Muzica ne face mai deştepţi … ?

… sau cei deştepţi ascultă muzică bună?

Încă nu m-am lămurit după ce am citit acest articol, dar îmi plac oricum concluziile:

Orice muzica este eficienta, in mod sigur, dar s-a dovedit ca piesele din repertoriul clasic si romantic activeaza cel mai mult creierul. Chiar daca exista asa-numita muzica preferata (unul vrea romante, unul vrea rock), exista tomografia cu emisie de pozitroni care arata cum muzica lui Mozart activeaza 99%-100% din scoarta cerebrala. Si, in general, muzica simfonica si de camera activeaza creierul in proportie de 90%, spre deosebire de muzica usoara sau tangoul, de exemplu, care activeaza creierul in proportie de 50%.
Mai mult, nicio muzica nu poate depasi pragul pe care il atinge muzica baroca, de exemplu, ale carei unde sonore au frecvente care se inscriu in zona de activare optima a activitatii cerebrale. Daca ascultam muzica baroca, neuronii capata un ritm de activitate ciclica intre 8 si 12 cicli pe secunda, ceea ce se intampla numai in cazul geniilor! Numai ca geniile il au permanent, in vreme ce omul care asculta muzica il are doar cat asculta muzica, dar este suficient, pentru ca imbunatateste memoria.
…..
La un concert, efectul este maxim, deoarece sunt trei factori implicati: in primul rand, concentrarea este mult mai buna, te duci la concert ca sa asculti muzica. Pe de alta parte, este vorba de actiunea sunetelor asupra corpului, intregul corp este invaluit de aceste efluvii sonore la modul direct. Si apoi, conteaza caracterul emotiei colective. Este vorba de fenomenul de contagiune emotionala care potenteaza trairile. Si caracterul de eveniment pe care il are participarea la un concert este important.

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în In-text-esant, Muzica. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

95 de răspunsuri la Muzica ne face mai deştepţi … ?

  1. David Iach zice:

    Intotdeauna am fost de parere ca exista o corelatie de luat in seama intre inteligenta si gust muzical.

    • Marius David zice:

      şi eu, dar ce mă fac, eu ascult… TOT ce prind.. .muzică indiană, chiar şi manele, dacă este musai, muzică populară, muzică cultă şi incultă, muzică scurtă şi lungă, muzică moale şi tare, rock şi soft, cafe concert şi smooth jazz. ce mă fac? cum să trag confuziile asupra deşteptometrului căruia îi joacă acul în toate părţile?

      • David Iach zice:

        E grav atunci 🙂

        Si eu ma pot bucura de stiluri diferite fara probleme. Totusi nu toate imi plac la fel de mult, iar unele nu imi plac deloc. De exemplu eu cred ca exista muzica buna si muzica proasta la nivel obiectiv.

        • Marius David zice:

          Eu nu ascult muzică de plăcere. De plăcere cînd. Ascult muzică de nevoie.
          Aşa, ca la armată, discipilnat, cu stoicism.
          Da, există muzică bună şi muzică proastă aşa cum există socoteli matematice care pot fi greşite sau arhitectură cu structură de rezistenţă prost calculată.
          Există muzică proastă pentru că există păcat în lume. Dacă n-ar exista păcat, am vorbi numai de muzică bună, restu…subiectivisme… tocmai pentru că sîntem în carne păcătoasă producem şi ascultăm ŞI muzică proastă, jegoasă, porcoasă, slinoasă, drăcească, firească, zoie, scursuri etc.

          • David Iach zice:

            In ce sens ascultati muzica de nevoie? Faceti un studiu sau ceva de genul?

            • Marius David zice:

              Nu, pur şi simplu am un program de ascultat obligatoriui şi trebuie să trec prin toate genurile. Cel mai greu diger muzica arăbescă, turcească, mam şi nişte compozitori contemporani, muzică concretă, astă seară au fost minimaliştii, Arvo Part etc.
              Nu-mi pun muzică … „pe care să lucrez”. Ascultarea muzicii este o muncă ca oricare alta.
              Pentru că sînt pastor, pentru că am o mulţime de studenţi, de enoriaşi… atunci trebuie să ascult muzica lor. Oare nu aşa devenim relevanţi? Prin cultură? Mîine trebuie să ascult Speranţa şi prietenii. Ştiu că voi ajunge la melodia aia… Fă-ţi o corabie… Mai bine mă trimiţi la sapă de lemn.

              Muncă ….. spuneam.

            • Marius David zice:

              aşa cum am spus, ascult muzică precum mănînc, u întotdeauna îmi place brocolli fiert, dar ştiu că am nevoie epntru o alimentaţie echilibrată.
              Cu alte cuvinte, nu ascult nu mai ce îmi place.

          • ACIDUZZU zice:

            Da, frate Marius,

            Asa cum spuneati: „Eu nu ascult muzică de plăcere. De plăcere cînd. Ascult muzică de nevoie.
            Aşa, ca la armată, discipilnat, cu stoicism.” Muzica este mai mult decat o simpla…placere ! Ea este o impletire simbiotica cu viata !
            Ea este mai mult decat decat definitia data de-a-mboulea de…”loaza”, de „scolerul” din schita lui Caragiale, „Un pedagog de scoala noua”: „Muzica iaste schiinta care ne gaghila urechile intr-un mod placut…”
            Muzica inseamna munca, si nu in ultimul rand, matematica aplicata cu rigurozitate aupra sunetelor in armonie, nicidecum haos si poluare fonica !

    • Marinel zice:

      Corect, numai că nu e într-un singur sens, respectiv inteligenţa determină gustul muzical, ci şi invers, adică gustul muzical ce poate influenţa inteligenţa! 😀

  2. Marinel zice:

    Deşi nu sunt specializat în psihologie, înclin să dau dreptate domnului profesor, măcar din experienţa şi observaţia vieţii trăite. Nu ştiu însă cât de „mai deştepţi” ne face muzica, dar ştiu cu siguranţă că ea ne influenţează foarte, foarte mult. Pe unii în bine, pe alţii în rău. De exemplu, un anumit gen de muzică îi aduce pe unii la nivelul de inteligenţă al acelor „faimoşi” căţeluşi din spatele automobilelor, care dădeau din cap în funcţie de numărul de gropi din şosea… Pe unii îi ajută foarte mult în momentele de introspecţie. Înclin însă să cred că oricum muzica bună ne face mai buni. Păcat că acea afirmaţie făcută de Beethoven, cum că poţi intra în casa în care auzi muzică fiindcă acolo vei găsi oameni buni, nu mai poate fi valabilă azi, având în vedere câte sunete puse într-o anumită ordine emit pretenţia de a fi muzică…
    Oricum, un domeniu de cercetare extrem de complex şi… complicat. Ceva însă mă face să cred şi că… destul de periculos, având în vedere cum reuşeşte omul să ajungă să omoare, dacă se poate, şi cu o floare!

    • Marinel, ai perfecta dreptate doar ca nu stiu exact cine stabileste care este „muzica buna” aia care ne va influenta spre bine si ne va creste activitatea neuronala.
      Intervine apoi si dimensiunea „gust”. Dar asta-i rodul educatiei sau a lipsei acesteia.
      Ce fac bietii aborigeni care n-au auzit despre muzica pe care noi si d-l profesor o consideram a fi buna.
      Din discutii a disparut dimensiunea „adecvare”. O fi bine ca sa asculti muzica din meniul „buna” (buna pentru ce?) intr-o situatie rea. Caci sunt si situatii rele in care evident ca nu trebuie sa asculti muzica rea. Exista cu siguranta rock bun si jazz bun si poate chiar manele bune. Vei „agrementa” un serviciu funerer cu astfel de muzica ? Ca doar a fost declarata buna!

  3. Vesa Amos zice:

    Foarte interesant articolul frate Marius. Si in muzica din secolul XXI se poate vorbi de prezenta celor trei factori din ultimul paragraf: contagiunea emotionala, actiunea sunetelor asupra corpului si concentrarea la concert. Problema vine atunci cand al doilea factor este modificat. Sunt tot mai des folosite sunetele binaurale in muzica moderna, care au ca scop manipularea creierului, inducerea acestuia intr-o stare de transa cu ajutorul frecventelor alfa si teta, intr-un final individul dezlipindu-se total de realitate.

  4. Emi Zarnescu zice:

    Interesant articolul iar dl prof. Iamandescu a atins o chestiune care ma intriga:
    Este muzica ritmata buna pentru biserica si inchinare?

    Domnia sa afirma urmatoarele:
    „Ritmul trezeste instinctele, melodia emotiile, iar armonia inteligenta”.

    1. Se pot defini niste instincte bune care pot fi trezite in biserica? Poate te mai trezeste cateodata 🙂
    2.Muzica de inchinare/adorare din biserica formeaza un gen muzical, un gen care doar trezeste si stimuleaza emotiile sau trebuie sa fie mai mult de atat? Ar trebui sa fie toate cele trei elemente prezente? Normal ca fiecare melodia are un ritm, dar eu ma refer la melodiile care pun accent pe ritm, nu pe armonie sau linia melodica.

    3. Pana la urma, este muzica doar o problema de gust sau este si o problema teologica?
    Eu cred ca ambele chestiuni trebuiesc luate in considerare in ce priveste muzica bisericeasca, dar poate mai sunt si alte pareri.

    • Marius David zice:

      1- Da. există instincte bune, cel matern, spre exemplu, cel patern se trezeşte mai greu, mai ales la 3 noaptea, deşi eu mă trezeam întoteauna primul, dar tot aşa adormeam cînd urla Naum .
      2. Probabil că da.
      3. Muzica poate deveni şi o problema teologică. Depinde cine, ce, cum şi de ce discută.

  5. ACIDUZZU zice:

    Din cate stiu din Cartea Sfanta, si „stelele diminetii izbucnesc in cantari de bucurie !” Oare ce-or fi cantand ? Pe ce fele de…partitura ?

  6. Marinel zice:

    Articolul profesorului Iamandescu îmi ridică o întrebare, întrebare ce se leagă şi de cele scrise de Vesa şi de întrebările lui Emi: în ce măsură pot avea eu, ca individ, un control asupra nivelului de influenţă al muzicii asupra minţii mele?
    Mă gândesc, de exemplu, la faptul că în biserică îmi sunt stimulate anumite instincte prin muzica pe care o ascult, vorba lui Emi. Dar, oare nu contează ce instincte cultiv în afara bisericii prin muzică? Respectiv, dacă acasă ascult o muzică de genul celor care induc doar plăcerea ritmului, mi se pare absolut logic ca şi în muzica din biserică să caut acel element care să-mi satisfacă latura instinctuală pe care am cultivat-o în particular. În plus, ceea ce scria Vesa, respectiv „au ca scop manipularea creierului, inducerea acestuia intr-o stare de transa cu ajutorul frecventelor alfa si teta, intr-un final individul dezlipindu-se total de realitate”, îmi ridică următoarea problemă: când o muzică având o spiritualitate admisă de toţi, lipsită de elementele „perturbatoare” gen ritm excesiv, versuri aiurea, „obsesii” de linie melodică, induce o stare spirituală care, şi ea, te rupe în mare măsură de realitate, o putem numi manipulare a creierului? Ce defineşte graniţa dintre manipularea creierului şi transpunerea în starea spirituală pe care o numim „înălţare spirituală”? Nu cumva suntem subiectivi când stabilim categoriile muzicale din biserică „bune” şi „rele”? Fără îndoială că teama de subiectivism nu trebuie să ne împiedice „filtrarea”, dar măcar dacă am putea defini subiectivismul „bun” şi pe cel „rau”…

  7. Vesa Amos zice:

    Raspunsul cel mai scurt la intrebarea,, Care este muzica buna?, este: Muzica buna – cea care isi atinge scopul bun pentru care a fost creata. Deci indiferent ca vorbim de aborigeni, de arabi, de japonezi daca scopul pentru care a fost creata muzica este unul bun, si reuseste sa fie atins, inseamna ca acea muzica este buna

    • Frate draga
      Habar n-am care a fost scopul bun pentru care au creat samanii sau incantatorii partea muzicala a ceea ce fac „in timpul serviciului”. Pentru ei cu siguranta a e potrivit (evit cuvintul bun). Beatles au vizitat India si au descoperit sonoritatile de pe acolo. Le-au luat si le-au montat in muzica lor si au facut furori……. Marsurile naziste sau ceausiste erau foarte bune pentru scopul pentru care au fost create. Chiar daca avem si noi marsuri (cam prea multe) in repertoriile noastre parca nu ar trebui sa semene cu acelea. Si iar am putea reveni la discutia despre „sfintirea” prin text a unor muzici apartinind altor zone (Oda bucuriei, Finlandia, Simfonia Din Lumea Noua, Imnul de stat al Germaniei sau al Israelului, O sole mio, Uvertura academica de Brahms, etc etc.) Exista si muzica pentru meditatie zen, cea a ritualurilor de tip paparude, dragaica, lilioara, inspicatul boului, etc toate de sorginte pagina, facute probabil foarte bine daca s-au pastrat atita mar de vreme. Ce ne facem? Aplicam stramoseasca invatatura „nu-i frumos ce-ti place tie, e frumos ce-mi place mie?”

