Continuare de aici.

2. Echiparea maşinii. Indiferent de stilul de condus este important ca maşina să fie înzestrată minimal cu acele echipamente care ne vor ajuta să străbatem drumul de iarnă. Cauciucurile de iarnă. Nenegociabil. Fără cauciucuri de iarnă este ca şi cum aţi pleca în sandale prin zăpadă. Nu aveţi nicio şansă. Lanţuri. Neapărat. Şi nu uitaţi să faceţi cel puţin o dată exerciţiul de a le pune pe maşină. Am văzut şoferi care îşi cumpăraseră lanţuri nepotrivite, pentru altă categorie de roţi şi stăteau şi se uitau la maşină în ninsoare. Acum există un altfel de înlocuitor de lanţ, un fel de material care seamănă cu o suprafaţă textilă şi care se montează mul mai uşor. Ştergătoare bune. Vasul cu apă umplut cu soluţie nediluată. Nu diluaţi cu apă, îngheaţă şi nu mai vedeţi nimic. Toată sarea amestecată cu noroi va fi pe parbrizul şi farurile voastre. Nu mai vedeţi nimic. Lopăţică de zăpadă şi voi reveni cu alte accesorii. Ah, să nu uit… nu mergeţi cu rezervorul pe golitelea… niciodată. Rezervorul trebuie să fie cel puţin jumătate. De ce? Dacă rămîi undeva la – 15 grade? Barieră, accident, defecţiune la sistemul de rulaj? Mori de frig, dacă nu părăseşti maşina. Dacă o părăsești, s-ar putea să nu mai găsești întreagă și plină cu lucrurile pe care le-ai lăsat, așa că … mai bine ieși cu plinul!

3. Echiparea şoferului. Este bine să fiţi echipaţi cu somn, cu odihnă. Condusul pe timp de iarnă este de două ori mai obositor şi la oboseală facem prostii. Condusul pe timp de iarnă înseamnă oprirea unor reflexe cum ar fi frînarea (trebuie să recurgi la frîna de motor), bruscarea volanului şi altele ca acestea. Este contraintuitiv. Dacă plecaţi obosiţi la drum şi pe noapte, riscurile de accident sînt duble. Ochelari de soare cu sticlă închisă. Zăpada este foarte deranjantă la retină şi te poate orbi la fel de tare precum soarele în apă sau în nisip. Ochelarii de soare sînt indispensabili pentru condus pe zăpadă, fie că bate sau nu soarele. Şi pentru că tot am vorbit de indispensabili… indispensabilii sînt indispensabili. Adicătealea, în traducere liberă… izmene. Ghete groase sau cizme, îmbrăcăminte de rezervă (eu tot timpul port un trening gros la mine, costumul de ski este ideal). De ce acestea? Dacă rămîneţi undeva în pană? Dacă este un accident şi staţi în coloană şi nu mai aveţi motorină sau benzină? Dacă ai accident și ești într-un șanț, în imposibilitatea de a te mișca, atunci mai bine este să ai ceva pe tine, să fii îmbrăcat. Geamurile sînt deja sparte, frigul intră în interior. Pînă vin salvatorii mori de frig, nu din cauza rănilor. De aceea, chiar dacă mașina încălzește bine, prefer să merg mai degrabă cu o geacă pe mine, decît în cămașă, cum am văzut pe mulți. Dar voi reveni la asta!

4. Alte accesorii. Puţini se gîndesc la acestea, dar eu am învăţat lecţia de la canadieni. Înţelepţi oameni la condus iarna. Au de mers sute de mile şi nicio localitate, viscol, zăpezi între care nu se mai vede şoseaua. Iată ce am învăţat de la ei. Întotdeauna să aveţi în maşina un kit de iarnă. Eu am un sac de armată plin cu lucruri din acestea: biscuiţi pesmet (rezistă şi doi ani acolo), doi saci de dormit, trusă de reparaţii, o lanternă foarte bună (ca a poliţiei americane, se găseşte şi la noi în comerţ, dar e scumpăăăăă), un cuţit foarte ascuţit, un topor (pentru tăiat lemne, făcut foc etc.), o brichetă şi material inflamabil de aprins focul (se găseşte la orice benzinărie), lopată de infanterie pliabilă (găsiţi cu siguranţă) şi, aici nu veţi ghici pentru ce trebuie: O LUMÎNARE DE BOTEZ. Nu ca să ne-o aşezăm în mînă la sperietura morţii, ci pentru altceva. În cazul în care rămîi blocat între Buzău şi Rîmnic, la Brăila, în vînturile şi viscolirile Dobrogei sau Bărăganului, atunci te închizi în maşină, aştepţi ajutoare, dar îngheţi pînă dimineaţă. O lumînare aprinsă într-un habitaclu obişnuit de maşină dă destulă căldură unui şofer deja îmbrăcat bine şi înfăşurat în doi saci de dormit. Dacă mai aveţi şi un săculeţ de nisip în amestec cu sare industrială, e chiar foarte bine.

