Un pilot se sinucide, dar ia cu el sute de suflete. Asta aflăm din ziare.
Un elev din sala de tir își ucide instructorul, apoi se sinucide. Asta aflăm tot din ziare.
O femeie sare de pe un bloc, după 30 de ore de negocieri. Aflăm din ziare că pompierii nu aveau saltea pneumatică și niciun fel de instrument de amortizare a șocului. Tot din ziare aflăm astfel de lucruri.
Ce aflăm din Scripturi? Ce aflăm de la specialiști, care fac parte din Trupul lui Cristos, despre sinucidere?
În urmă cu ceva ani am fost împreună într-un juriu. Atunci am cunoscut-o mai bine pe această măicuță a muzicii evanghelice de calitate. Noi nu avem instituția călugăriei, dar Anca a trăit vocația mamei spirituale într-un mod neasemănător altora. A fost o mamă continentală, universală. I-am invidiat întotdeauna seninătatea copilărească și luciditatea profesională.
Atunci i-am făcut o surpriză cu ajutorul lutenistului Cristian Lazăr (căruia i-a plăcut atît de mult această bucată încît i-a făcut propria transcriere pentru lăută).
I-am cîntat bucata ei, O, Doamne, așterne Slava Ta la lăută, chiar în tonalitatea în care a fost scrisă bucata, în sol minor.
S-a bucurat enorm și mi-a spus atunci că s-ar bucura să învețe să cînte la lăută.
Am glumit atunci:
– Anca, toți vom primi instrumente în ceruri în funcție de răsplată. Cei mai buni, așa ca tine, vor primi lăute. Celorlalți, așa ca mine, li se vor împărți chitare electrice.
A rîs voios.
Anca și-a primit deja lăuta. Rîde!
Sursa Credo TV
Va fi înțeles cumva cineva din postările mele anterioare sau din cele teaseruite pe facebook ca aș fi afirmat cumva că este BINE să te mînii pe Dumnezeu. Așa… oricum?
Dacă spun că Isus este Ușa, nu înseamnă că afirm faptul că Dînsul are balamale și clanță. Dacă am spus că Isus este Șarpele din pustie, nicidecum nu am spus că are caracteristicile unui șarpe sau ale unei bucăți de aramă. Am impresia că bunul simț hermeutic la unii este pe cale de dispariție.
Mă miră și mă irită felul în care unii, fără să fi citit cu atenție, fără să fi ascultat cu precizie, fără să fi investit vreo oră de lectură în dreptul acestor lucruri, trag imediat CONFUZIILE.
Iată predica incriminată.

sursa Caius Hera – pagina de facebook
Antonio Lucio Vivaldi (1678-1741)
Integrala concertelor pentru lăută (mandolină) solo.
Dirijor: Frandes Dorin.
Filarmonica de Stat din Arad.
Sala Ferdinand, Primăria Municipiului Arad.
Concert in Re major RV93
Trio Sonata in Sol minor RV85
Trio Sonata in Do major RV82
Concert in Re minor RV540
Concert in Do major RV425
Caius Hera interpretează pe o lăută barocă cu 13 coruri realizată deLőrinczi György în anul 2006.
Mînia este de două feluri: tymotică (Thymos) și orgiastică (Orge).
În general în Scripturile Noului Testament conotațiile pentru thymos sînt negative, dar nu întotdeauna. Orge tou Theou, mînia lui Dumnezeu, poate apărea ca o expresie comună.

Mîntuitorul mînios
Avem un Dumnezeu mînios! Avem un Cristos care mînios a curățat Templul. Fiind creați după Chipul Său, sîntem mînioși, sîntem programați pentru un evantai deschis de mînii, într-un spectru care se depărtează de sfințenia Lui și de sfințire: mînia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu, Dumnezeu cel blînd și bun și smerit cu inima.

Mîntuitorul blînd
Mînia este singurul viciu care poate deveni acțiune dumnezeiască, fără a-i adopta opusul, blîndețea.
