„De-a v-aţi-ascunselea” cu Dumnezeu

După o succintă introducere, am parcurs pînă acum trei secţiuni din predica de pe munte, Fericirile, cu pasajul-articulaţie despre Sare-Lumină-Cetate, după care am încercat să ne uităm în tratatul de peratologie articulat de Cristos.

Discursul lui Isus începe promiţător, pare a fi în linie cu toate platformele-program, cu toate ideologiile, cu toate lozincile religioase: soluţii pentru fericire. Dezamăgirea nu întîrzie să apară.  

Am văzut că verbul „a fi fericit” nu se poate conjuga decît la timpul aorist. „Copacul în care creşte fericirea nu mai creşte pe pămîntul blestemat.” Fericirea este un album care a fost închis, dar va fi redeschis odată cu trecerea în cealaltă viaţă, Viaţa cea adevărată. Pînă atunci sîntem în interval, într-un interval în care ne sclipesc licăriri ale fericirii care va să vie. Fericirea nu poate fi înghiţită decît cu picătura şi din cînd în cînd, în momente tînjite, dar care apar pe neaşteptate. O dimineaţă de sîmbătă, o seară, o stare de bine, toate sînt scurte şi nu pot fi prelungite cu vreun chip. 

Nu putem fi fericiţi, din mai multe motive. Am încercat să enumerăm cel puţin patru: ne schimbăm tot timpul destinaţia, idealul depsre ce înseamnă a fi fericit (probabil din cauza aceasta avem nevoie de „hotărîre”, de limitare-delimitare), n-am gustat încă fericirea, nu sîntem construiţi în acest trup pentru adevărata fericire şi ne analizăm prea mult pentru a putea să ne bucurăm de clipele de fericire atunci cînd Dumnezeu ni le dăruieşte. 

Discursul lui Isus nu este despre fericire, este despre persecuţie, despre moarte, despre vrăjmăşie, sabie, ură, batjocură, ură. Cum să fii fericit într-o lume a morţilor şi păcatului? 

Probabil din aceste cauze şi din altele n-am văzut sfinţi fericiţi. Starea de fericire creştină este „deja şi nu încă” sau starea de oftat uşor şi bucurie cu lacrimi cînd abia ai scăpat de o mare nenorocire. Paradoxal, cei mai fericiţi, în viziunea creştinilor, sînt morţii, nici viii, nici sfinţii, ci morţii. Cu vata în nas şi cu mîinile pe piept este poziţia în care se cîntă pe muţeşte preludiul pentru fericire. De fapt, se pare că toată viaţa este un fel de joc de-a v-aţi ascunselea cu moartea. 

Am încheiat primele două părţi cu ceva „confuzii” despre fericire şi cîteva sfaturi de urgenţă pentru fericire

 

Data trecută, în martie, ne-am întrebat care sînt listele, Da-urile şi Nu-urile pe care Dumnezeu ni le impune. Poate că între aceste limite, căutîndu-L pe Dumnezeu în centrul grădinii Lui, poate că între. 

Omul religios vrea să îi fie plăcut lui Dumnezeu, pentru că, dacă Îi este plăcut lui Dumnezeu, va fi primi viaţa de după moarte şi aşa va fi fericit. Aşa sîntem prinşi într-o capcană, între Da-uri şi Nu-uri, jalnice liste de lucruri pe care trebuie să le facem şi lucruri la care nu avem voie. Tînjim după periferic, căutînd centrul, cătăm plăcerea de a trece limitele, punîndu-ne limite din ce în ce mai înguste, pentru a fi siguri că nu le trecem, pînă ne sufocăm între fariseice garduri, cu spatele spre Dumnezeu, care ne aşteaptă nu la gard, ci în mijlocul cetăţii, în mijlocul grădinii. (Centralitatea este un motiv care apare în Geneza….mijlocul grădinii şi încheie Biblia în Apocalipsa, în mijlocul cetăţii este Dumnezeu Însuşi, doi pomi, unul care face să cadă omul în păcat este în mijlocul primei grădini, al doilea pom, care rodeşte spre vindecarea neamurilor – Apocalipsa 22.2, este în mijlocul străzii acelei cetăţi. Centralitatea şi mijlocul versus perifericul sînt teme la care vom reveni. )

În urmă cu o lună ne-am ocupat de această idee de mijloc şi periferic în contextul în care Cristos dezvoltă o nouă interpretare a poruncilor date lui Moise, o interpretare mult mai restrictivă, care restrînge limitele la imposibil şi urcă standardele la neatins. Care sînt limitele neprihănirii lui Dumnezeu? Sînt ele în lateral? Acolo nu ai voie, acel drum nu este de umblat,  în curtea de dincolo nu trebuie intrat, dincolo de perdea nu trebuie trecut? 

Am descoperit împreună că limitele lui Dumnzeu pentru neprihănire sînt nicicum în lateral, ci pe verticală, crescînd exponenţial cu fiecare poruncă reinterpretată, spre infinit, spre Dumnezeu Însuşi. 

