. si noi cadem, si ei cad. si ei au perspective pe care nu le agreem, dar si noi avem.
pentru ce sa ii urasti atat de mult? daca stii ce crezi, pentru ce te temi? evanghelizarea este tocmai raspandirea sau propovaduirea evangheliei. pentru ce inchizi dialogul inainte de a-ti spune punctul de vedere? prin ura vor fi castigati unii pentru Cristos?
tu il indemni pe fratele Marius Cruceru sa se pocaiasca. un sfat ieftin venit din partea unuia care latra si urla scarbit de fiinte umane pentru care Cristos a murit. n-ai pic de ingaduinta si pic de mila. Cristos a spus sa iti iubesti dusmanii si sa ii binecuvantezi.
nu sunt ecumenist. o dovedeste o carte pe care am scris-o, deci, nu vorbesc in vant. am puncte de vedere pe care nu le negociez oricum, dar sunt cel putin suficient de deschis pentru a le dezbate si a le verifica in dialog.
daca ar exista acum o inchizitie protestanta, ai fi excelent pentru a o conduce. ura ta te face sa nu gandesti clar, si bland.
e trist geo, e foarte trist.
cui ii place cappucino?
Ciprian, Geo este pus la index.
Nu-l vei mai găsi uşor. 🙂
Numai expresso! :))
oh, imi cer iertare pentru inadvertenta cu indemnul la pocainta.
iti inteleg, in parte, reactia fata de catolicism, dar tot nu pot trece peste sentimentul de dispret, daca nu de ura din partea ta.
multumesc pentru urarea de sanatate. e binevenita.
cartea se numeste: despre unitatea bisericii in teologia lui Karl Rahner si Heinrich Fries
Frate Ciprian, am vazut ca ai o publicatie in care discuti chestiuni de soteriologie la Melanchton. Cum as putea sa pun ghearele pe asa ceva. Iti spun si de ce ma intereseaza. Probabil stii si tu ca mai nou exista un intreg curent de interpetare a soteriologiei lui Luther care sustine ca, defapt. el nu a fost chiar asa de protestant, ci ca ar fi fost mai aproape de conceptiile ordodox-rasaritene. Am auzit soptit pe la colt de strada ca potrivit adeptilor acestei scoli de intepretare (finlandeze) Melanchton ar fi capul rautatilor, care ar fi „inventat” soteriologia clasic protestatanta. Acuma, mie imi vine greu sa cred ca un prieten apropiat al lui Luther, cum a fost M. nu l-a inteles, dar acesti teologi il inteleg cum trebuie. Pe de alta parte mi se pare ca la Melanchton apare pentru prima data formulata explicit chestiunea „imputarii”. Ori pe mine tocmai asta ma intereseaza sa aflu: teologia de la Witemberg privind conceptul crucial al imputarii. Crezi ca lucrarea ta ar putea sa ma lumineze un pic pe aceasta tema? Mentionez in treacat ca citesc si in romaneste, es magyarul is, minden problema nelkul.
Pax et Bonum
Stimate Domnule Sarbu,
Cartea este a fratelui meu, Corneliu Simut. Va voi comunica modul in care puteti intra in posesia cartii.
Nu stiu in ce masura se cade sa dau adrese de mail aici, asa ca voi spune doar ca ma puteti gasi facand clic pe numele meu de la orice postare – veti ajunge pe blogul meu, unde pe dreapta se gaseste un semn de circulatie cu legenda „Despre autorul acestui blog” cu o adresa de mail. Daca nu aveti o idee mai buna. Sper ca nu abuzez f. mult de Dvs.
Va multumesc foarte mult.
Pax et Bonum
o sugestie? scapă de negrul acela de la blog, este imposibil de citit alb pe negru, încearcă altceva
Esti a n-spea persoana care imi spune asta, deci cred ma voi conforma in cele din urma.
Uau, frate Geo! Nu am crezut ca o sa iti dai seama asa repede ca sunt, de fapt, un “dark lord of the Sith” in slujba lui “Sauron the deceiver” cu care conspiram sa il aducep inapoi in Pamantul din Mijloc pe Morgoth insusi. Desi, daca ma gandesc, nu era necesar sa te duci la mine pe blog sa afli, era destul sa observi sa sabia mea laser e de culoare rosie, ca a lui Darth Vader si a imparatului Palpatine.
Nu te speria, nu am de gand sa te “amenint” cu dialog. Pentru asa ceva este nevoi de disponibilitate din ambele parti ca sa il asculte pe celalat, chiar daca nu acceptam argumentele oponentilor. Deci, din acest punct de vedere, esti in siguranta.
Ce te face sa crezi ca institutia aceea monstuoasa a fost cosmetizata recent. Te referi cumva la influenta funesta a liberalilor ecumenicisti de dupa Vatican II. Slava Domnului gasca aceea a imbatranit, iar noile generatii sunt mai ortodoxe si mai militante.