Mînia este relaționabilă întotdeauna la perspectivă! Ne mîniem pentru că în noi se ciocnesc două perspective, două așezări, două realități, cea care este cum este și cea care este cea bună sau pe care noi o presupunem cea mai bună. Tempul nu trebuie să fie loc de comerț, este Casa Tatălui, de aici mînia. Răul își trece limitele, de aici mînia. Copiii trebuie să ne asculte și să ne fie supuși. Nu sînt! De aici mînia. Dorim un lucru sau altul, lucruri de care sîntem lipsiți. Privarea naște mînie. Sîntem privați de atenție, de respect, de proprietatea care ni se cuvine. De aici pumnul strîns în mînie.
De ce ne mîniem și cîte feluri de mînii ne macină? Sînt mînii bune și mînii rele.
Iată că a apărut și video-ul sesiunii anunțate AICI.
Duminică seara, începînd cu orele 18.00 vom continua cu ultima întîlnire, Mînia, viciul pe care credem că îl putem împărți cu Însuși Dumnezeu.
PS. La final am detensionat arcul pentru că stătea încordat … degeaba.
… pe bicicletă. Nu numai că merge pe bicicletă, dar o și curăță, precum își curățau singuri regii armăsarii preferați. Mulțumim, Devron, pentru participare la acest proiect.
Prințul Nicolae al României participă la o inițiativă excelentă de promovare a mișcării și nu numai. Iată toate datele și felul în care îl puteți urmări aici.
Ba, a fost un dialog bun! Abia aștept să văd cum a ieșit emisiunea pentru că a colo ai improvizat.
În acestă seară vom continua ce am început AICI și ce este într-o altă versiune AICI
Muzica este un subiect controversat în orice discuție. Cînd muzica este discutată de amatori, atunci tensiunea crește și mai mult. Cînd dezbatem despre ce ar trebui să cîntăm sau nu în bisericile evanghelice, despre versuri, stiluri muzicale, genuri muzicale, atunci putem ajunge la adevărate conflicte.
De obicei pastorii fie își declină competențele, fie tac în complicitate sau nepăsare, fie lasă toate aceste lucruri în mîna altor lucrători, care creează puncte de autoritate divergente în biserica locală.
Trebuie sau nu să se implice pastorul în activitatea muzicală?
Are vreo responsabilitate în stabilirea strategiei muzicale și de închinare în biserica locală?
În ce termeni ar trebui să colaboreze cu dirijorii?
Sînt dirijorii pastori care funcționează în paralel cu autoritatea pastorală? Pot fi numiți pastori cu închinarea?Cîntați Domnului o cîntare nouă și înțeleaptă! Ce înseamnă acest lucru? Împreună cu prof. dr. Marius Cruceru, muzician amator, exeget al Sfintelor Scripturi, vă propunem o călătorie teologică și muzicală printre versetele și instrumentele din Sfintele Scripturi, cu încercarea de a răspunde sau de a găsi măcar principii și capete de răspuns la aceste controversate și discutabile probleme.
Vezi AICI
Mulţumită Cameliei Cimpan am redescoperit Sonata lui Weiss în Sol minor pentru lăută barocă într-o excelentă interpretare.
Muzica determină întîlniri între diferite spaţii. Aşa cum am văzut în comparaţia dintre intepretările din jurul Conceirto-ului de Aranjuez, între aceleaşi note se pot întîni diferite matrici culturale. Iată întîlnirea dintre exactitatea japoneză şi contemporanul lui Bach, Weiss, invidiat de acesta pentru modul în care cînta la lăută.
„Separarea este daunatoare atat pentru mama cat si pentru copil.
Separarea declanseaza imediat in copil un proces de aparare numit si mentionat de Bowlby si Harlow ca PROTESTUL DE DISPERARE („PROTEST DESPAIR”) in studiile pe animale sau HIPEREXCITABILITATE SI DISOCIERE („HYPERAROUSAL DISSOCIATION”) – la om.
Vezi articolul original 807 cuvinte mai mult
Dragi prieteni,
Hristos a inviat!
