The Shape of My Heart este unul dintre cîntecele mele preferete din, iertaţi-mă (iar vom avea poticniri!), din repertoriul lui Sting, cîntăreţul tinereţilor noastre şi, din cîte se pare, iată… ale maturităţilor noastre (spun ale „noastre” încercînd să fiu cît se poate de politicos 🙂 ).
Acum într-un supeb solo de bass.
Tapping şi tot ce trebuie, o adevărată lecţie de tehnică şi interpretare. Cam aşa se cîntă la bass. Bravo!
Via Zoltan Sebestyen.
Astăzi am aflat de moartea unei fetiţe. Atît!
Maxim Belciug va susţine un recital pe 1 octombrie.Va cînta probabil pe una dintre chitarele Alex Marian.
Sursa AICI.
The more I want to get something done, the less I call it work. – Richard Bach
20 septembrie este o zi memorabilă. După ce mi-am încheiat tinereţea în urmă cu aproape 5 ani, acum mă pregătesc să îmi încep bătrîneţea.
Visez să fac cîteva lucruri la aşteptata pensionare: grădinărit, apicultură şi lutierie.
Lutieria s-ar putea, avînd în vedere talentele mele practice destul de dezvoltate, dar aproape lipsă, s-ar putea să se transforme într-o timidă joacă de-a tîmplăria.
Oricum începutul este promiţător. Astăzi simt bătăturile pline de lichid din marginea palmelor, coatele şi lipsa unui litru de apă din corp.
Astăzi am încercat să salvez o chitară de la înec. Era înecată în lac. Arăta ca o mobilă, era frumoasă, dar sunetul cu totul pierdut.
M-am apucat, la sfaturile lui Alex Marian, să răşcăluiesc lacul cu şmirghel densitate 120, apoi 130. Am pregătit 400 şi 600. Mai dens nu am.
Ce urmează? Dat tot lacul jos şi primul meu experiment cu Shellac.
Ce este Shellacul?
Rugaciune pentru un pastor iranian condamnat la pedeapsa cu moartea
Crestinii din Iran va roaga din inima sa continuati sa mijlociti pentru pastorul Yousef Nadarkhani care a fost condamnat la moarte pentru apostazie in septembrie 2010. Va reamintim ca el a facut apel la Curtea Suprema care a imputernicit Tribunalul Revolutionar al Provinciei Gilan pentru a reanaliza cazul, in mod special de a verifica daca Yousef era un musulman practicant inainte de convertire. Yousef afirma ca, desi a fost crescut intr-o familie de musulmani, el nu a fost niciodata un musulman prin alegere, prin covingere, credinta si nici prin parcticarea consecventa a Islamnului si prin urmare nu ar trebui trebui privit ca un apostat.
Scormonind punţin în urmă, mi-am amintit că astăzi sînt exact patru ani de cînd am avut ultima oară fibrilaţii. Pe la ora 12.00 s-a oprit.
Iată de ce merită să ţii jurnal. Dacă vă mai amintiţi, dragi prieteni, era cît pe ce să mor în urmă cu vreo patru ani. Dumnezeu a avut milă de familia mea. De mine nu era pagubă. Sînt curios … „de mor” din fire. Abia aştept să văd cum e … dincolo. Oricum.. om muri … ş-om vedea.
Apoi mi-am încheiat tinereţea. Brusc şi dintr-o dată, fără pregătire şi tam-tam. Am prins ziua de joi.
După aceste momente, fibrilaţiile au trecut, dar am rămas cu extrasistolele acelea care prevesteau tot ce e mai rău. Uneori, cîteva sute pe zi. Am învăţat să le ocolesc.
Apoi… minune…. Astăzi, în ciuda faptului că am rămas supraponderal (cu mai puţine kilograme decît atunci şi tot în scădere… )
În pregătirea unor gînduri referitoare la interpretarea Scripturilor, am primit din partea unui cititor un articol interesant legat e intepretarea în domeniul dreptului. Mi se pare foarte interesantă abordarea şi demnă de cumpănit în vederea unei discuţii cu privire la interpretarea Scripturilor.
