Am şi eu complexele mele. Iată unul: deşi cînt la chitară (adică nu „zdrăngănesc”, aş spune eu), n-am putut cînta niciodată mai mult de trei măsuri de flamenco.
Nici nu cred că voi putea.
Dar, dacă tot este să ne referim la această direcţie din tezaurul chitaristic, să ascultăm un „mare”, Carlos Montoya:
via C. Cimpan
Se spune că din 1955 pînă în 2011 în România s-au „efectuat” 22 de milioane de avorturi. Scriu „se spune” pentru că această afirmaţie nu este mai valoroasă din punct de vedere ştiinţific decît un enunţ folcloric. Am stat de vorbă cu trei medici orădeni, toţi trei sînt împotriva avortului, şi am înţeles că aceasta este o cifră departe de realitate. Nu au fost nici măcar modelate matematic avorturile care s-au petrecut în poduri, beciuri, WC-uri, avorturile făcute acasă de artizane ale uciderii, avorturile făcute de medici sau asistente care riscau puşcăria pentru 2000 de lei.
După cum am obişnuit şi în alte cazuri, vă informez, dragi prieteni, cu privire la rezultatele iniţiativelor de acest tip.
Iată ce s-a întîmplat cu licitaţia din acest an:
Nici că se putea începe o zi mai bine. Nouă zi, nouă lume! Lumea este veche, dar pentru noi Dumnezeu face noi dimineţile şi, într-un fel, în fiecare dimineaţă ne trezim într-o lume cu totul nouă, restaurată prin odihnă, trecerea de la somn la veghe, trecerea prin noapte, care face nouă roua, cîntecul păsărilor, care deja au început să îşi cînte cîntecul de primăvară. Bună dimineaţa, Lume Nouă!
În 14 oraşe din ţară, mîine, 24 martie, se vor desfăşura marşuri pentru viaţă.
Iată cîteva gînduri pentru sprijiirea unor astfel de inţiative:
Călin Vălean, pasionat de curse Formula 1, ne-a indicat un videoclip. Inspirată şi frumoasă reclamă. Fraza de la sfîrşit m-a dus cu gîndurile spre veşnicie.
Anunţăm, dat fiind faptul că licitaţia a început, deci avem asigurate fondurile minimale (încă mai trebuie!!!), că în data de 31 martie, începînd cu orele 16.00, în Capela Mare a Universităţii Emanuel din Oradea, va avea loc un concert-concurs, aflat la a II-a ediţie, pentru obţinerea unei chitare clasice speciale obţinute în locul celei puse în licitaţie, un Simon and Patrick cu un istoric simpatic.
Înscrierile vor începe de mîine, 8 martie, şi se vor încheia în data de 28 martie la ora 24.
Trevin Wax mi-a fost student. Este unul dintre studenţii de care sînt foarte mîndru. A avut o traiectorie impecabilă pînă acum şi sper ca Dumnezeu să îi onoreze credincioşia. Este căsătorit cu o româncă, Corina, şi Dumnezeu le-a binecuvîntat dragostea cu doi copilaşi.
Iată că au apărut două cărţi scrise de acest prolific autor la Editura Făclia:
vezi mai multe detalii despre carte AICI. Sper să pot reveni cu o recenzie mai detaliată.
Primesc de la unul dintre adminstratorii unor enciclopedii on line un email în care mi se cere să evaluez graficul următor, care conţine o afirmaţie ambiţioasă: „wikipedia a forţat Enciplopedia Britannica să întrerupă tipărirea”. Mă tem că este o exagerare!
M-am uitat cu atenţie. Interesant, dar încă nu sînt convins şi voi cere în continuare studenţilor mei să evite citarea Wikipedia în lucrări pînă la probe solide de acurateţe a informaţiei (a propos, nu le dau voie să îmi citeze nici blogul 🙂 )
Pe doamna dr. Carmen Pantiş o cunosc personal. Întîlnirea profesionalismului cu o smerenie aproape „agresivă” sînt o rară întîlnire. În viaţa dînsei se întîmplă acesta. Am participat la un seminar organizat de dînsa referitor la transplantul de organe, seminar în care se dezbătea problema din punct de vedere religios, apoi ne-am întîlnit la alte conferinţă legată de tema morţii în general, a morţii cerebrale, în special.
