Marius Cruceru

S-au dus! S-au dus pe apa pandemiei … și colindele prin case, serile de tineret, slujbele de Ajun, de seara de Crăciun, de a doua zi de Crăciun, dimineața și seara, de … a treia zi de Crăciun, de Ajun de An Nou, de prima zi de An Nou, și dimineața și seara și … dimineața și seara, s-au dus corurile, fanfarele, orchestrele … cel puțin pentru o vreme, poate că pînă după Paște … Cine știe?

S-au dus pe apa pandemiei, programele, festivismele, poeziile, colindele repetate și iar repetate.

Ne-a luat Dumnezeu toate acestea sau ni le-a luat Satana?

Nu știu cum să o spun, ca să nu fiu interpretat greșit, dar … ascult Cuvîntul care spune: ”binecuvîntați pe Domnul în orice vreme!”.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a priponit, ne-a liniștit, ne-a ”domesticit” în sensul etimologic al cuvîntului, adică ne-a închis în case, ne-a luat urările strigate, ”pupăciunile” adesea ipocrite, îmbrățișările formale, revelioanele golite de spiritul înnoirii autentice, Crăciunurile împopoțonate.

Îi mulțumesc acum lui Dumnezeu că pot cînta ”SILENT Night” cu accent pe SILENT! Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru înomenire, pentru că a venit la noi discret, cuibărit, jucîndu-se de-a v-ați-ascunselea cu marii vremii Lui, fără triumfalisme gogonate.

Ce bună șansă să recuperăm ”spiritul autentic al Crăciunului”! Oare chiar așa de greu ne-o fi să stăm liniștiți fără chermeze, bairame, chefuri și petreceri, bucurîndu-ne de familia restrînsă?

Chiar așa de greu ne este să stăm locului, fără a cutreiera ca viespile date cu fum magazinele în febra cumpărăturilor fără rațiune?

E vremea să ne amintim cîștigul păstorilor după întîlnirea cu Pruncul și Părinții Acestuia:

Continuă lectura →

În urmă cu ceva timp, o lună și ceva în urmă, scriam despre leul cu două cozi de lîngă Mall-ul Lotus din Oradea, un adevărat pericol pentru copii, pentru cei care merg neatenți, uitîndu-se în ecranul telefonului mobil.

Am sesizat problema în stînga, în dreapta (mai ales în dreapta, pentru că Oradea are conducere politică de dreapta 🙂 ) și pe rețelele de socializare.

Ce surpriză credeți că am avut de Ajunul Crăciunului? Problema s-a rezolvat. Nu știu cînd și cum, dar s-a rezolvat, chiar dacă la conducerea primăriei nu mai este domnul Bolojan, ci ucenicul dînsului.

Dacă lucrurile merg tot așa … Bucureștiul poate sta liniștit storcînd coșul noii guvernări pînă la Mărțișor. A fi cu adevărat european, occidental, înseamnă și pricepere în autoguvernarea locală, regională. Orientalul așteaptă comanda de la Stambul, își cere voie să respire de la sultan, elvețienii și nemții o duc bine, fiind bine împărțiți pe regiuni bine guvernate.

Iată dovezile foto:

Continuă lectura →

Dragii nostri colaboratori,

Vă mulțumim din suflet pentru că ați investit împreună cu noi în pregătirea noilor generații de tineri pentru lucrarea în Împărăția lui Dumnezeu.

Cu ocazia Sărbătorii Nașterii Mântuitorului dorim să vă facem o surpriză. Vrem să colindăm la dumneavoastră acasă.

Nu vă faceți griji! Nu facem deranj, nu stăm mult, nu servim dulciuri, nu călcăm covoarele. Vrem doar să aducem bucuria Nașterii Mântuitorului și mergem apoi mai departe.

Vă rugăm să ne deschideți una dintre ușile de mai jos!

Continuă lectura →

În ultimul timp, în perioada aceasta dificilă, grupa de la Litere anul III, din cadrul Universității Emanuel a reușit să termine un proiect îndrăzneț, care s-a desfășurat la cursul de Jurnalism, curs predat de Dr. Daniel Burtic.

Iată ce spune una dintre participante la proiect:

Sperăm să vă placă și să o luați ca un cadou din partea noastră, în pragul Sărbătorilor Nașterii Domnului!
Am încercat prin această revistă să punem în lumină mersul școlii noastre în timpul pandemiei, analizând atât aspectele frumoase, cât și neajunsurile acesteia, dar să și întărim legăturile dintre secții, într-o vreme a distanțării.
Nădăjduim că am reușit în această misiune a noastră și că veți poposi câteva clipe în lectura ei.

