Hide and … sick!

Fiţi cu mare băgare de seamă … să nu fiţi băgaţi în seamă, mai ales cînd faceţi pomeni, cînd vă rugaţi şi cînd postiţi.

Discreţia în viaţa religioasă este una dintre cele mai grele încercări pentru creştinul autentic. Tentaţia de a ne compara cu ceilalţi, dorinţa după apreciere, imaginea de sine care cere pe altarul ei împliniri, toate acestea.

Vizibilitatea în viaţa religioasă este ispita subtilă pe care Zgîndărilă o foloseşte pe cei care trec de păcatele grosiere, este ispita din partea dreaptă. De ea suferă „cei buni”, „cei ireproşabili”, cei mîndri.

hidenseekclr-bob-bennet-photo-sursa

Textul de azi continuă cu alte tensiuni: public-privat, secret – la vedere, în faţa oamenilor, în cămăruţă, cu Tatăl, care aude, vede, dar mai ales ESTE ACOLO.

Cînd faceţi milostenie, dacă se face strigare, veţi da mai mult. Dacă te retragi numai tu cu Dumnezeu în cămăruţă, căutîndu-l în spatele cutiei de milă, acolo unde nu te vede nimeni, s-ar putea ca inima ta rea să scoată la iveală că în singurătate plăteşti mai puţin pentru milă.

Cînd te rogi, ascunde-te în cel mai strîmt şi de negăsit loc, în cămara cu alimente, în beci sau … acolo unde nu se aşteaptă nimeni să te găsească pentru aţi auzi şi vedea neprihănirea.

DAcă te rogi singur, roagă-te încet, să nu te auzi nici tu, roagă-te de fiecare dată cu alte cuvinte, dar aceeaşi rugăciune învăţată pe de rost, roagă-te în puţine cuvinte cu cereri, dar nu fă economie deloc în laude. Şi nu uita ce spui de fiecare dată cînd te rogi rugăciunea Tatăl Nostru. Declari o mulţime de lucruri care pot fi minciuni sfruntate înaintea Dumnezeului Atotputernic.

Nu repeta, Dumnezeu înţelege repede, nu vorbi tare, aude în inimă, nu spune multe cuvinte, ştie deja şi de departe îţi pătrunde gîndul, chiar înainte de a fi se fi zămislit în minte şi, cînd cererea este gata să iasă de pe buze, chiar e şi împlinită.

Cînd posteşti, ascunde-te, la milostenie şi rugăciune, să nu te porţi ca un ipocrit (în original – acelaşi radical şi sens ca la cuvîntul actor), dar la post să devii „ipocrit”. Nimeni să nu ştie ce-i în inima ta. Doliu-i postul, tu să vii ca de la nuntă, întristare de pocăinţă este, tu să fii vesel cu obrazul spălat şi uns ca în zi de sărbătoare.

Dumnezeul nostru este criptic, este un Dumnezeu ascuns, Lumină şi îi place să stea în întuneric. Este un Dumnezeu jucăuş, care vrea să se joace de-a v-aţi ascunselea cu noi, iese în căutarea noastră atunci cînd fugim de El şi se ascunde cînd Îl căutăm dinadins, ieşindu-ne pe dinainte şi pe dinapoi (PS. 139:5) şi ne pune mîna pe umăr.

Lui Dumnezeu îi plac locurile ascunse, este discret, subtil şi ne luminează faţa atunci cînd ne-am ascuns-o în palme, Dumnezeu îşi arată poala hainelor Lui cînd nu-i nimeni împrejur şi fără martori.

Dumnezeu ne cheamă în Stîncă să ne arate Faţa Lui, la gura peşterii şi ne acoperă cu degetul, tot singuri în chilii, pentru a ne arăta Slava Lui din ariergarda Sa.

Dumnezeu este furişat şi tiptil, intră şi iese fără să scîrţîie uşile, direct în mijlocul nostru şi nu vuieşte, nu dărîmă, nu trînteşte şi nu crapă munţii, ci se susură blînd.

Dumnezeu este de găsit lîngă paturi de spital, unde miroase plosca, lîngă patul de fier al gherlei, unde au rămas adînciţi genunchii, la uşa azilului, în cămara cu alimente a orfelinatului.