De fiecare dată bine pregătită, gata să răspundă la întrebările cele mai dificile, plină de istorii şi cazuri. Iată un material despre activitatea dînsei. Merită să cunoaştem şi să dezbatem şi astfel de lucruri.
Ce înseamnă să fii coordonator de transplant în România? Cum vorbești unor părinți îndurerați despre prelevarea de organe, tu, medic, cu gândul la pacienții de pe lista de așteptare pe care i-ai putea salva?! Ce înseamnă să desțelenești, să mergi pe un drum nou, să te lupți pentru credința ta deopotrivă cu mentalități și cu lipsuri materiale? Răspunsurile, în mărturia emoționantă a d-nei dr. Carmen Pantiș, medic anestezist, coordonator de transplant la Spitalul Județean din Oradea.
Mi-a venit o idee! Să înfiinţez, precum Raed Arafat, un fel de Smurd pentru chitare.
O chitară spartă, accidentată pe undeva… Daţi telefon şi vine de urgenţă un fel de ambulanţă, o ridică, o duce la spitalul de chitare (la mine acasă), se face bine şi asta-i!
Aşa am putea imagina şi un cimitir pentru chitare! Gîturile frînte ar putea ţine loc de cruci.
Adevărata utilitate a acestui număr de urgenţă ar putea fi însă mai dihai alta. Să presupunem că sîntem la un concert, la o seară de muzică (creştină???) sau la altfel de evenimente unde se trezeşte vreunul mare chitarist. Nestudiat, neînvăţat, dar cu efectele la picioare şi cu boxe mari. Da mari!
Putem imagina astfel de reguli pentru cîntat în biserică? Hmm, unele chestiuni chiar merită discutate cu seriozitate.
Textul de mai jos a venit în contextul discuţiei de AICI.
The Church’s doctrine on liturgical music can be summarized in seven points:
1 Types of Music Appropriate for the Mass. The music of the Mass and the Sacred Liturgy of the must be either Gregorian Chant, or must be similar to Gregorian Chant. The primary example of music similar to Gregorian Chant is Sacred Polyphony, exemplified by the compositions of Palestrina.
Îmi aduc aminte cu mare plăcere de unele faze din biserica în care am crescut.
La un moment dat se ridică cineva în timpul unei slujbe (slujbele religioase în cultul baptist pot admite spontaneitatea) şi spune: eu cu fratele vom cînta un „solo de duet”!
Zis şi făcut! A fost un duet!
Amintirea aceasta mi-a tras alt lucru din minte:
N-am ştiut că a existat aşa ceva. Se pare că cele amintite sînt autentice.
Sursa? Un grup de discuţii între lutenişti.
Hmm! Parcă seamănă cu ceva cunoscut. Am citit într-o carte de indicaţii privitoare la modul în care ar trebui să se cînte în biserică: „Acordul cu septimă este contraindicat! Nu ar un aspect spiritual!”. De ce? Dacă ar fi fost cu sextă, aş fi spus, că sună prost şi obscen şi 6 este lucru celuilalt, dar cu septima ce aveţi, fraţilor?
Mi-am promis deja că nu mai deschid nicio discuţie despre „muzica creştină” (care nu există) cu vreo persoană care doreşte subiectul, dar nu a plătit preţul de a învăţa la vreun instrument muzical.
CONCURS DE COMPOZIŢIE
EDIŢIA a II-a, 2012
Concursul se adresează tinerilor compozitori, studenţi la studii universitare de Licenţă, Masterat, Doctorat, cu vârsta până la 25 de ani.
Concursul are ca obiect lucrări vocale sau instrumentale, cu texte religioase, de la
lieduri la lucrări corale pe patru voci, cu sau fără acompaniament.
Fiecare concurent poate prezenta una sau mai multe compoziţii.
