Cădirea în Catedrala Dezbinării Neamului

Am mai abordat subiectul catedralei şi cu alte ocazii.

Un articol al domnului Augustin Ioan mi-a adus în memorie cele cîteva proiecte propuse pentru ispravă.

Cred că mai avem de lucrat la înţelegerea acestei case ţărăneşti/urieşeşti, cu gard, cu grădină în faţă şi bălării în spate, care face oficiu de exponent al conceptului de Bigness (Rem Koolhas), de magnitudine colosală, în Bucureşti. Plimbarea cu targa a catedralei patriarhale prin tîrg, în căutarea unui amplasament, nu a făcut decît să încheie – nu apoteotic, ci apocaliptic parcă – destinul hilar al păcătoasei urbe a Bucurescilor.

Cu tot respectul pentru domnul Augustin Ioan conceptul în sine este monstruos. Nu mărimea, ci ideea. Dar asta este treaba teologilor.

Care este treaba arhitecţilor? Să îi asculte şi pe cei care vor sluji acolo cu un pic de imaginaţie.

Stăteam de vorbă cu ceva zile în urmă cu nişte preoţi.

Slujesc într-o biserică care are vreo 30 de metri. Încep cădirea şi merg pînă în pronaos. Cînd ajung înapoi sînt transpirat, cu toate veşmintele pe mine. Cînd este cald, vara, este un adevărat sport. Oare cei care au făcut proiectele alea luuuuuuuuuungi, nu s-or fi gîndit cum vom cădi noi prin toată catedrala? Ce să facem? Să luăm un fel de popamobil ca să ajungem pînă în spate şi înapoi? Dăm cădelniţa de la unul la altul ca la ştafetă? Ne îmbrăcăm pe sub veşminte în pantaloni scurţi şi în adidaşi ca să putem alerga voios dintr-o parte în alta pe terenul ăla de fotbal? Oare chiar nu s-a gîndit nimeni la toate etapele slujbei? La cîntare, la acustică, la coliturghisire?

Aceeaşi problemă o văd şi la unele biserici neoprotestante. Pare că arhitecţii nu au asistat niciodată la o slujbă ca să înţeleagă ce se petrece pentru a proiecta spaţiul în conformitate cu trecerile şi petrecerile din timpul de slujire sau din timpul liturgic. Avem un fel de hangare, nişte clădiri care seamănă cu nişte autogări, aerogări, corăbii, reactoare atomice, depozite de materiale de construcţii, magherniţe şi continuaţi voi, dar acest fapt nu este cel mai trist. Cînd intri în sanctuar, abia atunci îţi dai seama cîte lipsesc şi de cîte te poţi lipsi, cîtă economie proastă de spaţiu şi cîtă risipă.

Noi avem o problemă: jcum vor vedea cei din spate şi cei de la balcon actul botezului şi cum ne vom ascunde proapeţii enoriaşi, uzi leoarcă, cu hainele lipite de corp, cît mai bine? Cum vor auzi toţi predica?

Bisericile tradiţionale au alte probleme? Cum vor coliturghisi cu ţîrcovnicii şi cum vor face circuitul liturgic, intrările şi ieşirile din altar, cădirea mare, cădirea mică?

Poate că o comunicare mai bună între arhitecţi şi preoţi, pastori, teologi ar fi o soluţie. Am toată admiraţia pentru ceea ce face domnul Augustin Ioan, încercînd să se aplece şi asupra filozofiei şi teologiei spaţiului sacru. Cred că este un bun început.

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Biserica Baptista, Dezbatere, dulce Românie, In-text-esant, Perplexităţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Cădirea în Catedrala Dezbinării Neamului

  1. Nicoleta zice:

    Am ras cu lacrimi. Dar m-am si intristat. Unul dintre bunicii, cel dinspre partea mamei, este preot. Mi-aduc aminte cat de greu ii era sa slujeasca in ultima parte a vietii din pricina unei boli. Cat timp tinea slujba nu avea voie sa intrerupa.

    De ce oare trebuie sa ne spuna neoprotestantii aceste lucruri?

  2. ela zice:

    nu cred ca marimea conteaza, depinde din ce se construieste, poate sa fie racoare vara. daca nu se poate monta aer conditionat. ceea ce ma deranjeaza pe mine este denumirea „manturii neamului” de parca numai daca ai fi ortodox te-ai putea mantui!

  3. paul chis zice:

    Biserica baptista Iris din Cluj unde merg eu , din fericire are o arhitectura frumoasa si e foarte bine construita. Seamana cu o biserica englezeasca de tara , mai ales la intrare.

  4. Andrei zice:

    Da… referitor la comentariul Elei: unele cantari liturgice nu dureaza atata timp cat il ia pe preot sa mearga pana in fundul bisericii cadind. Repetia cantarilor este enervanta, mai ales ca dupa ce reintra in altar mai are si acolo cateva rugaciuni de zis. Alta chestie… Popilor oare le place sa aiba bisericile pline numai de Pasti sau de Craciun? Si in rest sa stea cu 2-3 „babe”, care oricum fac cine-stie-ce devotiuni in loc sa participe la Liturghie. Biserica e pentru oameni, asta tot uita clerul… Bine zice dl. Cruceru „hangare” si „reactoare atomice”… Sarbatori fericite si Cristos a inviat!

