„Cînd Dumnezeu tace” – Marinel Blaj

Se întâmplă uneori să punem întrebări la care să nu primim răspuns. Sau la care să ni se pară că nu primim… La fel ni se întâmplă şi când avem întrebări adresate Domnului. Tăcere… Culmea este că reacţia imediată este cea mai logică, dar şi cea mai inutilă întrebare: „De ce?” Pentru că El nu-ţi va răspunde, ci va aştepta ca tu să înţelegi…

Cunosc vorba ce spune că „şi tăcerea e un răspuns”, dar e un răspuns pe care cel mai adesea nu îl înţelegem. Mai ales atunci când îl aşteptăm de la Domnul.

Un proverb italian spune că „Acolo unde râul e cel mai adânc, el face cel mai mic zgomot”. Şi-atunci, de ce ne scapă de cele mai multe ori tăcerea şi semnificaţia ei?

„The temple of our purest thoughts is silence” , spunea Sarah Hale… Să fie oare aşa? Atunci de ce sunt atât de zgomotoase templele noastre?

Tăcerea templului… acea tăcere în care te temi că şi gândul poate avea ecou… Tăcerea lui Dumnezeu… tăcerea care îţi umple gândurile cu reverberaţii ale trecutului răsfrânte dramatic asupra viitorului imaginat… tăcerea care te face să-ţi simţi fiecare freamăt de pleoapă ca pe un fâlfâit de aripă ce se frânge… tăcerea în care bătaia înspăimântată a inimii o simţi mai mult în tâmple…

Când Dumnezeu tace se întâmplă mereu mai multe ca atunci când El vorbeşte. În ceruri şi în tine…

Când Dumnezeu tace se pare că noi am vorbit prea mult. Sau prea multe…

Iar El nu vrea altceva decât să facem linişte. Linişte adevărată, nu prefăcută!

Ca să vorbească El…

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în guest post. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

75 de răspunsuri la „Cînd Dumnezeu tace” – Marinel Blaj

  1. Marina zice:

    Asa este, de multe ori Dumnezeu tace, mai ales cand dorim cu ardoare un raspuns clar. Cand El tace, incepem noi sa vorbim si incepe sa iasa la iveala ce este de fapt in inima noastra. Nu este usor cand Dumnezeu tace, insa, intre timp El lucreaza in inima noastra si ne da mai mult decat un raspuns.

  2. Ciprian Simut zice:

    Tacerea lui Dumnezeu e didactica si moralizatoare. Nu stiu de ce, dar simt ca ceva imi scapa…

    • Scăpăm multe atunci cînd Dumnezeu VORBEŞTE şi cînd pare a fi explicit pentru noi , iar dacă mai încercăm să intrăm cu gîndul şi în TĂCEREA lui Dumnezeu , şansele noastre de a-I înţelege tăcerea devin zero.
      Soluţia care ne rămîne nu-i înţelegerea tăcerii , ci aşteptarea în speranţa că poate vom reuşi să-I înţelegem măcar răspunsul.

      • marinel zice:

        Gabriel dragă,
        E greu, dacă nu cumva, de cele mai multe ori, imposibil să înţelegem tăcerea lui Dumnezeu. Dar ar trebui să ne străduim să înţelegem măcar motivele tăcerii…

    • marinel zice:

      Da, Ciprian, tăcerea lui Dumnezeu este întotdeauna didactică şi moralizatoare. Păcat că noi suntem „repetenţii”… Nu îmi dau seama de ce crezi că îţi scapă ceva; poate n+am fost eu suficient de limpede, dacă la rândurile mele te referi… Dacă pot limpezi ceva, sunt gata să răspund.

  3. ACIDUZZU zice:

    Frate Marinel,
    Prerogativele Sale Dumnezeiesti si Atributele Sale Divine si Absolute, Preeminenta Sa Dumnezeiasca ii „permite” sa vorbeasca atunci cand El vrea, dar mai ales SA TACA ATUNCI CAND EL VREA !
    Cine IL poate…”trage la raspundere” de ce face asa ? ( Iov 36:22-23; Iov 21:22; Isaia 40:12-14; Proverbe 30:2-6; Romani 11:33-36; 1 Corinteni 2:9-16).
    Despre tacerea Domnului aflam in multe locuri din Sfanta Scriptura, dar mai ales din rugaciunile celor care striga catre El: „Dumnezeule, nu tacea…!”
    Voi aminti aici doar de lunga tacere a lui Dumnezeu fata de Avram si sotia sa Sarai, din Genesa 16.
    Triunghiul de aur al casniciei – vedeti ca se leaga de postarea precedenta a fratelui Marius cu…cele doua cuvinte grele si pline de responsabilitatea …rostitorului: „Te iubesc !”) – este „impletit in trei” (Eclesiastul 4:12 b), adica Dumnezeu + Avram (sot) + Sarai (sotie).
    Cand un „termen” este scos sau inlocuit din aceasta „formula” a casniciei, intotdeauna „iese” cu…scandal, cu cearta !
    Prin „fereastra deschisa” de capitolul 16 din Genesa, se aude cearta si scandalul dintre cei doi soti care nu numai ca l-au scos din formula de calcul pe Dumnezeu dar si-au si amanetat „credinta in lucrurile nadajduite”, (Evrei 11:1, 6), in promisiunile primite inca din vremea in care DUMNEZEU MAI VORBEA (Genesa 12, 15) punandu-si astfel increderea in Agar Egipteanca, un element nou in formula casniciei (Avram +Agar + Sarai), facand astfel dintr-o roaba egipteanca o…mama surogat, „ajutandu-l” astfel pe Dumnezeu sa se tina de promisiunea facuta.
    De la anul 1989 inainte de Hristos (data la care se presupune ca s-ar fi nascut Ismael) si pana astazi sunt exact 4ooo de ani de galceava intre Ismael, fiul bastard, dar care emite pretentii de „fiu al promisunii” si „samanta lui Iacov ” (Isaac), ca fiu de drept si de fapt al promisiunilor facute de Dumnezeu.
    Certurile dintre cei doi soti,( Genesa 16: 2-6), reprosurile de tipul: „esti batran”; „ba, tu esti stearpa”; vezi ce mi-a facut Agar ?”; „treaba ta; e roaba ta !” (adica, „ce-mi pasa ? Tu mi-ai facut-o…”cadou !”) toate astea au „acoperit glasul Domnului” facandu-l ca in final sa taca. Ce avusese de spus acestor doi soti le spusese ! Dar ei cautau solutii omenesti spre a grabi implinirea promisiunilor. Pentru aceste solutii…au platit un pret greu, amanetandu-si credinta timp de aproape inca 15 ani. Tacere din partea lui Dumnezeu, certuri domestice intre sot, sotie si…tiitoare.
    Frumusetea dreptatii Dumnezeiesti este ca „se indura de cine-i place Lui”!
    Astfel, tace fata de cei doi soti ai fagaduintelor sfinte, dar incepe sa vorbeasca cu…o femeie egipteanca, cu Agar, privita de stapanii ei doar ca un bun mobil si de imprumutat…
    Ce frumos vorbeste Domnul cu Agar, vedem in Genesa 16:7-16, la fantana „Lahai-Roi”, in timp ce tace in continuare fata de Avram si „frumoasa” lui sotie…

    • marinel zice:

      Cum spuneam mai sus, frate drag, partea proastă e că nu ne străduim nici măcar să înţelegem DE CE tace Dumnezeu… Fiindcă El nu vorbeşte şi nu tace niciodată degeaba…

  4. Dumnezeu nu tace cand copiii Lui ii pun o intrebare. Copiii sunt cei ce fie nu stiu cum sa Ii asculte galsul, fie sunt prea ocupati cu altele ca sa Il auda fie nu au urechi de auzit decat ce vor ei.
    Am totusi o curiozitate. Cum ii auziti voi glasul? Concret. Pun aceasta intrebare pentru ca nu reusesc sa inteleg cum unii nu Il aud in conditiile in care El ne spune zilnic ce se intampla pana acolo ca ne si avertizeaza de ceea ce urmeaza sa ni se intample rau ca sa ne putem pazi.

    • marinel zice:

      Dragul meu, a afirma că Dumnezeu nu tace când copiii Lui Îi pun o întrebare este puţin riscantă, mai ales că nu toate întrebările copiilor Lui merită un răspuns. Altfel spus, crezi că toate întrebările noastre sunt sficient de înţelepte pentru a merita un răspuns. Şi-apoi, răspunsurile pot avea diferite forme, dintre care, aşa cum scriam, e şi tăcerea!
      În ce priveşte modul în care auzim glasul Său… Mă tem că modul în care pui problema este discutabil…

      • Cand un copil se duce si ii pune intrebari tatalui lui nu cred ca acel tata va tacea prin asta crezand ca da un raspuns si nici nu cred ca ii va spune copilului ca ii va da un raspuns cand va veni cu o intrebare inteleapta pt ca nu merita sa-si piarda timpul cu el.
        Isus a spus ca Dumnezeu este Tatal nostru ceea ce inseamna ca trebuie sa ne raportam la El ca la un tata si ca El se poarta cu noi ca un tata cu copiii lui. Trebuie sa ne facem ca niste copilasi si atunci vom auzi glasul Tatalui nostru care vrea sa ne invete, sa ne calauzeasca.

    • ACIDUZZU zice:

      @ucenicul lui Hristos,
      Intrebarea dumneavoastra este indreptatita si cere un raspuns pe masura. Dar inainte de a raspunde, ingaduiti-mi o intrebare de…”baraj”:
      Sunteti cu adevarat ucenicul lui Hristos ? Daca da, n-ar trebui sa va disociati de cei care comenteaza (si cu bune si cu…mai putin bune, p-acilea) intreband peiorativ :
      „Cum ii auziti VOI glasul ?”
      Inseamna ca dumneavoastra va situati de cealalta parte a taberei sau undeva sus, la tribuna oficiala !
      Spuneati:
      „Am totusi o curiozitate. Cum ii auziti voi glasul? Concret. Pun aceasta intrebare pentru ca nu reusesc sa inteleg cum unii nu Il aud in conditiile in care El ne spune zilnic ce se intampla pana acolo ca ne si avertizeaza de ceea ce urmeaza sa ni se intample rau ca sa ne putem pazi.”

