Iată și deznodămîntul în legătură cu premiul pentru concursul de microeseuri. 

Ultimele zile au fost destul de frămîntate pentru mine. Am încercat să nu jignesc pe nimeni, să nu fac nedreptate nimănui, să nu dezamăgesc pe nimeni. Este imposibil.

După cum știți deja, am avut ceva evenimente generate de un regulament mult prea generos (vina mea!) și, din această pricină, mult prea relaxat în interpretare. Iată rezultatele de joi seara:

Screenshot la 23.59

Screenshot la 00.00

După lungi discuții cu cei implicați, unii participanți și unele votante, am ajuns la următoarele concluzii și fac următoarele precizări:

1. Nimeni nu a fost DESCALIFICAT în niciun fel, pentru că nimeni n-a făcut ceva lipsit de fair-play sau etică pe tot parcursul acestui … așa zis … concurs. Aș dori să se înțeleagă acest lucru foarte bine. Eu nu am descalificat pe nimeni.
2. Da, s-a observat o creștere anormală în dreptul a două eseuri. Autorii lor au spus că se retrag de bună voie și cu bună învoire din competiție. Cauza? Și-au motivat apropiatele să voteze în cunoștință de identitatea lor, și în necunoștință (adesea) de celelalte eseuri (adică n-au mai citit totul și s-a votat la nume, nu la text). Astfel votul n-a mai fost cu totul obiectiv.
3. Imediat după numirea cîștigătorului, Eseul 4, și autorul acestui eseu m-a informat că a mers și el ușor alături de drumul cel mai drept spre premiu. Publicase eseul cu 3 zile înainte pe blogul personal. Este adevărat că această procedură n-a influențat dramatic parcursul eseului, blogul fiind destul de nou și cu destul de puțini abonați, dar nu putem considera că n-a avut niciun efect asupra votării finale, mai ales că ceea ce am pretins celorlalți candidați a fost tocmai anonimitatea.
4. În aceste condiții și după multe deliberări, discuții pe privat cu cei implicați, discuții  care mie mi-au folosit foarte mult și am ajuns să apreciez sensibilitatea, onestitatea, transparența, bună cuviința, dorința de a urma calea cea mai bună …
5. … și după intervențiile extrem de utile ale blogeriței  Camix, profesoară de litere, (vedeți comentariile ei … ) am hotărît eu, da, în primul rînd eu, alături de cîștigătorul declarat, autorul eseului cu nr. 4, ca …
6. Premiul să fie transferat totuși către eseul nr. 9, eseu care (fie într-un fel, fie în altul) oricum are cele mai multe voturi, dar nu acest aspect este cel mai important, ci faptul că autorul acestui eseu a venit primul și din proprie inițiativă la mine și mi-a spus că s-ar putea să fie o problemă legată de voturile către eseul său. ”Am motivat mai multe prietene să voteze în dreptul eseului meu și nu cred că acestea au mai citit și celelalte eseuri”. Acest fapt a fost apreciat de mine în primul rînd, apoi de cei care au fost implicați în decizia finală.
7. Da, admit, regulamentul n-a fost clar și precis. Am lăsat multe lucruri la înțelegerea celor care au participat. Dar cred că în acest fel respectăm spiritul unei astfel de  experiment.

Eseul 9 își luase gîndul de la premiu, după ce am discutat despre retragere. Sper că va fi o surpriză plăcută pentru el. Oricum uneori cea mai mare povară este să primim tocmai lucrurile pe care le-am dorit foarte mult. 🙂

LATER EDIT: după comunicarea acestei hotărîri, reacția autorului acestui eseu mi-a confirmat încă o dată că am luat decizia cea mai bună!

Tuturor celorlalți participanți, autori ai eseurilor, le ofer sesiuni gratuite de tras cu arcul, pe cînd vor ajunge în Oradea. Astfel sper să ne împrietenim mai mult și să ne bucurăm de cea mai mare achiziție a acestui concurs: relațiile. Oricum în anul acesta estetica literară nu prea a avut de cîștigat, dar a avut de cîștigat caracterul, bărbăția, onestitatea, transparența.

Sigur, pot fi discuții interminabile și despre această decizie. De ce nu am suspendat complet concursul, de ce nu am dat premiul celor care erau imediat următorii, la egalitate eseul 1 și 5 et c.

Sînt mai multe argumente, dar oricum nu sînt destule pentru astfel de situații în care pasiunea, emoțiile, competitivitatea sînt implicate. Am considerat că toată lumea primește în acest fel cea mai importantă lecție din toată povestea asta și în felul acesta toți sîntem cîștigați.

Ce am apreciat pe tot acest parcurs?

Arcurile sînt încovoiate, strîmbe, dar putem încă să găsim caractere drepte, chiar și atunci cînd apar erori, greșeli, abateri, neatenții. Încă este speranță pentru această generație și mă bucur că pentru o vreme sînt în mijlocul lor, profesor fiind.

Felicitări tuturor celor implicați. Mulțumesc în mod special autorilor următoarelor eseuri: eseul 10, pentru maturitatea deosebită a abordării, eseului 4, pentru modul în care și-a înțeles și administrat apoi ”abaterea”, eseului 1, pentru relaxarea abordării și modul în care a fost gata să renunțe în favoarea unei alte soluții, și lui Camix, pentru toată implicarea în analiza estetică-tehnică a eseurilor.