Joi, 16 aprilie de la orele 18:00 la Oradea Trade Center, Universitatea Emanuel din Oradea, Griffiths School of Management și Ravi Zacharias International Ministries vă invită să participați la Conferința “Why Integrity Matters”, avându-l ca invitat special pe Michael Ramsden – Director internațional al RZIM, Director al Centrului de Apologetică Creștină din cadrul Universității Oxford și Membru de onoare al Wycliffe Hall, Oxford, Marea Britanie.
Cred că prima dată am auzit această expresie la John Stott. L-am ascultat pe cînd a venit la Oradea, în anul 1994. Spunea ceva în genul următor.
Niciodată nu stau liniștit cînd mă uit la știri. Nu stau liniștit și cufundat în fotoliu cînd citesc ziarele. Sînt într-o stare de alertă permanentă și mă gîndesc ce spun Scripturile despre ceea ce tocmai am citit. Citesc realitatea cu ziarele într-o parte și cu Biblia în cealaltă parte.
O vreme am crezut că spusa îi aparține. Am descoperit-o la un moment dat atribuită lui la Billy Graham. Mai tîrziu, chiar lui Martin Luther, Lincoln et c. Se pare că este în toate cazurile prost atribuită. Se spune, de asemenea, că i-ar aparține lui Karl Barth, deși barthologii nu o găsesc în scrierile publicate. Paradoxal, Barth însuși pare să își fi amintit că a spus așa ceva, dar în general este citat fără sursă.
Nu contează prea mult dacă zicerea îi aparține lui Karl Barth, atît de controversatul teolog cu meritele lui incontestabile, cu alunecările lui regretabile, sau altcuiva. Este la fel de productivă. La fel de periculoasă.
Periculoasă prin faptul că poate genera un fals model epistemic, un fals model de raportare la realitate, la viața și chiar la biserică (ce spuneți de seeker-senzitive? ce spuneți de cele două surse în teologie? Ca protestanți înlocuim cele două surse Tradiția și Biblia cu Ziarul și Biblia), pe de altă parte, poate fi extrem de productivă, dacă o plasăm în contextul potrivit. Este prilej de meditație la cele două realități între care ne mișcăm.
This gallery contains 9 photos.
Inițial publicat pe Alexandru Marian Spanish Guitars:
This is a special guitar which I made for myself. It happened that last year the number of builds caught up with my age – 34. The (fan-braced) soundboard is the best…
Am anunțat AICI un webinar. Mîine după amiază se va întîmpla, după cum puteți citi AICI.
Muzica este un subiect controversat în orice discuție. Cînd muzica este discutată de amatori, atunci tensiunea crește și mai mult. Cînd dezbatem despre ce ar trebui să cîntăm sau nu în bisericile evanghelice, despre versuri, stiluri muzicale, genuri muzicale, atunci putem ajunge la adevărate conflicte.
De obicei pastorii fie își declină competențele, fie tac în complicitate sau nepăsare, fie lasă toate aceste lucruri în mîna altor lucrători, care creează puncte de autoritate divergente în biserica locală.
Trebuie sau nu să se implice pastorul în activitatea muzicală?
Are vreo responsabilitate în stabilirea strategiei muzicale și de închinare în biserica locală?
În ce termeni ar trebui să colaboreze cu dirijorii?
Sînt dirijorii pastori care funcționează în paralel cu autoritatea pastorală? Pot fi numiți pastori cu închinarea?Cîntați Domnului o cîntare nouă și înțeleaptă! Ce înseamnă acest lucru? Împreună cu prof. dr. Marius Cruceru, muzician amator, exeget al Sfintelor Scripturi, vă propunem o călătorie teologică și muzicală printre versetele și instrumentele din Sfintele Scripturi, cu încercarea de a răspunde sau de a găsi măcar principii și capete de răspuns la aceste controversate și discutabile probleme.
Raw Generation Expo la Cluj! Dacă sînteți interesați de ultimele noutăți în domeniu! Mulțumim, Ligia Pop!
