7. Frumusetea și politica. Frumusețea fizică este un avantaj, noua numire de la Colegiul National de Aparitie și Looking pare să întărească acest lucru. Mai mult și serios: frumusțea este un dar de la Domnul, dar nu cred că Dumnezeu ne-a făcut frumoși pentru politică. Ne-a făcut frumoși pentru familie în primul rînd și ne ia frumusețea deodată cînd o dă nepoților. Mă exprim doar în dreptul bărbaților aici. J În ultimul timp în politica românească și nu numai au intrat tot felul de frumuseți autohtone, care au petrecut mai mult timp în sălile de bronzat și în saloanele de coafură decît în sălile de studiu ale bibliotecilor sau în saloanele recepțiilor unde se învață limbajul politic. Da, sigur, pe sticlă trebuie să dai bine, dar trebuie să deschizi și gura, nu-i așa? Ultimii președinți americani au fost, cu anumite excepții, din ce în ce mai tineri și good looking. La ce le-a folosit? Un avantaj al vîrstei de 50 de ani este că rămîn argumentele care contează. Persuasiunea nu se mai face prin intermediul decolteului sau prin zîmbetul larg dintre cravata impecabilă și frizura gelată. Rămîne experiența, inteligența, arta conversației, retorica perfectă. Prefer să așez soarta țării mele în negocieri de război unui grăsan ca Churchill decît unei Elene care, prin frumusețea ei și poftele ei a stîrnit un război. Troian. Poate că aici sînt un pic extremist, dar mai bine o coafură învechită ca a Doamnei de Fier, dar sub care se ascund gînduri îndrăznețe despre căderea comunismului de împărtășit cu alți doi bătrîni frumoși, Ronald Reagan și Ioan Paul al II-lea.
5. Realizările economice. Sînt oare importante? Oare nu ne-am săturat să tot auzim că politicienii noștri sînt acolo numai ca să fure? Să își facă plinul? Vin unii și tocmai cînd își vor fi umplut conturile, se schimbă cu alții, flămînzi. Stau pe tușă cei îmbogățiți pînă cînd vin din nou cei care au flămînzit între timp. Este grosieră descrierea, dar mă tem că are ceva adevăr. Politica nu este o meserie ca să o începi de tînăr, cînd buzunarele, conturile sînt goale și cînd foamea este proaspătă și chinuitoare. Politica nu este pentru tînjitori de 4X4 și nici de curioși pentru călătorii exotice. Da, poți fi implicat în politică de tînăr, în ucenicie, în organizații de tineret, de cartier etc., dar politica mare, de București și de Bruxelles, se face cu foamea potolită, după ce te-ai boierit, după ce ai făcut plinul, cu mașini și case, cu vacanțe scumpe nu pe banii publici, ci prin alte competențe. Foamea politicianului arivist îi distrage atenția de la chestiunile esențiale. Politica aristocratului bogat avea o patologie, dar cred că era mai puțin periculoasă decît a politicii vanghelizatoare a lui nea Goagăl de Buchale și altor reușiți DOAR prin politichia cu mărgăritare.
Dacă jumătate din ce se spune aici este adevărat şi a fost dincolo de orice imaginaţie de îngrozitor, dar şi comic. Imaginaţi-vă ofiţeri de securitate alergînd după potăi. Oricum cineva ne priveşte tot timpul.
