Dosarul Predicatorul aparţine unui om de care sînt foarte mîndru.
Are acum 88 de ani. Luna trecută şi-a ridicat volumele din dosar de la CNCSIS.
Iată AICI.
Sînt peste 400 de pagini în total din cele 488. 30 dintre pagini sînt securizate, fiind „de importanţă strategică”. În traducere liberă? Conţin date despre informatori în viaţă şi activi.
Subiectul acestui dosar a fost prins predicînd Evanghelia, a fost luat, bătut, ameninţat, ţinut 9 ore cu pistolul la tîmplă, trimis în puşcărie.
Fratele lui a cedat, el a rămas în picioare.
Este fratele tatălui meu, Florea Cruceru, un om extraordinar.
Am crescut în bătătura lui şi mi-a devenit un fel de tată adoptiv. BA, pe fratele meu vitreg, Aurel, chiar l-a adoptat. Aurel şi acum îi zice „Tată”.
Florea Cruceru este tatăl de care am putut fi cu totul mîndru.
PS.
Fotografia de mai sus îmi este foarte dragă.
Sînt eu, cu vărul meu, Viorel, şi cu nenea Florea la o slujbă de botez ţinută afară în curtea bisericii.
UPDATE CU AMINTIRI
Îmi amintesc foarte bine că el m-a învăţat să „mă leg aşa de oameni”. Să îi iau „la rost” prin tîrg şi compartimente de tren.
Am călătorit cu dînsul de la Potcoava la Iaşi, am schimbat două trenuri şi vreo patru compartimente de tre n.
Eram adolescent.
Nu au trecut nici 45 de minute pînă nu a deschis gura să vorbească despre Domnul Isus.
Tot compartimentul se cufunda în tăcere… era de vis.
Vorbea ore întregi despre Evanghelie.
Vă reamintesc: se întîmpla înainte de 89!
Nu avea nici o frică.
Întotdeauna i-am ascultat cu plăcere timbrul vocii.. O voce de bariton grav.
Era fascinant să îl asculţi vorbind simplu… direct.
Una dintre cele mai triste zile din următorii mei ani va fi ziua în care Viorel îmi va telefona şi va spune cu sughiţuri: a murit tata!
Îmi va muri tatăl a doua oară!
Sper să nu fie anul viitor!
Acum, în vremurile astea aşa de triste … iată un lucru care îmi înseninează cu adevărat zilele şi sfîrşitul acesta de an.
Acum la 88 de ani are mîna ruptă. Nu poate sta locului.
S-a suit pe casă ca să îşi dreagă acoperişul…
Odată l-am văzut eu căzînd, sub ochii mei de pe un zid de la trei metri înălţime.
A căzut într-un gard cu spatele.
Şi-a rupt două coaste.
Am crezut că îl pierdem atunci, aşa de urîtă a fost căzătura.
Viorel (fratele-vărul-meu) şi-o aminteşte perfect.
Dărîmam casa aceea veche!
Era în urmă cu vreo 15 ani.
Cînd l-am ridicat de jos era în suferinţă cumplită.
Nu scotea nici un sunet.
A început să spună doar atît: „Doamne Isuse, Doamne Isuse, Doamne Isuse!”.
Nici un cuvînt greu, nici un reproş pentru cei care i-au împiedicat lucrul şi au provocat indirect căderea.
Pentru mine aceşti oameni sînt „sfinţi” şi merită numiţi „avve”. Sînt bucuros, atît de bucuros că Dumnezeu m-a lăsat în preajma lor şi în felul acesta mi-au sfinţit şi preajma mea.
Marius Cruceru 
Aşadar, suntem pe drumul cel bun…încă mai avem dosare sau file „securizate”.
Asta e diferenţa între noi şi germani, şi se vede…peste tot…
Asta da credinţă!
” Fii credincios pana la moarte si iti voi da cununa vietii.” ( Apocalipsa 2: 10).
Cred ca cititi Patericul, ca cred ca de acolo l-ati luat pe „avva”.
Citit, de trei ori!
ultima dată în traducerea excelentă a lui Cristian Bădiliţă.
Cam veche poza cu tataie, adică tânăr(ă) 🙂 Am pus câteva poze de anul acesta şi anul trecut cu tataie la http://beniamincruceru.wordpress.com/2010/10/24/my-beloved-grandpa-and-grandma/. Cocoaşa i-a crescut, iar glaucomul se vede cu ochiul liber. Tot cu ochiul liber se poate vedea şi bucuria de a-l avea pe Hristos, bucurie ce nu şi-a pierdut-o din 48 încoace.
Se poate vedea şi casa renovată, dar şi vechea temelie a casei dărâmate de unde a căzut.
Acum la 90 e şi mai năstruşnic: în perioada octogenară o mână ruptă, un bazin fisurat, mâna din nou. S-a mai liniştit puţin anul acesta pentru că a renunţat la bicicletă pe timp de iarnă 🙂
Interesant este că nu v-am auzit vorbind de mamaie până acum.
Mamaie… sora Florica e prea directă… lucru greu întâlnit la olteni. Am avut ocazia să-i duc cu maşina duminică după Serviciul Divin (26 dec.) deşi greu am înduplecat-o pe sora să accepte să urce în maşină… poate mă ajutaţi aici să-i conving mai uşor.