      • Vesa Amos zice:

        Frate draga,
        Eu nu am spus ca scopul pentru care samanii, incantatorii, etc au scris muzica este unul bun. Eu am spus ca daca scopul este bun, muzica este buna. Nu vreau sa mai repet inca odata raspunsul ce i l-am dat lui Marinel, dar cu melodiile ce le luam noi si punem texte crestine nu facem altceva decat sa modificam scopul acelor lucari: din inchinarea la diverite zeitati pagane – la inchinarea in fata lui Dumnezeu, asadar scopul devine bun.

        O intrebare:
        Daca muzica este de buna calitate dar are un scop rau – pacatuiesc daca ii schimb scopul si las calitatea ei asa cum este?

      • Marius David zice:

        da, de meditat la ce spuneţi!

  8. Marinel zice:

    Cred că ar trebui să încercăm să privim noţiunile de „bun” şi „rău” dintr-o perspectivă puţin diferită. Este, cred, că e limpede că acest „bun” sau „rău” există doar prin raportare la anumite standarde, aşa după cum un om este mai înalt şi altul mai scund raportat la o unitate de măsură. „Binele” şi „răul” sunt cunoscute doar de Dumnezeu şi, de la Geneza 3 încoace, şi de om. Cred că acestea sunt acele „standarde” faţă de care lucrurile pot fi categorisite în „bune” sau „rele”. Dar doar categorisite. Ele nu sunt în sine bune sau rele. Nu îmi vine în minte acum nici un lucru pe care să-l definesc ca fiind „rău” în sine. Nici măcar otrava nu pot spune că e rea câtă vreme nu e folosită. Mai mult, relativitatea lui „bun” şi „rău” este de notat. Exemplul cu cuţitul poate fi elocvent. Este el rău sau bun? Cand tai o felie de pâine cu el, e bun. Când ucid cu el, e rău. Fratele Marius ascultă, după cum spune, şi muzică pe care eu o consider rea. Îl face cumva această muzică rău? Pe mine mă puteţi pune să ascult manelele ce ne otrăvesc auzul (bleah!) oricât de mult. Nu cred că mă puteţi face rău (mă rog… mai rău decât sunt!).
    Vesa, faptul că tu spui „Muzica buna – cea care isi atinge scopul bun pentru care a fost creata” e corect până la întrebarea: cine decide faptul că scopul a fost bun sau rău?
    Un răspuns posibil ar fi acela că Dumnezeu a lăsat standarde în funcţie de care omul poate fi catalogat „bun” sau „rău”. El va face judecata la urmă. Dar până atunci, nu tot oamenii cataloghează alţi oameni ca buni sau răi, folosind corect (sau incorect!) aceste standarde ale lui Dumnezeu?
    Iată „cercul vicios” despre care comenta fratele Marius! Cum ieşim din el?

    • Marinel zice:

      Corectură: „Este, cred, că e limpede…” – „Este limpede, cred, că…”
      „Nu îmi vine în minte acum nici un lucru pe care să-l definesc ca fiind “rău” în sine” – Cu excepţia lui Satan şi a acolilţilor lui, dar şi ei au devenit „răi”!

  9. Vesa Amos zice:

    Marinel, e foarte important sa facem diferenta intre muzica rea si muzica de proasta calitate. Muzica poate sa aiba un scop rau, sa si-l atinga si sa fie totusi de buna calitate. Asta nu il face pe omul care o asculta, bun. Manelele de care spui tu au un scop rau:lacomia, banii si femeile; de cele mai multe ori si-l ating: fanii manelistilor obsedati de sex si bani. Cat despre standardul de calitate nu are rost sa vorbim, este foarte slab.
    Insa daca e sa luam un exemplu din rock-ul simfonic, din jazz, etc., putem observa ca scopul este de cele mai multe ori rau(sex si droguri), un scop care poate fi atins cu usurinta in sec XXI dar care dpdv calitativ poate sa satisfaca si urechile cele mai rafinate.
    Standardele de calitate sunt o problema care nu poate fi rezolvata decat relativ. Cat despre scop(daca este bun sau rau), ne spune constiinta.

    • Marinel zice:

      Corect, trebuie să facem diferenţa între muzica rea şi muzica bună, dar întrebarea mea era „cine face această diferenţă?” Şi în baza căror standarde? Căci eu pot spune despre mine că sunt bun şi judecata mea este buna, dar asta nu e neapărat corect pentru altcineva. Eu sunt un tată bun dacă îmi pedepsesc copilul când trebuie, dar în ochii lui, cel puţin până ce va ajunge să discearnă corect şi el răul de bine, sunt rău!

      • Vesa Amos zice:

        Marinel, spuneam intre muzica rea si muzica de proasta calitate.
        Muzica rea – muzica ce are un scop rau
        Muzica de proasta calitate – muzica ce are un scop rau sau bun dar nu indeplineste standardele calitative

        Standardele calitative sunt relative. Scopul este o realitate absoluta ce poate fi definit de constiinta pana la un moment dat, cand constiinta noastra devine ,,de piatra”.

    • guitarschizofrenic zice:

      @Vesa Amos „Insa daca e sa luam un exemplu din rock-ul simfonic, din jazz, etc., putem observa ca scopul este de cele mai multe ori rau(sex si droguri)..”
      cum poate rock ul simfonic si jazz ul (sau alte genuri) sa aiba ca scop sexul si drogurile?! muzica de orice natura exprima/comunica sentimente, emotii, nu poate avea scop. ati dat exemple rock ul simfonic si jazz ul, am ceva ore de auditie din amble genuri si nu tin minte sa fi auzit asa ceva. altceva, manele nu au ca scop lacomia, banii si femeile! astea sunt chestiuni care fac parte din „universul” versurilor unor piese de manele dar genul in sine nu se rezuma la asta. concluzionati ca scopul este atins, „fanii manelistilor obsedati de sex si de banii”. I beg to differ. trecand peste faptul ca „obsedati” este un cuvant ce tine de patologic nu de ascultatorii unui gen de muzica, oamenii care asculta manele (sau alt gen de muzica) care elogiaza un anumit stil de viata nu sunt influentati de muzica respectiva ci asculta genul respectiv tocmai pentru ca acela este stilul lor de viata si simt o relationare la acea muzica.

      • Vesa Amos zice:

        Hai sa iti dau un exemplu chiar din nickname-ul ce l-ai pus la avatar Guitarschizofrenic. Nu este un nickname intalnit in randul manelistilor deci nu esti un manelist – felicitari:)
        Dupa parerea mea este un nickname ce instiga la separatism, de ce nu chiar o lume paralela. Aceasta este schizofrenia. Nu ma bag in psihologie. Schizofrenia asociata cu chitara nu este o idee originala a ta, ai luat-o vrand nevrand din muzica pe care o asculti. Probabil ca rockul nu atinge doar scopuri ca: sex, droguri ci si singuratate, un spirit rebel, separarea de ,,masele nestiutoare”. Doar astea le-am enumerat eu.
        Iata cu ce a reusit muzica rock sa te influenteze pana acum. Sa nu imi spui ca un nickname ca asta te face un om comun, in stare sa se integreze in societate fara sa se creada superior ,,maselor”, etc
        Si eu am ascultat cate putin rock si jazz la viata mea si nu vreau sa te influentez sa nu asculti. Dupa cum am mai spus calitatea poate fi ok dar scopul este rau in sine. Daca muzica ne poate manipula in alegerea de statusuri, replici, slogane, etc, astea sunt doar scopurile vizibile. Faptul ca asculti rock nu e absolut deloc un lucru rau. Faptul ca il lasi sa isi atinga scopurile enumerate mai sus poate sa faca din el un instrument foarte periculos. Scz pt felul meu mai direct de-a spune. nu vreau sa jignesc pe nimeni pe blog, vreau doar sa imi exprim punctul de vedere.

        P.S.
        Daca rockul nu instiga la singuratate asculta: Dream theater – Solitary shell din albumul: ,,Six degrees of inner turbulence”
        as mai vrea sa iti mai dau acum exemple dar nu mai imi vin in minte.
        Este adevarat, muzica si versurile exprima sentimente, dar prin caracterul lor subliminal aceste sentimente se transforma in scopuri ale ascultatorului deci in produsul finit al muzicii.

        • guitarschizofrenic zice:

          @ Vesa Amos. multumesc pentru raspuns si pentru modul frumos (cred/sper) in care putem discuta. in primul rand… analiza dumneavoastra pe seama numelui meu este … gresita! este un nik pe care il folosesc de multa vreme, nu pentru ca ascult un anumit gen in special (de exemplu rockul asa cum ati presupus) ci pentru ceea ce reprezinta/spune: guitar-schizofrenic. asa cum spunea si domnul Marius Cruceru cu alta ocazie unui comentator, poate sunt schizofrenic intre chitara si altceva (saxofon sau clarinet de ex.) nu este legat de rock nik ul, va asigur asta (desi Dream Theater suna bine de tot). chitara clasica este genul pe care il studiez, amatoriceste, de ceva vreme.
          legat de muzica si manipulare. muzica asemeni oricarei forme de arta exprima ceva, oamenii trebuie sa fie dispusi sa fie „manipulati” ca sa se intample ceva. din acest motiv unii nu sunt „manipulati” de …Anthony Braxton, Shostacovich, Brouwer, Dimmu Borigir, Pantokrator (observati ca dau exemplu si de christian metal!). oamenii nu vor sa fie manipulati si deci nu sunt. cred ca asa stau lucrurile in arta.
          un gen de muzica se asculta din doua motive spun eu. unu) individul relationeaza la curentul respectiv, orice gen apartine unui curent cultural care de multe ori are ramificati in alte aspecte ale vietii individului de ex. hainele, limbajul etc. de obicei in aceasta categorie intra „fanaticii” cei care asculta numai genul respectiv. si doi) individul asculta un anumit gen de muzica pentru ca vrea sa intelega genul respectiv, curentul cultural din care face parte, istoric, forma etc. imi place sa cred ca din aceasta a doua categorie fac si eu parte. imi place Bach foarte mult, dar in nici un caz nu ma imbrac cum se imbraca el si nici nu am conceptile lui legate de viata. un alt ex. imi place Chet Baker dar nu am sa fac niciodata alegerile pe care le a facut el, plus ca nu vad unde muzica lui reflecta comportamentul. putem sa largim sfera culturala si in literatura de ex. imi place Wilde, Rimbaud si Verlaine, (cum de altfel imi place si Farrokh Bulsara) dar nu sunt………… intelegeti ce vreau sa zic. „arta” poarta acest nume pentru ca exprima ceva – in primul rand individul care o face si vrema/timpul lui – , nu suntem manipulati (cuvantul este asa de urat in acest context) decat daca o lasam sa ne manipuleze.

