Moartea aproape întotdeauna vine într-o zi normală (P)

Luni mă pregăteam pentru o operaţie relativ simplă, dar cu ceva riscuri. Se poate perfora miocardul sau vreo arteră, se poate produce atac de cord sau, din cauza impulsurilor electrice să se oprească inima. Dacă tuşeşti sau strănuţi pe masa de operaţie, gata, cordul este perforat.

Este un EPS. Sînt o grămadă de siteuri care expică ce e aia.

Acum totul este în urmă.

Dar am avut timp să mă gîndesc destul de mult timp la moarte ca eveniment. (Voi reveni la Moarte ca personificare, Îngerul Morţii şi moartea-eveniment, mai încolo)

Dacă muream, pagubă-n ciuperci. Cresc altele la loc. Nu acesta este gîndul cel mai important. Mi-a zis o dată mama şi apoi un coleg mi-a repetat-o după 19 mai: “Sămînţa rea nu moare repede!” )

Cred în viaţă după moarte şi cred că aia e mai bună.

Mi-ar fi părut rău de văduvia Nataliei. Ştiu cum este să creşti în casă de văduvă. Mama a rămas văduvă la 27 de ani, dar ne-am descurcat.

Altceva este important.

Că luni şi marţi ar fi putut fi ultimele zile din viaţă. Două zile absolut normale, pe care le-am petrecut incredibil de normal.

Cineva m-a întrebat ce voi fi făcut în aceste două zile, dacă aş fi murit miercuri.

I-am răspuns: “Exact ce am făcut pînă acum. Lucrez. Scriu, citesc, îmi îmbrăţişez copiii. Îmi arăt tandreţea faţă de soţie, răspund la emailurile studenţilor, le scriu referatele pentru lucrarea de diplomă, adică ce am făcut toată viaţa pînă acum. Cred că dacă nu trăieşti fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, îţi trăieşti viaţa degeaba. Fiecare zi ar putea fi ultima, deci, să trăim ….normal. Moartea ar putea veni normal, într-o zi normală, în timp ce faci o activitate normală, pentru că sîntem oameni obişnuiţi…”

Ziua morţii pentru cei mai mulţi începe ca o zi normală. Ieri, în mijlocul slujbei, unui frate drag i s-a făcut rău tot de la inimă (şi acum presiunea este peste 1044). Am liniştit enoriaşii, au continuat să se roage, exemplară comunitate, a venit pentru prima dată salvarea pînă la poarta bisericii şi au intrat cu targa în sanctuar. Scene rare şi dramatice. Şi pentru dînsul ziua de ieri începuse ca o zi normală de duminică.

Într-o zi normală, te vei coborî pe scări normale, ca orice om normal, în faţa unui bloc normal, vei sta pe bancă absolut normal pînă cînd o vecină normală, în timp ce îşi va uda muşcatele normale, va mişca un ghiveci normal, de vreo 5 kg, plin cu pămînt normal şi acesta va cădea „extrem de normal” (va respecta şi legile normale ale fizicii, constanta gravitaţională de 9,84 sau cît este..) în capul tău de la etajul 7. Vei muri, nu stupid, ci absolut normal. Moartea e normală!

Normal, nu?

Deci, ce înseamnă normal pentru tine?

De vreo cîteva zile trăiesc în aşa fel încît să nu îmi pară rău că am trăit normal, dacă moartea va veni într-o zi normală.

Oare cum începe cel mai bine o zi normală?

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Amintiri, Gînduri, Meditaţii, Pătrăţoşenii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

23 de răspunsuri la Moartea aproape întotdeauna vine într-o zi normală (P)

  1. Ciprian Simut zice:

    Un crestin sanatos in trup isi poate crea iluzia ca va face fata evenimentelor tragice ce ar putea sa vina. Nu se chinuie prea tare cu stresul pentru ca organismul inca ii face fata. Traieste emotiile din plin. Cand plange, plange cu toata inima…daca isi permite normalitatea actului. Cand rade, rade cu toata inima. Cand e trist, e trist pana la capat. Trupul inca rezista. Isi spune ca asa e el/ea. Se cauta in launtrul fiintei. Isi cauta raspunsuri, doare, ofteaza, se frange, zilele devin tot mai grele cu povara gandurilor…dar…nu e o problema mare pentru ca organismul inca rezista.

