De o vreme m-am gîndit la comparaţii muzicale. Interpretări diferite ale unor bucăţi muzicale foarte cunoscute. Deja am parcurs doi paşi. Chaconna interpretată la vioară şi la chitară.
Acum urmează unul dintre cele mai cunoscute concerte pentru chitară şi partea care a făcut „carieră”, Adagio din cea mai cunoscută compoziţie a lui Joaquin Rodrigo, Concierto de Arajuez.
Intepretarea acestui concert presupune, pe lîngă o tehnică impecabilă, o bună cunoaştere a istoriei muzicii, a culturii interpretative spaniole, o sensibilitate artistică ieşită din comun. Poate interpreta altcineva decît un spaniol un concert scris de un spaniol?
Să vedem:
Iată una dintre cele mai titrate interprete. O femeie, spirit japonez. Exactitate, precizie, tehnică impecabilă, forţă neobişnuită pentru o interpretă…. poate doar Sharon Isbin mai are forţa aceasta.
Kaori Muraji
John Williams, un tehnician foarte bun, spirit anglo-saxon, ordonat, curat, echilibrat, poate că prea echilibrat pentru o astfel de piesă.
Julian Bream, un englez neobişnuit. Puternic, sensibil, cu explozie, cu un vibrato aproape de sîngele latin. Foarte profund în abordare. Un interpret care îşi gîndeşte bine fiecare mişcare cu o precizie de şahist, cu o pasiune de îmblînzitor.
Paco de Lucia, venit dinspre flamenco, lui Paco îi curge în vene acelaşi sînge ca cel la lui Rodrigo şi printre degete îi ies acele pasaje rapide cu un legato ameţitor. Sunetul este de o culoare unică.
La Paco de Lucia nu sînt multe de spus, trebuie ascultat cu mare atenţie şi apoi comparat la fiecare pasaj cu ceilalţi. Absolut uimitor… Priviţi poziţia de susţinere a chitarei. Poziţia clasică de flamenco. Spiritul în care intepretează? PAco nu se poate abţine de la licenţe interpretative şi de la „abateri” de la notă. E „neortodox” cu totul, dar absolut fascinant de „corect”.
Marius Cruceru 
comparatia dintre Kaori Muraji si Sharon Isbin nu cred ca e potrivita. Isbin apartine unei generatii … hai sa ii spun vechi si nu pot sa zic ca a fost „varful” generatiei din care face parte. de cealalta parte Kaori cred ca este una din cele mai tari chitariste (sau chitaristi) ever. Bream exquisite si aristocratic as usual. de remarcat ca foloseste o chitara Romanillos ca si MUraji insa ceva mai veche! clipul este un segment din documentarul despre chitara Julian Bream A Musical journey through Spain.
in rest Paco e mai bun ca toti la un loc!
ai dreptate, alte generaţii, mă refeream la forţă, Sharon are o forţă neobişnuită pentru o interpretă.
Kaori este extrem de „corectă” şocant de corectă. VEzi Tango de skai în interperea ei a lui Rolan Dyens şi în interpretarea autorului. O comperaţie care merită făcută.
DA, Paco!
L-am ascultat azi împreună cu Natalia şi cu o studentă la muzică.
A ascultat cu atenţie primele trei, dar la Paco a amuţit 🙂
Paco face nişte cezuri şi nişte întîrzieri studiate, nişte accente … mută vîrfurile de sunet într-un mod absolut aiuritor.
ameţitor, voiam să spun 🙂
Pingback: Weiss şi Yasunori Imamura | Marius Cruceru
Felicitari pentru initierea unei noi dimensiuni a dialogului despre muzica. Pe vremea cind urmam Conservatorul la Cluj existau cursuri facultative de auditie comparata. Erau extrem de interesante si evident folositoare. Din ceea ce-mi amintesc sau din ceea ce am acumulat de atunci incoace am ramas cu nevoia de a lua in considerare inca citiva factori despre care nu se prea aminteste nimic in cele citite mai sus: publicul pentru care se cinta, acompaniamentul si evident spatiul in care se desfasoara creatia interpretativa. Ar mai fi de adaugat faptul ca videoclipurile deranjeaza sau ajuta ? pe cel care le parcurg. Ascultind doar coloana sonora te poti concentra doar asupra sunetelor. Videoclipul are propria parere despre unghiul din care este vazut interpretul, diverse prim planuri care-ti „fura” atentia. Ar mai fi de luat in considerare conditiile tehnice in care au fost facute inregistrarile. Nu in ultimul rind ar fi trebui urmarita si starea de spirit a celor care fac demersul de a comenta impreuna anumite interpretari.
Cred ca merita continuat „experimentul” comentariile sunt promitatoare si dovedesc utilitatea.
multutumim, dar avem nevoie de ajutor.
nu ne lăsaţi singuri, că spunem prostii
avem nevoie de ajutorul specialistului şi de informaţia experienţei
Beneficiile sunt de ambele parti. Interpretul este direct interesant de modul in care este perceputa propunerea lui interpretativa. Evident ca in momentul in care cine „o ia razna” ma voi implica. Deocamdata singura observatie este una pornita din ceva care seamana a invidie. Ma refer la kg de informatii tehnice si nu numai, de care dispune guitar…. Practic, atunci cind asculti, mai ales cind nu esti in direct cu interpretul parca nu are mare importanta nici marca instrumentului nici desimea ori regularitatea fibrelor lemnului din care este alcatuit instrumentul. E ca si cu recentii cistigatori ai unor concursuri de mare popularitate din Anglia daca nu ma-nsel. Au vocea minunata dar unul este trecut de virsta maturitatii altul este de dimensiuni colosale. Pina la urma daca ne referim doar la sunete conteaza doar ce ajunge la ureche nu si la alte simturi. Din fericire insa Dumnezeu ne-a dotat cu cel putin 5 simturi pe care ni le/a dat spre deplina si sinergica folosire. Dar asta-i alta discutie.
pe curind
Dorin