Dumnezeu se ascunde ca să ia milostenia dată din toată inima şi tot în ascuns să îţi dea înapoi (originalul pentru a răsplăti)

Dumnezeu te întîmpină în dulapul în care te-ai băgat ca să te rogi, ca să îţi plătească pentru că te-ai rugat pentru întreg universul, ca să se facă voia Lui şi pe pămînt. Îşi freacă mîinile şi trece la treabă să lucreze, după ce I-ai şoptit la ureche despre pîine şi margarină şi chirie, şi îl ia la rost şi pe rău, după ce i l-ai pîrît cu îndrăzneală. Stă în beci sau în cămara de alimente să te asculte despre Împărăţia Lui, despre ce e sus şi despre ce jos, despre datoriile tale şi ale vecinului către tine.

Dumnezeu fuge de aglomeraţie şi de marşuri, de pieţe şi de amfiteatre, de scene şi de ecrane, de spaţii largi şi de amplificare. Lui Dumnezeu nu I se poate face reclamă şi nu poate fi dat la televizor. Fotografii nu reuşesc să-L „prindă” şi regizorii nu L-au convins nici măcar să facă figuraţie.

Dumnezeu e un rege care umblă desculţ. Dumnezeu este Împăratul cu ştergar la brîu, ascuns în camera de sus. Dumnezeu este Stăpînul călare pe măgar. Dumnezeu este cel care mă ademeneşte în ascunzătoare ca să mă dovedească, prin dezbrăcarea Sa de Sine, cît de sărac, orb şi gol sînt, prin slujirea Sa, cît de puturos şi murdar, prin lacrimile sale, cît de bolnav sînt de păcat.

Ascunderea cu Dumnezeu în cămăruţe şi unghere mă scoate la lumină cu toate bubele şi puroaiele, cu toate rănile supurînde pe toată suprafaţa sufletului.

Hide and … sick!

Un film, o poveste cu cel puţin cîteva miliarde de finaluri alternative.

hide-and-seek-movie-review

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Comentarii, Gînduri, Meditaţii, Periegeza, Predica de pe Munte. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Hide and … sick!

  1. Gushteru' zice:

    Tatal m-a invatat ceva frumos: m-a dezobisnuit de a face lucruri de ochii lumii (atunci simteam doar o mandrie trecatoare) iar acum imi da o bucurie nespusa atunci cand fac ceva si stiu doar 3 persoane: eu, beneficiarul si Dumnezeu. Nu am mai simtit de mult o asa bucurie. Expresia care o vezi pe fata unora este ceva inimaginabil… multumesc Tata pentru ca vezi totul!

  2. Alex zice:

    „Dumnezeu e un rege care umblă desculţ. Dumnezeu este Împăratul cu ştergar la brîu, ascuns în camera de sus. Dumnezeu este Stăpînul călare pe măgar. Dumnezeu este cel care mă ademeneşte în ascunzătoare ca să mă dovedească, prin dezbrăcarea Sa de Sine, cît de sărac, orb şi gol sînt, prin slujirea Sa, cît de puturos şi murdar, prin lacrimile sale, cît de bolnav sînt de păcat…”

    Tare frumoase gânduri, dragă Marius! Sincer, mi-au mers la suflet. Sensuri profunde cu care ne îmbogăţim la fiecare lectură a Cărţii Sfinte. Gânduri simple, pe care le înţelegem complicat, că aşa-i mintea noastră omenească…veşnic complicată, întortochiată… Adevărul este însă profund şi simplu…

  3. Rodica Botan zice:

    Sint sigura ca rugaciunile si postul ascuns sint foarte bune.

    Uneori insa …si va dau un exemplu din viata mea care mi-a prins atit de bine in ani…parca nu totdeauna trebuie sa fie ascuns.