5. Stilul de condus. Iarna se conduce calm, prudent, fără a citi sms-uri şi poşta electronică la volan 🙂 . Se foloseşte frîna de motor. Nu se bruschează volanul. Se ţine distanţă mare faţă de celelalte autovehicule. Nu se accelerează brusc, chiar dacă rămîneţi în zăpadă. Se face gheaţă şi mai mare, dacă acceleraţi şi nu mai ieşiţi de acolo decît traşi cu boii. Dacă se înţepeneşte maşina în zăpadă se porneşte în viteza a II-a, nu cu viteza I. Este o tehnică de ambreiaj care se învaţă cu timpul. La urcare se procedează cu răbdare. La coborîre nu se pune frînă. Dacă maşina începe să „danseze”, nu puneţi frînă bruscă. Parapeţii sînt duri, acolo unde există, unde nu există, găsiţi şanţuri, copaci şi alte elemente de decor, sau … cel mai grav …. pe contrasens. Nu-i indicat să le încercăm cu botul maşinii. Sînt neprietenoase. În general orice fel de mişcări de acest fel sînt toxice pentru oasele noastre. Dacă cineva merge bine în faţă şi deschide drumul cu nişte cauciucuri bune, cu suprafaţă mare de smulgere, atunci urmaţi-l fără să depăşiţi. Tirurile sînt excelente. Smulg zăpada, o aruncă şi lasă urme pe care se poate circula mult mai bine. De ce să deveniţi deschizător de drumuri tocmai voi? Lasăţi-i pe alţii să depăşească. (Aici românașul nostru nu se prea poate abține. Trebuie să fie tot timpul în față!) Vizibilitatea! Dacă aveţi faruri de ceaţă, este bine să le puneţi, ma ales pe ninsoare. Ascultaţi muzică liniştită. Concertele pentru Pian de Mozart în C şi Dm sînt ideale pentru condus iarna. 🙂

6. În caz de accident. Accidentele pe timp de iarnă aruncă maşina în locurile cele mai neaşteptate. Cea mai mare problemă este faptul că motorul se opreşte, lichidele din motor încep să curgă, dacă maşina este pe benzină şi nu este prevăzută cu automatizări care să întrerupă circuitele şi alimentările, primejdia de incendiu este foarte mare. Coşmarul cel mai mare este să ieşi în afara carosabilului, într-o rîpă sau în decor destul de departe de şosea, să fii blocat înăuntru şi să nu te vadă nimeni. Şansa de a muri îngheţat, dacă n-ai murit de la răni, este foarte mare. De aceea, două sfaturi. Cînd conduceţi iarna, nu conduceţi la cămaşă şi cravată. Dacă este un drum periculos, mai bine daţi mai jos căldura, dar păstraţi geaca pe voi, nişte izmene nu sînt o ruşine pe sub pantaloni, şi pantofii pot fi înlocuiţi cu cizme călduroase. Aşa veţi putea rezista mai bine. Al doilea sfat: telefonul mobil este bine să fie agăţat undeva în faţă, nu pe lîngă corp sau în vreun sertăraş în care l-aţi găsi destul de greu. De obicei eu îl pun cam unde se pune „satelitul”. Dacă se întîmplă ceva şi mai sînteţi conştienţi, primul lucru pe care trebuie să îl căutaţi, după ce v-aţi asigurat că toţi ocupanţii maşinii sînt cît de cît în regulă, este telefonul mobil pentru 112. Dacă sînteţi într-o zonă fără semnal, 112, din cîte ştiu eu, merge oricum. Cea mai urîtă situaţie este să fiţi la ora 3 noaptea pe un drum pustiu, pe care nu prea trec maşini. Duminică seară, tocmai din această cauză, în loc să vin de la Arad pe varianta Tinca, cu mai puţine gropi, am ales drumul principal, cu mai multe gropi, dar mai circulat. Alegeţi variantele mai aglomerate. Un ajutor dat la timp este cardinal cîteodată.

7. În caz de moarte. Cine se urcă la volan, vara sau iarna, trebuie să ştie că poate fi scos pe targa maşinii mortuare de acolo. Este important ce transportăm, pe cine ducem. De aceea nu prea iau la ocazie. Cum ar fi să se anunţe: pastorul Cruceru a murit şi în maşină era o persoană necunoscută de sex feminin (mai anunţă cineva şi vîrsta? 84 de ani?). Este important şi ce avem prin maşină. Actele trebuie să fie la îndemînă. Pe telefonul mobil ar fi bine să vă salvaţi numărul soţiei în acest fel AAA SOTIA sau AAA TATA etc. depinde pe cine doriţi să anunţe poliţia prima dată că s-a întîmplat ce s-a întîmplat.

Oricînd se poate întîmpla asta. Moartea poate surveni în orice moment. Iată un truism necesar. Au avut timp să se pregătească cei care au murit în accidente? Nu! Adesea, cînd conduc pe drumuri periculoase, mă gîndesc la ce fac, la ce ascult, la ce gîndesc, dacă mă cert sau nu cu ai mei… Dacă se întîmplă acum? Care vor fi fost ultimele cuvinte pe care le voi fi spus soţiei…. fie că murim amîndoi, sau numai eu, numai ea, cu toţii, numai copiii? Care vor fi fost ultimele melodii ascultate la radio sau pe cd…. . Ultimul moment nu ne este dat spre regizare de obicei, de aceea este important să plecăm la drum şi să călătorim în pace. Vaya con Dios!

PS: ah, am uitat, Biblia în bord, icoanele, cruciuliţele, toate acestea abordate ca talisman, nu ajută. Am văzut accident cu decapitare şi în bordul distrus se legăna un Crist răstignit. Putem aborda şi această realitate din punct de vedere religios sau prin prisma superstiţiilor.

Pe lîngă toate acestea, cred astăzi că Dumnezeu ştie şi cum va fi vremea la înmormîntarea mea, cine va sluji, ce culoare va avea sicriul. Totul este deja aranjat în lumina Cuvîntului care spune:

Psalmul 139:15 Trupul meu nu era ascuns de Tine, cînd am fost făcut într’un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adîncimile pămîntului. Cînd nu eram decît un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rînduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele. Cît de nepătrunse mi se par gîndurile Tale, Dumnezeule, şi cît de mare este numărul lor!