sursa imaginii Edictum Dei

În urmă cu un an scriam despre structura textului din Galateni 5 despre Duhul Sfînt. Este iar Cincizecime și sîntem iar ispitiți să credem că noi putem să ne FACEM creștini și să ne ȚINEM creștini, că am putea avea monopolul Duhului Sfînt și Acesta este un fel de peștișor aurit ținut în acvariu, care ne face viața mai frumoasă și ne împlinește toate dorințele.

Cel care ne-a născut din nou este Dumnezeu Tatăl, prin Fiul Său, în puterea Duhului Sfînt. Noi eram morți în păcatele și greșelile noastre. Mortul nu se poate trezi singur, am fost născuți din nou, am fost înviați, am fost regenerați, aduși la viață. Diateza la verbele mîntuirii este întotdeauna pasivă.

Cum ne putem ține? Dar oare doar ne ținem pe cale, stăm la linia de plutire sau creștem cumva, avansăm, înaintăm, sîntem sfințiți? Viața creștinului este într-o progresie lentă, cu alunecări și scăderi, dar un drum continuu spre tot mai mare asemănare cu Mîntuitorul, în dezbrăcare de firea pămîntească și îmbrăcare în Cristos, în moartea omului din afară și creșterea în omul dinlăuntru. Și aceasta o face în viața noastră tot Dumnezeu, prin a treia Persoană a Treimii, Duhul Sfînt.

Duhul este dăruit de Dumnezeu copiilor Săi, este prin har, de aceea putem cînta și noi alături de fratele Niculiță Moldoveanu: “Numai harul tău mă ține…”

Detaliez acum o secvență pe care am survolat-o rapid în textul de anul trecut, secvență la care am revenit după ce în acest ultim an am fost implicat mai mult ca în alți ani în consilierea cuplurilor care sînt în proces de divorț.

Am ajuns la concluzia că unii doar mimează creștinismul, sau cel puțin încearcă să îl practice, rămînînd în afara sa, fiind lipsiți de Sursa pururea curgătoare, resursele li se termină repede și atunci rămîn săraci, orbi și goi, fără putința de a mai simula măcar civilitatea minimală. Animalul din noi se dezlănțuie ireversibil. Aceasta este explicația pentru care oameni care au fost cîndva îndrăgostiți, iubiți, devin agresivi, violenți, recurg la jigniri și bătăi.

Spuneam anul trecut că un ”creștin” dresat va putea mima cu succes amabilitatea, în loc de dragoste; veselia, în loc de bucurie autentică; calmul, în loc de pace; lașitatea sau nepăsarea, în loc de îndelungă răbdare; cumsecădenia, în loc de bunătate; activismul social, în loc de facerea de bine; perseverența și ideologizarea în loc de credință/credincioșie; civilitatea, în loc de blîndețe; abstinența și autocontrolul, în loc de înfrînarea poftelor. Aceasta este educație, disciplină, yoga, orice altceva, dar nu creștinism. Putem imita orice, precum mușamaua imită pielea; margarina, untul; placajul, lemnul plin…

Sîntem creați după Chipul și Asemănarea lui Dumnezeu și nu putem trăi cu adevărat decît atunci cînd sîntem din nou prinși în El precum mlădițele în viță, primindu-ne puterea din El (Ioan capitolul 15). Putem viețui, putem supraviețui, dar nu putem trăi cum a trăit el. Putem avea viață biologică (Bios), dar fiind lipsiți de viață și putere spirituală (Zoe).

Citește întreg articolul AICI pe Edictum Dei