O posibilă poziţie faţă de transplantul de organe

Spun o posibilă poziţie evanghelică, pentru că s-ar putea ca nu toţi evanghelicii să fie de acord cu cele înşiruite mai jos.

Pentru a stabili o poziţie (biblică) faţă de transplantul de organe, cred că trebuie avut în vedere un cadru format din cîteva afirmaţii care vin în concordanţă cu bunul simţ şi paradigma biblică de articulare a concepţiei despre viaţă, trup, suflet etc. De asemenea, cred că trebuie articolată o poziţie bilbică solidă cu privire la corporalitatea noastră, relaţia cu trupul, lucru care nu s-a făcut pînă acum în teologia neoprotestantă românească, după părerea mea.

Iată cele cîteva afirmaţii:

1. Viaţa şi sufletul nu stau în organe, fie acestea separate sau în sînge, fie acesta separat de trup. Din această pricină baptiştii sînt de acord cu transfuziile de sînge.

2. Fiinţa umană este trup şi suflet, are o parte vizibilă şi o parte nevăzută, deci trupul face parte din ceea ce sîntem. Am putea imagina un transplant al întregului trup? Corpul şi relaţia cu acesta ne determină persona, de aceea, dacă s-ar reuşi transplantul de cap în întregime, aşa cum s-a reuşit transplantul de faţă, acestea ridică probleme etice noi, pentru care trebuie să ne pregătim.

3. Viaţa trebuie apărată şi susţinută de orice credincios biblic, dar nu cu orice preţ. Nu putem însă lua locul Creatorului. (Caz: un tată care doreşte să doneze inima fiului său, cu preţul propriei vieţi.) Dumnezeu a pus în noi dorinţa de a trăi mai mult, este gîndul veşniciei care ne urmăreşte, dar moartea este parte a vieţii şi, în măsura în care nu se mai poate prelungi viaţa, trebuie să acceptăm moartea.

4. Dragostea şi mila faţă de aproapele trebuie manifestate chiar şi prin acest mod, donarea de organe, în măsura în care viaţa donatorului nu este afectată (aici am avea de-a face cu o sinucidere asistată. Nu este mai mare dragoste decît să îşi dea cineva viaţa pentru prietenul lui, viaţa, dar şi ceea ce o întreţine?

5. Corpul este sacru atît timp cît este locuit de viaţă, este Templu al Duhului Sfînt şi devine proprietate a familiei în momentul decesului. Niciun stat din această lume n-ar trebui să prevadă prin lege că orice corp-cadavru devine automat o mică bancă de organe. O familie nu poate fi silită să doneze corpul pentru donare de organe, dacă concepţia acesteia despre lume şi viaţă nu permite acest lucru.

6. O fiinţă umană este declarată moartă în momentul în care se instalează moartea cerebrală, nu moartea clinică, nu cînd cordul se opreşte, ci cînd întregul creier şi nu numai o parte a acestuia nu mai este alimentat cu sînge. Viaţa este sfîntă atît timp cît este în corp. Corpul părăsit de viaţă îşi schimbă statutul în raport cu ceea ce numim sacru. Baptiştii nu cred în sfinţenia trupului mort, în moaşte, oseminte sfinte, etc. Ca urmare, o „descompletare” a trupului cuiva în vederea îngropăciunii nu reprezintă o impietate.

7. Verdictul morţii cerebrale trebuie dat corect, verificat şi atestat în condiţiile cele mai clare, dovedibil cu tehnologia aflată la dispoziţie (analiză cu lichid de contrast, controlarea reflexelor etc. )

8. Datorită disperării în faţa morţii, se naşte o întreagă patologie a tratamentului faţă de un posibil donator. Uciderea pentru organe, traficul de organe etc. toate acestea fac parte dintr-o patologie care influenţează din păcate politica de încurajare a donării de organe pentru salvgardare vieţii. Vînzarea de organe, din această pricină, poate deveni una dintre cele mai periculoase practici, care impietează asupra donării legitime.