    Imaginea bunicii mele plecata pe genunchi sau citind Biblia ei cu litere uriase, este si astazi pentru mine un model si un indemn. N-o facea de spectacol…o facea „de obicei” ca si Daniel. N-o facea de ochii lumii…ci o facea in prezenta ochilor Lui. Daca mai adaug la asta promisiunile ce ni-i le facea in momente grele…”Am sa ma rog Domnului si am sa postesc pentru tine „… si stiam si apreciam si asteptam raspunsurile la rugaciunile ei…

    Am ajuns acum, dupa mai bine de 10 ani de la plecarea ei, sa incerc timid sa practic ce facea ea. Intr-o situatie mai critica am avut indrazneala (am tranpirat gindindu-ma la nevrednicia mea)sa-i spun fiicei mele…”Nu te ingrijora…am sa ma rog si am sa postesc pentru tine.” Dumnezeu a onorat indrazneala mea…cred ca mi-a luat-o drept credinta.

    Dupa citeva zile …fetita mea mi-a marturisit. „Mami…nu pot sa-ti spun ce bine mi-a facut promisiunea ta…am prins curaj…stiu ca am sa ma fac bine.”

    Dumnezeu mi-e martor motivului pentru care spun aceste lucruri…si motivul este…”incercati si vedeti ce bun este Domnul”.Si nu va ingrijorati cine sinteti…ca El nu se uita la fata omului. Traim vremuri grele, avem nevoie de ajutor; si uneori pe loc…instantaneu.

    Mi-amintesc ca odata m-am rugat cu voce tare in romaneste pe coridoarele unui spital…in timp ce fiica mea mai mare pierduse 8 lb de singe si doctorii se straduiau sa opreasca hemoragia. Se uitau nursele la mine si i-am spus uneia…care nu-si lua ochii de pe mine, „sa stii ca nu-s nebuna”. Mi-a raspuns cu vocea soptita …”stiu”.

    Cred din inima ca nu practicile cit motivele lor sint bune sau rele…Ne rugam pentru mincare acasa sau la restaurant.Motivul rugaciunii este multumirea. Ar fi gresit sa o facem numai acasa si ar fi total gresit sa nu o facem si in public.

    As putea fi gresita. Am mai fost si altadata…

  4. „Nu repeta, Dumnezeu înţelege repede, nu vorbi tare, aude în inimă, nu spune multe cuvinte”

    Nu repeta şi totuşi trebuie să-i spunem mereu aceleaşi lucruri. Nu trebuie să vorbim tare însă putem fi ispitiţi să ne pierdem în alte gânduri atunci când vorbim prea încet. Să nu spunem multe cuvinte şi totuşi când auzim de oamenii de care Dumnezeu s-a folosit din plin, sunt oameni care au stat ore întregi în rugăciune.

    • Marius David zice:

      Fir, nu te-ai trezit niciodată în timp ce spui rugăciujnea Tatăl Nostru că te gîndeşti că ar trebui schimbat uleiul la maşină… sau la altele…
      Strigă în rugăciune aşa de tare încît să nu te audă nimeni, vorbeşte atît de încet încît să se audă pînă la ceruri. Cam asta este ideea.

      Ascunde-te în cămăruţă ca să te găsească Dumnezeu. Altă soluţie nu-i. Dacă vei căuta cel mai ascuns loc, beciul plin cu dulceţuri şi murături, cu igrasie şi rafturi mucede de lemn, acolo te ascunzi şi Îl găseşti pe Dumnezeu Însuşi în jocul acesta fascinant de-a v-aţi ascunselea.

      Ei, asta-i esenţa disciplinelor spirituale, numai cine priveşte dinafară rugăciujnea, postul, milostenia, vede în ele un jug greu de purtat, îndatoriri de contabilizat, cine descoperă frumuseţea monotoniei cu Domnul nu se mai satură, de asta sfinţii nu se mai săturau rugîndu-se şi făceau cu bucurie cele mai grele posturi, pentru că au descoperit frumuseţea de dincolo de hainul şi urîtul îndatoririlor religioase.
      Au dat cu zgîrcenie, învăţînd risipirea, fericiţi dăruind.
      S-au rugat cu greu şi amar, priveghind fără sfîrşit în bucurie, chiar cu picioarele în butuci,
      Au postit, plecîndu-se ca pipirugul, pînă au făcut din Ziua Domnului cea mai mare desfătare.
      Au strigat Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul!

  5. Pingback: Libris, avem nevoie de bloguri?, Lenuţa, republica, Cernobîl, Vietnam, Hide and sick, Spaceman « La patratosu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.