Partitura nesemnată a lucrării, va conţine un MOTTO şi va fi însoţită de un plic închis (cu acelaşi MOTTO) ce va conţine numele şi prenumele autorului, date de contact
(adresă, telefon, e-mail, anul de studii).
Lucrările vor fi depuse la Secretariatul Facultăţii de Teologie până marţi, 1.05.2012.
Cele mai bune piese vor fi interpretate în cadrul Festivităţii de absolvire.
Comisia de organizare,
Prof. dr. Nicolae Bica,
Prof. dr. Sabin Pautza,
Conf. Dr. Mădălina Hotoran,
Lector Dr. Teodor Caciora,
Lector Drd. Garai Zsolt.
Altă prostie! Tot feisbucească!
Ironia stă şi în faptul că sursa pretinde „Încurajare prin cuvinte biblice”. Fals din nou!
De unde această idee cum că rugăciunea este cheia care sparge orice lăcat?
Credeam că rezist mai mult. N-am putut. De cînd cu facebook-ul sînt asaltat de asemenea imagini chicioase, care fac numai deservicii creştinismului în general, închinării evanghelice, în mod special.
Protestanţii susţin că sînt iconoclaşti, neliturgici şi cred în preoţia universală. Fals!
Clericalismul este în floare. Chiar terminologia ne dă de gol (voi reveni asupra acestei chestiuni): în loc să folosim termenul biblic „hirotonie” (punerea mîinilor, că doar asta se face), folosim termenul „ordinare”, care trimite tocmai spre ideea că aceştia ordinaţii facem parte dintr-un alt „ordo”. Fals!
Liturghizarea slujbelor? Un fenomen care se manifestă atît în bisericile tradiţionaliste cît şi în cele pretins progresiste.
Avem şi noi icoanele noastre. Proaste din păcate. Isusuţul care bate la uşă cu o faţă de şerbet este una dintre icoanele preferate. Avem o întreagă galerie.
Faceţi ce vreţi cu el, dar acest Pink Jesus nu este Isusul meu.
Se ştie politica Ikea: fă-ţi singur mobila. Acum au trecut la o altă idee: contruieşte-ţi singur şi repede casa.
Iată sursa AICI
Mă aflu în casa pastorului bisericii reformate baptiste pe care o frecventez în Padova, Pietro Bolognesi. Din vorbă în vorbă ajungem să discutăm despre realităţile evanghelice de pe plaiurile mioritice, în balanţă cu cotidianitatea evanghelică din Italia. Vorbă multă, sărăcia omului, aşa că sintetizez discuţia spunînd că, printre altele, i-am transmis pastorului că tatăl meu ar fi exclus toate femeile din biserica din Padova, începînd cu însăşi soţia pastorului. Motivul? Cercei, pantaloni la biserică etc. Cred că ideea s-a înţeles. Pastorul a rămas extrem de surprins şi, în acelaşi timp, întristat că aceste lucruri se mai află printre problemele majore ale evanghelicilor din România astăzi. Este trist că „lanţul şi cercelul” ajung să fie semne identificatoare ale (non)apartenenţei evanghelice. Ceea ce spune multe (sau puţine?) despre înţelegerea a ceea ce înseamnă cu adevărat „trăirea în Duhul”.
N-am văzut emisiunea de aseară, dar am înţeles că domnul Gîdea s-a făcut de rîs într-un mod care i-ar putea finaliza cariera jurnalistică.
Încă o dată avertizez asupra primejdiilor DEX-ului, carele este inutil în cazuri anume. Ce să mai vorbim de î din a? A propos, cum se scrie Gîdea? Gâdea?
Nu m-a părăsit fascinaţia pentru chitarele ruseşti cu 7 coarde. Atît de puţine se ştiu despre acest tip de chitară care a înghiţit un repertoriu imens.
De asemenea, uitat este Сергей Орехов, unul dintre marii reprezentanţi atît al stilului cît şi a al instrumentului.
Un altfel de Besame Mucho. Cu Paco
Cu dedicaţie specială soţiei mele, aflate acum într-un loc pe care nu-l dorim niciunul dintre noi.