După ce Isus reinterpretează cîteva dintre cele 10 porunci, nu toate, nici nu ar fi fost nevoie, se prăbuşeşte cu o pretenţie imposibilă peste noi: Fiţi desăvîrşiţi după cum Tatăl este desăvîrşit în sfinţenie! Altfel nu putem fi numiţi fii ai lui Dumnezeu. 

De aici încolo este foarte greu să ne mişcăm mai departe în înţelegerea mesajului din Predica de pe munte. Am fi tentaţi să credem că una dintre cheile de interpretare ale discursului este performanţa prin fapte: Aţi auzit că s-a spus, dar Eu vă spun…. să nu… să da… . 

Mesajul lui Isus nu poate fi interpretat decît în cheie sarcastic-ironică, „Creştismul nu este greu, este imposibil” rostim după ce ascultăm cu atenţie ce ni se cere:

1.  nu numai să nu îl mînii pe fratele tău, tu însuţi să nu-ţi ridici tensiunea gîndindu-te la conflict (Matei 5:21-22),

2. începe rezolvarea de la tine, cel nevinovat spre cei care au în minte vreo pricină împotriva ta, rezolvă datoria în relaţia cu aproapele (ale cărui gînduri conflictuale oricum n-ai cum să le cunoşti) înainte de a rezolva datoria în relaţia cu Dumnezeu cu Dumnezeu (jertfa), (Matei 5: 23-26)

3. imaginea noastră de sine este năruită atunci cînd trebuie să ne etichetăm singuri ca preacurvari (vezi postul great sexpectations), (Matei 5: 27-30)

4. ni se spune că între o căsătorie şi o altă căsătorie nu poate sta decît un deces, nu putem divorţa pentru că primul care ar trebui să arunce cu piatra în cea prinsă în preacurvie ar trebui să fie preacurvarul, cu puţin mai înainte auto-etichetat aşa, (Matei 5: 31-32)

5.  iar ieşirea din această situaţie imposibilă ar fi vorba cîntecului „I swear to God, I have to tell a lie„.  (Matei 5:33-37)

6.  cireaşa de pe tort: fă bine celui ce vrea să îţi facă rău (Matei 5: 38-42). Observaţi din nou răsturnarea, care este prevestită din primele versete din Predică? 

7. Aproapele ţi-e departele şi departele trebuie să-ţi devină aproape. Dacă nu-ţi este toată viaţa cu susul în jos şi cu josul în sus nu eşti perfect, desăvîrşit, ca Tatăl. (Matei 5:43-47)

Dar nu să fim buni ne interesează, nu-i aşa? 

Să fim Fii ai Tatălui. 

45 ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. 46 Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? 47 Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel? 48 Voi fiţi, deci, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.

 

De aici încolo începe un joc periculos, ale cărui reguli sînt din ce în ce mai complicate. Pînă în aceste punct predica patinează cînd într-o direcţie cînd în alta, înşelîndu-ne aşteptările. Pare să ne vorbească despre fericire, despre relaţia cu lumea, despre relaţiile dintre noi, despre neprihănire, despre aşteptările lui Dumnezeu şi listele lui. Cursul este ameţitor şi înşelător. 

Pare că personajul din spatele cortinei, Dumnezeul din cămăruţă, apare dezlănţuind un joc pe viaţă şi pe moarte, între vizibil şi invizibil, suprafaţă şi ascuns. 

Să intrăm în joc… căutîndu-l pe Dumnezeu în ascunzătorile Lui. 

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Comentarii, Gînduri, Meditaţii, Periegeza, Predica de pe Munte. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la „De-a v-aţi-ascunselea” cu Dumnezeu

  1. eli_s zice:

    „Căutîndu-l pe Dumnezeu în ascunzătorile Lui”

    E de prisos, Doamne,
    Sa te mai ascunzi.
    Stiu unde esti:
    Esti in mine!

    Shaul Carmel – Psalm

    • Clou Jan zice:

      Extraordinare versuri Eli_s!

      Marius David, mă bucur că ai pus şi tu opţiunea de a răspunde la comentariu individual. Acum am văzut-o şi trebuie să fie foarte proaspătă! Am văzut pe alte bloguri dar este prima dată cănd văd la tine opţiunea asta.

      Îţi mulţumesc pentru seara de Duminică seara. Cred că a fost una dintre cele mai reuşite seri. Ideea cu decorul şi felul în care te-ai legat de el a fost în armonie perfectă cu ce a predicat fratele Beni dimineaţă. Nu ştiu dacă aţi vorbit unul cu altul dar a fost exact aceeaşi idee exprimată altfel.
      Momentele muzicale au fost foarte emoţionante mai ales primul moment dedicat lui Titi Mereu.
      Îmi pare rău că vocea ta nu s-a auzit foarte bine. Poate se rezolvă data viitoare. Chitara s-a auzit superb. Ai venit cu alta de această dată. Ce chitară este aceea? Mi s-a părut mie sau este o chitară cu mai multe corzi? Am stat în spate spre uşa din dreapta şi nu am văzut bine.
      Nu am înţeles de ce te-ai scuzat atâta în privinţa succesiunii de acorduri. N-a râs nimeni.
      Cântecul este superb dacă tu l-ai compus. Sunt foarte multe influenţe acolo. Led Zeppelin, Phoenix, Celelalte Cuvinte…Te trădează audiţiile din tinereţe 🙂

      • Marius David zice:

        Draga Clou Jan, probabil ai văzut-o la celelalte comentarii, că s-au aşezat automat.
        Am văzut că există opţiunea şi am pus-o.