Va astept cu drag la prima editie din Ardeal a Expozitiei Raw Generation, care va fi pe 15 martie 2015 la Cluj-Napoca. Expozitia se va desfasura doar in ziua de duminica, 15 martie, intre orele 9-19 la Grand Hotel Italia, Str. Trifoiului – Vasile Conta.
Expozitia Raw Generation este dedicata unui stil de viata sanatos si cat mai natural, fiind la inalta cautare printre evenimentele de clasa din tara. Expozitia este cu vanzare si va fi intinsa pe o suprafata mai mare de 570 mp plus o sala de prezentari, iar intrarea va fi gratuita.
In cadrul evenimentului se vor tine prezentari de sanatate, demonstratii culinare live si ateliere ce tin de promovarea unui stil de viata sanatos si armonios. Prezentarile se vor desfasura intre orele 10:00-19:00. Programul va fi afisat in cadrul evenimentului.
Acest eveniment este organizat de Ligia si Raoul Pop, care promoveaza intens alimentatia raw food in Romania din…
Vezi articolul original 427 de cuvinte mai mult
Emisiunea se va difuza pe Credo TV.
sursa Credo TV – Iosif Mureșan
În cadrul Universității Emanuel voi susține un webinar pe această temă.
Cel de-al III-lea Simpozion Studențesc al Universității Emanuel din Oradea va avea loc în perioada 13-14 martie 2015. Cu o tematică relevantă, workshop-uri creative și o prezență academică de o înaltă prestanță, evenimentul din acest an se anunță a fi de mare succes. Mai multe detalii se găsesc AICI

Tocmai am vazut ca Digi face reclama la Soia. Iată și alte păreri. Știu că este Postul Paștelui și mulți se îndreaptă spre soia ca înlocuitor al cărnii și lactatelor. Se pare că n-ar trebui să avem chiar atît de mult entuziasm. Mulțumim, Ligia Pop.
De ceva ani buni incoace, au tot aparut articole in lant, urmate de cazuri diverse care dezvaluiau lumii ca soia modificata genetic cat si cea nemodificata genetic (din pacate aproape pe cale de disparitie), creaza destul de mari probleme celor care au deja dezechilibre hormonale si malformartii la noii nascuti. Si in Romania, in 2014 s-au facut investigatii si s-au descoperit sute de hectare plantate ilegal cu soia modificata genetic, pe care ulterior o vindeau la fabrici si magazine, cu mentiunea ca este nemodificata genetic.
Multi imi veti spune de asiatici care consuma multa soia sunt foarte sanatosi. Este adevarat insa pe ei nu ai sa ii vedeti niciodata consumand lapte de soia, soia texturata sau tofu din Romania care nu are nici o legatura cu tofu real (fermentat luni de zile). Ei consuma doar tofu, miso si sos de soia, toate fiind fermentate si facute cu metode traditionale care…
Vezi articolul original 1.008 cuvinte mai mult

sursa Dan Botica
De ce să mă îngrijorez de pericolul pornografiei? Pentru simplul motiv că vizualizarea înseamnă mai mult decât un gest la care poți renunța când dorești tu. Probabil că așa se auto-amăgește și dependentul de droguri, tutun sau alcool. „Pot renunța oricând vreau eu!” Adevărul tragic este că nu mai vrea, pentru că acum altcineva decide în numele lui sau al ei. Consideră următoarele date științifice:
Creierul răspunde la vizualizarea pornografiei secretând informații în formă de substanțe chimice cu rol de transmițători. Acestea „curg” prin circuitele (sinapsele) creierului – niște conductele neurologice – aceleași conducte prin care trec și stările de iubire, dorință, și dragostea romantică. Circuitele neurologice sunt cablurile prin care circulă informația din creier. Informația în sine este de natură chimică. Ea este alcătuită din testosteron (hormon natural, produs cu 60% mai mult în organismul bărbatului), dopamină (substanță chimică cu rol de neuro-transmițător) și norepinefrina. Norepinefrina este o substanță chimică care se găsește în creier și care acționează ca un hormon, sau un transmițător neurologic. Acești neuro-transmițători circulă prin sinapse și sunt preluați de alte substanțe chimice: neuro-receptorii (nucleotide guanine). Ca și hormon, norepinefrina sporește stimularea sexuală. În activitatea din creier, norepinefrina ajută la „stocarea” de imagini în creier. Aceasta imprimă pe creier obiectul vizual care a stârnit stimularea sexuală. Dumnezeu a permis acest mecanism pentru a asigura continuitatea (cu ajutorul memoriei) a intimității sexuale în relația de căsătorie. Pornografia denaturează acest mecanism! Pornografia „reformatează” creierul astfel încât acesta generează în mod continuu testosteron și sporește dorința sexuală. În prezența acestei dorințe continue, creierul este gata să interpreteze orice semnal intern (imagini pornografice „salvate” în creier) sau extern (poză, film, trup) și să inițieze pofta pentru satisfacerea sexuală. Astfel, ori de câte ori o persoană vizualizează pornografia, creierul receptează semnalele și declanșează activitățile la nivel neurologic, hormonal și neurochimic. Așa se formează și adâncesc circuitele neurologice prin care circulă imaginile pornografice și care duc la „imprimarea” lor permanentă și ireversibilă în cortexul prefrontal – memoria indestructibilă a creierului. Cu ajutorul neurotransmițătorilor din dopamină, creierul nu va uita nici o experiență de euforie/plăcere. Să vizualizezi pornografie înseamnă să te joci cu focul chimic care nu iartă pe nimeni (material adaptat din Wired for Intimacy, W. Struthers).
Poate Dumnezeu contrazice știința?
Despre Dependența de Pornografie și Puritatea Privirii, în seara aceasta la Tineret Emanuel! Orele 18.00
De această dată … (cu rezerva că baptiștii sînt calcedonieni în Crez).
Anunțăm cu bucurie organizarea ediției 2015 a conferinței “Quo Vadis Juvenis?”. Pune deoparte în calendar zilele de 26 – 28 martie 2015 pentru acest eveniment special! Invită-ți prietenii! Vom avea din nou un timp special. Vino și bucură-te alături de noi și sute de alți tineri din țară!
Mai multe detalii și înscrierea AICI.

De citit! Pentru noi este important mai ales în această perioadă a vieții.
UEO Webinars – este o inițiativă arondată principiului de învățare și echipare continuă, o ocazie excelentă de a pune tehnologia zilelor noastre în serviciul lucrătorilor de peste tot din lume, și nu în ultimul rând, este o oportunitate de a cunoaște, interacționa și asculta vorbitori excepționali, teme actuale, într-o abordare biblică. Înscrierea la oricare dintre webinariile de mai jos se face prin accesarea link-ului “Mă înscriu!” și completarea informațiilor solicitate.
Vezi mai multe detalii AICI
Am decis. La rugămințile unor prieteni care au fost, la insistențele unora care ar dori să meargă anul acesta, pentru că anul trecut au ratat, vom relua tura de Auschwitz, pelerinajul pe biciclete Oradea – Auschwitz. Vom forma un nou grup de discuții, vom ține legătura prin mail. Voi reveni oricum cu detalii. Ținem aproape!
Astăzi, la împlinirea a 70 de ani de la eliberarea lagărului, cred că este cea mai bună zi să punem început pregătirilor noastre. Anul trecut am fost în pelerinaj în memoria Evei Heymann, o altă copilă care a murit în lagărul nazist. Anul acesta repetăm experiența, citind un alt jurnal, Jurnalul Annei Franck.
M-am gîndit mult, ținîndu-l pe Noah în brațe azi și ascultînd Radio România Cultural, la copiii Auschwitz-ului.