Uneori alţi profesionişti ai textului sînt mai grijulii şi mai conştienţi de primejdiile care vin din jocul interpretării decît pastorii sau interpreţii amatori ai Sfintelor Scripturi.
Adesea, problema aplicării dreptului este redusă la soluţionarea litigiilor de către instanţele judecătoreşti, actul de aplicare a dreptului fiind apropiat de o situaţie litigioasă şi o regulă preexistentă.
Nu este tocmai aşa, căci procesul aplicării nu se rezumă la interpretarea dreptului.
Legătura faptului cu dreptul este complexă şi orice soluţie juridică presupune un raţionament particular, legat de metode intelectuale determinate.
Litera şi spiritul textelor, raţionamentul juridic, faptul şi dreptul, judecata şi procesul, toate par să ilustreze trecerea fenomenului juridic în relaţiile concrete ale vieţii sociale.
Citeşte mai departe AICI.
… sau cei deştepţi ascultă muzică bună?
Încă nu m-am lămurit după ce am citit acest articol, dar îmi plac oricum concluziile:
Orice muzica este eficienta, in mod sigur, dar s-a dovedit ca piesele din repertoriul clasic si romantic activeaza cel mai mult creierul. Chiar daca exista asa-numita muzica preferata (unul vrea romante, unul vrea rock), exista tomografia cu emisie de pozitroni care arata cum muzica lui Mozart activeaza 99%-100% din scoarta cerebrala. Si, in general, muzica simfonica si de camera activeaza creierul in proportie de 90%, spre deosebire de muzica usoara sau tangoul, de exemplu, care activeaza creierul in proportie de 50%.
Pentru că acolo va fi Duelul Viorilor. Stradivarius contra Guarneri. Trebuie să arbitrăm acest duel, neapărat.
Sper că voi merge acolo cu un lutier. După ce l-am ascultat joia trecută pe domnul Gabriel Croitoru cîntînd cu Guarneri-ul care i-a aparţinut lui Enescu, nu mai pot sta acasă. Prevăd rezultatul duelului, Stradivarius-ul va fi învins.
Continuare de AICI
„Prietenii lui Iov sînt nemuritori, sînt contemporani cu noi, există, sînt şi aici!”.
A doua parte a mărturiei lui Silvian este şi mai ameţitoare. Ridică o mulţime de întrebări.
VEzi AICI, dacă nu se încarcă fişierul.
După cum veţi auzi, şi Silvian a fost vizitat de străjeri. Faza este demnă de o antologie a rîsu-plînsului:
Dragi fraţi şi surori în Domnul Isus
Starea lui Roua s-a complicat mult în ultima săptămână şi jumătate… – s-a instalat o anemie severă (hemoglobina era aproape la 1/3-ime din normal), deşi sistemul imunitar era în limite normale. Slăbiciune extremă, sfârşeală, paloare extremă… Avea dureri mari nu numai la tumora mamă, de la omoplatul stâng, ci şi la coloana vertebrală şi la cotul stâng, precum şi pe alte trasee nervoase.
Situaţia s-a agravat şi mai mult zilele trecute – cu două zile în urmă Roua a paralizat de la brâu în jos…
Cel mai probabil, este vorba de metastaze pe coloana vertebrală…
Silvian a venit la Aleşd şi pentru a o ajuta pe Dana în lupta ei cu boala Lyme, dar şi pentru a depune mărturie asupra modului în care Dumnezeu l-a mîntuit din ghearele morţii spirituale, apoi despre felul în care l-a izbăvit din braţele nebuniei unei boli cumplite, boala cu o mie de feţe, boala Lyme, chiar din tentaculele morţii fizice.
Iată aici prima parte a mărturiei lui.
Îmi pare rău pentru calitatea sonorului. A doua parte se va auzi mai bine. Mi-a venit în minte să îi pun un microfon mai aproape, în faţă. Ridicaţi nivelul volumului şi va fi bine.
Dacă fişierul merge mai greu, încercaţi AICI.
Mărturia lui Silvian este tulburătoare. Discursul lui va fi plin de afirmaţii şocante şi care ne vor solicita balamalele teologice.
Cîte feluri de teologie există?
Oglindanet a revenit după vacanţă!