      Cum ii auzim NOI glasul ? Foarte simplu !
      Ne punem mai intai de acord viata noastra cu vointa Lui, in acelasi timp vazandu-ne ticalosia vietii predispusa zilnic la incitare, ispitire, cadere; nicidecum verificand dupa trairea noastra daca Biblia este autentica ! Biblia considerand-o ca fiind Cuvantul Sau insuflat, inspirat de Duhul Sfant (Dumnezeu -Duhul Sfant, ca fiind a treia persoana din Trinitate. El coexista intr-o Triunica Fiinta, de aceeasi substanta cu Dumnezeu-Tatal).
      Cuvantul lui Dumnezeu „dainuieste vesnic in ceruri” spune Psalmul 119:89. Cuvantul Sau este datator de viata ! Vointa noastra o supunem Voii Sale Sfinte, incepand cu „orice gand care-l facem ROB ASCULTARII DE HRISTOS !” (2 Corinteni 10:3-8)
      Cum ii auzim noi glasul ? Asa cum am mai spus, recunoscand Cuvantul Sau ca fiind glasul lui Dumnezeu pentru noi. Va rog cititi cu atentie Iov 36:22-23; Iov 21:22; Isaia 40:12-14; Proverbe 30:2-6; Romani 11:33-36; 1 Corinteni 2:9-16. Nu incercati sa-L „chemati la…raport” pe Dumnezeu de ce face asa sau asa ci mai bine, mai drept, mai sigur, mai cinstit este sa vedeti in care „puncte” vitale ale vietii dumneavoastra sunteti sau nu in conformitate cu Cuvantul Sau, cu Voia Sa „cea buna, dreapta si desavarsita „?
      Domnul Isus Hristos, Marele Pastor al oilor, consacra aproape un capitol intreg din Evanghelia lui Ioan despre Pastor si ascultarea oilor Sale: Va rog sa ascultati ce zice in Ioan 10:1-6: „,,Adevărat, adevărat, vă spun că, cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, este un hoţ şi un tîlhar. Dar cine intră pe uşă, este păstorul oilor. Portarul îi deschide, şi oile aud glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume, şi le scoate afară din staul. După ce şi -a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentrucă îi cunosc glasul. Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentrucă nu cunosc glasul străinilor.„ Isus le -a spus această pildă, dar ei n’au înţeles despre ce le vorbea.”
      Ioan 10:14″ „Eu sînt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine…”
      Ioan 10:26-27: „Dar voi nu credeţi, pentrucă, după cum v’am spus, nu sînteţi din oile Mele. 27 Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine.”

      In alta parte, Domnul Isus afirma:
      „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.Si nu vreti sa veniti la Mine ca sa aveti viata” (Ioan 5:39 – 40).

      Temelia tare a ADEVARATULUI UCENIC AL LUI HRISTOS este:
      1. sa recunoasca glasul lui Dumnezeu ca adevarat Pastor de suflete (Psalmul 23:1; Ioan 10:11);
      2. sa mearga doar dupa El, ascultand de glasul Lui;
      3. Oricine (ucenic sau nu) rosteste Numele Domnului sa se departeze de faradelege !
      4. Domnul ii cunoaste pe cei ce sunt ai Lui ! ( 2 Timotei 2:19: „Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege!”)
      Mai erau unii (chiar foarte numerosi) in timpul Domnului Isus care se laudau ca il au ca tata pe Avraam ! (Ioan 8:38-47) Totusi, Domnul Isus nu ii lauda pentru o asa „stralucita genealogie” ci le spune cu totul altceva despre…genealogia lor !

      • Nu ma situez la nici o tribuna si da sunt un ucenic al Domnului Isus intr-o continua stare de ucenicie in care invat in continuu, gresesc, ma ridic si iar invat. Nu spun ca sunt unde trebuie pt ca unii ucenici invata mai repede altii mai greu si nu toti ucenicii ajung sa si invete meseria in care sunt ucenici. Il las pe Domnul sa aprecieze ce fel de ucenic sunt dar cert este ca sunt un ucenic.
        M-am disociat de ceilalti nu pt ca ma consider mai sus ci pentru ca nu inteleg cum puteti sa spuneti ca Dumnezeu tace.
        Era o perioada in care nici eu nu stiam cum sa aud vocea Domnului si credeam de cele mai multe ori ca nu raspunde. Dupa ce am invatat sa Ii aud glasul am vazut ca nu este asa. El ne vorbeste mereu. Problema era la mine ca nu stiam cum sa Il aud.
        Pot sa spun ca El ne vorbeste mereu atata timp cat vrem sa Il auzim pentru ca am experimentat acest lucru. Cand nu stiu ce sa fac si am intrebari, de fiecare data imi raspunde si imi arata ce este de facut. Au fost extrem de multe cazuri in care m-a avertizat in legatura cu lucruri rele ce urmau sa se intample si mi s-a spus ce am de facut. Atunci cand nu am ascultat am vazut si am simtit pe pielea mea ce inseamna sa nu asculti. Eu vorbesc aici de lucruri concrete din viata de zi cu zi, lucruri in care nu stim ce sa facem. Nu ma refer la faptul ca trebuie sa-mi zica Dumnezeu cum sa-mi traiesc viata fara de pacat, lucruri pe care le citesc si in Biblie.
        Am scris la acest subiect pt ca am observat ca multi crestini nu stiu cum sa Ii asculte glasul si din aceasta cauza merg orbecaind prin viata si consider ca este o tema ce trebuie predicata cat mai des.
        Dumnezeu este dragoste si ne este Tata si se poarta cu noi ca un tata adevarat care vrea sa-si invete copiii si sa ii calauzeasca in viata, nu sa ii lase in intuneric.
        Daca crede cineva ceea ce am scris e bine pentru ca se va gandi la aceste lucruri si va cauta sa afle cum poate sa Il auda pe Domnul in fiecare zi. Daca nu ma credeti nu trebuie sa aruncati cu pietre si cu acuze. Mi-am spus doar parerea care sper sa duca la meditatie.

        • ACIDUZZU zice:

          @ucenicul lui Hristos,
          Da, ati facut bine scriind, pentru ca cineva tot va invata ceva din cele spuse.
          Totusi am constatat o mica contradictie intre afirmatia din primul coment (cea cu disocierea) si cea de-acuma:
          1) „Am totusi o curiozitate. Cum ii auziti voi glasul? Concret. Pun aceasta intrebare pentru ca nu reusesc sa inteleg cum unii nu Il aud in conditiile in care El ne spune zilnic ce se intampla pana acolo ca ne si avertizeaza de ceea ce urmeaza sa ni se intample rau ca sa ne putem pazi. o mica nepotrivire de afirmatii in contradictoriu: cea din primul coment cu: 1) ”
          In cel de-al doilea coment va intariti totusi prima afirmatie ! Cu alte cuvinte, „cum de nu auziti voi ceea ce eu marturisesc tot ca si un ucenic CA AUD !
          2) „Problema era la mine ca nu stiam cum sa Il aud.
          Pot sa spun ca El ne vorbeste mereu atata timp cat vrem sa Il auzim pentru ca am experimentat acest lucru. Cand nu stiu ce sa fac si am intrebari, de fiecare data imi raspunde si imi arata ce este de facut. Au fost extrem de multe cazuri in care m-a avertizat in legatura cu lucruri rele ce urmau sa se intample si mi s-a spus ce am de facut. Atunci cand nu am ascultat am vazut si am simtit pe pielea mea ce inseamna sa nu asculti. Eu vorbesc aici de lucruri concrete din viata de zi cu zi…
          Desigur ca nu despicam firul de par in patru cu privire la ceea ce simtim in mod particular fiecare dar nici nu limitam glasul Domnului sau tacerea Domnului, dupa caz, doar la noi in sensul strict personal. Dumnezeu vorbeste sau tace luand in considerare persoana, imprejurarea, fapta, fiecaruia in parte. se prea poate ca, unul sa nu auda ceea ce altul aude deslusit !
          Asta ne determina sa ne fim in continuare „madulare unii altora” nicidecum sa ne disociem !
          Probabil ca nu ati avut timpul si mijloacele necesare sa ve exprimati in asa maniera incat sa (va) auzim deslusit si noi, ceilalti ucenici ai lui Hristos ! Ca asta suntem in fond, nu ? sau cel putin asa ne pretindem a fi !
          Am lasat un moment mai pe la sfaristul postarii acestui subiect, azi 27 octombrie, ora 05,51 am pentru Gabi. Sper sa va fie si dumneavoastra de folos, in caz ca binevoiti sa-l lecturati cel putin !

        • eLioR. zice:

          „Am totusi o curiozitate. Cum ii auziti voi glasul? Concret.”

          vrei sa raspunzi si tu la intrebarea asta, te rog?

          • ACIDUZZU zice:

            Iti raspund printr-un proverb:
            „Degeaba bati toaca la urechea surdului !”
            Deocamdata atat, pentru dumneata !

            • eLioR. zice:

              : )) aciduzzu, aciduzzu…
              chiar astept un raspuns de la ucenicul lui Hristos. poate voi invata ceva…

              • ACIDUZZU zice:

                Ironia din replica ta se potriveste probabil la postarea din fata. Noi doi ne cunoastem de multa vreme si ar fi chiar pacat sa continuam. Nu esti atat de insipida de seva cunostintelor precum pari, asa ca…asculta toaca !

  5. Ciprian Simut zice:

    vorbim despre tacere, vorbim despre vorbire, ne miram ca Dumnezeu tace, ne miram cand raspunde, ne intrebem de ce tace … uitam Scriptura. Acolo vorbeste Dumnezeu.

    • marinel zice:

      Da, Ciprian, Dumnezeu vorbeşte în Scriptură! Dar nu-L putem „închide” între coperţile ei. El vorbeşte în felurite moduri… Nu uităm Scriptura, dar nu ne „închidem” nici noi între coperţile ei. Pe un vârf de munte, unde eşti doar tu si cerul de deasupra, Dumnezeu îţi poate vorbi şi altfel. Nu cred că nu ţi s-a întâmplat…

  6. Ciprian Simut zice:

    Cand ai acces la Scriptura dar si la munte, te duci pe munte cu invataturile Scripturii. Daca te iei dupa ceea am putea percepe ca fiind Dumnezeu (dar in fapt nu e) atunci Scriptura va fi prima aruncata. Exista cateva precedente: marcionism, gnosticism…

    • marinel zice:

      Oh, Ciprian, nu mă gândeam deloc în acest sens… Şi nu stau chiar atât de rău cu percepţia Celui care îmi este Dumnezeu… Dar aminteşte-ţi de acel „susur blând şi subţire” pe care l-a auzit Ilie…

      • Stiu, dar prima reactie este sa punem langa noi Scriptura si susurul sa il interpretam trans-biblic: ce inseamna oare soapta?
        Inca ceva: cum auzim soapta? E un gand descifrabil? E o voce? Nu de alta, dar avem o problema cand auzim…voci.

