Bloggingul se poate transforma într-un mecanism perfect de pierdere a timpului. Fără să vrei te poţi trezi ore în şir şi zile la rînd comentînd şi răspunzînd la comentarii, scriind orice gînduleţ care se gonflează chiar în momentul în care începi să îl ataci, căutînd zeci de minute după informaţii pe google. 

Mulţi blogări se trezesc cu familiia neglijată, cu sarcini de servici neîndeplinite, blogăreala devenind un fel de căpcăun care le mănîncă zilele şi nopţile. 

Poate că anume sugestii rezultate dintr-o experienţă de blogăr îmbătrînit între posturi şi comentarii v-ar putea ajuta pe unii dintre voi. Mai întîi cîteva afirmaţii:

1. Blogingul este totuşi un hobby, a second thought, are un loc inferior pe scara priorităţilor şi ar trebui să fie doar o oglindă sau o fereastră pentru alte activităţi din viaţa actorului principal, autorul de blog. Da, sînt şi blogări profesionişti, acela este un caz special şi nu îl aborbăm acum. Ghinionul cel mare este pe capul blogărilor amatori, care nici nu trăiesc din blogăreala, dar fac din această activitate o prioritate fără să-şi dea seama şi în felul aceasta îşi toacă timpul necesar altor activităţi. 

2. Comunitatea virtuală care se formează prin comentatori nu ţine loc de comunitate reală, de prieteni, de relaţii dezvoltate faţă către faţă. O astfel de comunitate poate fi o mare înşelăciune. Devine „addictive” datorită nevoii de comunicare, dar acest fel de comunicare are propria-i patologie. 

Acum cîteva sugestii practice:

1. Nu trebuie să răspundeţi chiar la orice comentariu. Nu orice comentator scrie ca să i se răspundă sau din nevoia de dialog. Comentatorii trebuie „amuşinaţi” rapid. Unii pot fi adevăraţi devoratori de timp şi energie. 

2. Nu trebuie să răspundeţi la comentarii atunci cînd acestea ajung şi utilitarul de email face pop-up. S-ar putea ca altcineva să dea un răspuns mai bun, mai inteligent şi mai informat din care să învăţaţi şi voi. Smerenia aduce cu sine şi econimisre de vorbe şi timp. 

3. Un post nu trebuie scris imediat ce s-a născut ideea. Poţi face un draft (eu am peste 100 de drafturi) pe care îl poţi lăsa să se coacă. Cînd vine sclipirea, poţi completa postul şi îi dai drumul. Dacă eşti pe maşină sau în călătorie, un reportofon te va ajuta să îţi păstrezi ideea. (Voi reveni cu alt post, scule de blogăr)

4. Pune un timp special în săptămînă pentru scris. Eu scriu de obicei lunea. Este cea mai relaxantă zi. Nu am cursuri, este duminica păstorilor, atunci scriu pentru toată săptămîna, cîte un post pe zi de obicei, şi le programez în funcţie de cîteva criterii personale. 

5. Lasă loc şi pentru „urgenţe”. Se poate întîmpla ceva pe scena politică, socială etc., evenimente la care trebuie sau poţi reacţiona în momentul în care apare ştirea. Asta necesită un buget suplimentar de timp. 

6. Un blog citit, adică peste 10 comentarii pe zi, peste 1000 de accesări pe zi, necesită circa o oră de întreţinere la 24 de ore. Asta înseamnă: şters, permis, răspuns, editat comentarii, plus ajustări la posturile principale (corecturi gramaticale, de expresie, link-uri noi etc.) Dacă treci de o oră pe zi ori ai prea multe comentarii la care trebuie să răspunzi, ori te intinzi prea mult la răspunsuri. De obicei îmi aşez această oră dimineaţa sau seara sau o împart în două. Uneori timpul acesta se prelungeşte, dacă răspunsul la comentariu implică informare, dar nu-i mare criză pentru că atunci eu sînt primul care îmi trag foloasele. Un blog necitit poate sta în linişte şi îţi dă mult timp pentru a citi tu ca să ai ce spune. Ei, aici este altă problemă: oricine trebuie să îşi facă blog?

7. Pune o zi de-o parte fără blogging. Eu nu mă agit spre blog Duminica. Duminica este ziua Domnului, ziua bisericii, ziua unei altfel de părtăşii şi a unei altfel de comunităţi.

8. Dacă ai mai multe bloguri, încearcă să renunţi la unele pentru a dedica timpul unui singur blog, altfel timpul este trecut printr-o sită care îl va sfîşia fără multă utilitate. Mai mult de un blog deja este o pierdere orgisiacă de timp. 

9. Alege acele tipuri de postări din care poţi cîştiga şi tu fie informaţii, fie reacţii, feed-backs etc. Eu postez unele chestiuni care fac parte din lucrări mai mari, iar reacţiile cititorilor mă ajută să îmi reglez tirul. Alte postări sînt destinate propriei mele dumiriri în chestiuni politice, economice etc. Fac pe „deşteptu” ca să fiu contrazis. Specialistul este provocat şi îmi răspunde cu informaţii clare, bune, sigure, iar eu, ca un egoist irecuperabil sînt primul cîştigat, pe lîngă ceilalţi comentatori. 

10. Expediază rapid sau pune la spam mîncătorii de timp. Există o specie de comentatori agresivi, care apar pe toate blogurile, sînt omniprezenţi, ştiu de toate, au un limbaj de mahala, sînt provocatori, aruncă o piatră de nebun pe care zece înţelepţi se chinuie să o scoată. N-am probleme să trimit la spam astfel de personaje intoxicante. Cu cît se păstrează mai curată atmosfera, cu atît comentatorii ceilalţi, mai timizi, dar mai informaţi, mai simţiţi, vor avea mai mult spaţiu de comentarii informate, care te salvează pe tine de timp pierdut cu repararea prostiilor şi ştergerea înjurăturilor. 

11. Scrie pe blog ceea ce oricum lucrezi, bucăţi de articole, materiale pe care le foloseşti în propria profesie. Poţi, în aceste fel, să creezi un fel de blog de nişă. 

12. Blogul ar putea fi un loc în care să iasă la suprafaţă alte preocupări, alte hobbies, pentru care oricum dai timp. Foloseşte blogul pentru a te perfecţiona în alte domenii şi pentru a-ţi hrăni alte hobiuri. Pentru mine chitara este un hobby vagon pentru locomotiva, care este blogul în sine. În acest fel salvez o grămadă de timp. 

Mai sînt şi altele, dar unele sînt „secrete profesionale” 🙂 , iar pentru altele n-am vrut să dau timpul, din pricina faptului că am alte priorităţi. Poate mai scap cîte ceva la comentarii  🙂

Eu îmi măsor timpul cu un tabel în care îmi notez fiecare oră din cele 168 pe care Dumnezeu ni le dăruieşte. Dacă timpul dedicat blogului se umflă prea mult, atunci o las mai moale şi cu postările şi comentariile, deşi ispita este mare. Aşa se explică unele tăceri mai lungi la comentarii  sau întreruperi temporare din ritmul postărilor. Timpul este un dar nepreţuit din partea lui Dumnezeu. Există fabrică pentru orice, dar timpul nu îl poate produce nimeni şi nu-l putem cumpăra de nicăieri. Bloguri sînt şi vor fi, mii şi mii, dar minutele noastre sînt limitate, orele sînt puţine, zilele vor avea sfîrşit şi toate acestea se adună în anii vieţii noastre, care nu merită risipiţi.