          • Vesa Amos zice:

            Ok, guitarschizofrenic, interesant punct de vedere. As avea insa o intrebare: la ce categorie a artei putem incadra RAP-ul – fie el chiar si crestin, la ce categorie putem incadra trance-ul, house si alte ,,genuri” ca acestea. Probabil s-ar apropia ceva mai mult de arta decadenta. Cat despre ,,manipulare”, in renastere, baroc si clasicism cred ca nu se studia in conservatoare, efectul sunetului asupra creierului uman. Aveau la baza doar principii contrapunctice, din care rezulta ritmul sau principii armonice. Clasicii stiau ca o tonalitate minora suna mai trist si o tonalitate majora exprima bucurie, vitejie, forta, etc. Ei bine, odata cu aparitia impresionismului incep sa se schimbe treburile: apar relatii armonice interzise in clasicism, se apeleaza la tonalitatea largita, urmarindu-se intr-un final dizolvarea a tot ce era ,,sfant” in armonia tonala clasica. Putin mai tarziu Schoenberg se declara nemultumit total de acordurile majore si minore incercand sa ,,inventeze” un sistem in care toate sunetele sa fie egale ca importanta intre ele. Si stii ce o zis Schoenberg la sfarsitul vietii?: se mai putea scrie muzica multa in batranul C major”. Cu alte cuvinte si-a dat seama ca sistemul lui nu o sa dainuiasca peste veacuri, fiind un sistem pur matematic. Am ascultat concertul lui de vioara si suna interesant. Spunea un profesor la noi la cursuri ca exista 2 feluri de muzica: 1.scrisa pentru ochi(adica daca te uiti pe partitura arata bine), sau 2. scrisa pentru ureche.:). A trecut timpul si ceva mai tarziu in istorie a si-a facut aparitia muzica electronica. Aici se urmareste cu precadere emanciparea ritmului si mai ales a SUNETULUI. Daca nu iti vine sa crezi ca un sunet poate sa manipuleze creierul putem lua un exemplu din muzica de film. Sa luam spre studiu un film horror. 🙂

            Ca posibil scenariu: – actorul sta inchis intr-o camera cu becuri neon care
            palpaie. Ce o sa auzi pe fondul sonor?. Cel mai probabil niste sunete de joasa frecventa diferenta dintre ele fiind de cel mult 8 Hz care la o prima impresie ar putea pregati o stare tensionata, de asteptare. Inconstient insa creierul tau intra in rezonanta celor 8 herti. Defapt asta inseamna ca cel care o scris coloana sonora iti induce constient o stare de somnolenta rezultata din din undele alfa. Imediat incep sa vina fantomele, dar nu isi fac aparitia pana nu incep viorile sa construiasca un glissando pe intervale modificate la randul lor la o diferenta de frecventa de la 30 hz in sus. Creierul intra in rezonanta, de la 8 Hz la 33 HZ, adica trece brusc de la starea alfa la complexul k si ce rezulta: o sperietura de moarte. Acuma te indemn sa te uiti la un film horror fara muzica si iti garantez cu mana pe inima ca nu vei trage nici o sperietura. Apoi asculta soundtrack-ul fara sa te uiti la film. Vei experimenta cea mai interesanta senzatie din viata ta :D.

            Ca o idee: noi cand ne trezim din somn creierul trece treptat de la frecventele delta la frecventele beta. Frecventele complexului k nu le intalnim decat in caz de stres maxim. Ce se intampla insa daca trecem brusc(ca in film de la teta la complexul k)?
            Raspuns, inima incepe sa bata tot mai repede pana se opreste 😀
            Concluzie: in secolul XXI muzica poate sa manipuleze in sensul rau al cuvantului. Un singur sunet poate sa iti creeze anumite senzatii fara sa iti dai seama constient de ce.

            Scz pentru punctul de vedere cam lung. :D:D:D

            • guitarschizofrenic zice:

              @Vesa Amos. fain! rap ul/hip-hop ul, house, muzica electronica etc. toate sunt muzici, fie ca ca le agream sau nu. fenomenul este mult mai complex decat credem (asemeni muzicilor populare). pentru mine forta hip-hop ului este in versuri (normal) si ritm, doi parametri care caracterizeaza acest gen de muzica. spuneati de hip hop crestin…. nu mere,nu tine, nu exista…. poate parodie. de ce? pentru ca asa cum spuneam mai sus, genurile muzicale (mai ales cele moderne) sunt atasate unui curent cultural bine definit. hip hopul nu are nimic de aface cu crestinsmul (umila mea parere pe care mi o asum).
              legat de muzica de film (imi place cum ganditi!) nu are nimic de aface cu imaginea – sau nu in totalitate. se intampla sa fi vazut ceva filme horror in scurta mea existenta si pot sa va zic ca daca imaginile sunt proaste poate sa fie cea mai horror muzica, nu tine. este chiar o tehnica in filmul de parodie imagini amuzante kitsch pe muzica „horror” si se rade. dar daca imaginile sunt eficiente atunci muzica e unde trebuie (in caz ca a avut noroc de un compozitor bun regizorul). am in minte un film – nu horror dar pe aproape sau mai rau – in care regizorul (un titan) a folosit muzica clasica si o alta tema chiar „nevinovata”, filmul e mai mult decat eficient. nu zic titlul sa nu dau idei la altii, „poticnire” sau cum i o mai zice.
              ce m a uimit insa in raspunsul dumneavoastra sunt urmatoarele cuvinte:
              „Ei bine, odata cu aparitia impresionismului incep sa se schimbe treburile: apar relatii armonice interzise in clasicism, se apeleaza la tonalitatea largita, urmarindu-se intr-un final dizolvarea a tot ce era ,,sfant” in armonia tonala clasica.”
              adica cum? Debussy era eretic… Satie si sa nu mai zic de Albeniz si de Ravel. normal daca au decis sa foloseasca mai mult de doua moduri, major si minor, reorganizat conceptul de armonie si au renuntat la un sistem care a stors tot ce se putea din acele functii clasice. dar erau sfinte acele functii clasice. nu stiu daca ati scris in ghilimele ironic insa nu e nimic sfant in muzica, nici macar in cea de biserica. ar trebui sa l punem la index si pe Chopin, Liszt, Bartok si normal Enescu. cu ce drept s au apucat ei sa se inspire din ideile „muzicii populare” a maselor, a taranilor? probabil daca auzea Bach sau Couperin muzica lui Enescu sau Debussy se luau cu mainile de cap.
              am citit undeva imi aduc aminte, de Paganini conceptele lui muzicale erau asa ahead of his time incat au aparut voci (culmea bisericoase) care spuneau ca muzica lui este de la diavol. si asta doar pentru ca folosea pana la urma „o succesiune de sunete”. eu cred ca povestea asta e mai horror decat cea cu filmele. un om sa fie condamnat pentru muzica-arta pe care o face.

              • Vesa Amos zice:

                Cat despre ,,sfintenia” regulilor armoniei tonal functionale – nu ma refeream la ceva spiritual :D. Faptul ca Debussy s-a indepartat de armonia tonala, punand la rang de cinste cvintele paralele si directismul general al vocilor nu il discrediteaza nicidecum, ba dimpotriva. Cat despre Bach, eu cred cu siguranta ca daca ar trai in zilele noastre ar canta si scrie cu siguranta si jazz si rock. Un lucru e cert: ar evita: manelele, chiar daca traiul de pe urma lor pare a fi cat se poate de bun :). Cel mai trist ar fi insa ca probabil in RAP-ul unui Dj.Bach contemporan ideile repetitive suprapuse sub forma de imitatie ar fi inlocuite cu figuri scurte melodice modificate electronic, contrapunctate cu versuri infecte pline de injuraturi. Si acum as fi foarte curios ce o sa invete studentii secolului XXV la cursurile de armonie a secolului XXI si la istoria muzicii. Ar fi interesant sa se vorbeasca despre analiza muzicala pe o piesa semnata 2PAC sau 50cent. 🙂
                Numai bine!:)

  10. Vesa Amos zice:

    P.S. Cutitul si otrava nu sunt niste scopuri, sunt doar lucruri cu care ne putem atinge anumite scopuri. Cat despre lucruri, nu cred ca exista unul rau pa lumea asta 🙂

  11. Vesa Amos zice:

    Concluzie: Scopul face diferenta dintre ,,muzica buna si muzica rea” si constiinta face diferenta intre scopuri.:D

    • Marinel zice:

      Da, frate drag, ai dreptate, numai că eu mă întreb dacă n-are şi scopul un caracter relativ ţinând cont de faptul că până şi conştiinţa omului e coruptă şi implicit judecata asupra ei relativă. Sunt oameni care fac mult rău şi care totuşi consideră că fac bine (vezi exemplul guvernanţilor noştri :D; nu doar cei actuali… )
      Până la urmă, ceea ce vreau să scot în evidenţă este tocmai acest caracter relativ al judecăţilor noastre, fie ele asupra calităţii, fie asupra scopurilor.
      Să nu crezi că fac personal rabat în ceea ce priveşte muzica de calitate, muzica bisericească etc. Dar admit că judecata mea este relativă şi de aceea mă tem să spun „muzica aia e buna, muzica aia e rea”. Prefer să rămân la „aia îmi place, aia nu” şi să dau şi altora aceeaşi libertate, chiar dacă uneori libertatea mea este agresată de libertatea lor. Riscul convieţuirii în societate… 😀
      Ah, că mă îndepărtez de o biserică în care muzica e greşit aleasă (judecată ce poate fi subiectivă) e o altă problemă! Am spus-o într-un alt topic pe aceeaşi problemă a muzicii, cred că Dumnezeu se uită la inima omului care face muzica, nu la muzica pe care o face omul. Cât de mult putem face noi la fel e deja o chestiune mult mai complicată…

      • Vesa Amos zice:

        Scopul nu are un caracter relativ si nici constiinta. Faptul ca noi ne ,,omoram” constiinta are rezultat ca mergem in voia mintii noastre blestemate. Daca incalcam odata sfatul lui Dumnezeu prin constiinta se poate sa avem o a doua si a treia sansa. Dar daca o facem repetat constiinta noastra se perverteste si ajungem sa spunem binelui rau si raului bine.

        • Vesa Amos zice:

          ,,Faptul ca ma indepartez de la o biserica ce are muzica gresit aleasa” nu influenteaza cu nimic scopul muzicii el putand ramane unul bun. Aici e vorba de factorul relativ: calitate. Factorul calitate este singurul care nu este absolut.