9. Biblia condamnă automutilarea. Donarea unui rinichi, a unei părţi din ficat, măduvei osoase este sensibil diferită de donarea unor organe care susţin viaţa, dar motivaţia poate transforma un asemenea act din dovadă de dragoste în automutilare cu scop pecuniar. Nu ar trebui încurajată prelevarea de organe contra unor sume de bani, vînzarea de rinichi sau alte părţi din corp contra unor sume de bani.

10. Nu ştim ce ne oferă progresul tehnologic de aici încolo şi s-ar putea să fim ispitiţi să trecem graniţele dintre viaţă şi moarte, trecînd graniţele moralei creştine. Credincioşi fiind şi avînd în vedere viaţa veşnică, cu dragostea pentru viaţă şi întreţinerea ei, ar trebui să ne educăm şi curajul de a înfrunta moartea şi să ne abţinem de la oferta ispititoare a tehnologiei. Putem susţine transplantul de organe într-un mod în care să nu pierdem noţiunea de trup, ca loc în care se manifestă prezenţa persoanei şi în moduri. (Meilaender, 100).  Poate că şi în felul acesta putem să fim o lumină în lume, arătîndu-ne dragostea faţă de aproapele într-un mod atît de radical şi practic.

Bilbliografie: Gilbert Meilaender, Bioethics, A Primer for Christians, Eerdmans, 2005.

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Analize, Biserica Baptista. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la O posibilă poziţie faţă de transplantul de organe

  1. adrian zice:

    Apropo de intrebarea dvs…. Imi place!
    Ca sa raspundem la ea trebuie sa definim persoana umana. Daca mintea este o parte esentiala a persoanei si admitem ca lumea noastra mentala isi are sediul in creier, atunci pastrarea creierului este obligatorie.
    In aceasta interpretare, putem schimba corpul dar capul (creierul) este un fel de „sediu” al unor informatii fara de care nu persoana isi pierde niste referinte despre sine.
    Daca admitem insa ca nous-ul este un dat independet de suportul material, lucrurile se schimba radical.
    Dvs. ce credeti?

    • Marius David zice:

      Oare mintea este esenţială definii noatre ca persoane umane? Şi cel care este bolnav de Altzheimer? Cel căruia îi putrezeşte creierul în cap, acela nu mai este persoană umană?
      Dar dacă s-ar naşte un făt fără creier, numai cu minimum minimorum de întreţinere a organelor vitale? Este acela un om sau nu?
      Ce defnim a fi după chipul şi asemănarea lui Dumenzeu într-o lume păcătoasă, afectată atît de păcat încît copii precum Thoma, despre care voi scrie curînd se nasc?
      Ce cred eu? Că avem o fiinţă umană, după chipul şi asemănărea lui Dumnezeu şi atunci cînd nu mai avem creierul funcţional, dar în viaţă!
      Cînd creierul nu mai este funcţional avem un cadavru,
      Cînd capul este separat de corp şi corpul separat de cap şi trăiesc ambele.. să spunem pentru cinci minute… NU ŞTIU!
      Lămuriţi-mă?
      Noi lucrăm cu noţiunea de suflet! Unde este sufletul? Este aceasta o întrebare corectă? Putem vorbi de un top al sufletului? Oare nu este greşit să vorbim în termeni de locaţie şi mai mult oare n-ar trebui să vorbim în termeni de locuire (indwelling)?

      • adrian zice:

        Eccles (premiul Nobel) zicea vedea creierul ca un pian la care mintea „canta”. Am putea merge cu analogia (limitata, desigur) pana la a considera creierul partea de hardware iar mintea cea de software…
        In general se accepta distinctia dintre creier si minte (daca ar fi acelasi lucru as putea descrie gustul ciocolatei printr-o configuratie neurochimica). In filosofia mintii discutiile continua inca.