3. Experientele personale și imaginea de sine. Cred că la pînă în 30 – 33 de ani (vîrsta răstignirilor) un bărbat are încă de acumulat. Încă este în căutarea identității. Nu știu mare lucru despre doamne. Dînsele oricum, după 28 de ani, continuă să împlinească 28 de ani încă vreo 70 de anotimpuri la rind J. Dar să revenim: un treizecist este încă în formare, în acumulare, într-o adolescență prelungită tocmai de sistemele în care ne educăm. Pînă pe la 30 de ani abia s-a finalizat formarea academică, dacă aceasta presupune un doctorat. Dar două? A propos, nu văd un doctorand, care vrea să facă un doctorat serios în preumblări perpetue, oricît de genialissim ar fi personajul. Un bărbat inteligent care este încris la două doctorate, implicat și în viața academică, în predare, recomandat de ziare locale ca scriitor, crede că poate face și politică simultan??? Atunci este naiv și imatur și nu cred că este cazul să îi facem rău aruncîndu-l în brațele politicii atît de fragil și nehîrșit cu răul. Am văzut cît rău a făcut un ministru al învățămîntului doctorand. De asemenea, pînă la vîrsta de 50 de ani experiențele personale de sănătate, bolile bătrîneții, care incep să ne chinuie, medicamentele de tensiune de luat zilnic și disciplinat, că altfel mori, chelia și burta, părul alb și proteza dentară ne duc în situația în care putem avea o perspectivă diferită asupra lumii, un optimism mai temperat, o compătimire mai pronunțată, o altfel de percepție asupra durerii. Prefer un ministru al sănătății care ia medicamente, care suferă, diabetic eventual. Prefer un ministru al învățămîntului, care adăscălește încă a doctorand, nepricepînd nimic din ce înseamnă conducerea unei școli, fie aceasta și una de patru clase de la țară. Prefer un ministru al turismului, care să știe unde sînt țările care au monarhii și cele care sînt republici prezidențiale. Prefer un ministru al sportului, care să fi alergat măcar ca amatoare o cursă de 100 m garduri fără cuie de atletism și fără echipament. Consider că după 50 de ani ai mai multă minte, dacă nu se întîmplă vreo nenorocire, cum se vede pe scena politică românească destul de des, ai mai multă minte cînd este vorba de cheltuiala unei jumătăți de million de euro, în general, mai multă chibzuință și înțelepciune și în declarații și în fapte. Parcă și Gigi este mai temperat la vorbă de o vreme încoace, mai ales după ce a fost închis. S-a mai maturizat. Mă puteți lămuri totuși ce are de spus și ce știe donșoara care este numită acum la Colegiul Național de Apărare? Care sînt meritele dînsei, ce-a acumulat? Radu Duda are calificările mai potrivite pentru un asemenea post, dar fiecare aleargă spre locul în care își poate dovedi incompetența la cel mai vizibil mod.
Zilele trecute am avut o discuție foarte interesantă cu un prieten. Era cumva legată de ultimele alegeri, de politicienii tineri, de reușita Ebei, de ministresa turismului, scandalul Ridzi etc.
Discuția a fost extrem de interesantă și mi-a dat de gîndit, mai ales că între timp au mai apărut cîteva reacții demne de interes.
Este clar: în Rromînika este imposibil să ne plictisim!!!
Am afirmat atunci: nimeni n-ar trebui să intre în politică mai devreme de 50 de ani.
Prietenul meu a izbucnit în zîmbet și mi-a spus să nu mai spun niciunde acest lucru că mă fac de rîs.
Voi insista totuși, cu riscurile previzibile. Dacă este o prostie, atunci, dacă am exprimat-o, cel puțin am scăpat de ea. Scrisul este și o formă de exorcizare a prostiei. Dar dacă nu este o prostie?
Eu, dacă mi-ar trece prin cap să intru în politică, aș intra după vîrsta de 50 de ani din pricina următoarelor argumente:
Cînd am spus cuiva “Cutare şi-a făcut singur un viol” s-a uitat la mine cruciş. Apoi mi-am dat seama că trebuie să dau notiţe de subsol.
Mă refeream la următorul lucru. Acesta este răspunsul la musighicitoarea de dimineaţă.
Viol este termenul generic pentru instrumentele care au precedat vioara. Aici, după unii autori, poate fi inclusă şi viola da gamba. Viola da gamba, de asemenea, numeşte o categorie de instrumente de diferite mărimi, de la mărimea unei viole la mărimea unui violoncel.