Cu dialogul nu vroiam decat sa spun atat: problemele pe care le-a pus Reforma sunt importante si trebuie discutate cu seriozitate si calm, de ambele parti a baricadei. Prea multa vreme ne-am injurat reciproc si ne-am ascuns in spatele unor mitologii prin care ne demonizam adverasrii teologici. Trebuie sa trecem peste aceste porniri irationale si sa discutam cu calm chestiunile care ne despart, pentru ca sunt importante si merita sa fie discutate. Asta nu inseamna sa facem compromisuri, pentru ca diferentele sunt de asa natura incat fie unii fie altii gresim. Numai unii sau altii avem adevarul, de aceea cautarea unui compromis, aflat undeva la mijlocul drumului, este lipsit de sens. Dar ca sa discutam serios este nevoie sa ascultam mai intai cealalta parte. Asta nu o spun doar fratilor protestanti, pentru ca noi catolicii suntem la fel de vinovati.
In rest,
Pax et Bonum
sora elisa sunt lucruri mult mai subtile in spatele acestora. Sunt scaune rotunde unde se discuta lucruri tainice pe care pastorul de rand nu le poate vedea.Cand credinta ajunge asociata cu imperii care au putere asupra trupurilor oamenilor, atunci Cristos nu mai e capul bisericii respective.Orice denominatiune crestina care are mai mari peste enoriasii ei atunci incalca sfintele scripturi unde Cristos spunea: Stiti ca domnitorii neamurilor domnesc peste ele, si mai marii lor le poruncesc cu stapanire. Intre voi sa nu fie asa.Ci oricine vrea sa fie mare intre voi, sa fie slujitorul vostru; si oricine va vrea sa fie cel dintai intre voi, sa va fie rob. Pentru ca Fiul omului n-a venit sa I se slujeasca, ci El sa slujeasca si sa-Si dea viata ca rascumparare pentru multi.
A propos de postarea lui Gabriel D. si a Elisei (misterios disparuta intre timp) cred ca niste precizari se impun cu aceasta ocazie. Bunaoara, daca inteleg bine, noi catolicii suntem acuzati ca atunci ca vrem sa purtam un dialog cu „fratii despartiti”, le intindem o capcana, pentru ca scopul nostru real este acela de a-i converti. Ei bine, adevarul este ca noi dorim in mod deschis si declarat ca toti cei care nu se afla in comuniune cu noi sa devina catolici. Nu exista nici un secret in asta – deci nu este vorba de o capcana, ci de un scop declarat si sustinut fatis. Nu este nici un secret ca ecumenismul ar trebui sa aiba ca efect (din perspectiva noastra) ca toti sa devina catolici.
Intreb eu acum: este asta scandalos? Un baptist convins de adevarul propriei denominatiuni nu va dori ca toti sa devina baptisti? Un adeventist nu va dori ca toti sa tina Sambata si sa o urmeze pe E. G. W. ca profet? Un ortodox convins nu va dori ca toti sa devina ortodocsi? In acelasi fel, si noi catolicii am dori sa vedem cati mai multi care sa se uneasca cu noi. Ce este sinistru in asta?
Daca cineva are ceva impotriva catolicismului ar fi mai bine sa isi prezinte argumentele cu calm, respectiv sa raspunda punctual argumentelor catolice. Eu am dedicat un blog intreg argumentelor pro-catolice, care m-au facut sa ma rup de educatia mea baptista din copilarie. As fi interesat sa aud niste contraargumente punctuale in locul unei demonizari vaporoase a unui catolicism imaginar.
O marturisire personala, daca imi permiteti. Atunci cand am inceput sa imi dau seama ca totusi Biserica Catolica s-ar putea sa aiba dreptate am cautat sa gasesc literatura „de specialitate” evanghelica. Aveam intrbari concrete legate de anumite argumente catolice (in speta impotriva sola Scriptura), dar nu am gasit raspuns la ele. Cartile sau brosurile pe care le-am gasit nu faceau decat sa regurgiteze din nou si din nou niste acuzatii adresate unei BC fictive. Vreu sa spun ca exista o diferenta intre ceea ce propovaduieste BC si ceea ce cred protestantii ca ar propovadui BC. Astfel, nu am gasit raspunsuri adecvate la nelamuririle mele la evanghelici. Sunt dezamagit sa vad ca aceeasi obtuzitate autosuficienta subzista in continuare in anumite cercuri.
A doua recizare se refera la rostul in sine al unui dialog. Daca nu a fost clar din ce am scris pana acum ma vad nevoit sa ma repet. Dialogul nu presupune compromis. Presupune:
1) o cunoastere aprofundata a propriei pozitii (adica nu doar adeziune emotiva la propriile convingeri, ce de multe ori este luata – abuziv si autoinselator – drept credinta solida),
2)capacitatea de a articula rational aceasta pozitie
3)disponibilitatea de a asculta si intelege (a nu se confunda cu acceptarea) o pozitie diferita sau contrara si
4) capacitatea de a reformula si clarifica propria pozitie in asa fel incat sa raspunda obiectiilor si provocarilor partenerului de dialog.
