sursa imaginii Edictum Dei

Continuare de AICI, AICI, AICI și AICI.

Dacă cineva intră în casa noastră, nu va putea spune clar care sînt principiile, valorile, prioritățile pe care le avem în comun, dar va identifica din primele ore petrecute cu noi regulile după care ne desfășurăm viața.

Regula pentru latini era rigla de măsurat sau dreptarul zidarului. Regula este asociată cu rînduială, ordine, sistematizare și previzibilitate.

Cel mai mare cadou pe care îl putem face unui copil în aceste vremuri tulburi este o viață „cosmetizată”, cosmosul fiind pentru greci opus al haosului. Într-o lume a dependențelor, a înlăturării granițelor, limitelor, într-o societate a libertăților prost înțelese, o viață reglementată de limitări, de impuneri și garduri este drum spre sănătate mintală.

Nimic mai otrăvitor pentru o casă în care cresc tineri adolescenți și copii decît o casă fără reguli, dar regulile acestea nu vin la întîmplare, ci sînt fundamentate pe principii, valori și priorități.

Încă din timpul scrisorilor noastre de dragoste am stabilit o regulă pentru noi doi. Este regula noastră de viață, nu este parte din cele 10 porunci, nu este de impus altora, ci este doar a noastră: „nu ne vom împrumuta niciodată! De la nimeni! Nici de la ai tăi, nici de la maică-mea, nici de la frații mei, de la nimeni!”.

Eram în primul an de căsnicie. Muncisem trei luni și eu și ea. Am primit cele șase salarii în decembrie. 6000 de lei. Mulți bani pe vremea aceea. Am mers în București la Magazinul Muzica să luăm cadouri pentru a ne vizita mai apoi rudeniile. Cînd să plătesc, geanta îmi era tăiată, banii dispăruți.

Am mers pe jos acasă, prin ger, prin nămeți. Am ajuns acasă și ne-am numărat banii. Erau vreo 120 de lei. I-am împărțit și ne-am făcut socotelile să rezistăm cu ei pînă în Ianuarie. S-au terminat mai repede decît am crezut. Natalia a plecat cu ultimii bani să ia ceva lapte și pîine. Era însărcinată. A trecut o oră, au trecut două… nu erau telefoane mobile pe vremea aceea… mi-am făcut tot felul de gînduri… am coborît să o caut. M-am întors în apartament și am început să mă rog. Într-un tîrziu, a fost adusă de două femei, susținută de brațe de o parte și de alta. Leșinase stînd la rînd. De foame!

Atunci am fost supărat pe Dumnezeu: „Bine, Doamne, noi venim aici, în Bucureștiul ăsta sălbatic, să învățăm să Te slujim, ne sacrificăm, muncim și Tu glume din astea ne faci și săraci și sărăciți ș … ea leșinată de foame…”. După ce am terminat cearta cu Dumnezeu, am încercat să negociez cu Natalia. Știam că va fi greu. Am încercat să pun povara pe ea, să o manipulez cumva ca să fie de acord să împrumutăm, să ne încălcăm principiul declarat de la bun început: „Niciodată nu vom apela la alte resurse decît la resursele lui Dumnezeu”, principiu pe care era declarată regula: „Nu ne vom împrumuta niciodată!”. Am început să îi aduc argumente, că una este ce am gîndit noi în scrisorile noastre romantice și alta este realitatea: „Mă duc la prietenul meu și mă împrumut doar 150 de lei, apoi în ianuarie îi dăm înapoi, gîndește-te la fetița din pîntecul tău, dacă moare… ”. Și mie îmi era foame, dar încercam să o presez psihic.

Cu glas stins mi-a spus: „Nu, Marius, Domnul va purta de grijă! Dacă încalci acum principiile și regulile… le vei încălca și de acum încolo și viața noastră va fi un haos! Domnul va purta de grijă…”

Eram nervos, agitat și în hipoglicemie. Am încercat din nou să negociez pe la 21.50, la 22.00 se închideau toate magazinele. Nimic!

Citește mai departe articolul AICI pe Edictum Dei