Moartea cerebrală de dr. Carmen Pantiş. Propuneri referitoare la transplant.

A fost o masă pătrată, nu rotundă. Nu ştiu de ce la toate mesele rotunde se aduc mese pătrate 🙂 sau dreptunghiulare în orice caz.

Foarte interesant!

A fost remarcat faptul că Bisericile, indiferent de confesiune (Biserica Catolică, Biserica Baptistă, Biserica Greco-Catolică, Biserica Ortodoxă – am enumerat în ordinea punctualităţii 🙂 ) vorbesc aceeaşi limbă, încurajează donarea, transplantul şi recepţia de organe, într-un cadrul etic şi legistlativ bine stabilit.

Cîteva idei valoroase au ieşit la suprafaţă:

1. Crearea unei pagini web pentru înscrierea potenţialilor donatori încă din timpul vieţii. Cea mai mare problemă în convingerea pentru prelevare vine din faptul că familia nu ştie ce ar fi dorit cel decedat şi nu îndrăzneşte să îi încalce voia.

2. După crearea acestei pagini web pe care să se înscrie donatorii volunatari, se poate lua legătura cu responsabilii care autorizează actele de idenitate. Se poate imagina un buletin care are un sticker, la fel ca în Africa de Sud, aplicabil pe buletinul acelora care s-au înscris în astfel de baze de date.

3. Crearea unor proiecte comune de educaţie a populaţiei, medicilor, pastorilor, preoţilor, cu instituţiile de învăţămînt de superior din Oradea, inclusiv Universitatea Emanuel.

4. Crearea unor spaţii de dialog, nişte camere de consiliere la nivelul spitalelor, unde medicul de la terapie intensivă, alături de preot sau pastor să poată purta o discuţie cu familia potenţialululi donator.

5. S-a remarcat că Bihorul, conform statisticilor, este un judeţ campion la prelevarea şi donarea de organe. Se poate folosi acest trend pentru crearea unor centre noi de transplant. Este nevoie de circa patru centre mari la nivel naţional (1 la 5 milioane de locuitori şi 1 la 1 milion pentru transplant de ficat)

6. Este necesară o campanie de presă (presă care a fost prea puţin prietenoasă ideii de transplant, inflamînd populaţia) pentru a privi pozitiv ideea de dăruire a vieţii pentru semen.

7. La nivelul Episcopiilor Bisericilor tradiţionale, Comunităţilor Bisericilor evanghelice se pot iniţia prelucrări cu preoţii şi pastorii pentru a continua de la nivelul parohiilor educaţia în vederea ajutorării semenului.

8. O altă idee interesantă: medicii de familie ar putea cere pacienţilor să scrie pe fişa medicală dacă doresc să fie donatori sau nu. În momentul în care se doreşte aflarea acestei informaţii, medicul de familie are posibilitatea de a comunica familiei sau medicului prelevator.

9. Trebuie încurajată discuţia cu familia. Eu deja i-am spus soţiei că, în caz că se întîmplă ceva, să dea tot. (Numai să nu-mi dea ficatul vreunui alcoolic să-şi bată joc de el, că este ficat baptist, iar pentru creier am cîţiva destinatari în minte, păcat că nu se poate face nimic. Creierul este cel mai fragil… nu se poate transplanta – Doamne fereşte!)

10. Talk-show-uri radiofonice, televizate, discuţii pe bloguri, toate vor fi utile pentru salvarea vieţii.

Şi în concluzie: Zilele ne sînt puse în sac şi numărate totuşi! Dumnezeu ne-a stabilit numărul lor încă din ziua naşterii… nu-i aşa?

La un moment dat va trebui să ne confruntăm cu moartea. Chiar dacă vom avea piese de schimb la nesfîrşit, un lucru ne trădează şi nu vom putea să îl păcălim. Care este acela? Sistemul circulator. Sînt zeci de mii de km de vase care circula prin noi şi care nu se vor putea înlocui. Tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte este un basm… aici în acestă lume.

