Timpul trece de neoprit şi noi ne împiedicăm în detalii… ar spune Virgiliu. Ce bine că există duminici! Duminicile sînt pentru oprirea şi pornirea timpului. Aşa cum ne resetăm computerele ca să meargă mai bine şi mai repede şi … ca să uite rămăşiţe de programe, tot aşa avem nevoie să oprim timpul pentru a ne alege apoi iubirile, pasiunile şi detaliile potrivite de iubit.
Disclaimer pentru talibanii noştri şi ai lor:
- nu mi-am făcut cruce, deşi mă cheamă cruceru, nici Marius nu a trecut la baptişti,
- nu l-am chemat pe Marius Ţepelea să predice la mine în biserică, nici el pe mine,
- nu mă “ortodoxizez”, nici el nu se “baptizează”
- eu nu sînt “ecumenist” în sensul larg al cuvîntului.
Marius îmi este prieten. Sîntem într-o relaţie civilizată de dialog şi caldă comunicare. Sîntem interesaţi de aceleaşi lucruri, istorie antică, patristică, dar în primul rînd de Isus Cristos şi de lucrarea Duhului …. şi eu şi el. S-ar putea ca acest lucru să fie o vină în sine pentru unii, avînd în vedere graniţele confesionale dintre mine şi Marius.
Prof. univ. dr. Marius Ţepelea, istoric de formaţie, poreclit “păgînul” printre studenţi şi de către unii colegi, din pricina preocupărilor sale privitoare la întîlnirea dintre păgînism şi creştinism în primele secole creştine, a scris un mic raft de cărţi.
Este de o fineţe relaţională aproape îngemănată cu timiditatea. Bonom, zîmbitor tot timpul, relaxat, fără aere de “universitar”, (mi-aduce tot timpul aminte de colegul meu, dr. dr. Corneliu Simuţ, rectorul nostru, tot istoric de formaţie) fără încruntări de dascăl, rareori se poartă la reverendă. Doar barba scurtă i-ar putea trăda hirotonirea.
Dr. Marius Ţepelea, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea, i-a acordat un interviu dr. Ionuţ Popescu de la Facultatea de Teologie Greco-Catolică. Pentru cei care cunosc politica bisericească în destul … deja devine interesant. Interviul mi-a ajuns “în crud”, fără corecturi şi “cenzură”. Îl voi lăsa aşa cum este cu permisiunea lui Marius.
***
Mărturisesc: mă uit la desene animate. Acum Gigi şi Alina mi-au amintit de Veggie Tales, desenele care au făcut copilăria Neriei şi a lui Naum mai plină de cîntec, umor de bună calitate, culoare şi o engleză curată.
Veggie Tales este un motiv să cred că şi creştinii pot avea creativitate şi umor de bună calitate, fără lozincărie, fără clişeisme şi imagerie uzată.
V.T. a fost o gură de aer proaspăt după oribilele filme cu Isus.
Am inventat de-a lungul istoriei în toate limbile parafraze, ocolişuri, eufemisme pentru ceea ce ne sperie, moartea.
Creştinii, cu Înviatul în suflete au dezvoltat un dicţionar paralel, un dicţionar al speranţei. Engleza cunoaşte expresia “he passed away”, spre exemplu.
Din păcate am auzit creştini spunînd … “a murit, săracu”. A murit? Mîntuit fiind? Nu! A adormit în Domnul (întru Domnul, dacă doriţi).
Aşa cum spuneam aici, la vîrsta de 10 ani am fost fost diagnosticat afon cu acte în regulă.
