Mă revolt pe reporcericeală. A fi reporter în rromînika de azi trebuie să fie la fel de greu ca prostituţia pe centură. Niciuna dintre meserii nu este de invidiat, ambele rezultă în … rezultate.
Sînt revoltat şi mi-e cumplit de scîrbă de felul în care ziarele sau posturile de televiziune au tratat în ultimul timp ştiri care se referă la tragedii personale.
Am mai scris despre asta la moartea lui Adrian Pintea.
Prima dată cînd am văzut felul în care televiziunile româneşti au înţeles să facă audienţă a fost cînd au anunţat-o pe soţia unui pilot în direct că soţul ei a murit într-un accident cu un avion de vînătoare. Poate să dea CNA-ul amenzi, rePORCerul se bagă în sufletul bunicii care şi-a scăpat nepotul în stradă şi a fost călcat de camion, întreabă pe copiii speriaţi cum le-a murit tata scăpat sub combină. Fîţe cu microfoane în mînă şi tupeu pe faţă, obraznice ca nişte muşte de WC-u de ţară ţi se bagă înainte convinse fiind că n-ai ce să le faci, că-s „domnişoare”. Nu poţi să le dai la o parte, nu poţi să le îmbrînceşti. Contează pe şarmul şi farmecele personale pentru a convinge poliţiştii să le lase să treacă barierele de protecţie şi se cocoaţă peste panglicile negru-galben cu inscripţia ZONĂ PROTEJATĂ- POLIŢIA, ACCESUL INTERZIS, fără nici o simţire, după care îşi vomită maţele în sacoşă.