    • Marinel zice:

      Frate Vesa, uite un exemplu concret: eu lucrez acum la o traducere. În acelaşi timp, ca un sprijin ce funcţionează întotdeauna, ascult muzică. De regulă, clasici. Acum, de exemplu, concertul de pian nr.1 în C Major al lui Beethoven. Dacă ar veni la mine vecinul meu, un om foarte cumsecade de altfel, în cinci minute s-ar ridica şi ar pleca. Îl irită, îi crează o stare de nelinişte, spune el, genul acesta de muzica. Se vede, de fapt, pe faţa lui, care devine tot mai roşie. Şi, repet, e un om foarte cumsecade. Mai puţin când îşi pune muzica lui preferată (nu spun care…). 😀
      În rest, toate bune în ce îl priveşte. Un bun cap de familie, un bun ortodox. Din punctul meu de vedere muzica lui e rea. Din punctul său de vedere, muzica mea e (cel puţin pentru el) rea. Unde intră în calcul aici conştiinţa? Care dintre muzici e bună şi care rea? Singurul lucru care stă în picioare e gustul. Care derivă din educaţia muzicală. Restul e cu adevărat relativ…

      • Marinel draga, o sa te surprinda dar pentru mine muzica (doar muzica) ortodoxa a vecinului tau e mai buna (daca e autentica) decit multe muzici din evenimentele noastre spirituale. As prefera sa ne focalizam discutia pe binomul muzica text, caci in bisericile de tot felul nu exista doar sunete muzicale ci ele sunt intonate pe cuvinte care la rindul lor exprima idei. Asa ca probabil bun inseamna adecvare: text corect pentru situatii specifice sonorizate prin structurari sonore potrivite. Evident mai intervine si mentalitatea colectiva si individuala denumita de multe ori si gust. Toate sunt in majoritatea cazurilor rodul educatiei care poate sa fie facuta corect, bine si frumos sau haotic, la intimplare incomplet sau chiar gresit. Din pacate nu pot sa indic ceva care sa functioneze ca gustometru sau corectometru la fel cum nu am identificat inca talentometrul.

        • Marinel zice:

          Dorin dragă, muizca vecinului meu nu este ortodoxă în niciun caz, de aceea am şi preferat să nu spun despre ce fel e vorba. Dar, cât priveşte spiritul tău critic faţă de „multe muzici din evenimentele noastre spirituale”… absolut de acord.
          Cu adevărat, e de preferat o discuţie pe „binomul muzică-text”, dar iar ajungem la discuţii care s-au mai purtat… Evident, adecvarea muzicii la evenimentul în care se produce contează enrom. Dar şi aici e relativ totul, fiindcă percepţia noastră, a fiecăruia, diferă în legătură cu acelaşi eveniment. De aceea spuneam că numai Dumnezeu e constant în standardele Sale.
          Cât priveşte „talentometrul, gustometrul, corectometrul”… La talent există… fluieratul, roşiile aruncate (maximul e atins când sunt aruncate cu lădiţe cu tot!)… 😀

      • eLioR. zice:

        hello! : )

        (da)ca tot veni vorba de vecinii… ortodocsi, ascultati si voi cantarea asta, care nu stiu daca ne face mai dajtepti, dar mie-mi place. versurile sunt ale lui Traian Dorz.

  12. tudor zice:

    Eu personal nu cred ca un gen este mai bun decat altul.Exista muzica buna si muzica …mai putin buna asa cum exista ascultatori de mai multe feluri.
    Un individ a facut un test .
    Intr-o sala de concerte a intrebat un amic „iti place piesa asta”? Daa e foarte faina , ce voce grozava si pianistul ….viorile ….blabla
    A intrebat un altul „iti place piesa asta”? sssst da.si ii face semn sa taca sa poate asculta….

  13. elisa zice:

    Cred ca putem pleca dintr-un loc, fie el si adunare, din cauza muzicii.
    Nimeni nu ne poate obliga sa ascultam ceva ce nu e bun pentru sufletul nostru.
    La adunare ma duc pentru ca sa ma inchin, deci sa cint Domnului;
    nu sa ascult muzica, sau „artisti cintareti” cum e acum obiceiul ne-BIBLIC>
    suntem chemati sa ne inchinam nu sa devenim toti profesionisti in ale muzicii,
    nici sa transformam inchinarea in spectacolul care se vede azi in multe lacase
    de cult.
    Nicidecum Domnul nu ne cere profesionalism in muzica;
    Cuvintul nu ne-a lasat grija perfectionarii muzicii in adunare; ci a caracterului crestin.

  14. elisa zice:

    Oare de ce la seviciile de inmorminatre se cinta asa de frumos?

    • Marinel zice:

      Fiindcă măcar o persoană nu mai poate critica! 😀

      • elisa zice:

        pai nu are ce critica, tocmai asta era intrebarea: de ce se cinta frumos totusi la inmormintare?
        suntem toti mai cu inima la cele vesnice acolo, cred. 🙂

    • Eu cred că Vesa Amos a pus corect problema muzicală atunci cînd a relevat existenţa scopului în muzică / în actul muzical.

      • Aţi văzut , în genere , vreun tip de exprimare lingvistică sau muzicală ( de ex. o operă muzicală ) care să nu aibe drept bază sau fundament constitutiv un anumit tip de idei şi afectivitatea aferentă implicită care li se conjugă ( adică , o anumită latură conceptuală) , şi , deci , care să nu exprime sau să nu provină dintr-o anumită pre-CONDUITĂ umană autoricească ?
      • Şi atunci , aţi văzut conduită umană care , la rîndul ei , să nu opereze ultraactiv şi să nu constituie în alte persoane destinatare alte conduite asemănătoare şi subsecvente ei ?

      Astfel , printr-un anumit tip de CONDUITĂ , se prescriu şi li se dă naştere unor alte conduite asemănătoare pentru diverşi potenţiali destinatari , iar în acest mod se configurează fundamentul SCOPULUI conduitei.
      Şi invers , dacă actul muzical are scop , atunci acel scop , în mod implicit , aduce în discuţie ideea de conduită pe care urmăreşte s-o impună.
      În chiar titlul postării poate fi observată ideea de scop muzical intrinsec , scop redat de caracterul ultraactiv intrinsec al muzicii.

      Iar , dacă prescrierea unei conduite este mai mult finalitate decît cauzalitate ( adică presupune , în mod preponderent , atingerea unui anumit REZULTAT ), atunci , este evident că pentru a induce o anumită conduită , NIVELUL la care trebuie ridicat/plasat actul muzical este cel al CONŞTIINŢEI ; fiindcă pentru a responsabiliza o anumită conduită omenească trebuie s-o duci pînă la sensibilizarea conştiinţei individuale.
      Implicit , muzica se scrie din responsabilitate / iresponsabilitate de conştiinţă.

      Aşadar , şi în muzică apare ideea de ceea ce este necesar d.p.d.v. al scontului finalităţii unei spiritualităţi bune (aspectul muzical responsabil), iar nu doar al scontului preferenţial sau calitativ (aspectul performant) care poate fi chiar şi unul rău (dar , nu , neapărat , rău ).

      Muzica nu este , în primul rînd , un act al sentimentului ( deşi nu-l exclude , ba chiar îl presupune ) , ci este , pre-ponderent , un act al intelectului (provine dintr-o temă raţională , a intelectului ). De aceea depui efort cînd o asculţi ( aşa cum spunea şi d-l profesor Cruceru ).
      Marinel dragă , o poţi asculta la nivel emoţional ( aşa cum , dealtfel , o facem cu toţii ), dar să fii atent ca traducerea ta , la care tocmai lucrezi , să nu devină una destul de…sentimentală ! 🙂

      Vesa Amos are dreptate cînd spune că SCOPUL NU ESTE RELATIV.
      Dacă o degrevezi de scop ( să zicem că îl faci neobservat) , ea poate deveni pentru ascultător un cumul de emoţii şi sentimente , ce-l vor răscoli , dar şi acelea vor fi tot de natura pre-scopului intelectual regăsit tocmai în conceptele temelor muzicale ale autorului.

      Poate , eventual , singura alternativă de degrevare de ceea ce constituie BINE sau RĂU într-o lucrare muzicală este reprezentată de acel concept muzical NEUTRAL ( pe care l-am mai amintit eu odată , într-o postare mai veche , acel gen „songs without words” mendelssohnian ) , un gen axat pe factorul CALITATE , atunci cînd autorul scontează calitatea , detaşîndu-se de ideea de a imprima o anumită conduită concepţională destinatarului muzical.
      (cum există norme neutre din punct de vedere moral sau imoral , rău sau bine , cum este , de exemplu , regula de circulaţie a maşinilor pe partea stîngă în Marea Britanie , pe cînd în România circulaţia se face pe partea dreaptă , fără , însă , a exista ceva moral sau imoral în această regulă , probabil că , în mod asemănător , există şi lucrări sau genuri muzicale neutre d.p.d.v.moral/imoral ).

      Realitatea este că , şi în domeniul muzical sau al artei , lupta se dă tot pe tărîmul responsabilităţii umane şi al conştiinţei sale implicite.
      Lucrarea muzicală porneşte dintr-o conştiinţă creatoare şi se opreşte în analiza şi verificarea pe care o face conştiinţa destinatară.
      Dar , responsabilitatea umană , din păcate , nu este o instituţie ( adică , nu dispune de însuşirea elementului independent al continuităţii sale neîntrerupte în timp ) , şi , de aceea , nu poate exista/fiinţa fără factorul conştiinţă.

      Muzica nu-i sonoritate muzicală pură şi simplă , ci e pre-conduită care se prescrie pentru cei cărora li se adresează în scopul obţinerii altor conduite ; generează efecte spirituale pe care le induce la nivel individual prin scopul său activat tocmai de cumulul ideilor sale de concepţie raţională.

      Se exegetează şi actul muzical !

      • Marinel zice:

        Gabriel,
        Referitor la: „Muzica nu-i sonoritate muzicală pură şi simplă , ci e pre-conduită care se prescrie pentru cei cărora li se adresează în scopul obţinerii altor conduite ; generează efecte spirituale pe care le induce la nivel individual prin scopul său activat tocmai de cumulul ideilor sale de concepţie raţională”
        Sunt absolut de acord (şi admir în mod deosebit şi formularea cuprinzătoare!), dar…
        Ce facem cu muzica INSPIRATĂ, care nu e neapărat rezultatul unei educaţii specifice, ci doar rod al unei anumite sensibilităţi? Eu, compozitorul, pot fi subsecvent scopului (dacă există în unele cazuri), fără a fi conştient de aceasta (poate fi cazul inspiraţiei divine!).
        Pentru a nu exemplifica neapărat cu acele cazuri de inspiraţie divină (deşi inspiraţia divină ar putea constitui un subiect aparte de dezbatere în relaţia INSPIRAŢIE-CONŞTIINŢĂ-CONDUITĂ-SCOP), dau un alt exemplu. O scenă din natură (care în sine nu are un scop pentru mine), o stare sentimentală, mă inspiră şi intenţia mea, generată de încântarea (emoţia) trăită, nu urmăreşte niciun scop în sine. Sunt, pur şi simplu, inspirat şi linia melodică se naşte fără efort intelectual. Este drept că efortul intelectual intervine în fazele de transpunere scriptică şi eventual în fazele următoare de orchestrare, dar dacă nu ajung la aceste faze? Melosul popular este plin de asemenea situaţii în care simpla emoţie a generat o inspiraţie ce a rezultat, de exemplu, într-o doină… Ceea ce s-a petrecut după aceea, respectiv transmiterea acelei melodii are de-a face doar cu interpretarea. Cu alte cuvinte, autorul doinei respective, inspirată de o stare emoţională, nu a avut niciun scop până în momentul interpretării acesteia în faţa unei terţe persoane, moment în care îşi însuşeşte, conştient sau nu, un scop, adică transmiterea către acea persoană a stării emoţionale la momentul inspiraţie.