Gîndiți-vă, acestea sînt idei ale unei adolescente. Vedeți mai departe AICI
Ultimele doua zile ale lui Noah au fost extrem de agitate. Nu el a fost agitat. Zilele. A plîns continuu. Ne-am întrebat de ce plînge. Este schimbat, este sătul, dar n-a mai zîmbit așa de des și plînge de ne rupe inima, deși perioada colicilor regulamentare este pe trecute. Iată ceva ce ne-ar putea ajuta. Plînsul este singura formă de comunicare a sugarului. Așa ne comunică diverse: că se plictisește, că îi este prea cald, prea rece, că nu stă bine, că îl strînge pampersul sau … cine știe. Trebuie dezbrăcat și reîmbrăcat. La rearanjare s-ar putea să nimerim. Pornim FOEN-UL. Dacă nu merge, atunci îl luăm afară. Dacă nici după tura de afară nu tace, atunci mergem la băiță. În toată această perioadă stă în wrap. Acum s-a liniștit. Astfel că pot scrie aceste rîndurele. Somnoroase rîndurele 🙂
„Proaspetelor mame li se spune adeseori ca daca bebelusul este hranit si schimbat, ar trebui lasat singur sa se aline daca plange, pentru ca are toate nevoile indeplinite. Sper ca intr-o zi toate proaspetele mame sa zambeasca si sa spuna cu incredere: „Am dat nastere unui bebelus, nu unui sistem digestiv. Bebelusul meu are un creier care trebuie sa invete ce e increderea si o inima care are nevoie de dragoste. O sa-i indeplinesc bebelusului meu toate nevoile, fie ele mentale, emotionale sau fizice si o sa ii raspund la fiecare plans, pentru ca plansul este comunicare, nu manipulare.”
L.R. Knost – „Whispers Through Time” http://www.littleheartsbooks.com
via Dr. Bianca Chirea
Mă obsedează oboiul. De mic! Am învățat la clarinet numai pentru că era mai la îndemînă și oboiul era mai scump. Primul meu profesor de chitară, domnul Mihai Babii, era oboist ca primă formație. Fratele meu, Aurel, a fost oboist.
Oboiul mă urmărește fără scăpare.
Vivaldi
Strauss
Zilele acestea a explodat francul elvețian. Cam 150.000 de români sînt pe crestele disperării. Viitorul le apare ca robilor la galere. Robi pentru 30 de ani să muncească numai pentru a plăti 1500 de lei lunar dintr-un salariu de 2000 de lei.
Prietenii apropiați știu despre mine că trec pe partea cealaltă a drumului dacă văd cumva intrarea la o bancă. Nu mă împrumut din bănci, dar nici nu îi condamn pe cei care au făcut-o.
Isteții, consultanții de pripas, economiștii de cafenea, miniștri și mici nea gigi de prin cartier își dau cu părerea și, dacă nu sînt împrumutați în franci elvețieni, chiar dau verdictul: lăcomie și prostie. Sînt veseli numai pentru că, împrumutați și ei la rîndul lor, stau la adăpostul unui euro mincinos de stabil sau într-un dolar care să se miște odată cu petrolul sau cu schimbarea de la Casa Albă.
Am rude și prieteni împrumutați în franci elvețieni. Situația este foarte complicată și complexă. Pe prea puțini dintre ei îi pot bănui de lăcomie sau prostie sau de amîndouă. Am un prieten care plătește un credit de 8000 de euro la transformare și nici măcar nu este creditul lui. Partenerul i-a fugit fără urmă și toată povara i-a căzut în spate. Plătește pentru bani de care nu s-a bucurat. Plătește pentru încredere, pentru naivitate, pentru bunătate, pentru îngăduință, pentru neveghere, dar nu pentru lăcomie și prostie.
Tocmai mi-am terminat proiectul Koga Miyata Randonneur. Ne așteaptă o tură de 200 de km. Idei? Direcții? Destinații?
With Paris-Brest-Paris coming up this year, a lot of people seem to be interested in randonneuring. They like the idea of a challenging, but not competitive, sport. Many brevets feature great scenery, a sense of adventure, and wonderful people to ride with. Unfortunately, all to often, I hear people say: „It sounds wonderful, but I couldn’t do it.” In many cases, that isn’t true. Most randonneurs, myself included, are pretty average people. Here are ten common misconceptions about randonneuring:
1. It takes a huge amount of time.
Randonneuring is a sport that doesn’t require a lot of training. If you are a moderately fit cyclist and able to ride a century without much trouble, you can start randonneuring now.