Am pus şi eu o întrebare la care nu am răspuns, nici ceilalţi reprezentanţi ai bisericilor nu au răspuns: să presupunem că s-ar putea face un transplant de cap, sau de trup în întregime pentru un cap rămas fără trup în cazul unui accident teribil. Am salva Capul, coloana vertebrală anexată şi prelungirile de nervi minimale… Cu cine mai avem de-a face? Cu cel al căruia a fost capul? Cu cel al căruia a fost restul? Cine este noua persoană?

Soţia, prespunînd că se întoarce la o viaţă normală din toate punctele de vedere, pe cine mai îmbrăţişează?

Scuzaţi-mi din nou imaginaţia mult prea cultivată 🙂

Au mai fost şi alte idei, dar neavînd simţul detaliilor, atît am reuşit eu să cuprind.

AICI aveţi valoroasa prezentare a doamnei dr. Carmen Pantiş referitoare la Verdictul de Moarte Cerebrală.

Am obţinut acordul dînsei pentru a vă oferi spre discuţie aceste informaţii.

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Analize, Biserica Baptista. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Moartea cerebrală de dr. Carmen Pantiş. Propuneri referitoare la transplant.

  1. cllod zice:

    Ce carti „evanghelice” cunoasteti pe aceasta tema?
    sotia dvs ce parere are, o sa asculte ce i-ati zis?

  2. Marius David zice:

    Cărţi în limba română? Nu ştiu!
    Voi întreba colegii. Dr. Salomea Popoviciu este specialistă în chestiune.
    Natalia m-a ascultat întotdeauna cînd am spus ceva înţelept. În celelalte dăţi am ascultat-o eu.
    Oricum nu voi şti dacă mă va asculta sau nu? Nu-i aşa? 🙂
    Aşa că nu mă voi supăra!
    După cum mi-am folosit trupul cred că mai bine ar ajunge la duşmanii mei tot ce-am ţinut în acest sac de piele pe care încerc să îl conving în fiecare zi că este Templul Duhului Sfînt.

  3. rodica botan zice:

    Ieri mi-au cazut ochii pe bucata asta de lectura. Am tradus-o ca s-o pun aici…
    ………………

    Va veni ziua cind corpul meu o sa fie intins pe un cearceaf alb, acoperind frumos o saltea intr-un spital plin de oameni: unde… unii se nasc si altii mor. La momentul potrivit, doctorul v-a determina ca, creierul meu a incetat sa mai functioneze si corpul meu a incetat sa mai traiasca acel scop si acele functiuni pentru care a fost creat si deci… viata mea a incetat.

    Cind acest lucru se va intimpla, nu incercati sa introduceti in trupul meu viata artificiala folosind vreo masina. Si sa nu spuneti ca sint pe patul de moarte. Chemati patul ala, un pat al vietii, si lasati ca trupul meu sa fie luat din acel pat bucatica cu bucatica si sa serveasca altora sa-si imbunatateasca propria viata.

    Dati-mi ochii unui om care n-a vazut niciodata rasaritul, fata unui copilas sau dragostea intiparita pe chipul unei femei indragostite… Dati inima mea unuia caruia inima lui proprie i-a creiat doar nesfirsite zile de durere. Dati singele din vinele mele unui adolescent care a fost scos dintr-un accident tragic de masina, ca sa traiasca si sa ajunga sa-si vada nepotii jucindu-se. Dati rinichii unuia care este dependent de o masina ca sa poata trai de la o saptamina la alta. Luati-mi oasele, sau muschii, orice fibra sau nerv din trupul meu si folositi-va de orice …dar incercati sa ajutati pe vreun copil neputincios sa poata umbla.