Ce puteţi citi?
Un interesant interviu cu prof. dr. Alexandru Baumgarten.
Care a fost contactul culturii române în secolul XX cu filozofia medievală?
A fost un contact slab, limitat din mai multe direcţii. Odată, a fost o preferinţă locală pentru Augustin, un Augustin înţeles la rândul său reducţionist, drept un promotor exclusiv al vieţii afective. Apoi, din cauza prismei reducţioniste a „spiritualităţii răsăritene”, care trebuia apărată şi deosebită de tradiţia latină. Pe urmă, înflorirea traducerilor neavizate, care au discreditat subiectul. În fine, a fost receptarea imobilă şi nerafinată a filozofiei medievale ca redescoperire a tomismului catolic, receptare care a înflorit la noi pe când la promotorii ei era depăşită.
şi…
Johhny Răducanu a murit. Am aflat astăzi via Harry Tavitian, cont facebook, apoi am căutat în presă. A plecat toamna o fire primăvăratică.
Răducanu Creţu, pentru că aşa îl chema de fapt, a căutat să fie el însuşi, fără să se facă de rîs, lucru greu pentru un om cu personalitatea lui. Avea un simţ al umorului şi o hîtroşenie la limita dintre moldovenesc şi dobrogean. Ne-a făcut să rîdem, dar nu s-a făcut de rîs, într-o ţară şi într-un context în care este atît de greu să îmbătrîneşti decent.
Azi este Duminică. În biserica noastră se va cînta din nou cu mandolinele… „Mandolinele? Bleah”, ar spune cineva! „Cine mai cîntă azi la mandoline… demodate şi copilăreşti instrumente.”
În urmă cu ceva ani, la o altă postare despre orchestra de mandoline, un prieten mi-a mărturisit că a avut acest gen de reacţie pînă a dat peste concertele lui Vivaldi pentru mandolină …
Mîine la Biserica Creştină Baptistă „Sfînta Treime” din Aleşd vom avea o mulţime de invitaţi.
În imagine, Silvian Guranda, Foto: Voicu Bojan
Beniamin Văduva împreună cu soţia şi cei şase copii ne vor fi oaspeţi. De Beni şi de familia Văduva ne leagă multe amintiri. I-am considerat şi pe el şi pe Sebastian şi pe Gaius un fel de fraţi de trup aproape, nu numai fraţi în Cristos.
Ei reprezintă Biserica din Cleveland, parteneri de misiune, rugăciune, lucrare.
Stelu Aioanei, din biserica Logos din Chicago, unul dintre cei mai buni pianişti amatori pe care îi ştiu, va fi, de asemenea, prezent împreună cu noi.
Disclaimer: Această postare nu este pentru evanghelicii uşor de poticnit.
Astăzi îmi scrie un pastor pe care îl preţuiesc foarte mult. Aş fi onorat să mă considere prieten.
Am fost plăcut surprins cînd, la finalul emailului, mi-a împărtăşit ce ascultă în cea mai grea zi a predicatorului … în sîmbăta naşterilor, cînd apa sîmbetei curge mai repede ca celelalte ape (apa lunii curge lent…. )… că ascultă… această piesă.
La rîndul meu am ascultat-o de cîteva ori.
Ascultaţi cu atenţie cavalul, apoi versurile…. Greu de descifrat. Poate ni le traduce cineva pe toate.
Piesa conţine cel puţin două teme care revin în poezia eminesciană, teme la care ar merita să găsim răspuns şi în predicile noastre: trecerea timpului, îmbătrînirea, şi relaţia dintre om şi natură. Cînd aţi ascultat ultima oară o predică despre: cum să îmbătrînim frumos?
Disclaimer: imagini dure şi cuvinte grele.
Ultimele noutăţi despre Matia s-ar putea să fie ultimele noutăţi. Am vorbit aseară cu mama lui Matia. Era descurajată, dar liniştită. Un medic credincios i-a spus adevărul crunt. Se pare că după toate eforturile medicilor, chinul lui Matia, inima zdrobită a părinţilor şi rugăciunile voastre, ultima infecţie cîştigă teren. Situaţia este disperată şi ţesutul se mănîncă, proteza este compromisă şi acum tesutul sănătos, neafectat pînă acum începe să fie mîncat de boală.