        Cât priveşte „Marinel dragă , o poţi asculta la nivel emoţional ( aşa cum , dealtfel , o facem cu toţii ), dar să fii atent ca traducerea ta , la care tocmai lucrezi , să nu devină una destul de…sentimentală !”
        A fost chiar amuzantă remarca! 😀 Mai ales că traducerea la care lucram chiar era una… sentimentală. Dar… lacrimi n-au curs! 😀 Totuşi, un anumit gen de muzică mă ajută să mă concentrez mult mai bine (interesant!) asupra formulării literare. Mă inspiră. Găsesc formulări mult mai plastice, mai sugestive.

        Revenind la exemplul dat mai sus, acea doină se poate încadra la „aspectul muzical responsabil” ori la „aspectul performant”? Căci cu siguranţă nu poate intra la capitolul neutral ! E doar un produs spontan rezultat dintr-o stare emoţională şi-atât? Unde poate fi încadrat?

        • Doina da ! Dar ce ne facem cu structurile sonore elaborate pe suprafete mari,poeme simfonice, misse, simfonii sau chiar miniaturalele madrigale sau motete in care este evidenta elaborarea si rationala. Daca vrei sa complicam situatia putem sa ne intrebam ce ne facem cu Ceaikovski, autorul simfoniilor IV,V,VI si Patetica dar si a Liturghiei sau a numeroase opere si balete?

          • Marinel zice:

            Dorin dragă, vezi, tocmai asta voiam eu să scot în evidenţă! Faptul că nu putem include în categorii TOATĂ muzica asupra căreia se convine aproape în unanimitate calificativul de „muzică bună”. Fără discuţie că eu nu contest procesul de elaborare, de raţionare, de intenţie în majoritatea creaţiilor muzicale, fie ele „bune” sau „rele”. Problema este că nu putem absolutiza!
            Mai mult, chiar şi o muzică neelaborată, ce exclude în mare măsură intenţia, poate influenţa, nu doar emoţional, ci şi comportamental. Au fost foarte multe voci care au comparat muzica şi matematica (lucru care, probabil din cauza structurii mele „umaniste”, mă „irită” oarecum), dar o clasificare prea „rigidă” în demersul „bun”-„rău” mi se pare forţată. O întrebare: improvizaţiile din jazz au un scop în sine sau transmit fără intenţie o anumită stare de spirit a interpretului? Dar multele superbe jam-session?

            • Marinel tare ma tem ca in majoritatea cazurilor improvizatiile in Jazz sunt momente de exprimare a mindriei profesionale, un fel de exchibitionism sau de etalare a tehnicitatii celui caruia-i „vine rindul” la solo. Evident ca profesionistii incadreaza totul in spiritul si sentimentul general al piesei in care actioneaza. Coroborat cu inventivitatea ritmica si cu cea armonica cei care participa la astfel de sesiuni ajung aproape la fel de fericiti ca si cei care le „produc”. Apoi momentele de tutti ii si ne readuc „cu picioarele pe pamint si refac scheletul armonico-ritmic a ceea ce sta la baza lucrarii interpretate. In concluzie: e inevitabil ca ori ce facem, in ori ce domeniu, sa reflecte starea de spirit in care ne aflam in acel moment.

              • Marinel zice:

                Aşa e, Dorin. Transmit starea de spirit. Întrebarea mea este dacă există un scop conştient al transmiterii. Am cunoscut câţiva artişti care, atunci când improvizau, sau în cadrul unor jam-session, nu făceau altceva decât să îşi trăiască acea stare de spirit. Unii nici nu realizau 0prezenţa sau absenţa ascultătorilor. Un fel de… „transă artistică”. Ceea ce vreau să spun este că nu totul în muzică e raţional, sau, mă rog, raţional la modul conştient.
                E bună precizarea ” ÎN MAJORITATEA cazurilor improvizatiile in Jazz sunt momente de exprimare a mindriei profesionale, un fel de exchibitionism sau de etalare a tehnicitatii celui caruia-i “vine rindul” la solo” (sublinierea îmi aparţine, fiindcă nu la toate e aşa. Unii trăiesc pur şi simplu aceste momente, „ard”, se transpun intrând în tema de bază…)

              • Vesa Amos zice:

                Ce te faci cu mandria profesionala cand te pui singur in camera la pian si te apuca dorul de improvizatie pe acorduri de jazz sau cel putin incercari de improvizatie. 🙂 ?

  15. elisa zice:

    Gabriel,
    @Muzica nu-i sonoritate muzicală pură şi simplă , ci e pre-conduită care se prescrie pentru cei cărora li se adresează în scopul obţinerii altor conduite ; generează efecte spirituale pe care le induce la nivel individual prin scopul său activat tocmai de cumulul ideilor sale de concepţie raţională.

    deci in Adunare muzica trebuie sa fie pre-conduita spre Un Dumnezeu Mare si atotputernic,
    caruia i ne inchinam cu toata fiinta , in reverenta si dragoste;
    care POATE ne si asculta cind cintam. 🙂
    poate nu. 😦

  16. Paul Pantea zice:

    Un comentariu si atat:
    De ce simtim nevoia sa ne reamintim ca ascultarea muzicii e benefica, profitabila, ne da ceva ce alte „muzici” nu ne dau? Ascultam un concert de pian de Rachmaninov. Ar trebui sa ne fie indeajunsa coplesitoarea emotie a frumosului ce reiese din genialul lui, fara sa ne aparam placerea cu argumente de genul: muzica simfonica imi stimuleaza activitatea cerebrala/ma face mai destept/ma face mai bun ca cei care asculta manele.

    Recunosc, simt si eu ca unele stiluri/genuri au ce cauta in Cer, altele nu. Dar asta nu inseamna ca putem asculta doar muzica ce isi are loc in Cer. Sunt o multime de lucruri pe care nu le-as face in fata lui Dumnezeu, fara ca acestea sa fie pacate. La fel cum unele lucruri le faci acasa, dar nu le faci in biserica. Evident ca ascultarea/cantarea anumitor genuri poate avea anumite implicatii, dar trebuie nuantat foarte mult. Numai bine!

    • elisa zice:

      Paul,
      ascultam atunci doar acele muzici care ne dau Cerul. 🙂
      nu ne opreste nimeni. 🙂
      poate doar in biserica. 😦
      sincer, ultima oara cind am fost la biserica, am avut o senzatie fizica de sila,
      a trebuit sa ies .
      Am tot suportat miorlaiturile , m-am tot fortat sa suport; dar au cintat atit de multe
      „cintari” tinerii…a fost de groaza.
      Ce face cu ei pastorul lor, care cinta in Corul bisericii , care cinta normal;
      nu pot sa inteleg.
      Am fost la Emanuel -Sibiu, biserica penticostala; au cintat atit de frumos;
      ma gindeam ce e cu tinerii nostrii, de ce nu se incadreaza in normal?
      Mergem sa ne inchinam si ne amaram inimile;
      mi-e teama sa mai merg la biserica.

  17. Vesa Amos zice:

    De ce oare nu ai face anumite lucruri inaintea lui Dumnezeu? Nu te-ai intrebat? Defapt orice lucru pe care il faci, il faci inaintea lui Dumnezeu, El ne vede pretutindeni. Nu ai cum sa ,,eviti,, pe Dumnezeu oricat te-ai stradui

    • ● În primul rînd , cu toţii nu facem o distincţie clară despre ce fel de BINE sau RĂU muzical vorbim şi , implicit , în legătură cu ce fel de criteriu de clasificare îl analizăm.
      De exemplu , putem avea în vedere BINELE sau RĂUL muzical din următoarele perspective :
      – cea a spiritului uman sincretic/nediferenţiat (care presupune cultivarea unui anumit tip de rafinament din zona înaltă a spiritualităţii mondene /a sufletescului monden al acestei lumi , dar care nu distinge între păcat şi faptul bun – deci fără o perspectivă biblică corectă – spirit indus prin diverse lucrări muzicale care amestecă doctrine şi înţelegeri diferite , ignorîndu-se orice deosebire existentă între ele → adică, prin lucrări în care găseşti elemente morale , poate chiar creştine , dar amestecate cu tot felul de păgînisme) ,
      – sau chiar o perspectivă mondenă a spiritului uman , dar moral şi diferenţiat , ce contravine păgînismelor şi diversităţilor imorale din lume ,
      – sau din perspectiva spiritualităţii divine (care , printr-o lucrare muzicală cu temă divină , ne poate pune , în mod binefăcător , în legătură cu Dumnezeu) ,
      ori avem în vedere
      – perspectiva sănătăţii mintale , emoţionale , auriculare ( deci , perspectiva fizică).

      Deci , ce fel de bun / rău muzical avem în vedere şi în raport cu ce fel de criteriu de clasificare ?
      Fiindcă atunci cînd rostim BUN sau RĂU avem în vedere un anumit efect obţinut sau scontat în persoana noastră.

      Eu cred că NU putem afirma că există un rău în cultivarea unei simple spiritualităţi umane ( deci , care nu implică , în mod neapărat şi explicit , factorul divin) , dar această spiritualitate umană poate fi benefică (culturalizatoare) pentru cei credincioşi doar în condiţiile în care prin ea nu sînt induse la nivel conştiental sau subliminal conţinuturile unor idei păgîne sau , poate , chiar gomorice.

      ● În al doilea rînd , scopul muzical , la care făcusem eu referire , distingea între unul explicit ( scop afirmat conceptual fără echivoc de către autor) şi un scop implicit / intrinsec al faptului muzical în sine , care , şi el , este creator de stare , emoţii etc.
      Trebuie să încercăm să exegetăm (în măsura posibilului ) actele muzicale şi să vedem care a fost voinţa autorului atunci cînd le-a creat şi ce a vrut el să transmită prin conţinutul spiritual al unui anumit act artistic.

      ● În al treilea rînd , exegetarea nu se face cu măsura muzicală a „intervalului muzical”, ci cu voinţa generală a autorului care a vrut să transmită o idee generală , constituită într-un laitmotiv , fiind vorba de o voinţă creatoare care guvernează asupra lucrării în ansamblul ei.

      Marinel , tu aduceai în discuţie „scena din natură” , ca motiv de inspiraţie muzicală bazat pe simplul sentiment sau emoţie pe care o generează o astfel de scenă , şi mai spuneai că melosul popular are la bază astfel de emoţii → care au generat inspiraţie şi care au realizat , în final , → o creaţie.
      Eu întreb : şi ce-i rău în asta ? ce e rău în acest tip de inspiraţie ? fiindcă şi noi cîntăm „frumos e cîmpul verde , de ierburi şi de flori , ce strălucire noi zărim în multele culori…”
      Dar , defapt , tu aduci altceva în discuţie , nu ideea/tema unei anumite lucrări muzicale , ci un anumit GEN muzical , pe care-l exprimă un anumit melos popular.
      O piesă poate o exegetezi , dar cum facem exegeza genului muzical ?!
      Şi abia aici apar problemele , fiindcă genul e potrivirea / asemănarea cu lumea , iar nu o anumită temă muzicală dintr-o anumită operă , temă care poate fi morală , imorală , rea , bună sau neutră.
      Potrivirea cu „chipul veacului acestuia” nu se face pe o anumită temă muzicală ( care poate fi luată din natură , de ex. pictura „carul cu boi” a lui Grigorescu) , ci potrivirea cu chipul lumii se ridică la nivelul GENURILOR , trendurilor , melosurilor populare ; fiindcă CHIPUL lumii nu înseamnă un act , ci el depăşeşte limitele unei lucrări muzicale şi ajunge pînă la nivelul de GEN , al unei linii de MODĂ larg răspîndite , la baza căreia stă un întreg FUNDAMENT DE MENTALITĂŢI populare , dacă vrei , un cumul imens de urîciuni populare , realizate/constituite , în final , într-un anumit mental sonor.
      Anumite mentalităţi populare îşi cîştigă şi îşi arogă în timp un anumit melos , o anumită sonoritate , exprimate , astfel , în final , într-un anumit gen muzical.
      Sonoritatea aceea a muzicii populare , uşoare etc. ( chiar dacă într-o piesă i s-ar adăuga cuvinte morale sau neutre ) , înseamnă trend al lumii , cu o bază plină de idei rele , de curvie , de păgînism , şi cred că nu poate fi promovată în biserica lui Cristos.