Vineri 24 dec. i-am colindat cu un grup de tineri şi adolescenţi… deşi din cauza vârstei uitaseră că-i vom colinda. Ne-am bucurat când în urma unui telefon dat am putut să-i colindăm a doua oară… Fratele m-a dojenit că nu l-am anunţat că vom trece şi pe la dânsul, cu toate că-l anunţasem.
Mulţumesc, Beni! Cocoaşa a avut-o tot timpul, a fost tot timpul slab. L-am invidiat pentru asta.
Eu am văzut cînd a căzut, am fost cu ochii pe el. Am crezut că atunci moare.
Eh… mamaie este un capitol special. Păstrez o postare specială pentru ea, cu toate spusele ei…
cred a la astfel de povestiri, cuvintele sunt de prisos … Respect!!!!!
Aşa spun şi eu… sînt mîndru că mi-a fost „tată”.
Amin!
Slava Domnului pentru robii lui care au rezistat. Multumim pentru postare.
Paul Dan
Cred ca singurul mod demn ne-a ne admira eroii e urmindu-ne pilda. Altfel, ne plecam in mod fatarnic in fata exemplului fratiilor lor.
Ca unul care am trait [prea] mult in comunism si destul in post comunism, nu pot decit sa ma smeresc in fata marturiei fr. Florea.
NEpoata lui îi scrie viaţa, în forma unui roman, va fi în engleză… din păcate..
poate că la următorul copil îl traduce şi în limba română.
….am avut si ez ocazia sa il cunosc personal la Poiana Marului!Nu stiam ca mai traieste,dar sincer ma bucur sa vad ca perii carunti nu au coborit in locuinta mortilor si ca vulturi mai ceva de spus pt noi cei golasi si nevolnici!Un om deosebit !!!
Trăieşte şi are 90 de ani!
…se duc inaintasi si ne simtim dezradacinati de tot ce inseamna blindete,profunzime si loialitate!devenim bicisnici si avizi de extraordinar raminind mediocri si instabili!Doamne ai mila de noi si mai lasa printre noi toiagele Tale de sprijin!
cu totul de acord cu observaţiile tale, dacă nu ar fi prea lovite de generalizare şi pesimism… să ştii că şi în generaţia noastră sînt eroi. Voi reveni cu această chestiune.
Frumoase gânduri. Dumnezeu să-l ţină sănătos şi puternic!
Un An Nou binecuvântat îţi doresc, dragă Marius, alături de toţi cei dragi!
Draga Alex, la fel ca întotdeauna, curat şi senin!
Trebuie să mă întîlnesc odată cu tine, poate mă molipsesc! 🙂
Dragă Marius, sigur va rândui Domnul şi o întâlnire! Cât despre „molipsire”… eu îmi doresc acelaşi lucru de la tine! Dumnezeu să te ţină sănătos şi cu aceeaşi râvnă întru lucrarea Sa!
La mulţi ani!
Va veni si vremea aceea, Alex, dacă nu aici… dincolo!
Asta da credinta! AMIN
Ce tânăr eraţi pe atunci!!!
Eu când am văzut poza aceasta pentru prima dată, am crezut că cel din dreapta este tatăl dumneavoastră.
Dar acum aflu că este vărul…
Interesant
da, eram… tînăr puţin experimentat.
Ma intreb asa uneori cum se poate ca doi oameni diferiti sa fie batuti de aceasi securitate pentru aceasi credinta si unul sa fie martir, erou, om al lui Dumnezeu, etc. si celalalt colaborator, turnator, sarlatan….etc………..
Personal o spun ca sunt oarecum frustrat cand citesc randurile acestea. Sunteti un om binecuvantat Fr. Marius, generatia mea nu mai gaseste modele ca acestea, poate doar foarte rar. Nu mai e nimeni sa ne invete cum sa luam oamenii „la rost”. Mi-ar placea sa pot trai ca un sfant, invatat de un sfant, m-ar feri de multe …
Da, aşa am fost binecuvîntat!
E prima data cand vad un dosar de la SRI. L-am citit si acum sunt mai constient cat de reale erau acele tragedii. Am ramas mut de uimire si admiratie. Emergent church si tinerii crestini din ziua de azi sa citeasca ce inseamna adevaratul crestinism. Multumesc.
Ei, ce suprize ai avea să vezi şi alte dosare!
Pingback: Cîteva sfaturi despre creşterea copiilor din partea unui tată nereuşit | Marius Cruceru
Pingback: Cateva sfaturi despre creşterea copiilor din partea unui tată nereuşit! « Daniela Delibas
Pingback: Astăzi părintele meu împlinește 66 de ani … | Marius Cruceru
Pingback: Drumul ca dumirire | Marius Cruceru
Pingback: Una dintre cele mai frumoase zile din viața mea: fratele risipitor s-a întors acasă | Marius Cruceru
Pingback: Cîteva sfaturi despre creşterea copiilor din partea unui tată nereuşit | Biserica Penticostala Maranata Vulcan
Pingback: Astăzi Dumnezeu m-a lăsat și mai sărac (nenea Florea) | Marius Cruceru
Pingback: Pelerinaj de rugăciune în Catedrala lui Dumnezeu | Marius Cruceru