        • Asa ca o completare.imi amintesc ,cand eram copil cum se povestea ca bunicul meu a fost sculat de o voce in timpul noptii sa iasa afara ca ii arde casa.Nu l-am intrebat niciodata mai amanuntit de asta dar de un lucru sunt sigur .Casa chiar ii luase foc.

    • ACIDUZZU zice:

      @Ciprian Simut,
      Nu trebuie inteles”ad-literam” sa iei cu tine Sfanta Scriptura „la munte” (cu toate ca nu-i deloc rau) ci in sensul ca daca iubesti cercetarea Scripturilor ca facand parte integranta a vietii tale „de-acasa”, atunci ai la ce „cujeta” si la munte.
      „Strang Cuvantul Tau in inima mea, ca sa nu pacatuiesc impotriva Ta !” Nu-i asa ?
      La timp si mai ales, „ne la timp” !
      Si apoi, „…ce se poate cunoaste despre Dumnezeu, le este descoperit in ei, caci le-a fost aratat de Dumnezeu. In adevar, insusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnica si Dumnezeirea Lui, se vad lamurit de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama la ele, in lucrurile facute de El…” (Romani 1:19-20).
      Sau, „Orice lucru El il face frumos la vremea lui; a pus in om chiar si gandul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde (dar nici macar nu incearca, de cele mai multe ori…) de la inceput pana la sfarsit, lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu !” (Eclesiastul 3:11).
      Asa cum spunea si fratele Marinel, „nu-l putem inchide pe Dumnezeu ,exclusiv, intre copertile Scripturii…”
      Aici n-are nimic insa de-a face cu curentele gnostice; nici macar cu animismul ! Este vorba de descoperirea lui Dumnezeu, ca Autor al Creatiei Sale !

  7. Gabi zice:

    Recomand citirea cartilor „Rugaciunea – are ea puterea de a schimba ceva?” si „Dezamagit de Dumnezeu”, ambele scrise de Philip Yancey.
    Tacerea lui Dumnezeu la un moment dat in viata credinciosului nu este deloc usor de acceptat din partea lui. Nici eu nu am gasit raspunsul clar de ce este asa, si nici nu cred ca-l voi gasi vreodata pe deplin, dar continui cautarile mele.

    • ACIDUZZU zice:

      Am preluat aici o ilustratie suficient de simpla dar elocventa si care „explica” simplu de ce tace Dumnezeu….

      O veche legendă norvegiană povesteşte despre un om pe nume Haakon care privea mereu imaginea lui Christos răstignit. Crucea era foarte veche şi acolo veneau mulţi oameni să se roage cu evlavie.
      Mulţi veneau aici pentru a cere câte o minune.
      Într-o zi şi Haakon s-a gândit să ceară o favoare. Împins de un sentiment generos, a îngenuncheat în faţa crucii şi a spus:
      – „Doamne, vreau să fiu în locul Tău. Lasă-mă să stau în locul Tău pe cruce”. Şi rămase cu privirea aţintită asupra crucii, parcă aşteptând un răspuns.
      Domnul vorbi iar vorbele Lui căzură din înalt şoptitoare dar ferme.
      – „Fiule, îţi voi îndeplini dorinţa, dar cu o condiţie”.
      – „Care, Doamne?” întrebă Haakon. „Este o condiţie greu de îndeplinit? Sunt dispus să mi-o asum şi cu ajutorul Tău, Doamne, voi reuşi”.
      – „Ascultă… Orice ar fi să se întâmple şi orice ar fi să vezi, trebuie să păstrezi tăcere pentru totdeauna”.
      Haakon răspunse:- „Îţi promit, Doamne!” Şi schimbul se făcu.
      Nimeni nu observă schimbarea. Nimeni nu-l recunoscu pe Haakon bătut în cuie pe cruce. Între timp Domnul ţinea locul lui Haakon. Şi pentru mult timp fu astfel şi nimeni nu observă nimic.
      Dar într-o zi veni un om bogat şi după ce se rugă, plecă uitându-şi portofelul lângă cruce. Haakon văzu şi tăcu.
      Nu spuse nimic nici când un sărac, care veni câteva ore mai târziu, fură portofelul uitat de bogătaş.
      Şi nu spuse nimic nici când un băiat veni să se roage pentru binecuvântare înainte de a face o lungă călătorie..
      Dar în acel moment se întoarse bogătaşul în căutarea portofelului. Fără să stea pe gânduri, spuse că băiatul furase portofelul.
      Bogătaşul se apropie de băiat şi-i spuse furios:
      – „Dă-mi înapoi portofelul pe care mi l-ai furat!”
      Tânărul replică surprins:
      – „Eu nu am furat niciun portofel!”
      – „Nu minţi şi dă-mi-l înapoi imediat!”
      – „Vă repet că nu am luat niciun portofel!” răspunse băiatul.
      Bogătaşul furios începu să-l lovească pe tânăr. Atunci se auzi o voce puternică:
      – „Opreşte-te!”
      Bogătaşul privi în sus şi văzu că imaginea de pe cruce îi vorbise.
      Haakon care nu mai putuse păstra tăcerea, strigă apărându-l pe tânăr şi acuzându-l pe bogătaş pentru falsele învinuiri pe care i le aducea. Acesta rămase uimit şi ieşi din locul de rugăciune. Tânărul plecă de asemenea fiindcă se grăbea să plece în călătorie.
      Când cei doi plecară, Domnul Hristos îi spuse credinciosului:
      – „Coboară de pe cruce. Nu poţi să-mi ocupi locul. Nu ai fost în stare să păstrezi tăcere.”
      – „Dar, Doamne… – spuse Haakon – cum puteam să permit o asemenea nedreptate?”
      Locurile se schimbară, Iisus se întoarse pe cruce şi credinciosul în faţa acesteia.
      Dumnezeu continuă să vorbească:
      – „Tu nu ştiai că a fost bine ca bogătaşul să piardă portofelul fiindcă avea în el banii pentru a cumpăra virginitatea unei tinere. În schimb săracul avea nevoie de banii aceia şi a fost foarte bine că i-a luat.
      – Iar băiatului i-a prins bine bătaia primită fiindcă din cauza rănilor nu a mai putut pleca în acea călătorie…
      … Pentru că doar acum câteva minute s-a scufundat vaporul cu care ar fi trebuit să plece…
      Tu nu ştiai nimic. Eu, da. De aceea tac”.
      Şi Domnul se afundă din nou în tăcere.

      De multe ori ne întrebăm:
      De ce Dumnezeu nu ne răspunde? De ce Dumnezeu păstrează tăcerea? Mulţi şi-ar dori ca Dumnezeu să ne răspundă ceea ce doresc ei să audă… Dar nu este aşa.
      Dumnezeu ne răspunde chiar şi prin tăcere!
      Trebuie să învăţăm să ascultăm. Tăcerea Lui divină este menită să ne spună, fără cuvinte, că El ştie ce face.
      Şi în tăcerea Sa ne spune cu iubire:
      AI ÎNCREDERE ÎN MINE… ŞTIU BINE CE AM DE FĂCUT!

  8. marinel zice:

    Dragii mei, credeţi că întrebările noastre sunt întotdeauna înţelepte? Răspunsurile şi tăcerea lui Dumnezeu cu siguranţă sunt! Noi suntem cei care nu pricepem. Liniştea despre care spuneam că ar trebui să o facem devine locul în care răspunsul lui Dumnezeu îşi poate găsi ecoul dorit. Altfel…

  9. Gabriel Dinca zice:

    Ciprian, nu te supara dar daca ar fi sa faca Dumnezeu cum spui atunci cam asa ar suna intr-o ilustratie: Profesorul de matematica a scris o carte si ne-a spus sa o citim sa o intelegem si sa ne pregatim ca o sa vina pe neasteptate o zi cand o sa dam examen.Apoi ne-a spus ca daca nu intelegem ceva e bine sa intrebam pe colegi nostri si daca nici atunci nu intelegem atunci soarta noastra este … Se chinuesc colegii se sfatuiesc, totusi sunt in ceata. ( si ilustratia ar putea continua)

    • Cand am spus „te duci cu invatatura pe munte” m-am referit ca tii cont de invataturile din Scriptura, nu ca iei Scriptura (cartea tiparita) cu tine pe munte.

      ingrijorarea mea este legata de inlocuirea Scripturii in favoarea metodelor alternative de cunoastere a lui Dumnezeu, inclusiv vocile care pretind unii ca ar veni de sus „asa mi-a vorbit Domnul.”

      Poate explica cineva care a auzit soapta Duhului cum functioneaza aceasta, sau ce contine, cum o aude.

      Ilustratia cu profesorul de matematica este limitata, ca orice ilustrie, de fapt, si nu inteleg ce legatura are cu ideea. Fara suparare. 🙂

      • Gabriel Dinca zice:

        Simplu L-ai limitat pe Dumnezeu doar la ceea ce avem noi biblia, fara sa ne amintesti ca El are metode de a ne explica acolo unde nu intelegem.Insa la aceste metode eu nu ma bag pt ca stie El mai bine ce si cum

        • Tot Dumnezeu spune ca cele descoperite sunt ale noastre, iar cele ascunse sunt ale Lui. Cunoasterea omului despre Dumnezeu este limitata la ce este descoperit, nu la ce este ascuns. Cele ascunse ale lui Dumnezeu raman ascunse pentru ca El nu ni le va descoperi. Fericirea crestinului consta in a cunoaste bine cele descoperite, nu a umbla dupa cele ascunse.

          De exemplu, Dumnezeu imi vorbeste printr-un susur de izvor: cum? Aducandu-mi aminte despre Ilie, in cel mai bun caz. Daca se aseaza acum cineva langa un parau si paraul ii vorbeste, atunci mai bine un control medical.

          Riscul de a spune ca il limitam pe Dumnezeu la Biblie este sa cautam alte surse de cunoastere a Lui. Orice vorbire a lui Dumnezeu este bazata pe Scriptura. Daca Dumnezeu vorbeste mai mult decat in Scriptura vreunui om atunci degeaba a dat Scriptura si ea nu mai este suficienta pentru cunoastera lui Dumnezeu.

          ne intoarcem la teologia naturii? ne uitam la un fir de papadie inflorind si spunem ca Il cunoastem pe Dumnezeu? in cel mai bun caz dam slava lui Dumnezeu pentru frumusetea naturii si pentru ca ne da tot ce avem nevoie pentru trup, dar tot Scriptura este sursa cunoasterii Dumnezeului adevarat.

