Tocmai m-am întors dintr-o călătorie în care am petrecut cîteva ore cu doi lutieri care construiesc violoncele, maestrul Nagy Bella, la final de carieră, cu experiența sutelor de violoncele pe care le-a făcut, și Marius Francisc Gyorgy, la început de carieră, dar de un talent despre care se va mai vorbi.
Lumea violoncelelor este pasionantă, a celor noi și a celor vechi. Iată două povești despre cele vechi.
…………….
Violoncelul este una dintre noile mele pasiuni vechi. În sfîrşit anul trecut am reuşit să îmi „fac rost” (ce largă expresie din punct de vedere semantic şi acest… „a face rost”, se mişcă între rostul lui Noica din Cuvînt împreună despre rostirea românească pînă la limbajul şmecherilor din tîrg, care fac rost de tot ce vrei)… deci… mi-am făcut rost de violoncel.
Cînd ne-au călcat hoţii anul trecut, ne-au prăduit toată casa. Au răscolit absolut totul. Ca să basculeze tot dintr-un dulap hoţul, un tip de 190 cm şi 130 kg, a trebuit să stea călare pe violoncel peste eclisă. Ar fi putut să îi dea un şut, ar fi putut să îl arunce cît colo, să îl spargă. Nu l-a spart, domle! Tot respectu… !
Via Camelia C. mi-a ajuns un video care vorbeşte despre relaţia dintre Amati şi Stradivari, dar nu despre viori. Violoncelul Amati este superior, din cîte se pare, violoncelului Stradivarius. Stradivari a reuşit la viori, Amati a creat şi instrumente extrem de bine articulate şi ca sunet şi în privinţa construcţiei. Lemnul? Să ai un spate dintr-o singură bucată şi să nu se crape după atîta amar de ani?
Să vedem:
Marius Cruceru 