Asta cerem noi, raii de papistasi. Imi poate explica cineva (cu argumente rationale si nu declamatii emotivistice), ce anume este asa sinistru in a propune un dialog serios?
Nu incetez sa ma mir cata lipsa de disponibilitate (sau poate capacitate?) exista din partea unor evanghelici (slava Domnului nu toti) de a se angaja in a-si formula convingerile rational si a le supune cerintelor unui dialog demn de acest nume. Defapt nu ar trebui sa ma mir: este intotdeauna mai usor si mai comod sa iti demonizezi dusmanul si sa te ascunzi in spatele unei perdele de acuzatii vaporoase, decat sa iti infrunti adeversarul punctual.
Inca ceva. Geo spunea ceva de genul acesta: „Am scris cu dragoste nu cu ură, să știi!
Domnul Isus când a spus: ”fariseu orb” sau ”vulpii aceleia”, a spus-o cu ură?” Am auzit adesea argumente similare, cum ca in fata celor care nu sunt de acord cu adevarul trebuie sa fim duri. I-am auzit pe catolici, pe ortodocsi si pe protestanti, de asmenea. Invariabil se face apel la atitudinea dura a lui Isus in fata fariseilor. Acest argument este folosit apoi ca scuza ieftina, din spatele careia sa jignim. Eu unul nu sunt convins ca argumentul tine. Isus era nu doar om ci si Dumnezeu. Nu toate pe care le-a facut El se cuvine sa le facem si noi. Bunaoara, El a citit in inimile oamenilor si le cunostea gandurile. Eu unul nu posed aceasta capacitate, de aceea prefer sa nu fac afirmatii prea transante (ca sa folosesc un eufemism) cand discut in contradictoriu cu cineva. Au fost multi in istoria crestinismului care au venit cu textul cum ca „Eu am mandat de la Domnul”, ca sa il citez di noi pe Geo. Multi dintre ei au fost catolici, multi au fost protestanti – iar in urma lor nu a ramas decat lacrimi si dezastru. Ma rog lui Dumnezeu sa ne dea ceva mai multa smerenie.
In rest, Pax et Bonum
Nu este nevoie de dialog pentru a clarifica ceea ce Dumnezeu ne-a lasat prin Cuvintul Sau.
Aceste lucruri nu se discuta; cautati in Scripturi si gasiti Acolo Adevarul care este UNIC>
Daca cineva nu este lamurit sa ceara de la Domnul, Intelepciunea ,si El o va da negresit bucuros.
daca totul e atat de clar, pentru ce suntem atat de multi care credem atat de variat?
Fara discutie adevaraul este UNIC. Ceea ce difera este intepretarile. Avem o Biblie dar foarte multe intepretari ale sale. Spuneti ca daca cineva nu este lamurit sa ceara de la Domnul intelepciune. Foarte bine. Dar sa ne amintim ca deja in 1577 un protestant (Chrisophorus Rasperger) publica o carte la Ingolstadt cu titlul „200 de intepretari ale cuvintelor lui Hristos – Acesta este trupul Meu”. Da, nu mai putin de 200. Zwingli si Luther au ajuns sa se blasteme in public de fata intregii crestinatati din cauza intepretarii acestor cuvinte. Calvin a venit cu o a treia intepretare. Care din ei nu a cerut intelepciune de la Domnul? Pe care din ei sa ii credem. Sau venim si noi cu no intepretare si ajungem la cele 200.
De asemenea, cam tot in vremea aceea un alt protestant se plangea ca de la Reforma (adica de la introducerea principiului suficientei Scripturii – sola Scriptura) exista un papa pe sapte coline la Roma. Dupa Reforma sunt sapte papi pe fie care colina din Germania.
Prin aceste exemple am doarit doar sa ilustrez ca lucruril;e sunt ceva mai complicate de atat. De altfel tocmai chestiune sola Scriptura m-a facut catolic si am argumentat in alta parte pe larg de ce aceasta invatatura este contraproductiva practic si nebiblica (Biblia nu se prezinte pe sine insasi ca fiind singura autoritate)
Pax et Bonum
Duhul Sfint nu prezinta un lucru in mai multe feluri, noi suntem cei care, atunci cind nu avem Duhul interpretam; mai ales unde sunt f.multe cunostinte; e si multa diluare a Intregului.
Sfintul apostol Pavel, aminteste d emulte ori ca Duhul a fost cel care a calauzit sau aratat.
Cei care doresc sincer si nu cu scopul de a risipi in placerile (discutiile )noastre, Duhul ii da.
