Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Fascinante imagini! Vorbesc mai mult decât mii de cuvinte… Cât îi priveşte pe cei cu comentariile maliţioase (ca să le numesc elegant, deşi n-ar merita), ele dovedesc că teoria evoluţiei din maimuţă e invalidă, întrucât acele animale au măcar o formă de bun simţ…
Mie mi-a atras atenţia nu doar privirea… priviţi pieptul batrânului! Nu ştiu ce fel de medalii sunt, dar ele indică măcar seriozitatea unei vieţi! Respect!
Excelente imagini si comentariu (nici nu m-am obosit cautand comentariile adevaratilor „pierde vara”)
Interesant este ca cea de-a doua fotografie este surpinsa exact in momentul unui acord (fotoghicitoare: care? 🙂 Vedeti tremurul usor al mainii drepte.
comnetariile erau pe facebook. Nu merită!
nu mai tin minte daca am postat linkul dar….
piesa e catalogata drept blues (probabil datorita slide ului cu un … bec) de fapt e o piesa traditionala/folclorica din cate am inteles de la altii. tot chitara cu 7 coarde.
mai jos un alt link cu o vetarana chitarista, un ragtime superb
mulţumim… blues-ul este chiar impresionant.
Si eu cred ca e vorba de Do Major in acord rusesc. Asa de folositor, de altfel, pentru orchestrele care nu aveau chitara bas pe vremuri. 🙂
Fotografiile sunt superbe.
da, aşa cred. Am cîntat puţin în acord rusesc. Este mai simplu decît cel italian şi are o culoare specială…
este ca fotografia alb-negru.
Omul are dreptate. Unele chestii nu se potviesc. Eu consider totusi ca un mare avantaj pe care l-au oferit blogurile a fost modalitatea simpla cu ajutorul careia autorii pot comunica cu cititorii si credem ca ar fi pacat sa nu folosim acest mijloc.
Salutare. Am urmarit cu interes discutia voastra si parerea mea e ca niciodata nu poate fi toata lumea multumita. Depinde cum privesti problema, de ochelarii prin care te uiti. Astea fiind spuse, te sfatuiesc sa continuui pentru cei care te aproba si in ciuda celor care au alta parere. Multa bafta.