Toată ziua Matia este vesel ca un copil obişnuit. Noaptea încep chinurile. Geme în dureri şi nici curăţarea rănii nu mai este suportabilă, nici pentru el, dar nici pentru mamă.
Dana Achim s-a întors acasă de la Tîrgu Mureş după a doua sesiune de tratament. A sosit cu organismul foarte foarte slăbit. Silvian, care a trecut prin Lyme cu bine, va veni înspre Aleşd ca să îi înveţe pe Dana şi pe soţul ei cum să treacă şi ei prin Valea Umbrelor morţii cu un tratament alternativ.
Dacă nu aş fi văzut, nu aş fi crezut. După primele intervenţii în dieta Danei, îmbunătăţirile sînt vizibile.
Vom continua să îi susţinem financiar şi să ne rugăm pentru Dana şi familia ei. Lupta ei, din care a ieşit deocamdată pe jumătate învinsă, trebuie reluată, dar pe alt front. Voi continua să relatez modul în care noua abordare îşi face vizibile efectele.
Duminică Silvian va veni la Biserica din Aleşd. Vă aşteptăm cu drag pentru a asculta mărturia lui dramatică şi mustindă de emoţie.
Azi dimineaţă m-am oprit la Filarmonica din oraşul nostru cu treabă. Domnul director a fost foarte amabil să mă invite la o cafea şi am început o discuţie despre starea artei muzicale în urbe.
sursa foto- google panoramio
În ciuda eforturilor entuziaste ale manageriatului artistic, în ciuda cîtorva iniţiative lăudabile, domnul director îmi spune că publicul orădean este excelent, binevoitor, dornic de cultură muzicală, dar absent… din sala de concert.
Este păcat… de ce?
Pentru că este începutul anului şcolar… să deschidem cu lăută. O uvertură.
Cam aşa trebuie să arate noua mea lăută, cu 10 coruri (adică 10 rînduri de coarde, aşa se cheamă coruri) şi cu rozeta în formă de steaua lui David. Sînt extrem de curios cum va suna noua bijuterie a domnului Lorinczi.
După cum aţi văzut pe blogul meu sînt destul de multe postări cu instrumente cordofone, instrumente care au coarde (corzile sînt cele de la sport sau din construcţia podurilor suspendate), dar în mod special sînt reprezentate chitarele. Aceasta este forma corectă. Chitare, nu chitări, coarde, nu corzi.
Un fapt deosebit de interesant este acela că, pe măsură ce lumea pare a fi tot mai colorată, impresia generală, senzaţia pe care o avem, este că ea este tot mai… gri. Cel puţin acesta este sentimentul pe care îl trăiesc eu. Cu toată slăbiciunea pe care o am faţă de paleta extraordinară de culori ale toamnei (privind dealurile toamna înţeleg cel mai bine câtă imaginaţie poate avea Creatorul!), nu pot să-mi reprim iminenţa gri-ului ce va urma… Căci nici zăpada nu e albă, spun specialiştii! Şi dacă mai există şi „civilizaţie” în jur, albul e chiar un vis…
Dar creştinismul? Cât de colorat este creştinismul nostru? Este el doar în alb şi negru, cum par să-l împartă cei mai mulţi?
Puţină fotografie cîtă ştiu, dar ştiu un lucru, dacă vrei să te apuci de portrete, atunci bătrînii sînt cel mai bun început. Lumina în riduri, expresia… gestica, aşezarea, îmbrăcămintea, obiectele din jur…
Poate că aceasta îmi va fi fotografie preferată multă vreme de aici încolo. Am văzut că Yaroslav are o întreagă serie pe tema asta.
Vă amintiţi cu siguranţă arpegiul pe care se desfăşura acordeoneşte plictisitorul Telejurnal.
Apoi apărea George Marinescu, o voce inconfundabilă, un om care … parcă nu au zîmbit niciodată. Nu era voie. Lor le-a aruncat Victor Rebengiuc sulul de hîrtie igienică.