Domnul da cu mina larga.
Numai sa nu ne credem singuri intelepti, Dumnzeu a facut de rusine intelepciunea lumii.
Gabriel Dinca punea punctul pe „i” de la inspiratie, desigur:
„Cand credinta ajunge asociata cu imperii care au putere asupra trupurilor oamenilor, atunci Cristos nu mai e capul bisericii respective.Orice denominatiune crestina care are mai mari peste enoriasii ei atunci incalca sfintele scripturi unde Cristos spunea: Stiti ca domnitorii neamurilor domnesc peste ele, si mai marii lor le poruncesc cu stapanire. Intre voi sa nu fie asa.Ci oricine vrea sa fie mare intre voi, sa fie slujitorul vostru; si oricine va vrea sa fie cel dintai intre voi, sa va fie rob. Pentru ca Fiul
omului n-a venit sa I se slujeasca, ci El sa slujeasca si sa-Si dea viata ca rascumparare pentru multi.”
Din comment-urile domniei-tale dei excelezi prin obiectivism in sanul subiectivismului catolic ce te caracterizeaza, cu tot respectul, permite-mi sa observ cateva inadvertente de logica, cel putin in exprimare:
I. „Cu dialogul nu vroiam decat sa spun atat: problemele pe care le-a pus Reforma sunt importante si trebuie discutate cu seriozitate si calm, de ambele parti a baricadei. Prea multa vreme ne-am injurat reciproc si ne-am ascuns in spatele unor mitologii prin care ne demonizam adverasrii teologici. Trebuie sa trecem peste aceste porniri irationale si sa discutam cu calm chestiunile care ne despart,
pentru ca sunt importante si merita sa fie discutate. Asta nu inseamna sa facem compromisuri…”
a) Problemele puse de Reforma, au fost discutate, au fost cristalizate cu foarte multa seriozitate la vremea lor;
b) „Asta nu inseamna sa facem compromisuri”… Nici nu-i necesar ! Dar tot domnia-ta afirmai:
„Vreau sa spun ca exista o diferenta intre ceea ce propovaduieste BC si ceea ce cred protestantii ca ar propovadui BC. Astfel, nu am gasit raspunsuri adecvate la nelamuririle mele la evanghelici. Sunt dezamagit sa vad ca aceeasi obtuzitate autosuficienta subzista in continuare in anumite cercuri.
A doua recizare se refera la rostul in sine al unui dialog. Daca nu a fost clar din ce am scris pana acum ma vad nevoit sa ma repet. Dialogul nu presupune compromis. Presupune:
1) o cunoastere aprofundata a propriei pozitii (adica nu doar adeziune emotiva la propriile convingeri, ce de multe ori este luata – abuziv si autoinselator – drept credinta solida),
2)capacitatea de a articula rational aceasta pozitie
3)disponibilitatea de a asculta si intelege (a nu se confunda cu acceptarea) o pozitie diferita sau contrara si
4) capacitatea de a reformula si clarifica propria pozitie in asa fel incat sa raspunda obiectiilor si provocarilor partenerului de dialog.
Asta cerem noi, raii de papistasi. Imi poate explica cineva (cu argumente rationale si nu declamatii emotivistice), ce anume este asa sinistru in a propune un dialog serios?”
IATA COMPROMISUL, remarcat chiar aici, de catre domnia-ta !
II. „Intreb eu acum: este asta scandalos? Un baptist convins de adevarul propriei denominatiuni nu va dori ca toti sa devina baptisti? Un adeventist nu va dori ca toti sa tina Sambata si sa o urmeze pe E. G. W. ca profet? Un ortodox convins nu va dori ca toti sa devina ortodocsi? In acelasi fel, si noi catolicii am dori sa vedem cati mai multi care sa se uneasca cu noi. Ce este sinistru in asta?”
SINISTRA este chiar absenta lui Hristos din toata aceasta lupta pentru suprematie, pentru revendicarea revelatiei divine, pentru revendicarea adevarului scriptural interpretativ, pentru revendicarea intaietatii de catre oricare dintre denominatiunile (chiar cele neoprotestante) aciuate sub aripa ocrotitoare a catolicismului suveran…! Oare acesta nu este compromis ?
Compromis de protectie, din partea suveranului…; compromis de lipsa de verticalitate din partea celor aciuati…!
III. Cat despre…
„Uau, frate Geo! Nu am crezut ca o sa iti dai seama asa repede ca sunt, de fapt, un “dark lord of the Sith” in slujba lui “Sauron the deceiver” cu care conspiram sa il aducep inapoi in Pamantul din Mijloc pe Morgoth insusi. Desi, daca ma gandesc, nu era necesar sa te duci la mine pe blog sa afli, era destul sa observi sa sabia mea laser e de culoare rosie, ca a lui Darth Vader si a imparatului Palpatine.