        • ACIDUZZU zice:

          Frate Gabriel,
          Experienta personala nu primeaza intaietatii Sfintelor Scripturi ci doar le intaresc; si asta DOAR in cazul in care experientele personale SUNT IN CONFORMITATE Cu „CE ZICE SCRIPTURA !”
          Este total gresit si reprezinta „O ALTA EVANGHELIE” (Galateni 1:6-12; 2 Corinteni 11:3-4; 2 Ioan 7-11) sa verifici autenticitatea Scripturii dupa „experientele” pe care le traiesti tu !
          Tot la fel de bine este si cu…”soapta Duhului Sfant”.
          Intr-o imprejurare, Domnul Isus isi dojeneste ucenicii spunandu-le categoric: „Nu stiti de ce duh sunteti calauzit !”
          Ori, DARUL DEOSEBIRII DUHURILOR este tot un dar care vine de la Duhul Sfant.

          Spunea adineaori fratele Marinel, cum ca profetul Ilie Tisbitul a stiut sa „descifreze”, sa deosebeasca glasul Domnului deosebindu-l de „vant puternic”, de „cutremur”, de „foc” si n-a iesit din pestera pana n-a auzit acel „susur bland si subtire”

          Daca esti obisnuit sa „auzi” doar sporadic si din ce in ce tot mai rar glasul Domnului, desigur ca il vei confunda cu usurinta cu glasuri inselatoare si cu…”invataturile dracilor”.
          Pe profetul Ilie, „Duhul Domnului” il misca dupa cum voia El, Duhul ! ( 1 Imparati 18:12).
          Pe noi cine „ne misca” de uneori suntem atat de confuzi in a deosebi duhurile ?

          • Frate ACIDUZZU, desigur ca biblia primeaza in totalitate, dar totusi in unele cazuri Dumnezeu se poate sa „vorbeasca” intr-un mod in care noi nu ne gandin.Si cum spuneai:totul in conformitate cu scriptura.Dar a limita pe Dumnezeu doar ca atat intelegem noi asta nu prea sunt de acord.Nu ma refer aici la Mahomed, Smith si atii. Metodele Lui de lucru nu sunt un standard.Dumnezeu lucreaza foarte difersificat.Dar in general doctrina mantuitoare este aceeasi.E suficient pt mantuire sa faci ce scrie in scriptura.Zic aceasta nu ca sa se inteleaga ca trebuie facuta o noua religie ci doar ca e posibil.

            • ACIDUZZU zice:

              Pai, frate drag, imi amintiti de un mare om foarte intransigent printre cei din vremea lui, in ceea ce priveste aprecierea acuratetei Scripturilor. Dansul se numeste Filip Dinca ! Va suna cunoscut, nu ? Am admirat la dansul in timpul in care am mancat impreuna aceeasi paine a vaduvei si-a orfanului….intr-un loc ce a ramas doar amintire…verticalitate, „sira spinarii drepte” (si la propriu si la figurat), asa cum ii placea sa spuna atunci cand pandea compromisul, fie el macar in plan ideatic. De fiecare data incepea: „Asa zice Scriptura !” A ramas la fel de „vertical” si dupa aproape patruzeci de ani. Dumneavoastra nu va repet decat un singur verset pe care l-am mai amintit p-acilea:
              „Fiindca, ce se poate cunoaste despre Dumnezeu, le este descoperit in ei, caci le-a fost aratat de Dumnezeu. In adevar, insusirile nevazute ale Lui, puterea Lui vesnica si Dumnezeirea Lui, se vad lamurit de la facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama la ele, in lucrurile facute de El…” (Romani 1:19-20). Si asta ca sa vi se para (doar)
              ca va dau dreptate in ceea ce spuneti, dar…tot cu Scriptura !
              Sa fiti binecuvanta, frate Gabriel Dinca !

      • DIncolo de adevarurile gasite in toate comentariile cred ca merita sa fie facuta distinctia dintre modalitatile extrem de diverse in care ni se releva, adreseaza, „vorbeste” Dumnezeu, si disponibilitatile, capacitatile noastre de a „fi pe receptie” teoretic non stop.
        Dumnezeu „vorbeste” in permanenta, in fel si chip. Nu este vinovat ca noi nu suntem pe receptie si ascultam alt „post de radio” .
        In alta ordine de idei merita definita notiunea de tacere. Ar fi vai de capul nostru daca s-ar instala tacerea. In mai multe locuri din Biblie tacerea este una dintre pedepsele maxime. Practic tacerea este doar o reducere drastica a zgomotului de fond. Problema este de a identifica sursa sonora corecta si de a ramine focalizati pe ea. Nu prea avem exercitiu pentru asta.

        • marinel zice:

          Eh, Dorin dragă, spui tu ceva aici! În fond, tăcerea e o problemă de percepţie şi definirea noţiunii de tăcere cred că ne este imposibilă câtă vreme noi suntem „cei mai gălăgioşi” din toată Creaţia! 😦

        • @ frandesdorind

          De acord.
          Mă gîndeam , dacă nu cumva tăcerea nici măcar nu există ?! avînd în vedere intensităţile ei multiple , intervalele , ba chiar şi sunetul ei divers ş.a.
          Pare-se că tăcerea se află în continuă exprimare , din moment ce operează cu astfel de concepte şi este susceptibilă de a se auto-cuprinde în atîtea intervale.

      • Andrei C. zice:

        Nu cred că aceasta este înlocuitorul Scripturii. Ea niciodată nu va spune ceva contrar Scripturii. Mai mult e posibil ca Duhul sa-ti dea o călăuzire intr-un moment ghidându-te după principii acumulate în timp din Scriptură.

        Dacă Dumnezeu are un plan minuțios pentru noi și are preferința de a lua decizii minore după plăcerea Lui atunci ne va spune și cum să le
        luăm.

        Ai principiile generale în Biblie dar cum poţi ști ce maşină sa-ţi iei spre exemplu – ai 2 la care vezi doar culoarea diferită? Nu crezi ca Domnul poate pune in tine un sentiment (sau zii cum vrei) că e ceva în neregulă
        cu una dintre ele? Sau gândeşte-te la orice alta situaţie.

  10. Gabriel Dinca zice:

    Ops nu la mesajul acela era raspunsul ci la acel unde spuneai ca uitam ca avem scriptura

  11. marinel zice:

    Ciprian,
    Cred că mă cunoşti de suficient timp pe acest blog al fratelui Marius ca să nu ai dubii în ceea ce priveşte confuzia cu „vocile care ar veni de sus”. Este adevărat că, din păcate, există foarte mulţi ce au aceste pretenţii şi cunosc suficiente drame care s-au născut pornind de la aceste false „percepţii”. Nu există alternative de cunoaştere a lui Dumnezeu ci doar metodele Lui complementare (precizez: complementare) pe care El le hotărăşte când şi cum vrea. Nu am experimentat niciodată auzirea fizică a glasului Lui, dar am avut parte de şoapta Lui blândă reverberată în Duhul pe care tot El ni L-a dat să locuiască în noi, să ne înveţe, să ne mustre, să ne călăuzească, ori aceste acţiuni ale Duhului nu sunt lăsate doar la nivelul la care percepem cu puterile noastre Scriptura. Problema noastră rămâne deosebirea duhurilor şi aici e, într-adevăr, de unic ajutor Scriptura. Sunt multe de spus la acest subiect şi, din păcate, felul în care percepem unii dintre noi comunicarea cu Tatăl diferă şi depinde de foarte mulţi factori!

  12. @ ucenicul lui Hristos

    Îmi place cum ai scris ; e interesantă ideea că , defapt , Dumnezeu nu ar tăcea !

    Că , poate nu tace nici în oferirea răspunsurilor. Asta în situaţia în care înţelegem că raţionalitatea răspunsului (răspunsul sintetizat în gîndire) e tot una cu materialitatea răspunsului. Şi dacă mai înţelegem că răspunsul nu-i un obiect al efectului material mediat ( produs în timp ) , ci unul al credinţei imediate ( fiindcă , întotdeauna răspunsurile lui Dumnezeu sînt asociate cu faptul obligatoriu al credinţei şi se primesc odată cu credinţa ).

    Şi dacă mai înţelegem că răspunsurile nu sînt în afara gîndirii (vorbirii ↔ tăcerii) lui Dumenezu , nu sînt altceva decît gîndirea în formă pură şi continuă a lui Dumnezeu.
    Dar dacă , în sensul de mai sus , răspunsul nici nu există în individualitate proprie ( nu se poate auto-individualiza şi autonomiza printr-o concluzie omenească pusă în/din afara gîndirii lui Dumnezeu ) , ci este doar pură şi simplă gîndire dumnezeiască exprimată în formă continuă şi percepţie umană tardivă ?!
    (răspuns sau gîndire umană întîrziată ! )

    Poate că răspunsul nu-i decît un aspect al percepţiei umane , pe care-l disociem de gîndirea lui Dumnezeu pînă la momentul înţelegerii noastre tardive.
    De obicei noi înţelegem prin răspuns un fel de AJUTOR de la Domnul.
    Dar dacă nici AJUTORUL Domnului nu se confundă cu RĂSPUNSUL Domnului ?!

    Nouă ne place , cumva , să-L tîrîm pe Dumnezeu prin acte materiale , concrete , ca apoi să-L raţionăm în gîndire ( sau să-I raţionalizăm gîndirea) , dar , mai degrabă , în oferirea răspunsurilor Sale , Dumnezeu nu face exerciţii materiale cu noi , ci antrenamente de judecată înţeleaptă şi sănătoasă , iar gîndirea (tăcerea ↔ vorbirea ) Lui este şi Raţiune pre-raţionalizată şi concluzie mediată , cea din urmă producîndu-se cu efect întîrziat doar în mintea omenească (sau , altfel spus, fiind produsul efectului întîrziat al minţii omeneşti).