Focul este unul dintre simbolurile civilizaţiei omeneşti. A ars în ateliere pentru lucrare şi în altare pentru închinare la zei şi Dumnezeu. Acum oamenii au aprins un altlfel de foc. Este focul unei altfel de închinări şi a unui altfel de rit. Este focul omului aprins pentru sine.
The 25th Burning Man festival, with a theme of „Rites of Passage,” took place Aug. 29 to Sept. 5, 2011, 120 miles outside Reno, Nev., in the Black Rock Desert, its home since 1990. Some 50,000 people attended the week-long celebration, which is billed as „an annual experiment in temporary community dedicated to radical self-expression and radical self-reliance.” The event, which is more a temporary city than a traditional festival, arose from a bonfire held on the Summer Solstice at Baker Beach in San Francisco in which a wooden man a dog were burned in a spontaneous act of self-expression by local artists and their friends. – Lloyd Young
Sursa imaginii.
Dumnezeu a aprins şi el un foc. Stîrpeşte civilizaţia focului cu foc. Este unul dintre focurile mîniei şi urgiei Lui? Este focul curăţirii şi reaşezării, pui al focului de peste Sodoma şi Gomora? Este focul Domnului împotriva omului?
„Pierde-vară”, o expresie care în limba română are o conotaţie rea. Este sinionimă leneviei. Pierde-vară este cel care nu-şi face muncile cîmpului la vreme şi se trezeşte toamna cu hambarele goale.În ultimii 10 ani n-am pierdut din acest punct de vedere nicio vară. Am muncit fără concediu.
În acest an ne-am hotărît ca familie să ne pierdem vara. Să călătorim împreună… poate pentru ultima dată în această formulă… cine ştie.. să călătorim împreună fără cărţi profesionale de citit după noi, fără teme de vacanţă, fără cărţi restante de scris, fără nimic.
Spuneam altă dată că am luptat cu arma în mînă la Revoluţie ca toată lumea să poată avea „blog”, să poată spună liber ce gîndeşte… presupunînd, în cel mai bun caz, că acest proces este în desfăşurare…
De asemenea, îi spuneam unui coleg că toată lumea are dreptul să îşi facă blog, însă nu toţi trebuie să îşi facă blog. Sînt chemări diferite, daruri diferite şi Dumnezeul nostru „nedrept” ne-a împărţit diferit poverile. Unii au blog degeaba, alţii ar trebui să scrie pentru noi şi nu se învrednicesc. Nedreaptă lume, grea împărţeală. Unde-i talentul este neputinţa sau lenea, unde este chemarea, nu-i timpul, unde-i hărnicia nu este mintea, unde-i consecvenţa, nu-i deşteptăciunea, unde-i acribia, lipseşte conţinutul.
Dumnezeu mi-a dat un dar spiritual foarte important: darul descurajărilor. L-am folosit şi cu autorul acestui blog cel puţin în două rînduri. Se pare că a avut efect. Nu pentru că nu era talentat i-am sugerat că este bine ce face, adică să se oprească, nu pentru că nu are ce spune, ci pentru că este prea tînăr şi formarea are o vreme la care gura trebuie să fie umplută cu ţărînă.
Eu mi-am început blogul după ce mi-am terminat şcoala, doctoratul, şi am scris şi alte lucruri afară de articolaşe de o pagină sau anunţuri. Mă bucur de această decizie înţeleaptă. Acest fel de evenimente îmi stîrnesc nădejdi cum că n-a dispărut cu totul mintea în generaţiile care ne urmează. M-am bucurat cînd acest autor şi-a început blogul, mă bucur de felul în care încheie…
Sper eu… temporar. Ne revedem peste 10 ani.
Am fost întrebat de ce refuz unele lupte. Uneori chiar luptătorii-wanna-be… mă întrebau.
Iată un posibil răspuns prin intermediul unei fabule:
Ai auzit vreodată fabula leului şi a sconcsului? Un sconcs mândru, gălăgios şi foarte enervant a provocat odată un leu la duel. Leul a refuzat prompt şi autoritar duelul.
Bastien Burlot este lutier. Face nişte chitare cu totul şi cu totul deosebite. Fără rozetă.
