Am ascultat un cîntec care avea următorul vers: „I swear to God, I have to tell a lie”, Jur pe Dumnezeu, trebuie să spun o minciună. 

Nu mai ţin minte autorul şi cîntecul, dar mi se pare că ironia din vers este învecinată cu cea rostită de Domnul în predica depe munte: 

33 Aţi mai auzit iarăş că s’a zis celor din vechime: ,,Să nu juri strîmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.” 34 Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; 35 nici pe pămînt, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentrucă este cetatea marelui Împărat. 36 Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru. 37 Felul vostru de vorbire să fie: ,,Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte, vine dela cel rău.

Ideea din text este că nu trebuie să ne sprijinim cuvintele pe nimic, nu trebuie să îţi găseşti suport pentru credibilitate nici pe mormîntul mamei, nici pe cer, nici pe pămînt, pentru că mersul cerului şi pămîntului nu pot fi stăpînite de tine. Trebuie să juri numai pe ce poţi tu stăpîni. Oare ce? Nici măcar firele de păr din propriul cap ne le poţi face albe sau negre.

Isus ne sileşte din nou să ne întoarcem în noi înşine pentru a descoperi că nici Da-ul nu ne poate fi Da, nici Nu-ul nu ne poate fi Nu.  Sîntem mincinoşi prin natură. Nu ave Da-ul curat şi nici Nu-ul întreg. Da-ul înseamnă pentru noi „probabil”, iar Nu-ul este negociabil. 

Isus ne aduce în situaţia în care trebuie să descoperim că propriile vorbe ne sînt trestii în care ne sprijinim pentru a ne străpunge palma. Ne prăbuşim în noi înşine, în minciună, pentru că în următorul moment în care dorim să argumentăm, să sprijinim Da-ul sau Nu-ul, acelea vin de la cel rău. 

Ce spune Biblia despre cel rău? Că este tatăl minciunii… 

Ioan 8:44  Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.

 

Probabil din aceeaşi cauză acelaşi autor în Apocalipsa creează un fel de climax prin plasarea mincinoşilor în vîrful piramidei ticăloşiilor:

Apocalipsa  21:27  Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.

Apocalipsa 22:15  Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!

Dacă nu trăim în Adevăr şi cu Adevărul în noi sîntem din fire copii ai mîniei şi îl avem ca tată pe tatăl minciunii, minciuna ne este soră bună şi autoînşelarea este lucrarea la care sîntem cele mai pricepute fiinţe de pe faţa pămîntului.

Oare ce trece dincolo de Da şi Nu? Tot ce vorbim. Orice rostire ne este minciună şi sîntem în delictul inconsecvenţei dintre „a fi” şi „a rosti”.

Atunci singura şansă de a fi neprihăniţi este tăcerea. Asta pare să susţină şi Iacov, dar numai la prima vedere. După un discurs care începe la fel de promiţător ca predica de pe munte, finalul este aproape freudian: 

Iacov 3:1  Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră. 2  Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.

…. 7  Toate soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de vieţuitoare de mare se îmblânzesc şi au fost îmblânzite de neamul omenesc, 8  dar limba nici un om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău, care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte. 

…. 4:1  De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre?

Ah, pînă la urmă tot înlăuntru este problema, în mădularele noastre? Deci ne-am înşela dacă am crede că un leucoplast pe gură ne-ar rezolva toate problemele de autocontrol. 

Din nou Isus ne întoarce spre sine pentru a ne distruge nu numai încrederea în autocontrol, stăpînire de sine. Sîntem ca acel soldăţel din Starwars care n-are ce căuta să jure credinţă lîngă steagul Americii. Soldăţeii din Starwars nu există, există cerul şi pămîntul, există fire de păr alb şi negru, dar noi sîntem în delict ontologic fără El.