    Explorati orice coltisor al creierului meu. Luati celulele daca este necesar si faceti-le sa creasca ca intr-o zi un baiat care nu poate vorbi sa strige cind va juca fotbal cu prietenii lui sau vreo fetita surda sa poata sa auda sunetul stropilor de ploaie batind in geam.

    Si ardeti ce mai ramine din mine si lasati ca vintul sa imprastie cenusa ca sa foloseasca si ea la ceva…sa ajute florilor sa creasca.

    Daca trebuie sa ingropati ceva, ingropati toate greselile mele, slabiciunile si prejudiciile care le-am avut fata de cineva. Dati toate pacatele mele diavolului…dar sufletul…sufletul sa-L dati Lui Dumnezeu.

    Daca cumva ati vrea sa va amintiti de mine faceti-o printr-un gest de mila fata de cineva, printr-un cuvint de mingaiere fata de cineva care are nevoie de aceste lucruri. Si daca faceti tot ce v-am cerut aici…prin asta am sa continui sa traiesc…

    Robert N.Test
    Submitted by Ken Knowles
    Tradus…RB

  4. la cafea zice:

    Transplant de cap… 🙂 Ar fi interesant de vazut asta, desi ma indoiesc de faptul ca nu vor incerca la un moment dat. Nu sunt sigur nici ca nu vor reusi.

    In nebunia asta generala, sa nu uitam ca la un moment dat va avea loc un „transplant de suflet”, pentru fiecare dintre noi. Va reusi sigur, numai ca ceea ce se va intampla atunci depinde in mare masura de alegerile noastre de acum… (Martzianu’… la cafea 😉 )

    • Marius David zice:

      La cafea, aşa cum spunea Mironov, prin tastatura lui Adrian, ştirile medicale fac de ruşine cele mai îndrăzneţe romane SF.
      „Trnsplant” de suflet?
      Asta se poate de vreo 2000 de ani!
      Murim şi Isus Cristos trăieşte în noi… căci nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine… este un fel de transplant..

      • adrian zice:

        Aveti dreptate, cred ca trebuie sa fim atenti cand spunem ‘cred ca asta nu se va putea face niciodata’. Aduceti-va aminte ce se spune despre rasa umana la episodul cu turnul Babel!
        Nu credeam nici ca vom face transplant de rinichi, de ficat, de cornee… Academicieni vestiti nu credeau ca aparatele mai grele decat aerul pot zbura… Nu credeam ca vom putea ajunge in 3 ore in Londra… Si exemplele pot continua…
        Capacitatea creativa a rasei umane este… stiintifico-fantastica!
        As vrea ca unele lucruri sa nu se poata niciodata (stim cine ar fi primii care ar beneficia de ele…) dar mie unul mi-e teama sa mai spun „asta nu se poate”.

        • Marius David zice:

          Să nu uităm un lucru, Adrian, Dumnezeu a dat înţelepciune omului să facă toate aceste lucruri, la el sînt şi limitele …
          Cum spune în cartea lui Daniel… în vremea din urmă cunoaşterea se va înmulţi peste măsură, dar El va pune la un moment dat măsură.

          Curiozitatea a fost parte din mecanismul căderii lui Adam… de aia şi eu sînt curios dacă clona mea ar fi mai bună decît mine.. 🙂

  5. Marius David zice:

    Stimata Mariana Pop. N-am dat comentariul dvs. on line pentru că atenta la imaginea unei persoane care nu se poate apăra în public.
    Aţi încercat să vă spuneţi păsul respectivei persoane. Este mamaă. Cred că v-ar înţelege.

  6. michael zice:

    ” iar pentru creier am cîţiva destinatari în minte” pe cine vrei sa nenorocesti, doamne fereste??? 🙂

    in rest…sa dam organe. pe vremea comunismului aveam un singur organ care dadea el…

  7. Pingback: Despre transplantul de organe – “căci nu este mai mare dragoste decît să-şi dea cineva viaţa pentru prietenul lui” | Marius Cruceru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.