Revista se poate răsfoi dând click aici

Cu mare drag, Sărbători fericite în Hristos!

Grupa de Litere III

Există o vîrstă optimă la care trebuie să mă căsătoresc?

Trebuie să mă căsătoresc?

Este celibatul o opțiune pentru mine?

Este prea tîrziu să mă căsătoresc cîndva, dacă acum nu s-a ivit persoana potrivită?

Dacă nu am găsit pe cineva potrivit, oare nu trebuie să îmi renegociez standardele?

Dacă le renegociez, unde să mă opresc? Cît de jos pot merge?

Mă tem că mă voi căsători din disperare sau din cauza presiunii familiei sau a prietenilor …

Toate acestea sînt întrebări legitime dar, ca unul care m-am căsătorit foarte devreme, nu le-am trăit pe propria piele, însă le-am trăit alături de prieteni, rudenii, enoriași.

Continuă lectura →

Astăzi m-am uitat din nou la sărmanul T 4, mașina care ne-a slujit în ultimii ani ca mașină de șantier, transport materiale de construcție. Chiar și acum este încărcat pentru mutarea lucrurilor de la o locuință la alta.

Un T 4 din 2001, care se apropie de 600.000 de km parcurși. L-am luat chiar eu în urmă cu mai bine de 15 ani, la 137.000 de km.

A fost condus de multe persoane. A văzut toată România, apoi Bulgaria, Ucraina, Turcia, Republica Moldova, Germania, Austria, Ungaria, Kosovo, Slovacia, Cehia, Polonia. A fost mai întîi mașină de misiune, după care, la pensionare, am luat-o în familie, mai întîi la cuscrul meu, pînă a ajuns la mine.

Continuă lectura →

În acest articol spuneam că rămînerea cu noi înșine poate genera cele mai haotice spaime. 

Întotdeauna va fi o cale, întotdeauna cred că vom găsi ceva bun de făcut. Dacă Pavel va fi găsit ceva bun de făcut în pușcărie de cere mantaua și cărțile, probabil că vom găsi și noi ceva bun de făcut în vremuri grele. Să citim Narnia, scrisă în vremuri grele. Să le citim copiilor Lewis, Tolkien, Exupery, Steinhardt, autori ai speranței!

Spaimele cele mai mari nu vin din grozăvia de boală și din efectele acesteia asupra întregii lumi. Fricile cele mai mari, care ne bîntuie, vin din noi înșine, din hăul care ne vizitează atunci cînd rămînem … în cumplita și plictisitoarea noastră prezență, în singurătate și cu totul dependenți de Dumnezeu.

Asta ne sperie și gîndul acesta ne înțepenește: ce vom face cînd nu mai este nimic de făcut? Chiar vom rămîne cu totul pe mîna și la mila Domnului? Dependența totală de Nevăzutul Atotputernic prin credință este un gînd care ne înfioară, pentru că ne nu mai avem control asupra amănuntelor.

Ne așteaptă o iarnă grea, lungă și întunecoasă …

Dar alături de un Dumnezeu Mare, Luminat și Atotputernic.

Despre acest lucru voi vorbi mîine seara: 

Am mai scris în alte rînduri despre ”binecuvîntările” acestei nenorocite perioade, despre ce se va schimba și ce nu se va schimba pentru mine… ”Nu știu alții cum sînt”…, vorba clasicului … dar pentru mine această perioadă a fost o adevărată binecuvîntare din foarte multe puncte de vedere. Izolarea mi-a priit, lipsa călătoriilor m-a ”domesticit” (în sens etimologic :)), restricțiile m-au învățat să apreciez mai mult ceea ce mi se părea pe-drept-cuvenit. 

Am mai afirmat, de asemenea, și aici nu sînt original: ”nimic nu va mai fi la fel ca înainte”. Îmi mențin afirmația. Va trebui să ne facem noi rînduieli, vom intra în alte etape, scena se va roti și vom intra în alt act. Cu siguranță Plictiseala va fi ultimul musafir care va veni la petrecerea noastră .. 

Dar n-a fost prima dată în istorie cînd s-a întîmplat așa ceva. Ploaia a venit din nou și peste cei buni și peste cei răi și după pandemiile din 1300-1500, soarele a răsărit din nou și a apus și peste bolnavi și peste sănătoși, și peste muribunzi și supraviețuitori, și în 1918-1920 … 

Recentissime Adrian Papahagi a scris un text excelent despre una dintre pandemiile trecutului. Ce multe paralele, ce multe asemănări! 

Dacă ne uităm în urmă, astfel de momente au fost adevărate ”turning points” în istorie, momente de cotitură din care omenirea a învățat cîte ceva, a schimbat și a mers mai departe. 

Continuă lectura →