Iată cum arată..
via G.E.
Dragi prieteni, in aceasta seara va invitam la o emisiune tv foarte importanta pentru viitorul nostru: Păcatele părinților pedeapsa pruncilor? –
De data aceasta numărul 11. Este o chitară absolut superbă. După cum vedeţi, are cuie, nu mecanisme.
”THERE WAS hugely more sense in the old people who said that a wife and husband ought to have the same religion than there is in all the contemporary gushing about sister souls and kindred spirits and auras of identical colour. As a matter of fact, the more the sexes are in violent contrast the less likely they are to be in violent collision. The more incompatible their tempers are the better. Obviously a wife’s soul cannot possibly be a sister soul. It is very seldom so much as a first cousin. There are very few marriages of identical taste and temperament; they are generally unhappy.
Cu prof. dr. Valentin Mureşan … .
Iată
Într-adevăr, cercetarea românească trebuie racordată la cercetarea mondială. Au dreptate actualii directori ai cercetării ştiinţifice româneşti. Atât cercetarea cât şi doctoratul trebuiau puse încă de acum 15 ani pe bazele noi ale competitivităţii şi excelenţei. Nu ne-am împiedicat decât de noi înşine. Cei mai conservatori au fost chiar dascălii, nu neapărat miniştrii. Deci direcţia e cu totul incontestabilă. Cu câteva rezerve: toate acestea nu trebuie făcute doar pentru „vizibilitate”, nu în spirit de gaşcă şi, dacă se poate, cu un pic de talent managerial…
Pentru aceasta:
* Trebuie, într-adevăr, create standarde, cerinţe, exigenţe mai ambiţioase – dar pentru viitor, nu pentru trecut; or, actualele standarde sunt pentru trecut, ca şi cum cineva ar vrea să se răzbune pe altcineva; încălcarea principiului neretroactivităţii e descalificant şi trădează amatorismul periculos al iniţiatorilor; cum adică, trebuia să visăm noi în anul 2000 ceea ce ne cere dl. Ministru acum? Ce era dl. Ministru în anul 2000 şi la ce visa el atunci? Nu cred că reflecta la aceste standarde. Dar chestiunile grave nu ţin doar de criterii, ci şi de altceva. Anume:
Asociaţia Bisericilor Baptiste Române din Statele Unite şi Canada are o nouă echipă de slujire:
Echipa de slujire:
Pastor Dan Paul – Preşedinte, (Cleveland)
Pastor Sorin Covaci– Secretar Executiv, (Detroit)
Pastor Sorin Sabou – Vicepreşedinte pentru Coasta de Est (Chicago)
Pastor Eusebiu Rusu – Vicepreşedinte pentru Coasta de Vest (Portland)Coordonator Comisia Pastorala- Pastor Nelu Brisc (Portland)
Coordonatori Misiune- Pastor George Dancea şi Pastor Daniel Branzei (Los Angeles)
via Pastor Dan Paul
„Români, vi se pregăteşte ceva!” Parcă am văzut asta într-un film. Nu, este adevărat!
Am mai discutat subiectul AICI şi AICI.
Vezi acum Aici
Atenţionare: Această postare nu este petru „urechiuşile micuţe”. Cei sensibili la auz să se abţină.
Discutam zilele trecute despre Keith Green şi muzica sa. Trebuie să mărturisesc faptul că nu îmi place tot felul de muzică, dar ascult tot felul de muzică şi trebuie să recunosc: în fiecare gen şi stil există bucăţi extrem de reuşite.
Iată una care mă face să fiu invidios pentru jocul de cuvinte, pentru potrivirea dintre mesaj şi ritmul tensionat. Da, ştiu, genul respectiv este afurisit din biserici, dar aceasta este o altă discuţie. Am purtat-o în alt loc.
Deocamdată, cum spunea John Stott, „cînd ascult, vizionez ceva… nu mă las purtat de imagini sau de ritm, nu mă las pe spate în fotoliu, ci mă aşez încordat pe marginea scaunului ca să văd ce au de spus aceştia, ce vrea să spună cel care a compus melodia, cel care a creat mesajul… ”
Citește în continuare
Marius Cruceru 