    • marinel zice:

      Gabriel, mă bucur din nou pentru intervenţia ta! Aş face o observaţie: deşi gândirea lui Dumnezeu este absolut diferită, atât de gândirea noastră, cât şi de ceea ce înţelegem noi prin gândire, reacţia/percepţia noastră la un răspuns se manifestă oarecum în acelaşi mod, indiferent de cel ce vorbeşte, respectiv, cu un efect întârziat. Dacă tu, de exemplu, îmi răspunzi la o întrebare, nici măcar intuiţia mea privind răspunsul pe care mi-l vei da nu va elimina o oarecare reacţie întîrziată a perceperii conţinutului răspunsului tău, fiindcă auzul şi înţelegerea sunt două procese distincte ce se succed şi care, dacă nu eliminăm factorul timp, nu se suprapun practic niciodată.
      Cu atât mai dificil este procesul înţelegerii răspunsurilor lui Dumnezeu, Care gândeşte şi Se exprimă diferit. Cred că ŞI pentru asta ni s-a pus „la îndemână” Duhul.
      Cât priveşte „târârea lui Dumnezeu în acte materiale”… Câtă dreptate ai! În general, avem tendinţa să înlocuim îndumnezeirea noastră cu antropomorfizarea lui Dumnezeu. Şi inversarea sensului acestui proces, căci inversare de sens este, duce nu doar la alterarea modului nostru de percepere, ci şi la atribuirea de caracteristici străine Celui care este deasupra atributelor „fabricate” în mintea noastră.
      Nu pot să nu remarc modul în care un text scris doar ca un gând nu foarte meticulos elaborat (dar cât se poate de sincer!) duce la interpretări atât de diferite!
      Nu am deloc intenţia de a face referiri la nici un comentariu anume, dar am constatat de-a lungul timpului că sunt credincioşi care lasă impresia unei „conectări” absolut continue în comunicarea cu Dumnezeu, adică un fel de „linie telefonică” ocupată fără nicio întrerupere, lucru care, cel puţin în mintea mea, seamănă a un fel de sfinţire asumată ca fiind încheiată! Mi-e greu să cred că există oameni care să nu provoace, poate fără intenţie, evident, mici „întreruperi” în această comunicare!

      • Frate Marinel , ai adus în discuţie o mare idee → aceea a formelor sau modalităţilor concrete în care se poate dezvolta / desfăşura în timp comunicarea omului cu Dumnezeu !

        • marinelblaj zice:

          Ei, da! Un subiect ce ar merita discutat doar dacă s-ar reuşi eliminarea subiectivismelor, a preconcepţiilor şi… a şabloanelor!
          Aş mai face o remarcă: îmi e greu să înţeleg de ce nu reuşesc unii să evite legătura dintre tăcerea lui Dumnezeu şi supărarea Lui. Respectiv, de ce cred unii că Dumnezeu tace doar când, sau pentru că e supărat!

    • ACIDUZZU zice:

      Da, frate Gabriel Baloi:
      „Că , poate nu tace nici în oferirea răspunsurilor.” Doar pentru cei care „au urechi de auzit, sa auda !” Si Malhu, robul marelui preot a auzit bine dupa ce i-a fost „lipita” urechea ! Dar avem vreo dovada ca a si ascultata ?
      Cand Dumnezeu tace, inseamna ca are motive serioase impotriva noastra. Astea da, circumstante atenuante ! Cat despre administrarea lor ca „rechizitoriu” si in subsidiar (pentru intarirea argumentelor), va fi o zi a socotelilor (2 Corinteni 5:10) Nu noi decidem cand sa taca sau cand sa vorbeasca Dumnezeu. Este prerogativul Sau, este vointa Lui permisiva. O face doar in mod deliberat, dar niciodata constrans !

      • Frate Aciduzzu , e foarte interesantă ideea ta despre „tăcerea – ca prerogativă divină” !

        Sper să am timp mîine să împărtăşesc cîteva gînduri legate de acest mare adevăr scriptural.

        • ACIDUZZU zice:

          Abia astept sa ne „auzim”. Sigur, fara…resentimente! Imi place logica dumneavoastra ! Sigur, nu va flatez ! Pur si simplu imi place ! Este imbatabila !
          Sa vedem ce „iese” !
          Fiti binecuvantat In Domnul, frate Gabriel !

          • Dragă Aciduzzu , nu am prea avut timp zilele acestea să încerc măcar a raţiona un pic asupra tăcerii de dincolo de noi , deşi tare greu e să analizezi teza tăcerii pure , transcendentale , curate şi bune a lui Dumnezeu.
            Dar , cu siguranţă , ceva tot vom reflecta şi împărtăşi zilele acestea pe acest subiect.
            Binecuvîntări !

            • ACIDUZZU zice:

              Draga frate Gabriel,

              In ceea ce priveste…”nu am prea avut timp zilele acestea să încerc măcar a raţiona un pic asupra tăcerii de dincolo de noi …” va asigur ca nu este chiar o tacere ! Cel putin din partea mea !
              Si eu am fost destul de ocupat in ultimele zilele, dar totusi, „furnzarind” blogul fratelui Marius, am recitit unele comment-uri, printre care si pe ale dumneavoastra si am cugetat mai aparte la cele scrise de amandoi. Desigur, nu este chiar o „tacere pura”, mai degraba o cugetare si o incercare de a inchega acea legatura a Duhului, care ne poate uni chiar si atunci cand tacem ! Singura conditie este sa fim curati si disponibili pentru acea „religere”, acea relegare a partasiei din spatiul virtual. Atunci si cea mai profunda tacere, se poate transforma in…Linistea prin care ne vorbeste Dumnzeu ! NU spune asa Psalmistul ? „O data a vorbit Dumnezeu, de doua ori am auzit ca „Puterea” este a lui Dumnezeu.” (Psalmul 62:11) Sau: „Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mîncare, ci mi-ai străpuns urechile;” (Psalmul 40:6) Ceea ce denota ca NE-AM DAT ROBI DE BUNAVOIE DOMNULUI ! (Deut 15.16-17; Exodul 21:6: ” atunci stăpânul lui să-l ducă înaintea lui Dumnezeu, să-l apropie de uşă sau de stâlpul uşii, şi stăpânul lui să-i găurească urechea cu o sulă ” (cu o preducea de gaurit)
              Cugetand asupra Cuvantului Sau (bineinteles in urma citirii, a lecturarii acestuia ca „Paine Zilnica” pentru suflet ) Dumnezeu prin Duhul Sau cel Sfant are cu ce sa ne umple linistea. Abia atunci tacerea se transforma in liniste sufleteasca. N-o avem asa cum o are lumea ! (Ioan 14:1,27).
              Apoi, tot in aceeasi stare de liniste sufleteasca, m-am gandit la dumneavoastra, la cele rostite aici, in spatiul virtual si v-am incredintat in Mana Domnului ! Nu-i bine asa (in Domnul) ?
              Sunt sigur ca DA ! Caci „numai cei rai n-au pace, zice Domnul !” (Isaia 57:20-21)
              Domnul sa va binecuvinteze !

  13. elisa zice:

    Aciduzzu,
    cel care se autointituleaza ucenicul lui Hristos, aude doar glasul evangheliei prosperitatii,
    dupa cum se poate vedea pe al sau blog.
    Noi”nu auzim” ceea ce aude dinsul. 🙂

  14. elisa zice:

    Marinel,
    lasa doar impresia unei conectari continue. 😦
    Acel comentariu care spune ca aude glasul neincetat ,
    este conectat in cu totul alte puncte cu divinitatea,de aceea aude mereu;
    acestea fiind cele materiale, bogatia si sanatatea,
    pe care Domnul le-a promis copiilor sai, dupa cum spunea alta data aici.
    Cita vreme acestea au mare importanta pentru tine,
    CREZI ca Dumezeu este cel care iti vorbeste.
    De curind am avut o experienta cu cineva care se lauda la fel;
    am crezut ca este un om care are o mare traire;
    mai ales ca-l auzeam pe viu. 🙂
    am vorbit cu el sa-l ajute pe fiul meu contra unui salariu timp de o luna:
    desi nu lucrase nicio zi, mi-a cerut 100E, apoi cind fiul meu ,care il ducea la lucru
    l-a asteptat in fata blocului sa vina de la masa, in prima zi,n-a mai rapuns nici la telefon.
    Am ramas stupefiata, incredibil;
    numai ca Dumnezeu a facut sa-l intilnesc de trei ori in perioada imediat urmatoare, incit oprea brusc si facea stinga imprejur.
    Oare o fi vazut atunci ca Domnul ii vorbea pentru felul in care s-a purtat?
    Acestia sunt oamenii, aici pot parea ceea ce vor ei, ca loc este.
    Am scris cu amanunte, pentruca este un caz tipic de „asa zisa legatura cu Domnul”

  15. elisa zice:

    Scurt fragment
    din”vindecarea” in blogul celui ce-si zice Ucenicul lui Isus:
    „vindecarea noastra s-a produs atunci cind a murit Isus pentru noi…..
    dupa ce am primit prin credinta vindecarea, poruncim bolii sa paraseasca trupul nostru in Numele lui Isus”
    nu seamana cu nea Chris africanul?. 🙂

    • ACIDUZZU zice:

      @Elisa,
      Tot asa subliniasem si eu intr-unul din link-uri…

    • marinelblaj zice:

      Ba da, soră Elisa, seamănă până la identificare. Nu pot să-mi dau seama cum se pot lăsa oamenii păcăliţi de asemenea idei! Căci, dacă ele ar fi valabile, ar însemna practic închiderea lui Isus într-o paranteză a timpului, un fel de „Şi-a făcut treaba, de-acum noi suntem la cârma lucrurilor!” Aşa cum spuneam, aici e vorba despre oameni care confundă nevoia lor de Dumnezeu cu nevoile lor omeneşti.

  16. Eu cred ca Dumnezeu tace din mai multe motive. Majoritatea le-am scris aici http://elyhu82.wordpress.com/2011/04/25/de-ce-nu-asculta-dumnezeu-rugaciunile-3/.
    Domnul este demn de urmat in intelepciunea Sa, daca El tace si noi ar trebui sa facem de cele mai multe ori la fel, si sa cugetam la cuvantul Lui. In Ps 37:7 David spunea asa : ”Taci inaintea Domnului si nadajduieste in El.” Amin !

  17. …singura problema cu Ps. 37:7 este ca acolo noi trebuie sa tacem, nu Dumnezeu.

  18. @ Aciduzzu şi marinelblaj

    Am rămas dator cu un mic comentariu la această postare. Îmi cer scuze pentru o aşa mare întîrziere. Dacă sînteţi pe recepţie vă rog să-mi faceţi de cunoscut aceasta.
    Vă mulţumesc !

  19. @ marinelblaj
    @ Aciduzzu

    Tocatina proforisirii.

    Raţiune divină neproforală* ↔ versus concluzie umană magnificentă**.

    O altă experienţă şi o demonstraţie divină existostatică***.