Nu te speria, nu am de gand sa te “amenint” cu dialog. Pentru asa ceva este nevoi de disponibilitate din ambele parti ca sa il asculte pe celalat, chiar daca nu acceptam argumentele oponentilor.”
Ambiguitatea exprimarii, teplaseaza in lumea halucinanta din „Lord of Rings…” Cu asa ceva nu se poate purta un dialog, nici macar iluzoriu. Orice „oponenta” da in patima absurdului !
Cat despre cristalizarea convingerilor personale pro sau contra „outsiderilor” catolicismului, nu poate fi vorba…
De un lucru sunt sigur ! „Dumnezeu nu se uita la fata omului !” El se indura de cine-I place (Lui) ! Pentru ca mantuirea se capata prin credinta ! Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni !
In fata Lui nu conteaza cat esti de catolic sau de…neoprotestant ( ca denominatiune) ci cat esti de pocait, de dispus in a te intoarce la El cu toata fiinta ta, incluzand trup, suflet si duh !
In rest, doar „pace pe pamant intre oamenii placuti Lui” (nu placuti catolicilor sau neoprotestantilor !
Cu dorinta multor revarsari de binecuvantari sfinte, ceresti, peste domnia-ta, peste mine de-asijderea, peste noi toti, deopotriva !
PS.
Reforma s-a desavarsit, la vremea ei, in sanul Bisericii Catolice, nu in sanul protestantismului…
Este problema lor daca (inca) nu si-au cristalizat convingerile…
Martin Luther, Jean calvin, Zwingli si altii, au fost la „origini” catolici” Ei au facut reforma !
Usa pe care au fost tintuite cele 95 de teze ale lui Luther, era a catedralei catolice din Wittemberg…
Compromisul s-a facut atunci, deci, de-atunci se crease un precedent, ascendent pana in ziua de astazi ! .
“Din comment-urile domniei-tale dei excelezi prin obiectivism in sanul subiectivismului catolic ce te caracterizeaza, cu tot respectul, permite-mi sa observ cateva inadvertente de logica, cel putin in exprimare”
Mi-a distrat f. mult chestia cu obiectivismul in sanul subiectivismului. Iti multumesc ca ma iei cu perosoana a doua singular – in felul acesta discuta devine ceva mai putin formala. In ce priveste inadvertentele de logica, nu sunt infailibil, deci nu poate decat sa-mi foloseasca daca mi le arata cineva. Sa le vedem.
Spui asa “Problemele puse de Reforma, au fost discutate, au fost cristalizate cu foarte multa seriozitate la vremea lor”. Eu ma refeream la faptul ca in literatura polemica protestanta si catolica exista foarte multa neintelegere pentru adversar. Am avut neplacerea sa lecturez tot felul de scrieri si ascult tot felul de discursuri in care protestanti ii criticiau pe catolici si vice-versa fara ca autorul/vorbitorul sa se fi obosit sa verifice ce cred cu adevarat cei pe care ii critica. Exista foarte multe lucruri care ne desprat, invataturi cruciale, dar nu ajungem sa le discutam serios, pentru ca ne multumim sa alergam dupa adversari inventati. Cu alte cuvinte, cred ca ar trebui sa ajungem odata sa discutam ceea ce ne desprate si nu ceea ce credem ca ne desparte.
Citezi un pasaj mai lung din ce am scris eu, dupa care spui: “IATA COMPROMISUL, remarcat chiar aici, de catre domnia-ta !” In treacat fie spus, poti sa spui “remarcat de tine”. Nu cred ca ne avem chiar atat de rau incat sa imi arunci un “domnia ta”. Cat despre compromis, pasajul citat e prea lug ca sa imi dau seama la ce te referi concret. Banuiesc ca te referi la punctul patru, acela cu “capacitatea de a reformula si clarifica propria pozitie in asa fel incat sa raspunda obiectiilor si provocarilor partenerului de dialog.” Nu sunt sigur ca la asta te refereai, dar daca da, atunci sunt de acord ca orice dialog e sortit esecului din start.
Marturisesc ca nu am auzit de “denominatiunile (chiar cele neoprotestante) aciuate sub aripa ocrotitoare a catolicismului suveran”. Imi poti da exemple. Sa stiu si eu pe cine putem conta noi catolicii din randul neoprotestantilor (ei, asta chiar ca a fost o gluma sinistra din partea mea.)
De asemenea, ma critici pentru gluma cu Star Wars si Lord of the Rings. Imi atragi atentia ca “Cu asa ceva nu se poate purta un dialog”. Sunt intru totul de acord. Eu insumi am recurs la astfel de ironii pentru ca tonul raspunsului pe care l-am primit nu a mai lasat loc decat pentru glume.
Mai spui ca “cat esti de pocait, de dispus in a te intoarce la El cu toata fiinta ta, incluzand trup, suflet si duh!” Asta e de la sine inteles.
