Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Omogenitate vs. complementaritate. E la mintea cocoşului (sau a găinii, cum preferaţi) care e mai bună într-o căsnicie.
Da, Bogdan, Dumnezeu ne-a creat complementari (deci diferiti). Cand incetam sa fim diferiti (femeia devine masculina, sau barbatul efeminat) apar problemele (si … perversiunile). Scopul lui Dumnezeu in casnicie este ARMONIA, nu EGALITATEA (cum incearca feministii/feministele sa ne convinga). Gogoasa americana a compatibilitatii gen: „chemistry” nu sta in picioare, caci, pana si hormonal suntem diferiti (spre binele nostru). Singura compatibilitate esentiala este cea principiala si spirituala.
Nu sunt casatorita, asa ca va rog sa priviti cu ingaduinta interventia mea, nu am pretentia ca stiu totul.
Sunt, in mare masura, de acord cu citatul de mai sus. Dar nu consider ca trebuie sa neglijam totusi orice diferenta dupa principiul de mai sus. Exista diferente si diferente (chiar daca nu tin de credinta), suntem lumesti in multe lucruri inca, fiecare isi cunoaste limitele si de aceea cred ca nu oricine „face casa buna cu oricine”, chiar daca amandoi sunt predati Domnului. Altfel spus, cu unii iti e mai usor sa relationezi, cu altii nu. De aceea nici nu pot sa imi inchipui chiar ORICE frate ca si posibil partener.
Draga d-ra (Conteaza), fericirea nu inseamna sa ai ce iti place, ci sa iti placa ce ai (evident, in conditiile in care „amandoi sunt predati Domnului”, cum spui). Iar faptul ca „suntem lumesti in multe lucruri inca” nu trebuie luat ca o scuza, pentru a stramba din nas la pretendenti, ci ca o boala de care trebuie sa scapam cat mai repede. A se citi si cartea Osea, ajuta.
Iti doresc o casnicie (cel putin) la fel de fericita ca a mea (nu e prea „veche”, doar 16 ani)!
draga Contează, este adevărat… nu oricine face casă bună cu oricine, altfel am trage la sorţi … Aici este importantă călăuzirea lui Dumnezeu.
Pe cînd ne-am decis să ne căsătorim, eram deja prieteni de ceva timp, şi totuşi am pus înaintea Domnului în post şi rugăciune încă o dată ca să primim răspuns de sus. L-am primit. A fost cea mai fericită zi din viaţa noastră… dinainte de căsătorie 🙂
stimată Contează, da, este adevărat, nu trebuie să neglijăm orice fel de diferenţe.. de fapt, dacă sînteţi atentă, contează acele lucruri pe care le numim păcat şi unul şi altul, acele lucruri pe care le numim valoare şi unul şi altul…
mai contează diferenţele de vîrstă, de cultură etc.
Joni Ereckson Tada- despre căsnicie „the biggest things”…and the Holy Spirit:
http://mediasuite.multicastmedia.com/player.php?v=ck743tks
Interesant că şi Paul Washer are o părere similară….
Nu ştiu ce părere are.