    Mă aflu încă în stare de remanenţă dar , cumva , şi de remaiere spirituală , după ce au trecut destule zile de uluire , petrecute în cîmpul magnetostatic al lui Dumnezeu , cîmp care preia orice sarcină a propriului tău cîmp spiritual şi în care Dumnezeu Şi-a obiectivat tăcerea-I pură , dar percepută de mine , pînă la un moment dat , a fi una de tip mormîntal , în care sentimentul indus a fost acela că viaţa realmente stă în loc(existostatica) , cu tot cu planurile lui Dumnezeu , că nimic nu se mişcă , nimic nu se mai întîmplă , nimic nu se zăreşte la orizont sau la poalele Cerului şi nimic nu mai poate fi auzit.
    Cîmpul existostatic al lui Duzmnezeu îţi răpeşte proprii timpi , fiindcă : vorbirea ţi se dezarticulează , proorocia se estompează , cunoştinţa ţi se sfîrşeşte , judecata ţi se desfiinţează , totul fiind polarizat , în primă fază , doar în jurul observării Raţiunii Sale.
    (Şi aceasta , parcă , tocmai cînd mă pregătisem să-I comentez tăcerea ! )
    ____________________________
    *proforisire = pronunţare , rostire.
    **magnificenţă = după Immanuel Kant (despre începutul lumii) , este acea însuşire a raţiunii de a produce dorinţe cu ajutorul imaginaţiei , dintr-un impuls natural , dar, pînă la urmă , îndreptat , cumva , atît împotriva sa , cît şi , implicit, împtriva naturii lui Dumnezeu , dorinţe care au dus la termenul de voluptate , aşa încît , în final , s-a ajuns la un întreg mănunchi de termeni pentru impulsuri nenaturale născocite , cuprinse sub denumirea de „magnificenţă”. Adică , e un fel de „depăşire” a Raţiunii lui Dumnezeu (nepermisă) , prin imaginaţia noastră voluptoasă.
    ***existostatica = termen inventat de mine (!) , ce defineşte o stare , cînd , realmente , ţi se pare că viaţa stă pe loc.
    ––––––––––––––

    Sînt timpi în care ai vrea să mai raţionezi şi să-L re-gîndeşti pe Dumnezeu , dar ideile nu se mai leagă între ele , să poţi pune concluzii , dar constaţi că sinteza nu se realizează deloc , fiindcă singurul fapt la care eşti capacitat în astfel de zile , în primă fază , este doar OBSERVAREA Raţiunii lui Dumnezeu aflate în lucru , iar pentru aceasta Dumnezeu îţi mai lasă la îndemînă şi se foloseşte doar de mintea refrigerentă ( lăsată doar ea la limita îngheţului ) , degrevată , astfel, de orice voluptate şi de posibilitatea formulării unei concluzii.
    Şi , tocmai în aceste condiţii restrictive , în care eşti deposedat de propria-ţi fiinţă , Dumnezeu lucrează minunea în propria-ţi existenţă într-un fel surprinzător şi , absolut , în tăcere.
    (Nu voi mărturisi minunea pe care a înfăptuit-o în viaţa mea în aceste zile ).

    Prima fază , a OBSERVĂRII Raţiunii divine , este oferită de Dumnezeu , defapt , pentru accederea ta în cea de-a doua fază , a INTRĂRII ÎN Raţiunea lui Dumnezeu.

    Zile ca acestea , de criogenizare sau stopalitate vitală , sînt foarte grele , fiindcă însuşirea voluptoasă şi imaginativă e sustrasă minţii , care , astfel , simte doar apăsarea.

    Spre finalul acestor zile m-am uitat în jur ( parcă fără să vreau ) şi , din nou , m-am trezit că nu pot raţiona bine , dar că pot simţi bine milă faţă de sărmanii pe care-i zăream în jurul meu ( din constituţie , sînt o persoană foarte miloasă ).
    Trecusem cu maşina pe lîngă un copil foarte necăjit ( era acel tip de copil aflat între două societăţi – rurală şi urbană – , nici sătean , nici orăşean ), îmbrăcat cu un cojoc din-acela mare , din blană de oaie , lung aproape pînă la pămînt ( foarte nepotrivit pentru un băiat tînăr de 13-14 ani ) , de care am apucat să trec vreo 300 de metrii , dar făcîndu-mi-se atîta milă de el , am oprit maşina şi m-am reîntors pentru a-i oferi un ajutor.
    Cînd l-am ajuns din urmă am încetinit şi am căutat să-i observ din lateral expresia feţei. Nu-mi vine să cred ce am văzut ! şi acum mă întristez la imaginea aceea : de necăjit ce era vorbea într-una , parcă dăduse în bîlbîială de frig şi de foame ; era într-un fel de necaz existenţial continuu , în care îl simţeam că-i venea să înnebunească.
    I-am oferit un ajutor , dar de cîteva zile nu-mi mai intră mîncarea pe gît , atunci cînd mă aşez la masă mă gîndesc la acel copil , îmi vine să lăcrimez şi-I spun lui Dumnezeu că nu merit să mă hrănesc.

    Zile ca acestea m-au determinat la următoarea întrebare :
    -dacă Raţiunea , în sine , a lui Dumnezeu ( privită în sensul exprimării Sale sub forma tăcerii pure ) este necesar/posibil a fi tradusă în mentalul uman prin diversele noastre articulări de idei fonetico-proforale , care doar sună , d.p.d.v. fonetic , una mai frumos ca alta SAU , din contră , vorbirea/tăcerea Lui este Raţiune imanentă , valoare raţională preexistentă în sine însăşi , incompatibilă cu orice formă de proforisire umană , dar foarte compatibilă cu INTRAREA noastră ÎN Raţiunea Lui prin orice FAPTĂ BUNĂ din partea noastră ?!
    (proforisirea* – este articulare fonetică , dar şi alcătuire raţională de idei , fiindcă din idei se crează pronunţia ).
    ………………………………………………

    Revenind la TĂCEREA lui Dumnezeu ( care defapt înseamnă şi este , în sine , RAŢIUNEA lui Dumnezeu ) ↔ versus vorbirea noastră proforală :

    -Cred că ar fi greşit să concluzionăm DIN AFARĂ asupra gîndirii INTERIOARE a lui Dumnezeu , existînd nu riscul , ci certitudinea de a pune o concluzie greşită.
    -Sau , eventual , cel mult , oare , am putea spune că Raţiunea lui Dumnezeu , dacă nu poate fi CONCLUZIONATĂ prin idei exterioare , măcar că ar putea fi doar OBSERVATĂ din afară ?
    -Că înseamnă/presupune o trecere la ACŢIUNE din partea omului , întîi , în urma faptului OBSERVĂRII , iar , mai apoi , prin intrarea în Raţiunea lui Dumnezeu ? deci , fără alcătuirea unei diversităţi de idei din partea noastră ?

    În raport de Raţiunea divină – Raţiune care , în esenţa Sa , nu se re-gîndeşte uman din afară (nu poate fi cuprinsă în idei exterioare ) şi nu poate fi sintetizată într-o concluzie , fiindcă ÎN Raţiunea lui Dumnezeu doar SE INTRĂ – devine , astfel , imposibil/impropriu de afirmat că Dumnezeu se exprimă prin vorbire şi tăcere.
    Căci , după cum se poate observa , încă de la întemeierea lumii , toate lucrurile „vorbesc în tăcere” , prin raţiunea lor intrinsecă , despre Raţiunea pură a lui Dumnezeu; lucrurile sînt intrate în Raţiunea Sa , nu proforisesc din afara Raţiunii Lui , aşa cum , din contră , o fac oamenii în exerciţiul libertăţii lor de gîndire extraneitară ( din afară , sau care cuprinde elemente din afara Raţiunii lui Dumnezeu ).
    Fiindcă , spre deosebire de lucruri , în care se găseşte impregnată raţiune simplă şi pură , oamenii nu se pot debarasa de acea „ÎNSUŞIRE a raţiunii” lor care le „produce dorinţe” suplimentare „cu ajutorul IMAGINAŢIEI” (raţiune+imaginaţie) , provenite din „impulsuri nenaturale născocite” , mănunchi de impulsuri cunoscut sub denumirea de „magnificenţă”(ideea dintre ghilimele aparţine lui Immanuel Kant şi este cuprinsă în eseul său intitulat „Începutul şi sfîrşitul” ).
    Deci , oamenii dispun de o raţiune dublată indisolubil de însuşirea imaginaţiei bogate , „voluptoase” (I.Kant), ori astfel de impulsuri magnificente sînt adesea potrivnice sau orientate spre împotriva a ceea ce se află în afara lor , dar chiar şi înlăuntrul lor.

    Deci , dacă vorbirea lui Dumnezeu înseamnă Raţiune pură în formă continuă , atunci rezultă că Raţiunea divină nu tace , dar nici nu proforiseşte.
    Deci , Dumnezeu nici nu tace şi nici nu vorbeşte , ci El ESTE Raţiune pură în formă continuă (fără secvenţe raţionale ) şi răspunsurile Lui „se produc” tot în formă continuă. Secvenţialitatea răspunsurilor lui Dumnezeu se produce doar în mintea ( percepţia) noastră.

    Vorbirea proforală sau tăcerea NU sînt mijloace NECESARE pentru manifestarea şi exprimarea lui Dumnezeu , fiindcă lui Dumnezeu nu-I este necesar vreun lucru care se află la îndemîna omului (fie el şi vorbirea) , ci limbajul este o CREAŢIE , un mijloc absolut şi strict necesar pus la îndemîna omului , pentru exprimarea sa în forma continuată¹ (omul nici nu este capacitat pentru o exprimare/comunicare în modalitatea continuă²).
    Acelaşi autor , I. Kant , mai spunea : „Aşadar , prima făptură umană poate sta în picioare şi poate merge ; poate vorbi (Facerea 2:20) , şi chiar vorbeşte , adică foloseşte CONCEPTE gata FORMATE ( Facerea 2:23 ) , deci gîndeşte.”
    Înţelegem , astfel , că vorbirea e creaţie. Dar , Dumnezeu e în afara oricărui lucru sau concept creat , deşi Raţiunea lui se găseşte în toate acestea ; toate aceste LUCRURI grăiesc Raţiunea lui în tăcere.

    Continuat¹ = un cumul raţional de idei , care se constituie într-o secvenţă cu final , urmat apoi de o altă secvenţă ş.a.m.d.
    Continuu² = propoziţii , fraze înşiruite raţional fără oprire , excluzînd ideea exprimării secvenţiale , o raţiune care curge continuu fără întreruperi ; o concluzie continuă , neîntreruptă.