Primesc de vineri încoace telefoane şi emailuri. Un „zvonner” a răspîndit faptul că aş fi plecat din şcoala în care lucrez de 18 ani, aş fi fost dat afară, aş fi fost mazilit, mi-aş fi dat demisia şi alte porcării de acest fel….. Răspîndacii s-au pus pe treabă. Pe fondul absenţei mele din faţa calculatorului, zvonul s-a împrăştiat precum mizeria dintr-o hazna spartă.
Cei care au avut un piculeţ de minte mi-au dat telefon şi m-au întrebat. Poate că în acestă perioadă grea (cu soţia în spital) am primit unul dintre cele mai frumoase complimente din partea unui fost student:
„Frate, orice v-ar îndruma Domnul să faceţi de aici înainte…. nu ştiu ce planuri aveţi, dar trebuie să rămîneţi la tabla albă… „
Da, asta îmi doresc, şi probabil aşa voi sfîrşi, cum îşi dorea şi maestrul Creţia să sfîrşească:
„nu ştiu cum şi ce…. dar mi-ar fi pe plac să mor sufocat în praf de cretă… „
Nu, dragii mei …
Iată cu ce se mai poate cînta Fandango, cu instrumente din Renaştere şi Baroc. Cristina Pluhar este recunoscută pentru modul creativ, îndrăzneţ, în care abordează diferite stiluri cu a sa theorbă sau ci lăuta barocă.
Observaţi cum intră în aceeaşi formaţie cunoscutul ţambal, harfa, contrabasul, theorba, vihuela, vioara barocă, clavecinul, oboi d accacia, instrumente de percuţie uşoară.
http://www.dailymotion.com/video/xpa1nv_fandango_music?start=203#from=embed
- Care ar trebui să fie concepția unui creștin protestant despre Părinții Bisericii? Răspunsul scurt este acela că ar trebui să cercetăm mărturiile lor, la fel cum am face cu orice prezumtiv martor istoric. Părinții Bisericii au, la fel ca toți observatorii istorici, toate potențialele estimări corecte și limitări.
- Cine sînt Părinții Bisericii? Această denumire este una onorifică, este de fapt o clasificare teologică, mai degrabă decît una istorică. Desemnează, cu aproximație, un grup de creștini care au trăit de la părinții subapostolici la Isidor și Ioan Damaschinul. Acest lucru este important din cîteva motive:
Spuneam în urmă cu ceva vreme că dragostea coaptă se rupe greu. Atunci cînd îi spun soţiei „mi-e aşa de drag de tine…. mor după tine„, expresia s-ar putea înţelege literal, prepoziţia ar trimite spre consecuţia temporală: mori tu? mor şi eu! După tine!
Astăzi am primit vestea că la numai 15 luni de la mortea lui Bill, Dee l-a urmat.
Bill şi Dee? Un cuplu memorabil. În urmă cu ceva zile poza lor ne-a căzut de pe frigider. Magnetul şi-a terminat puterea. Am încercat să o pun la loc, dar nicicum n-a mai vrut să stea.
Încă o dată şi de alte patru ori m-am convins că acele cupluri care petrec multă vreme împreună nu mai rezistă în singurătate, chiar dacă cel rămas este înconjurat de nepoţi, strănepoţi, sufocat de dragoste tînără.
O bucată simplă, fără multe ornamente, de o melodicitate ieşită din epocă, un adevărat „şlagăr”:
Ken Brodkey cîntă la lăută barocă.
via Lecţia micului meloman
Pentru traducerea şi publicarea integrală a textului a fost obţinută aprobarea autorului. Textul a fost tradus de Otniel Nicola. Mulţumiri atît autorului pentru permisiune, cît şi traducătorului pentru traducere.
Draga trupa de inchinare,
Apreciez foarte mult disponibilitatea si dorinta voastra de a oferi darurile voastre lui Dumnezeu, in inchinare. Apreciez devotamentul vostru si ma bucur de credinciosia voastra – sa veniti la biserica mai devreme Duminica de Duminica, sa va faceti timp pentru repetitii in timpul saptamanii, sa invatati si sa compuneti cantece noi, si multe alte astfel de lucruri. Ca si acei artisti si mestesugari pe care Dumnezeu i-a folosit la crearea Cortului Intalnirii(Exod 36), voi sunteti dispusi sa puneti darul vostru artistic in slujba Dumnezeului Triunic.