Sinonimia perfectă viol – viola da gamba nu cred că este legitimă.
La prima vedere, diferenţa majoră dintre familia viorii-contrabasului şi a Gambelor este fretajul, gamba are, violinele nu au (fretajul este împărţirea gîtului la fel ca la lăută), forma tăieturilor, în F la violine, în C la Gamba şi numărul de corzi, 4 la violine, 6 la gambe.
Iată un excelent material despre comparaţia între violoncel şi Viola da gamba.
Cred că cel mai bine este să vedem prin exemple cum sună şi ce se poate face cu un astfel de instrument.
Iacov ne spune că pofta nu este rea în sine, dar atunci cînd este este instrumentată de natura noastră păcătoasă zămisleşte păcatul şi păcatul duce la moarte.
Iată cîteva meditaţii, articole, marturii, cugetări ale altora referitoare la acest subiect.
O excentă serie de predici a lui D. A. Carson AICI.
Oare cum trebuie să arate o mărturisire publică a unui pastor care a căzut în acest păcat? Oare ACESTA poate fi un model? Vezi şi PARTEA A II A ŞI PARTEA A III A. Oare?
Am rămas marcat de această melodie după ce am ascultat o excelentă recitare la serile Iris.
Am încercat să descopăr instrumentele, mă poate ajuta cineva? Cîte? Ce fel?
La puţin timp după apariţia articolului în engleză, dr. Cristi Raţă, care coordonează o echipă de traducători, ne oferă şi traducerea în limba română. Deşi traducerea în limba română suferă pe alocuri este mai bună decît nimic pentru cei care nu se descurcă cu stilul extrem de vioi al dr. Mohler.
Doresc să îl felicit încă o dată pe dr. Cristian Raţă pentru iniţiativele excelente de a oferi resurse teologice în limba română.
Poate că ar merita şi ceva sugestii şi soluţii, corecturi ale traducerii.
Fapt interesant: la ultimul concert de lăută m-am întîlnit cu domnul Mircea Stroe, preşedinte al clubului local de Tir cu Arcul, Redpoint. Om de afaceri, fost “pressar”, un nostalgic. Amîndoi am descoperit că avem prieteni comuni care sînt pasionaţi de lucrurile vechi, clasice: muzica veche, preocupări vechi (apicultură, călărie, archery etc.) Înţeleg nostalgia în sensul etimologic al cuvîntului: durerea dulce-acrişoară a întoarcerii în trecut.
Un excelent articol despre Shakespeare de cunoscutul autor Leland Ryken, tradus şi în limba romănă AICI.
Nu sînt deloc un fan al lui Kinkade. Mai mult, autoproclamarea lui ca Pictor al luminii m-a făcut să fiu rezervat nu numai făţă de operă, ci şi faţă de personaj. Iată un articol critic vis-a-vis de opera sa. Ceea ce remarcă autorul este felul în care a degenerat pictura lui Kinkade (cît de bună o fi fost la început e, de asemenea, discutabil) în decursul anilor. Să fie de vină marketingul?
Cineva a sesizat foarte bine că Kinkade are apă, dacă nu apă, o stradă udă, eventual o casă în care TOATE luminile sînt aprinse şi, în picturile tîrzii încep să lipsească oamenii, personajele, ori, dacă există, sînt nişte simple umbre.
Înainte de a încheia seria de mesaje din Predica de pe Munte, cred că avem nevoie de o retrospectivă. Iată AICI grupul de postări referitoare la acest proiect.
Oare a citi “în gînd” este cu adevărat un semn de civilizaţie? Tăcerea este semn al progresului nostru economic şi cultural? Da, asta înseamnă că toţi am învăţat să citim şi bătrînii nu mai sînt analfabeţi, iar copiii pot citi pentru ei înşişi. Ca unii care am redescoperit arta cititului Bibliei cu voce tare în fiecare seară cu familia
recomandăm acest excelent articol.