    Zilele se insira in luni, lunile se insira in ani. Trupul duce razboiul de uzura cu cantitatea crescanda de stres. Zilele trec. Iluzia ca intr-o buna zi va ajunge la un liman linistit ramane inca in fata tuturor celorlalte ganduri. In spatele iluziei razboiul continua.

    Apoi vine o zi cand totul se frange. La inceput nu intelege ce se intampla. Pare o problema fizica. Nodul din gat pare o inflamatie. Cauta un raspuns, nu gaseste nimic. Devine tot mai greu sa manance. Lucrurile se precipita repede, simptomele se inmultesc. Nimeni nu gaseste nimic. A atins limita. Razboiul de uzura a afectat ceva. Acel ceva este mintea. Frica pe care nu a simtit-o vreodata in viata acum il/o inunda. Iluzia a crapat in mii de tandari. In spate se vede mintea innegrita de stresul acumulat in toti anii trecuti. Si-a atins limita. Organismul cedeaza. Zilele se inlantuie in luni, lunile se inlantuie in ani.

    Viata are acum un alt gust. O fiere amara ce curge ca suvoaiele dintr-un baraj crapat. Viata are alt gust. Bucuria are alt gust…fad, abia simtit. Tristea e painea cea de toate zilele. Gandurile negre strabat cerul mintii ca niste condori cenusii cu urlet de tunet. Un copil slabit in mijlocul unui camp pustiit, cu nori cenusii ce parca sunt de nepatruns. Lacrimile ii sapa santuri adanci pe chip.

    Zilele se incoloneaza in luni, lunile se incoloneaza in ani. Moartea prinde gust altfel decat inainte. E un gust atat de prezent incat aproape ca il accepta ca pe un dat. Inca putin si poate ca va fi suficient. Gata! Poate asta e! De ani de zile acelasi peisaj pustiu. Aceleasi semne rauvoitoare se insira ora dupa ora.

    Zilele nu sunt ale omului. Sfarsitul vietii nu ii apartine. Viitorul sta la picioarele lui Dumnezeu, cuminte, ascultator, implinind tot ce i se porunceste. Somnul isi are vremea lui, trezitul isi are vremea lui. Eclesiastul a spus-o bine. Chiar si moartea isi are vremea. Un trup sanatos simte un gust al mortii…de obicei indulcit. Acelasi trup, cand e bolnav, simte moartea ca pe o fiinta, un apraope, care sta cu el si asteapta…moartea asteapta un cuvant. Acest aproape nu se va atinge de nici un om fara un cuvant. Oare moartea are rabdare?

    Trupul sanatos vede moartea intr-un fel…acelasi trup, dar in boala…

  2. Oana zice:

    Îmi amintesc că se spunea la un moment dat: „există persoane” care îşi încep fiecare dimineaţă mai degrabă cu blogul lui Pătrăţosu, decât cu Biblia. Mărturisesc acum: sunt una dintre ele. Aşa arăta pe atunci un început (normal) de zi…
    La întrebarea: „oare cum începe cel mai bine o zi normală?”, azi aş răspunde: cu un gând către Domnul. Ieri, chiar ieri… am răspuns altfel… iar azi am simţit din plin diferenţa.
    Mulţumesc pentru această postare…

    • Marius David zice:

      Doamne fereşte, Oana, mîine să începi cu Biblia… mă bate Dumnezeu dacă vă ispitesc aşa de rău..

      BTW, frumos blog, m-am uitat puţin peste ce ai scris pe blogul tau. Ţine-o tot aşa!

  3. maria zice:

    Prin rugaciunea „normala” de dimineata!

  4. Ai dreptate Marius. Ataaat de multaa dreptate. In orice moment normal….poate veni un sfarsit mai mult sau mai putin normal

  5. PoliFX zice:

    Perfect de-acord. „Doamna cu coasa” vine fara avertisment sau preludiu , in majoritatea cazurilor si asta accentueaza socul celor dragi. Daca este viata dupa moarte sau daca este doar moarte fizica … nu stie nimeni , cel putin eu nu mai stiu nimic. Cred totusi ca exista un curs , sunt niste breakpoint-uri … in care te-ai putea „trezi mort”. Sunt momente banale in majoritatea cazurilor si doar un om neobijnuit se gandeste ca s-ar putea intampla ceva. Si da, cred si eu ca samanta rea nu piere dar nu noi hotaram care este rea si care este buna ;).