Va rog sa primiti aceasta mica scrisoare in spiritul in care a fost intentionata: ca o incurajare la a reflecta asupra practicii de „conducere in inchinare.” Mi se pare ca de multe ori sunteti cooptati intr-o activitate fara sa fiti incurajati sa reflectati asupra motivelor fundamentale ale acesteia, asupra „de ce”-ului. Cu alte cuvinte, mi se pare ca de multe ori sunteti recrutati pentru a „conduce inchinarea” fara prea multe ocazii de a va opri si a reflecta asupra naturii „inchinarii” si a ceea ce ar insemna „a conduce.”
Ingrijorarea mea este ca noi, Biserica, v-am incurajat, fara intentie, sa importati practici muzicale in inchinarea crestina, practici care, desi ar putea fi potrivite in alte imprejurari, dauneaza inchinarii congregationale. Pentru mai multa claritate, intr-un limbaj pe care l-am folosit in „Desiring the Kingdom”, uneori ma ingrijoreaza faptul ca in mod inconstient, noi v-am incurajat sa importati anumite forme de spectacol care sunt, in esenta, „liturghii seculare” si nu doar simple „metode” neutre. Fara sa ne dam seama de acest lucru, practicile dominante ale spectacolului ne invata sa privim muzica (si implicit muzicienii) intr-o anumita maniera: ca un lucru destinat placerii noastre, ca divertisment, ca o experienta in principal pasiva. Functia si scopul muzicii in aceste „liturghii seculare” sunt destul de diferite de acelea ale muzicii in inchinarea Crestina.
Asa ca lasati-ma sa va prezint cateva scurte axiome, in speranta de a incuraja noi reflectii asupra practicii de „conducere in inchinare”:
1. Daca noi, congregatia, nu ne putem auzi, aceasta nu este inchinare. Inchinarea Crestina nu este un concert. Intr-un concert (o „forma a spectacolului”), de obicei ne asteptam sa fim coplesiti de sunet, mai ales cand vine vorba de anumite stiluri de muzica. Intr-un concert, ne asteptam la un fel de privare senzoriala care apare in urma supra-stimularii senzorilor, cand simtim batatia basului in piept si muzica se revarsa peste multime provocand un exces de adrenalina. Si nu ca ar fi ceva gresit cu concertele! Doar ca inchinarea Crestina nu e un concert. Inchinarea Crestina este o practica colectiva, comuna, congregationala – si inmanuncherea sunetelor si armonia unei congregatii cantand ca unul sunt parte integranta a practicii inchinarii. Este o modalitate de a „pune in scena” realitatea faptului ca, in Christos, suntem un singur trup. Dar asta presupune ca putem sa ne auzim pe noi insine si pe fratii si surorile noastre cantand langa noi. Cand sunetul amplificat al trupei de lauda acopera vocile congragatiei, nu putem sa ne auzim – astfel se pierde aspectul de comunitate al congregatiei si suntem incurajati cu succes sa devenim inchinatori pasivi, „privati”.