Deranjant este pentru vorbitor atunci cînd cineva din public se joacă cu telefonul mobil trimiţînd SMS-uri. Recent au fost ceva scandaluri între politicieni şi nu numai pentru că au transmis ştirile prin Twitter mai devreme decît comunicatele oficiale. Este legitim să folosim acest instrument în timpul unei conferinţe, spre exemplu, twiterizînd concluziile? Este legitim să îl folosim în timpul slujbei? IAtă o concluzie. VEzi şi AICI. Read the rest of this entry »
Așa cum spuneam și în alte ocazii un blog este un fel de doctorat în natura umană: cred că scoate din nou și adună la un loc multe dintre tentațiile și ispitirile greu de scos în alte contexte. Sub umbrela anonimatului cineva spune ceea ce ar fi greu de pronunțat față către față sau într-un dialog menţinut prin replici şi contrareplici date pe loc.
Nu am fost surprins deloc de reacțiile de pe blog. Nu AM MAI fost suprins. De ce?
Pentru că fiecare dintre dvs. ați simțit probabil ceea ce am simțit și eu cînd auzim de astfel de evenimente: confuzie, milă, condamnare, dar și conștientizarea propriei stări de păcătoșenie etc. Foarte multe sentimente amestecate în aceeași inimă. Şi iată că în ultimul timp Dumnezeu ne-a oferit ocazii să ne cercetăm pe noi înşine, dar cu ce preţ…
Acest fapt a determinat exprimări radicale din partea unora, expresii mai soft din partea altora, unii au accentuat faptul că nu trebuie uitat că avem o ființă umană creată după chipul lui Dumnezeu, un om, confrate întru păcat, dar că trebuie condamnat păcatul, alții au fost mai fermi în privința omului.
Mărturisesc că și pentru mine a fost ieri o zi de meditație în post și rugăciune înaintea Domnului pentru a căuta inima Lui față de acest fel de oameni. Dumnezeu iubește păcătosul, dar urăște păcatul. Acesta ar trebui să fie și inima noastră. Dar care este păcatul? Cine este păcătosul?
Ce trebuie să gîndim în privința noastră înșine? Aceasta a fost ideea articolului: sînt rău la fel ca cel mai rău dintre oameni, în păcat m-a zămislit mama mea, inima mea este deznădăjduit de înșelătoare și nespus de rea, dintre toți păcătoșii, dacă Apostolul a spus cel dintîi sînt eu…cine sînt eu să spun altel.
Dar tot în privința noastră putem spune ceea ce pot spune numai cei găsiți de Cristos și cei care s-au dat Lui: căci nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine, Cristos în voi, nădejdea slavei?
Am făcut ceva rău? Eu sînt pricina. Am făcut ceva bun? Lui i se datorează.
Iată că, fiind conștienți de aceste lucruri, nu contează, nu mai contează atît de mult dacă M.J. a avut vitiligo sau s-a făcut alb că a vrut el, ceea ce contează este dacă va fi avut sau nu relația personală cu Dumnezeu prin Isus Cristos în Duhul Sfînt.
Dați-mi voie să observ cîteva lucruri, care mi se par mie demn de notificat în comentariile dumneavoastră, prieteni dragi:
În această seară, la ora 18.00, la Biserica Emanuel, în cadrul slujbei pentru tineri, pastorul Paul Negruț va prezenta un studiu biblic referitor la suicid intitulat “O perspectiva biblica asupra sinuciderii”.
This is it şi-a numit Michael Jackson ultimul turneu şi a avut dreptate sau Dumnezeu l-a luat pe cuvînt. Dumnezeu este Cel care stabileşte limitele, începuturile şi sfîrşiturile tuturor oamenilor, în mîna Lui stau cuminţi viaţa şi moartea regilor născuţi, numiţi de alţii sau de ei înşişi.
Poate că îngerul morţii chiar aşa i-a şoptit lui Michael Jackson: This is it, Michael, let’s go!
Michael Jackson a murit! La 50 de ani!
Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
http://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/