Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Dar, dragostea aia cine-o defineste? 🙂 mie asa imi vine, asa simt i-o sa iubesc … serios? Cu care dragoste iubesti, cine ti-o definit dragostea (stim ca inima omului e rea si deznadajduit de inselatoare) si de ce iubesti, ce te-o motivat sa faci asta? Asa de cunoscut imi suna expresia din lumea lgtbqțăîșprț.. noi ne iubim, nu gandim. Ne toleram, ne acceptam asa cum suntem, denaturam totul si confiscam semantica oricarui cuvant ce vine de sus. Scuze, am vrut sa zic ca pervertim.
Prea putini Sproul-i in lumea asta 😐 si din ce in ce mai putini care s-o spuna clar in vazul Bisericii si apoi in al lumii seculare 😐
Ai văzut? Cum să te bagi în sufletul omului, dacă lui i se pare că este sticlă și își face duș cu grijă ca să nu se spargă…. ce treabă ai tu. 🙂
Pai ma bag daca pune intrebari, face afirmatii, ma afecteaza pe mine si pe copiii nostri .. daca pune intrebarea sa se astepte la raspuns. Pentru ca ceea ce cred ma defineste, imi da calea si tinta de urmat. E foarte importanta doctrina, sa fie dreapta si nu stramba. Si e cu atat mai importanta sa fie scrisa pentru ca traim in vremurile tiparnitei. Nu se mai memoreaza, nu se mai recita cu voce tare, nu se mai practica ucenicia si invatatura din tata in fiu. Sticla sa fie atunci 🙂
Exact! așa este! tocmai pentru că ce spun ceilalți mă afectează și îi afectează pe cei dragi mie, mă voi lupta pentru ca ceea ce spun alții să fie în conformitate cu adevărul.
Un mic comentariu : am observat, oricum, în bisericile baptiste nu o tendință, ci un mod constant, parcă impus, de a privi toate lucrurile din perspectivă baptistă.
Să-mi fie cu iertare, dar Isus nu a chemat la baptism, oricât de consistent și definitoriu ar fi cuvântul pentru un creștin. Aud cam des întrebări pe la amvoane : „Ce trebuie să facă un baptist?” sau, mai grav, „Ce spune credința baptistă? Cum trebuie să acționăm în cutare situație conform credinței baptiste?” Te pomeni că baptismul o fi inventând creștinismul…
Iertare, dar îmi e silă… silă creștină…
P.S. Nu sunt baptist, slavă Cerului, sunt un simplu creștin…
știți cum este asta cu eu sînt un simplu creștin?
ceva de genul: eu sînt un simplu om!
hmmm, da, și eu și dvs. sîntem OAMENI, dar avem condiționări diferite
eu sînt un om,
dar sînt bărbat,
dar sînt crescut ca orfan,
dar sînt soț,
sînt tată,
am 48 de ani,
am o anumită educație,
am tot felul de condiționări, nu?
așa că voi comenta o naștere din punctul de vedere al unui bărbat (deși am eliminat cîteva pietre totuși… )
voi comenta tinerețea, din perspectiva unuia care tocmai am părăsit-o,
voi comenta căsătoria din perspectiva soțului,
voi comenta copilăria din perspectiva tatălui,
dvs. doriți să îmi spuneți că nu aveți niciun fel de condiționări și presupoziții hermeneeutice asupra realității.
ei,uite pe asta nu o gust, nu din greață, ci din știință, și pentru că probabil am mai multă experiență cu realitatea decît dvs.
În rest putem fiecare dintre noi să ne expunem naivitățile și proiecțiile de tip wishful thinking, dar mă tem că nu prea ajută la înfruntarea cu viața.
deci… voi comenta ca un creștin cu anumite condiționări, sînt la a patra generație de baptiști.
Simplu, prin sîngele meu curge un anumit adn spiritual.
Și la dvs. la fel, nuami că nu recunoașteți.
Hermeneutica realității… îmi sună lejer paradoxal. Și nu, nu percep sudura asta ca pe o metaforă. Cât despre percepția realității, da, există în noi o doză signifiantă de hermeneutică și de, dacă îmi permiteți, subiectivism (fie el și cultural).