O broșură populară provoacă „creștinul carnal” să înceapă călătoria spre „o viața plină de Duh” prin mărturisirea păcatelor și înfățișarea fiecărui aspect al vieții înaintea lui Dumnezeu.[1] În acest fel, vor experimenta „viața din belșug” pe care a promis-o Isus (Ioan 10:10) și vor fi „plini de Duhul Sfînt” (Efeseni 5:18). Chiar dacă intenția ce stă în spatele acestei învățături este, fără îndoială, lăudabilă – cine nu poate fi de acord că mulți nu ajung la înălțimea idealului biblic pentru creștin și că trebuie să-și reînnoiască urgent dedicarea față de Domnul? – teologia și terminologia pe care este bazată această abordare trebuie reexaminate pentru a vedea daca într-adevăr reflectă categoriile biblice. Eseul de față, după o prezentare concisă a fundalului vetero testamentar, este, așadar, dedicat unui studiu detaliat al tuturor referințelor la o „umplere” cu Duhul sau la o persoană despre care se spune că este „plină de Duhul” care se găsesc în Noul Testament. Se speră că o astfel de analiză va furniza un răspuns clar și biblic la întrebarea: „Ce înseamnă să fii umplut cu Duhul Sfînt?”[2]
I. VENIREA DUHULUI PESTE SAU UMPLEREA CU DUHUL A OAMENILOR ÎN VECHIUL TESTAMENT
Vechiul Testament vorbește despre „venirea Duhului Sfînt peste cineva” sau „umplînd” o persoană pentru o misiune profetică (Ezec. 2:2, 3:24) sau pentru proclamarea unei profeții specifice (1 Sam. 10:6, 10; 19:23; Mica 3:8). Duhul validează un instrument divin ales să îndeplinească o anumită sarcină sau misiune, fie aceasta construirea templului sau conducerea poporului lui Dumnezeu, inclusiv abilități în campaniile militare (Exod 28:3; 31:3-5; 35:31; Deut. 34:9; Jud. 3:10; 6:34; 11:29; 14:19; 1 Sam. 16:13; 2 Cron. 15:1; 20:14).[3] Termenii grecești sinonimi cu „a veni peste” în LXX se întind de la γίνομαι (Jud 3:10; 6:34; 11:29; 1 Sam. 19:23; 2 Cron. 15:1; 20:14) și ἔρχομαι (ambele însemnînd „a veni asupra”; Ezec. 2:2; 3:24) la ἐνδύναμαι („a împuternici”, Jud. 6:34) și πίπτω („a cădea”, Ezec. 11:5). Terminologia „umplerii” include și termenii πίμπλημι/ἐμπίμπλημι (Exod. 28:3; 31:3; 35:31; 40:35; Deut. 34:9; 1 Împ. 8:11; 2 Cron. 7:1-2; Isa.11:3; Mic. 3:8; Hag. 2:7), πληρόω (Ps. 72:19; Țef. 1:9; Isa. 40:4; Ier. 31:12-13) și πλήρης (Isa. 6:1,3; Ezec. 43:5; 44:4). Toți acești termeni care înseamnă „umplere” traduc de obicei termenul ebraic מלא („a umple”, „a fi plin”). Verbele πίμπλημι și πληρόω par să se suprapună în mod substanțial în înțeles, primul dintre verbe apărînd ceva mai frecvent decît celălalt.[4] Din studiul acestor pasaje rezultă patru observații importante pentru studiul de față.
Am primit primul ceas (mecanic), un Lyc, de la mama fix exact cînd am împlinit 10 ani. Îl văd şi acum. L-am primit cu promisiunea că voi primi cîndva un ceas elveţian, moştenire de la tata, un ceas fascinant, care se întorcea singur, cu un cadran fosforescent.
N-a fost să fie! A dispărut din casă pur şi simplu. Obiceiul meu (prost?) de a aduce colegi în casă tot timpul. 🙂
Am primit apoi mai multe ceasuri. Nu cred că mi-am cumpărat în viaţa mea vreunul.
Cel mai longeviv?
Anunţăm, dat fiind faptul că licitaţia a început, deci avem asigurate fondurile minimale (încă mai trebuie!!!), că în data de 31 martie, începînd cu orele 16.00, în Capela Mare a Universităţii Emanuel din Oradea, va avea loc un concert-concurs, aflat la a II-a ediţie, pentru obţinerea unei chitare clasice speciale obţinute în locul celei puse în licitaţie, un Simon and Patrick cu un istoric simpatic.
Înscrierile vor începe de mîine, 8 martie, şi se vor încheia în data de 28 martie la ora 24.
Cei care doresc să participe vor trimite un mail în care vor preciza, numele, prenumele, piesele interpretate, către domnul profesor Ioan Sabau (ioansabau_78 arond yahoo dot com). În mail se va preciza şi dacă este necesară asigurarea cazării şi a meselor pentru ziua respectivă, 31 martie.