Harul Domnului nostru Isus Hristos sa fie cu noi cu toti. Amin.
Deci cum stau lucrurile cu acolo „unde este Viaţa nu scrie pe etichetă o confesiune anume”? Să ştii că nu e obligatoriu să te contrazici de la un comentariu la altul. Poate acum înţelegi de ce nu te-am crezut.
Ce se intampl cu mesajele?
Gabriel, depinde ce scrii..cu cine tii. 😉
asa ca grije..ca se volatilizeaza. :))
lucrurile vor sa para subtile, cunoastem si noi „voia scaunelor rotunde”
le stie si Domnul.
Mai rau va fi cind ne vom amesteca cu cei care nu stiu defel sa fie robi.
Domnul nu ne-a trimis la nicio confesiune; El ne-a rimis sa fim robi;
cei care isi atribuie intietatea sunt cei care se vor erija in conducatorii lumii
in noua Era Mondiala, cind stapinitorul acestei lumi va insela pe multi.
Sa ne ajute Domnul sa nu ne lasam inselati de pretentiile de prietenie a unora care sunt insemnati cu fierul rosu in cugetul lor.
Dumneavoastra nu aveti nici o confesiune?
se moderează la greu. Dispar ca în triunghiul Bermudelor!
La fel stau lucrurile, sau asa ramin.
Asta nu inseamna ca trebuie sa devenim ecumenici sau sa trecem la o religie care ne asigura viata vesnica dupa trecerea prin purgatoriu.
Nu avem o religie. Il avem pe Dumnezu; avem Viata in El si prin El.
Poti face parte dintr-o confesiune unde te-a indemnat Duhul sa mergi, dar acolo sa dispara Viata, chiar mai vizitezi alte adunari, de alte confesiuni, si iesi din timpul predicii care e numai slova care ucide; intilniri fara Cristos, ca in cintrea fr Moldoveanu cel fara de confesiune”dar ne-adunam fara Cristos”
deci daca nu avem confesiune ar trebui sa ii iubiti pe toti ceilalti de alte confesiuni.
A te departa de toti cei care isi zic frate, dar …ce o fi insemind?
Iubim cum a spus Domnul , mai ales pe vrajmasi, dar de frati ne departam..oare de ce?
departarea inseamna lipsa iubirii?
Asa s-a intimplat sa fiu intr-o confesiune…ce sa fac acum? as cuta o partasie adevarata, curata, sincera si cum spui cu Iubire…fara confesiune, care sa aiba ca Rege pe Hristos Domnul..ufff…ca tot mai multi frati sunt tristi pentru ceea ce se traieste acum..Domnul sa se indure de noi toti>
Cu tot respectul pentru tine (de data aceasta nu „pentru domnia-ta”) si te rog sa-mi permiti sa ma adresez astfel nu numai din complezenta, tin sa-ti marturisesc ca iti admir responsabilitatea si verticalitatea chiar, in a-ti argumenta obiectivismul din sanul…
Cu privire la…”Am avut neplacerea sa lecturez tot felul de scrieri si ascult tot felul de discursuri in care protestanti ii criticiau pe catolici si vice-versa fara ca autorul/vorbitorul sa se fi obosit sa verifice ce cred cu adevarat cei pe care ii critica.” iti marturisesc ca am avut aceeasi neplacere. De aceea, nu dau doi bani (gauriti) pe astfel de scrieri care-l scot pe Dumnezeu din ecuatie, fara niciun drept de replica. Fie ca sunt neoprotestanti, fie ca nu !. ma incanta orice scriere care „musteste de prezenta, inspiratia lui Dumnezeu. Numai in cazul acesta putem discuta liber, fara a ne fi teama de vreun compromis, oricat ar fi de…frugal !
„Cat despre compromis, pasajul citat e prea lug ca sa imi dau seama la ce te referi concret. Banuiesc ca te referi la punctul patru, acela cu “capacitatea de a reformula si clarifica propria pozitie in asa fel incat sa raspunda obiectiilor si provocarilor partenerului de dialog.” Nu sunt sigur ca la asta te refereai, dar daca da, atunci sunt de acord ca orice dialog e sortit esecului din start.”
Intr-adevar, este prea lung citatul, dar m-am referit la ceea ce banuiesti !
Si-acum, daca tot am stabilit o lungime de unda a comunicarii, cred ca improvizatiile de tip SF, nu-si au locul nici macar in gluma in cadrul unor discutii care se pretind a fi ziditoare chiar prin…subiectivismul lor motivat de dorinta de a fi…obiectiv. (Na, c-am intors-o, in folosul amandurora, de dragul unei viitoare comunicari de viitor si de durata si pentru a merge inainte „doar in lucrurile in care suntem de aceeasi parere”, ca sa-l citez pe apostolul Neamurilor !