En tout cas, cum ar zice francezu’, naivitățile sau dezirurile, scopurile sau aspirațiile (produse ale rugăciunii, și niciodată expuneri) sunt născute din realitatea trăită, simțită în carne vie, și nu interpretată, hermeneutizată (dacă îmi permiteți). Și, oh, cum ajută!…
La drept vorbind, toți avem un adn spiritual (ca să continui în aceeași imagine), n-aș putea să neg nicio secundă. Timpul și statutul nu-mi permite să continui.
Doar o să închei spunând că da, sunt un creștin simplu, dar nu simplist. N-am nevoie de prea multe rituri și etichete. La porțile cerului nu va sta uniunea nu știu cui…
Har și pace! (har este, pace – să facem).
P.S. : Kafka zicea parcă cum că scrisul eliberează… la experiența mea puțină, presupun că toți scriitori, „scriitorii” sau artiștii (pictori, poeți, arhitecți) se dezlănțuie… Poate că cei mai experimentați pot să confirme. Un semi-doctorand nu prea știe ce-i cu viața asta…
1. presupozițiile hermeneutice nu se măsoară cu doza sau cu kilogramul. Le ai pur și simplu, ești încărcat de ele și cînd nu crezi. Cea mai mare prostie a fundamentalistului este să creadă că el nu are o hermeneutică.
2. în orice caz, vorba românului, ”scopurile și aspirațiile … produse ale rugăciunii” (asta îmi sună a literatură de culoare roz, îmi scuzați franceza), născute din realitatea trăită, păi toți trăim realitatea asta în carne vie, cum spuneți dvs. și toți interpretăm realitatea asta în carne vie. Am trei copii pe lumea cealaltă. Credeți-mă că și aceste trei evenimente trebuie INTERPRTATE. ȘI ELE TE INTERPRETEAZĂ PE TINE.
3. da, la drept vorbind toți avem adn spiritual, pe care trebuie să îl recunoaștem, să îl admitem și să fim conștienți că toți avem ochelarii crăpați. de aceea oamenii au dungi pe obraz. Mie timpul și statutul m-au obligat astăzi să țin trei examene de disertație și licență. Dar tot mi-am făcut timp să vă răspund 🙂
4. Nu, nu sînteți un creștin simplu. Și pentru că pur și simplu v-ați aliniat împotriva numirii mele de baptist. V-ați definit prin contrast. Dacă erați așa de generoasă, nu vă păsa de asumarea mea identitară. Dar ați ținut cu orice preț să vă afișați ”greața”, vă citez, în dreptul angajamentelor mele eclesiale. Asta v-a aruncat automat într-o tabără, că vreți să o recunoașteți sau nu. tabăra celor cărora le este greață de ”baptiști”.
5. un doctorand este un doctorand, simplu. sufixul nd, provenit din latinește, oricum arată că sînteți într-un proces.
Dorința dvs. de epatare prin jocul cu lexemele va înceta la cam 4 ani după ce vă veți fi făcut doctor. Vă garantez 🙂 Spor la scris și la cîștigarea ”statutului”. Pentru asta vă trebuie ”timp” 🙂
Numai bine!
Tocmai de asta zic că nu-mi permit să continui… Și-mi voi afișa si exprima sila pentru etichete și titluri în continuare. Dumnezeu nu ne-a chemat la etichete și nici la vreun statut, afară de cel de a fi creștin cizelat. Chiar având deja doctoratul.
Atât cât pot, încerc să-mi trăiesc bine viața. Asta înseamnă că nu vreau să fiu flecar. Mi-e teamă de ce pot spune – de asta am nevoie de timp : să îmi măsor cuvintele. Și asta durează. Iar statutul pe care îl am se numește de om înțelept care nu-și pierde timpul cu inutilității. L-am irosit destul…
Fiecare are în față etichete sau poziții înalte. Eu le-am lăsat de ceva vreme când am remarcat că smerenia e infinit mai benefică: și mie, și oamenilor.