        Cu drag şi frică… pentru duminică seara.
        Nu ştiu, Domnul ştie care a fost şi cum reuşită.

        Andreea Fărăgău a fost cu decorul. Merită toate felicitările.
        Nu ştiu despre ce a predicat fr. Beni dimineaţă, deşi am discutat cu dînsul la sfîrşit.

        De emoţie am încurcat şi eu puţin succesiunea de acorduri. Da, microfonul pe care l-am folosit este pentru speaking nu pentru cîntat, nu prinde joase şi înalte.

        Chitara? Glad you ask! O Reghin, 12 corzi. Simplu.

        Da, eu am compus melodia, este pe discul meu. S-a epuizat din păcate, din fericire.
        Despre influenţe altă dată 🙂

  2. don quijote zice:

    Jurnalul fericirii ne descrie conditiile in care si-a gasit Steinherdt implinirea: acolo, in inchisoare (in prigoana)l-a aflat pe Mantuitorul si a primit botezul crestin intru iertarea pacatelor.

    „Cine a fost creştinat de mic copil nu are de unde să ştie şi nu poate bănui ce-nseamnă botezul. Asupra mea se zoresc clipă de clipă tot mai dese asalturi ale fericirii” – marturiseste acesta.

    Deci, incheind tot cu o vorba de a lui Steinherdt: „Prima datorie a crestinului este de a fi fericit.”

    • Marius David zice:

      Don, de acord, ieri la un simpozion la greco-catolici, un preot spunea tocmai asta: „porunca scripturii este mergînd, învăţaţii şi botezaţii, întîi este învăţarea şi după aceea botezarea, noi am inversat aceste lucruri, ne botezăm şi apoi… dacă învăţarea este dacă mai putem… ”

      Da, prima datorie este de a fi bucuros. Fericit nu poate fi aici… Dar bucuria ne este nu numai permisă, ci poruncită!

  3. eli_s zice:

    Parinte-al suferintei noastre
    Ce lungul plans ne-ai masurat,
    Tu, ce stii lunga noastra jale
    Si-amarul cat am indurat,
    In orice zi si-mprejurare,
    Cu sufletul de pace plin,
    Ca pentru o binecuvantare,
    Iti multumim de orice chin;

    De-atunci de cand, asa ca mieii
    La lupi ai spus ca ne trimiti,
    Aceeasi multumire-adus-am
    Si alungati
    Ca si primiti.
    Durerea stim ca-i partea noastra
    In lumea asta de dureri,
    Si-Ti multumim de orice-amaruri
    Ca pentru orice mangaieri,

    Caci am stiut ca Tu, Parinte,
    Cu grija dragostei ceresti,
    Ii treci prin incercari pe-aceia
    Ce vrei sa-i scapi; caci ii iubesti…
    Incredintati de-aceasta, Doamne,
    Sub voia-ti sfanta ne-am plecat
    Si pentru rau,
    Ca pentru bine
    Aceleasi multumiri Ti-am dat.

    Noi am stiut ca in voia-Ti sfanta
    Asa, din veci, ai hotarat
    Sa fim zdrobiti de-atatea cazne
    Si totusi fericiti atat!…
    De-aceea in glasul nostru fost-au
    Aceleasi multumiri mereu
    Si pentru clipa cea usoara
    Ca pentru ceasul cel mai greu.

    Caci stim ca orice greu, Parinte
    E cantarit de mana Ta
    Si peste cat putem noi duce
    Tu niciodata nu ni-i da.
    De-aceea noi ti-aducem pururi
    A noastre calde multumiri
    Si pentru noaptea fara stele
    Ca pentru a zilei straluciri.

    Si suntem fericiti!…
    Parinte,
    Suntem atat de fericiti,
    Chiar daca maine dimineata
    Ar trebui sa fim jertfiti,
    Caci stim ca unde se sfarseste
    Aceasta clipa de amar
    Incepe vesnicia plina
    De stralucire si de har.

    Traian Dorz

    Crestinul este omul locuit de fericire, iar fericirea este Hristos, Domnul – Comoara din vasul de lut.
    Sufletul unui crestin poate fi umbrit de pierderea dragostei dintai, de suferinta aproapelui, de gandul mortii, de tristetea de a fi gresit cuiva, de toate durerile lumii la un loc si de fiecare in parte. In fata lui se intinde aceeasi vale a plangerii, dar cei in ale caror inimi locuieste increderea (cei fericiti!) „o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări.”

    • Marius David zice:

      Eli-s, mulţumesc şi pentru primul set de versuri şi pentru al doilea.

      Frumos spus, Fericirea este Cristos.
      Da, noi nun sîntem fericiţi pentru că El este blînd şi bun şi iertător şi etc.
      Sîntem fericiţi pentru că ESTE
      sîntem fericiţi apio pentru că ESTE ÎN NOI.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.