Astăzi chiar autoarea mi-a semnalat un text care nu te poate lăsa netulburat.
Știm că una dintre definițiile prostului în spațiul românesc sună astfel: prostul moare de grija altuia.
Există o grijă autentică pentru celălalt (și cît de greu este să rămînem în aceea!), dar poate exista o grijă stoarsă, impusă, generată de cu totul alte mecanisme decît dragostea de aproapele, dragostea creștină revărsată din Isus. Cine dintre noi n-a trecut prin această tentație? Cine dintre noi, făcînd necesara introspecție înainte de fapta bună, nu și-a văzut capcana aceasta a sufletului! Cîți dintre noi n-am fost tentați să facem binele de dragul binelui, din dragoste de aproapele sau … de dragul nostru, pur și simplu pentru că ne-am simțit bine, contemplîndu-ne fapta. Ce pură stricăciune!
De asemenea, există grade ale prostiei: bun, bun, da prost de bun. Există o prostie nobilă a celui care sacrifică și se sacrifică pentru binele altuia. Dar există o formă a jegului de pe fundul sufletului ”omului din subterană”, care pare prost sacrificînd, dar își face calculele foarte bine. Nu pierde nimic! Numai cîștigă! Deci nu este prost în sensul de fraier, ci șmecher! Documentează fapta cu poze, cheamă presa la fața locului, aranjează coincidențele mediatice et c. Și aceasta este o mortăciune puturoasă a sufletului, deși în aparență este o faptă de invidiat. Informația, rețelele de socializare potențează astfel de fapte bune, aplaudabile.
Cum sună acum cuvintele Mîntuitorului: să nu știe stînga ce face dreapta! Discreția în grija pentru bolnav, în asistarea muribundului trebuie să fie virtute căutată cu sîrg.
Da … uneori pare că sacrificăm, pare că sîntem eroi, cînd de fapt sacrificiul pentru celălalt este o altă formă a perversității umane, ceea ce pare altruism este de fapt egoism de cea mai joasă speță. Mimînd compasiunea, mimînd sacrificiul, ne construim nouă înșine piedestal, ne hrănim orgolii, bifăm acțiuni caritabile pentru a șterge zapisul cu acțiunile condamnabile, care ne tulbură conștiințele sau, mai direct, pentru a cîștiga niște alegeri locale, de ce nu?
Moartea ne-a fascinat dintotdeauna, dar odată cu apariția rețelelor de socializare și modul în care se moare s-a schimbat! Trăim o schimbare de paradigmă în domeniul tanatologiei, fie aceasta științifică (cum bine arată Adela Toplean), fie aceasta vulgară, populară, pe care eu o cunosc mai bine din parohii (și despre care vorbesc în această scurtă introducere la textul extrem de dens al dînsei).
”Nu se mai moare pe furiș, pe rușinate”, ci facem spectacol din moartea în sine, selfie cu mortul, și chiar ne împopoțonăm cu grija pentru muribunzi și moarte ca să trăim mai comod, achiziționînd astfel un capital de respect nemeritat de altfel.
Textul Adelei Toplean este o bună așezare cu privire la stadiul problemei, un text lucid și aspru, pentru cei care au urechi de auzit și ochi de văzut, pentru cei care doresc să își analizeze lăuntrul motivațional și să despice cu bisturiul fin motivațiile preocupărilor pentru moarte și muribund.
Citește în continuare →
Poţi trimite mai departe asta:
Marius Cruceru 