Un student venit în Iaşi dintr-un alt oraş al ţării a încercat să facă orchestră. Am fost chemaţi la prima repetiţie. Am luat vioara de 100 de ani moştenire de la tata şi am plecat cu prietenul meu cel mai bun la repetiţie. Ne-a pus să cîntăm pe fiecare cîte ceva. Mi-a căzut la împărţeală cîntarea 777, “Frumos e cîmpul verde”. Era prin noiembrie. Am ratat gama, mai ales că, precoc fiind, vocea începuse să îmi dea de furcă. La exerciţiile de ritm am picat cu totul, dar nici orchestră nu s-a mai făcut. Toţi acei copii s-au împrăştiat. A rămas corul Sion, care a devenit Corul de fete din Iaşi, iar pe băieţii care au venit la prima repetiţie de orchestră nu i-a mai prins nimeni niciodată …
De atunci am fost ferm convins că nu voi putea cînta niciodată. Am pus vioara pe dulap şi nu m-am mai atins de ea. Nici azi nu prea îmi place să o văd.
Pe cînd am fost convertit m-a apucat o dorinţă irezistibilă de a cînta. Oricînd, oricum cu orice. De fapt cîntecul pentru mine a fost primul semn al mîntuirii şi iertării.
Acum, după 30 de ani de la acele evenimente, eu cînt şi în Iaşi există orchestră.
Internetul este o nouă armă, o nouă forţă, care poate face mult rău şi mult bine. Rău şi celor ce îl folosesc împotriva duşmanilor. Bine? Chiar şi duşmanilor. Este precum descoperirea prafului de puşcă. A făcut mult rău, dar şi mult bine. Multe degete au zburat cînd cei care l-au manipulat iniţial nu l-au înţeles şi nu au ştiut cum funcţionează.
Internetul este deopotrivă periculos, deopotrivă util. Să ne temem? Dacă vom trăi în lumină, ştiind că totul este oricum gol şi descoperit, avem mai puţine temeri, dar acestea nu dispar cu totul. Un zvon răutăcios şi neadevărat? Iată un glonţ de argint pe ţeava internetului. Acesta poate doborî pe oricine. Un adevăr neconvenabil scos la iveală? Iată ce poate fi coşmarul oricui. Un trecut pătat sau un prezent compromis? Internetul îl scoate la iveală în detalii pe care niciunul nu le-am putut imagina.
Internetul este acea forţă de care merită să ne temem toţi, chiar dacă înţelegem cum funcţionează, dar mai ales dacă nu pricepem.
Am spus în urmă cu un an şi ceva că domnul Iosif Ţon şi mişcarea Străjerilor n-au prevăzut şi nici n-au evaluat corect puterea internetului. Asta i-a aşezat într-o situaţie pe care n-au putut-o gestiona în modalitatea în care erau obişnuiţi. Efectul logodnei nefericite dintre cele două părţi a a avut exact efectul invers. Iosif Ţon s-a văzut tras în jos de “popularitatea” necăutată a unei mişcări care chema fecioarele pe la Berlin pentru alungarea scaunului Satanei (Ioan Demeter a fost filmat şi youtubizat rapid şi fără anestezie), iar Mişcarea Străjerilor a căpătat o popularitate şi o vizibilitate nedorită tocmai datorită alăturării de un nume cu rezonanţă ca Iosif Ţon. Dezamăgirile s-au întins şi de o parte şi de alta.
Străjerii s-au văzut nevoiţi să dea comunicate peste comunicate, folosind în primul rînd internetul, Nelu Peia s-a retras din mişcare, folosind internetul, Iosif Ţon a încercat să dreagă busuiocul cum a putut, încercînd să folosească aceeaşi armă care l-a săgetat, internetul. Ce s-a întîmplat? Este deja istorie şi urmele electronice pe care le-au lăsat şi unii şi alţii sînt greu de şters. Arta retorică a noului teolog de serviciu al mişcării străjereşti nu îl scapă de declaraţiile aiuritoare care au rămas “în aer”, ştergerea unor postări sau declaraţiile de lepădare de Satana de pe site-ul străjerilor nu ne face să uităm uşor de conexiunile entuziaste cu africanul Chris. Internetul ne oferă o memorie pe care n-o mai putem manipula nici unii nici alţii aşa cum dorim.
Acum este rîndul politicienilor să fie aiuriţi de noua forţă.