Încă un mic cuvânt : literatura roz n-am studiat-o. O văd la fetițele care expun pisici și cafele. Sau care ne vorbesc de beneficiul psihologiei induse. Am studiat, în schimb, romantismul. V-aș clasa în categoria realisticilor, poate chiar al naturaliștilor și v-am asemui cu Zola. Eu am rămas în spate cu Lamartine și Hugo, romantici incurabili. De unde și aspirațiile care uneori, sunt nefezabile. Și vor exista atât timp cât Domnul va hotărî (v-aș putea asemăna cu mulți scriitori din literaturi: din cea americană, din cea engleză, din oropsita noastră literatură română, din literatura cehă și, dacă mă chinui să îmi aduc aminte, și cea rusă. Iar eu mi-aș găsi și mie un echivalent. Romantic.
Să vă binecuvânteze Dumnezeu să fiți o sursă dulce de apă! Să ne săturăm toții bucuroși din ce ne dă El prin canalul prin care a hotărât să-Și trimită Cuvântul.
Să fiți bine!
1, DA, sînt de acord cu prima dvs. afirmație. Marele Păstor și-a chemat oile pe nume, nu pe titluri, vorba unui coleg pastor mai bătrîn.
2. sînteți fericit/fericită, dacă ați ajuns la smerenie și sînteți și conștientă de asta. eu, de fiecare dată cînd cred că am ajuns-o, fuge iar de mine, cînd cred că am achiziționat-o, iar îmi scapă printre degete, ca un pește ud.
3. Da, probabil, dacă încercați să mă încadrați literar (ce companie aleasă mi-ați oferit 🙂 ) eu sînt undeva în zona penumbroșilor cinici.
4. eu sînt, din păcate, uneori o sursă de apă amară, dar și acelea erau bune la ceva. Erau ape medicinale.
Vă mulțumesc pentru cuvintele bune!
Fiecare merge cum crede, în privința hermeneuticii. După propria-i filosofie (cât sau cine are). Nicidecum impusă de vreo sentință definitorie a nu știu cui. Fundamentalismul are, da, o hermeneutică. Realitatea, pe care, chinuit, l-aș sinonimi (pot?) cu „fundamentalism” are o nuanță de „actual”, un iz de „se întâmplă pentru că trebuie”, iar tot ce se termină în -ism (că tot pomeneam de sufixe și prefixe), îmi sună a știință de pe vremea lui Marx. Eu n-am 48 de ani, am cu 20 de ani puțin mai puțin (dar vârsta nu aduce decât riduri, în perspectiva mea. Înțelepciunea și știința când o lăsăm să vină și când o căutăm. Dumneavoastră ieșiți din ecuație : avem harul de a avea în România un predicator, evanghelist, orator, învățător, păstor (nu știu unde să vă încadrez) educat la școli înalte și cu o meserie pe care nimeni nu o prea prestează. Poate Papahagi. Nu știu de Baconschi.)
Așa că mergem după filosofiile bune, și, unde n-avem aceeași părere, Dumnezeu ne va lumina. Dacă o va considera necesar.
La bună vedere!
Aici v-aș contrazice la o singură afirmație. Deocamdată judecați astfel: ”vîrsta n-aduce decît riduri”.
Din fericire aici vă pot survola epistemic. Eu am fost unde sînteți dvs., la 28 de ani (și nu m-aș întoarce niciodată acolo, n-am niciun regret de îmbătrînire – o degust ferice), însă dvs. n-ați ajuns unde sînt eu. Veți vedea! este ascendentul de care eu mă bucur în raport cu dvs. ca să vă spun că veți descoperi multe minunății de-a lungul următorilor 20 de ani, pînă mă veți ajunge.
Vă veți aduce aminte de ce v-am spus. Îmbătrînirea vine cu multe multe multe lucruri extrem de frumoase.
A îmbătrîni este un mare har, pe care mulți dintre pacienții noștri de la Hospice nu îl au. Mor de foarte tineri.
Acum trei ani mi-am dat seama ce mare bucurie aduce viața lungă, dacă rămînem lucizi.
Vă mulțumesc pentru dialog și vă mai aștept pe aici cînd aveți timp și veți considera de cuviință!
cu respect,
mc
Pardon, inutilități* – graba „autocorectorului”