Cu adevarate binecuvantari ceresti si cu sincere urari de bine din partea mea, asigurandu-te doar de respect obiectiv , poate si prin subiectivismul meu ! Acelasi har al Domnului nostru Isus hristos, sa ne insoteasca, aradene al meu ! (din cate am inteles, sau ma-nsel oare ?)
Al tau, ACIDUZZU
Imi cer iertare pentru enorma gresealade a scrie cu litera mica un nume propriu: „Acelasi Har al Domnului nostru Isus Hristos…”
“Intr-adevar, este prea lung citatul, dar m-am referit la ceea ce banuiesti!”
Hmmm. Nu inteleg de ce ar fi vorba de un compromis. Imi explici, te rog. E posibil, bunaoara, sa nu ma fi exprimat eu prea clar, sau ceva imi scapa, dar nu vad cum poate fi catalogat drept compromis acel punct 4.
Pana atunci, sa-ti dau un exemplu concret de compromis evanghelic-catolic, ca sa iti arat la ce ma refer cand folosesc termenul “compromis”. Prin anii ’90 un grup de americani evanghelici si unul de catolici au semnat o declaratie comuna intitulata “Catholics and Evangelicals toghether” (ECT). Intre semnatari se regaseau nume grele ale lumii evangelice si catolice americane, dar reactia unor alte nume grele evanghelice nu s-a lasat asteptata. Unii ca R. C. Sproul si John MacArthur au denuntat cu vehementa si pe buna dreptate acest document. De ce? Baietii care au avut ideea acestei intelegeri s-au gandit (corect) ca in fata tavalugului secularizarii crestinii din toate deominatiunile ar trebui sa stranga randurile si sa faca front comun. Pana aici nici eu nu am nimic de reprosat. Problema este ca acestia au incercat sa faca asta minimalizand diferentele doctrinare intre cele doua tabere. In mod concret, semnatarii ECT au convenit ca si noi catolicii si evanghelicii suntem de acord ca indreptatirea este prin credinta. Nici nu e de mirare ca Sproul, MacArthur sau Dave Hunt au sarit ca arsi, auzind una ca asta. Miza Reformei a fost proclamarea invataturii potrivit careia indreptarirea este numai prin credinta (sola fide). Acel “numai” (sola) face toata diferenta, pentru ca noi catolicii credem si marturisim ca indreptatirea este prin credinta, dar nu numai prin credinta (Iacob 2:24). Da, formal textul avea dreptate, dar in spiritul sau era vorba de o capitulare, si nu in orice punct, ci tocmai in punctul care defineste Reforma insasi.
Iar in ce ne priveste pe noi catolicii, daca reusim sa ii facem pe unii protestanti sa semneze un document in care se trece peste “numai” (sola) din “numai prin credinta” (sola fide), ajungem sa ne furam singuri caciula. Vom avea de-a face cu un text care aduce o intelegere pur formala, un text pe care cele doua tabere il vor interpreta in doua feluri diferite si incompatibile. Iata un exemplu de compromis. Cui ii foloseste? Nimanui.
Insa intentia originara a semnatarilor a fost una corecta, cred eu. Secularizarea ne ataca si pe noi si pe voi. Avem de-a face cu dusmani manati de o ideologie a victimocratiei (ca altfel n-o pot numi), potrivit careia noi crestinii suntem asupritorii unor minoritati precum cele sexuale, a femeilor (prin ideologia “patriarhalista” pe care o promovam) si nu avem respect pentru alte culturi, prin faptul ca vrem sa raspandim propriile convingeri. In plus noi suntem principala piedica in calea emanciparii sexuale a adolescentilor, etc. Banuiesc ca stii placa si tu. Iar pentru inlaturarea influentei sociale a railor de crestini este nevoie de un program de reforme in directie secularista, prin ca re statul sa se bage in viata privata a oamenilor si sa ii “sensibilizeze” in directia noilor (non)valori emancipationiste.
Dar ceea ce se impune in astfel de conditii este o colaborare intre voi si noi pe puncte concrete si nu o intelgerele generala care sa mature sub pres diferentele reale care exista si care sunt ireconciliabile. Se impune, cred eu, o colaborare cand este vorba de sustinut proiecte legislative, de exemplu (avort, homeschooling, programe de educatie sexuala in scoli etc.), sau cand este sa ne opunem unei politici secularizatoare. Pentru asta nu e nevoie sa ignoram faptul ca Reforma si Conciliul Tridentin ne propun doua optiuni, cum spuneam, ireconciliabile.
Iata ce inteleg eu prin compromis. In ce fel poate fi, deci, catalogat drept compromis ce spuneam eu la punctul 4, respectiv ca un dialog presupune si “capacitatea de a reformula si clarifica propria pozitie in asa fel incat sa raspunda obiectiilor si provocarilor partenerului de dialog.” Nu la asta se refera si Pavel in 1 Corinteni 9: 20-22?