  5. Andrei zice:

    Hmmm, referitor la denumire… Grandomania, habotnicia, fanatismul… asta e…

  6. augustin ioan zice:

    Va multumesc pentru referinta. Arhitectii NU scriu tema catedralei, ei raspund la o tema scrisa de patriarh si/sau echipa desemnata de acesta. De data aceasta (caci iarasi se desfasoara o lictatie pentru atribuirea edificarii catedralei, dupa proiectul dlui arh.Nicolae Vladescu, nu al meu), SIGUR este o tema asumata explicit de PF Daniel. Prin urmare, este, probabil, amuzant sa ne batem joc de arhitecti, dar nu e la cestiune daca sunt sau nu in cunostinta de cauza teologic. Eu sunt, pe „felia” mea (i.e biserici ortodoxe). Am un titlu honoris causa de teologie ortodoxa obtinut in Statele Unite, tin diploma la dispozitia celor ce, eventual, se indoiesc…

    • Marius David zice:

      Stimate domnule Augustin Ioan,
      În primul rînd referinţele la dvs. au fost întotdeauna de bine. Probabil că sînteţi unul dintre puţinii din România calificaţi în a înţelege ce se întîmplă în spaţiul sacru.
      Apreciez că luaţi partea arhitecţilor, înţeleg solidaritatea de breaslă, dar trebuie să admitem că, aşa cum filologii au făcut greşeli, arhitecţii au făcut greşeli de asemenea.
      Eu sesizez doar un aspect practic, culmea, adus la cunoştinţa mea de profan în cele ale liturgicii ortodoxe tocmai de oamenii cultului.
      Tema scrisă de Patriarh este greşită, dogmatic, stilistic şi liturgic din cîte pricep eu pînă acum. Atunci? Care este datoria arhitectului? Se execută aşa … simplu? Ca la Casa Poporaşului, cum vrea clientul? clientul nostru, victima noastră!
      Repet: apreciez contribuţiile dvs. în domeniu, dar tocmai faptul că dvs. faceţi ceea ce faceţi creează contrastul mai mare mai ales în interiorul breslei din care faceţi parte între dvs. şi ceialţi.
      Ce recomand eu?
      1. un pic mai mult interes şi epntru partea filozofică-teologică în chestiunea cu spaţiul din partea arhitecţilor
      2. mai mult dialog. Dacă o doamnă comandă ceva ce nu-i vine bine, o croitoreasă se apucă şi o sfătuieşte, o convinge etc. şi n-o lasă să iasă cu celulitele în vînturi.
      La fel şi în cazul de faţă.

      Noi, neoprotestanţii, avem experienţele noastre triste.
      Pastorii, unii fără ştiinţă de carte, alţii cu ambiţii, cu una şi fără alta, în sfîrşit… au comandat nişte mastodonţi (vă dau eu nişte adrese la care puteţi merge să vă cruciţi), nişte creaţii complet nefericite. Ce credeţi… arhitecţii le-au desenat, ba, mai mult, au aduăgut şi partea lor „chici” şi erau absolvenţi de Mincu.

      Iată că problema este mai complexă.
      Ce părere aveţi de un seminar, de un colocviu, de o şcoală de vară la care să ne întîlnim arhitecţi, teologi, filologi etc. interesatţi de acestă problemă şi să facem o dezbătaie pe temă. Eu spun că ar ieşi ceva foarte interesant.

      • augustin ioan zice:

        Va multumesc pentru vorbele bune. Problema, insa, nu este aceea daca se spun despre mine personal vorbe bune, iar despre colegii mei – nu. Repet: in asemenea programe, din nefericire, cum spuneti, arhitectii nu au nimic de spus, nici la „dumneavoastra” si cu atat mai putin la „noi”. Nu ca ar avea ce sa spuna, daca ar fi intrebati.
        Desigur, discutia dintre teologi si arhitecti este imperios necesara.

        • Marius David zice:

          Stimate Augustin, înţeleg problema. Înţeleg şi ce greu este să faci „la comandă”. Nu este intenţia mea de a-i decredibiliza pe colegii tăi, ci de a discuta o tendinţă. Comenzile vin de undeva? da? Bun! Atunci ce-i in mintea celor care dau astfel de comenzi.
          Se pare că doamna Petrescu, cea care a făcut Casa Poporului este o arhitectă bună. Ce-a creat? De ce? Oare această megalomanie arhitecturală pe care o amendăm la Ceauşescu n-a pătruns prea adînc în oasele noastre, Ceauşescu fiind doar un exponent al unei culturi.
          Asemenea comedii găsim şi în mediul nostru, mediul evanghelic. Din această pricină cred că trebuie să discutăm problema de fond.
          De unde vine preferinţa aceasta pentru monumental, gigantesc, într-o cultură minoră, a detaliului, a bisericilor dintr-un lemn, a parohiilor mici.
          Noi nu sîntem o cultură a catedralelor, ci o cultură a pridvorului, a ornamentaţiei mici.
          Încercăm să imităm cultura occidentală prin catedrale?
          Spuneam şi în altă parte că asocierea dintre Ortodoxie şi Catedrală mi se pare oximoronică. Da, ştiu Sfînta Sofia şi celelalte clădiri de biseirici mari din Rusia, dar tocmai de aici cred că aflăm rădăcinile patologiei.

          aştept luminare cu toată sinceritatea din partea specialistului.
          Da, sînt de acord, neapărat trebuie să ajungă la aceeaşi masă, teologi şi arhitecţi.. Dacă aveţi nevoie de filologi, mă ofer să scriu procesul verbal numai să fiu în încăpere 🙂

  7. Pingback: Catedrala dezbinării neamului II | Marius Cruceru

  8. Pingback: Predică plagiată, Rooftop, Cîntarea cîntărilor, cădirea în catedrala neamului « La patratosu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.