        Creierul nu „putrezeste” dintr-o data (creierul unui bolnav de Alzheimer trimite inca semnale electrice). Cand iese din functiune, persoana moare. Parti din creier functioneaza inca (altfel organele nu ar mai functiona). Capacitatea partilor inca ‘vii’ din creier de a prelua si alte functii este fenomenala. Dupa opinia ‘mentalistilor’ omul e om cata vreme ‘softul’ ruleaza (fie si cu ‘bug’-uri).
        Nu stiu daca putem opera comod cu notiunea de ‘spirit/suflet’ in acest caz.

        Nu cred ca se poate vorbi (stiintific) de un creier nefunctional si in viata. Un carcatos va va intreba cum mai pot functiona organele daca ‘procesorul’ este facut ‘praf’. Cum mai poate functiona furnalul daca s-a stricat computerul? Un raspuns posibil: a trecut pe comanda „manuala” (‘cineva’ trimite semnale in locul procesorului defect)! 🙂

        Nu cred ca exista o ‘topologie’ stricta a spiritului/sufletului. Spiritul/sufletul nu e aici sau acolo.

        Discutia propusa de dvs. este o tema foarte incitanta pentru dialogul stiinta-teologie.

        • Marius David zice:

          Oh, astqa am văzut cu ochii mei. Un frate din biserica de la noi a avut un accident cumplit de motocicletă cu lovitură foarte grea în creier, cu craniul spart etc.
          A fost absolut fascinant să vedem cum restul de creier, partea geamănă, preia ceea ce nu mai funcţiona.
          Aş prefera să nu încurcăm termenii … spirit-suflet-minte. Este o altă discuţie şi nu-i terminată nici aceea.
          Corect: idnetificarea unui topos al sufletului… este o eroare metodologică, după părerea mea. Premisele sînt greşite.

          Ionatan, un puşti de patru ani:
          – M-am luptat cu cavalerii mei…
          – Da, întreb eu, şi te-au lovit,
          – Da, direct aici.. şi îmi arată centrul pieptului…
          – Unde, în inimă…
          – Nu, nu în inimă… inima este aici şi îmi arată stînga pieptului..
          – Aici este sufletul… m-au lovit în suflet… 🙂

          Săptămîna trecută, la Universitatea Emanuel, nepotul colegului meu, pastorul Ilie Ţundrea.

  2. adrian zice:

    Am plasat comentariul unde nu trebuia… Ma refer la intrebarea dvs. de la masa rotunda… Scuze.

  3. Paul T zice:

    Interesant. Mintea noastra lucreaza doar prin impulsuri electrice si interactiuni intre substante? Gandurile noastre se reduc la procese fizice si chimice?
    Dumnezeu ne-a creat trupul atat de complicat incat sa poata adaposti ratiunea, constiinta, creativitatea si multe altele.
    Si duhurile cum gandesc? Creier ca al nostru n-au.

    Ar trebui facuta o distinctie intre encefal, diencefal, cerebel etc.
    Cred ca trupul sustinut de aparate nu e decat o bucata de carne, pachet de oase si asa mai departe.
    Da. Va fi interesant cand vom muri. Sa vedem cum vom gandi fara creier departe de planeta asta tacuta. Si vederea ni se va schimba, fara ochi.

    • Marius David zice:

      Faorte interesante întrebări pui, Paul T. Cu siguranăţă nu sîntem doar un pachet de oase şi o bucată de carne.
      unde şi cum se adăposteşte sufletul…

      nu ştiu… am văzut oameni murind. este o experienţă foarte interesantă. Dintr-o dată am ştiut … înainte de a fi confirmată moartea că EI nu mai sînt acolo, deşi lăsaseră în urmă corpul.

  4. Pingback: Despre transplantul de organe – “căci nu este mai mare dragoste decît să-şi dea cineva viaţa pentru prietenul lui” | Marius Cruceru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.