Condiţii de participare:
1. Limita de vîrstă: 12-20 ani.
2. Înscrierea cu două piese diferite ca stil şi perioadă (spre exemplu, o piesă din perioada Barocuui şi o piesă romantică, un Bach şi un Tarrega etc.).
IMPORTANT: Concurenţii sînt rugaţi să trimită odată cu înscrierea partiturile pentru piesele interpretate. Este de preferat formatul pdf.
3. Limita de timp pentru interpretarea ambelor piese trebuie să fie de 10 minute.
4. Transportul, masa şi cazarea vor fi suportate de către concurenţi. Masa şi cazarea pot fi oferite la Universitatea Emanuel contra unei sume extrem de încurajatoare pentru participare.
Juriul va fi alcătuit din:
1. Prof. univ. dr. Nicolae Bica – preşedinte de comisie
2. Lutier Gyorgy Lorinczi
3. Lutier Alexandru Marian
4. prof. Ioan Sabău
Vom reveni cu precizări ulterioare.
În a doua parte a serii, începînd cu orele 18.00, va avea loc un recital Duo Alexandra – Dragoş.
Alexandra şi Dragoş sînt studenţi la Conservator. Formează de un timp un duo chitaristic. În acest moment concertează în diferite locuri din ţară şi străinătate. Şi Alexandra şi Dragoş cîntă două chitare gemene construite de Alexandru Marian (vezi chitarele 14-15). Tehnica dînşilor este extrem de avansată şi sunetul foarte bine rafinat. Sincronizarea şi interpretarea impecabile.
De AICI puteţi descărca 9 teste. (Atenţie! Fişierul expiră în 10 zile!)
3 teste pentru chitare acustice (coarde metal) – sînt trei chitare, una de atelier de lutierie, una este de firmă foarte cunoscută, alta este un Reghin. Care este care?
Pe care aţi alege-o?
6 teste pentru chitare clasice (coarde nylon sau carbon) – sînt 5 chitare, paltin cu molid, palisandru cu molid (2 dintre ele), palisandru cu cedru (2 dintre ele).
Pe care dintre acestea aţi alege-o?
Dacă va fi necesar, la urmă voi deconspira chitarele.
Chitarele au fost înregistrate cu un Edirol Roland.
Blogul meu poartă un logo asupra căruia am fost chestionat de mai multe ori. De ce fără cravată? Am încercat să răspund, dar este una dintre nereuşitele mele… Am început în schimb să ţin scorul…. 🙂
Decizia de a purta cravată poate fi una crucială când esti om politic, declară istoricul britanic David Cannadine pentru BBC news.
Este dificil să vorbim despre avort în mod detaşat. Descrierea actului în sine se pretează la nuanţe emotive şi ideologice. A vorbi despre „evacuarea uterului” sau de „suprimarea unui copil” se poate referi la acelaşi lucru, dar din două perspective complet diferite. Practica avortului a existat dintotdeauna, dar în lumea contemporană acesta a fost câteodată prezentat ca o cucerire a luptei pentru autodeterminare a femeii, implicit pentru a-şi trăi maternitatea ca alegere. Chiar şi desprinderea practicii sexuale de mediul intern al unei relaţii afective şi responsabile a dus la ideea de avort ca remediu pentru sarcini nedorite şi metodă contraceptivă.
Existenţa a două tabere polarizate în câmpul etic începând cu anii ’60 reflectă de fapt o luare de poziţie faţă de această dilemă. Cei care sunt orientaţi „pro-viaţă” susţin necesitatea apărării vieţii în formare şi a subordonării oricărei instanţe protecţiei acesteia, văzută ca imperativ absolut. Susţinătorii acestei poziţii, identifică avortul întotdeauna cu omuciderea, pentru prevenirea căreia trebuie luate toate măsurile. Apărătorii autodeterminării femeii, însă, se concentrează pe poziţia „pro-alegere”, subliniind imposibilitatea de a decide în locul femeii în ceea ce priveşte propriul ei corp şi a vieţii pe care o poartă în pântece. Dat fiind că fiecare caz este diferit, femeia trebuie să fie lasată să hotărască în libertate şi, în orice caz, trebuie să fie susţinută în decizia pe care o ia. Dincolo de orice poziţie ideologică extremă, ambele fronturi consideră avortul un rău social şi o dramă morală. Poziţiile diferă însă asupra modului de reglementare a fenomenului în sfera publică. Gruparea „pro-viaţă” se află în general împotriva legalizării avortului, în virtutea principiului de sacralitate a vieţii. Frontul „pro-alegere” susţine în schimb necesitatea legalizării avortului la cerere lăsând femeia să decidă, cu ajutorul structurilor sociale şi medicale publice.