“Si-acum, daca tot am stabilit o lungime de unda a comunicarii, cred ca improvizatiile de tip SF, nu-si au locul nici macar in gluma in cadrul unor discutii care se pretind a fi ziditoare” Din pacate interventia lui Geo a fost stearsa si probabil nu ai vazut la ce am reactionat cum am reactionat. Omul m-a acuzat, intre altele, ca sunt un “mercenar al intunericului”. Adica ceea ce fac si sustin nu fac si sustin din convingere, ci din interes (mercenariat). Asta fara nici un argument, care sa demonstreze ca are dreptate cu acuzatia sa. Sa te intreb pe tine: ai cumva impresia ca ceea ce fac as face din altceva decat convingere? Iti spun eu ca nu am nici un castig material din ceea ce fac. In aceste conditii nu mi-a mai ramas decat sa o dau pe ironie, in ideea ca omul se prinde in felul acesta de penibilul situatiei.
“de dragul unei comunicari de viitor si de durata si pentru a merge inainte “doar in lucrurile in care suntem de aceeasi parere”, ca sa-l citez pe apostolul Neamurilor!”
De ce sa nu ne ocupam si de lucrurile in care nu suntem de aceeasi parere. Mie mi se pare ca subiecte precum sola Scriptura, sola fide, purgatoriul etc. merita si ele discutate ocazional. In fond, de asta am scris niste texte kilometrice pe toate aceste teme (si altele) si le-am asezat intr-un spatiu public unde exista “riscul” sa fie criticate, sau chiar desfiintate.
“aradene al meu ! (din cate am inteles, sau ma-nsel oare?)”
Strada Blajului, in spatele Bisericii Rosii. Ce-i drept, acum sunt constantean cu acte in regula (The things I do for love!). In rest, jumata de Curtici ii neam cu mine, iar cu Cristi Barbosu (Metanoia) suntem veri de gradul doi (bunicul lui matern si al meu patern au fost frati). In ritmul asta m-as rade daca am descoperi ca si noi doi am neamuri, ha, ha. Hai, c-am glumit
Al tau (si amandoi ai lui Hristos)
M.
Compromisul exclude „lucrurile in care am ajuns de aceeasi parere”. Cat despre compromisurile asa-zise ecumenice ale americanilor de-atunci si de astazi de cand cu biserica…”crislamului” pe care o promoveaza Rick Warren & Co., „mi-a cam iesit parul prin caciula”, cum zic aradenii mei…din Curtici, din Arad, din Varfurile…
Te-am inteles foarte bine si…n-am „dat-o pe ironie…” cum te exprimai in replica de mai sus.
Poate, citindu-te mai atent, ma voi convinge de…convingerile tale, pe care de altfel le respect si fii sigur, nu numai din simplu bun-simt ci din dorinta de te cunoaste mai bine, „aradene al meu !”
Fii binecuvantat !
Frate Mihai,
Ingaduie-mi o intrebare indiscreta:
Esti cumva un „descendent din marea familie a fratilor Sarbu ?
Imi vei raspunde doar daca binevoiesti !
Sper ca va fi si o cunoastere „face to face „, somewhere, everywhere…”
Nu am cunostinta de o „mare familie” Sarbu. Oricum, pe bunicul mei il chema Sirb , pe fiul lui mai mare Sarb, iar tatal meu a ajuns Sarbu.
Noi la origine venim din Serbia si suntem aromani care ne-am pierdut radacinile (eu am aflat la 18 ani ca mis pui de aroman din Serbia). Strabunicul meu a avut trei fii: Simion (bunicul meu), Sabin (bunicul lui Cristi B. prin fiica sa Emilia) si Alexa. Acestia s-au mutat de la Otlaca (azi Graniceri) la Curtici unde si-au gasit sotii. Cred ca deja strabunicul meu era baptist. Fratii si surorile mai invarsta de la Curtici ar mai trebui sa-l tina minte pe Sirb Simion florarul. Dar nu cred ca asta e marea familie a fratilor Sarbu.
Daca treci vara pe la Constanta, fara doar si poate. Eu nu am cum sa ma misc de aici din cauza serviciului.
Pana atunci, har si pace de la Domnul
Multumesc pentru relatare !
Cand vorbeam de „marea familie Sarbu” faceam referire la fratii muzicanti (famfaristi) Sarbu, printre care si fratele Sabin Sarbu cu care am avut placuta cinste de a „buchisi” primele arpegii la instrumentele de famfara, cam prin anii 1972-1980. De aceea am si intrebat ! determinat de un dulce remember si, incercand sa-l…updatez,ti-am cerut ajutorul.
Cat despre fratele Cristi B., am o mare admiratie pentru tot ce este el, inclusiv modestia sa in Domnul !