      Problema bisericii actuale nu constă în faptul unor piese sau simple elemente muzicale inteligente care se găsesc în conţinutul TEHNIC al anumitor acorduri , ci în tendinţele largi care se îndreaptă spre cele mai adînci şi lumeşti melosuri.
      Se schimbă mentalul unui anumit tip de muzicalitate spiritualo-divină ( pe care biserica a trăit şi s-a dezvoltat) cu alte tipare/tendinţe muzicale de la lume adunate.
      Şi mie îmi place jazz-ul ( diversele acorduri complexe ale acestui stil), dar pînă la o anumită limită a tehnicităţii sale , iar nu în mod total pînă la aproprierea cu tot cu accepţiunea filozofică a genului , accepţiune ce se regăseşte în însuşi MELOSUL acela însuşit de mentalul general al lumii , melos plin de mentalităţi murdare lumeşti care l-a creat şi dezvoltat.
      ( filozofia genului muzical o constituie concepţiile şi însuşirea mentalităţilor care stau la baza melosului şi care l-au creat pe acesta din urmă).

      Altfel spus , melosul întipărit al unui gen muzical îi trădează latura filozofică a acelui gen.

      Aş da aici exemplul următor , care , deşi foloseşte o tehnică armonică de jazz , totuşi nu a preluat genul acesta muzical în sine.

      • Iată exemplul cu tehnicităţi de jazz

        Comentariul meu de mai sus nu a fost pentru Vesa Amos , dar se pare că nu mai ştiu să postez comentariile la marginea paginii de blog. Poate îmi spune cineva cum se face o postare de la margine.

        • Camix zice:

          Păi, uite, ca răspunsul meu să apară aşa cum îl vei vedea – adică într-o sub-căsuţă a comentariului tău, am clickuit: „Răspunde” chiar sub comentariul tău.

          Dacă îl vrei de la margine, mergi cu scroll în josul paginii până vezi căsuţa „de sine stătătoare” denumită „Lasă un răspuns”. Deci fără să clickuieşti altceva.

          • Camix , aşa am ştiut şi eu , pînă cînd regulile acestea au fost date peste cap de răspunsurile contradictorii ale comenzilor , zburîndu-mi comentariile pe unde apucau.

            Îţi mulţumesc pentru răspuns !
            As usual , you are so kind ! 🙂

      • Marinel zice:

        Gabriel,
        Fiindcă am apucat să citesc (destul de în grabă) comentariul tău, îngăduie-mi, te rog, timp să îţi răspund ceva mai târziu. O zi aglomerată mă împiedică să o fac chiar acum, dar n-am vrut să fiu nepoliticos şi să nu-ţi semnalez acest lucru! Mulţumesc pentru înţelegere. Fii binecuvântat!

      • Marinel zice:

        În sfârşit, câteva minute mai „libere” în care pot încerca un răspuns!
        ●Aşa este, Gabriel, şi tocmai din cauza acestui sincretism spuneam eu că judecăţile, catalogările sunt relative. Evident că pentru a elimina relativismul în ceea ce priveşte BINELE şi RĂUL (căci el poate fi definit funcţie de variate repere mai mult sau mai puţin morale) trebuie să recurgem la singura sursă ce defineşte clar cele două noţiuni, respectiv Scriptura. Ştim cu toţii că un lucru ce poate fi BUN pentru un om din Tibet poate să nu fie la fel de bun sau poate deloc BUN pentru un nativ american (şi aici putem include şi lucruri din domeniul moralităţii!). Astfel dacă pornim de la această premisă a relativităţii (în absenţa reperului biblic) BINELUI şi RĂULUI, ca o consecinţă, şi SCOPUL este relativ.
        Deci, şi eu cred că dacă nu vom limita aria de judecată prin repere care să definească în mod corect BINELE şi RĂUL muzical, vom purta discuţii fără o finalitate clară.
        Întrebarea ta: „ce fel de bun / rău muzical avem în vedere şi în raport cu ce fel de criteriu de clasificare ?” este astfel cât se poate de justificată, dar cine răspunde? Putem să discutăm despre muzică bună şi rea funcţie de fiecare criteriu. Ce este bun şi rău în muzica „filistenilor” (aşa-i spun eu muzicii lumeşti în glumă!), ce este bun şi rău în muzica creştină etc.
        Cât priveşte „inducerea prin conştientizare sau subliminal a unor idei păgâne…”, fie că este un act de conştientizare de către receptor (ascultătorul), fie că este vorba de un act subliminal, el presupune o intenţie a emiţătorului (compozitor, interpret). Problema este că de foarte multe ori această intenţie nu există la nivelul emiţătorului, el fiind de fapt, în cazul intenţiei „rele”, victima unei manipulări din partea celui rău.
        ●Revenind la scop. El poate fi, aşa cum spui, explicit sau intrinsec. În ambele cazuri, voinţa creatoare a autorului guvernează asupra lucrării rezultate. Exemplul pe care l-am dat din melosul popular nu se voia a fi un exemplu negativ, ci unul în care voiam să vedem în ce măsură există un SCOP, altul decât exprimarea unei stări de spirit (emoţie, sentiment). Fiindcă, aducând în discuţie exemplul unei doine inspirate de un sentiment de singurătate, de dor, al unui cioban aflat cu oile lui pe vârf de munte, e greu de presupus o altă intenţie decât aceea de exteriorizare a emoţiei sau sentimentului trăit, fără o altă finalitate precum auditoriul. Nu ţineam neapărat să aduc în discuţie un gen muzical şi nici nu pot fi de acord cu ideea de a „anatemiza” un gen muzical doar pentru că e „din lume”. Cum spuneam, natura nu are „rău” în ea însăşi şi nici exprimarea unei emoţii în faţa ei, pe cale muzicală, nu e condamnabilă atâta vreme cât nu e „contaminată” de elementele de „potrivire cu lumea”. Mentalul sonor al melosului popular, ca orice altă „producţie” umană poate suferi degradări dar asta nu înseamnă că întregul gen e degradat!
        Evident, eu nu militam pentru promovarea în biserică a genurilor muzicale lumeşti, dar nici nu pot agreea ideea anatemizării anumitor producţii muzicale doar pentru că nu pot fi cântate în biserică.
        În plus, exprimarea unei trăiri poate fi făcută în diverse moduri, prin mijloace diferite. Faptul că biserica a dezvoltat un anumit gen muzical, cu o anumită sonoritate bazată pe un anumit tip de instrumente existente la data respectivă, nu implică respingerea ab initio a altor mijloace de exprimare apărute ulterior. Faptul că sintetizatorul a apărut ca o necesitate în muzica păgână nu-l face neapărat un instrument păgân şi, în consecinţă, folosirea lui în scopuri muzicale creştine şi cu intenţii morale corecte, nu văd de ce ar fi condamnabilă. Să nu uităm că asemenea (pre)judecăţi s-au aplicat şi ceasurilor de mână, considerate element de mândrie, cravatei (care arată cu vârful spre iad!)…
        Da, este absolut corect să spunem că „Problema bisericii actuale… constă… în tendinţele largi care se îndreaptă spre cele mai adînci şi lumeşti melosuri”, dar trebuie să admitem că esenţa problemei nu stă de fapt în exprimarea sonoră cât în moralitatea autorului. Acesta este motivul pentru care repet încă o dată, Dumnezeu se uită la inima celui care „face” muzica, nu la muzica pe care „o face” omul. Pentru El e mult mai simplu, fiindcă el are judecăţi, nu prejudecăţi. Noi plecăm de la ideea genului proscris şi, în baza lui proscriem şi autorul, dar e total greşit, fiindcă aici nu se poate aplica principiul „după roadele lor îi veţi cunoaşte” sub forma „trebuie să producă doar mere, chiar dacă e prun” (sper să fiu înţeles corect!). Drept urmare, ar fi de dorit să putem defini corect în ce constă muzica duhovnicească şi abia dacă am reuşit aceasta să începem să punem „etichete”…
        Concret, aseară am avut în biserică momente extraordinare, în care un quartet a interpretat, în prelucrări absolut superbe câteva imnuri creştine mai puţin cunoscute. Crezi că toţi s-au simţit înălţaţi? Te asigur că nu! Mai mult, sunt convins că unii au gândit că aşa ceva nu are ce căuta în biserică!
        Dacă eu ascult acum „Preludiu şi fugă pentru 2 viori şi violoncel” se cheamă că ascult muzică lumească, păgână şi sunt în consecinţă „contaminat” de lume?
        Doamne, câte sunt de spus în privinţa aceasta!

        • Marinel , tu ştii că te iubesc , deşi nu ne-am văzut la faţă ! dar comentariul meu l-ai citit un pic în grabă… 🙂

          • Marinel zice:

            Dragul meu,
            Nu-mi dau seama de ce crezi asta! Poate pentru că nu este practic doar un răspuns la expunerea ta, ci şi un comentariu mai larg asupra problemelor pe care le ridică şi alţii. Dacă este ceva ce ţi se pare că n-am înţeles, te rog să-mi semnalezi. După cum ai putut vedea şi în alte comentarii ale mele, eu încerc să… simplific puţin punerea în discuţie, precum şi să păstrez un echilibru fiindcă nu mă văd în postura de a da verdicte.
            Evident, mă bucur că mă iubeşti şi, dacă afirm reciprocitatea sentimentului, sper să nu naştem comentarii ironice. Urmăresc toate comentariile tale, indiferent de topic, şi poate acesta e o sursă de motivaţie. Ca să parafrazez versurile lui Minulescu… „şi dacă mă iubeşti…” spune-mi unde am greşit! 🙂

            • O mică paranteză : comentariile tale sînt mai complicate(în sensul superior al cuvîntului) decît ale mele şi pline de nuanţe şi subtilităţi. Eu chiar zilele acestea am sesizat şi mi-am spus adevărul acesta.
              Deşi între noi nu este nicio competiţie (mă tem că poate am dat de înţeles contrariul ) , dar eu chiar te văd mult mai cunoscător decît mine , şi , deci , superior mie.
              Nu-i poantă , ci e adevăr în ceea ce-ţi spun. Chiar şi azi mi-am spus acest lucru.

              Îţi cer şi eu un mic răgaz de mobilizare ; am nevoie de aşa ceva.
              Deşi nu sînt frămîntat de niscaiva probleme , doar că mă simt un pic neodihnit şi insuficient dormit.
              Blessings !