Citeşte mai departe AICI
Vezi şi AICI
Îi mulţumesc domnului Ionuţ Nistor pentru excelenta listă pusă la dispoziţie:
Legislaţie uzuală culte
05.03.2012
o Drept bisericesc
1. Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, cu modificările şi completările ulterioare;
2. Hotărârea Guvernului nr. 58/2008 privind recunoaşterea Statutului de organizare şi funcţionare a Cultului Creştin Baptist – Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România;
3. Hotărârea Guvernului nr. 1273/2005 pentru aprobarea Programului naţional ,,Lăcaşurile de cult – centre spirituale ale comunităţii”;
4. Decretul nr. 718 /1956 pentru infiintarea caselor de pensii si ajutoare in cadrul cultelor din Republica Populara Romana;
5. Regulamentul intern privind raporturile de muncă din cadrul Cultului Creştin Baptist din România- 2009;
6. Regulamentul (statutul) de organizare şi funcţionare a Casei de pensii şi ajutoare a Cultului Creştin Baptist din România- 2009;
Conduc prin oraş. Liniştit! Viteză aproximativ legală. La un stop, în Nufărul, îmi taie calea o maşină roşie ornată din belşug cu peştişori argintaţi, cu embleme de genul „Jesus Loves you” şi cireaşa de pe tort… un semn al unei organizaţii creştine destul de cunoscute în ţară.
Îi dau faruri să îi semnalez că se cam dă în stambă la condus, el îmi pune frînă în faţă. Rîde în oglindă. Îl depăşesc pe dreapta şi mă aliniez la stop lîngă el, dau fereastra jos să îi spun că nu face cinste emblemelor de pe spate cu modul în care se comportă în trafic.
Claxonez scurt, mă ignoră!
La cutremurul din 1977 eram în bloc şi mîncam pîrjoale (chiftele). Eram în sufragerie şi am văzut cum toată biblioteca lăsată de tata începe să danseze şi pleacă spre uşă. Am văzut cum aleargă pe tavan crăpăturile şi cum uşile se scălîmbăie la mine.
Am fost atît de uimit încît am continuat să muşc din pîrjoală tot timpul.
Următorul cutremur l-am prins la casă. Am simţit că sînt pe o farfurie care se roteşte pe marginile ei.
La fel şi următorul. Tot la casă.
Aşa că … următorul aş vrea să mă prindă tot la casă.
Odată mamaia a venit la noi la bloc. N-a putut sta, nu s-a putut odihni, pentru că nu putea sta degeaba. Femeie cu 12 naşteri.
Spunea: “Cine le-o fi dat în cap ăstora să pună oamenii unii peste alţii?”.
Nu putea dormi pentru că ştia că stă în capul altcuiva şi altcuiva şi altcuiva. Eram la ultimul etaj.
Casa ideală pentru mine este o casă ţărănească. O casă mică, sănătoasă, dar voinică. Neapărat din pămînt, chirpici sau lemn. Pămîntul şi lemnul sînt materialele de construcţie date de Dumnezeu, fără atingerea omului.
Să fie cu trei camere, camera de dormit şi sfîntă a sfintelor de rugăciune. Un holişor, care să fie şi bucătăria, cu masă rotundă, mică, cu 7 scăunele şi camera pentru oaspeţi şi biblioteca.
Anthony Bailes cîntă „Windeken” de Joachim van den Hove (1567-1620)
Lăută barocă
Marius Cruceru 