    Dumnezeu se exprimă în Raţiunea Lui imanentă nu în formă continuată ( aşa cum ar face-o omul ) , ci în mod continuu , iar în Raţiunea lui continuă trebuie SĂ INTRI ca să poţi înţelege întîmplarea din viaţa ta , iar după ce ai înţeles-o SĂ TACI.
    Forma continuată este modalitatea de limbaj a omului , iar forma continuă este valoarea Raţiunii pure a lui Dumnezeu.
    DECI ,
    În Dumnezeu nu există noţiunea de NECESAR , nici cea de SUFICIENT → fiindcă lui Dumnezeu nu-I este nici necesară şi nici suficientă vorbirea.

    Omeneşte vorbind :
    -e foarte greu de abordat înţelesul tăcerii , în teză generală , nu doar din cauza inexistenţei proforisirii , tăcerea fiind un limbaj al chemării la înţelegere (sau un limbaj al intrării în înţelegere ) , ci , mai ales , greutatea definirii ei constă în conceptul său spiritual extrem , care cuprinde atît teza cît şi antiteza , fiind un concept cu funcţionalitate bivalentă şi antinomică , fiind percepută drept ca o tăcere (adică , încleştare , lipsă de exprimare) rezultată în urma blestemului venit prin căderea omului în păcat , dar , deopotrivă , reprezintă şi statusul înţelepciunii salvatoare urmate de binecuvîntarea lui Dumnezeu.

    -Vorbirea proforală este subordonată limbajului tăcerii , aceasta presupunînd că tăcerea e o stare a cunoaşterii şi care urmăreşte cunoaşterea , şi că regula de fond a limbajului e tăcerea , iar vorbirea e reflexia activată a tăcerii şi la comanda tăcerii.
    Altfel spus , mai înseamnă că tăcerea reprezintă metoda cunoaşterii reale , este cea mai bună pedagogie pentru ajungerea la rezultatul cunoaşterii , fiindcă provine din reflecţie , din cugetare.

    Cumva , teza noastră e vorbirea , antiteza vorbirii noastre este tăcerea lui Dumnezeu , fiindcă , adesea , El nu TACE în aceeaşi înţelegere în care GÎNDIM noi.
    Dumnezeu nu tace , ci LUCREAZĂ în noi CREDINŢĂ , slujeşte şi „formulează” în tăcere răspunsuri , care , în final , şi în cea mai profundă formă , nu se traduc în concluziile noastre , ci în reacţiunile noastre ( în sensul de acţiuni) faţă de lucrul Său (pre)existent în formă continuă.
    Nu Se va explicita într-o manieră de o altfel de claritate pentru noi ( cum am vrea noi , poate , prin proorocie directă , proforisită ) , ci aşteaptă împlinirea faptului intrării noastre prin pricepere în Raţiunea Lui.
    ……………………………

    Urcînd mai în urmă.

    E adevărat că la început era Cuvîntul , dar era Cuvîntul Cel de dicolo de om , fiindcă , în raport de cel numit „coroana creaţiunii” , la început nu era cuvîntul , ci marea TĂCERE.
    În raport cu omul , am putea spune , într-un fel , că Dumnezeu a tăcut dintotdeauna.

    La început era Cuvîntul , dar nu proforisirea cuvîntului , ci tăcerea cuvîntului ( sau tăcerea fonetică , pronunciativă , dicţională ).
    Originea omului e tăcerea , de acolo provenim noi ( din nimic , din tăcere absolută ) , în sens existenţial.
    Sîntem descendenţii tăcerii şi , într-un sens , moştenitorii ei.
    În raport cu (pre)existenţa omului tăcerea nu-i ceva derivat (fiindcă nu avea din ce deriva) , ci are un fundament ontologic autonom , a existat (dacă putem spune aşa) , în sine , fără să derive din ceva , este un fapt primar şi preexistent al omului în constituirea universului său ( nu vorbim aici de Veşnicia sau existenţa lui Dumnezeu).
    Cuvîntul , care putea (pre)exista de dincolo de om , nu se rostea.
    Dacă în Geneza 1:26 Dumnezeu A ZIS : „Să facem om după chipul Nostru , după asemănarea Noastră ;…” , acele cuvinte sînt deja (pre)creaţia sau „avangarda” care preceda spectacolul apariţiei omului , cuvinte ce urmau să intre în fiinţă odată cu crearea omului , dar ele nu redau existenţa proforisirii divine.

    Eu cred că Dumnezeu nu proforiseşte.

    Scriptura arată în Isaia 30:27 că limba lui Dumnezeu este ca un FOC mistuitor , iar în Fapte 2:3 „nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei”.

    În Ioan 1:1 scrie că :
    „La început era Cuvîntul , şi Cuvîntul era cu Dumnezeu , şi Cuvîntul era Dumnezeu” , dar trebuie să acceptăm că înţelesul este acela al Cuvîntului neproforal , nerostit , fiindcă , faţă de om , Dumnezeu-Cuvîntul începe ( se iniţiază pe Sine în raport cu creaţia ) în substanţa Sa neproforală.
    Chiar dacă Dumnezeu I-a prescis (a cuvîntat) omului nişte indicaţii , după ce l-a creat , totuşi, putem spune că Dumnezeu a început-o cu omul în tăcere , iar omul a început-o cu Dumnezeu prin cuvînt.

    Dumnezeu nu operează în vorbirea (tăcerea) Sa cu forme măsurabile de explicitare , prin mijlocirea concluziilor noastre dicţionale sau ideatice , fiindcă dicţiunea este o formă de măsură a vorbirii şi percepţiei umane.
    Dumnezeu nu deţine forme de măsuri ale Raţiunii Sale , fiindcă expresia articulată fonetic , sau chiar ideatic , reprezintă doar metrica intelectului uman, care se străduieşte să raţioneze printr-un fel de calcul sintetizat într-o concluzie , DAR , într-un anume fel , privind din afara creaţiei , nu este necesară nici posibilă vorbirea explicitativă care se materializează în sinteze raţionale , ci mijlocul de comunicare divin este şi va fi ÎNŢELEGEREA , sau limbajul înţelegerii.
    De aceea Mîntuitorul spune despre oameni că au urechi dar nu aud. Adică , raţionează , dar fără pricepere , fără a intra în înţelegerea Lui.

    Cred că în Cer ne vom înţelege pur şi simplu.
    Comunicarea va avea o altă dimensiune a exprimării ; acolo vorbirea nu se va face prin cuvinte articulate în logică , ci va exista un fundal general al înţelegerii/comunicării neproforisite.
    În 1 Cor.13:8 scrie că „Prorociile se vor sfîrşi , limbile vor înceta” , findcă nu vor fi necesare în Cer.

    Spre aceasta ne îndreptăm noi , spre aceasta sîntem noi educaţi zilnic prin tăcerea Lui → spre înţelegerea Raţiunii pure a lui Dumnezeu.
    ……………………………..
    Mie îmi pare că lui Dumnezeu nu-i plac concluziile noastre , ci înţelegerile noastre tăcute.
    Sînt uimit de exemplul de tăcere al lui Elisei , care a tăcut mîlc atunci cînd Ilie s-a dus la el şi i-a pus mantaua pe umeri.
    Cuvîntul spune că a lăsat brazda şi A ÎNŢELES IMEDIAT ce voia să însemne acel fapt → 1Împăraţi 19 : 19-20 : v.19 ”…Ilie s-a apropiat de el ( adică de Elisei ) şi şi-a aruncat mantaua pe el. V.20 : „Elisei a părăsit boii , a alergat după Ilie , şi i-a zis : lasă-mă să sărut pe tatăl meu şi pe mama mea , şi te voi urma”.
    După ce L-A ÎNŢELES pe Domnul , a mai rostit doar să fie măcar lăsat să-şi mai sărute părinţii , în rest niciun cuvînt în plus !!!!!!! A înţeles exact ( fără a mai articula vreo idee ) de ce Ilie i-a aruncat mantaua pe el.
    …………………………..
    Dacă ar fi după om , acesta ar decide , net , în sensul unei proorocii cotidiene, rostite clar , dar acea rostire ar genera credinţă moartă ( străină de ceea ce a vrut şi a aşteptat Dumnezeu de la noi ).
    Dacă Dumnezeu ar formula alt fel de răspunsuri , ar distruge credinţa prevăzută pentru noi , ar fi date peste cap toate planurile Sale şi inclusiv jertfa lui Cristos. Dumnezeu este implicit în explicaţii , Se lasă înţeles , şi asta se poate face doar în timp , de aceea se spune că Dumnezeu tace.

    Nu , El nu tace , ci aşteaptă ca noi să înţelegem ce anume lucrează El în noi. „Lucrarea lui Dumnezeu” este percepută de noi ca fiind „tăcerea lui Dumnezeu”.
    Dacă vrem să nu mai lucreze pentru noi ( pt. formarea noastră ) , atunci nu am avea decît să-L punem să rostească în situaţii concrete şi cotidiene , şi s-a terminat cu noi , dar pînă şi cu raţiunea existenţei noastre complexe.

    • marinelblaj zice:

      Wow! Gabriel, o expunere care trebuie „rumegată” pe îndelete. Deşi intenţia mea, când am scris rândurile acestea a fost doar să scot în evidenţă reacţia mea faţă de ceea ce percep ca fiind tăcere din partea lui Dumnezeu (fără a avea pretenţia de a analiza existenţa sau inexistenţa tăcerii, ci, aşa cum spuneam, doar percepţia), iată că se poate filozofa, sau, cum spui tu, proforisi multe idei pe marginea ei.
      În tinereţe am fost un mare iubitor al lui Kant şi, la 17 ani mă „luptam” deja cu „Prolegomenele”, aşa că pot sesiza relativ uşor influenţa pe care o are asupra modului tău de a analiza ideea.
      Azi, fiind duminică, la câteva minute înainte de a merge la biserică, n-am să pot răspunde pe măsura aşteptărilor tale. Dar, promit că o voi face curând. Fii binecuvântat tu şi casa ta!

      • Poate fi observat de la distanţă faptul că şi tu ţi-ai înmuiat intelectul în curentele acestei ştiinţe.
        Eu am fost mai mult un degustător ; am gustat din mai mulţi autori cîte ceva.
        Dar , deşi aveam calitatea de bun degustător , totuşi eram surprins de faptul că , pe la examene , primeam la această disciplină numai note de 10 ! 🙂
        Îţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase şi binecuvîntate oferite !
        Aceeaşi binecuvîntare ţi-o doresc ţie şi familiei tale !

