Disciplinele spirituale – VI. Disciplina slujirii


sursa imaginii

fiecare dintre voi să slujească altora

1 Petru 4:10

Supunerea smerită condiționează slujirea autentică. Din nou, nu avem mai bun exemplu decît în Isus Cristos, Domnul și Învățătorul. În capitolul 13 din Evanghelia după Ioan există două planuri: planul văzut și planul nevăzut. Dacă rescriem textul, păstrînd doar elementele vizibile, se vede că Isus S-a ridicat de la masă, s-a dezbrăcat de hainele Sale, Și-a încins mijlocul cu un ștergar, precum făceau robii, a luat un lighean și a spălat picioarele fiecăruia dintre ucenicii Săi, inclusiv lui Iuda. Dincolo de perdeaua realităților văzute, există o țesătură a intențiilor, motivațiilor, scopurilor care n-au fost rostite, dar au fost gîndite de Mîntuitor și care ne sunt descoperite în text.

Înainte de praznicul Paștelor, Isus, ca Cel care știa că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl și fiindcă iubea pe ai Săi, cari erau în lume, i-a iubit pînă la capăt. În timpul cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gîndul să-L vîndă, Isus, fiindcă știa că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mîini, că de la Dumnezeu a venit și la Dumnezeu Se duce, S-a sculat dela masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ștergar, și S-a încins cu el. Apoi a turnat apă într-un lighean și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins.„ Ioan 13: 1-5

Isus a știut și a iubit. Știa că I-a venit ceasul, știa că trebuie să plece, știa de unde vine, unde se duce, știa că Tatăl i-a dat în mînă toate lucrurile, știa de unde a venit, unde se duce, știa cine este și i-a iubit pe ai Săi pînă la capăt și capătul a fost între ștergar și cruce. Poate fi uneori o alegere mai grea slujirea decît martirajul. Evanghelia ne devoalează și ”de ce-urile” și ”pentru ce-urile” slujirii, motivațiile din cauza cărora și scopul pentru care a slujit Isus.

Ne putem afla în situația în care slujirea noastră este vizibilă și apreciată, dar putem sluji dintr-o inimă plină de resentiment sau mîndrie, pentru obiective care țin de vizibilitate și imagine. De aceea slujirea creștină după model cristic pune atît de mult accent pe ceea ce este în inimă, slujirea fiind într-un angrenaj de roți dințate ca într-un mecanism de ceas. Cele două discipline care urmează, slujirea și sărbătorirea, sunt precum acele ceasornicului pe care le vedem, dar acestea sunt mișcate de studiu, stăruință, solitudine, simplificare și supunere.

Din păcate în mediile evanghelice numim slujire numai ce se întîmplă în față, pe estrada corului, fanfarei, orchestrei, grupei de cîntăreți sau la amvon. Chiar și arhitectura sălilor noastre ne îndeamnă la o astfel de gîndire. Sala este fracturată în două, între cei din față și cei din sală. Avem stalul cu balconul (în unele cazuri) unde stau consumatorii de programe și ”în față”, pe o ridicătură, unde stau prestatorii de servicii publice religioase. O eclesiologie defectuoasă stă în spatele acestui mod de gîndire. Biserica, în concepție protestantă, nu reprezintă un loc la care te duci, o clădire în care intri. Credincioșii înșiși sunt Biserica și unde se mișcă aceștia este Biserica, Duminică de Duminică aceștia se adună să se închine într-o liturghie a bisericii locale, dar Biserica este și se petrece de Duminică pînă cealaltă Duminică, ca într-o respirație comunitară, cu inspirația sărbătoririi și expirația slujirii. Astfel slujirile trebuie să se întîmple permanent, ziua și noaptea, 24 de ore a cîte 7 zile.

Apostolul Pavel folosește metafora Trupului, care nu trăiește doar 5 sau 7 ore pe săptămînă, după care colapsează, ci trăiește permanent în slujire și sărbătoare.

Și El a dat pe unii apostoli; pe alții, prooroci; pe alții, evangheliști; pe alții, păstori și învățători, pentru desăvîrșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, pînă vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos; ca să nu mai fim copii, plutind încoace și încolo, purtați de orice vînt de învățătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în mijloacele de amăgire; ci, credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Din El tot trupul, bine închegat și strîns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, își primește creșterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părți în măsura ei, și se zidește în dragoste.” Efeseni 4: 11-16.

El a dat daruri Bisericii, Trupul și Mireasa Sa, pentru zidirea Trupului, pentru înfrumusețarea Miresei. Miza este una cristologică … să creștem în credința, cunoașterea lui Cristos, să ajungem la înălțimea staturii plinătății lui Cristos, să creștem ca să ajungem la Cel care este Capul, Isus Cristos. Către El, din El, pentru El …

Astfel, dacă toți suntem mădulare în Trup, nu există niciun mădular inutil, fără lucrare și fără slujire. Din păcate forța centrifugă a ideii că numai cei din față pot sluji și că ceea ce se întîmplă în afara spațiului și timpului liturgic nu este slujire îi aruncă pe cei mai mulți în afara slujirii. Din această pricină Biserica este aproape invizibilă în piața publică, este absentă față de nevoile societății, pe care numai Ea le-ar putea împlini, este cu surdă și mută față de cei pe care ar trebui să îi asculte și să le vorbească.

Pe lîngă slujirea eclesială, este uitată slujirea publică, profesională, despre care Biblia are, de asemenea de spus, socială: ”Orice faceți, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Coloseni 3:23) și ”Faceți toate lucrurile fără cîrtiri și fără șovăieli,” (Filipeni 2:14). Aceasta este o altă cauză a lipsei credincioșilor din spațiul public sau … dacă tot sunt acolo prestează mediocritatea. Lipsa excelenței în lucrurile făcute, treaba de mîntuială, superficialitatea ne vin pe linie genetică și presiunea este foarte mare. Abia cînd suntem transformați complet de Evanghelie înțelegem faptul că slujirea noastră creștină înghite și modul în care ne facem profesia și modul în care ne raportăm la Cetate.

Citește mai departe AICI pe Edictum Dei

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Articole. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.