  6. viorica zice:

    In aceste zile am fost foarte intristata cat de repede vine „doamna cu coasa”.O sora din New York a plecat in Romania pentru ceva timp .Avea rezidenta permanenta in USA dar vara doua luni le petrecea acasa in Constanta ..Cum a ajuns s-a apucat sa faca curatenie in gradina nu i-a placut ca a gasit balarii .Pe o caldura cu codul rosu ,s-a apucat la plivit burienile din gradina .Dumineca in biserica la ora 11 i-a venit rau ,au dus-o la spital si gata a fost .Ieri au inmormintat-o .Este vorba de sora Lidia Ieremia mama lui Mimi Burciu din New York .Domnul sa mangaie familia indurerata.
    Fr.Marius aveti grija de dumneavostra ,nu va obositi ,nu va nacajiti stati calm.Eu de un an fac tratament cu comadin ,merg din 3 in 3 zile la analize .Stau linistita asteptind venirea Domnului .Va doresc sanatate .

  7. Într-adevăr moartea este normală. Și ar trebui să ne pregătim pentru această normalitate. Marea problemă este în normalitatea pierderii celor dragi, atât de greu de acceptat (după cum remarcați: văduvia Nataliei). Ce putem face atunci? Să ne pregătim cu toții pentru această normalitate să zicem ”bidimensională” (a ta și a celor dragi ție). Dar e greu. Mă gândesc spre exemplu la cei doi studenți de la Colegiu Biblic Est European ce-au murit în acel accident de motocicletă la începutul lunii acesteia. Poate ei au fost pregătiți pentru această normalitate, dar cei care i-au iubit nespus de mult…
    Oare cum am putea să ne pregătim pentru această normalitate ”bidimensională”, chiar și atunci când se întâmplă în timpul sunetului unei roți de motocicletă aflată în frânare?

    • Marius David zice:

      Ce-mi place intervenţia ta, Pompe Funebre, mai ales în dreptul unei astfel de postări.
      Îmi place pentrucă ai contact zilnic cu moartea. Eşti de crezut!

      Am întîlnit un machior sau cum s-o fi chemînd … tehnician de make-up pentru morţi în Chicago în 1995. FAscinantă meserie!
      Îmi spunea cum reuşeşte să îi facă pe morţi să zîmbească.

  8. naomi zice:

    Cand esti in plina senectute, cand doctori au spus ca nu mai au ce face (asa cum mi-au spus mie) mai ai timp sa te pregatesti si sa te impaci cu ideea atat tu cat si cei din jur, si eu zic ca acesta-i un har de la Dumnezeu. Dar despre cei care pleaca de pe pamantul acesta printr-un accident, si sant copii ai lui Dumnezeu, oare Dumnezeu ii lasa sa plece nepregatiti (suleteste)?

    Nu, eu vreau sa cred ca nu .

  9. Armanda zice:

    ai dreptate

  10. PoliFX zice:

    Va doresc multa sanatate si fericire tuturor de aici , nu am mai intalnit asa discutii linistite de foarte mult timp. Respect.

  11. idrivex1 zice:

    eu vad/citesc/scriu titlul astfel
    (sau ma’rog… aş…) :
    moartea aproape; intotdeauna (vine) ‘ntr-o zi normala!
    .
    Sanatate!

  12. lidia zice:

    POEZIE: SI CEI DACA MURIM??

    si ce-i daca murim?…Se-nchide-o carte …
    Se terminq… umblarea… pe poteci
    Scribii, pun vizele pe pasapoarte
    Ceva ramane…. ceva pleaca.. mai departe
    Si cade iarna ; toate tac … si-s reci…

    Unii au murit, altiii… mai dau sa moara
    Si ce-i daca plecam .. cu ceata noastra ?
    Moartea in sine, nu e o povoara!
    Sta tocul, sa se uste-n calimara
    Poftiti, vq rog! E rindul dumneavoastra!