    • Interesant acest mod de explicare.Dar totusi s-ar putea ca sa batem o toaca invizibila si sa sunam in din fluierul piciorului.Dumnezeu vorbeste,in schimb noi nu avem capacitatea sa-l auzim pt ca inca suntem in carne.Ca sa poata discuta cu noi se pare ca trebuie sa ia un chip omenesc.In apocalipsa spune ceva despre tunetele care au facut sa se auda glasul Lui.Cat timp suntem in acest trup muritor, inchisi in aceasta cutie,ramanem limitati la cuvantul Lui scris , asa cum a fost dat in original.De multe ori noi vedem decat efectul lucrarii Sale, dar aici nu vom reusi niciodata sa intelegem modul de lucru al lui Dumnezeu.Sunt totusi curios sa aflu cum vorbea Dumnezeu cu Moise gura catre gura. Cum striga sangele lui Abel razbunare, cum prooroceau vechii profeti.

  20. marinelblaj zice:

    Gabriel, s-ar prea putea ca ideile de mai jos să nu fie un răspuns direct, ci unul indirect, la felul în care încerci tu să pătrunzi sensul vorbirii şi tăcerii lui Dumnezeu. Dar, poate, înainte de a analiza cele spuse de tine, dă-mi voie să-ţi aduc în atenţie un mod mai simplu de a încercă să privim lucrurile. Deci…
    Ceea ce ne este nouă foarte greu, dacă nu imposibil, este să disociem noţiunile de sunet, tăcere, vorbire, de actul anatomic al auzirii. Ca fiinţe spirituale ce suntem, deşi încă în carne, cred că avem prin creaţie capacitatea de a auzi şi altfel. Capacitate pe care am pierdut-o prin ruperea de „modelul primar” şi, ulterior, lipsă de exerciţiu. Felul în care, uneori, ai senzaţia că auzi bătaia aripilor unui fluture, s-ar putea să nu fie doar o senzaţie. Ceea ce ne împiedică, mi se pare, să conştientizăm auzirea aceasta sunt anumite „setări” ulterioare ale procesului auzirii. Suntem, oarecum, în situaţia copilului care încă nu percepe şi nici nu pricepe tridimensionalul, drept pentru care nu ştie să se folosească de el.
    Îmi este greu, de exemplu, să-mi imaginez că Dumnezeu umbla în grădină „în răcoarea zilei” fără să stea de vorbă cu Adam şi Eva înainte de căderea lor în păcat. Dar îmi este imposibil să îmi imaginez un dialog care a avut loc pentru că, în ceea ce mă priveşte, nu mai există acea relaţie care a existat între Dumnezeu şi om înainte de cădere. Pot astfel să deduc, prin raţiune, că relaţia este cea care a afectat modalitatea dialogului şi, în consecinţă, şi percepţia. Cred că, în baza aceluiaşi raţionament, Dumnezeu ne-a dat Duhul Său ca un fel de „interpret” al comunicării. Faptul că eu am senzaţia, cum spuneam, că aud bătaia aripilor unui fluture, se poate datora acţiunii Duhului, care „mă conectează” în baza unui alt „mecanism” la întreaga creaţie.
    Ceea ce numim „tăcere” din partea lui Dumnezeu s-ar putea să fie mai mult decât Raţiune (deşi niciodată în afara ei). S-ar putea să fie ROSTIRE, dar Dumnezeu aşteaptă ca noi să folosim „urechile” pe care ni le-a dat El, nu cele pe care ni le-a dat mama! Cineva ar putea obiecta că Dumnezeu ar tăcea inutil, în cazul în care noi nu ascultăm, dar aş argumenta că, în baza acestui raţionament, se cheamă că Dumnezeu şi cheamă oamenii la pocăinţă în mod inutil de vreme ce unii nu urmează chemarea!
    Cred că modul nostru de a raţiona este de fapt greşit. Şi faptul că încercăm să-L „adaptăm” pe Dumnezeu la acest mod de raţiune este la fel de greşit şi de sortit eşecului ca şi acela de a pătrunde Raţiunea Lui. Noi nu avem cum, în starea în care ne aflăm, fie ea şi de sfinţenie (aş spune „intermediară”, căci până la desăvârşire mai avem!), să mai vorbim cu Dumnezeu „cum vorbeşte un om cu prietenul lui” (vezi Moise, în Exodul). Comunicarea noastră cu El este estompată zilnic de multe alte comunicări. Ca unul care am trecut pe la „transmisiuni” în armată, nu îmi este greu să-mi imaginez tentativa de a asculta un semnal printr-o multitudine de „bruiaje”.
    Ori, în această stare, şi dacă am reuşi să prindem, cum spune americanul, „a glimpse” din ceea ce ar trebui să fie comunicarea cu Dumnezeu, rămânem, în cel mai fericit caz la nivelul unei abordări pur teoretice, care nu foloseşte la nimic, câtă vreme nu o putem folosi pentru transpunere în practică. Tocmai de aceea, cunoscând această incapacitate a noastră, cred că a ales Dumnezeu soluţia Duhului.
    Dar despre toate acestea aş vrea să revin mai târziu.
    Şi, apropo de „apropierea” mea de latura filosofică… Aş vrea să observi că mă străduiesc să simplific exprimarea, printre altele şi pentru că sunt convins că până şi între noi oamenii ne împiedicăm de multe ori de felul în care ne „proforisim” ideile, lucru care nu m-a împiedicat să-l înţeleg pe Kant (cât am putut la vremea respectivă), dar care m-a deranjat oarecum la epigonii lui…
    Îţi doresc multă binecuvântare şi… răbdare în a încerca să accepţi modul în care privesc eu lucrurile!

  21. marinelblaj zice:

    Am postat mesajul de mai sus înainte de a vedea postarea celuilalt Gabriel, dar cum ea este oarecum complementară celei scrise de Gabriel Băloi, se poate considera ca fiind adresată amândurora. La fel şi bincuvântările din final! 🙂

  22. O sa incerc sa vin cu cateva texte biblice ca sa arat de ce nu este bine ca sa ne asociem ideile noastre pamantesti(intelepciune pamanteasca) ca fiind parte din planul Lui Dumnezeu.
    Discurs Iov -Dumnezeu:
    Iov 38:2 Cine este cel ce Îmi întunecă planurile, prin cuvântări fără pricepere?
    Iov 41:10 Nimeni nu este atât de îndrăzneţ ca să-l întărâte. Cine Mi s-ar împotrivi în faţă?
    Iov 42:3 Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile? Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni, care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep.
    Iov 42:5 Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut.
    6 De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.
    Iov 42:7 După ce a vorbit Domnul aceste cuvinte lui Iov, a zis lui Elifaz din Teman: Mânia Mea S-a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-aţi vorbit aşa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.( ce vorbise Iov asa de drept despre Dumnezeu? Mai degraba Dumnezeu cred caci il cantarise pe Iov si vazandu-l un om neprihanit, desi ca avusese indraznala sa-L infrunte pe Dumnezeu, l-a socotit drept. Pe cand ceilalti faceau ce facem si noi adeseori. Ne dam drept atotstiutori crezand ca Ii face un favor lui Dumnezeu.(Uza)

    Vedenia lui Isaia. Isaia 6: 1-10
    1 În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.
    2 Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau.
    3 Strigau unul la altul, şi ziceau: Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!
    4 Şi se zguduiau uşiorii uşii de glasul care răsuna, şi casa s-a umplut de fum.
    5 Atunci am zis: Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!
    6 Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar.
    7 Mi-a atins gura cu el, şi a zis: Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!
    8 Am auzit glasul Domnului, întrebând: Pe cine să trimit, şi cine va merge pentru Noi? Eu am răspuns: Iată-mă, trimite-mă!
    9 El a zis atunci: Du-te şi spune poporului acestuia: Într-una veţi auzi şi nu veţi înţelege; într-una veţi vedea, şi nu veţi pricepe!
    10 Împietreşte inima acestui popor, fă-l tare de urechi, şi astupă-i ochii ca să nu vadă cu ochii, să n-audă cu urechile, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Mine, şi să nu fie tămăduit.
    Ar fi multe de scris, dar s-ar putea ca sa nu mai citeasca nimeni.
    Deci, de nu avem Duhul lui Hristos nu putem sa spunem nimic despre El,( nimic cu intelepciune lumeasca) caci Duhul Sfant este acela care ii descoperise lui Petru ca Isus era fiul lui Dumnezeu.(banuiesc ca Petru vorbise fara sa vrea, ) Nu putem sa facem voia Lui daca nu lucram dupa planul Lui. Prorociile vechiului testament nu pot fi interpretate dupa mintea noastra pt ca au fost scrise prin Duhul Sfant. Cum deosebim care are intelepciune de sus? :

    Deuteronom 4:6 Să le păziţi şi să le împliniţi; căci aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi şi vor zice: Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput! (ascultare si implinire a legile si poruncilor lui Dumnezeu)

    Proverbe 11:2 Când vine mândria, vine şi ruşinea; dar înţelepciunea este cu cei smeriţi.(inteleptul trebuie sa fie smerit)

    Proverbe 19:11 Înţelepciunea face pe om răbdător, şi este o cinste pentru el să uite greşelile.

    Iacob 3:17 Înţelepciunea care vine de sus, este, întâi, curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică (crestinul model)

    • Gabriel Dinca ,
      comentariul tău este , ca să spun aşa , un pic paralel cu ceea ce am scris eu ( asta în cazul în care te referi la comentariul meu ).
      Iar , pe lîngă alte subtilităţi pe care le-ai insinuat fără rost , dacă ai mai vrut să demonstrezi şi că , Raţiunea lui Dumnezeu , în Sine , proforiseşte , iar nu că absoarbe percepţia omului prin înţelegere (cu toate referinţele biblice pe care le-ai dat ) , atunci nu ai reuşit deloc.

      • Normal ca nu am reusit, ca nu aceela a fost intelesul mesajului. Dupa cum spuneam.Nu se poate ca noi sa discutam cu Dumnezeu in limbajul omenesc. Ca sa discute cu omul Dumnezeu a fost nevoie sa se faca ba din mijlocul furtunii, ba din sunetul tunetului.Dar s-ar putea ca toate acestea sa fie simbolistice. Insa totusi imi ramane o intrebare: cum a vorbit Dumnezeu cu Moise gura catre gura, cum vorbea Dumnezeu de pe munte cu Israel ca sa infricosat. Sa fi inteles eu gresit din ce am citit? Nu stiu la ce te referi cand ai spus ca am insinuat ceva.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.