              • Marinel zice:

                Gabriel,
                Nici vorbă să mă fi gândit vreodată la vreo competiţie cu tine şi nici cu vreo altă persoană de pe acest blog. Mi-ar plăcea să ştiu că rămân în competiţie doar cu mine însumi (deşi uneori comoditatea…). Şi nici nu m-am gândit că ar fi complicate comentariile tale. Poate strădania ta de a fi mai concis în exprimare mă face pe mine să „complic” puţin lucrurile, încercând să intuiesc şi lucrurile nespuse. Apoi, aşa cum scriam înainte, încerc să abordez tema şi din alte unghiuri, aşa că acolo unde nu sesizezi legătura cu comentariul tău, poţi conchide că e o adresare generală. În plus, mă consider beneficiar al acestui dialog şi, dacă şi tu vezi la fel , atunci slava Domnului!, nu vorbim degeaba!
                Cât despre a fi eu superior!… c’mon, man :D. Eu am o vorbă: Suntem cu atât mai jalnici decât ORICINE cu cât ne credem superiori TUTUROR! Aşa că mă feresc cât pot!
                Mă rog să-ţi dea Domnul odihna şi pacea Sa! Te aştept cu nerăbdare!

  18. @ Marinel

    Platitudini muzicale. Un fel de batere a apei în piuă.

    Să mai rostim , deci , cîteva veritabile platitudini sau , altfel spus , să mai batem un pic apa în piuă.

    BUN – RĂU
    „Bun” sau „rău” în domeniul muzical nu-i totuna cu „binele” / „răul” spiritual al dualismului universal , deşi , la un moment dat , se pot şi întrepătrunde ( bunul muzical poate fi un rău spiritual / sau ceea ce înseamnă rău muzical să presupună un bine spiritual ).

    „Bun muzical” poate însemna calitate tehnică , artistică etc, dar care nu sporeşte , în mod obligatoriu , fiinţa spirituală/duhovnicească a omului , iar „rău muzical” poate însemna lipsa calităţii , a valorii artistice , şi care , de asemenea , nu-l diminuează , în mod obligatoriu , d.p.d.v. spiritual , pe un om.
    Bunul sau răul muzical ar putea , deci , să însemne calitate sau lipsă de calitate (calitatea / necalitatea fiind parametrii generali şi proprii tuturor culturilor popoarelor ).

    ÎNSĂ ,
    cred că atunci cînd vrem să ducem calificarea muzicală spre o etapă superioară , prin intermediul aceloraşi concepte de BUN / RĂU , noi sîntem nevoiţi să raportăm actul muzical sistemului nostru de valori , sistem care , fără a mai lungi discuţia , este reprezentat de cultura şi valorile Împărăţiei lui Dumnezeu unde noi pretindem că trăim.

    MELOS
    Deci , să ne punem în faţă definiţia „melosului”, aşa cum am încercat eu s-o înjghebez.

    După dicţionar şi după judecata mea , prin MELOS înţeleg aspectul cantabil , adică un anumit tip de melodicitate/melodism , al cărui specific e dat de o anumită succesiune de sunete ordonate după regulile anumitor ritmuri şi linii melodice scontate , pentru ca , în final , să poată constitui o FORMĂ ( adică , un GEN muzical propriu-zis ) perceptibilă şi agreabilă pentru o anumită categorie de oameni , formă muzicală care , implicit , are la bază un anumit tip de mentalităţi.

    JUDECĂŢI – PREJUDECĂŢI
    Aminteai , apoi , de prejudecăţi.
    Genul muzical / melosul sau tiparul unui anumit melodism nu este creat sau calificat drept ceea ce este de către PREJUDECĂŢILE timide destinatare sau consumatoare de muzică ( adică , ale celor cărora le este oferită muzica ) , ci este creat de un anumit tip sau sistem de JUDECĂŢI / MENTALITĂŢI omeneşti agresive , clare şi preexistente în societate oricărei idei de prejudecată.
    Vulgaritatea genului o crează judecata sau mentalitatea , iar nu prejudecata.
    Pentru ca eu să pre-judec ceva , ar trebui ca judecata/raţiunea intrinsecă a acelui lucru să fie neclară , ori , ni se poate părea nouă că melosul muzicii populare are raţiuni sau mentalităţi neclare ?
    Eu zic că judecăţile(raţiunile mentale) care au construit un astfel de gen muzical sînt cu atît mai clare cu cît sînt atît de agresiv afirmate.
    Judecata sau mentalitatea existentă în creaţia melosului nu se supune prejudecăţilor mele(dacă ele ar exista) ca ascultător.

    Melodicitatea genului muzical popular nu e altceva decît reflecţia sau oglinda raţiunilor dintre cele mai prozaice şi necenzurate , raţiuni îngrămădite în bazele actelor sale muzicale.

    MORALITATEA / I~ AUTORULUI
    Dar , cultura autorului ( în sensul rafinamentului moral al culturii) şi aspectul tehnic al unui domeniu ( de ex. muzical ) îl mai cizelează pe autorul lucrării în sistemul său de valori , de mentalităţi şi judecăţi , şi , drept urmare , deşi autorul este un mare păcătos , lucrarea lui muzicală poate fi una valoroasă , fiind construită din fondul său de cunoştinţe muzicale elevate şi din capabilitatea pe care aceste cunoştinţe i-o conferă.

    Cred că esenţa problemei nu stă nici pe departe în moralitatea autorului.
    Am mai spus-o şi în dialogul purtat între noi mai demult , că nu starea spirituală/duhovnicească a autorului împietează asupra actului său artistic , fiindcă dacă i-am cenzura lucrările pe criteriul spiritualităţii sale , aceasta ar echivala cu faptul că l-am judeca noi , ca oameni , iar noi nu sîntem îndrituiţi în acest sens.

    STIL MUZICAL – AUTOR
    D.p.d.v. muzical , nu persoana autorului reprezintă moda lumescului ( chiar dacă el este omul acelei mode ) , ci stilurile cu care se îmbracă muzica.
    În final , nu are nimic melosul popular cu starea spirituală a unui autor , fiindcă melosul a primit individualitatea lui proprie prin STIL propriu ,
    IAR
    melodia unei lucrări noi , populare , nu se mai naşte din mentalităţile particulare ale unei persoane ( chiar dacă acestea se regăsesc în melodia respectivă) , ci din trăsăturile deja individuale şi autonome ale genului/stilului popular creat în timp, trăsături vulgare pe care noua lucrare le urmăreşte cu fidelitate.
    Fiindcă melosul nu mai e personal , ci melosul popular este structurat într-un GEN MUZICAL (melodicitate ) ÎNCHIS , complet.
    Melodicitatea unei lucrări nu sună vulgar din cauza ideilor dezagreabile ale autorului , ci din cauză că este construită pe stilul acela care are DEJA o alcătuire/încărcătură de idei murdare , din componentele constitutive murdare ale stilului.

    Da , eu am un sentiment contrar genurilor populare , alcătuite din flecăriile şi neseriozităţile vulgare ale poporului şi eu , da , înfierez nu anumite melodii care, deşi aparţin unui gen netrebuit , totuşi ele fac rabat de la acel stil murdar , dar condamn stilul (sonoritatea) acela în sine , care nu are ce căuta în biserică.

    Este cu atît mai greu de exegetat un anumit stil popular muzical , cu cît popoarele au valori culturale diferite.
    Cu siguranţă că în mare parte din muzica populară irlandeză sau scoţiană nu vom găsi , de exemplu , mentalitatea vulgară ce se găseşte în cultura populară balcanică.

    Stilul e haina vizibilă , bătătoare la ochi şi la auz , şi ea face diferenţa în mentalul oamenilor în ce priveşte asemănarea cu lumea.
    Ne va judeca lumea dacă vom fi auziţi cîntînd muzică populară sau jazz în biserică sau chiar acasă , fiindcă în mentalul lumii stilurile acestea au o constituţie şi o conotaţie vulgară ( se aud vulgar/murdar ) , dar pe care lumea şi-a asumat-o.

    DIVERSIUNEA SPIRITUALĂ A DOINEI
    Doina aceea inspirată dintr-un sentiment de singurătate , despre care tu spuneai că nu are mai mult decît o intenţie de exteriorizare a unui sentiment ( adică , este fără scop direct , deci fără intenţia de a transmite un mesaj auditoriului ) , s-a construit , defapt , tot pe fundamentul sau bazele unui anumit melos / tipar muzical şi pe al cărui set de valori/mentalităţi anti-duhovniceşti îl transmite implicit.

    Ştii ce presupune/evocă , defapt , substratul spiritual al stilului doinesc ?
    Melosul doinesc este un mijloc foarte consecvent de alinare a suferinţelor omeneşti prin bocet , revoltă de tip haiducesc , strigăt de jale , strigăt de ducă , toate aduse în faţa NATURII pe care o venerează luîndu-i locul Creatorului.
    Stilul doinei urmăreşte singurătatea , ca prilej de răzvrătire faţă de Dumnezeu prin bocet însingurat. Cel care jeluieşte prin bocet nu are nevoie de consolarea lui Dumnezeu.

    GENURI MUZICALE
    Spuneai :
    „…nu pot fi de acord cu ideea de a „anatemiza” un gen muzical doar pentru că e „din lume”.”
    OK !
    Eu , da. Eu cred că genurile muzicale sînt problema noastră nr.1 , ele reprezintă chipurile veacului acestuia , formele lumii , şi dacă cineva poate cînta muzică populară , la fel de bine ar putea să cînte şi rock , heavy metal , şi să adopte orice alte sonorităţi păgîne.

    Ce zici , cum ar suna sau ce melos ar genera fiecare din următoarele construcţii de idei :
    1- „te iubesc” ,

    2- „te urăsc” ,

    3- „Nimic sfînt nu mai rămîne-ncet-n faptă sau gînd //
    Animale cu două picioare merg pe Pămînt //
    Sîngele se face apă , rudele-şi schimbă faţa//
    Eşti rănit de oameni pentru care ţi-ai da viaţa //
    Cînd răul intră-n casa ta , şi-ţi execută cu ură familia ,
    Fenomene , reacţii , gesturi extreme , //
    Sentimente tîmpite , alcool , ceva lovele…
    Şi cred în Dumnezeu şi am păcatele mele //
    Îţi spun nu-nţelege aiurea , n-am venit s-o dau în stele…”
    ( B.U.G. Mafia – Fără cuvinte )

    4- „Doamne pentru mîndra mea dă-acuma
    M-aş sfăgi pe rînd cu toată lumea
    Şî nu mă spăimînt mîndro dă nimeni
    Că ce am pră cine lîngă mine”
    ( Nicu Novac – Pentru mîndra mea de-acuma )

    5- „Asemenea corniţelor de iadă
    Se îmbulzesc pe ram întâii muguri
    Cu lacrimi mari , ca boabele de struguri
    Butucul viţei plînge în ogradă”
    ( George Dumitrescu – Muguri )

    6- „O, n-am să-Ţi dau decît un suflet
    Cu mult mai alb ca orice crin
    Tot Cerul va slăvi iertarea
    Ce-o poţi Tu da – şi-o dai deplin.”
    ( Traian Dorz – Isuse Doamne , pentru mine )

    Mentalul ideilor , raţiunilor , generează un mental corespondent al melodiosului.
    Melosul se distinge prin tipurile de raţiuni care îl crează şi este reflecţia fidelă şi ireversibilă a ideilor sale constitutive.
    Odată ce s-a constituit într-un gen de o anumită sonoritate , un anumit melos rămîne , în mentalul colectiv , asociat ideilor specifice constitutive ale acelui gen , oricît ar fi schimbate cuvintele unei melodii.

    • Marius David zice:

      Gabriel Băloi, mulţumesc pentru precizări,
      ieri le spuneam studenţilor de la master caă vom discuta inutil pînă la venirea Domnului despre muzică, dacă nu ne facem ordine în terminologie,
      Ce este aceea formăî muzicakă?
      Ce este acela stil muzical?
      Care estediferenţa dintre gen şi stil muzical?
      Care este diferenţa dintre formă, gen, stil, specie muzicală?

      acesta este testul meu penru cineva care vrea sa se angajeze în discuţie. Dacă nu face aceste distincţii, trecem la maşini, politică şi fotbal,
      La fel şi în literatură.