Every year, the brevets are in sequence. The 100 km populaire is great training for the 200 km brevet. The 200 prepares you for the 300, and so on. Even if…
Vezi articolul original 900 de cuvinte mai mult

Editura Ratio et Revelatio își propune să-și respecte angajamentul față de cititorii săi, prin calitatea, atît de conținut, cît și de formă fizică, a cărților sale. De asemenea, Editura speră ca anul 2015 să marcheze și inaugurarea ofertei de ebook-uri, în producție proprie.
Iată cîteva dintre cele mai importante titluri din 2015. Colecția de filosofie (Ratio) va aduce titluri inedite și valoroase, de la texte primare traduse pentru prima dată în română sau ediții revizuite, la istorii ale filosofiei. Vor fi publicate: George Berkeley, „Alcifron sau micul filosof” (trad. Vlad Mureșan), dialog tîrziu al lui Berkeley, dedicat respingerii argumentelor frecvente în cadrul iluminismului britanic în favoarea scepticismului, agnosticismului, materialismului și ateismului, pentru prima dată în limba română; Charles Sanders Peirce, „Semnificație și acțiune” (trad. Delia Marga, ediție revizuită a traducerii apărute în 1991), o valoroasă colecție de scrieri ale unuia dintre cei mai importanți filosofi americani; pentru prima dată în cultura română va apărea o colecție de eseuri ale marelui filosof german Johann Georg Hamann, supranumit „Magul Nordului”, în traducerea lui Mihnea Moroianu. De asemenea, tot pentru prima dată în românește, va apărea, în traducerea lui Andrei Todoca, lucrarea filosofului german Salomon Maimon, „Încercare asupra filosofiei transcendentale”, fundamentală operă a idealismului german timpuriu.
În domeniul istoriei filosofiei, va apărea primul volum (din patru) al „Istoriei filosofiei occidentale”, de Sir Anthony Kenny (trad. Antoaneta Sabău).
În catalogul de teologie (Revelatio), va fi inaugurată o colecție de teologie medievală. Primele titluri vor marca începutul seriei Anselm de Canterbury, prin „Despre adevăr” (traducere inedită de Cristian Bejan) și republicarea „Proslogion”-ului și „Monologion”-ului, în traducerea revizuită a lui Alexander Baumgarten.
Citește mai departe AICI
Celebrul pictor Goya a fost atât de dezamăgit de tirania de la curtea regală din Spania încât a spus: „Somnul rațiunii naște monștrii.” Adică, apatia oamenilor înțelepți este semnalul de care au nevoie monștrii ca să își rupă lanțurile și să își dezlănțuie turbarea. Sau în cuvintele lui Edmund Burke, ”singurul lucru de care răul are nevoie să triumfe este ca oamenii buni să nu facă nimic.” Este posibil ca Europa să fi fost învăluită de somnul rațiunii și de indiferența oamenilor buni, iar atacul terorist împotriva revistei Charlie Hebdo un simptom care întărește diagnosticul pus de Goya și Burke?
Pericolul pe care mulți nu par să îl conștientizeze este că somnul rațiunii și indiferența oamenilor „buni” au ajutat fenomenul islamic să crească de la câteva zeci de mii de valuri răzlețe în Europa anilor 1900 la un Țunami de zeci de milioane în 2015. Neagu Djuvara, academicianul român care a trăit o bună parte din cei 96 de ani ai săi în Franța, a recunoscut că „suntem copleșiți de musulmani” și că „nu mai e nimic de făcut.” Este „un accident istoric pe care îl trăim.” Emil Cioran a prezis cu ani urmă că „francezii se vor trezi doar atunci când Notre Dame va deveni o moschee!” Este posibil ca în câteva decenii Uniunea Europeană să își înlocuiască verdictul Nitzcean „God is dead” cu recitarea crezului „Nu există alt Dumnezeu decât Alah”?