    Moartea nu poate fi … amenintare
    Si ce-i daca murim? E spre traire !
    Moartea-i, doar… HALTA DRUMUL… spre zare…
    Din moarte, iese viata viitoare
    Si-n ea, TOTUL primeste deslusire!

    Ramine sa vedem… la care PARTE….
    De m-o-s-t-e-n—i-r-e… “ DORUL” … ne-a sedus
    Si ce-i daca murim? CE-I AIA … MOARTE ?
    Copertile … inchid ..TOT ce ai scris in carte
    Iar moartea-i… FERICIRE!!!! daca-i in Isus …..

    Se pune valul… se lasa jos… Cortina
    A mai cazut o stea… in tintirim…
    Mai trage INC-O brazda… moartea… asasina
    Dar GENUNI, iesi-va iar lumina!!!!
    De-am fost ….LUMINI .. …
    Si ce-i daca murim? ..
    ( nu stiu cine a scris-o ..cred ca am aflat-o pe resurse crestine)

  13. lidia zice:

    BOALA
    de Marin Sorescu

    DOCTORE,
    SIMT CEVA MORTAL
    AICI , IN REGIUNEA FIINTEI MELE
    MA DOR TOATE ORGANELE,
    ZIUA MA DOARE SOARELE
    IAR NOAPTEA MA DOARE …LUNA SI STELELE

    MI S-A PUS UN JUNGHI
    IN… NORUL DE PE CER
    PE CARE PINA ATUNCI
    NICI NU-L OBSERVASEM !
    SI MA TREZESC IN FIECARE DIMINEATA
    CU O SENZATIE DE….. IARNA
    DEGEABA…, AM LUAT
    TOT FELUL DE MEDICAMENTE….
    DOCTORE….

    AM URIT…. SI AM IUBIT ….
    AM INVATAT SA CITESC …..
    SI CHIAR AM CITIT NISTE CARTI
    AM VORBIT CU OAMENII
    SI M-AM GINDIT…..
    AM FOST BUN ….
    SI AM FOST FRUMOS !

    SI TOATE ACESTEA
    NU AU AVUT NICI UN EFECT,
    DOCTORE…
    SI AM CHELTUIT PE ELE …
    O GROAZA …..DE ANI….
    DOCTORE …
    IO CRED CA….
    M-AM IMBOLNAVIT DE MOARTE
    MAI DE MULT ….INTR-O ZI… …
    ATUNCI….
    CIND M-AM NASCUT…..

  14. lidia zice:

    . Vine toamna …de Lidia Nicoara
    A-nceput… mai de …. ieri sa-mi cada
    Cite-o frunza…, cite-un ram
    Si-asa incepe-alene
    Toamn’a-mi bate…usor la geam

    Ma privesc lung in oglinda
    Si constat cu consternare
    Ca mi-e trupul dat spre-osinda
    Vietii acesteia trecatoare

    Dar nu ma pling si nu tinjesc
    Vremile de altadata
    Caut doar sa-mpaciuesc
    Trup si suflet la olalta

    Caci stiu.., voi pierde in curind
    Toate…., toate ce-am avut
    Insa voi pastra in gind
    MINTUIREA, unic scut

    Voi pastra NADEJDEA SLAVEI
    Si-a CREDINCIOSIEI piatra
    DRAGOSTEA-I ce m-a tinut
    Mintuita si curata

    Intr-un dans usor duios
    Frunze galbeni ruginii
    Cad alene din pomi jos
    Si, nu se vreau a le jelii

    Vor doar toamna sa le-ngroape
    In patutzul lor de iarna
    Ca apoi la primara
    Cu….iarba sa … re-nvie iara .

    Tot ca ele vreau si eu
    Sa plutesc in dans duios
    Pin’ depune voi in glie
    Trupu-acesta rapanos
    Iar sufletu-n vesnicie . Amin
    Sorry… sper ca nu v-am naucit cu poezii despre moarte…. mai am inca si altele… imi place la mormintari si la priveghiuri… e un loc unde cum scrie in Biblie se face: ” OPRIE” ( TACECI!) si se mai face si multa si adinca gindire …

  15. Mulțumim Domnului că ți-a prelungit șederea printre noi. Altfel, pentru mulți din jurul nostru, eternitatea a și început! Cineva de aici spunea că ,,moartea e doar un sughiț între două vieți“.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.