      • Terminologia la care faceţi referire este prea complicată pentru o abordare pe care eu am intitulat-o drept „un fel de batere a apei în piuă” ( şi eu chiar am fost fidel titlului).
        Mie mi se pare că nu am înţeles bine nici ce este „melosul” , dar să mai încerc şi vreo distingere între gen , stil , specie…!
        Iar , politica , maşinile şi fotbalul nu-mi plac , aproape deloc.
        Deci , soluţia ar fi aceea a încercării mele de a mă angaja într-o discuţie în propria-mi tăcere. 🙂

  19. Marinel zice:

    Gabriel dragă,
    Puţin cam târziu, dar uite că am mai găsit prin ungherele zilei câteva clipe de linişte ca să-ţi răspund!
    Deci…
    „Să mai rostim , deci , cîteva veritabile platitudini sau , altfel spus , să mai batem un pic apa în piuă.”
    Nu fi aşa de pesimist, Gabriel! Nu cred că batem apa în piuă. În fond, cineva mai şi trebuie să gândească în lumea asta! 😀
    BUN – RĂU…
    Da, aşa este, „bun” sau „rău” în domeniul muzical nu e acelaşi lucru cu „binele” / „răul” spiritual al dualismului universal, dar… nu cred că se poate separa, aşa cum spui, în totalitate de fiinţa spirituală a omului. Cel puţin atâta vreme cât admitem că muzica este parte a spiritualităţii omului (eu, cel puţin, aşa cred, şi nu neapărat doar ca expresie a acestei spiritualităţi. Eu cred în existenţa încă de la Creaţie a unei sonorităţi divine, întrucât sunetul trebuie să fi existat, măcar ca produs al susurului apelor şi a foşnetului frunzelor… ca să nu merg prea departe…)
    Pe de altă parte, sunt întru totul de acord cu ideea că sub aspectul calitativ muzica „bună” sau „rea” nu sporeşte sau nu diminuează, ÎN MOD OBLIGATORIU, spiritualitatea omului, cu condiţia însă ca omul să fie absolut conştient de faptul că influenţe există. Cred că omul posedă (dar nu foloseşte întotdeauna) un fel de „sistem imunitar muzical” care, dacă este activ, reacţionează la potenţiale „infecţii”. Acesta este motivul pentru care, având activ acest „sistem imunitar”, unii oameni pot rămâne „imuni” la multele sub-producţii sonore, când sunt expuşi la ele, sau, cu timpul îşi dezvoltă o reacţie prin care se feresc de ele.

    ÎNSĂ …,
    Să înţeleg că dacă raportăm actul muzical sistemului nostru de valori, reprezentat de cultura şi valorile Împărăţiei, atunci când vrem să ducem (în ce sens înţelegi acest „să ducem”?) calificarea spre o etapă superioară şi el corespunde acestui sistem de valori, atunci avem de-a face cu muzică „bună”, iar dacă nu corespunde îi putem pune eticheta de muzică „rea”? Dacă am înţeles bine, nu e puţin cam abruptă sentinţa? Adică, orice muzică ce, raportată la cultura şi valorile Împărăţiei, nu corespunde acestora, este „rea”? Mă îndoiesc că ai vrut să duci lucrurile atât de departe!

    MELOS…
    Nu ştiu dacă putem extinde noţiunea de MELOS până la cea de GEN şi MENTALITATE. Cred că am forţa puţin lucrurile dacă folosim această linie logică. Da, este adevărat că melosul, adică linia melodică, în aspectul ei cantabil se înscrie în anumite genuri prin respectarea unor anumite reguli, dar a pune în spatele oricărui melos o mentalitate ce caracterizează în general un anume gen înseamnă o logică aproximativ egală cu raţionamentul de genul: patrupedele au patru picioare; scaunul are patru picioare, deci scaunul este patruped. În acest sens:

    JUDECĂŢI – PREJUDECĂŢI…
    Da, genul muzical nu este creat ca fiind ceea ce este de prejudecăţile. Dar „vulgaritatea genului” este o etichetă ce poate proveni din prejudecată atâta vreme cât sistemul de valori al judecăţii diferă de la om la om. Ca să fiu mai limpede, fiindcă tot ai urmat exemplul muzicii populare, există în muzica populară actuală melodii care n-au nimic de-a face cu valorile morale (texte cu ibovnică, minciună etc) dar există muzică populară care exprimă sensibilitate, fineţe etc în expresia ei. Dacă în baza prejudecăţii generate de impresia creată de prima categorie menţionată eu îmi formez o părere fermă despre genul popular, atunci am toate şansele ca judecata mea asupra celei de-a doua categorii să devină prejudecată. Ceva de genul „muzica populară e vulgară, deci doinele sunt ceva din zona vulgarului şi implicit sunt vulgare”. Tu spui: „Judecata sau mentalitatea existentă în creaţia melosului nu se supune prejudecăţilor mele(dacă ele ar exista) ca ascultător.” Corect. Dar aici pui problema judecăţii sau mentalităţii EXISTENTE ÎN creaţia melosului. Prejudecata mea ca ascultător trece de mentalitatea existentă ÎN şi aplică eticheta în baza unei judecăţi pre-existente despre melosul respectiv în baza impresiilor create de contactul cu „partea rea” a lui.
    Ca să fiu şi mai clar. Dau un exemplu din zona extremă. Eu pot să-mi formez o părere proastă (o prejudecată) faţă de muzica rap (hip hop) datorită mentalităţii culturii urbane, expresie a rivalităţii dintre bande, asocierea cu drogurile, violenţa etc. Şi totuşi, ca şi gen muzical, rap-ul nu îl pot cataloga drept vulgar ca majoritatea producţiilor de gen atîta vreme cât există şi producţii care, folosind acest gen muzical, nu transmit deloc asemenea mentalităţi (vezi postarea fratelui Marius din 05.09 a.c.). Eu însumi sunt „victimă” a prejudecăţilor, fiind un adversar al manelelor, rap-ului, house-ului, trash etc.
    Da, vulgaritatea genului o crează judecata exustentă ÎN creaţia re4spectivă. Dar când această judecată nu există şi intenţia este cu totul alta, cum judecăm?

    MORALITATEA / I~ AUTORULUI
    Aici e puţin mai complicat fiindcă amestecăm două criterii de judecată. Da, fără îndoială, judecata noastră nu e aceeaşi cu a lui Dumnezeu şi nici nu i se poate substitui (în absenţa unui „mandat” specific acordat!). Dar, iată că noi judecăm! Teoretic lucrurile stau cum spui tu. Practic însă… În plus, nu ştiu cum se poate susţine ideea că starea spirituală/duhovnicească nu impietează asupra actului său artistic când până şi emoţiile simple pot face acest lucru! Cenzura (posibilă) de care vorbeşti este rezultatul judecăţii noastre care, permisă sau nu, există! Şi din păcate dusă la rang de verdict! Ni se spune „nu judecaţi” dar în niciun caz în sensul de „nu raţionaţi”, drept pentru care, raţionând, ajungem tot la judecată şi verdicte.

    STIL MUZICAL – AUTOR
    Aici am un comentariu mai scurt. Melosul nu poate fi închis, indiferent de genul căruisa i se subscrie, atâta vreme cât creativitatea omului muzical e nelimitată. Iar în ceea ce priveşte accesul unor anumite genuri în biserică, evident că nici eu nu militez pentru introducerea în biserică a genurilor care NU AU DE-A face cu spiritualul/duhovnicescul. Dar muzica gospel are componente de jazz şi blues, care sunt componente lumeşti ale muzicii, precursoarea fiind muzica negro-spiritual, ce avea influenţe ritmice africane care nu au nimic în comun cu spiritualitatea creştină. Şi totuşi, se cântă în foarte multe biserici. Muzical e acelaşi gen, căruia i s-a dat o altă destinaţie! Şi jazz-ul, şi bles-ul aveau DEJA încărcături de idei murdare…
    Spui „Ne va judeca lumea dacă vom fi auziţi cîntînd muzică populară sau jazz în biserică sau chiar acasă…” Mi se pare mie sau asta e prejudecată din partea lumii. La fel or fi gândit şi contemporanii lui Petru şi chiar şi el până ce i s-a spus „Ce a curăţat Dumnezeu, să nu numeşti spurcat”. Repet, nu militez pentru prezenţa în biserică a acestor genuri dar din cu totul alte motive! Dar de aici până la a nu asculta sau cânta acasă jazz sau, cum fac eu, Sting, Pink Floyd, Emerson, Jethro Tull etc mi se pare o exagerare câtă vreme sistemul meu imunitar spiritual funcţionează.

    DIVERSIUNEA SPIRITUALĂ A DOINEI
    Mi se pare un raţionament dus la extrem. Venerarea naturii… răzvrătire faţă de Dumnezeu… Cum aşa? Toate? Şi cele care Îl invocă în ajutor chiar pe Dumnezeu? E drept, în majoritate în accepţiunea credinţei ortodoxe, dar…

    GENURI MUZICALE
    Aici am să revin cu un comentariu mai amplu, dacă mă mai accepţi ca interlcutor şi mai ai răbdare cu mine!
    Iar la finalul comentariul tău voi avea iarăşi de adăugat ceva…
    Fii binecuvântat!

  20. Trebuie să merg la biserică. E fr.Viorel Candreanu la noi.
    Sper să pot formula un răspuns în seara aceasta.
    Da , sînt de acord să mai dezlegăm împreună din misterele muzicale ale acestei lumi ! 🙂

    • Marinel zice:

      Ok, Gabriel. Mă bucur pentru bucuria ta! Cât priveşte răspunsul în seara asta… sunt aici şi mâine, şi poimâine, şi răspoimâine (dacă mă ţine Domnul!) 😀
      Spre să ai o seară binecuvântată din belşug!

      • Dragă Marinel ,
        îmi cer scuze fiindcă , fără alte încunoştiinţări , nu am mai continuat dialogul acesta , lăsîndu-l , astfel , în suspensie.
        Sincer , chiar îmi este necesar un plus de documentare muzicală pe aceste teme ( gen , stil etc.)
        Cred că m-ai iertat !
        Fii binecuvîntat !

  21. Nicu Oros zice:

    Cei deştepţi ascultă muzică bună!!!! 🙂

  22. Gabriel Dinca zice:

    muzica reprezenta imaginea si nivelul de cultura al popoarelor respective din diferite vremi. Cele mai frumoase vremuri s-au dus.Un istoric muzician cu usurinta poate sa caracterizeze starea omenirii din vremea de acum.As putea spune ca muzica este un fel de biografie a popoarelor.Din pacate in muzica romaneasca cea mai la moda acum sunt manelele(sau poate s-a mai schimbat?)

  23. mocanu adriana zice:

    muzica te defineste,te ajuta sa trci peste probleme si te ajuta in relatiile cu ceilalti oameni.eu personal nu stiu ce as face daca nu ar exista muzica:))

  24. Matei B. zice:

    dacă cumva în urma acestei discuții înfocate, oau, (nu am mai citit de mult cu asa sete in ultimul timp) și dacă e cineva care s-a saturat de vechii si renumitii artisti: pink floyd, jetro thull, dire straits, tina turner, led zepelin, M.J., etc. ca si asa e lista prea lunga, poate va ajuta o super selectie de piese romanesti ale momentului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.